avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Ordonanţă preşedinţială. Suspendarea deciziei de revizuire a pensiei. Respingere
 
Curtea de Apel Cluj, Secţia I­a civilă, decizia nr. 3431/R din 12 iulie 2012
 
Prin sentinţa civilă nr. 965 din 29.05.2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş s­a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul S.E.V. în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că prin decizia nr. 59516 din data de 20.12.2011 şi nr. 59516 din 02.02.2012 emisă de pârâtă, au fost revizuite drepturile de pensie cuvenite reclamantului, în temeiul art. 1 alin. 1 din OUG nr.1/2011.
Împotriva aceste decizii reclamantul a formulat contestaţie la comisia de contestaţii pensii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Reclamantul îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 581 Cod procedură civilă, însă s­a apreciat că nu sunt întrunite în cauză cerinţele prevăzute de lege pentru admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale.
Reclamantul nu a dovedit caracterul urgent al măsurilor ce solicită a fi luate, respectiv prejudiciile ireparabile cauzate de revizuirea drepturilor de pensie, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei îndreptate împotriva deciziei de revizuire.
Cu înscrisurile depuse la dosar nu s­a probat imposibilitatea reclamantului de a efectua plata debitelor din pensia revizuită.
Eventualul prejudiciu produs reclamantului prin revizuirea drepturilor sale de pensie este unul patrimonial, cuantificabil şi va putea fi reparat, în ipoteza soluţionării favorabile a contestaţiei împotriva deciziei de revizuire.
Legalitatea deciziei de revizuire urmează a fi verificată în cadrul contestaţiei formulate, neputând face obiectul analizei în prezentul dosar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială formulate şi al suspendării executării dispoziţiilor deciziei privind revizuirea pensiei, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei cu consecinţa menţinerii în plată a deciziei de pensionare emisă în baza OG nr. 179/2004.
În motivarea recursului a arătat că prima instanţă a reţinut, în mod greşit că, nu este îndeplinită condiţia urgenţei, întrucât măsura a cărei suspendare se cere, a produs efecte, adică decizia de revizuire a pensiei a fost pusă în executare şi a prejudiciat prin diminuarea pensiei, mai exact prin ştirbirea dreptului de proprietate asupra pensiei, drept garantat de legea fundamentală şi consacrat în numeroase convenţii internaţionale: art. 1 al Protocolului adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 47 din Constituţia României şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Conform acestor texte de lege Statul este obligat să asigure cetăţenilor săi condiţii de viaţă decente, care să nu le pună în pericol viaţa sau integritatea psihică şi fizică şi, în egală măsură, să nu îi supună la tratamente şi măsuri degradante. Or, în cazul reclamantului, din acest punct de vedere, statul român atunci când i­a diminuat pensia şi­a frânt obligaţia pe care şi­a asumat­o prin aceste texte de lege faţă de acesta, cetăţean al lui, de a­i asigura viaţa, integritatea fizică şi psihică, precum şi bunurile proprietatea privată.
Din punct de vedere constituţional O.U.G. nr. 1/2011 încalcă Constituţia României în ceea ce priveşte neretroactivitatea legii civile şi încălcarea dreptului de proprietate.
Fiind vorba despre un adevărat drept de proprietate asupra pensiei, legiuitorul nu avea dreptul de a o modifica în cuantumul ei printr­o lege ulterioară, iar dacă a procedat astfel înseamnă că a încălcat prevederile art. 44 şi art. 15 alin. 1 din Constituţie, fiind în prezenţa unei adevărate naţionalizări sau confiscări.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reţine următoarele:
Prin demersul juridic dedus judecăţii, reclamantul a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 581 ­582 C.pr.civ. suspendarea executării deciziei privind revizuirea pensiei emisă în baza art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1/2011, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei înregistrate pe rolul Tribunalului Maramureş, având ca obiect anularea acestei decizii.
Potrivit dispoziţiilor art. 581 C.pr.civ. instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s­ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s­ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s­ar ivi cu prilejul unei executări.
Pentru admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale se cer a fi întrunite următoarele trei condiţii: urgenţa, cerinţa ca măsura luată să aibă caracter vremelnic şi condiţia de a nu prejudeca fondul cauzei.
În mod just s­a apreciat de către instanţa de fond că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 581 al. l C.pr.civ., care să justifice cererea reclamantului, în ceea ce priveşte urgenţa, astfel că cererea de suspendare a deciziei de revizuire a pensiei formulată pe această cale nu este întemeiată.
Posibilitatea instituită de dispoziţiile art. 581 Cod procedura civilă nu exonerează reclamantul de obligaţia de a­şi dovedi susţinerile în fata instanţei, conform art. 1169 Cod civil.
Curtea apreciază că depunerea în probaţiune a deciziei, prin care într­adevăr s­a stabilit un nou cuantum al pensiei, nu este de natură să se circumscrie condiţiei urgenţei, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă.
De asemenea, reclamantul a susţinut că este justificată condiţia urgenţei invocând faptul că în urma reducerii pensiei sale este pus în imposibilitatea de a trăi, însă aşa cum a reţinut şi prima instanţă, Curtea constată că noul cuantum al pensiei stabilit prin decizia de revizuire a cărei suspendare se solicită este de 2000 lei brut, împrejurare faţă de care nu se poate concluziona că reclamantul s­ar afla în imposibilitate de a­şi asigura un minim necesar în ceea ce priveşte mijloacele de existenţă.
Astfel, simplul fapt al revizuirii pensiei, nu este de natură a­i produce reclamantului o pagubă iminentă şi care nu s­ar putea repara in viitor şi nici nu dovedeşte urgenţa care să justifice luarea unei măsuri cu caracter provizoriu, pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Pentru a justifica temeinicia cererii, recurentul a mai invocat încălcarea dreptului său de proprietate, prin raportare la dispoziţiile cuprinse în art. 1 al Protocolului adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 47 din Constituţia României şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, însă aspectele evidenţiate ţin de fondul cauzei, neputând face obiectul analizei instanţei în cadrul acestei proceduri speciale.
Reţinând că legiuitorul condiţionează admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale de îndeplinirea cumulativă a celor trei cerinţe mai sus menţionate şi constatând că în circumstanţele cauzei cerinţa urgenţei nu este îndeplinită, Curtea apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte două condiţii.
Ţinând seama de aceste considerente, se constată că soluţia pronunţată de tribunal este legală, astfel că în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ. raportat la art. 582 C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului. (Judecător Marta Carmen Vitos)