Plasament minor. Neîndeplinirea
condiţiilor prevăzute de art. 56 lit. b din Legea nr. 272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Cod procedură civilă, art. 304
pct. 9
Legea nr. 272/2004, art. 56 lit.
b
Împrejurarea evidentă că între
părinţi şi intervenienţi a existat o înţelegere în baza căreia, în urmă cu 4
ani, copilul în vârstă de 6 luni a fost luat de către intervenienţi în
domiciliul lor, pentru a fi crescut şi că aceştia au o situaţie materială
superioară celei a părinţilor, nu justifică adoptarea măsurii plasamentului,
atât timp cât în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele exprese statuate de
legiuitor, care presupun ab initio, ca minorul să se afle în îngrijirea
efectivă a părinţilor, iar aceştia, din motive neimputabile, să-i afecteze
interesele.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I
Civilă,
Decizia civilă nr. 2034 din 21
mai 2012.
Curtea
de Apel Ploieşti a fost investită în dosarul nr. 849/120/2010 cu soluţionarea
recursului declarat de DGASPC Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâţii SFM şi
SV, împotriva sentinţei civile nr. 438/22.02.2012 pronunţată de Tribunalul
Dâmboviţa, prin care s-a respins cererea formulată de reclamanta DGASPC
Dâmboviţa.
În
dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că instanţa de fond nu a ţinut
cont de dovezile referitoare la starea de sănătate a minorului, motivul
instituirii plasamentului fiind determinat de veniturile insuficiente ale
părinţilor pentru a asigura consultaţiile şi investigaţiile periodice necesare
copilului.
S-a
precizat că familia N. este cea care s-a ocupat de creşterea şi îngrijirea
minorului, depunând toate eforturile pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a
acestuia.
S-a
învederat că minorul se află de o perioadă de timp la această familie, care a asigurat
întreţinerea copilului, părinţii neavând nicio contribuţie financiară şi fiind
de acord cu instituirea măsurii plasamentului la această familie.
S-a
reiterat că este în interesul copilului separarea de părinţi pentru a beneficia
de servicii medicale şi de recuperare, precum şi de medicamentaţia necesară,
motive pentru care s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tort a
sentinţei, în sensul admiterii acţiunii.
În drept, recursul a fost
întemeiat pe dispoziţiile art. 299 – 316 C.proc.civ.
Intimaţii
SFM şi SV, prezenţi în instanţă, nu au depus întâmpinare şi au solicitat prin
concluziile orale formulate admiterea recursului.
La
termenul de judecată din data de 21.05.2012, s-a depus o cerere de intervenţie
în interesul recurentei-reclamante din partea numiţilor NEA şi NG.
Au
învederat intervenienţii că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea,
deoarece casa în care locuiesc părinţii minorului nu le aparţine, iar
condiţiile de igienă sunt necorespunzătoare. Au precizat intervenienţii că au
devenit naşii copilului tocmai în circumstanţele unor lipsuri materiale
accentuate ale familiei care, prin intermediul unor cunoştinţe comune, le-a
solicitat ajutorul.
S-a
apreciat că, deşi există o locuinţă şi eventual venituri, dreptul copilului de
acces la condiţii bune de creştere, educaţie şi sănătate nu este respectat,
întrucât părinţii, fără a avea o culpă în această privinţă, nu se pot ocupa de
nevoile speciale ale copilului, care are probleme de sănătate.
Au
învederat intervenienţii că întrucât există pericolul ca minorul să orbească,
au efectuat numeroase tratamente şi investigaţii costisitoare, motiv pentru
care au luat copilul în căminul lor.
De
asemenea, au arătat intervenienţii, copilul a suportat şi o intervenţie
chirurgicală pentru extragerea polipilor şi multiple intervenţii stomatologice,
condiţii în care s-au creat puternice sentimente de ataşament între
intervenienţi şi minor.
Întrucât
dispun de condiţii materiale şi pot oferi garanţii morale, asigurându-i astfel
şanse egale cu copiii de vârsta lui, solicită instituirea măsurii
plasamentului, astfel cum a fost solicitată de către recurenta-reclamantă.
În drept, cererea a fost
întemeiată pe dispoziţiile art. 40 şi 51 C.proc.civ., coroborate cu prevederile Legii
nr. 272/2004.
Curtea,
în conformitate cu dispoziţiile art. 51 C.proc.civ., a dispus, după punerea în
discuţie a cererii de intervenţie în interesul recurentei, admiterea în
principiu a acesteia, reţinând, sub acest aspect, îndeplinirea condiţiilor
prevăzute de art. 49 şi 51 C.proc.civ.,
care dau dreptul persoanelor interesate (intervenienţii fiind persoanele la
care s-a solicitat instituirea măsurii plasamentului) de a formula cererea de
intervenţie în favoarea uneia dintre părţi, chiar în faza procesuală a
recursului.
La
data de 21 mai 2012, Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat decizia nr. 2034, prin
care a respins ca nefondat recursul declarat de DGASPC Dâmboviţa şi cererea de
intervenţie în interesul recurentei formulată de NG şi NEA, reţinând
următoarele :
Ca
prim aspect, Curtea a reamintit că potrivit dispoziţiilor art. 56 lit. b din
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului,
măsura de protecţie specială a plasamentului poate fi dispusă în cazul
copilului care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în
grija părinţilor, din motive neimputabile acestora.
În
speţă însă, recurenta nu a dovedit existenţa unor împrejurări de natură să
impună dispunerea acestei măsuri de protecţie specială faţă de minorul SIA,
situaţia de fapt reţinută de către judecătorul fondului fiind confirmată chiar
de susţinerile părţilor formulate în recurs, la termenul de judecată din data
de 21.05.2012.
Curtea a reţinut că, potrivit raportului de
anchetă socială existent în dosarul de fond (fila 24) părinţii minorului
locuiesc împreună, într-o casă construită din cărămidă, formată din trei camere
şi un hol, în suprafaţă de aprox. 70 mp, mobilată corespunzător şi bine
întreţinută, că tatăl minorului obţine un venit lunar de 700 lei, iar mama este
casnică, cei doi soţi având şi o fetiţă de 7 ani, SGA, care locuieşte împreună
cu aceştia.
Totodată,
din susţinerile părinţilor şi intervenienţilor formulate în recurs, la termenul
de judecată din data de 21.05.2012, a reieşit că minorul se află în îngrijirea
intervenienţilor de la vârsta de aproximativ 6 luni, că problemele de sănătate
au apărut mult timp după acest moment, respectiv la vârsta de 2 ani, iar
necesitatea plasamentului a fost determinată de faptul că intervenienţii nu au
o calitate legală faţă de copil, calitate ce le-a fost pretinsă de către
cadrele medicale cărora le-au prezentat copilul.
În
ceea ce priveşte problemele de sănătate deosebite pe care le prezenta la
momentul solicitării plasamentului copilului, Curtea a reţinut că singura
dovadă în acest sens o reprezintă o adeverinţă depusă în recurs, emisă de
Clinica de Oftalmologie Oftapro, în care se menţionează că minorul suferă de
hipermetropie medie cu astigmatism, recomandându-i-se o corecţie optică, prin
acoperirea ochiului stâng o perioadă de
2-3 h/zi şi un control la 3 luni (fila 14 dosar recurs).
În
acest context, Curtea a constatat că, în cauză nu se poate discuta, astfel cum
au pretins recurenta şi intervenienţii în interesul recurentei, de existenţa
unor probleme grave de sănătate ale minorului, care să impună, în vederea
respectării interesului superior al acestuia, luarea unei măsuri speciale de
protecţie.
Curtea
a reamintit că, în cauzele de acest fel, examinarea elementelor care servesc
cel mai bine intereselor copilului este întotdeauna de o importanţă
fundamentală.
În
acest context, Curtea a apreciat că împrejurarea evidentă că între părinţi şi
intervenienţi a existat o înţelegere, în baza căreia, în urmă cu 4 ani, copilul
în vârstă de 6 luni a fost luat de către intervenienţi în domiciliul lor,
pentru a fi crescut şi că aceştia au o situaţie materială superioară celei a
părinţilor, nu justifică adoptarea acestei măsuri, atât timp cât în cauză nu
sunt îndeplinite cerinţele exprese statuate de legiuitor, care presupun ab initio,
ca minorul să se afle în îngrijirea efectivă a părinţilor, iar aceştia, din
motive neimputabile, să-i afecteze interesele.
Ori,
în speţa pendinte, minorul nu se mai află în îngrijirea efectivă a părinţilor
săi de mai bine de 4 ani, iar aceştia nu au nici un impediment pentru a se
ocupa de el, dispunând de o locuinţă corespunzătoare şi bine îngrijită, conform
anchetei sociale, de un venit lunar constant, oportunitatea măsurii
plasamentului neputând a fi justificată doar de faptul că, datorită situaţiei materiale
superioare a intervenienţilor, interesul superior al minorului ar fi mai bine
realizat.
În
considerarea acestor argumente, constatând că în cauză recurenta nu a dovedit
existenţa unor motive de reformare a sentinţei, Curtea, în temeiul dispoziţiilor
art. 312 alin.1 C.proc.civ., a
procedat la respingerea
recursului ca nefondat şi pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art.
51 şi 55 C.proc.civ.,
a respins ca nefondată şi cererea de intervenţie în interesul recurentei.
