avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Petiţie de ereditate. Acţiune patrimonială. Competenţa în primă instanţă şi căile de atac împotriva sentinţei sunt determinate de valoarea masei succesorale. Incidenţa art. 2821 Cod procedură civilă.
 
Cu privire la calificarea acţiunii în petiţie de ereditate, se impune a se sublinia faptul că aceasta a fost definită în literatura de specialitate ca fiind acţiunea prin care un moştenitor cere instanţei judecătoreşti recunoaşterea titlului său de moştenitor legal sau legatar – universal sau cu titlu universal- şi obligarea celui care deţine bunurile moştenirii la restituirea lor.
            Fără a fi consacrată in terminis în legislaţia în vigoare la data formulării acţiunii, în jurisprudenţă şi în doctrină s-a reţinut unanim că petiţia de ereditate tinde la recunoaşterea calităţii de moştenitor a succesorului şi la obţinerea posesiei patrimoniului succesoral.
            Ca urmare a acestei calificări, rezultă că acţiunea este una reală, cu caracter patrimonial, întrucât moştenitorul reclamant apare, în sens larg, ca un adevărat proprietar al succesiunii deschise, şi de asemenea, prin scopul ei - care este deposedarea moştenitorilor aparenţi de bunurile succesorale.
            Ca efect al admiterii acţiunii în petiţie de ereditate, moştenitorul aparent este obligat să înapoieze bunurile moştenirii către adevăratul moştenitor.
            Art. 2821 Cod procedură civilă restrânge exerciţiul apelului la litigii al căror drept au o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, iar art. 299 al. (3) Cod procedură civilă prevede că, în situaţia în care  hotărârile pronunţate de instanţele de judecată sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competenţa instanţei imediat următoare celei care a pronunţat hotărârea în cauză.
            Cum, în speţă, reclamantul a dedus judecăţii primei instanţe o acţiune în petiţie de ereditate, prin care tinde la recunoaşterea calităţii sale de unic succesor al defunctei M.C., şi la intrarea în stăpânirea unicului bun succesoral – imobilul situat în Constanţa, strada T., evaluat la valoarea de 84.000 lei, se constată că acţiunea reclamantului era evaluabilă în bani, iar hotărârea pronunţată de prima instanţă era supusă exclusiv căii de atac a recursului la Tribunalul Constanţa, ca instanţă ierarhic superioară Judecătoriei Constanţa.
 
Art. 2821 Cod procedură civilă
Art. 299 alin. (3) Cod procedură civilă
 
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 4762/212/2010 reclamantul L.L. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul M.C. să se constate că este unic moştenitor rămas de pe urma defunctei M.C., decedată la data de 22.05.2005, masa succesorală fiind compusă din apartamentul situat în Constanţa, str. T. nr. 8, cu cota de 1/1; să fie obligat pârâtul să-i lase în deplină proprietate acest imobil precum şi să fie evacuat din imobil, cu cheltuieli de judecată.
         In motivarea cererii, reclamantul a arătat ca în urma decesului numitei M.C., bunica paternă (22.05.2005), a rămas ca moştenitor M.L.V., al cărui fiu este reclamantul din cauza de faţă, care precizează că şi-a schimbat numele  în Austria din M. în L.
         Arată reclamantul că tatăl său, M.L.V., a decedat în anul 1987, înaintea bunicii M.C. şi vine la succesiunea acesteia prin reprezentare, ca descendent de gr. II, înlăturând orice alt moştenitor, fiind unic moştenitor.
         Pârâtul M.C. este fiul lui M.G., fostul soţ al 2-lea al bunicii, fiu rezultat dintr-o altă căsătorie.
         Consideră că pârâtul nu are vocaţie succesorală la masa succesorală a bunicii M.C., nefiind moştenitor legal, fiind străin de moştenire.
         Astfel, pârâtul a ocupat imobilul despre care face vorbire, fără drept şi fără vreun titlu, motiv pentru care solicită evacuarea acestuia, reclamantul fiind proprietar exclusiv  
         Nu a fost invocat nici un temei juridic.
         La dosar a depus în copie acte de stare civilă.
         Pârâtul a formulat întâmpinare care a fost depusă prin serviciul registratură  la data de 21.06.2010, prin care a invocat excepţia calităţii procesuale active a reclamantului precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa.
         Arată pârâtul că, este fiul natural al lui M.C. (soţul predecedat al defunctei M.C.), fiu rezultat dintr-o căsătorie anterioară. Din cea de-a doua căsătorie a tatălui pârâtului M.C., realizată cu defuncta M.C. (fostă I.) s-a născut M.L.V., care însă a decedat la vârsta de 27 de ani, respectiv la 26.11.1984. În momentul decesului, M.L.V. (frate vitreg cu pârâtul) era căsătorit cu M.F. şi îl avea ca fiu pe reclamantul din cauza de faţă, M.L.
         La data de 08.02.1977, mama reclamantului s-a căsătorit la Baden, în Austria, cu numitul  L.H.K.
         Imediat după ce a devenit major, reclamantul a fost adoptat cu efecte depline de către soţul mamei sale, în Austria, prin Decizia Tribunalului districtual Baden, din data de 02.08.200, pronunţată în dosarul nr. 3P-129/00, statuându-se că „în baza îndeplinirii tuturor premiselor legale a fost aprobată adopţia”, avându-se în vedere şi faptul că adoptatorul nu are alţi copii ale căror interese să fie lezate.
         Această adopţie a fost supusă recunoaşterii statului român prin cererea formulată în dosarul nr. 6128/2000 a Tribunalului Constanţa, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 269/17.04.2001 prin care a fost recunoscută forţa probantă şi efectele deciziei de adopţie.
         În privinţa excepţiei calităţii procesul-pasive, pârâtul arată că este doar un simplu administrator al bunului revendicat de către reclamant.
         Părţile au administrat proba cu înscrisuri.
         Au fost depuse la dosar: contractul de vânzare-cumpărare nr. 399/06.02.1998, decizia de adopţie, sentinţa civilă nr. 269/17.04.2001 a Tribunalului Constanţa, acte de stare civilă.
         Prin precizările depuse la dosare, reclamantul a învederat instanţei că singurul petit al acţiunii este „petiţia de ereditate”, renunţând la capătul de cerere privind revendicarea imobilului, precum şi la petitul acţiunii privind evacuarea.
         Prin încheierea de şedinţă din data de 13.01.2011 s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului în contradictoriu cu pârâtul M.C., reclamantul precizând că doreşte să se judece în contradictoriu cu pârâţii I.V., I.G., T.P. şi G.C.
         Astfel, instanţa a rămas investită cu petiţia în ereditate formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâţii I.V., I.G., T.P. şi G.C.
         Prin încheierea de şedinţă din data de 10.03.2011 a fost soluţionată excepţia necompetenţei materiale a instanţelor române, cu motivarea expusă.
         Prin sentinţa civilă nr. 7652/14 aprilie 2011, instanţa a admis excepţia calităţii procesuale active a reclamantului, cu consecinţa respingerii, ca atare, a acţiunii.
         Pentru a hotărî în acest fel, a reţinut instanţa de fond că la data de 22.05.2005 a decedat numita Moţ Constanda cu ultim domiciliu în Constanţa.
         Din căsătoria lui M.C. cu M.C. s-a născut numitul M.L.V.
         Reclamantul L.L. este fiul lui M.L.V., fiu predecedat al defunctei M.C.
         M.G. a fost cel de-al 2-lea soţ al numitei M.C. şi l-a avut ca fiu dintr-o altă căsătorie pe M.C. (pârâtul în cauza de faţă).
         La data de 08.02.1997, mama reclamantului, M.F., s-a căsătorit cu cetăţeanul austriac L.H.K.
         La data de 02.08.2000, reclamantul a fost adoptat cu efecte depline de către soţul mamei sale, în Austria, prin Decizia Tribunalului districtual Baden, pronunţată în dosarul nr. 3P-129/00, statuându-se că „în baza îndeplinirii tuturor premiselor legale a fost aprobată adopţia”, avându-se în vedere şi faptul că adoptatorul nu are alţi copii ale căror interese să fie lezate.
         În speţă, reclamantul invocă „petiţia de ereditate”, în contradictoriu cu ceilalţi moştenitori.
         Astfel, petiţia de ereditate poate fi definită ca fiind acţiunea prin care un moştenitor, având vocaţie legală sau testamentară universală sau cu titlu universal, solicită să i se recunoască această calitate in scopul de a dobândi bunurile succesorale deţinute de un terţ care pretinde a fi el adevăratul moştenitor universal sau cu titlu universal al defunctului. Disputa părţilor are aşadar ca obiect specific calitatea de moştenitor universal sau cu titlu universal a defunctului, predarea bunurilor succesorale fiind doar miza acestei dispute.   
         Având în vedere faptul că reclamantul a fost adoptat cu efecte depline de către soţul mamei sale, în Austria, prin Decizia Tribunalului districtual Baden, din data de 02.08.2000, pronunţată în dosarul nr. 3P-129/00, forţa probantă şi efectele deciziei de adopţie fiind recunoscute prin sentinţa civilă nr. 269/17.04.2001 a Tribunalului Constanţa, instanţa consideră excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului întemeiată, urmând a o admite. Efectele adopţiei s-au produs după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de adopţie, respectiv după data de 02.08.2000, astfel că la momentul decesului numitei M.C., (22.05.2005), reclamantul nu mai avea vocaţie succesorală, acesta devenind rudă cu adoptatorul său şi cu rudele acestuia.
            Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
         Prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi au solicitat calificarea corectă a căii de atac şi au solicitat constituirea legală a completului de judecată.
         În şedinţa publică din data de 18.10.2011, faţă de valoarea obiectului litigiului, aşa cum a fost preţuită în faţa instanţei de fond, precum şi faţă de dispoziţiile art. 2821 C.pr.civ. instanţa a calificat drept recurs calea de atac, împrejurare faţă de care, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin.1 C.pr.civ. a invocat nulitatea recursului pentru nemotivare în termenul legal.
         Recurentul a solicitat repunerea în termenul de motivare a căii de atac, susţinând că eroarea în care s-a aflat instanţa de fond, atunci când a trimis, în dispozitivul sentinţei, la calea de atac a apelului nu îi poate fi imputată reclamantului. Pentru aceleaşi considerente a solicitat recurentul şi respingerea excepţiei invocate, susţinând în plus că, în  temeiul dispoziţiilor art. 306 alin.2 C.pr.civ. chestiunea legată de calitatea procesuală activă a reclamantului este o chestiune de ordine publică, ce înlătura nulitatea recursului.
         Prin decizia nr. 1295/01.11.2011 Tribunalul Constanţa a respins cererea recurentului reclamant de repunere în termenul de recurs şi, în temeiul art. 306 Cod procedură civilă, a constatat nulitatea recursului reclamantului.
         Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Constanţa a reţinut în esenţă că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 2821 Cod procedură civilă, hotărârea Judecătoriei Constanţa fiind supusă exclusiv căii de atac a recursului, iar această cale de atac trebuia motivată în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii care se atacă. Cum în speţă reclamantul nu a respectat acest termen legal şi nu a făcut dovada unor cauze obiective de împiedicare, a stabilit că recursul este nul pentru nemotivare în termen.
         Împotriva acestei decizii, a formulat recurs reclamantul L.L., care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 1 şi 9 Cod procedură civilă.
          A susţinut recurentul că obiectivul acţiunii cu care a fost învestită instanţa de fond l-a constituit petiţia de ereditate, iar această acţiune nu este evaluabilă în bani, situaţie în care în mod greşit Tribunalul Constanţa a statuat că în speţă erau incidente dispoziţiile art. 2821 Cod procedură civilă.
         Întrucât hotărârea Judecătoriei Constanţa era supusă atât apelului, cât şi recursului, iar Tribunalul Constanţa a soluţionat cauza direct în recurs, lipsind partea de o cale de atac, arată recurentul că se impune casarea acestei hotărâri cu trimitere spre rejudecare Tribunalului Constanţa, în apel, în complet legal constituit din doi judecători şi cu respectarea dispoziţiilor Titlului IV din Codul de procedură civilă ce reglementează judecata în apel.
         Prin întâmpinare, intimaţii I.V., I.G., T.P. şi G.V. au invocat excepţia inadmisibilităţii prezentei căi de atac motivat de faptul că legea nu permite exercitarea unui recurs la recurs, iar hotărârea Tribunalului Constanţa a fost pronunţată în recurs, fiind irevocabilă.
         Conform dispoziţiilor art. 137 Cod procedură civilă instanţa va analiza cu prioritate excepţia de procedură invocată de intimat, excepţie cu caracter dirimant.
         Pentru soluţionarea acestei excepţii se impun a se lămuri de către Curte două aspecte esenţiale şi anume:
         - calificarea acţiunii de petiţie de ereditate, în raport de scopul urmărit prin promovarea acesteia;
         - stabilirea căii de atac căreia îi era supusă sentinţa civilă nr. 7652/14.2011 pronunţată de Judecătoria Constanţa.
         Cu privire la primul aspect ce vizează calificarea acţiunii în petiţie de ereditate se impune a se sublinia faptul că aceasta a fost definită în literatura de specialitate ca fiind acţiunea prin care un moştenitor cere instanţei judecătoreşti recunoaşterea titlului său de moştenitor legal sau legatar – universal sau cu titlu universal- şi obligarea celui care deţine bunurile moştenirii la restituirea lor.
         Fără a fi consacrată in terminis în legislaţia în vigoare la data formulării acţiunii, în jurisprudenţă şi în doctrină s-a reţinut unanim că petiţia de ereditate tinde la recunoaşterea calităţii de moştenitor a succesorului şi la obţinerea posesiei patrimoniului succesoral.
         Petiţia de ereditate se aseamănă cu acţiunea în revendicare prin finalitatea pe care o urmăresc ambele, adică recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unor bunuri litigioase. Dar se deosebeşte de aceasta prin aceea că la petiţia de ereditate se contestă titlul de moştenitor care dă îndreptăţire la detenţia bunurilor succesorale. Contestarea poate fi parţială, în sensul că se neagă doar o cotă parte din bun, pretinzându-se de către reclamant că are şi el un drept asupra bunului într-o anumită cotă, sau total, - cum e cazul în speţă, când reclamantul neagă în întregime dreptul pârâtului.
         Ca urmare a acestei calificări, rezultă că acţiunea este una reală, cu caracter patrimonial, întrucât moştenitorul reclamant apare, în sens larg, ca un adevărat proprietar al succesiunii deschise, şi de asemenea, prin scopul ei care este deposedarea moştenitorilor aparenţi de bunurile succesorale, în speţă imobilul situat în Constanţa, str. T. nr. 8.
         Ca efect al admiterii acţiunii în petiţie de ereditate moştenitorul aparent este obligat să înapoieze bunurile moştenirii către adevăratul moştenitor.
         Prin urmare, petiţia de ereditate – avându-se în vedere principalul efect pe care îl produce în raporturile dintre adevăratul moştenitor ce figurează în calitate de reclamant şi moştenitorii aparenţi – pârâţii, este o acţiune reală, cu caracter patrimonial, ea deosebindu-se de simpla acţiune în constatarea calităţii de unic succesor al moştenirii, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 Cod procedură civilă, ce nu are ca efect şi deposedarea moştenitorului aparent de bunurile succesiunii, în acest ultim caz, pentru intrarea în posesia bunurilor succesorale, adevăratul moştenitor este obligat să promoveze o acţiune în revendicare.
         Cum, în speţă, reclamantul a precizat obiectul acţiunii deduse judecăţii ca fiind petiţia de ereditate, urmărind atât recunoaşterea calităţii sale de unic succesor al defunctei M.C., decedată la 22.05.2005, şi intrarea în stăpânirea bunului imobiliar ce compunea masa succesorală (deţinut de pârâţi – moştenitori aparenţi) în mod corect, Tribunalul Constanţa a reţinut că această acţiune are un caracter patrimonial, competenţa în primă instanţă şi căile de atac la care este supusă sentinţa, fiind determinate în funcţie de valoarea obiectului acţiunii, respectiv de valoarea imobilului succesoral.
         Odată lămurită, problema calificării acţiunii cu care a fost învestită Judecătoria Constanţa - acţiune reală, cu caracter patrimonial, se impune a se lămuri şi problema ce vizează calea de atac ce putea fi exercitată împotriva sentinţei pronunţată de Judecătoria Constanţa.
         Art. 2821 Cod procedură civilă restrânge exerciţiul apelului la litigii al căror drept au o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, iar art. 299 al. (3) Cod procedură civilă prevede că, în situaţia în care hotărârile pronunţate de instanţele de judecată sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competenţa instanţei imediat următoare celei care a pronunţat hotărârea în cauză.
         Termenul de „litigiu” folosit de legiuitor în art. 2821 Cod procedură civilă desemnează toate acţiunile cu caracter patrimonial, calificate ca atare de doctrină şi jurisprudenţă în materie, prin raportare la obiectul acestora, care priveşte în mod direct valoarea patrimonială, ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
         Cum, în speţă, reclamantul a dedus judecăţii primei instanţe o acţiune în petiţie de ereditate, prin care tinde la recunoaşterea calităţii sale de unic succesor al defunctei M.C., şi la intrarea în stăpânirea unicului bun succesoral – imobilul situat în Constanţa, strada T. nr. 8, evaluat la valoarea de 84.000 lei (20.000 Euro - dosar fond), Curtea constată că acţiunea reclamantului era evaluabilă în bani, iar hotărârea pronunţată de prima instanţă era supusă exclusiv căii de atac a recursului la Tribunalul Constanţa, ca instanţă ierarhic superioară Judecătoriei Constanţa.
         Instituirea unei singure căi de atac – aceea a recursului – în cazul hotărârii judecătoreşti pronunţate în litigii al căror obiect au o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, nu constituie o modalitate de îngrădire a dreptului de liber acces la justiţie, legiuitorul putând dispune o simplificare a procedurilor şi o reducere a numărului căilor de atac în cazul litigiilor ce au ca obiect o valoare mai redusă, respectiv sub 100.000 lei.
         Prin decizia civilă nr. 1/1999, Curtea Constituţională a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie. S-a considerat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 al. (3) potrivit cărora „Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege”. Pentru situaţii deosebite legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum şi modalitatea de exercitare a drepturilor procesuale astfel încât liberul acces la justiţie să nu fie afectat.
         Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un cadru prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe – între care şi respectarea numărului căilor de atac şi a termenelor în care pot fi exercitate.
         În raport de aceste dezlegări, Curtea reţine că excepţia inadmisibilităţii prezentului recurs exercitat împotriva deciziei civile nr. 1295/01.11.2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în mod corect în calea de atac a recursului este fondată şi urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:
         Posibilitatea provocării unui control judicios al hotărârii judecătoreşti pentru motive referitoare la pronunţarea acestora cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat este reglementată în prezent prin normă constituţională.
         Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii procesuale.
         Corespunzător acestui principiu, legiuitorul a reglementat în mod expres hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare, iar acest mod de determinare asigură un control efectiv al hotărârii judecătoreşti şi satisface exigenţele art. 21 din legea fundamentală, referitoare la liberul acces la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil reglementate de C.E.D.O.
            În speţă, în raport de dispoziţiile art. 2821 Cod procedură civilă şi de valoarea obiectului acţiunii dedusă judecăţii în mod judicios Tribunalului Constanţa, prin încheierea de şedinţă din 18.10.2011 a calificat calea de atac căreia îi era supusă hotărârea primei instanţe ca fiind recurs şi nu apel, şi a procedat la judecarea acestei căi de atac cu respectarea exigenţelor legii privind compunerea completului de judecată şi a termenelor de exercitare şi de motivare a acestei căi de atac.
            Potrivit art. 299 Cod procedură civilă, sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile pronunţate în apel şi hotărârile date, în primă instanţă, fără drept de apel, deci hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 Cod procedură civilă.
            Pe de altă parte, din dispoziţiile alin. (2) al art. 377, cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 Cod procedură civilă, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat  principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale stingându-se prin exercitare.
            Cum decizia civilă nr. 1295 din 1 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanţa este irevocabilă, fiind pronunţată în recurs, Curtea constată că reclamantul nu mai are deschis un al doilea recurs la această hotărâre, prezentul recurs fiind inadmisibil şi va fi respins ca atare.
Decizia civilă nr. 116/C/08.02.2012
Dosar nr. 4762/212/2010
Judecător redactor Mihaela Popoacă