Petiţie de ereditate. Acţiune patrimonială. Competenţa în primă instanţă şi căile de atac împotriva sentinţei sunt determinate de valoarea masei succesorale. Incidenţa art. 2821 Cod procedură civilă.
Cu privire la calificarea acţiunii în petiţie de ereditate, se impune a
se sublinia faptul că aceasta a fost definită în literatura de specialitate ca
fiind acţiunea prin care un moştenitor cere instanţei judecătoreşti
recunoaşterea titlului său de moştenitor legal sau legatar – universal sau cu
titlu universal- şi obligarea celui care deţine bunurile moştenirii la restituirea
lor.
Fără a fi consacrată
in terminis în legislaţia în vigoare la data formulării acţiunii, în
jurisprudenţă şi în doctrină s-a reţinut unanim că petiţia de ereditate tinde
la recunoaşterea calităţii de moştenitor a succesorului şi la obţinerea
posesiei patrimoniului succesoral.
Ca urmare a acestei
calificări, rezultă că acţiunea este una reală, cu caracter patrimonial,
întrucât moştenitorul reclamant apare, în sens larg, ca un adevărat proprietar
al succesiunii deschise, şi de asemenea, prin scopul ei - care este deposedarea
moştenitorilor aparenţi de bunurile succesorale.
Ca efect al admiterii
acţiunii în petiţie de ereditate, moştenitorul aparent este obligat să
înapoieze bunurile moştenirii către adevăratul moştenitor.
Art. 2821
Cod procedură civilă restrânge exerciţiul apelului la litigii al căror drept au
o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, iar art. 299 al. (3) Cod procedură
civilă prevede că, în situaţia în care
hotărârile pronunţate de instanţele de judecată sunt supuse numai recursului,
judecarea acestei căi de atac este de competenţa instanţei imediat următoare
celei care a pronunţat hotărârea în cauză.
Cum, în speţă,
reclamantul a dedus judecăţii primei instanţe o acţiune în petiţie de
ereditate, prin care tinde la recunoaşterea calităţii sale de unic succesor al
defunctei M.C., şi la intrarea în stăpânirea unicului bun succesoral – imobilul
situat în Constanţa, strada T., evaluat la valoarea de 84.000 lei, se constată
că acţiunea reclamantului era evaluabilă în bani, iar hotărârea pronunţată de
prima instanţă era supusă exclusiv căii de atac a recursului la Tribunalul Constanţa,
ca instanţă ierarhic superioară Judecătoriei Constanţa.
Art. 2821
Cod procedură civilă
Art.
299 alin. (3) Cod procedură civilă
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei
Constanţa sub nr. 4762/212/2010 reclamantul
L.L. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul M.C. să se constate că este
unic moştenitor rămas de pe urma defunctei M.C., decedată la data de 22.05.2005,
masa succesorală fiind compusă din apartamentul situat în Constanţa, str. T.
nr. 8, cu cota de 1/1; să fie obligat pârâtul să-i lase în deplină proprietate
acest imobil precum şi să fie evacuat din imobil, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamantul a
arătat ca în urma decesului numitei M.C., bunica paternă (22.05.2005), a rămas
ca moştenitor M.L.V., al cărui fiu este reclamantul din cauza de faţă, care
precizează că şi-a schimbat numele în
Austria din M. în L.
Arată reclamantul că tatăl său, M.L.V.,
a decedat în anul 1987, înaintea bunicii M.C. şi vine la succesiunea acesteia
prin reprezentare, ca descendent de gr. II, înlăturând orice alt moştenitor,
fiind unic moştenitor.
Pârâtul M.C. este fiul lui M.G., fostul
soţ al 2-lea al bunicii, fiu rezultat dintr-o altă căsătorie.
Consideră că pârâtul nu are vocaţie
succesorală la masa succesorală a bunicii M.C., nefiind moştenitor legal, fiind
străin de moştenire.
Astfel, pârâtul a ocupat imobilul
despre care face vorbire, fără drept şi fără vreun titlu, motiv pentru care
solicită evacuarea acestuia, reclamantul fiind proprietar exclusiv
Nu a fost invocat nici un temei
juridic.
La dosar a depus în copie acte de stare
civilă.
Pârâtul a formulat întâmpinare care a
fost depusă prin serviciul registratură
la data de 21.06.2010, prin care a invocat excepţia calităţii procesuale
active a reclamantului precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a
sa.
Arată pârâtul că, este fiul natural al
lui M.C. (soţul predecedat al defunctei M.C.), fiu rezultat dintr-o căsătorie
anterioară. Din cea de-a doua căsătorie a tatălui pârâtului M.C., realizată cu
defuncta M.C. (fostă I.) s-a născut M.L.V., care însă a decedat la vârsta de 27
de ani, respectiv la 26.11.1984. În momentul decesului, M.L.V. (frate vitreg cu
pârâtul) era căsătorit cu M.F. şi îl avea ca fiu pe reclamantul din cauza de
faţă, M.L.
La data de 08.02.1977, mama
reclamantului s-a căsătorit la
Baden, în Austria, cu numitul
L.H.K.
Imediat după ce a devenit major,
reclamantul a fost adoptat cu efecte depline de către soţul mamei sale, în
Austria, prin Decizia Tribunalului districtual Baden, din data de 02.08.200,
pronunţată în dosarul nr. 3P-129/00, statuându-se că „în baza îndeplinirii
tuturor premiselor legale a fost aprobată adopţia”, avându-se în vedere şi
faptul că adoptatorul nu are alţi copii ale căror interese să fie lezate.
Această adopţie a fost supusă
recunoaşterii statului român prin cererea formulată în dosarul nr. 6128/2000 a
Tribunalului Constanţa, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 269/17.04.2001
prin care a fost recunoscută forţa probantă şi efectele deciziei de adopţie.
În privinţa excepţiei calităţii
procesul-pasive, pârâtul arată că este doar un simplu administrator al bunului
revendicat de către reclamant.
Părţile au administrat proba cu
înscrisuri.
Au fost depuse la dosar: contractul de
vânzare-cumpărare nr. 399/06.02.1998, decizia de adopţie, sentinţa civilă nr.
269/17.04.2001 a Tribunalului Constanţa, acte de stare civilă.
Prin precizările depuse la dosare,
reclamantul a învederat instanţei că singurul petit al acţiunii este „petiţia
de ereditate”, renunţând la capătul de cerere privind revendicarea imobilului,
precum şi la petitul acţiunii privind evacuarea.
Prin încheierea de şedinţă din data de
13.01.2011 s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului în
contradictoriu cu pârâtul M.C., reclamantul precizând că doreşte să se judece
în contradictoriu cu pârâţii I.V., I.G., T.P. şi G.C.
Astfel, instanţa a rămas investită cu
petiţia în ereditate formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâţii
I.V., I.G., T.P. şi G.C.
Prin încheierea de şedinţă din data de
10.03.2011 a fost soluţionată excepţia necompetenţei materiale a instanţelor
române, cu motivarea expusă.
Prin sentinţa civilă nr. 7652/14
aprilie 2011, instanţa a admis excepţia calităţii procesuale active a
reclamantului, cu consecinţa respingerii, ca atare, a acţiunii.
Pentru a hotărî în acest fel, a reţinut
instanţa de fond că la data de 22.05.2005 a decedat numita Moţ Constanda cu
ultim domiciliu în Constanţa.
Din căsătoria lui M.C. cu M.C. s-a
născut numitul M.L.V.
Reclamantul L.L. este fiul lui M.L.V.,
fiu predecedat al defunctei M.C.
M.G. a fost cel de-al 2-lea soţ al
numitei M.C. şi l-a avut ca fiu dintr-o altă căsătorie pe M.C. (pârâtul în
cauza de faţă).
La data de 08.02.1997, mama
reclamantului, M.F., s-a căsătorit cu cetăţeanul austriac L.H.K.
La data de 02.08.2000, reclamantul a
fost adoptat cu efecte depline de către soţul mamei sale, în Austria, prin
Decizia Tribunalului districtual Baden, pronunţată în dosarul nr. 3P-129/00,
statuându-se că „în baza îndeplinirii tuturor premiselor legale a fost aprobată
adopţia”, avându-se în vedere şi faptul că adoptatorul nu are alţi copii ale
căror interese să fie lezate.
În speţă, reclamantul invocă „petiţia
de ereditate”, în contradictoriu cu ceilalţi moştenitori.
Astfel, petiţia de ereditate poate fi
definită ca fiind acţiunea prin care un moştenitor, având vocaţie legală sau
testamentară universală sau cu titlu universal, solicită să i se recunoască
această calitate in scopul de a dobândi bunurile succesorale deţinute de un
terţ care pretinde a fi el adevăratul moştenitor universal sau cu titlu
universal al defunctului. Disputa părţilor are aşadar ca obiect specific
calitatea de moştenitor universal sau cu titlu universal a defunctului,
predarea bunurilor succesorale fiind doar miza acestei dispute.
Având în vedere faptul că reclamantul a
fost adoptat cu efecte depline de către soţul mamei sale, în Austria, prin
Decizia Tribunalului districtual Baden, din data de 02.08.2000, pronunţată în
dosarul nr. 3P-129/00, forţa probantă şi efectele deciziei de adopţie fiind
recunoscute prin sentinţa civilă nr. 269/17.04.2001 a Tribunalului Constanţa,
instanţa consideră excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului
întemeiată, urmând a o admite. Efectele adopţiei s-au produs după rămânerea
definitivă a hotărârii judecătoreşti de adopţie, respectiv după data de
02.08.2000, astfel că la momentul decesului numitei M.C., (22.05.2005),
reclamantul nu mai avea vocaţie succesorală, acesta devenind rudă cu
adoptatorul său şi cu rudele acestuia.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel
reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi au
solicitat calificarea corectă a căii de atac şi au solicitat constituirea
legală a completului de judecată.
În şedinţa publică din data de
18.10.2011, faţă de valoarea obiectului litigiului, aşa cum a fost preţuită în
faţa instanţei de fond, precum şi faţă de dispoziţiile art. 2821 C.pr.civ.
instanţa a calificat drept recurs calea de atac, împrejurare faţă de care, în
temeiul dispoziţiilor art. 306 alin.1 C.pr.civ. a invocat nulitatea recursului
pentru nemotivare în termenul legal.
Recurentul a solicitat repunerea în
termenul de motivare a căii de atac, susţinând că eroarea în care s-a aflat
instanţa de fond, atunci când a trimis, în dispozitivul sentinţei, la calea de
atac a apelului nu îi poate fi imputată reclamantului. Pentru aceleaşi
considerente a solicitat recurentul şi respingerea excepţiei invocate,
susţinând în plus că, în temeiul
dispoziţiilor art. 306 alin.2 C.pr.civ. chestiunea legată de calitatea
procesuală activă a reclamantului este o chestiune de ordine publică, ce înlătura
nulitatea recursului.
Prin decizia nr. 1295/01.11.2011
Tribunalul Constanţa a respins cererea recurentului reclamant de repunere în
termenul de recurs şi, în temeiul art. 306 Cod procedură civilă, a constatat
nulitatea recursului reclamantului.
Pentru a pronunţa această soluţie,
Tribunalul Constanţa a reţinut în esenţă că în speţă sunt incidente
dispoziţiile art. 2821 Cod procedură civilă, hotărârea Judecătoriei
Constanţa fiind supusă exclusiv căii de atac a recursului, iar această cale de
atac trebuia motivată în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii
care se atacă. Cum în speţă reclamantul nu a respectat acest termen legal şi nu
a făcut dovada unor cauze obiective de împiedicare, a stabilit că recursul este
nul pentru nemotivare în termen.
Împotriva
acestei decizii, a formulat recurs reclamantul L.L., care a criticat-o
pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 1 şi 9 Cod procedură civilă.
A susţinut recurentul că obiectivul acţiunii
cu care a fost învestită instanţa de fond l-a constituit petiţia de ereditate,
iar această acţiune nu este evaluabilă în bani, situaţie în care în mod greşit
Tribunalul Constanţa a statuat că în speţă erau incidente dispoziţiile art. 2821
Cod procedură civilă.
Întrucât hotărârea Judecătoriei
Constanţa era supusă atât apelului, cât şi recursului, iar Tribunalul Constanţa
a soluţionat cauza direct în recurs, lipsind partea de o cale de atac, arată
recurentul că se impune casarea acestei hotărâri cu trimitere spre rejudecare
Tribunalului Constanţa, în apel, în complet legal constituit din doi judecători
şi cu respectarea dispoziţiilor Titlului IV din Codul de procedură civilă ce
reglementează judecata în apel.
Prin întâmpinare, intimaţii I.V., I.G.,
T.P. şi G.V. au invocat excepţia inadmisibilităţii prezentei căi de atac
motivat de faptul că legea nu permite exercitarea unui recurs la recurs, iar
hotărârea Tribunalului Constanţa a fost pronunţată în recurs, fiind
irevocabilă.
Conform dispoziţiilor art. 137 Cod
procedură civilă instanţa va analiza cu prioritate excepţia de procedură
invocată de intimat, excepţie cu caracter dirimant.
Pentru soluţionarea acestei excepţii se
impun a se lămuri de către Curte două aspecte esenţiale şi anume:
- calificarea acţiunii de petiţie de
ereditate, în raport de scopul urmărit prin promovarea acesteia;
- stabilirea căii de atac căreia îi era
supusă sentinţa civilă nr. 7652/14.2011 pronunţată de Judecătoria Constanţa.
Cu privire la primul aspect ce vizează
calificarea acţiunii în petiţie de ereditate se impune a se sublinia faptul că
aceasta a fost definită în literatura de specialitate ca fiind acţiunea prin
care un moştenitor cere instanţei judecătoreşti recunoaşterea titlului său de
moştenitor legal sau legatar – universal sau cu titlu universal- şi obligarea
celui care deţine bunurile moştenirii la restituirea lor.
Fără a fi consacrată in terminis în legislaţia în vigoare la
data formulării acţiunii, în jurisprudenţă şi în doctrină s-a reţinut unanim că
petiţia de ereditate tinde la recunoaşterea calităţii de moştenitor a
succesorului şi la obţinerea posesiei patrimoniului succesoral.
Petiţia de ereditate se aseamănă cu
acţiunea în revendicare prin finalitatea pe care o urmăresc ambele, adică
recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unor bunuri litigioase. Dar se
deosebeşte de aceasta prin aceea că la petiţia de ereditate se contestă titlul
de moştenitor care dă îndreptăţire la detenţia bunurilor succesorale.
Contestarea poate fi parţială, în sensul că se neagă doar o cotă parte din bun,
pretinzându-se de către reclamant că are şi el un drept asupra bunului într-o
anumită cotă, sau total, - cum e cazul în speţă, când reclamantul neagă în
întregime dreptul pârâtului.
Ca urmare a acestei calificări, rezultă
că acţiunea este una reală, cu caracter patrimonial, întrucât moştenitorul
reclamant apare, în sens larg, ca un adevărat proprietar al succesiunii
deschise, şi de asemenea, prin scopul ei care este deposedarea moştenitorilor
aparenţi de bunurile succesorale, în speţă imobilul situat în Constanţa, str. T.
nr. 8.
Ca efect al admiterii acţiunii în
petiţie de ereditate moştenitorul aparent este obligat să înapoieze bunurile
moştenirii către adevăratul moştenitor.
Prin urmare, petiţia de ereditate –
avându-se în vedere principalul efect pe care îl produce în raporturile dintre
adevăratul moştenitor ce figurează în calitate de reclamant şi moştenitorii
aparenţi – pârâţii, este o acţiune reală, cu caracter patrimonial, ea
deosebindu-se de simpla acţiune în constatarea calităţii de unic succesor al
moştenirii, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 Cod procedură civilă, ce nu are
ca efect şi deposedarea moştenitorului aparent de bunurile succesiunii, în
acest ultim caz, pentru intrarea în posesia bunurilor succesorale, adevăratul
moştenitor este obligat să promoveze o acţiune în revendicare.
Cum, în speţă, reclamantul a precizat
obiectul acţiunii deduse judecăţii ca fiind petiţia de ereditate, urmărind atât
recunoaşterea calităţii sale de unic succesor al defunctei M.C., decedată la
22.05.2005, şi intrarea în stăpânirea bunului imobiliar ce compunea masa
succesorală (deţinut de pârâţi – moştenitori aparenţi) în mod corect,
Tribunalul Constanţa a reţinut că această acţiune are un caracter patrimonial,
competenţa în primă instanţă şi căile de atac la care este supusă sentinţa,
fiind determinate în funcţie de valoarea obiectului acţiunii, respectiv de
valoarea imobilului succesoral.
Odată lămurită, problema calificării
acţiunii cu care a fost învestită Judecătoria Constanţa - acţiune reală, cu
caracter patrimonial, se impune a se lămuri şi problema ce vizează calea de
atac ce putea fi exercitată împotriva sentinţei pronunţată de Judecătoria
Constanţa.
Art. 2821 Cod procedură
civilă restrânge exerciţiul apelului la litigii al căror drept au o valoare de
până la 100.000 lei inclusiv, iar art. 299 al. (3) Cod procedură civilă prevede
că, în situaţia în care hotărârile pronunţate de instanţele de judecată sunt
supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competenţa
instanţei imediat următoare celei care a pronunţat hotărârea în cauză.
Termenul de „litigiu” folosit de
legiuitor în art. 2821 Cod procedură civilă desemnează toate
acţiunile cu caracter patrimonial, calificate ca atare de doctrină şi
jurisprudenţă în materie, prin raportare la obiectul acestora, care priveşte în
mod direct valoarea patrimonială, ori un act juridic al cărui obiect este un
drept evaluabil în bani.
Cum, în speţă, reclamantul a dedus
judecăţii primei instanţe o acţiune în petiţie de ereditate, prin care tinde la
recunoaşterea calităţii sale de unic succesor al defunctei M.C., şi la intrarea
în stăpânirea unicului bun succesoral – imobilul situat în Constanţa, strada T.
nr. 8, evaluat la valoarea de 84.000 lei (20.000 Euro - dosar fond), Curtea
constată că acţiunea reclamantului era evaluabilă în bani, iar hotărârea
pronunţată de prima instanţă era supusă exclusiv căii de atac a recursului la Tribunalul Constanţa,
ca instanţă ierarhic superioară Judecătoriei Constanţa.
Instituirea unei singure căi de atac –
aceea a recursului – în cazul hotărârii judecătoreşti pronunţate în litigii al căror
obiect au o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, nu constituie o modalitate
de îngrădire a dreptului de liber acces la justiţie, legiuitorul putând dispune
o simplificare a procedurilor şi o reducere a numărului căilor de atac în cazul
litigiilor ce au ca obiect o valoare mai redusă, respectiv sub 100.000 lei.
Prin decizia civilă nr. 1/1999, Curtea
Constituţională a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la
mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie. S-a considerat
că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a
procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din
dispoziţiile constituţionale ale art. 125 al. (3) potrivit cărora „Competenţa
şi procedura de judecată sunt stabilite de lege”. Pentru situaţii deosebite
legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum şi modalitatea
de exercitare a drepturilor procesuale astfel încât liberul acces la justiţie
să nu fie afectat.
Exercitarea unui drept de către
titularul său nu poate avea loc decât într-un cadru prestabilit de legiuitor,
cu respectarea anumitor exigenţe – între care şi respectarea numărului căilor
de atac şi a termenelor în care pot fi exercitate.
În raport de aceste dezlegări, Curtea
reţine că excepţia inadmisibilităţii prezentului recurs exercitat împotriva
deciziei civile nr. 1295/01.11.2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în mod
corect în calea de atac a recursului este fondată şi urmează a fi admisă pentru
următoarele considerente:
Posibilitatea provocării unui control
judicios al hotărârii judecătoreşti pentru motive referitoare la pronunţarea
acestora cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare
a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat este
reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituţia
României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac numai în
condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu, legiuitorul
a reglementat în mod expres hotărârile susceptibile a fi supuse reformării,
căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare, iar acest
mod de determinare asigură un control efectiv al hotărârii judecătoreşti şi
satisface exigenţele art. 21 din legea fundamentală, referitoare la liberul
acces la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil reglementate de C.E.D.O.
În speţă, în raport de dispoziţiile
art. 2821 Cod procedură civilă şi de valoarea obiectului acţiunii
dedusă judecăţii în mod judicios Tribunalului Constanţa, prin încheierea de
şedinţă din 18.10.2011 a calificat calea de atac căreia îi era supusă
hotărârea primei instanţe ca fiind recurs şi nu apel, şi a procedat la
judecarea acestei căi de atac cu respectarea exigenţelor legii privind
compunerea completului de judecată şi a termenelor de exercitare şi de motivare
a acestei căi de atac.
Potrivit art. 299 Cod procedură
civilă, sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile pronunţate în apel
şi hotărârile date, în primă instanţă, fără drept de apel, deci hotărârile
definitive, stabilite ca atare prin art. 377 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, din dispoziţiile
alin. (2) al art. 377, cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art.
299 Cod procedură civilă, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a
statuat principiul unicităţii
recursului, dreptul la această cale stingându-se prin exercitare.
Cum decizia civilă nr. 1295 din 1
noiembrie 2011 a
Tribunalului Constanţa este irevocabilă, fiind pronunţată în recurs, Curtea
constată că reclamantul nu mai are deschis un al doilea recurs la această
hotărâre, prezentul recurs fiind inadmisibil şi va fi respins ca atare.
