avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Opinia separată a asistenţilor judiciari consemnată în decizia recurată. Vot consultativ.

Art. 55 din Legea  304/2004; art. 299 Cod procedură civilă
Hotărârea la care se referă art. 299 Cod Procedură Civilă are în vedere numai motivarea judecătorului, acestuia revenindu-i în exclusivitate obligaţia de a redacta hotărârea.
 
Curtea de Apel Bacău -Secţia I Civilă Decizia civilă nr. 1500 din 7 septembrie 2012
 
Prin decizia civilă nr. 1643/02.11.2011 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 7415/110/2010 a fost admisă în parte contestaţia privind pe contestatoarea B C. în contradictoriu cu intimata C.N. T. SA -Sucursala Bc .S-a modificat decizia nr. 105 /01.09.2010 emisă de intimata, înlocuindu-se sancţiunea concedierii cu sancţiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de trei luni. S-a dispus reintegrarea în postul deţinut anterior de contestatoare şi plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate de care de care ar fi beneficiat contestatoarea. Sancţiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe trei luni, care a înlocuit sancţiunea concedierii, a fost aplicată începând cu data reintegrării efective în muncă. S-a respins cererea privind acordarea  de daune morale.
Cu opinia separată a asistenţilor judiciari în sensul respingerii contestaţiei.
Pentru a pronunţa această decizie prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr.7415/110/2010, contestatoarea B.
C. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. T. Sucursala Bc , constatarea nulităţii deciziei de concediere nr. 105/01.09.2010, reintegrarea în muncă, plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada cuprinsă între 06.09.2010 și data reintegrării și daune morale în sumă de
15.000 lei.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că decizia de concediere este rezultatul unor relaţii conflictuale cu şeful direct. A arătat contestatoarea că, în noua fişă a postului, pe care i s-a cerut să o semneze, au fost incluse 20 de noi atribuţii, atribuţii ce nu au legătură cu postul său.
Analizând fondul contestaţiei în raport de apărările formulate, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin decizia de concediere nr.105/01.09.2010 s-a reţinut că respectiva contestatoare a refuzat, în mod repetat, să semneze fişa postului, a refuzat să execute sarcinile de serviciu privind activitatea arhivistică și nici nu a întocmit rapoartele săptămânale, această din urmă obligaţie fiind impusă prin ordinul superiorului său .
Raportat la dispoziţiile art.266 Codul Muncii, având în vedere, de pe o parte, natura faptelor imputate, consecinţele lor şi circumstanţele manifestării refuzului de a întocmi rapoartele săptămânale și obligaţiile de arhivare iar, pe de altă parte, gradul de vinovăţie al contestatoarei, Tribunalul a reţinut că sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă este mult prea aspră, impunându-se înlocuirea acesteia.
Instanţa a reţinut că decizia nr. 57/2010 prin care contestatoarea a fost anterior sancţionată a fost anulată prin decizia civilă nr. 1012/2011 a Curţii de Apel Bacău ; având în vedere caracterul gradual al sancţiunilor disciplinare, raportat la dispoziţiile art. 266 Codul Muncii, Tribunalul a dispus înlocuirea sancţiunii aplicate prin decizia nr.105/2010 cu sancţiunea reducerii salariului de bază cu 10 % pe o durată de 3 luni, în condiţiile art. 264 alin. 1, lit. d Codul Muncii.
Faţă de considerentele sus – menţionate cu ocazia analizării abaterilor disciplinare imputate și având în vedere înlocuirea sancţiunii, Tribunalul a reţinut că cererea contestatoarei privind plata daunelor morale este neîntemeiată.
În condiţiile art. 78 Codul Muncii, Tribunalul a dispus reintegrarea în muncă a contestatoarei și plata drepturilor salariale de care a fost privată, în valoare actualizată, urmând ca sancţiunea reducerii cu 10 % a salariului să se facă după reintegrarea efectivă în muncă.
Împotriva acestei decizii au promovat recurs ambele părţi, recursuri declarate şi motivate în termen, legal scutite de plata taxei de timbru şi înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 7415/110/2010.
I. Recursul reclamantei B. C. – invocă faptul că opinia separată a asistenţilor judiciari cuprinde afirmaţii greşit şi cuprinde extrase din decizia de concediere, neluându-se în considerare apărările sale;
Solicită recurenta – contestatoare şi recalcularea drepturilor datorate pentru zilele de concediu; acordarea ajutorului de deces; anularea în tot a opiniei separate.
II. Recursul intimatei C. „T.” -sucursala de transport Bc critică soluţia primei instanţe susţinând că instanţa de fond nu a ţinut cont de antecedentele disciplinare ale contestatoarei, încălcându-se principiul sancţiunilor acordate în mod gradual; opinia asistenţilor judiciar este cea corectă – susţine recurenta;
Apreciază recurenta – intimată faptul că contestatoarea a săvârşit o abatere disciplinară gravă, constând în neîndeplinirea sarcinilor de serviciu corespunzătoare funcţiei sale, considerente  pentru care sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă nu trebuie să fie înlocuită de instanţa cu o alta  mai uşoară.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, a dispoziţiilor art. 304, 3041 şi 312 Curtea reţine următoarele :
Ambii recurenţi au făcut o serie de aprecieri cu privire la opinia separată că asistenţilor judiciari consemnată în decizia recurată. Aceste susţineri vor fi înlăturate pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 55 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară asistenţii judiciari participă la deliberare cu vot consultativ. Aşadar , magistraţii asistenţi nu sunt judecători, ei nu au vot deliberativ, activitatea de judecată fiind rezervată exclusiv judecătorilor independenţi şi inamovibili. Este astfel evident că hotărârea la care se referă dispoziţiile art. 299 cod pr. civilă are în vedere numai motivarea judecătorului, acestuia revenindu-i în exclusivitate obligaţia de a redacta hotărârea. Neparticipând cu vot deliberativ la luarea hotărârii, susţinerile recurenţilor raportate la motivarea magistraţilor asistenţi expuse prin opinia separată vor fi înlăturate ca  fără relevanţă juridică în cauză.
Este adevărat că legiuitorul a stabilit faptul că „cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă vor fi judecate cu celeritate”. De asemenea potrivit dispoziţiilor art. 264 alin.1 cod pr. civilă „motivarea hotărârii se va face în termen de cel mult30 de zile de la pronunţare”. În speţă, aşa cum a arătat recurenta – intimată ambele termene au fost depăşite. Depăşirea acestor termene nu afectează însă valabilitatea hotărârii.
Potrivit dispoziţiilor art. 316 raportate la cele ale art. 294 cod pr. civilă „în recurs nu se pot face cereri noi”. Prin prisma acestor dispoziţii legale, urmează a fi înlăturate susţinerile recurentei -contestatoare care reprezintă „cereri noi” deci care exced cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat doar anularea deciziei de concediere, reintegrarea în postul deţinut anterior şi despăgubiri morale .
Curtea de Apel reţine şi că hotărârea recurată nu a fost dată cu încălcarea legii sau aplicarea greşită a acesteia, fiind respectate criticile de stabilire a sancţiunii disciplinare prevăzute de Codul Muncii.
Instanţa, în baza rolului activ, poate dispune înlocuirea unei sancţiuni aplicate de angajator, cu o altă sancţiune pe care o consideră justificată pentru a nu se lăsa nesancţionată
o faptă a cărei existentă a fost demonstrată. Trebuie cercetate şi împrejurările în care s-a săvârşit fapta, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancţiuni disciplinare săvârşite anterior de către acesta. Instanţa nu poate reţine afirmaţiile recurentei – intimate, conform cu care existenţa unei sancţiuni anterioare-respectiv cea stabilită prin decizia 62/2010 -duce automat la soluţia desfacerii disciplinare a contractului.
Abaterile disciplinare reţinute în sarcina recurentei – contestatoare nu justifică aplicarea celei mai grave sancţiuni prevăzute de Codul Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă. Cum instanţa este competentă să verifice legalitatea măsurii dispuse de angajator, ea are şi posibilitatea de a individualiza sancţiunea aplicată salariatului, aplicând o sancţiune mai uşoară, prin respectarea criteriilor impuse de lege. Atât în doctrină cât şi în practica judiciară, s-a admis ca prin recunoaşterea cenzurii instanţei asupra împrejurărilor în care s-a aplicat sancţiunea, se dă expresia liberului acces la justiţie al salariatului, care în caz contrar ar fi un drept doar iluzoriu.
În cazul de faţă, prin raportare la toate criteriile enumerate de Codul Muncii, instanţa apreciază ca fiind corectă concluzia la care a ajuns prima instanţă, respectiv aceea că nu este justificată aplicarea celei mai severe sancţiuni.
Pentru considerentele sus-arătate, văzând disp. art. 312 cod pr. civilă, vor fi respinse ambele recursuri ca nefondate.