avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Preţul de piaţă al apartamentului. Contract de vânzare­ cumpărare a locuinţei încheiat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995. Neîndreptăţire
 
Curtea de Apel Cluj, Secţia I­a civilă, decizia nr. 1851 din 27 aprilie 2012
 
Prin sentinţa civilă nr. 9570/29.06.2009 a Judecătoriei Cluj­Napoca, s­a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, s­a respins ca fiind inadmisibilă acţiunea civilă formulată de reclamanţii H.C. şi H.A. împotriva pârâtului MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE prin D.G.F.P. JUD. CLUJ.
Reclamanţii au declarat apel împotriva acestei hotărâri care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 676/A/08.12.2009 a Tribunalului Cluj.
Prin decizia civilă nr. 692/R/26.03.2010 a Curţii de Apel Cluj, s­a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei mai sus arătate care a fost casată şi rejudecând, s­a admis apelul formulat de reclamanţi în contra sentinţei civile nr. 9570/2009 a Judecătoriei Cluj­Napoca care a fost desfiinţată în întregime, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare pe fond la Judecătoria Cluj­Napoca
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 534/07.01.2011 a Judecătoriei Cluj­Napoca s­a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei extinctive, precum şi, acţiunea civila formulată de reclamanţii H.C. şi H.A., împotriva pârâtului MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, văzând si dispoziţiile de îndrumare obligatorii date prin decizia de casare, a retinut în primul rând ca, faţă de desfiinţarea în întregime a sentinţei civile nr. 9570/2009 pronunţată de Judecătoria Cluj­Napoca, se impune cu precădere soluţionarea celor doua excepţii invocate in fata instanţei care a pronunţat aceasta sentinţa si anume excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamanţilor si excepţia prescripţiei extinctive (invocata ca si tardivitate).
In privinţa excepţiei inadmisibilităţii actiunii, instanţa de rejudecare a retinut că, fata de îndrumările date de instanţa de casare, se impune respingerea acesteia ca nefondata, argumentele care au fundamentat aceasta excepţie constituind in realitate chestiuni ce ţin de fondul cauzei.
Cat priveşte excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune al reclamanţilor, aceasta, de asemenea, a fost respinsă ca nefondată, raportat la faptul ca, aşa cum in mod corect au arătat reclamanţii, in speţa termenul general de prescripţie de 3 ani curge numai de la data la care au intrat în vigoare dispoziţiile legale in temeiul cărora a fost formulată acţiunea, respectiv din data de 06.02.2009, iar acţiunea a fost înregistrată la data de 23.02.2009, in cadrul termenului sus menţionat.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa a reţinut ca prin contractul de vânzare­cumpărare nr. 31478/6.12.1996 încheiat de SC Constructardealul S.A., în calitate de mandatar al Consiliului Local Cluj­Napoca, cu reclamanţii H.C. si H.A., aceasta au achiziţionat apartamentul cu nr. 1 situat in Cluj­Napoca, str. P., nr. 13, jud. Cluj, in condiţiile Legii nr. 112/1995 .
Prin raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit în cauza s­a estimat ca valoarea de piaţa actuala a apartamentului sus­mentionat este de 209.000 lei, respectiv 49.000 euro.
Prin sentinţa civilă nr. 8999/2001 pronunţată de Judecătoria Cluj­Napoca, modificata prin decizia civila nr. 158/A/2003 de Tribunalul Cluj si rămasă irevocabila prin decizia civila nr. 324/R/2005 pronuntata de Curtea de Apel Cluj, instanţa a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare­cumpărare sus­menţionat, reţinând, printre altele, ca acesta a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Din cercetarea părtii finale a motivării deciziei civile nr. 324/R/2005, paginile 8 si 9, rezulta ca instanţa de recurs a reţinut ca restituirea anterioara a întregului imobil situat in Cluj­Napoca, str. P., nr. 13, jud. Cluj, către vechii proprietari, prin sentinţa civila nr. 208/1998 a Judecătoriei Cluj­Napoca, rămasa irevocabila, anihila dreptul reclamanţilor din prezenta cauza de a cumpăra apartamentul in discuţie, făcând sa acţioneze prevederile art. 46 alin. 1 din L. nr. 10/2001, fata de care sunt valabile exclusiv contractele de vânzare­cumpărare încheiate cu respectarea legilor in vigoare la data înstrăinării.
Or, la data încheierii contractului de vânzare­cumpărare nr. 31478/6.12.1996, prevederile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 se aflau in vigoare si trebuiau respectate, insa o astfel de respectare a legii nu s­a făcut.
Potrivit dispoziţiilor art. 50 şi 50¹ din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificata prin Legea nr. 1/2009, chiriaşii imobilelor care au făcut obiectul unor contracte de vânzare­cumpărare încheiate in temeiul Legii nr. 112/1995, ale căror contracte au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti definitive si irevocabile, sunt îndreptăţiţi la restituirea preţului imobilelor, cu precizarea ca daca aceste contracte au fost încheiate cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, foştii chiriaşi pot pretinde doar preţul actualizat al imobilului ce a făcut obiectul contractului, in condiţiile prevăzute de art. 50 al. 2 si 3 din Legea nr. 10/2001, iar daca, dimpotrivă, contractele desfiinţate au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii. nr. 112/1995, chiriaşii pot pretinde preţul de piaţă al imobilului, in condiţiile prevăzute de art. 50 al. 2¹ si 3, precum si art. 50¹ din Legea nr. 10/2001.
Fata de aceste dispoziţii legale, instanţa a reţinut ca pentru ca reclamanţii sa beneficieze de restituirea preţului de piaţă al imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare­cumpărare nr. 31478/6.12.1996, acesta trebuia sa fi fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Or, aşa cum s­a arătat mai–sus, Curtea de Apel Cluj a decis in mod irevocabil ca acest contract a fost încheiat cu eludarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, situaţie în care aceste aspecte nu mai pot fi repuse in discuţie in prezenta cauza, in privinţa lor existând autoritate de lucru judecat.
Asa fiind, instanţa de rejudecare a reţinut că in speţa nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 50¹ din Legea nr. 10/2001 pentru restituirea către reclamanţi a preţului de piuata al imobilului în discuţie, motiv pentru care a apreciat că cererea formulată de reclamanţi în acest sens este nefondata şi, în consecinţă, a dispus respingerea acesteia.
Prin decizia civilă nr. 81/A din 07.02.2012 a Tribunalului Cluj, s­a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii H.C. şi H.A., împotriva sentinţei civile nr. 534/07 Ianuarie 2011, a Judecătoriei Cluj­Napoca, care a fost menţinută în totul.
Prima critică adusă sentinţei apelate, aşa cum se desprinde din cuprinsul memoriului de apel, în sensul că prima instanţă nu a verificat dispoziţiile Legii 112/1995 din perspectiva posibilităţii restituirii preţului de piaţă a fost apreciată ca nefondată având în vedere argumentele ce vor fi expuse în continuare:
În mod corect a statuat instanţa de fond faptul că prin sentinţa civilă nr. 8999/2001 pronunţată de Judecătoria Cluj­Napoca, modificata prin decizia civila nr. 158/A/2003 de Tribunalul Cluj si rămasa irevocabila prin decizia civila nr. 324/R/2005 pronuntata de Curtea de Apel Clu, instanţa a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare­cumpărare sus­menţionat, reţinând, printre altele, ca acesta a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995.
De asemenea, în mod judicios judecătorul fondului a statuat că din cercetarea partii finale a motivării deciziei civile nr. 324/R/2005, paginile 8 si 9, rezulta ca instanţa de recurs a reţinut ca restituirea anterioara a întregului imobil situat in Cluj­Napoca, str. P., nr. 13, jud. Cluj, catre vechii proprietari, prin sentinţa civila nr. 208/1998 a Judecătoriei Cluj­Napoca, rămasa irevocabila, anihila dreptul reclamanţilor apelanţi din prezenta cauza de a cumpăra apartamentul in discuţie, făcând sa acţioneze prevederile art. 46 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, fata de care sunt valabile exclusiv contractele de vânzare­cumpărare încheiate cu respectarea legilor in vigoare la data înstrăinării.
Astfel, în ceea ce priveşte hotărârile susmenţionate, în speţă este incident principiul puterii de lucru judecat.
Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute printr­o făcute într­o hotărâre judecătorească irevocabilă printr­o altă hotărâre judecătorească dată în alt proces. Astfel, pe când condiţia de aplicare a excepţiei autorităţii de lucru judecat presupune o identitate de acţiuni ce opreşte repetarea judecăţii, prezumţia de lucru judecat, ipoteză prezentă şi în prezenta speţă sub aspectul încălcării dispoziţiilor art.9 din Legea 112/1995 de către apelanţi , impune consecvenţa în judecată , şi anume : ceea ce s­a constatat şi statuat printr­o hotărâre nu trebuie contrazis printr­o alta.
În considerentele deciziei susmenţionate, Decizia nr.324/R/2005 a Curţii de Apel Cluj, se relevă că devenea util a se discuta despre buna sau reaua­credinţă a pârâţilor cumpărători dosar în situaţia în care prevederile legale în vigoare la data încheierii contractelor, deci şi acelea ale art.9 alin 1 din Legea 112/1995 ar fi fost respectate, iar cum o asemenea respectare a legii nu s­a făcut, contractele în litigiu sunt lovite de nulitate absolută conform art.46 alin 1, 2 din Legea 10/2001.
În aceste condiţii, nu au putut fi reţinute ca fiind pertinente criticile formulate de către apelanţi în ceea ce priveşte nereţinerea de către instanţa de fond a faptului că din punct de vedere a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 apelanţii se încadrau în ipoteza prevăzută de art. 9 alin 5 din acest act normativ, statuându­se cu putere de lucru judecat că apelanţii au eludat dispoziţiile Legii 112/1995.
Astfel, în virtutea argumentelor susmenţionate, în prezenta speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 50 alin 2 din Legea 10/2001 privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare­cumpărare, încheiate cu eludarea dispoziţiilor Legii 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi nu ipoteza solicitată de către apelanţi, respectiv art. 50¹ din Legea 10/2001 care vizează contractele încheiate cu respectarea Legii 112/1995, ceea ce nu este cazul în prezenta pricină.
De altfel, în concordanţă cu cele anterior expuse, în mod pertinent prima instanţă a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 50 şi 50¹ din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificata prin Legea nr. 1/2009, chiriaşii imobilelor care au făcut obiectul unor contracte de vânzare­cumpărare încheiate in temeiul Legii nr.112/1995, ale căror contracte au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti definitive si irevocabile, sunt îndreptăţiţi la restituirea preţului imobilelor, cu precizarea ca daca aceste contracte au fost încheiate cu eludarea dispoziţiilor Legii. nr. 112/1995, foştii chiriaşi pot pretinde doar preţul actualizat al imobilului ce a făcut obiectul contractului, in condiţiile prevăzute de art. 50 al. 2 si 3 din Legea nr. 10/2001, iar daca, dimpotrivă, contractele desfiinţate au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, chiriaşii pot pretinde preţul de piaţă al imobilului, in condiţiile prevăzute de art. 50 al. 2¹ si 3, precum si art. 50¹ din Legea nr.10/2001.
A doua critică adusă sentinţei apelate, în sensul că prima instanţă nu a avut în vedere faptul că raţiunea pentru care legiuitorul a modificat Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009 este tocmai pentru a respecta şi dreptul de proprietate al foştilor chiriaşi care au cumpărat imobilele în temeiul Legii nr. 112/1995, ale căror contracte au fost desfiinţate, urmărindu­se alinirea la normele internaţionale de drept, întrucât din punct de vedere logic, se poate observa că textul legal însuşi îndreptăţeşte proprietarii să solicite restituirea preţului stabilit conform standardelor internaţionale chiar prin expresia contracte...desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, nu a putut fi reţinută ca fiind fondată din următorul motiv:
Textul legal citat de către apelanţi este incomplet “contracte... desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile,” art. 50^1 din Legea 10/2001 statuând în mod neechivoc” Proprietarii ale căror contracte de vânzare­cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, (ceea ce nu este cazul în speţă) au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, or, în speţa de faţă s­a stabilit cu putere de lucru judecat că apelanţii au eludat dispoziţiile Legii 112/1995.
De asemenea, invocarea de către apelanţi a art.1 din Protocolul 1 al CEDO nu are relevanţă în prezenta speţă din perspectiva restituirii preţului de piaţă al imobilului, întrucât legiuitorul, aşa cum am evocat anterior, a avut în vedere în mod expres şi fără putinţă de interpretare doar acele contracte încheiate cu respectarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 112/ 1995, or, apelanţii se află tocmai în ipoteza contrarie, aceea de eludare a dispoziţiilor Legii 112/1995.
Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 296 C.pr.civ., a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii H.C. şi H.A., împotriva sentinţei civile nr. 534/07 Ianuarie 2011, pronunţată în dosarul civil nr. 2986/211/2009 al Judecătoriei Cluj­Napoca, pe care a menţinut­o în totul.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii H.C. şi H.A. au declarat recurs, în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamanţii au învederat instanţei că, în speţă, nu operează principiul puterii lucrului judecat raportat la decizia civilă nr. 324/R/2005 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. 11520/2004, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C.civ.
Prezentul litigiu are cu totul alte părţi decât obiectul dosarului arătat, respectiv reclamanţii şi Ministerul Finanţelor Publice, are alt obiect, constând în restituirea preţului la valoarea de piaţă pentru imobilul în litigiu şi o altă cauză, respectiv art. 501 din Legea nr. 10/2001.
În opinia reclamanţilor, aceştia sunt îndreptăţiţi la restituirea preţului actualizat cu indicele de inflaţie întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul legal invocat.
La momentul încheierii contractului de vânzare­cumpărare nr. 31478/106.12.1996 a existat o adeverinţă emisă de I.C.R.A.L. Cluj din care rezulta că imobilul în litigiu nu a fost revendicat, iar Statul Român figura ca proprietar tabular în cartea funciară, astfel încât apartamentul putea fi vândut în condiţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Reclamanţii nu au avut cunoştinţă de existenţa cererii de restituire a imobilului deoarece nu au fost notificaţi în acest sens de către fostul proprietar.
La momentul încheierii actului de vânzare­cumpărare, cererea de restituire a imobilului formulată de fostul proprietar în baza Legii nr. 112/1995 a fost respinsă prin Hotărârea nr. 80/05.09.1996, astfel încât acesta era îndreptăţit doar la despăgubiri şi nu la restituirea în natură, imobilul nefiind liber, în sensul legii, ci ocupat de chiriaşi.
Faptul că după 3 ani de la dobândirea imobilului s­a anulat contractul de vânzare­cumpărare apreciindu­se că nu s­au respectat prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu poate fi un impediment la admiterea acţiunii, deoarece singura culpă a avut­o Statul Român care a înţeles să înstrăineze imobilul şi avea competenţa de a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile vânzării conform Legii nr. 112/1995.
Intenţia legiuitorului care a modificat Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009 a fost aceea de a proteja atât chiriaşii deveniţi proprietari cât şi vechii proprietari care au solicitat restituirea imobilelor preluate de stat, astfel încât, în caz contrar, textul legal invocat de reclamanţi nu şi­ar mai găsi aplicabilitatea.
Este greşită susţinerea tribunalului referitoare la faptul că nu este incident art. 1 din Primul Protocol Adiţional al Convenţiei, deoarece reclamanţii au avut calitatea de proprietari tabulari asupra apartamentului şi au deţinut un bun de care ulterior au fost deposedaţi din culpa Statului Român prin adoptarea unei legislaţii inconsecvente astfel încât se impune despăgubirea reală, corespunzătoare prejudiciului suferit, în favoarea reclamanţilor. (cauza Raicu c. României, cauza Tudor c. României).
În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. 3 C.pr.civ.
Pârâtul intimat MINISTERUL FINAŢEKLOR PUBLICE prin D.G.F.P. CLUJ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că potrivit probelor administrate, în speţă nu sunt incidente prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001, astfel încât aceştia să fie îndreptăţiţi la restituirea preţului de piaţă al imobilului, deoarece contractul de vânzare­cumpărare al reclamanţilor nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
La termenul de judecată din data de 27.04.2012, Curtea a invocat excepţia inadmisibilităţii motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt şi reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanţa de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 şi pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 şi pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, excepţie care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:
În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate.”
Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanţa astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat şi reapreciindu­l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speţă, apelul.
Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanţei de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenţii nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanţă de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.
Deşi formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 pct.9 C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează motive de netemeinicie a hotărârii atacate.
Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel, memoriul de recurs conţine şi motive de netemeinicie, limitându­se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probaţiunii administrate în cauză şi o expunere a relaţiilor dintre părţi.
Se constată aşadar, de către Curte că, în cauză, îşi găseşte incidenţă excepţia inadmisibilităţii acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepţie fundamentată pe împrejurarea că, motivele de recurs conţin şi critici de netemeinicie ale hotărârii recurate, reproduceri ale evoluţiei istoricului cauzei, ale relaţiei dintre recurenţi şi intimat, ale stării de fapt, ale probaţiunii administrate în cauză, etc., singurul motiv de nelegalitate conţinut în memoriul de recurs fiind cel reglementat de pct. 9 al art. 304 C.pr.civ.
Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probaţiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relaţiilor dintre părţi, etc., intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s­ar fi încadrat în punctele 10 şi 11 ale art. 304 C.pr. civ., în prezent abrogate.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1­9 C.pr.civ.
În consecinţă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Aşa fiind, Curtea constată că excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu este fondată urmând să fie admisă ca atare, cu consecinţa neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.
Prin contractul de vânzare­cumpărare nr. 31478/6.12.1996 încheiat de SC Constructardealul S.A., în calitate de mandatar al Consiliului Local Cluj­Napoca, cu reclamanţii H.C. si H.A., aceştia au achiziţionat apartamentul cu nr. 1 situat in Cluj­Napoca, str. P., nr. 13, jud. Cluj, in condiţiile Legii nr. 112/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 8999/ 10.10.2001 a Judecătoriei Cluj­Napoca pronunţată in dosarul nr. 6647/2001 s­a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei T.I. împotriva pârâţilor Statul Român prin Consiliul Local al Mun. Cluj Napoca, H.C. si H.A. şi alte persoane fizice având ca obiect constatarea preluării fără titlu legal, în mod abuziv de către stat a imobilului înscris în CF nr.7670 Cluj Napoca, nr.top. 5467, precum şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu pârâţii persoane fizice în baza Legii nr.112/1995.
Apelul declarat de reclamanta T.I. a fost respins prin decizia civila nr. 307/A/08.03.2002 a Tribunalului Cluj, iar recursul aceleiaşi reclamante a fost admis prin decizia civilă nr.1440/27.06.2002 a Curţii de Apel Cluj, hotărârea instanţei de apel a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare,în al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr.430/A/14.04.2003 a Tribunalului Cluj, s­a respins apelul reclamantei T.I. împotriva sentinţei civile nr. 8999/ 10.10.2001 a Judecătoriei Cluj­Napoca.
Prin decizia civilă nr.2287/03.10.2003 a Curţii de Apel Cluj, s­a admis recursul reclamantei, decizia civilă nr.430/A/14.04.2003 a Tribunalului Cluj a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În al treilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr.1581/A/18.12.2003 a Tribunalului Cluj s­a admis apelul reclamantei T.I. împotriva sentinţei civile nr. 8999/ 10.10.2001 a Judecătoriei Cluj­Napoca, în sensul că s­a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâţilor şi s­a constatat că imobilului înscris în CF nr.7670 Cluj Napoca, nr.top. 5467 situat în mun. Cluj Napoca, str. P. nr.13, casă şi curte în suprafaţă de 120 stjp a fost preluat de Statul Român fără titlu, s­a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare­cumpărare nr. 31478/6.12.1996 încheiat cu pârâţii H.C. si H.A. având ca obiect apartamentul cu nr. 1 situat in Cluj­Napoca, str. P., nr. 13, jud. Cluj, precum şi rectificarea cărţilor funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al statului şi al înscrierii dreptului de proprietate în favoarea antecesorului reclamantei.
Această decizie a rămas irevocabila prin decizia civila nr. 324/R/ 28.01.2005 a Curţii de Apel Cluj, ca urmare a respingerii recursurilor declarate de pârâţi.
Critica recurenţilor referitoare la faptul că nu operează principiul puterii lucrului judecat raportat la decizia civilă nr. 324/R/2005 a Curţii de Apel Cluj, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C.civ., în opinia Curţii nu este întemeiată.
Astfel, este adevărat că art.1201 C.civ. prevede că, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect , este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi , făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
La fundamentul autorităţii sau puterii de lucru judecat stă ideea de imutabilitate a actului jurisdicţional prin care, în cadrul unei proceduri contradictorii s­a verificat şi tranşat o situaţie litigioasă.
În prezenta cauză recurenţii fac o confuzie între excepţia lucrului judecat şi prezumţia lucrului judecat.
În esenţă, principiul autorităţii lucrului judecat împiedică ­din motive de ordine publică şi de securitate a raporturilor juridice – contrazicerea unei hotărâri judecătoreşti definitive printr­o altă hotărâre.
Tripla identitate de elemente a acţiunii civile, respectiv părţi, obiect şi cauză, cerută de art.1201 C.civ., interesează excepţia şi nu prezumţia lucrului judecat, care presupune identitate de chestiuni litigioase tranşate prin hotărâre. Prezumţia lucrului judecat împiedică contradicţiile între ceea ce s­a constatat ori s­ar constata între considerentele hotărârilor judecătoreşti.
Excepţia evocă efectul negativ al lucrului judecat, împiedicarea judecării repetate a unei şi aceleiaşi acţiuni, iar prezumţia evocă efectul pozitiv al lucrului judecat, asigurând consecvenţa în judecată, astfel că rezolvându­se în fond o a doua acţiune se vor respecta constatările făcute în primul proces.
Cu alte cuvinte, cerinţele de natură obiectivă a efectului negativ al lucrului judecat – identitatea de obiect şi identitatea de cauză între cele două cereri de chemare în judecată – nu pot fi reţinute în cazul efectului pozitiv. Esenţială este constatarea jurisdicţională înfăptuită într­o cauză purtând între acelaşi părţi, invocată într­un nou proces, între aceleaşi părţi, având un obiect sau/şi o cauză deosebită, dar conexă cu problema litigioasă dezlegată, în sensul că rezolvarea dată prin hotărârea înzestrată cu puterea lucrului judecat este determinantă în soluţionarea celei de­a doua cereri.
În speţă, deşi între cererea de chemare în judecată soluţionată irevocabil prin decizia civilă nr. 324/R/2005 a Curţii de Apel Cluj, şi prezenta acţiune civilă nu există identitate de obiect şi cauză, există identitate de părţi, respectiv reclamanţii H.C., H.A. şi pârâtul Statul Român care este reprezentat în prezenta acţiune de Ministerul Finanţelor Publice care potrivit Legii nr.10/2001 are obligaţia de a restitui preţul actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare­cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
În consecinţă, contrar susţinerilor reclamanţilor recurenţi, operează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, conform deciziei civile nr. 324/R/2005 a Curţii de Apel Cluj, cu privire la eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 la momentul încheierii contractului de vânzare­cumpărare de către reclamanţi.
Potrivit art. 50 alin.2 din Legea nr.10/2001, „Cererile sau actiunile in justitie privind restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare­cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile sunt scutite de taxe de timbru”.
Prin Legea nr.1/2009 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 3 februarie 2009 s­a introdus alin.21 şi s­a modificat alin.3 ale art.50 din Legea nr.10/2001 care au următorul conţinut: ”Cererile sau acţiunile în justiţie având ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilelor, privind contractele de vânzare­cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru. Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (2^1) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor*) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
Prin acelaşi act normativ s­a introdus şi art.501 din Legea nr.10/2001 conform căruia, proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare. Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin expertiză.
Textele art.50 alin. 21 şi art. 501 din Legea nr.10/2001 au în vedere ipoteza în care a existat un contract de vânzare cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, contract desfiinţat ulterior printr­o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, ipoteză care nu este îndeplinită în speţă din considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Astfel, aşa cum s­a arătat, prin decizia civilă nr.1581/A/18.12.2003 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 324/R/2005 a Curţii de Apel Cluj, s­a constatat că imobilului înscris în CF nr.7670 Cluj Napoca, nr.top. 5467 situat în mun. Cluj Napoca, str. P. nr.13, casă şi curte în suprafaţă de 120 stjp a fost preluat de Statul Român fără titlu, s­a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare­cumpărare nr. 31478/6.12.1996 încheiat cu pârâţii
H.C. si H.A. având ca obiect apartamentul cu nr. 1 situat in Cluj­Napoca, str. P., nr. 13, jud. Cluj, precum şi rectificarea cărţilor funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al statului şi al înscrierii dreptului de proprietate în favoarea antecesorului reclamantei.
În considerentele acestor hotărâri judecătoreşti s­a reţinut că restituirea anterioara a întregului imobil situat in Cluj­Napoca, str. P., nr. 13, jud. Cluj, catre vechii proprietari, prin sentinţa civila nr. 208/1998 a Judecătoriei Cluj­Napoca, rămasa irevocabila, anihila dreptul reclamanţilor din prezenta cauza de a cumpăra apartamentul in discuţie, făcând sa acţioneze prevederile art. 46 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, fata de care sunt valabile exclusiv contractele de vânzare­cumpărare încheiate cu respectarea legilor in vigoare la data înstrăinării.
Ori, la data încheierii contractului de vânzare­cumpărare nr. 31478/6.12.1996, prevederile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 se aflau in vigoare si trebuiau respectate, insa o astfel de respectare a legii nu s­a făcut. Totodată, se relevă că devenea util a se discuta despre buna sau reaua­credinţă a pârâţilor cumpărători dosar în situaţia în care prevederile legale în vigoare la data încheierii contractelor, deci şi acelea ale art.9 alin 1 din Legea 112/1995 ar fi fost respectate, iar cum o asemenea respectare a legii nu s­a făcut, contractele în litigiu sunt lovite de nulitate absolută conform art.46 alin 1, 2 din Legea 10/2001.
În consecinţă, criticile reclamanţilor referitoare la faptul că instanţele de fond erau obligate să analizeze dacă contractul de vânzare­cumpărare încheiat de reclamanţi la data de 06.12.1996 a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul încheierii contractului nu sunt întemeiate deoarece, aşa cum s­a arătat, prin hotărârea judecătorească mai sus menţionată s­a statuat cu putere de lucru judecat faptul că actul juridic, respectiv contractul de vânzare cumpărare al reclamanţilor s­a încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative în vigoare la data înstrăinării, respectiv art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, astfel încât în prezenta cauză în mod corect instanţa de apel a stabilit că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 501 din Legea nr.10/2001 întrucât contractul de vânzare­cumpărare al reclamanţilor a fost încheiat în frauda legii.
Din textul legal mai sus invocat rezultă faptul că scopul introducerii acestui nou articol de către legiuitor în cuprinsul Legii nr.10/2001 este acela de a despăgubi într­o manieră mai avantajoasă proprietarii ale căror contracte de vânzare­cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, în situaţia în care acestea au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Prin urmare, motivul de recurs referitor la faptul că, în realitate reclamanţii au fost de bună­credinţă la încheierea contractului de vânzare­cumpărare şi nu de rea­credinţă, în sensul că nu erau obligaţi să verifice valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului şi nici dacă imobilul putea sau nu să fie vândut în baza Legii nr. 112/1995, faptul că nu au avut cunoştinţă de existenţa cererii de restituire a imobilului deoarece nu au fost notificaţi în acest sens de către fostul proprietar în opinia Curţii nu este întemeiat deoarece legiuitorul prin textul mai sus citat face referire doar la modalitatea în care a fost încheiat contractul de vânzare­cumpărare în discuţie şi nu la elementul subiectiv al bunei sau relei­credinţe a dobânditorului imobilului.
În acest sens nu este fondată critica reclamanţilor vizând protecţia subdobânditorului de bună credinţă deoarece în speţă printr­o hotărâre judecătorească irevocabilă s­a stabilit că ar fi fost util a se discuta despre buna sau reaua­credinţă a cumpărătorilor doar în situaţia în care prevederile legale în vigoare la data încheierii contractului, deci şi acelea ale art.9 alin 1 din Legea 112/1995 ar fi fost respectate astfel încât instanţa investită cu acţiunea reclamanţilor în despăgubiri nu mai este obligată să reanalizeze buna sau reaua credinţă a acestora.
Critica recurenţilor privind incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul acordării valorii de circulaţie a imobilului vândut, nu este fondată întrucât statuându­se cu putere de lucru judecat prin hotărârile judecătoreşti mai sus arătate faptul că actul juridic de vânzare cumpărare a fost încheiat de reclamanţi cu eludarea dispoziţiilor legale imperative ale Legii nr.112/2005, rezultă că imobilul a intrat fraudulos în patrimoniul lor, astfel încât aceştia nu pot invoca nici măcar o speranţa legitimă cu privire la acest bun.
Având în vedere că sancţiunea nulităţii contractului de vânzare­cumpărare a operat retroactiv, reclamanţii sunt consideraţi că nu au fost niciodată proprietarii imobilului, nefiind îndreptăţiţi la beneficiul fructelor acestui bun întrucât a cumpărat, pe riscul său, la un preţ mult inferior valorii sale, un bun care a făcut obiectul unui litigiu în vederea restituirii lui către adevăratul proprietar.
Pentru aceste considerente şi ţinând seama că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ, va respinge recursul declarat de reclamanţii H.C. şi H.A. împotriva deciziei civile nr. 81/A din 07.02.2012 a Tribunalului Cluj pronunţată, pe care o menţine ca fiind legală. (JUdecător Anca Adriana Pop)