Opinia separată a asistenţilor
judiciari consemnată în decizia recurată. Vot consultativ.
Art. 55 din Legea 304/2004; art. 299 Cod procedură civilă
Hotărârea la care se referă art.
299 Cod Procedură Civilă are în vedere numai motivarea judecătorului, acestuia
revenindu-i în exclusivitate obligaţia de a redacta hotărârea.
Curtea de Apel Bacău -Secţia I
Civilă Decizia civilă nr. 1500 din 7 septembrie 2012
Prin decizia civilă nr.
1643/02.11.2011 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 7415/110/2010 a
fost admisă în parte contestaţia privind pe contestatoarea B C. în
contradictoriu cu intimata C.N. T. SA -Sucursala Bc .S-a modificat decizia nr.
105 /01.09.2010 emisă de intimata, înlocuindu-se sancţiunea concedierii cu
sancţiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de trei luni. S-a
dispus reintegrarea în postul deţinut anterior de contestatoare şi plata unei
despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate de care de
care ar fi beneficiat contestatoarea. Sancţiunea reducerii salariului de bază
cu 10% pe trei luni, care a înlocuit sancţiunea concedierii, a fost aplicată
începând cu data reintegrării efective în muncă. S-a respins cererea privind
acordarea de daune morale.
Cu opinia separată a asistenţilor
judiciari în sensul respingerii contestaţiei.
Pentru a pronunţa această decizie
prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la
Tribunalul Bacău sub nr.7415/110/2010, contestatoarea B.
C. a solicitat în contradictoriu
cu intimata C. T. Sucursala Bc , constatarea nulităţii deciziei de concediere
nr. 105/01.09.2010, reintegrarea în muncă, plata drepturilor salariale cuvenite
pentru perioada cuprinsă între 06.09.2010 și data reintegrării și daune morale
în sumă de
15.000 lei.
În motivarea contestaţiei s-a
arătat că decizia de concediere este rezultatul unor relaţii conflictuale cu
şeful direct. A arătat contestatoarea că, în noua fişă a postului, pe care i
s-a cerut să o semneze, au fost incluse 20 de noi atribuţii, atribuţii ce nu au
legătură cu postul său.
Analizând fondul contestaţiei în
raport de apărările formulate, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin decizia de concediere
nr.105/01.09.2010 s-a reţinut că respectiva contestatoare a refuzat, în mod
repetat, să semneze fişa postului, a refuzat să execute sarcinile de serviciu
privind activitatea arhivistică și nici nu a întocmit rapoartele săptămânale,
această din urmă obligaţie fiind impusă prin ordinul superiorului său .
Raportat la dispoziţiile art.266
Codul Muncii, având în vedere, de pe o parte, natura faptelor imputate,
consecinţele lor şi circumstanţele manifestării refuzului de a întocmi
rapoartele săptămânale și obligaţiile de arhivare iar, pe de altă parte, gradul
de vinovăţie al contestatoarei, Tribunalul a reţinut că sancţiunea desfacerii
disciplinare a contractului individual de muncă este mult prea aspră,
impunându-se înlocuirea acesteia.
Instanţa a reţinut că decizia nr.
57/2010 prin care contestatoarea a fost anterior sancţionată a fost anulată
prin decizia civilă nr. 1012/2011 a Curţii de Apel Bacău ; având în vedere
caracterul gradual al sancţiunilor disciplinare, raportat la dispoziţiile art.
266 Codul Muncii, Tribunalul a dispus înlocuirea sancţiunii aplicate prin
decizia nr.105/2010 cu sancţiunea reducerii salariului de bază cu 10 % pe o
durată de 3 luni, în condiţiile art. 264 alin. 1, lit. d Codul Muncii.
Faţă de considerentele sus –
menţionate cu ocazia analizării abaterilor disciplinare imputate și având în
vedere înlocuirea sancţiunii, Tribunalul a reţinut că cererea contestatoarei
privind plata daunelor morale este neîntemeiată.
În condiţiile art. 78 Codul
Muncii, Tribunalul a dispus reintegrarea în muncă a contestatoarei și plata
drepturilor salariale de care a fost privată, în valoare actualizată, urmând ca
sancţiunea reducerii cu 10 % a salariului să se facă după reintegrarea efectivă
în muncă.
Împotriva acestei decizii au
promovat recurs ambele părţi, recursuri declarate şi motivate în termen, legal
scutite de plata taxei de timbru şi înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bacău
sub nr. 7415/110/2010.
I. Recursul reclamantei B. C. –
invocă faptul că opinia separată a asistenţilor judiciari cuprinde afirmaţii
greşit şi cuprinde extrase din decizia de concediere, neluându-se în
considerare apărările sale;
Solicită recurenta –
contestatoare şi recalcularea drepturilor datorate pentru zilele de concediu;
acordarea ajutorului de deces; anularea în tot a opiniei separate.
II. Recursul intimatei C. „T.”
-sucursala de transport Bc critică soluţia primei instanţe susţinând că
instanţa de fond nu a ţinut cont de antecedentele disciplinare ale
contestatoarei, încălcându-se principiul sancţiunilor acordate în mod gradual;
opinia asistenţilor judiciar este cea corectă – susţine recurenta;
Apreciază recurenta – intimată
faptul că contestatoarea a săvârşit o abatere disciplinară gravă, constând în
neîndeplinirea sarcinilor de serviciu corespunzătoare funcţiei sale,
considerente pentru care sancţiunea
desfacerii disciplinare a contractului de muncă nu trebuie să fie înlocuită de
instanţa cu o alta mai uşoară.
În recurs a fost administrată
proba cu înscrisuri.
Examinând recursurile prin prisma
motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, a dispoziţiilor art.
304, 3041 şi 312 Curtea reţine următoarele :
Ambii recurenţi au făcut o serie
de aprecieri cu privire la opinia separată că asistenţilor judiciari consemnată
în decizia recurată. Aceste susţineri vor fi înlăturate pentru următoarele
considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 55
din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară asistenţii judiciari participă
la deliberare cu vot consultativ. Aşadar , magistraţii asistenţi nu sunt
judecători, ei nu au vot deliberativ, activitatea de judecată fiind rezervată
exclusiv judecătorilor independenţi şi inamovibili. Este astfel evident că
hotărârea la care se referă dispoziţiile art. 299 cod pr. civilă are în vedere
numai motivarea judecătorului, acestuia revenindu-i în exclusivitate obligaţia
de a redacta hotărârea. Neparticipând cu vot deliberativ la luarea hotărârii,
susţinerile recurenţilor raportate la motivarea magistraţilor asistenţi expuse
prin opinia separată vor fi înlăturate ca
fără relevanţă juridică în cauză.
Este adevărat că legiuitorul a
stabilit faptul că „cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale
de muncă vor fi judecate cu celeritate”. De asemenea potrivit dispoziţiilor
art. 264 alin.1 cod pr. civilă „motivarea hotărârii se va face în termen de cel
mult30 de zile de la pronunţare”. În speţă, aşa cum a arătat recurenta –
intimată ambele termene au fost depăşite. Depăşirea acestor termene nu
afectează însă valabilitatea hotărârii.
Potrivit dispoziţiilor art. 316
raportate la cele ale art. 294 cod pr. civilă „în recurs nu se pot face cereri
noi”. Prin prisma acestor dispoziţii legale, urmează a fi înlăturate
susţinerile recurentei -contestatoare care reprezintă „cereri noi” deci care
exced cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat doar anularea
deciziei de concediere, reintegrarea în postul deţinut anterior şi despăgubiri
morale .
Curtea de Apel reţine şi că
hotărârea recurată nu a fost dată cu încălcarea legii sau aplicarea greşită a
acesteia, fiind respectate criticile de stabilire a sancţiunii disciplinare
prevăzute de Codul Muncii.
Instanţa, în baza rolului activ,
poate dispune înlocuirea unei sancţiuni aplicate de angajator, cu o altă
sancţiune pe care o consideră justificată pentru a nu se lăsa nesancţionată
o faptă a cărei existentă a fost
demonstrată. Trebuie cercetate şi împrejurările în care s-a săvârşit fapta,
consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a
salariatului, eventualele sancţiuni disciplinare săvârşite anterior de către
acesta. Instanţa nu poate reţine afirmaţiile recurentei – intimate, conform cu
care existenţa unei sancţiuni anterioare-respectiv cea stabilită prin decizia
62/2010 -duce automat la soluţia desfacerii disciplinare a contractului.
Abaterile disciplinare reţinute
în sarcina recurentei – contestatoare nu justifică aplicarea celei mai grave
sancţiuni prevăzute de Codul Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima
instanţă. Cum instanţa este competentă să verifice legalitatea măsurii dispuse
de angajator, ea are şi posibilitatea de a individualiza sancţiunea aplicată
salariatului, aplicând o sancţiune mai uşoară, prin respectarea criteriilor
impuse de lege. Atât în doctrină cât şi în practica judiciară, s-a admis ca
prin recunoaşterea cenzurii instanţei asupra împrejurărilor în care s-a aplicat
sancţiunea, se dă expresia liberului acces la justiţie al salariatului, care în
caz contrar ar fi un drept doar iluzoriu.
În cazul de faţă, prin raportare
la toate criteriile enumerate de Codul Muncii, instanţa apreciază ca fiind
corectă concluzia la care a ajuns prima instanţă, respectiv aceea că nu este
justificată aplicarea celei mai severe sancţiuni.
Pentru
considerentele sus-arătate, văzând disp. art. 312 cod pr. civilă, vor fi
respinse ambele recursuri ca nefondate.
|