Plasament.
Revocarea plasamentului. Audierea minorului. Neprezentarea în instanţă.
Consecinţe
Legislaţie
relevantă:
art. 24 alin. 2 raportat la art. 125 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului, art. 169 din Codul de procedură
civilă şi ale Legii nr. 189/2003
Rezumat: În măsura în care instanţa nu apreciază ca fiind
suficientă declaraţia dată de minor sediul Ambasadei României din Atena, în
prezenţa coordonatorului secţiei consulare, la data de 26 august 2011, instanţa
are posibilitatea de a dispune audierea minorului, prin comisie rogatorie, în
conformitate cu dispoziţiile art. 169 din Codul de procedură civilă şi ale
Legii nr. 189/2003, declaraţia astfel obţinută „având aceeaşi valoare ca şi
când actul judiciar respectiv ar fi fost îndeplinit de către autoritatea
judiciară română competentă”, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 al. 2 din
acest din urmă act normativ.
(Decizia
civilă nr. 1720 din 27 iunie 2012 a Curţii de apel Suceava)
Prin acţiunea adresată Tribunalului
Botoşani la data de 23 septembrie 2011 şi înregistrată sub nr. 9128/40/2011,
reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului B., a
solicitat, în contradictoriu cu A. M., O. (D.) M., Serviciul de Autoritate
Tutelară din cadrul primăriei D., judeţul B. şi Ministerul Public, revocarea
măsurii de plasament pentru copilul A. F. L., născut la data de 04.02.1996, de
la doamna A.E. şi reintegrarea lui la familia mamei, A. M.
În motivarea acţiunii arată că, în fapt,
copilul A. F. L. provine în urma unei relaţii de uniune consensuală dintre O.
(D.) M. şi A. M.. De la o vârstă fragedă, copilul a fost lăsat în grija bunicii
paterne, care, datorită vârstei înaintate, nu s-a mai putut ocupa de creşterea
acestuia. Conform Hotărârii nr. 1722/17.07.2003 a Comisiei pentru Protecţia
Copilului I., s-a stabilit plasamentul şi domiciliul copilului la Centrul de Plasament nr. 1
B., iar prin Hotărârea nr. 2570/09/10/2003 a Comisiei pentru Protecţia
Copilului I. s-a dispus revocarea măsurii de plasament de la Centrul de Plasament nr. 1
B.a şi s-a dispus plasamentul copilului A. F. L. la Centrul de Plasament al
Fundaţiei Viaţa şi Lumina din comuna G., judeţul I. Din anul 2007, copilul a
fost luat de către bunica maternă, A. E., ulterior fiind dispusă măsura
plasamentului la aceasta. Tatăl copilului a executat o pedeapsă privativă de
libertate, în prezent fiind eliberat. Mama copilului se află în prezent în
Grecia, împreună cu fiul său, A. F. L.
Prin cererea înregistrată la D.G.A.S.P.C. Botoşani sub nr.
19772/29.08.2011, A.E. a solicitat revocarea măsurii de plasament pentru
nepotul său, A. F. L. şi reintegrarea lui la mamă. Conform declaraţiei
minorului A. F. L., dată la Ambasada
României din Grecia, rezultă că acesta doreşte să stea cu
mama în Republica Elena. De asemeni, mama copilului, prin declaraţia dată la Ambasada României
din Grecia, doreşte „oprirea plasamentului la bunica”, pentru ca acesta să
locuiască cu ea în Republica Elena. Tatăl copilului, O. M., domiciliat în B.,
declară că este de acord cu revocarea măsurii de plasament pentru fiul său, de la A. E. (bunica maternă) şi
reintegrarea minorului la familia mamei, care se află în Grecia.
Analizând situaţia minorului A. F. L.,
reclamata a constatat că împrejurările care au stat la baza instituirii măsurii
de protecţie s-au modificat, motiv pentru care, propune revocarea măsurii de
plasament a minorului în cauză de la bunica maternă şi reintegrarea lui în
familia mamei.
În drept, a invocat dispoziţiile Legii
nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Prin încheierea din 4 noiembrie 2011,
Tribunalul Botoşani – Secţia civilă a suspendat judecata cererii, conform art.
1551 Cod procedură civilă, reţinând că deşi instanţa a constatat
necesară şi obligatorie ascultarea copilului în instanţă, în conformitate cu
dispoziţiile art. 24 alin. 2, raportat la art. 125 alin. 2 din Legea nr.
272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, reclamanta nu
s-a conformat acestei obligaţii, pusă în vedere acesteia la termenele
anterioare.
Împotriva acestei încheieri a declarat
recurs reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
B., care a arătat că, în fapt, copilul A.F.E. s-a aflat în plasament la bunica
maternă din anul 2007, deoarece mama, care nu dispunea de condiţii materiale şi
financiare suficiente, a plecat la muncă în străinătate, iar tatăl executa o
pedeapsă privativă de libertate. Mama copilului a ţinut permanent legătura cu
familia sa, inclusiv cu copilul, prin convorbiri telefonice şi prin vizite în
ţară ori de câte ori a fost posibil. La momentul la care mama a considerat că,
în Grecia, ţara unde şi-a stabilit domiciliul şi unde lucrează, îndeplineşte
condiţiile necesare pentru ca fiul său să crească alături de ea şi să se bucure
de o viaţă de familie, a revenit şi a decis să îl ia pe F. de la bunicii
materni. Având în vedere faptul că mama avea în Republica Elenă un loc de
muncă, de la care nu putea lipsi foarte mult, aşa cum aceasta a declarat, în
momentul în care s-a decis să ia copilul pentru a se ocupa de creşterea şi
îngrijirea sa, aceasta nu a dispus de timpul necesar, pentru a întocmi un dosar
şi pentru a solicita D.G.A.S.P.C. Botoşani revocarea măsurii de protecţie. Cu
toate acestea, mama, în momentul în care a ajuns cu copilul în Grecia, s-a
prezentat, împreună cu minorul, la sediul Ambasadei Române de la Atena, unde, în faţa
Coordonatorului Secţiei Consulare, Ministru Plenipotenţiar, a declarat că
doreşte oprirea plasamentului pentru fiul său urmând ca acesta să locuiască cu
ea, iar copilul a declarat în faţa autorităţii consulare că doreşte să stea cu
mama. Mai mult, tatăl copilului a depus la sediul D.G.A.S.P.C. B. o declaraţie,
prin care era de acord cu revocarea măsurii de protecţie pentru copilul său şi
reintegrarea în familia mamei. Având în vedere solicitarea mamei, dorinţa
copilului de a locui împreună cu aceasta şi de a se bucura împreună de o viaţă
de familie, D.G.A.S.P.C. B. a depus la instanţă o acţiune privind revocarea
măsurii de plasament şi reintegrare în familia mamei. Având în vedere faptul că
minorul era deja în Grecia, împreună cu mama sa, prezenţa acestuia pentru a fi
audiat nu a putut fi asigurată. Instanţa de fond îşi întemeiază decizia de
suspendare pe dispoziţiile art. 24 alin. 2 din Legea 272/2004 privind protecţia
şi promovarea drepturilor copilului. În opinia sa, obligativitatea impusă de
Legea nr. 272/2004 este aceea „de a asculta” copilul şi nu neapărat aceea de a
audia copilul în faţa unei autorităţi judiciare, părinţi, profesori,
reprezentanţi ai unor autorităţi, în orice procedură judiciară sau
administrativă referitoare la copil. Astfel, Legea 272/2004 are în vedere
respectarea dreptului copilului de a fi ascultat, auzit, de a nu fi ignorat, de
a-şi exprima dorinţa şi opinia în toate cauzele care îl privesc. Este important
de subliniat că ascultarea copilului nu reprezintă o obligaţie, ci este un
drept recunoscut al copilului. Aşadar, prin declaraţia dată de către copil în
faţa unei autorităţi consulare, consideră că i s-a respectat dreptul de a fi
ascultat, de a-şi exprima voinţa liber şi dorinţa în ceea ce îl priveşte, iar
opinia sa a fost aceea de a locui împreună cu mama sa. Având în vedere
prevederile cuprinse în Legea 272/2004, art. 30 alin. 2, a faptului că protecţia
specială se acordă copiilor numai pe perioada în care sunt lipsiţi
temporar/definitiv de ocrotirea părinţilor şi a faptului că menţinerea măsurii
de protecţia nu mai este necesară, aceasta implicând cheltuieli privind
indemnizaţia de plasament, în contextul în care mama realizează venituri şi are
o situaţie care îi permite creşterea şi îngrijirea copilului, precum şi
declaraţia copilului, în sensul că doreşte să crească alături de mama sa,
consideră nejustificată soluţia instanţei de fond de a suspenda cauza.
Recurenta a arătat că principiul interesului superior al copilului trebuie să
prevaleze în toate demersurile şi deciziile care îl privesc pe acesta, de către
autorităţile sau instituţiile publice sau de către instanţele judecătoreşti,
iar interesul copilului este acela exprimat chiar de către acesta şi anume
acela de a locui împreună cu mama sa, care dispune de condiţiile necesare
pentru a-i asigura acestuia o creştere şi îngrijire corespunzătoare.
Analizând recursul, ale cărui motive se
încadrează la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, instanţa îl
constată a fi întemeiat.
Într-adevăr,
în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. 2 raportat la art. 125 alin. 2
din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului,
în cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie
specială audierea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie.
Fără îndoială, audierea minorului are drept scop să confere „copilului
posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie pertinentă, de a fi
consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe
care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra
consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte”, astfel cum rezultă din
cuprinsul art. 24 alin. 3 din Legea nr. 272/2004. Dispoziţiile imperative
invocate de către prima instanţă au drept finalitate garantarea exercitării minorilor
a dreptului de a fi ascultaţi, fără a împiedica, în cazul în care obiectiv
prezenţa minorului în faţa instanţei nu poate fi asigurată, soluţionarea
cauzelor în care sunt solicitate modificarea măsurilor de protecţie, cum este
cazul în prezenta cauză.
Este real faptul că minorul cu privire
la care s-a solicitat revocarea măsurii plasamentului nu s-a prezentat în
instanţă pentru a-şi exprima opţiunea în legătură cu cererea reclamantei, dar
în cauză a fost depusă declaraţia dată de minor sediul Ambasadei României din
Atena, în prezenţa coordonatorului secţiei consulare, înscrisul având
caracterul unui înscris autentic, similar declaraţiei date în faţa instanţei.
Instanţa de recurs subliniază că
imposibilitatea audierii minorului se datorează faptului că acesta este în
prezent împreună cu mama sa, la domiciliul acesteia din oraşul Atena, din
Republica Elenă, neexistând nici o persoană interesată care să se fi opus
revocării măsurii plasamentului. Prin încuviinţarea solicitării reclamantei,
instanţa este chemată să restabilească acordul situaţiei de fapt cu situaţia
juridică a minorului, întrucât acesta se află în prezent în îngrijirea mamei
lui, la domiciliul acesteia.
În măsura în care instanţa nu apreciază
ca fiind suficientă declaraţia dată la data de 26 august 2011, instanţa are
posibilitatea de a dispune audierea minorului, prin comisie rogatorie, în
conformitate cu dispoziţiile art. 169 din Codul de procedură civilă şi ale
Legii nr. 189/2003, declaraţia astfel obţinută „având aceeaşi valoare ca şi când
actul judiciar respectiv ar fi fost îndeplinit de către autoritatea judiciară
română competentă”, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 al. 2 din acest din
urmă act normativ.
În caz contrar, instanţa ar impune
reclamantei recurente o sarcină disproporţionată, constând în aducerea
minorului din alt stat în vederea audierii acestuia, în condiţiile în care a
dat o declaraţie autentică prin care şi-a exprimat dorinţa de a locui împreună
cu mama sa, respectiv de a fi încetată măsura de protecţie, iar instanţa are
posibilitatea de a dispune ea însăşi completarea probatoriului administrat,
conform art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, fără a stabili în
sarcina părţilor obligaţii imposibile ori extrem de costisitoare.
Constatând că în cauză nu sunt motive
pentru a se dispune suspendarea cauzei, în conformitate cu art. 1551
din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs va admite recursul, va casa
încheierea recurată şi va trimite cauza pentru continuarea judecăţii aceleiaşi
instanţe.
