Persoană arestată pe teritoriul României de agenţi ai altui stat. Lipsa caracterului politic al arestării şi, ulterior, al deportării în fosta URSS. Inaplicabilitatea Legii nr. 221/2009.

Persoană arestată pe teritoriul României de agenţi ai altui stat. Lipsa caracterului politic al arestării şi, ulterior, al deportării în fosta URSS. Inaplicabilitatea Legii nr. 221/2009.

Conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător”.

Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevede că sunt condamnări cu caracter politic şi condamnările dispuse în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 al. (1) din O.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispus, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001 cu modificările şi completările ulterioare.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că pot fi apreciate ca fiind măsuri administrative cu caracter politic şi acele măsuri de deportare, stabilirea domiciliului obligatoriu, internarea în colonii de muncă dispuse în temeiul altor acte normative, decât cele enumerate în art. 3 din Legea nr. 221/2009, cu condiţia ca aceste măsuri să fi fost dispuse de organele fostei miliţii sau securităţii statului român, faţă de persoane care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România după 6 martie 1945, sau care prin activitatea lor s-au opus acestui regim.

Ori, în speţă nu s-a făcut dovada că autorul reclamantului a desfăşurat activităţi de împotrivire cu arme sau de răsturnare prin forţă a regimului comunist din România, şi nici faptul că măsurile de arestare, respectiv de deportare şi de stabilire a domiciliului obligatoriu în Siberia au fost dispuse de organele de represiune ale statului comunist român pentru activitatea politică, contrară noului regim instaurat în România după 6 martie 1945.

Art. 1, 3, 4 din Legea nr. 221/2009

Art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 214/1999

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 5915/118/2011, reclamantul M.A. a investit instanţa în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Constanţa - cu soluţionarea acţiunii civile având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii ce a constat în condamnarea autorului M.M. la data de 06.06.1945, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 50.000 lei pentru prejudiciul moral suferit de către autor ca urmare a condamnării acestuia la pedeapsa închisorii de 5 ani închisoare şi 5 ani domiciliu obligatoriu în Siberia.

Motivează reclamantul că autorul a fost arestat şi condamnat de către organele de represiune ale statului totalitarist fiind suspect de activitate naţionalist armeană desfăşurată în cadrul organizaţiei „Daşnag”.

Arată reclamantul că arestarea şi condamnarea nu rezultă din nici o sentinţă civilă, fiind regăsit doar un proces verbal de interogatoriu din data de 05.09.1958, care confirmă arestarea şi condamnarea precum şi deportarea în URSS şi domiciliul obligatoriu în Siberia, în acţiune se relevă adresa nr. 70865/16.09.1995 emisă de SRI, din care rezultă că în anul 1945 06 iunie, autorul a fost reţinut şi arestat de 2 ofiţeri sovietici, suspectat de activitate naţionalist armeană în cadrul organizaţiei „Daşnag”.

Reclamantul apreciază că nu există nici un dubiu asupra caracterului politic al măsurii dispuse asupra autorului reclamantului; se relevă suferinţele şi privaţiunile îndurate de autor pe parcursul celor 5 ani detenţie şi 11 ani de deportare în Siberia determinate de libertatea sa de opinie de gândire şi exprimare, atât ale autorului dar şi ale familiei acestuia, imposibilitatea de a mai găsi un loc de muncă, purtarea stigmatului unei condamnări, faptul că autorul a fost lipsit de viaţa de familie, de confortul psihic atât în familie dar şi în societate.

Condamnarea autorului a determinat scoaterea familiei din mediul în care a trăit şi şi-a desfăşurat activitatea, a avut urmări în plan psihic care nu au mai fost înlăturate niciodată. Prejudiciul moral suferit nu a fost compensat şi nu i s-a constituit o reparaţie morală suficientă pentru suferinţele efectiv îndurate de către autor din partea regimului comunist, în condiţiile în care destinul autorului a fost frânt în mod ireversibil.

În drept, s-au invocat dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 221/2009 şi art. 998-999 cod civil.

În dovedirea acţiunii s-au depus înscrisuri, în copie: acte de stare civilă, adresa nr. 70865/16.09.2005 emisă de SRI şi practică judiciară în materie.

Legal citat, pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice nu a formulat întâmpinare dar prin reprezentant.

Prin sentinţa civilă nr. 4314 din 5 septembrie 2011, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea reclamantului şi a constatat caracterul politic al măsurii administrative dispuse faţă de tatăl reclamantului M.M. (decedat la 15 ianuarie 1979), măsură care a constat în deportarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu în Siberia în perioada 1945-15.05.1956.

Au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamantului.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Constanţa a reţinut în esenţă că autorul reclamantului a fost arestat la data de 06.06.1945 fiind suspectat de activitate naţionalist armeană desfăşurată în cadrul organizaţiei „Dasnag”, iar după arestare a fost deportat în U.R.S.S. unde a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 5 ani şi 5 ani domiciliul obligatoriu în Siberia, această situaţie echivalând cu o măsură administrativă cu caracter politic.

În referire la pretenţiile reclamantului ce vizează acordarea de daune morale, Tribunalul Constanţa a reţinut că acestea sunt nefondate, în contextul în care art. 5 al. (1) lit. (a) din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituţional iar reclamantul, în calitate de succesor al defunctului M.M. nu a fost victima vreunei măsuri cu caracter politic dispusă de statul român cu privire la persoana sa..

Împotriva aceste sentinţe, în termen legal, au declarat recurs atât pârâtul Statul Român, cât şi reclamantul M.A.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - prin DGFP Constanţa - a criticat legalitatea hotărârii Tribunalului Constanţa în referire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative de deportare a autorului reclamantului în fosta U.R.S.S. în perioada 1945 - 15.05.1956, apreciind că această soluţie a fost dispusă cu încălcarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 221/2009. Se susţine că singurul document ce a stat la baza acestei hotărâri a fost un proces –verbal de interogatoriu din anul 1958, în care autorul reclamantului ar fi declarat că a fost arestat şi ulterior deportat în U.R.S.S. În condiţiile în care nu există nici un document emis de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, sau de un alt organism cu atribuţii în acest domeniu nu se poate stabilit cu certitudine dacă data începerii măsurii administrative se încadrează în perioada 16 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi dacă măsura de reţinere a fost luată de regimul comunist din România sau de regimul comunist aflat la conducerea U.R.S.S.

La rândul său reclamantul M.A. a criticat legalitatea hotărârii Tribunalului Constanţa sub aspectul greşitei respingeri a cererii de acordare a daunelor morale pentru prejudiciul suferit de autorul său (tată) M.M., în perioada deportării sale în U.R.S.S.

Susţine recurentul reclamant că arestarea şi deportarea tatălui său a avut consecinţe foarte grave asupra familiei acestuia, dar şi asupra autorului însuşi, care nu a cunoscut confortul psihic al vieţii de familie, de liniştită trăire a vieţii de zi cu zi, de beneficiul unei vieţi normale atât în familie cât şi în societate.

Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului Constanţa în raport de criticile recurentului pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - prin D.G.F.P. Constanţa -, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Pornind de la raţiunea recunoaşterii de către Statul Român, după 22 decembrie 1989 şi instaurarea unui regim democratic a consecinţelor produse în sfera drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor săi prin regimul totalitar comunist, precum şi de la necesitatea asumării şi atenuării acestor consecinţe produse atât asupra drepturilor patrimoniale cât şi a celor care interesează valorile supreme ale personalităţii umane, legiuitorul român a adoptat – începând cu anul 1991 o serie de acte normative menite să răspundă acestor imperative (Decretul nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri; O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispus, din motive politice măsuri administrative abuzive).

Legea nr. 221/2009, care a preluat în cea mai mare parte prevederile deja statuate prin Decretul Lege nr. 118/1999 şi OUG nr. 214/1999, a definit condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative cu caracter politic, reglementând o procedură specială pentru constatarea caracterului politic al unor condamnări sau măsuri administrative dispuse de statul român faţă de cetăţenii săi în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Art. 1 din Legea nr. 221/2009 defineşte condamnarea cu caracter politic ca fiind orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 6 martie 1945 si după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, iar în alin. (2) statuează asupra caracterului politic de drept al unor condamnări pronunţate în temeiul actelor normative enunţate în text.

În speţă, se reţine că reclamantul nu a dovedit faptul că autorul său a suferit o condamnare din partea autorităţilor statului român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prima instanţă statuând exclusiv asupra caracterului politic al deportării autorului reclamantului – M.M. în fosta U.R.S.S. în perioada 1945 - 15 mai 1956.

Conform dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţii, având ca obiect dislocarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enunţate de textul legal şi anume: Decretul nr. 6/1950, Decretul nr. 60/1950, Decretul nr. 257/1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77/1954, Decretul nr. 89/1958; H.C.M. nr. 2/1952, H.C.M. nr. 1154 din 26 octombrie 1950, H.C.M. nr. 344/1951, H.C.M. nr. 326/1951, H.C.M. nr. 1554/1952, H.C.M. nr. 337/1954, H.C.M. nr. 237/1957, H.C.M. nr. 282 din 5 martie 1958 şi H.C.M. nr. 1108/1960; Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului; Ordinul nr. 5/Cabinet/1948; Ordinul nr. 26500/Cabinet/1948; Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 şi Ordinul nr. 8/20/Cabinet 1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; deciziile M.A.I. nr. 200/1951, nr. 239/1952 şi nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministrului Securităţii Statului.

Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevede că sunt condamnări cu caracter politic şi condamnările dispuse în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 al. (1) din O.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispus, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001 cu modificările şi completările ulterioare.

Ori, în speţă nu s-a făcut dovada că autorul reclamantului M.M. a desfăşurat activităţi de împotrivire cu arme sau de răsturnare prin forţă a regimului comunist din România, şi nici faptul că măsurile de arestare, respectiv de deportare şi de stabilire a domiciliului obligatoriu în Siberia au fost dispuse de organele de represiune ale statului comunist român pentru activitatea politică, contrară noului regim instaurat în România după 6 martie 1945.

Adresa nr. 70865 din 16 septembrie 2005 emisă de S.R.I. – Biroul de relaţii cu publicul - nu face dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor legale mai sus menţionate, limitându-se să menţioneze că autorul reclamantului M.M., într-un interogatoriu luat de autorităţile statului român la data de 5 septembrie 1958, a susţinut că după arestarea sa în 6 iunie 1945 de către „un ofiţer şi doi civili sovietici” a fost deportat în U.R.S.S. şi condamnat la 5 ani închisoare şi 5 ani domiciliu obligatoriu în Siberia, acesta repatriindu-se în România la data de 15 mai 1956.

Se reţine că această susţinere a autorului reclamantului, în cadrul unui interogatoriu, nu este confirmată şi de alte documente existente în arhiva S.R.I., iar reclamantul nu a făcut dovada că a solicitat S.R.I. sau C.N.S.A.S. dovezi din care să rezulte activitatea anticomunistă a tatălui său pe teritoriul României în perioada anterioară arestării sale (6 iunie 1945).

Curtea constată, de asemenea, că reclamantul nu a produs nici un înscris din care să rezulte existenţa şi scopul activităţii desfăşurate de organizaţia „Dasnag”, respectiv dacă această organizaţie a militat împotriva regimului comunist instaurat în România după 6 martie 1945, şi nici motivele pentru care tatăl său a fost arestat de „un ofiţer şi doi civili sovietici”, care au acţionat pe teritoriul României.

Se constată, de asemenea, că reclamantul nu a depus dovezi din care să rezulte că tatălui său i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă conform procedurii reglementate de O.U.G. nr. 214/29.12.1999, deşi prin art. 3 din acest act normativ s-a prevăzut că reprezintă măsura administrativă abuzivă orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, ori de alte organe ale statului român, în baza cărora s-a dispus deportarea în străinătate după 23 August 1944, pentru motive politice.

În lipsa oricăror dovezi din care să rezulte caracterul anticomunist al activităţii desfăşurate de autorul reclamantului, cât şi faptul că arestarea şi deportarea acestuia ar fi fost dispuse de organele represive ale statului totalitar român, în legătură cu o presupusă activitate îndreptată împotriva ordinii sociale şi politice înlăturate în România (iar nu pe teritoriul altor state) în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Curtea constată că prima instanţă, cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 221/2009, a constatat caracterul politic al măsurii administrative de deportare a numitului M.M. pe teritoriul fostei U.R.S.S. în perioada 6 iunie 1945 - 15 iunie 1956.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se va admite recursul pârâtului şi se va modifica în parte hotărârea recurată în sensul că respinge ca nefondată cererea reclamantului de constatare a caracterului politic al măsurii dispuse faţă de autorul reclamantului.

Cu privire la recursul reclamantului, în raport de modalitatea de soluţionare a recursului pârâtului, constatând că măsura administrativă la care a fost supus tatăl reclamantului nu are caracter politic, Curtea va reţine că sunt nefondate şi pretenţiile materiale formulate de reclamant în temeiul Legii nr. 221/2009.

Legea nr. 221/2009 a statuat asupra vocaţiei persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de victimă a sistemului totalitar comunist prin condamnările cu caracter politic sau măsurile administrative asimilate acestora, de a pretinde anumite compensaţii morale pentru acele situaţii în care măsurile reparatorii deja acordate în temeiul altor acte normative cu caracter reparatoriu (Decretul lege nr. 118/199/, O.U.G. nr. 214/1999) nu configurau o suficientă satisfacţie pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare ori prin măsurile administrative cu caracter politic.

Cum, în speţă, autorul reclamantului nu se încadrează în categoria persoanelor vizate de art. 1 şi 4 din Legea nr. 221/2009, nefăcându-se dovada calităţii autorului reclamantului de victimă a regimului totalitar instaurat în România după 6 martie 1945 - în sensul că nu s-a făcut dovada că a fost supus unei măsuri administrative cu caracter politic dispuse de autorităţile statului român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru care statul român ar fi responsabil, Curtea constată că reclamantul nu este îndreptăţit să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 221/2009.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

Decizia civilă nr. 121/C/08.02.2012

Dosar nr. 5915/118/2011

Judecător redactor Mihaela Popoacă