Preţul de piaţă al
apartamentului. Contract de vânzare cumpărare a locuinţei încheiat cu
încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995. Neîndreptăţire
Curtea de Apel Cluj, Secţia Ia civilă, decizia nr. 1851
din 27 aprilie 2012
Prin sentinţa civilă nr.
9570/29.06.2009 a Judecătoriei ClujNapoca, sa admis excepţia
inadmisibilităţii şi, în consecinţă, sa respins ca fiind inadmisibilă acţiunea
civilă formulată de reclamanţii H.C. şi H.A. împotriva pârâtului MINISTERUL
FINANŢELOR PUBLICE prin D.G.F.P. JUD. CLUJ.
Reclamanţii au declarat apel
împotriva acestei hotărâri care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă
nr. 676/A/08.12.2009 a Tribunalului Cluj.
Prin decizia civilă nr.
692/R/26.03.2010 a Curţii de Apel Cluj, sa admis recursul declarat de
reclamanţi împotriva deciziei mai sus arătate care a fost casată şi rejudecând,
sa admis apelul formulat de reclamanţi în contra sentinţei civile nr.
9570/2009 a Judecătoriei ClujNapoca care a fost desfiinţată în întregime, iar
cauza a fost trimisă pentru rejudecare pe fond la Judecătoria ClujNapoca
În rejudecare, prin sentinţa
civilă nr. 534/07.01.2011 a Judecătoriei ClujNapoca sa respins excepţia
inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei extinctive, precum şi,
acţiunea civila formulată de reclamanţii H.C. şi H.A., împotriva pârâtului
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.
Pentru a pronunţa această
hotărâre, instanţa de fond, văzând si dispoziţiile de îndrumare obligatorii
date prin decizia de casare, a retinut în primul rând ca, faţă de desfiinţarea
în întregime a sentinţei civile nr. 9570/2009 pronunţată de Judecătoria ClujNapoca,
se impune cu precădere soluţionarea celor doua excepţii invocate in fata
instanţei care a pronunţat aceasta sentinţa si anume excepţia inadmisibilităţii
acţiunii reclamanţilor si excepţia prescripţiei extinctive (invocata ca si
tardivitate).
In privinţa excepţiei
inadmisibilităţii actiunii, instanţa de rejudecare a retinut că, fata de
îndrumările date de instanţa de casare, se impune respingerea acesteia ca
nefondata, argumentele care au fundamentat aceasta excepţie constituind in
realitate chestiuni ce ţin de fondul cauzei.
Cat priveşte excepţia
prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune al reclamanţilor, aceasta,
de asemenea, a fost respinsă ca nefondată, raportat la faptul ca, aşa cum in
mod corect au arătat reclamanţii, in speţa termenul general de prescripţie de 3
ani curge numai de la data la care au intrat în vigoare dispoziţiile legale in
temeiul cărora a fost formulată acţiunea, respectiv din data de 06.02.2009, iar
acţiunea a fost înregistrată la data de 23.02.2009, in cadrul termenului sus
menţionat.
Cu privire la fondul cauzei,
instanţa a reţinut ca prin contractul de vânzarecumpărare nr. 31478/6.12.1996
încheiat de SC Constructardealul S.A., în calitate de mandatar al Consiliului
Local ClujNapoca, cu reclamanţii H.C. si H.A., aceasta au achiziţionat
apartamentul cu nr. 1 situat in ClujNapoca, str. P., nr. 13, jud. Cluj, in
condiţiile Legii nr. 112/1995 .
Prin raportul de expertiza
tehnica judiciara întocmit în cauza sa estimat ca valoarea de piaţa actuala a
apartamentului susmentionat este de 209.000 lei, respectiv 49.000 euro.
Prin sentinţa civilă nr.
8999/2001 pronunţată de Judecătoria ClujNapoca, modificata prin decizia civila
nr. 158/A/2003 de Tribunalul Cluj si rămasă irevocabila prin decizia civila nr.
324/R/2005 pronuntata de Curtea de Apel Cluj, instanţa a constatat nulitatea
absoluta a contractului de vânzarecumpărare susmenţionat, reţinând, printre
altele, ca acesta a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea
nr. 112/1995.
Din cercetarea părtii finale
a motivării deciziei civile nr. 324/R/2005, paginile 8 si 9, rezulta ca
instanţa de recurs a reţinut ca restituirea anterioara a întregului imobil
situat in ClujNapoca, str. P., nr. 13, jud. Cluj, către vechii proprietari,
prin sentinţa civila nr. 208/1998 a Judecătoriei ClujNapoca, rămasa
irevocabila, anihila dreptul reclamanţilor din prezenta cauza de a cumpăra apartamentul
in discuţie, făcând sa acţioneze prevederile art. 46 alin. 1 din L. nr.
10/2001, fata de care sunt valabile exclusiv contractele de vânzarecumpărare
încheiate cu respectarea legilor in vigoare la data înstrăinării.
Or, la data încheierii contractului
de vânzarecumpărare nr. 31478/6.12.1996, prevederile art. 9 alin. 1 din Legea
nr. 112/1995 se aflau in vigoare si trebuiau respectate, insa o astfel de
respectare a legii nu sa făcut.
Potrivit dispoziţiilor art.
50 şi 50¹ din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificata prin Legea nr.
1/2009, chiriaşii imobilelor care au făcut obiectul unor contracte de vânzarecumpărare
încheiate in temeiul Legii nr. 112/1995, ale căror contracte au fost anulate
prin hotărâri judecătoreşti definitive si irevocabile, sunt îndreptăţiţi la
restituirea preţului imobilelor, cu precizarea ca daca aceste contracte au fost
încheiate cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, foştii chiriaşi pot
pretinde doar preţul actualizat al imobilului ce a făcut obiectul contractului,
in condiţiile prevăzute de art. 50 al. 2 si 3 din Legea nr. 10/2001, iar daca,
dimpotrivă, contractele desfiinţate au fost încheiate cu respectarea
prevederilor Legii. nr. 112/1995, chiriaşii pot pretinde preţul de piaţă al
imobilului, in condiţiile prevăzute de art. 50 al. 2¹ si 3, precum si art. 50¹
din Legea nr. 10/2001.
Fata de aceste dispoziţii
legale, instanţa a reţinut ca pentru ca reclamanţii sa beneficieze de
restituirea preţului de piaţă al imobilului ce a făcut obiectul contractului de
vânzarecumpărare nr. 31478/6.12.1996, acesta trebuia sa fi fost încheiat cu
respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Or, aşa cum sa arătat
mai–sus, Curtea de Apel Cluj a decis in mod irevocabil ca acest contract a fost
încheiat cu eludarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, situaţie în
care aceste aspecte nu mai pot fi repuse in discuţie in prezenta cauza, in
privinţa lor existând autoritate de lucru judecat.
Asa fiind, instanţa de
rejudecare a reţinut că in speţa nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de
art. 50¹ din Legea nr. 10/2001 pentru restituirea către reclamanţi a preţului
de piuata al imobilului în discuţie, motiv pentru care a apreciat că cererea
formulată de reclamanţi în acest sens este nefondata şi, în consecinţă, a
dispus respingerea acesteia.
Prin decizia civilă nr. 81/A
din 07.02.2012 a Tribunalului Cluj, sa respins ca nefondat apelul declarat de
reclamanţii H.C. şi H.A., împotriva sentinţei civile nr. 534/07 Ianuarie 2011,
a Judecătoriei ClujNapoca, care a fost menţinută în totul.
Prima critică adusă sentinţei
apelate, aşa cum se desprinde din cuprinsul memoriului de apel, în sensul că
prima instanţă nu a verificat dispoziţiile Legii 112/1995 din perspectiva
posibilităţii restituirii preţului de piaţă a fost apreciată ca nefondată având
în vedere argumentele ce vor fi expuse în continuare:
În mod corect a statuat
instanţa de fond faptul că prin sentinţa civilă nr. 8999/2001 pronunţată de
Judecătoria ClujNapoca, modificata prin decizia civila nr. 158/A/2003 de
Tribunalul Cluj si rămasa irevocabila prin decizia civila nr. 324/R/2005
pronuntata de Curtea de Apel Clu, instanţa a constatat nulitatea absoluta a
contractului de vânzarecumpărare susmenţionat, reţinând, printre altele, ca
acesta a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr.
112/1995.
De asemenea, în mod judicios
judecătorul fondului a statuat că din cercetarea partii finale a motivării
deciziei civile nr. 324/R/2005, paginile 8 si 9, rezulta ca instanţa de recurs
a reţinut ca restituirea anterioara a întregului imobil situat in ClujNapoca,
str. P., nr. 13, jud. Cluj, catre vechii proprietari, prin sentinţa civila nr.
208/1998 a Judecătoriei ClujNapoca, rămasa irevocabila, anihila dreptul
reclamanţilor apelanţi din prezenta cauza de a cumpăra apartamentul in
discuţie, făcând sa acţioneze prevederile art. 46 alin. 1 din Legea nr.
10/2001, fata de care sunt valabile exclusiv contractele de vânzarecumpărare
încheiate cu respectarea legilor in vigoare la data înstrăinării.
Astfel, în ceea ce priveşte
hotărârile susmenţionate, în speţă este incident principiul puterii de lucru
judecat.
Principiul puterii de lucru
judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având
acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi
contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor
făcute printro făcute întro hotărâre judecătorească irevocabilă printro altă
hotărâre judecătorească dată în alt proces. Astfel, pe când condiţia de
aplicare a excepţiei autorităţii de lucru judecat presupune o identitate de
acţiuni ce opreşte repetarea judecăţii, prezumţia de lucru judecat, ipoteză
prezentă şi în prezenta speţă sub aspectul încălcării dispoziţiilor art.9 din
Legea 112/1995 de către apelanţi , impune consecvenţa în judecată , şi anume :
ceea ce sa constatat şi statuat printro hotărâre nu trebuie contrazis printro
alta.
În considerentele deciziei
susmenţionate, Decizia nr.324/R/2005 a Curţii de Apel Cluj, se relevă că
devenea util a se discuta despre buna sau reauacredinţă a pârâţilor
cumpărători dosar în situaţia în care prevederile legale în vigoare la data
încheierii contractelor, deci şi acelea ale art.9 alin 1 din Legea 112/1995 ar
fi fost respectate, iar cum o asemenea respectare a legii nu sa făcut,
contractele în litigiu sunt lovite de nulitate absolută conform art.46 alin 1,
2 din Legea 10/2001.
În aceste condiţii, nu au
putut fi reţinute ca fiind pertinente criticile formulate de către apelanţi în
ceea ce priveşte nereţinerea de către instanţa de fond a faptului că din punct
de vedere a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 apelanţii se încadrau în ipoteza
prevăzută de art. 9 alin 5 din acest act normativ, statuânduse cu putere de
lucru judecat că apelanţii au eludat dispoziţiile Legii 112/1995.
Astfel, în virtutea
argumentelor susmenţionate, în prezenta speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.
50 alin 2 din Legea 10/2001 privind restituirea preţului actualizat plătit de
chiriaşii ale căror contracte de vânzarecumpărare, încheiate cu eludarea
dispoziţiilor Legii 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti
definitive şi irevocabile şi nu ipoteza solicitată de către apelanţi, respectiv
art. 50¹ din Legea 10/2001 care vizează contractele încheiate cu respectarea
Legii 112/1995, ceea ce nu este cazul în prezenta pricină.
De altfel, în concordanţă cu
cele anterior expuse, în mod pertinent prima instanţă a arătat că potrivit
dispoziţiilor art. 50 şi 50¹ din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificata
prin Legea nr. 1/2009, chiriaşii imobilelor care au făcut obiectul unor
contracte de vânzarecumpărare încheiate in temeiul Legii nr.112/1995, ale
căror contracte au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti definitive si
irevocabile, sunt îndreptăţiţi la restituirea preţului imobilelor, cu
precizarea ca daca aceste contracte au fost încheiate cu eludarea dispoziţiilor
Legii. nr. 112/1995, foştii chiriaşi pot pretinde doar preţul actualizat al
imobilului ce a făcut obiectul contractului, in condiţiile prevăzute de art. 50
al. 2 si 3 din Legea nr. 10/2001, iar daca, dimpotrivă, contractele desfiinţate
au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, chiriaşii pot
pretinde preţul de piaţă al imobilului, in condiţiile prevăzute de art. 50 al.
2¹ si 3, precum si art. 50¹ din Legea nr.10/2001.
A doua critică adusă
sentinţei apelate, în sensul că prima instanţă nu a avut în vedere faptul că
raţiunea pentru care legiuitorul a modificat Legea nr. 10/2001 prin Legea nr.
1/2009 este tocmai pentru a respecta şi dreptul de proprietate al foştilor
chiriaşi care au cumpărat imobilele în temeiul Legii nr. 112/1995, ale căror
contracte au fost desfiinţate, urmărinduse alinirea la normele internaţionale
de drept, întrucât din punct de vedere logic, se poate observa că textul legal
însuşi îndreptăţeşte proprietarii să solicite restituirea preţului stabilit
conform standardelor internaţionale chiar prin expresia contracte...desfiinţate
prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, nu a putut fi reţinută
ca fiind fondată din următorul motiv:
Textul legal citat de către
apelanţi este incomplet “contracte... desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti
definitive şi irevocabile,” art. 50^1 din Legea 10/2001 statuând în mod
neechivoc” Proprietarii ale căror contracte de vânzarecumpărare, încheiate cu
respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, (ceea
ce nu este cazul în speţă) au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti
definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al
imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, or, în
speţa de faţă sa stabilit cu putere de lucru judecat că apelanţii au eludat
dispoziţiile Legii 112/1995.
De asemenea, invocarea de
către apelanţi a art.1 din Protocolul 1 al CEDO nu are relevanţă în prezenta
speţă din perspectiva restituirii preţului de piaţă al imobilului, întrucât
legiuitorul, aşa cum am evocat anterior, a avut în vedere în mod expres şi fără
putinţă de interpretare doar acele contracte încheiate cu respectarea
dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 112/ 1995, or, apelanţii se află tocmai
în ipoteza contrarie, aceea de eludare a dispoziţiilor Legii 112/1995.
Având în vedere toate aceste
considerente, tribunalul, în temeiul art. 296 C.pr.civ., a respins ca nefondat
apelul declarat de reclamanţii H.C. şi H.A., împotriva sentinţei civile nr.
534/07 Ianuarie 2011, pronunţată în dosarul civil nr. 2986/211/2009 al
Judecătoriei ClujNapoca, pe care a menţinuto în totul.
Împotriva acestei decizii,
reclamanţii H.C. şi H.A. au declarat recurs, în termen legal, solicitând
instanţei admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii
acţiunii aşa cum a fost formulată, cu obligarea intimatului la plata
cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului
reclamanţii au învederat instanţei că, în speţă, nu operează principiul puterii
lucrului judecat raportat la decizia civilă nr. 324/R/2005 a Curţii de Apel
Cluj, pronunţată în dosarul nr. 11520/2004, întrucât nu sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de art. 1201 C.civ.
Prezentul litigiu are cu
totul alte părţi decât obiectul dosarului arătat, respectiv reclamanţii şi
Ministerul Finanţelor Publice, are alt obiect, constând în restituirea preţului
la valoarea de piaţă pentru imobilul în litigiu şi o altă cauză, respectiv art.
501 din Legea nr. 10/2001.
În opinia reclamanţilor,
aceştia sunt îndreptăţiţi la restituirea preţului actualizat cu indicele de
inflaţie întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul legal
invocat.
La momentul încheierii
contractului de vânzarecumpărare nr. 31478/106.12.1996 a existat o adeverinţă
emisă de I.C.R.A.L. Cluj din care rezulta că imobilul în litigiu nu a fost
revendicat, iar Statul Român figura ca proprietar tabular în cartea funciară,
astfel încât apartamentul putea fi vândut în condiţiile art. 9 din Legea nr.
112/1995.
Reclamanţii nu au avut
cunoştinţă de existenţa cererii de restituire a imobilului deoarece nu au fost
notificaţi în acest sens de către fostul proprietar.
La momentul încheierii
actului de vânzarecumpărare, cererea de restituire a imobilului formulată de
fostul proprietar în baza Legii nr. 112/1995 a fost respinsă prin Hotărârea nr.
80/05.09.1996, astfel încât acesta era îndreptăţit doar la despăgubiri şi nu la
restituirea în natură, imobilul nefiind liber, în sensul legii, ci ocupat de
chiriaşi.
Faptul că după 3 ani de la
dobândirea imobilului sa anulat contractul de vânzarecumpărare apreciinduse
că nu sau respectat prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu poate fi un
impediment la admiterea acţiunii, deoarece singura culpă a avuto Statul Român
care a înţeles să înstrăineze imobilul şi avea competenţa de a verifica dacă
sunt îndeplinite condiţiile vânzării conform Legii nr. 112/1995.
Intenţia legiuitorului care a
modificat Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009 a fost aceea de a proteja
atât chiriaşii deveniţi proprietari cât şi vechii proprietari care au solicitat
restituirea imobilelor preluate de stat, astfel încât, în caz contrar, textul
legal invocat de reclamanţi nu şiar mai găsi aplicabilitatea.
Este greşită susţinerea
tribunalului referitoare la faptul că nu este incident art. 1 din Primul
Protocol Adiţional al Convenţiei, deoarece reclamanţii au avut calitatea de
proprietari tabulari asupra apartamentului şi au deţinut un bun de care
ulterior au fost deposedaţi din culpa Statului Român prin adoptarea unei
legislaţii inconsecvente astfel încât se impune despăgubirea reală,
corespunzătoare prejudiciului suferit, în favoarea reclamanţilor. (cauza Raicu
c. României, cauza Tudor c. României).
În drept, se invocă
prevederile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. 3 C.pr.civ.
Pârâtul intimat MINISTERUL
FINAŢEKLOR PUBLICE prin D.G.F.P. CLUJ a formulat întâmpinare prin care a
solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că potrivit probelor
administrate, în speţă nu sunt incidente prevederile art. 501 din Legea nr.
10/2001, astfel încât aceştia să fie îndreptăţiţi la restituirea preţului de
piaţă al imobilului, deoarece contractul de vânzarecumpărare al reclamanţilor
nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Analizând decizia criticată
prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea
reţine următoarele:
La termenul de judecată din
data de 27.04.2012, Curtea a invocat excepţia inadmisibilităţii motivelor de
recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de
fapt şi reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanţa de
recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 şi pct. 11 C.pr.civ. au
fost abrogate prin art. I pct. 1111 şi pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000,
excepţie care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:
În reglementarea procedurală
actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se
poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate.”
Recursul este reglementat ca
fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca
instanţa astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând
probatoriul administrat şi reapreciindul, lucru care este firesc câtă vreme
cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speţă, apelul.
Ori, având în vedere că
litigiul a fost supus controlului instanţei de apel, cauza fiind analizată sub
toate aspectele, recurenţii nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea
recursului, această instanţă de control judiciar fiind chemată să cenzureze
doar aspectele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.
Deşi formal cererea de recurs
este întemeiată pe art.304 pct.9 C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care
se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru
care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează motive de
netemeinicie a hotărârii atacate.
Departe de a cuprinde critici
de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel, memoriul de recurs
conţine şi motive de netemeinicie, limitânduse practic la o reproducere a
stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probaţiunii administrate în
cauză şi o expunere a relaţiilor dintre părţi.
Se constată aşadar, de către
Curte că, în cauză, îşi găseşte incidenţă excepţia inadmisibilităţii acestor
motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate,
excepţie fundamentată pe împrejurarea că, motivele de recurs conţin şi critici
de netemeinicie ale hotărârii recurate, reproduceri ale evoluţiei istoricului
cauzei, ale relaţiei dintre recurenţi şi intimat, ale stării de fapt, ale
probaţiunii administrate în cauză, etc., singurul motiv de nelegalitate
conţinut în memoriul de recurs fiind cel reglementat de pct. 9 al art. 304
C.pr.civ.
Toate celelalte motive de
recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probaţiunii
administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relaţiilor dintre
părţi, etc., intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, întrucât vizează
aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care sar fi încadrat în
punctele 10 şi 11 ale art. 304 C.pr. civ., în prezent abrogate.
Ca urmare a abrogării
punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000,
punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005,
respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112
din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de
netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate,
dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 19 C.pr.civ.
În consecinţă, în recurs nu
mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două
instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere
la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor
dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate,
ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de recurs fiind ţinută să se
raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind
obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Aşa fiind, Curtea constată că
excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu este fondată urmând să fie
admisă ca atare, cu consecinţa neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs
care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.
Prin contractul de vânzarecumpărare
nr. 31478/6.12.1996 încheiat de SC Constructardealul S.A., în calitate de
mandatar al Consiliului Local ClujNapoca, cu reclamanţii H.C. si H.A., aceştia
au achiziţionat apartamentul cu nr. 1 situat in ClujNapoca, str. P., nr. 13,
jud. Cluj, in condiţiile Legii nr. 112/1995.
Prin sentinţa civilă nr.
8999/ 10.10.2001 a Judecătoriei ClujNapoca pronunţată in dosarul nr. 6647/2001
sa respins ca inadmisibilă cererea reclamantei T.I. împotriva pârâţilor Statul
Român prin Consiliul Local al Mun. Cluj Napoca, H.C. si H.A. şi alte persoane
fizice având ca obiect constatarea preluării fără titlu legal, în mod abuziv de
către stat a imobilului înscris în CF nr.7670 Cluj Napoca, nr.top. 5467, precum
şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate
cu pârâţii persoane fizice în baza Legii nr.112/1995.
Apelul declarat de reclamanta
T.I. a fost respins prin decizia civila nr. 307/A/08.03.2002 a Tribunalului
Cluj, iar recursul aceleiaşi reclamante a fost admis prin decizia civilă
nr.1440/27.06.2002 a Curţii de Apel Cluj, hotărârea instanţei de apel a fost
casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare,în al doilea
ciclu procesual, prin decizia civilă nr.430/A/14.04.2003 a Tribunalului Cluj, sa
respins apelul reclamantei T.I. împotriva sentinţei civile nr. 8999/ 10.10.2001
a Judecătoriei ClujNapoca.
Prin decizia civilă
nr.2287/03.10.2003 a Curţii de Apel Cluj, sa admis recursul reclamantei,
decizia civilă nr.430/A/14.04.2003 a Tribunalului Cluj a fost casată iar cauza
a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În al treilea ciclu
procesual, prin decizia civilă nr.1581/A/18.12.2003 a Tribunalului Cluj sa
admis apelul reclamantei T.I. împotriva sentinţei civile nr. 8999/ 10.10.2001 a
Judecătoriei ClujNapoca, în sensul că sa admis în parte acţiunea formulată de
reclamantă împotriva pârâţilor şi sa constatat că imobilului înscris în CF
nr.7670 Cluj Napoca, nr.top. 5467 situat în mun. Cluj Napoca, str. P. nr.13,
casă şi curte în suprafaţă de 120 stjp a fost preluat de Statul Român fără
titlu, sa constatat nulitatea absolută a contractului de vânzarecumpărare nr.
31478/6.12.1996 încheiat cu pârâţii H.C. si H.A. având ca obiect apartamentul
cu nr. 1 situat in ClujNapoca, str. P., nr. 13, jud. Cluj, precum şi
rectificarea cărţilor funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al
statului şi al înscrierii dreptului de proprietate în favoarea antecesorului
reclamantei.
Această decizie a rămas
irevocabila prin decizia civila nr. 324/R/ 28.01.2005 a Curţii de Apel Cluj, ca
urmare a respingerii recursurilor declarate de pârâţi.
Critica recurenţilor
referitoare la faptul că nu operează principiul puterii lucrului judecat
raportat la decizia civilă nr. 324/R/2005 a Curţii de Apel Cluj, întrucât nu
sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C.civ., în opinia Curţii nu
este întemeiată.
Astfel, este adevărat că
art.1201 C.civ. prevede că, este lucru judecat atunci când a doua cerere în
judecată are acelaşi obiect , este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între
aceleaşi părţi , făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
La fundamentul autorităţii
sau puterii de lucru judecat stă ideea de imutabilitate a actului
jurisdicţional prin care, în cadrul unei proceduri contradictorii sa verificat
şi tranşat o situaţie litigioasă.
În prezenta cauză recurenţii
fac o confuzie între excepţia lucrului judecat şi prezumţia lucrului judecat.
În esenţă, principiul
autorităţii lucrului judecat împiedică din motive de ordine publică şi de
securitate a raporturilor juridice – contrazicerea unei hotărâri judecătoreşti
definitive printro altă hotărâre.
Tripla identitate de elemente
a acţiunii civile, respectiv părţi, obiect şi cauză, cerută de art.1201 C.civ.,
interesează excepţia şi nu prezumţia lucrului judecat, care presupune
identitate de chestiuni litigioase tranşate prin hotărâre. Prezumţia lucrului
judecat împiedică contradicţiile între ceea ce sa constatat ori sar constata
între considerentele hotărârilor judecătoreşti.
Excepţia evocă efectul
negativ al lucrului judecat, împiedicarea judecării repetate a unei şi
aceleiaşi acţiuni, iar prezumţia evocă efectul pozitiv al lucrului judecat,
asigurând consecvenţa în judecată, astfel că rezolvânduse în fond o a doua
acţiune se vor respecta constatările făcute în primul proces.
Cu alte cuvinte, cerinţele de
natură obiectivă a efectului negativ al lucrului judecat – identitatea de
obiect şi identitatea de cauză între cele două cereri de chemare în judecată –
nu pot fi reţinute în cazul efectului pozitiv. Esenţială este constatarea
jurisdicţională înfăptuită întro cauză purtând între acelaşi părţi, invocată
întrun nou proces, între aceleaşi părţi, având un obiect sau/şi o cauză
deosebită, dar conexă cu problema litigioasă dezlegată, în sensul că rezolvarea
dată prin hotărârea înzestrată cu puterea lucrului judecat este determinantă în
soluţionarea celei dea doua cereri.
În speţă, deşi între cererea
de chemare în judecată soluţionată irevocabil prin decizia civilă nr.
324/R/2005 a Curţii de Apel Cluj, şi prezenta acţiune civilă nu există
identitate de obiect şi cauză, există identitate de părţi, respectiv
reclamanţii H.C., H.A. şi pârâtul Statul Român care este reprezentat în
prezenta acţiune de Ministerul Finanţelor Publice care potrivit Legii
nr.10/2001 are obligaţia de a restitui preţul actualizat platit de chiriasii
ale caror contracte de vanzarecumparare, incheiate cu eludarea prevederilor
Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive
si irevocabile.
În consecinţă, contrar
susţinerilor reclamanţilor recurenţi, operează efectul pozitiv al autorităţii
de lucru judecat, conform deciziei civile nr. 324/R/2005 a Curţii de Apel Cluj,
cu privire la eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 la momentul încheierii
contractului de vânzarecumpărare de către reclamanţi.
Potrivit art. 50 alin.2 din
Legea nr.10/2001, „Cererile sau actiunile in justitie privind restituirea
pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzarecumparare,
incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate prin
hotarari judecatoresti definitive si irevocabile sunt scutite de taxe de
timbru”.
Prin Legea nr.1/2009
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 3 februarie 2009 sa introdus alin.21
şi sa modificat alin.3 ale art.50 din Legea nr.10/2001 care au următorul
conţinut: ”Cererile sau acţiunile în justiţie având ca obiect restituirea
preţului de piaţă al imobilelor, privind contractele de vânzarecumpărare
încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările
ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru. Restituirea preţului prevăzut la
alin. (2) şi (2^1) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor*) din
fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr.
112/1995, cu modificările ulterioare”.
Prin acelaşi act normativ sa
introdus şi art.501 din Legea nr.10/2001 conform căruia, proprietarii ale căror
contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.
112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri
judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de
piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin expertiză.
Textele art.50 alin. 21 şi
art. 501 din Legea nr.10/2001 au în vedere ipoteza în care a existat un
contract de vânzare cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii
nr.112/1995, contract desfiinţat ulterior printro hotărâre judecătorească
definitivă şi irevocabilă, ipoteză care nu este îndeplinită în speţă din
considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Astfel, aşa cum sa arătat,
prin decizia civilă nr.1581/A/18.12.2003 a Tribunalului Cluj, rămasă
irevocabilă prin decizia civilă nr. 324/R/2005 a Curţii de Apel Cluj, sa
constatat că imobilului înscris în CF nr.7670 Cluj Napoca, nr.top. 5467 situat
în mun. Cluj Napoca, str. P. nr.13, casă şi curte în suprafaţă de 120 stjp a
fost preluat de Statul Român fără titlu, sa constatat nulitatea absolută a
contractului de vânzarecumpărare nr. 31478/6.12.1996 încheiat cu pârâţii
H.C. si H.A. având ca obiect
apartamentul cu nr. 1 situat in ClujNapoca, str. P., nr. 13, jud. Cluj, precum
şi rectificarea cărţilor funciare în sensul radierii dreptului de proprietate
al statului şi al înscrierii dreptului de proprietate în favoarea antecesorului
reclamantei.
În considerentele acestor
hotărâri judecătoreşti sa reţinut că restituirea anterioara a întregului
imobil situat in ClujNapoca, str. P., nr. 13, jud. Cluj, catre vechii
proprietari, prin sentinţa civila nr. 208/1998 a Judecătoriei ClujNapoca,
rămasa irevocabila, anihila dreptul reclamanţilor din prezenta cauza de a
cumpăra apartamentul in discuţie, făcând sa acţioneze prevederile art. 46 alin.
1 din Legea nr. 10/2001, fata de care sunt valabile exclusiv contractele de
vânzarecumpărare încheiate cu respectarea legilor in vigoare la data
înstrăinării.
Ori, la data încheierii
contractului de vânzarecumpărare nr. 31478/6.12.1996, prevederile art. 9 alin.
1 din Legea nr. 112/1995 se aflau in vigoare si trebuiau respectate, insa o
astfel de respectare a legii nu sa făcut. Totodată, se relevă că devenea util
a se discuta despre buna sau reauacredinţă a pârâţilor cumpărători dosar în
situaţia în care prevederile legale în vigoare la data încheierii contractelor,
deci şi acelea ale art.9 alin 1 din Legea 112/1995 ar fi fost respectate, iar
cum o asemenea respectare a legii nu sa făcut, contractele în litigiu sunt
lovite de nulitate absolută conform art.46 alin 1, 2 din Legea 10/2001.
În consecinţă, criticile
reclamanţilor referitoare la faptul că instanţele de fond erau obligate să
analizeze dacă contractul de vânzarecumpărare încheiat de reclamanţi la data
de 06.12.1996 a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la
momentul încheierii contractului nu sunt întemeiate deoarece, aşa cum sa
arătat, prin hotărârea judecătorească mai sus menţionată sa statuat cu putere
de lucru judecat faptul că actul juridic, respectiv contractul de vânzare
cumpărare al reclamanţilor sa încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale
imperative în vigoare la data înstrăinării, respectiv art. 9 alin. 1 din Legea
nr. 112/1995, astfel încât în prezenta cauză în mod corect instanţa de apel a
stabilit că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 501 din Legea nr.10/2001
întrucât contractul de vânzarecumpărare al reclamanţilor a fost încheiat în
frauda legii.
Din textul legal mai sus
invocat rezultă faptul că scopul introducerii acestui nou articol de către
legiuitor în cuprinsul Legii nr.10/2001 este acela de a despăgubi întro
manieră mai avantajoasă proprietarii ale căror contracte de vânzarecumpărare
au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, în
situaţia în care acestea au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii
nr. 112/1995.
Prin urmare, motivul de
recurs referitor la faptul că, în realitate reclamanţii au fost de bunăcredinţă
la încheierea contractului de vânzarecumpărare şi nu de reacredinţă, în
sensul că nu erau obligaţi să verifice valabilitatea sau nevalabilitatea
titlului statului şi nici dacă imobilul putea sau nu să fie vândut în baza
Legii nr. 112/1995, faptul că nu au avut cunoştinţă de existenţa cererii de
restituire a imobilului deoarece nu au fost notificaţi în acest sens de către
fostul proprietar în opinia Curţii nu este întemeiat deoarece legiuitorul prin
textul mai sus citat face referire doar la modalitatea în care a fost încheiat
contractul de vânzarecumpărare în discuţie şi nu la elementul subiectiv al
bunei sau releicredinţe a dobânditorului imobilului.
În acest sens nu este fondată
critica reclamanţilor vizând protecţia subdobânditorului de bună credinţă
deoarece în speţă printro hotărâre judecătorească irevocabilă sa stabilit că
ar fi fost util a se discuta despre buna sau reauacredinţă a cumpărătorilor
doar în situaţia în care prevederile legale în vigoare la data încheierii
contractului, deci şi acelea ale art.9 alin 1 din Legea 112/1995 ar fi fost
respectate astfel încât instanţa investită cu acţiunea reclamanţilor în
despăgubiri nu mai este obligată să reanalizeze buna sau reaua credinţă a
acestora.
Critica recurenţilor privind
incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul
acordării valorii de circulaţie a imobilului vândut, nu este fondată întrucât
statuânduse cu putere de lucru judecat prin hotărârile judecătoreşti mai sus
arătate faptul că actul juridic de vânzare cumpărare a fost încheiat de
reclamanţi cu eludarea dispoziţiilor legale imperative ale Legii nr.112/2005,
rezultă că imobilul a intrat fraudulos în patrimoniul lor, astfel încât aceştia
nu pot invoca nici măcar o speranţa legitimă cu privire la acest bun.
Având în vedere că sancţiunea
nulităţii contractului de vânzarecumpărare a operat retroactiv, reclamanţii
sunt consideraţi că nu au fost niciodată proprietarii imobilului, nefiind
îndreptăţiţi la beneficiul fructelor acestui bun întrucât a cumpărat, pe riscul
său, la un preţ mult inferior valorii sale, un bun care a făcut obiectul unui
litigiu în vederea restituirii lui către adevăratul proprietar.
Pentru
aceste considerente şi ţinând seama că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele
prevăzute de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1
C.pr.civ, va respinge recursul declarat de reclamanţii H.C. şi H.A. împotriva
deciziei civile nr. 81/A din 07.02.2012 a Tribunalului Cluj pronunţată, pe care
o menţine ca fiind legală. (JUdecător Anca Adriana Pop) |