Omor deosebit de grav. Viol.
Aprecierea probelor conform art. 63 C.pr.pen. Retractarea declaraţiilor
inculpatului din cursul urmăririi penale. interpretarea acestora conform art.
69 C.pr.pen., coroborate cu concluziile probelor ştiinţifice administrate în
cauză. Detenţie pe viaţă. Criterii avute în vedere de instanţă
Curtea de Apel Cluj, Secţia
penală şi de minori, Decizia nr.159/A din 20 septembrie 2012
Tribunalul Cluj prin sentinţa
penală nr.253 din 28 iunie 2012 a respins cererile de schimbare a încadrării
juridice a faptei formulată de către apărătorul inculpatului.
A fost condamnat inculpatul
M.P.G., în baza art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. i Cod Penal, la pedeapsa de:
3 (trei) ani închisoare
pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
In temeiul art. 192 al. 2 Cod
Penal, la pedeapsa de:
4 (patru) ani închisoare
pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în formă calificată.
În baza art. 20 rap. la art.
211 al. 1, al. lit. b, al. 21 lit. c Cod Penal, la pedeapsa de:
5 (cinci) ani pentru
săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie calificată.
În temeiul art. 197 al. 1 Cod
Penal, la pedeapsa de :
10 (zece) ani pentru
săvârşirea infracţiunii de viol.
În temeiul art. 174 rap. la
art. 175 al. 1 lit. h, art. 176 lit. d Cod Penal, la pedeapsa de:
detenţiune pe viaţă, pentru
săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.
În temeiul art. 53 pct. 2 lit.
a rap. la art. 64 al. 1 lit. a, b şi e, art. 65 al. 2 şi 3 şi art. 66 Cod
Penal, sa interzis inculpatului pe o durată de 10 ani, care începe după
executarea pedepsei principale a închisorii, dreptul de a alege şi de a fi ales
în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o
funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau
curator.
În baza art. 33 lit. a Cod
Penal sa constatat că faptele sunt concurente, iar în temeiul art. 34 lit. a
Cod Penal sa aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de:
detenţiune pe viaţă.
În temeiul art. 35 al. 1 Cod
Penal rap. la art. 53 pct. 2 lit. a rap. la art. 64 al. 1 lit. a şi b, art. 65
al. 2 şi 3 şi art. 66 Cod Penal, sa interzis inculpatului pe o durată de 3
ani, care începe după executarea pedepsei principale a închisorii, dreptul de a
alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice
şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod
Penal sa interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului
prev. de art. 64 lit. a şi b Cod Penal.
În baza art. 88 Cod Penal sa
scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reţinerii şi arestării
preventive începând cu 05.02.2012 şi până la zi.
În temeiul art. 350 al. 1 Cod
Procedură Penală sa menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 7 rap. la art. 4
al. 1 lit. b din L.76/2008 sa dispus prelevarea de la inculpat a probelor
biologice necesare în vederea constituirii Sistemului Naţional de Date Genetice
Judiciare.
În temeiul art. 346 al.1 rap.
la art. 14 al.3 lit.a Cod Procedură Penală şi la art. 1349 al. 1 şi 2 rap. la
art. 1357 Cod Civil sa admis acţiunea civilă a părţilor civile M.I., M.P.,
M.I., M.S., M.L., D.R., V.A., C.I., C.M., T.V., şi în consecinţă a fost obligat
inculpatul să plătească în favoarea părţilor civile următoarele sume de bani :
M.I. 538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; M.P. 538
lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; M.I. 538 lei daune materiale
şi 12.500 lei daune morale; M.S. 538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; M.L. 538
lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; D.R. 538 lei daune materiale
şi 12.500 lei daune morale; V.A. 538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune
morale; C.I. 179 lei daune materiale şi 4167 lei daune morale; C.M. 179 lei
daune materiale şi 4167 lei daune morale; T.V. 179 lei daune materiale şi 4167
lei daune morale.
În temeiul art. 191 al.1 Cod
Procedură Penală a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului
cheltuieli judiciare în sumă de 16.800 lei.
Pentru a pronunţa această
soluţie prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului
de pe lângă Tribunalul Cluj emis sub nr. 158/P/2012 din data de 28.03.2012 şi
înregistrat la Tribunalul Cluj, a fost trimis în judecată inculpatul M.P.G.,
arestat preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, violare
de domiciliu, tentativă la tâlhărie, viol, omor calificat şi deosebit de grav,
prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i C.pen., şi respectiv art.
192 alin. 2 C.pen., art. 20 rap. la art. 211 alin. 1, 2 lit. b şi alin. 21 lit.
c C.pen., art. 197 alin. 1 C.pen. şi art. 174 C.pen. rap. la art. 175 alin. 1
lit. h, art. 176 alin. 1 lit. d C.pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen..
Sa reţinut în esenţă în actul
de sesizare al instanţei faptul că inculpatul în cursul zilei de 15.01.2012 a
pătruns, prin escaladare, în locuinţa victimei M.V., loc de unde a sustras, în
scopul însuşirii pe nedrept, suma de 980 lei. De asemenea, în cursul nopţii de
27/28.01.2012 inculpatul a pătruns, fără drept, prin efracţie, în locuinţa
victimei M.V., fără a avea consimţământul acesteia, având intenţia de a suprima
viaţa victimei şi aşi crea condiţii favorabile deposedării victimei de o sumă
de bani.
Faţă de acelaşi inculpat sa
reţinut că în cursul nopţii de 27/28.01.2012 în timp ce se afla în locuinţa
victimei M.V., prin constrângere, întrebuinţând acte de violenţă asupra
acesteia şi, după aducerea victimei în stare de imposibilitate de a se apăra urmare
a gravelor leziuni produse victimei, în timp ce victima mai era în viaţă a
întreţinut raport sexual (normal şi anal) cu victima după care a întrebuinţat
acte de violenţă asupra acesteia, pentru aşi crea condiţii favorabile
sustragerii din locuinţă a unei sume de bani şi după întreţinerea cu aceasta a
unui raport sexual, prin constrângere, în timp ce mai era în viaţă şi pentru a
ascunde infracţiunea de viol comisă asupra acesteia, a suprimat viaţa victimei
prin comprimarea cu mâna a zonei anterioare a gâtului, fapt ce a condus la
fractura osului hioid al victimei, decesul victimei producânduse urmare a
insuficienţei respiratorii acute în cadrul unui politraumatism, şi anume
traumatism toracic cu fracturi costale multiple, craniocerebral, cu dilacerare
extinsă de ţesuturi moi şi hematom epicranian masiv, fractură de os hioid şi
fractură de coloană vertebrală.
Inculpatul a avut pe parcursul
procesului o atitudine extrem de oscilantă. Astfel în faza de urmărire penală,
iniţial a recunoscut toate faptele după care a arătat că infracţiunile de
violare de domiciliu, tentativă de tâlhărie şi omor deosebit de grav lea comis
împreună cu numitul M.V., nepotul victimei M.V., şi de la care a şi aflat de
altfel că victima posedă o sumă de bani de aproximativ 3.000 de lei, deoarece
acest martor a discutat prin sat cu diverse persoane despre acest lucru.
În faza de judecată,
inculpatul şia modificat esenţial apărarea, „uitând” complet de participaţia
numitului M.V., de care şia amintit numai la întrebările exprese puse de
participanţi. În schimb a declarat că în noaptea de 27/28.01.2012 sa deplasat
la domiciliul victimei pentru a încerca să o convingă pe aceasta să îşi retragă
slujbele de la biserică, dar pentru că aceasta striga, ia aplicat câteva
lovituri, după care a părăsit locuinţa victimei, moment în care aceasta se mai
afla în viaţă. Ulterior după arestarea sa şi încarcerarea lui în Penitenciarul
Gherla, un coleg de celulă pe nume M.A.C. ia mărturisit că în noaptea
respectivă sa deplasat la domiciliul victimei, a violato şi a omorâto.
Aşa cum reiese din declaraţiile
inculpatului de la filele indicate mai sus, ca şi din declaraţiile celorlalţi
martori audiaţi în cauză, atât inculpatul M.P.G. cât şi partea vătămată M.V. locuiau în satul N.,
comuna T., jud. Cluj. Inculpatul afirmă la un moment dat că, din unele discuţii
purtate prin sat cu diferiţi cetăţeni de către numitul M.V., care este nepotul
de soră al victimei M.V., a aflat, probabil la finele anului 2011, că victima
M.V. ar deţine în locuinţă sume de bani provenite din vânzarea unor bunuri din
gospodăria proprie, fiind vorba mai exact de suma de aproximativ 3.000 lei.
Cunoscând că partea vătămată
M.V. locuia singură şi că obişnuia să participe la slujbele religioase, în
cursul dimineţii zilei de 15.01.2012, zi de duminică, pentru că a observato pe
partea vătămată deplasânduse înspre biserică, a luat hotărârea să pătrundă în
locuinţa acesteia şi să sustragă suma de bani de existenţa căreia aflase în
modalitatea relatată mai sus.
Astfel, sa deplasat la
locuinţa părţii vătămate M.V. şi a pătruns în curtea imobilului. Pentru că a
constatat că uşa de acces a locuinţei era asigurată cu un lacăt, sa deplasat,
prin pridvorul casei, observând că unul dintre geamurile camerei situate înspre
stradă era întredeschis. Cu ajutorul mâinii a împins geamul şi după ce acesta sa
deschis a escaladat zidul şi a pătruns în interior. Potrivit propriei
susţineri, a căutat mai întâi banii sub canapeaua din cameră, dar nu ia găsit.
A observat imediat că uşa unuia din dulapurile din cameră este închisă şi
asigurată, motiv pentru care a dezasigurato folosinduse de un cuţit pe care lar
fi luat din bucătăria casei. După ce a deschis uşa dulapului, a început să
caute bani printre obiectele aşezate pe rafturi, context în care o cizmă
aşezată pe un raft a căzut din dulap şi astfel inculpatul a observat că în
interiorul acesteia se află aşezate, întro plasă transparentă, mai multe
bancnote de 50 lei, pe care şi lea însuşit. Ulterior, a căutat şi în cealaltă
pereche a încălţămintei, în interiorul căreia a găsit o altă plasă ce conţinea
bancnote de 5 lei, însuşinduşi şi aceste bancnote.
Având asupra sa suma de bani
pe care a găsito în locuinţa părţii vătămate M.V., inculpatul M.P.G. a părăsit
casa tot pe geamul pe care a pătruns în interior, deplasânduse apoi înspre
propria locuinţă.
Pe traseul parcurs înspre
propriai locuinţă, inculpatul M.P.G. a numărat suma de bani sustrasă din
locuinţa părţii vătămate M.V., constatând că a sustras suma de 980 lei.
După acest moment, aşa cum au
relatat martorii M.A., J.V. şi J.L., victima ar fi ţinut post negru şi ar fi
plătit slujbe la biserică pentru descoperirea autorului.
Din declaraţiile inculpatului,
reiese că aflând despre acest lucru a încercat să ia legătura cu victima,
spunândui acesteia că este dispus săi restituie banii furaţi în mai multe
tranşe, şi în schimb solicita victimei să înceteze demersurile legate de
slujbele de la biserică şi totodată să păstreze secret faţă de ceilalţi săteni,
aceste discuţii.
Inculpatul a relatat că
victima nu a fost de acord cu propunerea inculpatului, spunândui că va relata
la întreg satul că el a furat banii şi că nici nu va renunţa la slujbele de
afurisenie plătite la biserică.
În raport de acest context, la
data de 28.01.2012 organele de urmărire penală au fost sesizate de către
martorul J.V. cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, a găsito pe victima M.V. decedată în interiorul
imobilului, iar uşa de acces a locuinţei acesteia prezenta urme de efracţie.
Legat de acest eveniment,
martora C.C.I. a declarat că trăieşte întro relaţie de concubinaj cu numitul
M.V., nepotul de soră al victimei M.V., şi prin prisma acestor relaţii de
alianţă, se înţelegea foarte bine cu victima, care chiar o ajuta, având uneori
grijă de fetiţa ei, când martora era la serviciu. Astfel, în seara zilei de 27
ianuarie 2012, cele două sau înţeles ca victima să aibă grijă de fetiţa
martorei, deoarece dimineaţa următoare aceasta intra de serviciu. În dimineaţa
zilei de 28 ianuarie 2012, martora a constatat că mătuşa sa nu mai sună, pentru
a prelua fetiţa, aşa încât a sunato martora în mod insistent, dar victima nu a
răspuns. În cele din urmă, la sfaturile concubinului său, care se afla la
serviciu, sa îndreptat spre locuinţa mătuşii sale, împreună cu martorul J.V.,
care şi acesta era rudă cu victima.
Ajungând cei doi la poarta
casei numitei M.V., numitul J.V. a strigato pe aceasta de mai multe ori, dar
pentru că nu a răspuns nimeni, sa apropiat de casă strigândo pe victimă pe
nume, după care a intrat în casă, strigând în continuare.
Martorul J.V. relatează şi el
că văzând că victima nu a răspuns atunci când el a strigato, a intrat în casă,
văzând că aceasta este întinsă pe pat, şi ia pus mâna pe picior, dar a
constatat că este rece şi atunci şia dat seama că victima este moartă, dar
totodată a realizat că moartea acesteia nu a fost naturală, deoarece patul era
tras în uşa de la intrare, iar după ce a ieşit din casă şi ia spus martorei
C.C.I. că victima este moartă, şi anunţând organele de poliţie, sa dus din nou
să se uite pe geam în casă, şi atunci i sa părut că observă pe umărul victimei
pete de sânge.
După sesizarea organelor de
poliţie în legătură cu decesul victimei M.V., acestea sau deplasat la faţa
locului, unde au efectuat o cercetare, fiind executate şi planşe foto. Din
acest act procedural rezultă că imobilul, proprietatea victimei, la nr. 338,
era compus din două camere, un pridvor situat pe latura sudică şi vestică a
locuinţei şi o dependinţă. Accesul în locuinţă se făcea din pridvor, printro
uşă de lemn. Uşa se afla în poziţia închis şi neasigurat, iar sistemul de
închidere tip zăvor metalic, fixat pe exteriorul uşii de acces nu prezenta
urme de forţare, însă sistemul de închidere tip zăvor metalic, fixat pe
interiorul uşii de acces în locuinţă prezenta urme de forţare. Pe faţa
interioară a uşii de acces, în partea inferioară, se observau mai multe pete de
culoare brunroşcată. În interiorul primei camere în care se pătrundea din
pridvor pe uşa de acces, respectiv în stânga uşii de acces, se afla un fund de
lemn cu mâner, obiect ce este îndeobşte folosit în bucătărie, ca suport pentru
tăierea diverselor alimente, care prezenta pete de culoare brunroşcată şi alte
microurme biologice. În spatele uşii de acces, în dreapta uşii, se afla o
canapea extensibilă, mutată de la locul ei, fiind trasă în dreptul uşii dinspre
peretele nordic al camerei, nepermiţând ca uşa de acces în locuinţă să se
deschidă decât parţial. Pe pat se afla cadavrul victimei M.V., în poziţie
decubit lateral stâng, membru superior drept flectat anterior, cel superior
stâng flectat sub cadavru, membrul inferior stâng în semiflexie, iar cel
inferior drept aflat în flexie peste cel inferior stâng. Capul victimei era
aşezat pe o pernă, orientat cu faţa înspre pernă, victima fiind îmbrăcată cu o
cămaşă de noapte, ridicată deasupra bazinului, peste care purta o altă cămaşă
de corp, care era ridicată la nivelul pieptului. Pe partea inferioară şi
superioară a ramei patului dinspre uşa de acces în locuinţă, au fost
descoperite mai multe pete de culoare brunroşcată. Linoleul ce acoperea podea,
sub piciorul patului dinspre uşa de acces, prezenta o pată de culoare brunroşcată,
având o formă neregulată, cu o lungime de aproximativ 35 cm şi o lăţime de 10
cm. Pe peretele estic al acestei camere se mai afla o altă canapea ce prezenta
urme de răvăşire, cuvertura şi cearşaful ce acoperea canapeaua, fiind ridicate.
Accesul în cea dea doua
cameră a locuinţei victimei se făcea printro uşă de lemn situată pe peretele
sudic al camerei în care a fost găsită victima, în spatele căreia se afla o
masă, iar materialul textil care acoperea masa prezenta urme de răvăşire. Pe
peretele estic al celei dea doua camere se aflau mai multe obiecte de mobilier
şi anume un dulap, în faţa căruia se afla un scaun, o laviţă, un frigider. Pe
frigider erau aşezate o vază şi o cutie din material plastic „Nestle”. În
aceeaşi cameră, însă pe peretele vestic, se afla un alt dulap cu vitrină, a
cărui uşă a fost găsită în poziţia întredeschis, însă sistemul de închidere se
afla în poziţia închis. Cuvertura care acoperea patul amplasat în continuarea
acestui dulap, prezenta urme de răvăşire. în mijlocul camerei se afla o masă,
iar faţa de masă care o acoperea prezenta urme de răvăşire.
Cu ocazia efectuării
cercetării la faţa locului sa constatat faptul că din spatele imobilului situat
din punct de vedere administrativ la numărul 339, în care nu locuia, la acea
dată, nicio persoană, porneşte, prin grădinile celor două gospodării de pe
latura nordică a imobilelor, un traseu cu urme de încălţăminte. Acest traseu,
prezenta două staţionări, cea dintâi în grădina imobilului nr. 338, în zona
situată deasupra unui hambar, iar cea dea doua în spatele unei căpiţe de fân,
situată deasupra imobilului în care locuia victima, după care cărarea de urme
cobora perpendicular înspre imobilul victimei, înspre o portiţă din lemn care
asigura accesul în curtea imobilului victimei. De la aceasta poartă, traseul cu
urme de încălţăminte cobora oblic înspre curtea locuinţei victimei, iar traseul
celor două urme de încălţăminte era dispus paralel.
Conform raportului de
constatare medicolegală nr. 665/111/50 a Institutului de Medicină Legală ClujNapoca,
moartea victimei M.V. a fost violentă şi sa datorat unei insuficienţe
respiratorii acute, în cadrul unui politraumatism, şi anume traumatism toracic
cu fracturi costale multiple, traumatism craniocerebral cu dilacerare extinsă
de ţesuturi moi şi hematom epicranian masiv, fractură de os hioid şi fractură
de coloană vertebrală. Leziunile tanatogeneratoare sau putut produce după cum
urmează: fracturile costale prin comprimare între două planuri dure sau/şi
lovire cu corpuri dure, dilacerarea ţesuturilor epicraniene şi hematomul
epicranian prin loviri repetate cu şi de corpuri dure, fractura de os hioid,
prin comprimare cu mâna, iar fractura de coloană vertebrală cervicodorsală
printrun mecanism de hiperextensie, fie prin cădere pe un corp dur, fie printro
tracţiune posterioară a extremităţii cefalice cu punct de fixare toracic.
Leziunile anale au putut fi produse prin penetrare cu un corp dur, posibil în
cadrul unui contact sexual, iar prezenţa firelor de păr pubian în fundul de sac
vaginal sugerează întreţinerea unui raport sexual, confirmat prin punerea în
evidenţă a spermatozoizilor, în secreţia prelevată de la acelaşi nivel, iar
leziunile de la nivelul coapselor, produse mai probabil prin comprimare cu
mâna, denotă constrângerea victimei.
Astfel cum rezultă din
declaraţia martorei J.L., înainte de a surveni decesul său, victima M.V. a
relatat mai multor persoane, printre care şi martora amintită, că se teme pentru
viaţa ei, apreciind că autorul furtului comis la data de 15.01.2012, ar putea
reveni şi să o facă să regrete că a apelat la servicii religioase pentru a se
stabili identitatea autorului acestei fapte.
Cu ocazia cercetării la faţa
locului sau ridicat un număr de 32 de urme papilare, iar potrivit raportului
de constatare tehnicoştiinţifică dactiloscopică urmele papilare descoperite pe
suprafaţa exterioară a cănii ceramice de culoare albă, găsită pe masa din
camera în care a fost găsită victima, pe suprafaţa cutiei cu inscripţia
„Nestle” găsită pe frigider în cea dea doua cameră, respectiv pe suprafaţa
laterală stânga şi dreapta, suprafaţa exterioară a părţii inferioare şi capacul
cutiei cu inscripţia „Best” găsită pe dulapul din stânga uşii de acces în a
doua cameră, au fost create de degetul inelar al mâinii drepte, degetul
mijlociul al mâinii drepte, respectiv stângi, degetul mare al mâinii stângi şi
drepte, degetul arătător al mâinii stângi şi degetul mic al mâinii drepte, ale
inculpatului M.P.G..
Fiind de acord să se supună
testului poligraf, la întrebările relevante ale cauzei „Ştii cine a omorâto
pe M.V.?; În noaptea de 27/28.01.2012 dumneata ai omorâto pe M.V.?; În noaptea
de 27/28.01.2012 ai bătuto pe M.V.?; În noaptea de 27/28.01.2012 ai întreţinut
raport sexual cu M.V.?” conform concluziilor raportului de constatare tehnicoştiinţifică
asupra comportamentului simulat, răspunsurile negative ale inculpatului la
întrebările mai sus arătate, au provocat modificări specifice comportamentului
simulat.
În declaraţia dată la data de
05.02.2012, inculpatul M.P.G. a declarat că a luat la cunoştinţă, din cele
afirmate de către M.V. „care povestea prin sat”, că victima deţine
3.000 lei în locuinţă. De
asemenea, inculpatul a precizat că avea cunoştinţă că victima locuieşte întrun
loc mai izolat, singură şi obişnuia să participe la slujbele religioase care se
oficiau în zilele de duminică, motiv pentru care la data de 15.01.2012, a
pătruns în interiorul locuinţei acesteia, loc de unde a sustras suma de 980
lei. Ulterior a aflat că victima M.V. a apelat la servicii religioase pentru a
se stabili identitatea autorului acestei fapte, motiv pentru care sa deplasat
la locuinţa ei, a purtat o discuţie cu victima în cadrul căreia a recunoscut
faptul că a sustras suma de 980 lei, şi sa angajat căi va restitui banii
sustraşi, însă ia solicitat să revină asupra serviciilor religioase la care a
apelat. Inculpatul
M.P.G. a susţinut că în cadrul
acestei discuţii victima M.V. ar fi afirmat că va aduce la cunoştinţa tuturor
locuitorilor satului că el este cel care ia luat banii şi că nu va reveni
asupra serviciilor religioase la care a apelat.
Aflând că victima M.V. deţine
în locuinţă şi o altă sumă bani în afara celei sustrase iniţial, care ar fi
fost ascunsă în acelaşi loc, respectiv în cizmă, inculpatul M.P.G. a susţinut
că în cursul serii de 27.01.2012, a luat hotărârea să revină la locuinţa
victimei, în cursul nopţii, pentru a căuta restul de bani şi ca să o sperie şi
să nu îl spună la sat că el ia sustras cei 980 lei.
Astfel, sa deplasat înspre
locuinţa victimei situate în sat N. nr. 338 şi ajuns în dreptul imobilului cu
nr. 339, cunoscând că în acesta nu locuieşte nicio persoană, a pătruns în
curtea acestui imobil, apoi sa deplasat în grădina din spatele casei, a
pătruns apoi în grădina casei lui M.V., unde a aşteptat o perioadă de timp
lângă o căpiţă de fân pentru a se asigura că nu va fi observat de vreo persoană
care sar fi putut deplasa pe carosabil. Inculpatul M.P.G. a observat, în
aceleaşi împrejurări, că în locuinţa victimei iluminatul nu funcţiona. De lângă
căpiţa de fân, inculpatul M.P.G. a coborât în curtea casei victimei, a intrat
în pridvor, loc de unde de pe balustradă a luat un doc de lemn cu mâner.
Inculpatul M.P.G. susţine că în momentul imediat următor victima M.V. a început
să strige, fără ca el personal să o observe, pentru că în locuinţă iluminatul
nu funcţiona. Inculpatul sa apropiat de uşa de acces în locuinţă şi cu
ajutorul forţei fizice a împins de mai multe ori uşa, până când aceasta sa
deschis. Apoi, a intrat în locuinţă observând victima între uşa de acces în
locuinţă şi pat. Inculpatul M.P.G. a aplicat imediat ce a intrat în locuinţă
mai multe lovituri victimei în zona capului cu docul pe care îl avea în mână,
până când aceasta a căzut. Deoarece victima încerca să opună rezistenţă,
inculpatul susţine că a continuat să aplice lovituri în zona capului victimei,
până când a constatat că nu mai sufla. A prinso apoi de cozile părului pentru
a vedea dacă mai respiră, constatând că horcăia. Ulterior, a tras patul din
cameră înspre uşa de intrare în locuinţă, blocând accesul. Apoi, a transportat
victima în pat, a aşezato cu faţa în pernă şi corpul pe partea stângă, cu
partea dorsală orientată înspre el şi, în timp ce a rămas în picioare lângă
pat, şia desfăcut şnurul de la pantaloni şi a întreţinut raport sexual cu
victima, normal şi anal. În tot acest timp, comprima capul victimei, cu una
dintre mâini, în pernă. După finalizarea raportului sexual, inculpatul M.P.G. a
acoperit victima şi a luat cana de porţelan de pe masă pentru a stropi victima
cu apă, dar a renunţat.
Cunoscând că victima ar fi
ascuns suma de bani în acelaşi loc de unde a sustras în cursul zilei de
15.01.2012 suma de 980 lei, sa deplasat în cealaltă cameră a locuinţei, pentru
a căuta banii, fără însă ai găsi. Pentru acest motiv, a răvăşit toate
obiectele din locuinţă, însă căutările sale au rămas fără rezultat. Potrivit
propriei susţineri, inculpatul
M.P.G. nu a găsit nicio sumă
de bani şi astfel, ulterior răvăşirii bunurilor, a părăsit locuinţa victimei.
Ulterior inculpatul M.P.G. a
arătat că ar fi comis fapta împreună cu M.V., care iar fi acordat ajutor, în
baza unei înţelegeri prealabile, pe care ar fi avuto, în urma unor discuţii
purtate cu M.V. în jurul orelor 13:00, ale zilei de 27.01.2012 şi fără a mai
recunoaşte faptul că a întreţinut raport sexual normal şi anal cu victima.
Susţinerile inculpatului
M.P.G. cu privire la faptul că ar fi comis faptele împreună numitul M.V., nu
sunt conforme cu realitatea, deoarece ca urmare a comparaţiilor dactiloscopice
efectuate cu urmele papilare ridicate cu ocazia efectuării cercetării la faţa
locului şi impresiunile papilare ale numitului M.V., sa constatat că urmele
papilare ridicate de la locul faptei nu sunt identice cu impresiunile papilare
create de numitul M.V.
Numitul M.V. a negat faptul că
ar fi suprimat viaţa victimei şi a fost de acord să se supună testului
poligraf. Conform concluziilor raportului de constatare tehnicoştiinţifică
asupra comportamentului simulat, răspunsurile negative ale numitului M.V. la
întrebările relevante ale cauzei, şi anume „Ştii cine a omorâto pe M.V.?; În
noaptea de 27/28.01.2012 dumneata ai omorâto pe M.V.?; În noaptea de
27/28.01.2012 ai bătuto pe M.V.?; În noaptea de 27/28.01.2012 ai întreţinut
raport sexual cu M.V.?”, nu au provocat modificări specifice comportamentului
simulat.
Pentru aflarea adevărului sa
dispus în cauză efectuarea unui nou raport de constatare tehnicoştiinţifică
asupra comportamentului simulat al numitului M.V., iar conform concluziilor
acestui raport, la întrebările relevante ale cauzei „Ai fost de faţă când a
fost omorâtă M.V.?; În noaptea de 27/28.01.2012 dumneata ai întreţinut raport
sexual cu M.V.?; Teai înţeles cu M.P.G. să mergeţi să furaţi restul de bani de
la M.V.?; Dumneata iai spus lui M.P.G. că mai sunt bani în casă la M.V.?”răspunsurile
negative ale acestuia, nu au provocat modificări specifice comportamentului
simulat.
Cu ocazia audierii sale în
faza de urmărire penală, martorul M.V. a precizat faptul că în nici un caz la
data de 27.01.2012, în jurul orei 13:00, nu ar fi avut cum să se întâlnească cu
inculpatul M.P.G. în locul indicat de acesta, pentru că, la acea oră, se afla
la locul de muncă. A mai arătat că nu ia spus inculpatului M.P.G. că victima
mai deţine bani în locuinţă, pentru că avea cunoştinţă despre faptul că,
ulterior datei de 15.01.2012, victima
M.V. a remis suma de bani
înspre păstrare, martorului J.V. A precizat, însă, că întradevăr întro dupăamiază,
ulterior datei de 15.01.2012, deplasânduse la localul „R.” din satul N., unde
la observat doar pe inculpatul M.P.G., fără a se gândi că ar exista
posibilitatea ca acesta să fie autorul faptei comise în data de 15.01.2012, a
purtat discuţii cu martora P.E. cu privire la sustragerea sumei de bani din
locuinţa victimei M.V., context în care a făcut referire la faptul că persoana
care a sustras suma de 980 lei nu a găsit şi suma de 3.000 lei, care erau
ascunşi în acelaşi loc din care a fost sustrasă cealaltă sumă de bani.
Verificânduse susţinerile
martorului M.V. cu privire la faptul că la ora 13,00 în ziua de 27.01.2012 sar
fi aflat la locul de muncă, sa constatat că martorul a fost pontat pe baza
cartelei magnetice pe care o deţinea că a intrat în incinta SC „S.” SA la data
de 27.01.2012 la ora de 6,08 şi a părăsit unitatea la ora 14,52.
Nici susţinerea inculpatului
M.P.G., în sensul că numitul M.V. iar fi asigurat paza din grădina imobilului
cu nr. 338, nu este veridică, în condiţiile în care în cuprinsul primei declaraţii
a făcut referire la locul unde, la un moment dat, personal a staţionat în
grădina imobilului o căpiţă de fân, despre a cărei amplasare nu avea cum să ia
la cunoştinţă decât dacă ar fi fost în acel loc, deoarece căpiţa de fân nu se
observa nici din stradă şi nici din curtea imobilului victimei.
De altfel, în faţa instanţei
de judecată, inculpatul a „uitat” cu totul că la comiterea faptei ar fi
participat şi numitul M.V., iar ulterior punânduise întrebări legate de
„participaţia” acestuia a susţinut, că dimpotrivă, martorul a stat la poartă săi
asigure paza, apoi a revenit spunând că stătea în faţa casei, dar în tot cazul
în timp ce se îndreptau spre locuinţa victimei, au avut drum comun numai până
în dreptul imobilului părăsit de la numărul 339, apoi cei doi sau despărţit,
inculpatul mergând spre locuinţa victimei prin grădini, iar martorul M. pe
stradă.
Nesinceritatea inculpatului
este evidenţiată şi de faptul că ştiind care este modelul impresiunii urmelor
de încălţăminte pe care lea purtat la acea dată, respectiv o pereche de ghete,
acesta a susţinut faptul că la acea dată purta o pereche de adidaşi de culoare
neagră.
Prin încheierea penală 13/C/P
din 06.02.2012 a Tribunalului Cluj sa autorizat efectuarea unei percheziţii
domiciliare la locuinţa inculpatului.
În urma efectuării
percheziţiei domiciliare la data de 07.02.2012, la locuinţa inculpatului, au
fost descoperite şi ridicate mai multe obiecte vestimentare, despre care
inculpatul susţine că lear fi purtat în cursul nopţii de 27/28.01.2012,
respectiv o bluză din material textil prevăzută cu glugă de culoare bej, cu
dungi orizontale, albe şi crem pe care se observau pete de culoare brunroşcată;
o pereche de pantaloni din material textil de culoare neagră, cu trei dungi
albe; o pereche de pantofi sport din material textil de culoare neagră, cu
inscripţia „Sport” şi talpă albă, iar în afara acestora, au mai fost ridicate,
cu toate că inculpatul susţinea că nu lea purtat în cursul nopţii de
27/28.01.2012, o pereche de pantaloni din material sintetic, bleumarin cu dungă
albă, pe care se observau mai multe pete de substanţă brunroşcată, precum şi o
pereche de bocanci din material sintetic, de culoare maro, etichetă Heroway,
prezentând pete de culoare brunroşcată.
La aceeaşi dată, în timpul
efectuării percheziţiei domiciliare, inculpatul M.P.G. a prezentat organelor de
cercetare penală un înscris olograf, solicitând totodată organelor de cercetare
penală ca acest înscris să fie remis părinţilor săi. Înscrisurile au fost
ridicate de către organele de cercetare penală, constatânduse că din cuprinsul
acestora rezultă faptul că inculpatul nu dorea altceva decât să se
dezvinovăţească în faţa părinţilor, nerecunoscând faptul că a suprimat viaţa
victimei M.V., susţinând că proba ADN nu îi aparţine, şi dândule asigurări că
va scăpa de această crimă, cu toate că pe parcursul audierilor care au avut loc
până la acea dată, inculpatul a recunoscut în mod constant faptul că a luat
hotărârea să suprime viaţa victimei, pentru a o deposeda de suma de bani.
Conform raportului de
constatare tehnicoştiinţifică traseologică, sa stabilit că urma de
încălţăminte descoperită şi ridicată cu ocazia investigării tehnicoştiinţifice
a locului faptei efectuată la data de 28.01.2012 a fost creată de un obiect de
încălţăminte ce prezintă un desen antiderapant asemănător cu cel al tălpii
ghetei pentru piciorul stâng şi respectiv drept, ridicată, cu ocazia
percheziţiei, de la inculpat.
Potrivit raportului de
constatare tehnicoştiinţifică ADN nr. 136781 din 05.03.2012 a Inspectoratului
General al Poliţiei Române Institutul Naţional de Criminalistică Serviciul de
Biocriminalistică, de pe perechea de pantaloni de trening de culoare bleumarin
şi dungă laterală de culoare albă, ridicată de la inculpatul M.P.G. sau
prelevat un număr de trei urme notate T136781061, TI36781064 şi T136781062.
Urma notată T136781061 prezintă sânge uman, iar genotiparea ADNului extras din
această urmă a pus în evidenţă un profil genetic identic cu cel al ADNului
extras din proba biologică de referinţă recoltată de la victima M.V., iar
frecvenţa de regăsire în populaţia caucaziană a profilului genetic ADN extras
din această urmă identic cu cel al probei de referinţă recoltat de la victima M.V. este de 6,18x1017, iar
grupul populaţional în care acest profil genetic este unic:
16.200.000.000.000.000
persoane neînrudite genetic. Urma notată T136781062 prezintă celule epiteliale
şi un cap de spermatozoid, iar genotiparea ADNului extras din această urmă a
pus în evidenţă un profil genetic majoritar identic cu cel al ADNului extras
din proba biologică de referinţă recoltată de la inculpatul M.P.G.. Urma notată
TI36781064 prezintă sânge uman, iar genotiparea ADNului extras din această
urmă a pus în evidenţă un profil genetic identic cu cel al ADNului extras din
proba biologică de referinţă recoltată de la victima M.V., iar frecvenţa de
regăsire în populaţia caucaziană a profilului genetic ADN extras din această
urmă identic cu cel al probei de referinţă recoltat de la victima M.V. este de 8,55 x 1018, iar
grupul populaţional în care acest profil genetic este unic:
117.000.000.000.000.000
persoane neînrudite genetic.
De asemenea, de pe bluza din
material textil de culoare bej, cu dungi maro şi albe, ridicată de la
inculpatul M.P.G. sau prelevat un număr de două urme notate T136781071 şi
T136781072. Urma notată T136781071 prezintă sânge uman, iar genotiparea ADNului
extras din această urmă a pus în evidenţă un profil genetic majoritar identic
cu cel al ADNului extras din proba biologică de referinţă recoltată de la
victima M.V., iar frecvenţa de regăsire în populaţia caucaziană a profilului
genetic ADN extras din această urmă identic cu cel al probei de referinţă
recoltat de la victima M.V. este de 8,99 x 1016, iar grupul populaţional în
care acest profil genetic este unic: 1.110.000.000.000.000 persoane neînrudite
genetic. Urma notată TI36781072 prezintă sânge uman, iar genotiparea ADNului
extras din această urmă a pus în evidenţă un profil genetic majoritar identic
cu cel al ADNului extras din proba biologică de referinţă recoltată de la
victima M.V., iar frecvenţa de regăsire în populaţia caucaziană a profilului
genetic ADN extras din această urmă identic cu cel al probei de referinţă
recoltat de la victima M.V. este de 2,39 x 108, iar grupul populaţional în
care acest profil genetic este unic: 418.000.000.000.000.000 persoane
neînrudite genetic.
De pe tampoanele tip exudat cu
secreţie anală recoltată de la victimă, cu ocazia efectuării necropsiei, sau
prelevat urmele notate T136781021, T136781022, T136781023 şi TI36781024, iar de
pe tamponul tip exudat cu secreţie anală recoltată de la victimă, pus la
dispoziţie de către Institutul de Medicină Legală ClujNapoca sau recoltat
urmele T136781033 şi T136781034. Genotiparea ADNului extras din urmele notate
T136781024 şi T136781034, a pus în evidenţă, corespunzător locilor kitului Y filer
analizaţi, un halotip identic cu cel al numitului M.P.G. sau cu al oricărei
alte persoane de sex masculin, înrudite pe linie paternă cu numitul M.P.G.. De
asemenea, genotiparea ADNului extras din urma notată TI36781062, prelevată de
pe perechea de pantaloni de trening de culoare bleumarin şi dungi laterale de
culoare albă, a pus în evidenţă corespunzător locilor kitului Y filer
analizaţi, un halotip identic cu cel al numitului M.P.G. sau al oricărei alte
persoane de sex masculin, înrudite pe linie paternă cu numitul M.P.G.
Halotipul numitul M.V. este
diferit de halotipurile obţinute din urmele notate T136781024, T13678103.4 şi
T136781062.
În faţa instanţei de judecată,
inculpatul a prezentat o nouă versiune de comitere a faptelor, în sensul că a
recunoscut că în seara zilei de 27 ianuarie 2012, pe la orele 19,0020,00 sa
deplasat la domiciliul victimei, pentru a discuta cu aceasta despre
posibilitatea de aşi retrage slujbele religioase. A recunoscut şi faptul că
aceasta la văzut înainte ca el să o vadă pe ea, că sa împins în
uşa de la intrare până când aceasta a cedat, deşi victima încerca să ţină de
uşă pentru a nui permite intrusului să intre în casă, şi că ia aplicat mai
multe lovituri în cap cu un fund de lemn. Inculpatul a susţinut că a lovito pe
victimă pentru că aceasta îi striga numele şi îi cerea să iasă afară din casă.
Ia aplicat mai multe lovituri victimei, fără să ştie câte anume, şi pe urmă a
puso în pat, părăsind locuinţa acesteia, fără să o violeze şi fără să caute
alţi bani prin casă. După încarcerarea sa în Penitenciarul Gherla un coleg de
cameră, pe nume M.A.C. ia spus că în seara respectivă, după plecarea
inculpatului din locuinţa victimei, ar fi fost la aceasta, cu intenţia de a
fura bani, şi că a violato şi apoi a omorâto.
Urmărind cu atenţie declaraţia
inculpatului dată în faţa instanţei, sa putut constata în mod evident că
acesta nu este sincer, declaraţia conţinând reveniri asupra celor declarate în
doar propoziţia anterioară, o serie de contradicţii evidente, inculpatul fiind
în mod vădit încurcat în propriile minciuni.
În vederea verificării
apărării sale, instanţa a procedat la audierea martorului M.A.C., despre care
inculpatul a afirmat că este persoana care a violato şi a omorâto pe victimă
în seara zilei de 27 ianuarie 2012. Martorul a arătat că în urmă cu mai mulţi
ani a lucrat în satul N., la un patron, având grijă de vitele acestuia, nu ştie
exact cum se numeşte patronul său, şi nu poate da detalii despre adresa exactă.
Martorul locuia întro colibă, unde era instalat şi staulul vitelor, pe hotarul
satului N.. Martorul mai afirmă că o cunoştea pe numita M.V., şi că o ajuta la
muncile câmpului, atunci când el era liber la turma de vite.
Când avea nevoie de serviciile
sale, numita M.V. se ducea la patronul lui şi îi spunea acestuia că are nevoie
de martor, iar patronul se deplasa la păşune de unde îl aducea pe martor să
lucreze pentru numita M.V.. Martorul nu a putut să o descrie foarte exact pe
M.V., susţinând că aceasta era o femeie în vârstă, mai mică de statură şi
grăsuţă. Martorul a mai afirmat că atunci când a murit M.V. se afla în satul
N., dar că nu ştie în ce condiţii a murit, şi că asta se întâmpla în anul 2009.
Din cele mai sus reţinute, a
rezultat cu claritate că martorul o confundă probabil pe victimă cu vreo altă
persoană, şi în tot cazul nu cunoaşte nimic despre moartea victimei din cauza
de faţă, cu atât mai mult nu are vreo legătură cu acest eveniment.
În legătură cu cele două
infracţiuni de viol şi de omor deosebit de grav, care absoarbe şi omorul
calificat, pe care inculpatul nu le recunoaşte, este necesar să subliniem că
din actele medicale de la dosar, a rezultat că infracţiunea de viol sa consumat
cât timp partea vătămată mai era în viaţă. Astfel, cadavrul victimei prezenta
mai multe echimoze extinse, iar leziunea anală prezintă multiple soluţii de
continuitate liniare, radiare, în jurul orificiului anal cu infiltrare
sangvină.
Astfel, orice traumatism
contuziv sau compresia are drept consecinţă mici rupturi capilare, dermohipodermice,
şi în condiţiile existenţei circulaţiei extravazare cu infiltrare sanguină a
ţesuturilor din jur, aşadar la un organism viu, iar echimoza este o leziune ce
nu poate apărea decât în timpul vieţii şi confirmă la cadavru, caracterul vital
al leziunii. Prezenţa infiltraţiei cu sânge a ţesuturilor, a revărsatelor
sanguine în seroase sau în afara corpului, este unul din principalelor
caractere ale leziunilor traumatice produse în timpul vieţii, fiind considerat
unul din cele trei caractere clasice ale leziunilor vitale.
Conştientizând că victima mai
este în viaţă şi în imposibilitatea de a se apăra urmare a gravelor leziuni
produse prin exercitarea violenţei asupra sa, printre care şi o fractură
cervicodorsală, după ce a întreţinut raportul sexual cu victima M.V.,
inculpatul a acţionat prin compresiune cu mâna asupra părţii anterioare a
gâtului, ceea ce a condus, de altfel, la fractura osului hioid.
Proba ştiinţifică a raportului
de expertiză privind ADNul a confirmat că inculpatul este autorul infracţiunii
de viol, iar apoi pentru a ascunde această infracţiune, ca şi pe cea de
tentativă la tâlhărie, a cărei comitere rezultă din răvăşirea locuinţei
victimei în căutarea banilor despre a căror existenţă inculpatul aflase, acesta
suprimă viaţa victimei.
În drept, fapta inculpatul
M.P.G. care în cursul zilei de 15.01.2012 a pătruns, prin escaladare, în
locuinţa victimei M.V., loc de unde a sustras, în scopul însuşirii pe nedrept,
suma de 980 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt
calificat, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i C.pen.
Fapta inculpatului M.P.G. care
în cursul nopţii de 27/28.01.2012 a pătruns, fără drept, prin efracţie, în
locuinţa victimei M.V., fără a avea consimţământul acesteia, ba chiar în
condiţiile în care victima sa opus, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de violare de domiciliu, prev. şi ped. de art. 192 alin. 2 C.pen.
Fapta inculpatului M.P.G. care
în cursul nopţii de 27/28.01.2012, în timp ce se afla în locuinţa victimei M.V.
şi a întrebuinţat acte de violenţă asupra acesteia în scopul de a suprima viaţa
victimei, care au condus la decesul acesteia, pentru aşi crea condiţii
favorabile sustragerii din locuinţă, în scopul însuşirii pe nedrept, a unei
sume de bani, pe care însă nu a găsito, întruneşte elementele constitutive
infracţiunii de tentativă la tâlhărie, prev. şi ped. de art. 20 C.pen. rap. la
art. 211 alin. 1, 2 lit. b şi alin. 21 lit. c C. pen.
Fapta inculpatului M.P.G. care
în cursul nopţii de 27/28.01.2012 în timp ce se afla în locuinţa victimei M.V.,
prin constrângere, întrebuinţând acte de violenţă asupra acesteia şi, după
aducerea victimei în stare de imposibilitate de a se apăra urmare a gravelor
leziuni victimei, în timp ce aceasta mai era în viaţă, a întreţinut raport
sexual normal şi anal cu ea, întruneşte elementele constitutive infracţiunii de
viol, prev. şi ped. de art. 197 alin. 1 C. pen.
Fapta inculpatului M.P.G. care
în cursul nopţii de 27/28.01.2012, în timp ce se afla în locuinţa victimei
M.V., a întrebuinţat acte de violenţă asupra acesteia, pentru aşi crea
condiţii favorabile sustragerii din locuinţă a unei sume de bani şi după
întreţinerea cu aceasta a unui raport sexual, prin constrângere, în timp ce mai
era în viaţă şi pentru a ascunde infracţiunea de viol comisă asupra acesteia, a
suprimat viaţa victimei prin comprimarea cu mâna a zonei anterioare a gâtului,
fapt ce a condus la fractura osului hioid al victimei, decesul producânduse
urmare a insuficienţei respiratorii acute în cadrul unui politraumatism
(traumatism toracic cu fracturi costale multiple, craniocerebral, cu dilacerare
extinsă de ţesuturi moi şi hematom epicranian masiv, fractură de os hioid şi fractură
de coloană vertebrală), întruneşte elementele constitutive infracţiunii de omor
calificat şi deosebit de grav, prev. şi ped. de art. 174 C.pen. rap. la 175
alin. 1 lit. h, art. 176 alin. 1 lit. d C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a
C.pen.
Apărarea a solicitat
schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat şi deosebit
de grav prev. de art. 174 C.pen. rap. la 175 alin. 1 lit. h, art. 176 alin. 1
lit. d C. pen., în infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Instanţa apreciază că nu se poate reţine această încadrare juridică a faptei,
deoarece, chiar admiţând, deşi, aşa cum a rezultat din probele de la dosar,
acest lucru nu este real, că victima nu ar fi fost decedată la momentul la care
inculpatul a părăsit locuinţa acesteia, rezultă, că faţă de gravitatea
leziunilor aplicate victimei, şi care erau practic incompatibile cu viaţa,
inculpatul a acţionat cu multă ardoare, în dorinţa de a suprima viaţa victimei,
după care a părăsit locuinţa, nepăsândui dacă aceasta mai este sau nu în
viaţă, ceea ce înseamnă că cel puţin o intenţie directă, prin acceptarea
rezultatului morţii victimei, tot există.
De asemenea nu se poate reţine
nici că în cauză ar fi vorba despre infracţiunea de omor calificat, câtă vreme
modul în care sau desfăşurat evenimentele rezultă cu claritate din probele de
la dosar, care impun o astfel de încadrare juridică ca cea dată prin
rechizitoriu.
Prin urmare instanţa a respins
cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat prin apărătorul
său.
La dozarea şi cuantificarea
pedepselor ce se vor aplica inculpatului pentru faptele reţinute în sarcina sa,
instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a
Codului Penal pentru toate cele cinci infracţiuni deduse judecăţii. De asemenea
nu sa putut ignora gradul de pericol social al faptelor, de o gravitate ieşită
din comun, inculpatul acţionând întrun crescendo infracţional paroxistic,
finalul morţii victimei fiind atât de dorit de către inculpat, încât ia produs
acesteia multiple leziuni, întrun mod ce vorbeşte de la sine despre
brutalitatea exacerbată a inculpatului. Inculpatul a acţionat total lipsit de
compasiune faţă de o femeie în vârstă, şi aflată faţă de el întro vădită
inferioritate fizică. Nu putem să nu remarcăm că victima a încercat să se
protejeze de violenţa deosebită a inculpatului, împiedicândul pe acesta să
pătrundă în locuinţa sa, unde aceasta se simţea protejată, însă inculpatul a
forţat intrarea în locuinţă, după care a lovito pe victimă insistent, chiar şi
după ce aceasta era căzută la pământ şi „horcăia”, aşa cum însuşi inculpatul
declară. După ce a văzut un astfel de rezultat, jubilând, inculpatul a
întreţinut raporturi sexuale cu victima, profitând de stare de neputinţă în
care acesta a aduso.
De asemenea trebuie subliniat
că prin acţiunile sale inculpatul a adus atingere celor mai importante
categorii de relaţii sociale ocrotite de legea penală, şi anume cele
patrimoniale, cele referitoare la inviolabilitatea domiciliului, la viaţa sexuală,
culminând cu cele ce protejează cea mai de preţ valoare, şi anume viaţa
persoanei, astfel că urmările faptelor inculpatului sunt dintre cele mai grave.
Sa avut în vedere la
stabilirea pedepselor ce sau aplicat inculpatului şi datele referitoare la
persoana acestuia, care nu este cunoscut cu antecedente penale, însă a avut o
atitudine total nesinceră, în mod evident mincinoasă, apărările sale
reprezentând simple scorneli, fără nici o legătură cu realitatea.
Neasumarea responsabilităţii
celor mai grave fapte care i sau reţinut în sarcină, determină convingerea că
inculpatul nu poate fi reeducat decât printro sancţiune de maximă severitate,
instanţa înţelegând să acorde de această dată preeminenţă componentei aflictive
şi moralizatoare a pedepsei, sperând ca măcar prin suferinţa, iminentă oricărei
executări de pedeapsă, ce o va resimţi, inculpatul să conştientizeze gravitatea
deosebită a faptelor sale.
Sintetizând cele de mai sus
instanţa ia aplicat inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1
lit. i Cod Penal, pedeapsa de 4 ani
închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în formă
calificată prev. de art. 192 al. 2 Cod Penal, pedeapsa de 5 ani pentru
săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. 20
rap. la art. 211 al. 1, al. lit. b, al. 21 lit. c Cod Penal, pedeapsa de 10 ani
pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 al. 1 Cod Penal, şi
pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit
de grav, prev. de art. 174 rap. la art. 175 al. 1 lit. h, art. 176 lit. d Cod
Penal, la pedeapsa de detenţiune pe viaţă.
În temeiul art. 53 pct. 2 lit.
a rap. la art. 64 al. 1 lit. a, b şi e, art. 65 al. 2 şi 3 şi art. 66 Cod
Penal, sa interzis inculpatului pe o durată de 10 ani, care începe după
executarea pedepsei principale a închisorii, dreptul de a alege şi de a fi ales
în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o
funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau
curator, întrucât din modul în care a dus la bun sfârşit planul infracţional,
inculpatul nu poate fi demn de a participa la viaţa societăţii, şi nici să
reprezinte interesele şi destinele vreunei persoane.
Întrucât faptele au fost
comise de către inculpat mai înainte de a fi judecat definitiv pentru vreuna
din ele, instanţa a constatat că sunt concurente, potrivit art. 33 lit. a Cod
Penal, iar în temeiul art. 34 lit. a Cod Penal a aplicat inculpatului pedeapsa
cea mai grea şi anume aceea a detenţiunii pe viaţă.
În temeiul art. 35 al. 1 Cod
Penal rap. la art. 53 pct. 2 lit. a rap. la art. 64 al. 1 lit. a şi b, art. 65
al. 2 şi 3 şi art. 66 Cod Penal, sa interzis inculpatului pe o durată de 3
ani, care începe după executarea pedepsei principale a închisorii, dreptul de a
alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice
şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod
Penal sa interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului
prev. de art. 64 lit. a şi b Cod Penal.
Inculpatul a fost reţinut la
data de 05.02.2012, începând cu ora 23,00, pentru un termen de 24 de ore.
Ulterior prin încheierea penală nr. 13/C/2012 a Tribunalului Cluj sa dispus
arestarea preventivă a inculpatului pentru un termen de 29 de zile, iar prin
încheierea penală nr. 24/C/2012 a Tribunalului Cluj, măsura preventivă a fost
prelungită cu 30 de zile. După sesizarea instanţei de judecată, măsura
arestării preventive a inculpatului a fost menţinută în condiţiile legii.
Raportat la cele mai sus reţinute, în baza art. 88 Cod Penal instanţa a scăzut
din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reţinerii şi arestării
preventive începând cu 05.02.2012 şi până la zi.
În temeiul art. 350 al. 1 Cod
Procedură Penală a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, aceasta
impunânduse prin prisma gravităţii ieşite din comun a faptelor pentru care
inculpatul este cercetat.
În baza art. 7 rap. la art. 4
al. 1 lit. b din L.76/2008 instanţa a dispus prelevarea de la inculpat a
probelor biologice necesare în vederea constituirii Sistemului Naţional de Date
Genetice Judiciare.
În cauză părţile vătămate
M.I., M.P., M.I., M.S., M.L., D.R., V.A., C.I., C.M., T.V., în calitate de
fraţi şi respectiv de nepoţi din fraţi cu victima M.V., sau constituit părţi
civile cu suma de 4.304 lei, reprezentând daune materiale, constând în
cheltuielile de înmormântare ale victimei şi parastasele ulterioare, conform
obiceiului locului, şi 100.000 lei reprezentând daune morale.
Calitatea de moştenitori ai
defunctei a părţilor vătămate nu a fost contestată, actele de stare civilă
aflânduse oricum la dosar.
Cu privire la daunele
materiale sa constatat că acestea sunt dovedite, conform chitanţelor de la
dosar, dar şi declaraţiilor tuturor martorilor audiaţi în cauză, care au
confirmat că victima a avut parte de o înmormântare şi de parastase ulterioare,
conform tuturor obiceiurilor locului. Pe de altă parte este de notorietate că o
înmormântare împreună cu parastasele şi mesele în memoria decedatului costă în
jur de 1.000 euro.
Legat de daunele morale cuvenite
familiei lărgite a victimei, instanţa a reţinut că aceasta, neavând copii, iar
soţul fiind decedat, a păstrat o legătură strânsă cu fraţii şi nepoţii,
vizitânduse şi ajutânduse reciproc, fiecare după puteri şi nevoi. Aceste
aspecte au rezultat din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi pe latură
penală. Instanţa a mai reţinut că victima era o femeie încă în putere, după
vârsta sa, care se ocupa de gospodăria proprie, era sănătoasă şi aptă de muncă.
Din această perspectivă, vestea morţii sale atât de neaşteptate, şi care a
survenit întrun mod atât de nedemn, ia cutremurat şi şocat pe toţi membrii
familiei sale lărgite, ca de altfel pe toţi cei care au cunoscuto.
Raportat la aceste date şi
informaţii, extrase din probele de la dosar, instanţa a apreciat că acţiunea
civilă formulată în cauză este în totalitate admisibilă, şi împărţind sumele
cuvenite fiecărei părţi civile, după un criteriu obiectiv, şi anume cel al
cotelor de moştenire legală, în temeiul art. 346 al.1 rap. la art. 14 al. 3
lit. b Cod Procedură Penală şi la art. 1349 al. 1 şi 2 rap. la art. 1357 Cod
Civil a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţilor civile
următoarele sume de bani: M.I. 538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune
morale; M.P. 538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; M.I. 538 lei
daune materiale şi 12.500 lei daune morale; M.S. 538 lei daune materiale şi
12.500 lei daune morale; M.L. 538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune
morale; D.R. 538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; V.A. 538 lei
daune materiale şi 12.500 lei daune morale; C.I. 179 lei daune materiale şi
4167 lei daune morale; C.M. 179 lei daune materiale şi 4167 lei daune morale;
T.V. 179 lei daune materiale şi 4167 lei daune morale.
Împotriva acestei soluţii a
declarat apel inculpatul M.P.G. care a solicitat admiterea căii de atac
promovate, desfiinţarea sentinţei tribunalului şi în principal restituirea
cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale conform art.332 alin.2
rap.la art.380 C.proc.pen., actul de sesizare al instanţei fiind lovit de
nulitate absolută, întrucât după începerea urmăririi penale nu sau mai
efectuat acte de urmărire penală, iar în faza actelor premergătoare, fără a
exista o delegare, decât generală a organelor de poliţie, acestea au dispus
administrarea de probatorii, urmărirea penală trebuind a fi efectuată
obligatoriu de procuror, lipsind totodată procesul verbal prin care se constată
efectuarea actelor premergătoare conform art.224 C.proc.pen. şi care putea
constitui mijloc de probă.
Apărarea a considerat că nu au
fost respectate disp.art.220 şi 224 C.proc.pen., privitoare la obligaţia
organului de cercetare penală de a întocmi proces verbal de constatare a
actelor premergătoare efectuate şi de a strânge probele necesare cu privire la
existenţa infracţiunilor, identificarea făptuitorului şi la stabilirea
răspunderii acestuia pentru a se constata dacă este cazul trimiterii în
judecată.
Apărarea a arătat că la
5.02.2012 organul de cercetare penală a emis o rezoluţie prin care a dispus
efectuarea unei constatări ştiinţifice dactiloscopice în vederea stabilirii
persoanei care a creat urmele papilare descoperite la locuinţa victimei M.V.,
în lipsa delegării procurorului care trebuia să efectueze singur urmărirea
penală, proprie, conform art.209 alin.3 C.proc.pen. Mai mult, la 5.02.2012 sa
procedat la audierea lui M.P.G. de către organul de poliţie în calitate de
făptuitor, precum şi a martorului M.V., doar la data de 8.02.2012 Poliţia
declinânduşi competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Tot la data de 5.02.2012, orele 21,00, procurorul de la Parchetul de pe lângă
Tribunalul Cluj a dispus începerea urmăririi penale faţă de invinuitul M.P.G.,
ascultândul în această calitate sub aspectul tentativei la infracţiunea de
tâlhărie şi omor deosebit de grav. În esenţă, apărarea invederează că toate
măsurile luate şi actele întocmite de poliţişti anterior datei de 5.02.2012,
dată la care sa început urmărirea penală împotriva inculpatului sunt nule,
fiind efectuate în faza actelor premergătoare, lipsind de la dosar procesul
verbal care să le constate conform art.224 C.proc.pen., acestea rămânând fără
valoare. Se susţine că procurorul care la 5.02.2012 a început urmărirea penală
faţă de învinuitul M.P.G., iar ulterior a pus în mişcare acţiunea penală, a
procedat în mod nelegal în condiţiile în care Parchetul de pe lângă Tribunalul
Cluj nu a fost legal sesizat, prin vreuna din modalităţile prevăzute de art.221
C.proc.pen.
Sesizarea instanţei sa
apreciat a fi nelegală prin încălcarea dispoz.art.2 C.proc.pen.şi art.6
paragr.3 lit.d din CADOLF întrucât instanţa de apel nu a încuviinţat efectuarea
unui raport de expertiză tehnicoştiinţifică ADN la realizarea căreia
inculpatul săşi desemneze un expert parte, faţă de împrejurarea că apelantul
nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de viol şi de omor calificat şi
deosebit de grav asupra victimei M.V.,iar proba ştiinţifică ataşată
dosarului în faza de urmărire penală sa realizat în cadrul actelor
premergătoare, fiind dispusă nelegal de către organele de poliţie.
Întocmirea raportului de
expertiză tehnicoştiinţifică ADN se impunea în opinia apărării, întrucât
există contradicţii cu privire la existenţa infracţiunii de viol între
concluziile raportului de constatare medicolegală al victimei întocmit de IML
Cluj la 20.02.2012 şi concluziile raportului de constatare tehnicoştiinţifică
ADN întocmit de IGPR – Institutul Naţional de Criminalistică, respectiv cu
privire la existenţa sau inexistenţa spermatozoizilor în secreţia vaginală a
cadavrului, sau în rectul acestuia.
În subsidiar, apărătorul
inculpatului a solicitat admiterea apelului şi judecând pe fond cauza,
achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracţiunilor de viol
prev.de art.197 alin.1 C.pen. şi omor calificat şi deosebit de grav prev.de
art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.h şi art.176 lit.d C.pen., întrucât
infracţiunile nu au fost săvârşite de apelant, conform art.10 lit.c rap.la
art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen.
Tot o soluţie de achitare
conform art.10 lit.d rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., a fost solicitată
de către apărătorul inculpatului şi cu privire la tentativa la infracţiunea de
tâlhărie prev.de art.20 rap.la art.211 alin.1, 2 lit.b şi alin.2/1 lit.c
C.pen., în speţă nedovedinduse că inculpatul a avut intenţia de a sustrage
bunuri de la locuinţa victimei ci scopul vizitei făcute părţii vătămate a fost
acela de a o ruga să înceteze „plata unor slujbe la biserică” în scopul
descoperirii autorului infracţiunii de furt.
Ultimul motiv de apel constă
în recunoaşterea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute
în art.74 lit.a C.pen., cu consecinţa reducerii substanţiale a sancţiunii
aplicate şi schimbarea detenţiei pe viaţă dispusă faţă de inculpat, cu pedeapsa
închisorii întrun anumit cuantum, depunânduse la dosar mai multe
caracterizări favorabile ale apelantului.
Curtea examinând apelul
declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Conform art.1 din Codul de
procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la
timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice
persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei
sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să
contribuie la apărarea ordinii de drept a persoanei, a drepturilor şi
libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea
cetăţenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal
se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii,
potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
În desfăşurarea procesului
penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi
împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de
urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul
procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului,
inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal, obligaţie respectată în
prezenta cauză conform speţei (Dănilă contra României).
Orice persoană, bucurânduse
de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea
vinovăţiei sale, printro hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul
beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat săşi dovedească
nevinovăţia.
Având în vedere apărările
formulate de inculpatul M.P.G. în cursul urmăririi penale şi a judecăţii,
curtea reţine că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat
în sensul că:”principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca
sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil acuzatului.
Acuzării, îi revine obligaţia de a arăta învinuitului care sunt acuzaţiile cărora
le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie
de vinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el
însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi săi permită, să interogheze sau să
pună să fie audiaţi martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un
echilibru între acuzare şi apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în
general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu,
produse în faţa acuzatului în audienţă publică şi în vederea unei dezbateri în
contradictoriu”. (plenul Hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue
şi Jabordo versus Spania).
Vinovăţia nu se poate stabili
decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării
acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.
Probele trebuie să fie
concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să
creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
În prezentul dosar, garanţiile
cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva
dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia europeană a
Drepturilor Omului.
Prealabil examinării pe fond a
apelului inculpatului, Curtea reţine următoarele:
În primă instanţă, în faţa
Tribunalului Cluj, inculpatul a achiesat să dea declaraţie, recunoscând
infracţiunea de furt calificat realizată în dauna victimei la 15.01.2012, după
care învederează că la 27.01.2012 sa deplasat la locuinţa părţii vătămate M.V.
căreia ia solicitat săşi retragă de la biserică slujbele plătite pentru
depistarea autorului infracţiunii, iar la refuzul acesteia ia aplicat mai
multe lovituri cu o bucată de lemn în cap, după care a aşezato în pat.
Precizează că la săvârşirea infracţiunii din 27.01.2012 prin care ia aplicat o
corecţie victimei M., a fost însoţit de numitul M.V. care la aşteptat în faţa
casei părţii vătămate după care a intrat şi acesta în locuinţa victimei şi la
ajutat să o aşeze în pat. Învederează că în penitenciar, a aflat de la colegul
său de celulă, M.A., că acesta la 27.01.2012 a întreţinut raporturi sexuale
prin constrângere cu victima M.V., după ce ea a fost agresată de către M.P.G.,
împrejurare relatată chiar de partea vătămată decedată în prezent. Inculpatul
apelant neagă cu vehemenţă tentativa la tâlhărie, omorul şi violul comis asupra
victimei, arătând că la 27.01.2012 doar ia aplicat nişte lovituri în cap
victimei cu o bucată de lemn, însă la organele de poliţie a fost violentat de
către acestea pentru a recunoaşte infracţiunile imputate, dar nu a depus
plângere penală împotriva lucrătorilor de poliţie.
În faţa organelor de poliţie
la 5.02.2012, inculpatul recunoaşte săvârşirea infracţiunii de furt calificat
comisă din locuinţa victimei M.V. la 15.01.2012, învederând că la 27.01.2012 a
intrat din nou cu forţa, noaptea, peste partea vătămată şi ia aplicat mai
multe lovituri în cap cu o bucată de lemn, recunoaşte totodată săvârşirea
infracţiunii de viol şi infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav
arătând textual că după ce a uciso pe partea vătămată a căutat bani pe care săi
înşusească, dar nu a mai găsit, în finalul declaraţiei precizând „recunosc
săvârşirea infracţiunii de omor şi o regret”. Referitor la infracţiunea de
viol, în aceeaşi declaraţie, recunoaşte că a întreţinut prin constrângerea
victimei un raport sexual anal şi normal cu aceasta.
La 5.02.2012, dată la care a
şi început urmărirea penală împotriva inculpatului, în faţa procurorului,
acesta recunoaşte că a dorit „să o reducă la tăcere” pe victima M.V., sens în
care a lovito cu un doc de lemn în cap, de mai multe ori, apoi a întreţinut
relaţii sexuale anale şi normale cu aceasta şi după ce partea vătămată nu mai
mişca, a căutat bani pe care săi fure, însă nu ia găsit. Tot la 5.02.2012,
apare elementul de noutate în sensul că toate infracţiunile ar fi comise
împreună cu numitul M.V. care a aşezat patul victimei în uşa locuinţei, blocândo
pentru a nu intra nimeni. Apelantul învederează că el ia aplicat lovituri părţii
vătămate cu docul de lemn în cap, iar M.V. a imobilizato cu genunchii, în pat,
victima era aşezată şi ţinută de apelant cu faţa în jos, recunoaşte că a
încercat să o violeze, dar nu a avut erecţie. În 5.02.2012 în faţa
procurorului, în calitate de învinuit, apelantul a recunoscut furtul sumei de
980 lei comis în dauna victimei M.V. la 15.01.2012, după care a precizat că sa
înţeles cu M.V. să comită furtul unei sume de 3000 lei din locuinţa părţii
vătămate la 27.01.2012. La acea dată, ambii au intrat în locuinţa părţii
vătămate, apelantul a lovito cu docul de lemn în cap, iar M.V. ia introdus
victimei un batic în gură pentru a nu ţipa, ţinândui totodată trunchiul cu
mâinile şi genunchii, în timp ce o strângea. Inculpatul M.P.G. arată că a
încercat să o violeze pe partea vătămată, dar nu a avut erecţie. După ce
victima nu mai mişca şi a fost aşezată în pat de către cei doi, apelantul a
căutat bani prin toată locuinţa, însă nu a găsit. Fără niciun dubiu, apelantul
precizează în faţa procurorului „că a dorit să o reducă la tăcere pe victimă,
respectiv să o omoare, intenţie pe care a avuto în momentul în care sa
înarmat cu docul de lemn”. A arătat că nu are probe de propus în apărare.
La 5.02.2012 după punerea în
mişcare a acţiunii penale M.P.G. a fost ascultat ca inculpat, învederând căşi
menţine declaraţia dată în calitate de învinuit.
În apel, inculpatul sa
prevalat de dispoziţiile art.70 C.proc.pen.
Deşi art.6 paragraf 2 din
Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului nu prevede, în mod
expres, dreptul la tăcere şi dreptul de a nu contribui la propria acuzare, CEDO
sa pronunţat în sensul că acestea reprezintă reguli general recunoscute şi
acceptate pe plan internaţional care stau la baza noţiunii de proces echitabil.
Curtea Europeană a admis însă
că „dreptul la tăcere nu este un drept absolut şi că, în situaţiile în care
probele de vinovăţie sunt evidente, judecătorul poate reţine unele consecinţe
defavorabile din tăcerea acuzatului, fără să fie afectat caracterul echitabil
al procesului şi prezumţia de nevinovăţie”.(cauza Saunders contra Regatului
Unit 17 decembrie 1996).
În faţa Curţii, inculpatul
prin apărătorii săi a propus administrarea de probe ştiinţifice, o nouă
expertiză medicolegală ADN– cu participarea unui specialist propus de el,
pentru a se stabili fără echivoc dacă în vaginul şi rectul victimei sau găsit
spermatozoizi provenind de la apelant, întrucât în faza de urmărire penală sa
efectuat un raport de constatare medicolegală a victimei la IML Cluj din
20.02.2012 şi un raport de constatare tehnicoştiinţifică ADN întocmit de IGPRInstitutul
Naţional de Criminalistică Bucureşti la 05.03.2012, în ale căror concluzii sunt
cuprinse aspecte contradictorii cu privire la această împrejurare.
Instanţa de apel a apreciat că
această solicitare nu este fondată întrucât potrivit propriei declaraţii a
inculpatului din 5.02.2012, a ejaculat în vaginul victimei, astfel că în mod
corect medicii legişti au descoperit urme de spermatozoizi în secreţia vaginală
a cadavrului, aceştia lipsind în rect. Aceeaşi împrejurare a fost relevată şi
în cuprinsul raportului de constatare întocmit de către organele de poliţie,
sub nr.136781 din 5.03.2012 (f.66, vol.II u.p.) ba mai mult, aceştia au
identificat pe tamponul tip exudat cu secreţia anală a victimei, un haplotip
identic cu cel al inculpatului M.P.G. sau al oricărei alte persoane de sex
masculin înrudite pe linie paternă cu acesta, iar de pe tamponul tip exudat cu
secreţie vaginală nu au putut fi valorificate urme biologice valide, datorită faptului
că acestea au fost recoltate şi analizate de către medicii legişti la
20.02.2012 şi nu au mai rămas în cantitate suficientă pentru a fi reanalizate
de către specialiştii din cadrul IGPR. Cele două probe ştiinţifice nu prezintă
concluzii discordante, din contră, în raportul de constatare medicolegală al
IML Cluj sunt relevate şi prezenţa unor fire de păr pubian în fundul de sac
vaginal al victimei, ceea ce sugerează întreţinerea unui raport sexual, acesta
fiind confirmat prin punerea în evidenţă a spermatozoizilor în secreţia
prelevată de la acelaşi nivel al victimei.
Curtea a respins de asemenea
ca inutilă, nepertinentă şi neconcludentă cauzei, efectuarea unor raporturi de
constatare asupra mucurilor de ţigară descoperite în locuinţa victimei M.V.,
pentru a se stabili profilul genetic al persoanei de la care provin, pentru a
vedea dacă la locul faptei a mai fost prezentă şi o altă persoană, întrucât
probele dosarului ştiinţifice şi testimoniale nu au demonstrat existenţa mai
multor persoane care să fi contribuit la uciderea victimei, ba mai mult, proba
ADN depusă la f.77, vol.II u.p., arată că „haplotipul numitului M.V., persoană
incriminată de inculpatul M. ca participant la săvârşirea infracţiunilor, este
diferit de haplotipurile ce provin de la inculpat şi de la victimă, ceea ce
atestă fără dubiu doar prezenţa inculpatului apelant la locul faptei.
Curtea a respins solicitarea
inculpatului de a fi audiaţi numiţii A.E. şi C.D., colegi de celulă ai
martorului M.A., pentru a dovedi împrejurarea că victima M.V. după agresarea sa
de către inculpatul M., era în viaţă şi că ar mai fi purtat discuţii cu cei doi
martori, existând astfel posibilitatea ca partea vătămată să fi fost ucisă de
către alte persoane, întrucât martorul M.A.C. a fost ascultat nemijlocit de
către Tribunalul Cluj, învederând că ultima dată a purtat discuţii cu M.V. în
anul 2009, necunoscând cine ar fi uciso, iar pe de altă parte, instanţa de
apel apreciază că probele ştiinţifice ataşate dosarului pot forma convingerea
deplină a magistraţilor cu privire la modul de săvârşire al faptelor şi
persoana vinovată de activitatea infracţională derulată în speţă.
Motivele de apel ale
inculpatului nu sunt aceleaşi cu cele invocate în faţa instanţei de fond, cu
titlu de apărări.
Având în vedere criticile
aduse de inculpat, hotărârii tribunalului, instanţa de apel ţinând cont de
efectul devolutiv al căii de atac promovate, a realizat o nouă judecată în fond
a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat.
Prin modalitatea de a realiza
cercetarea judecătorească, instanţa de apel ia oferit inculpatului M.P.G.
ocazia potrivită şi suficientă pentru aşi valorifica în mod util dreptul său
de apărare (Vaturi împotriva FranţeiHotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem
împotriva FranţeiHotărârea din 18 mai 2004) şi a asigurat echilibrul şi
egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal
între acuzare şi apărare.
Noţiunea de proces echitabil
cere ca instanţa internă de judecată să examineze problemele esenţiale ale cauzei
şi să nu se mulţumească să confirme pur şi simplu rechizitoriul, trebuind săşi
motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie
1997, Cauza Boldea împotriva RomânieiHotărârea din 15 decembrie 2007).
Curtea Europeană, arată de
asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă
esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să
examineze nu numai personalitatea acestuia şi starea sa de spirit la momentul
comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile
activităţii sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări
substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al
procedurii impune atât prezenţa acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate,
civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor”.
(cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).
Referitor la primul motiv de
apel privind restituirea cauzei la procuror, Curtea reţine următoarele:
De lege lata restituirea
cauzei la procuror, se poate dispune pe două temeiuri: restituirea în vederea
refacerii rechizitoriului art.300 alin.2 C.proc.pen. şi restituirea pentru
refacerea urmăririi penale art.332 C.proc.pen. Conform art.300 alin.1
C.proc.pen., instanţa este datoare să verifice, din oficiu, la prima
înfăţişare, regularitatea actului de sesizare. Potrivit art.264 alin.1
C.proc.pen. „rechizitoriul constituie actul de sesizare al instanţei de
judecată”.
Jurisprudenţa şi doctrina sunt,
întro covârşitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanţei,
conform art.300 alin.1 C.proc.pen., poartă asupra rechizitoriului, asupra
îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte conţinutul
actului de sesizare şi respectării art.264 alin.3 C.proc.pen.
Examinarea eventualelor
nulităţi din cursul urmăririi penale (încălcarea unor norme care reglementează
faza urmăririi penale) este o activitate distinctă de examinarea regularităţii
actului de sesizare şi rezultă din existenţa separată a art.300 C.proc.pen.,
respectiv a art.332 C.proc.pen.
În măsura în care se constată
nulităţi ale urmăririi penale, care presupun restituirea cauzei la procuror în
vederea refacerii acesteia, ca o consecinţă firească se impune, evident şi refacerea
rechizitoriului. Această observaţie trebuie însă corelată cu alte principii în
materia efectelor nulităţii, astfel cum sunt acceptate în doctrină (izolarea
efectului nulităţii şi efectul extensiv al acesteia), susţinânduse constant în
practică, că în reglementarea Codului de procedură penală român actual, nu sunt
dispoziţii exprese în ceea ce priveşte efectul extensiv al nulităţii, urmând ca
propagarea acestui efect să fie apreciată în fiecare caz concret de către
organele judiciare în raport cu relaţia ce există între actul lovit de nulitate
şi celelalte acte procesuale întocmite.
Neobservarea unor dispoziţii
care reglementează urmărirea penală nu atrage, în toate cazurile, nulitatea
absolută şi restituirea cauzei la procuror. Distinct, încălcarea unor
dispoziţii din faza urmăririi penale pot atrage – în condiţiile legale –
nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută. Această concepţie a
legiuitorului este reflectată de dispoziţiile art.197 alin.1 şi 23 C.proc.pen.,
art.197 alin.14 C.proc.pen., art.332 alin.1 şi 2 C.proc.pen.
Revenind la aspectele de drept
ale prezentei cauze, Curtea constată următoarele:
Potrivit actualului Cod de
procedură penală, noţiunea juridică de „excepţii” se referă la aspectele
privind competenţa organelor juridicare, iar nu la nulităţi. Modalitatea
juridică prin care procurorul sau părţile pot invoca necompetenţa organelor
judiciare este „excepţia de necompetenţă” aceasta realizânduse prin formularea
unei cereri prin care „se ridică excepţia de necompetenţă” în acest sens fiind
art.39 C.proc.pen.
Potrivit Codului de procedură
penală, nulitatea nu este o excepţie, ci o sancţiune procedurală care intervine
în cazul încălcării dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea
procesului penal (art.197 C.proc.pen.). Invocarea eventualelor încălcări ale
legii în activitatea de urmărire penală se face, uneori din oficiu, dar de
regulă prin formularea de către procuror sau partea interesată a unei cereri –
art.197 alin.4 C.proc.pen.
Distinct de excepţii, cereri
şi chestiuni prealabile – pentru verificarea anumitor acte ale fazei urmăririi
penale au fost instituite proceduri juridice specifice care trebuie aplicate de
judecător.
Astfel, pentru verificarea
actului de sesizare, legiuitorul a instituit o procedură specifică reglementată
în art.300 C.proc.pen. Potrivit art.300 alin.2 C.proc.pen., când se constată că
sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi
înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul
se restituie organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii
acestuia.
În doctrină şi jurisprudenţă
se apreciază că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la „sesizarea instanţei”
are în vedere încălcarea dispoziţiilor privitoare la sesizarea primară – prin
rechizitoriu, sesizarea suplimentară (extinderea acţiunii penale, extinderea
procesului penal) şi sesizarea de trimitere (casarea cu trimitere, declinarea
competenţei, regulatorul de competenţă, strămutarea).
Aşa cum am menţionat anterior,
verificările instanţei conform art.300 alin.1 C.proc.pen., poartă asupra
actului propriuzis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute
de lege în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare şi respectării
art.264 alin.3 C.proc.pen.
Ori, din examinarea
rechizitoriului nr.158/P/2012 din 28.03.2012 emis de Parchetul de pe lângă
Tribunalul Cluj, Curtea constată că nu există, la acest moment procesual,
temeiuri pentru a concluziona că nu au fost respectate „dispoziţiile privitoare
la sesizarea instanţei”, aceasta fiind făcută prin rechizitoriu întocmit cu
respectarea disp.art.262, 263 şi 264 C.proc.pen.,(condiţii de formă şi de
conţinut).
În realitate, apărarea a
invocat nerespectarea unor dispoziţii legale cu privire la modul în care a fost
efectuată urmărirea penală, administrânduse probe de către organele de
cercetare penală în faza actelor premergătoare, înainte de începerea urmăririi
penale, fără a exista o delegare a poliţiştilor de către procuror.
Apărarea a invocat că în lipsa
procesului verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, acestea nu
au nicio valoare.
Curtea reţine că potrivit
art.263 alin.1 C.proc.pen., rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi
persoana pentru care sa efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă fapta
reţinută în sarcina sa şi încadrarea juridică, probele şi mijloacele de probă.
Curtea reţine că rechizitoriul din dosar, respectă acest cuprins prevăzut de
art.263 alin.1 C.proc.pen. Conform art.317 C.proc.pen. „judecata se mărgineşte
la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare al instanţei”.
Faţă de argumentele expuse şi
examinând rechizitoriul din perspectiva acestor două texte legale, Curtea
constată ca nefondată concluzia existenţei unor neregularităţi ale actului de
sesizare în sensul că nu se putea trece de către instanţe la judecarea faptei
şi a inculpatului trimis în judecată cu încadrările juridice aferente.
În conformitate cu
disp.art.332 alin.2 şi 4 C.proc.pen., instanţa se desesizează şi restituie
cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale, în cazul nerespectării
dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea
persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi
asistarea acestuia de către apărător, iar împotriva restituirii se poate face
recurs de către procuror sau persoana ale cărei interese au fost vătămate.
Potrivit art.62 şi 64 alin.2
C.proc.pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi
instanţa de judecată sunt obligate să lămurească speţa sub toate aspectele, pe
bază de probe, iar mijloacele de probă obţinute nelegal, nu pot fi folosite în
procesul penal.
Din examinarea prevederilor de
mai sus, rezultă că numai nerespectarea dispoziţiilor privind sesizarea
instanţei constituie temei de restituire a cauzei la procuror, iar aprecierea
caracterului ilegal al mijloacelor de probă obţinute de procuror la urmărirea
penală, care constituie fundamentul trimiterii în judecată, este atributul
instanţei care se pronunţă, însă, după efectuarea cercetării judecătoreşti şi
după dezbateri, prin hotărâre.
Analizând rechizitoriul depus
la dosar, rezultă fără dubiu că acest act respectă prin formă şi conţinut toate
cerinţele legii. Astfel, actul de sesizare a instanţei cuprinde toate
elementele vizate de art.263 C.proc.pen., respectiv datele referitoare la
persoana inculpatului, faptele reţinute în sarcina sa, încadrarea juridică,
probele pe care se întemeiază învinuirea şi dispoziţia de trimitere în
judecată, precum şi numele persoanelor care trebuie citate în instanţă.
Totodată, acest act nu cuprinde aspecte de neregularitate care să impună
refacerea lui de către procuror.
Pentru a se putea începe
urmărirea penală întro cauză sunt necesare două condiţii: prima constă în
existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să
considere că sa săvârşit o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală
poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele
premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie
necesară începerii urmăririi penale rezultă din art.228 C.proc.pen., şi constă
în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale
prevăzute în art.10 C.proc.pen. Intervenţia unui astfel de caz, rezultând fie
din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele
premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul
începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii acesteia.
Potrivit art.224 C.proc.pen.,
actele premergătoare se efectuează în vederea începerii urmăririi penale şi ele
pot realiza următoarele obiective: completează informaţiile organului de
cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine
începerea urmăririi penale; verifică informaţiile deţinute, confirmând sau
infirmând concordanţa acestora cu realităţile faptice ale cauzei; fundamentează
convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluţia de neurmărire
penală potrivit art.228 C.proc.pen. Actele premergătoare fiind facultative, ele
pot fi şi limitate de către organul de urmărire penală.
Verificând actele şi lucrările
dosarului, atât cele de urmărire penală, cât şi cele ale instanţelor, Curtea
reţine că urmărirea penală nu este afectată de niciun viciu, iar probele şi
mijloacele de probă au fost administrate în mod legal, cu respectarea
principiului loialităţii în strângerea acestora.
Sa contestat de către apărare
modul în care a fost sesizat organul de urmărire penală. Astfel, la f.1 vo.I
u.p. este ataşat procesul verbal de consemnare a denunţului formulat de numitul
J.V., rudă cu victima M.V., întocmit la data de 28.01.2012, când aparţinătorii
au constatat decesul suspect al acesteia. În urma denunţului, este depus la
dosar procesul verbal de cercetare la faţa locului din 28.01.2012 redactat
tocmai de procurorul ce a instrumentat cauza, K.C. din cadrul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Cluj, prezentă la locuinţa victimei însoţită de poliţiştii din
cadrul IPJ Cluj – Serviciul de Investigaţii Criminale, ocazie cu care sau
ridicat urme papilare, fire de păr, microurme de pete de substanţă brunroşcată,
o bucată doc din lemn, pantalon de stofă de culoare neagră, etc.
La data de 28.01.2012
procurorul ce instrumentează cauza a dat ordonanţă de delegare lucrătorilor de
poliţie judiciară din cadrul IPJ ClujServiciul de Investigaţii Criminale,
pentru clarificarea stării de fapt, a identificării autorului faptei, a
depistării martorilor, cât şi pentru efectuarea oricăror alte activităţi utile
cauzei. De asemenea, la data 6.02.2012, procurorul a dat o nouă delegare
poliţiştilor pentru efectuarea unor percheziţii domiciliare la locuinţa
inculpatului M.P.G., activitate efectuată la 7.02.2012, iar la data de
20.02.2012 este ataşată o nouă delegare a poliţiştilor pentru audieri de
martori, identificarea de posibili alţi martori care să cunoască despre
condiţiile comiterii infracţiunilor de către inculpat sau alte persoane.
Aşa fiind, toate solicitările
poliţiştilor pentru întocmirea probelor ştiinţifice , adresate organelor abilitate,
după data de 28.01.2012, când au fost delegaţi expres de către procurorul
anchetator sunt valide din punct de vedere procesual, nefiind incidente în
speţă prevederile art.64 alin.2 C.proc.pen.
În sinteză, sesizarea
organelor de poliţie şi a celor de urmărire penală a avut loc la 28.01.2012 de
către J.V., ocazie cu care procurorul şi poliţiştii sau deplasat la faţa
locului, ridicând urme materiale, au întocmit şi procesul verbal de cercetare
aferent, după care tot la 28.01.2012 au fost date ordonanţele de delegare
lucrătorilor de poliţie judiciară, pentru strângerea datelor necesare
descoperirii autorului faptelor.
Tot la data de 28.01.2012 sa
depus la dosar un raport de constatare preliminară întocmit de IML Cluj din
care rezultă că moartea victimei este violentă şi ea sa datorat unei
insuficienţe respiratorii acute în cadrul unui politraumatism, fractură de os
hioid, iar leziunile mortale sau putut produce prin lovire cu şi de corpuri
dure şi comprimare între două planuri dure, decesul putând data din
27/28.01.2012.
Practica judiciară şi doctrina
au statuat că „dacă în cursul urmăririi penale se comite vreo încălcare a
dispoziţiilor procedurale sancţionabilă cu nulitatea relativă, iar inculpatul
sau apărătorul său iau cunoştinţă de aceasta (prin încălcare înţelegânduse fie
aplicarea greşită a legii de procedură, fie o neaplicare) cazul în speţă – nu
există nulitate câtă vreme inculpatul sau avocatul său nu au adus la cunoştinţă
organului de urmărire penală neregularitatea procedurală observată şi nu au
cerut la momentul respectiv, aplicarea legii în mod corect”.
Această neaplicare a
dispoziţiilor procesuale nu a fost invocată de apărătorul din oficiu al
inculpatului M.P.G. în faţa procurorului, deşi a fost prezent la efectuarea
acelor acte şi nici în faţa Tribunalului Cluj la primul termen de judecată cu
procedura completă faţă de toate părţile 26 aprilie 2012 şi nici ulterior pe
parcursul cercetării judecătoreşti până la închiderea dezbaterilor.
Nici solicitarea de restituire
a cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj pentru încălcarea normelor
referitoare la competenţa materială, nu este fondată, la dosar fiind depuse
toate materialele doveditoare, necesare, pentru reliefarea caracterului legal
al delegării lucrătorilor de poliţie judiciară la efectuarea anumitor acte
procesuale necesare soluţionării cauzei. Dispoziţiile legale, practica şi
doctrina învederează că „atunci când unele acte de cercetare penală, care nu
suferă întârziere sunt efectuate de lucrătorii de poliţie, în baza delegării
date de procuror, nu poate opera cazul de nulitate întemeiat pe necompetenţa
organului de urmărire penală, deoarece legea îngăduie această procedură, atunci
când există urgenţă”. De asemenea, o dată ce, în temeiul art.217 alin.ultim
C.proc.pen., unele acte pot fi efectuate de organele de cercetare penală pe
baza delegaţiei date de procuror, nu se poate pretinde în căile de atac că
urmărirea penală a fost efectuată de un organ de urmărire penală necompetent.
Practica judiciară este unanimă în a accepta că „cu excepţia punerii în mişcare
a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviinţarea de probatorii,
dispunerea celorlalte acte sau măsuri procesuale (art.132 alin.ultim
C.proc.pen.) care sunt de competenţa procurorului, pentru restul activităţilor
procesuale, procurorul poate delega efectuarea lor de către organele de
cercetare penală”.
Faţă de prevederile din
art.197 alin.2 C.proc.pen., potrivit cărora dispoziţiile relative la competenţa
după materie sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii care nu poate fi
înlăturată în nici un mod, putând fi invocată în orice stadiu al procesului şi
chiar luânduse în considerare din oficiu, se impune a se constata că atât
urmărirea penală cât şi judecata, nu au avut loc cu vreo încălcare a legii, iar
actele de procedură efectuate sunt valide din punct de vedere material.
Astfel, potrivit art.332
C.proc.pen.când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că
în cauza supusă judecăţii sau efectuat acte de cercetare penală de către un
alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza
procurorului; cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după
începerea dezbaterilor.
Ca atare, în această situaţie,
ne aflăm întrun caz în care legiuitorul derogă de la trăsăturile nulităţii
absolute cu care este sancţionată încălcarea normelor referitoare la competenţa
materială, în sensul că nulitatea nu poate fi invocată decât până la începerea
dezbaterilor în faţa primei instanţe. Bineînţeles, această nulitate absolută
poate fi ridicată şi în căile de atac, ea constituind de altfel şi motiv de
recurs, însă numai în condiţiile în care a fost invocată la prima instanţă
înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, iar instanţa a respins cererea
de restituirea cauzei la parchet.
În cauză, această excepţie a
fost formulată pentru prima dată cu ocazia dezbaterilor asupra apelului, la 20
septembrie 2012, situaţie în raport de care Curtea constată că, nulitatea
absolută, dacă ar fi existat, ceea ce nu este cazul în speţă, sar fi acoperit
prin voinţa legii, conform art.332 alin.1 teza IIa C.proc.pen.
Aşa fiind, rapoartele de
constatare tehnicoştiinţifică 136759 din 28.02.2012 şi nr.136781 din 5.03.2012
depuse la dosar de către IGPR – Institutul de Criminalistică, probe solicitate
de lucrătorii de poliţie prin rezoluţiile din 2.02.şi 5.02.2012, sunt valide
din punct de vedere procesual, întrucât lucrătorii de poliţie erau delegaţi de
către procuror în acest sens din data de 28.01.2012. Şi în privinţa rezoluţiei
din 13.02.2012 prin care sa solicitat de către organele de poliţie efectuarea
unei constatări tehnicoştiinţifice ADN de către IGPR Bucureşti, care să
stabilească dacă apelantul este autorul infracţiunilor deduse judecăţii,
aceasta este validă întrucât există depusă la dosar delegarea lucrătorilor de
poliţie judiciară pentru acest act. În sinteză, toate rapoartele de constatare
tehnicoştiinţifică solicitate a fi efectuate de către organele de poliţie,
după data de 28.01.2012 şi depuse la dosar, sunt valide, existând în fiinţă
ordonanţa de delegare a acestora, din partea procurorului anchetator încă din
data de 28.01.2012. Pe cale de consecinţă, se solicită înlăturarea de la dosar
a concluziilor raportului de constatare tehnicoştiinţifică 136759 din
28.02.2012 al IGPRInstitutul Naţional de Criminalistică întrucât acesta a fost
solicitat de către poliţişti în faza actelor premergătoare, lucrarea
ştiinţifică însă sa realizat la 28.02.2012, după începerea urmăririi penale de
către procuror la 5.02.2012. Proba ştiinţifică este însă validă, deoarece la
28.01.2012 poliţiştii judiciari au fost delegaţi de către procuror, în vederea
solicitării organelor abilitate a efectuării lucrării. Nu se impune efectuarea
unui raport de expertiză medicolegală ADN la INML – Mina Minovici Bucureşti,
întrucât nu există discrepanţe şi neconcordanţe între concluziile probelor
ştiinţifice ataşate dosarului, care săl excludă pe inculpat din câmpul
infracţional, din contră, toate converg spre prezenţa acestuia la locuinţa
victimei, urmele sale papilare şi de încălţăminte, fiind identificate la
domiciliul ei.
Mai mult, poliţiştii au fost
delegaţi de către procuror să efectueze o percheziţie domiciliară inculpatului
apelant la data de 6.02.2012, percheziţia fiind realizată la 7.02.2012. Şi
pentru audierea tuturor martorilor indicaţi în rechizitoriu, care de altfel au
fost reascultaţi nemijlocit de către Tribunalul Cluj, procurorul a delegat
poliţiştii la data de 20.02.2012, urmărirea penală fiind începută împotriva
inculpatului M.P.G. la 5.02.2012.
De asemenea, procurorul,
personal a dispus la 15.03.2012 efectuarea unei constatări tehnicoştiinţifice
traseologice pentru a se stabili dacă urmele de încălţăminte descoperite şi
ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului au fost sau nu create de
încălţămintea ridicată de la inculpatul M.
În raport de aceste
considerente, Curtea constată neîntemeiată critica formulată de inculpatul
M.P.G., cazul de nulitate absolută invocat nefiind incident, la dosar existând
actele procesuale doveditoare, valide, ale delegării lucrătorilor de poliţie la
îndeplinirea anumitor acte urgente de cercetare penală în cauză, din data de
28.01.2012.
În concluzie, nu se impune
restituirea cauzei la parchet, urmărirea penală fiind efectuată de procurorul
competent conform art.209 alin.3 C.proc.pen., care a participat efectiv la
anchetă, supraveghind activitatea organelor de poliţie judiciară pe care ia şi
delegat în vederea realizării unor acte premergătoare, încă din ziua
înregistrării denunţului numitului J.V. privind decesul mătuşii sale la 28
ianuarie 2012, procurorul fiind prezent şi la cercetarea locului infracţiunii
din 28.01.2012, ocazie cu care sau descoperit, fixat şi ridicat mai multe
probe şi mijloace materiale de probă printre care şi un număr de 32 urme
papilare, care sau dovedit a fi ale inculpatului.
Curtea invederează că nu era
necesară întocmirea unui proces verbal de constatare a efectuării actelor
premergătoare întrucât urmărirea penală nu a fost începută „in rem”, ci „in
personam” la 5.02.2012, împotriva apelantului pentru tentativă la tâlhărie şi
omor deosebit de grav prev.de art.20, 211 alin.1, alin.2 lit.b şi art.2/1 lit.c
C.pen., art.174, 176 lit.d C.pen., cu art.33 lit.a C.pen.
În sinteză, la dosar există
sesizarea organelor de urmărire penală prin denunţ, delegarea organelor de
poliţie judiciară de către procuror pentru efectuarea actelor premergătoare din
28.01.2012, iar după începerea urmăririi penale de către procuror la 5.02.2012,
împotriva inculpatului, sa ataşat şi referatul organelor de cercetare penală
de declinare a competenţei soluţionării cauzei către parchet.
A nu se omite că în vol.II al
dosarului de u.p., există la f.104 plângerea părţii vătămate M.V. din
16.01.2012 împotriva unor persoane necunoscute, care la 15.01.2012 iau sustras
din locuinţă suma de 980 lei, în absenţa sa.
În urma comparării urmelor
papilare ridicate cu ocazia investigării tehnicoştiinţifice a locului
infracţiunii de către specialişti din cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ
Cluj, sa stabilit că acestea sunt identice cu ale inculpatului M.P.G., astfel
că sa solicitat prin rezoluţie motivată efectuarea unei expertize de aceeaşi
natură, care a statuat că „urma papilară descoperită la domiciliul victimei a
fost creată de degetul mare de la mâna dreaptă a apelantului, condiţii în care
la 14.03.2012 sa început urmărirea penală împotriva acestuia şi pentru furt
calificat prev.de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.i C.pen.
La fila 174 vol.II u.p.,
există ordonanţa de conexare din 22.03.2012 a dosarului 158/P/2012 al Parchetului
de pe lângă Tribunalul Cluj unde inculpatul M. este cercetat pentru tentativă
la tâlhărie şi omor deosebit de grav faţă de M.V., cu dosarul 407/P/2012 unde
acelaşi inculpat era cercetat pentru furt calificat, faţă de aceeaşi victimă,
apreciinduse că reunirea cauzelor se impune pentru o mai bună înfăptuire a
justiţiei.
La fila 175 vol.II u.p. este
ataşată ordonanţa procurorului din 23.03.2012 de extinderea cercetărilor,
începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de
acelaşi inculpat pentru infracţiunea de viol prev.de art.197 alin.1 C.pen.,
omor calificat prev.de art.174 şi 175 lit.h C.pen.faţă de M.V., punerea în
mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M. pentru furt calificat prev.de
art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.i C.pen.şi schimbarea încadrării juridice a
infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului în: furt calificat, viol,
tentativă la tâlhărie, omor calificat şi deosebit de grav prev.de art.208
alin.1, 209 alin.1 lit.i C.pen., art.197 alin.1 C.pen., art.20, 211 alin.1,
alin.2 lit.b şi alin.2/1 lit.c C.pen., art.174, 175 lit.h rap.la art.176 lit.d
C.pen., totul cu art.33 lit.a C.pen. din tentativă la tâlhărie şi omor
calificat şi deosebit de grav, viol şi furt calificat.
Pentru motivele ce preced,
prima solicitare a inculpatului de restituire a cauzei la parchet nu poate fi
onorată.
Referitor la cererea sa de
achitare conform art.10 lit.c şi art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., de sub
învinuirea comiterii infracţiunilor de viol prev.de art.197 alin.1 C.pen., omor
calificat şi deosebit de grav prev.de art.174, 175 lit.h, 176 lit.d C.pen.,
precum şi de achitare în baza art.10 lit.d rap.la art.11 pct.2 lit.a
C.proc.pen. de sub acuza de tentativă la tâlhărie prev.de art.20, 211 alin.1,
alin.2 lit.b şi alin.2/1 lit.c C.pen, lipsind latura subiectivă a acesteia,
Curtea învederează următoarele:
Pe parcursul procesului penal,
inculpatul M.P.G. a avut o atitudine oscilantă, începând cu recunoaşterea
sinceră a comiterii tuturor infracţiunilor, descriindule în detaliu, urmată
apoi de negarea activităţii infracţionale, cu excepţia furtului calificat din
15.01.2012 în dauna victimei M.V., constând în însuşirea sumei de 980 lei din
locuinţă, în absenţa acesteia, unde a pătruns prin efracţie şi escaladare.
Această poziţie a inculpatului
poate fi justificată atât prin prisma suferinţei psihice de care este marcat
„tulburare de personalitate de tip disocial, dar care nui afectează
discernământul, cât şi de dorinţa de aşi atenua răspunderea penală cei
incumbă. (f.1517, vol.II u.p.).
Astfel, vinovăţia inculpatului
M. rezultă fără putinţă de tăgadă din declaraţia sa în faţa organelor de
poliţie din 5.02.2012 (f.156158 vol.I,u.p.) unde arată „am pătruns în grădina
casei lui M.V., mam oprit 30 de minute lângă o căpiţă de fân, am supravegheat
drumul şi casa victimei la care nu era aprins niciun bec. Mam împins de două
ori în uşă, cu tot corpul, simţind că din interior se opune rezistenţă. Am
intrat în interior şi am lovit de mai multe ori pe M.V. în cap cu docul de lemn
cel aveam în mână. După ce am lovito în cap şi peste faţă, victima a căzut cu
capul spre sobă, condiţii în care mam aplecat asupra ei şi am continuat să o
lovesc peste cap, până când am observat că nu mai sufla. Pe urmă, am aşezato
în pat cu faţa în pernă şi trupul aşezat pe o parte, cu fundul spre mine, având
cămaşa de noapte ridicată pânî la brâu. Miam desfăcut şnurul de la pantaloni,
miam scos penisul, întreţinând raport sexual cu victima, atât anal, cât şi
normal, penetrândo pe la spate, ejaculând la final în interior. În tot acest
timp, stăteam în picioare lângă pat, apăsând victima cu mâna stângă la nivelul
cefei şi împingândui faţa în pernă şi cu mâna dreaptă o apăsam peste coaste
pentru a nu se mişca. După ce victima şia pierdut cunoştinţa şi nu se mai
mişca, am aşezat patul acesteia în uşă. Pe urmă, am mers în camera din faţă şi
am controlat în dulapul de unde am mai sustras şi cei 980 lei, dar nu am mai
găsit vreun ban. Am căutat bani şi în a doua cameră şi în dulapul din
bucătărie, dar nu am mai găsit. Surprinzător este că în finalul declaraţiei de
la f.158 din faţa organelor de poliţie, inculpatul M. declară textual „recunosc
săvârşirea infracţiunii de omor şi o regret”.
Şi în faţa procurorului, în
declaraţia din 5.02.2012 inculpatulapelant recunoaşte săvârşirea infracţiunii
de omor deosebit de grav şi viol învederând că „în data de 27.01.2012 am intrat
peste M.V. ca să îi sustrag şi cealaltă sumă de bani care a mai rămas la dânsa,
însă aceasta a ripostat când eu am intrat pe uşă. Aveam un doc de lemn în mână
cu care iam aplicat câteva lovituri în zona capului. După ce victima a căzut iam
mai aplicat câteva lovituri în zona capului, iar după ce am constatat că M.V.
nu mai respira, am întreţinut cu ea relaţii sexuale normale şi anale, după care
am aşezato în pat cu faţa în jos şi am învelito cu o plapumă. După aceea, am
căutat banii prin toată casa, cu deosebire în dulapul din camera din faţă unde
am găsit în ianuarie şi cei 980 lei. De data aceasta negăsind niciun ban, mam
întors acasă la părinţii mei în jurul orei 0,00”.
Inculpatulapelant arată
textual în faţa procurorului la f.162 „am vrut să o reduc la tăcere pe victimă,
ceea ce sa şi întâmplat”. Din aceeaşi declaraţie rezultă că acesta a căutat cu
insistenţă banii, respectiv suma de 3000 lei despre care a aflat potrivit
susţinerilor sale, de la M.V., nepotul victimei, că aceasta iar deţine în
casă, dar nu ia găsit.
Surprinzător, în cadrul
aceleiaşi declaraţii din faţa procurorului la 5.02.2012, inculpatul M.P.G.
revine şi arată că de fapt infracţiunile lea comis împreună cu M.V., nepotul
victimei.
În acest sens precizează „când
am intrat în casă, am lovito pe victimă cu lemnul (docul) în cap, aceasta a
căzut după care, iam mai aplicat lovituri şi când era la pământ, iar M.V. a
pus patul mătuşii în uşă, blocândo ca să nu intre nimeni. Am ridicato
împreună şi am puso în pat, iar M.V. a imobilizato cu genunchii şi o ţinea cu
faţa în jos”. Apelantul, învederează că „a încercat să o violeze pe victimă,
dar nu a avut erecţie”.
În declaraţia de învinuit din
5.02.2012 din faţa procurorului apelantul arată că „recunosc furtul celor 980
lei din locuinţa părţii vătămate M.V. din 15.01.2012”. În aceeaşi declaraţie,
precizează apoi că la 27.01.2012 sa înţeles cu nepotul victimei M.V. în ce
condiţii să sustragă împreună cei 3000 lei pe care M.V. îi mai avea în
locuinţă. În acest sens, învederează că ambii sau deplasat la locuinţa părţii
vătămate, inculpatul M.P.G. a intrat primul în casă, ia aplicat multiple
lovituri cu un lemn în cap, iar după ce aceasta a căzut la sol, M.V. a intrat
şi el în interior, ia introdus mătuşii sale un batic în gură, apoi au aşezato
pe pat, iar M.V. îi ţinea trunchiul cu mâinile şi genunchii şi o strângea,
afirmând că aşa urmează să moară mai repede M.V..
Semnificativă este afirmaţia
inculpatului M. în sensul că „după ce lelea R. a căzut, am lovito de mai multe
ori în zona capului pentru că eu aceea urmăream să o lovesc”.
Mai mult, la f.169 vol.I u.p.,
în declaraţia de învinuit, M.P.G. arată textual „am luat hotărârea să o reduc
la tăcere, adică să o omor pe lelea R. în momentul în care, înainte să intru în
casă, am luat de pe pridvor curpătorul”.
Inculpatul M. precizează de
asemenea „în timp ce victima horcăia, miam desfăcut şnurul pantalonilor, miam
scos penisul pentru a întreţine relaţii sexuale cu aceasta, dar nu am reuşit să
o penetrez, pentru că nu aveam cu ce”.
După uciderea victimei, M.P.G.
recunoaşte că a căutat în locuinţa acesteia sume de bani, dar nu a găsit.
După punerea în mişcare a
acţiunii penale la 5.02.2012, M.P.G. a fost audiat în calitate de inculpat,
ocazie cu care a declarat în faţa procurorului „căşi menţine declaraţia de
învinuit, neavând de propus probe în apărarea sa”.
În faţa Tribunalului Cluj
inculpatul M.P.G. a recunoscut doar comiterea infracţiunii de furt calificat
din 15.01.2012, iar la 27.01.2012 arată că sa deplasat la locuinţa victimei
împreună cu nepotul acesteia M.V., a intrat în casă, ia aplicat lovituri
multiple, până a cazut la sol, apoi a ridicato de jos împreună cu prietenul
său, au aşezato în pat, părăsind locul faptei, fără a căuta şi găsi bani.
Arată că infracţiunile de
viol, omor şi tentativă la tâlhărie au fost recunoscute în prima fază a
procesului penal întrucât organele de poliţie lau agresat şi ameninţat, însă nu
a depus plângere penală împotriva anchetatorilor pentru cercetare abuzivă.
Nesinceritatea inculpatului
M.P.G. este dovedită însă prin constatările preliminarii nr.665/III/50 din
28.01.2012 ale IML Cluj din care rezultă că moartea numitei M.V. a fost violentă
şi sa datorat unei insuficienţe respiratorii acute în cadrul unui
politraumatism (traumatism toracic cu fracturi costale, craniocerebral cu
hematom epicranian masiv, fractură de os hioid), leziunile mortale sau putut
produce prin lovire cu şi de corpuri dure şi comprimare între două asemenea
planuri, decesul intervenind în noaptea de 27/28.01.2012, modul de producere a
leziunilor corespunzând perfect descrierilor efectuate de inculpat cu privire
la zonele corpului în care ia aplicat lovituri victimei, natura obiectului şi
intensitatea activităţii infracţionale (multiple lovituri cu lemnul în cap,
comprimarea trunchiului victimei cu genunchiul, în pat,pentru a întreţine
relaţii sexuale anale şi normale).
Atitudinea inculpatului de
inducere în eroare a organelor judiciare este reliefată şi prin concluziile
raportului de constatare medicolegală a victimei, din care rezultă că
leziunile anale au putut fi produse prin penetrare cu un corp dur, posibil în
cadrul unui raport sexual, iar prezenţa firelor de păr pubian în fundul de sac
vaginal, sugerează întreţinerea unui raport sexual, care este confirmat prin
punerea în evidenţă a spermatozoizilor în secreţia prelevată de la acelaşi
nivel, iar leziunile de la coapse sau realizat prin comprimare cu mâna, ceea
ce dovedeşte constrângerea victimei, cele statuate de medicii legişti
coroborânduse perfect cu recunoaşterea inculpatului din faza de urmărire
penală.
De asemenea, nesinceritatea
inculpatului este relevată şi prin concluziile raportului de constatare tehnicoştiinţifică
dactiloscopică nr.4863 din 5.02.2012 al IPJ Cluj din care rezultă că urmele
papilare descoperite la locul faptei în noaptea de 27/28.01.2012 pe suprafaţa
exterioară a cănii ceramice de culoare albă din casa victimei, pe suprafaţa
cutiei cu inscripţia „nestle” de pe frigider din cea de a doua cameră,
respectiv pe suprafaţa laterală stângă şi dreaptă, suprafaţa exterioară şi
capacul cutiei cu inscripţia „Best” găsită pe dulapul din stânga uşii de acces
în a doua cameră, au fost create de degetul inelar al mâinii drepte, degetul
mijlociu al mâinii drepte, respectiv stângi, degetul mare al mîinii stângi şi
drepte, degetul arătător al mâinii stângi şi degetul mic al mîinii drepte a
inculpatului M.P.G..
Mai mult, din concluziile
raportului de constatare tehnicoştiinţifică nr.4862 din 5.02.2012 al IPJ Cluj
privind utilizarea tehnicii poligraf, rezultă că răspunsurile
inculpatului M.P.G. la
întrebările relevante cauzei au provocat modificări specifice comportamentului
simulat .
Atitudinea nesinceră a
inculpatului este probată şi prin procesul verbal de efectuare a percheziţiei
domiciliare din 7.02.2012 de la locuinţa sa din N. nr.252 unde au fost
descoperite şi ridicate mai multe obiecte vestimentare, pe care apelantul lear
fi purtat în noaptea de 27/28.01.2012 respectiv: o bluză din material textil
prevăzută cu glugă de culoare bej, cu dungi orizontale, albe şi crem, pe care
se observau pete de culoare brunroşcată; o pereche de pantaloni din material
textil de culoare neagră, cu trei dungi albe; o pereche de pantofi sport din
material textil de culoare neagră, cu inscripţia „sport” şi talpă albă, iar în
afara acestora au mai fost ridicate (cu toate că inculpatul a invederat că nu
lea purtat în noaptea de 27/28.01.2012) o pereche de pantaloni din material
sintetic, bleumarin cu dungă albă, pe care se observau mai multe pete de
substanţă brunroşcată, precum şi o pereche de bocanci din material sintetic,
de culoare maro, etichetă Heroway, prezentând de asemenea pete de culoare brunroşcată.
De asemenea, la 7.02.2012 în
timpul efectuării percheziţiei domiciliare, inculpatul
M. a prezentat poliţiştilor
judiciari un înscris olograf, susţinând că doreşte săl remită părinţilor săi.
Aceste înscrisuri au fost ridicate de către organele de cercetare penală, iar
din cuprinsul lor rezulta împrejurarea că apelantul nu dorea altceva decât să
se dezvinovăţească în faţa părinţilor, nerecunoscând faptul că a suprimat viaţa
victimei M.V., afirmând textual „proba ADN nu este a mea, aşa că voi scăpa de
această crimă”, cu toate că pe parcursul declaraţiilor date până în acel moment
în faţa poliţiei şi a procurorului, apelantul recunoscuse în mod constant
hotărârea luată, în sensul suprimării vieţii victimei, pentru a o deposeda de
suma de 3000 lei pe care ar fi avuto în locuinţă.
Vinovăţia inculpatului este
dovedită fără dubiu şi prin concluziile raportului de constatare tehnicoştiinţifică
traseologică nr.5407 din 20.03.2012 al IPJ Cluj, prin care sa stabilit că urma
de încălţăminte descoperită şi ridicată cu ocazia investigării locului faptei,
realizată la 28.01.2012, a fost creată de un obiect de încălţăminte ce prezintă
un desen antiderapant asemănător cu cel al tălpii ghetei pentru piciorul stâng
şi drept, ridicată, cu ocazia percheziţiei de la inculpat.
Curtea reţine că revenirile
inculpatului M.P.G. asupra recunoaşterii comiterii infracţiunilor din faza de
urmărire penală, precum şi încercarea de antrenare în săvârşirea acestora, a
numitului M.V., sunt nejustificate cu nimic, neveridice, necoroborânduse cu
vastul probatoriu ataşat dosarului.
Astfel, în urma comparaţiilor
dactiloscopice efectuate, cu urmele papilare ridicate cu ocazia cercetării la
faţa locului şi impresiunile papilare ale numitului M.V., rezultatul a fost
negativ.
Pe de altă parte, în cadrul
declaraţiilor din 28.01.2012 şi 1.02.2012 din faza de urmărire penală, numitul
M.V. a negat faptul că ar fi suprimat viaţa victimei, fiind de acord să fie
testat la poligraf.
Din concluziile raportului de
constatare tehnicoştiinţifică nr.4881 din 22.02.2012 a IPJ Cluj rezultă că răspunsurile
numitului M.V. la întrebările relevante ale cauzei nu au provocat modificări
specifice comportamentului simulat.
Considerânduse de către
procuror că se impune verificarea realităţii şi sincerităţii declaraţiilor
numitului M.V., faţă de afirmaţiile inculpatului M.P.G., sa dispus efectuarea
unei noi testări poligraf a acestuia.
Potrivit raportului de
constatare tehnicoştiinţifică nr.4935 din 16.03.2012 a IPJ Cluj a rezultat
fără dubiu că răspunsurile numitului M.V. la întrebările relevante cauzei, nu
au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
Mai mult, fiind audiat de
procuror, numitul M.V. a precizat faptul că în niciun caz la 27.01.2012 în
jurul orei 13,00 nu ar fi avut posibilitatea să se întâlnească cu inculpatul M.
în locul indicat de acesta, pentru că la acea oră se afla la serviciu,
susţinere ce sa dovedit reală, prin verificările organelor de urmărire penală,
deoarece pontajul muncitorilor în unitate se face pe bază de cartelă magnetică,
probânduse împrejurarea că acesta a părăsit fabrica din Gherla la orele 14,53,
prestând activitate în tura de dimineaţă, începând cu orele 6.00.
De asemenea, M.V. a negat
faptul că iar fi spus inculpatului M. că mătuşa sa mai deţine bani în locuinţă,
deoarece cunoştea faptul că după 15.01.2012, victima a remis suma de 2.600 lei
spre păstrare, martorului J.V.. A învederat însă, că întro dupăamiază,
ulterior datei de 15.01.2012, deplasânduse la localul R. din satul N. unde la
observat doar pe inculpatul M., fără a se gândi că acesta este autorul furtului
banilor de la mătuşa sa din 15.01.2012, a purtat discuţii în public cu martora
P.E. cu privire la acea sustragere, context în care a afirmat că hoţul ce şia
însuşit cei 980 lei, nu a găsit şi suma de 3.000 lei, care erau ascunşi în casa
părţii vătămate.
Vinovăţia inculpatului este
probată fără niciun dubiu şi prin declaraţiile martorelor
P.E. V. şi C.C., angajate ale
locului R., care au confirmat împrejurarea că niciodată nu lau observat pe
inculpatul M. discutând cu M.V. şi că respectiv, ulterior datei de 15.01.2012,
în restaurant sau purtat discuţii cu privire la furtul din locuinţa lui M.V. a
unei sume de bani. Cele două martore au confirmat cele susţinute de M.V., dar
negate de inculpatul M., în sensul că acesta obişnuia să fumeze.
Nu este veridică, în opinia
Curţii, nici susţinerea inculpatului M., în sensul că numitul M.V. iar fi
asigurat paza din grădina imobilului cu nr.338 deoarece în cuprinsul primei
sale declaraţii din faza de urmărire penală, a făcut referire la locul în care,
la un moment dat, personal a staţionat în grădina victimei – o căpiţă de fân,
despre a cărei existenţă şi amplasare, nu avea cum să ia cunoştinţă, decât dacă
ar fi fost în acel loc, deoarece fânul nu se observa nici din stradă şi nici
din curtea locuinţei victimei. Nesinceritatea inculpatului este probată şi prin
împrejurarea că, ştiind modelul impresiunii urmelor de încălţăminte pe care lea
purtat la data crimei, o pereche de ghete, acesta a susţinut că de fapt, în
noaptea de 27/28.01.2012 era încălţat cu o pereche de adidaşi de culoare
neagră.
Vinovăţia inculpatului este
dovedită şi prin împrejurarea că deşi constant a susţinut că la comiterea
infracţiunilor a fost însoţit şi de nepotul victimei, persoană de la care a şi
aflat că aceasta deţine în locuinţă suma de 3.000 lei provenită din vânzarea
unor animale, la locul faptei nu au fost identificate decât urmele sale
papilare.
Nu în ultimul rând, culpa
exclusivă a inculpatului M.P.G. în comiterea faptelor deduse judecăţii, este
probată şi prin concluziile raportului de constatare tehnicoştiinţifică ADN
nr.136781 din 5.03.2012 a IGPRInstitutul Naţional de Criminalistică, Serviciul
de Biocriminalistică, din care rezultă că de pe perechea de pantaloni de
trening de culoare bleumarin şi dungă laterală de culoare albă, ridicată de la
inculpatul M., sau prelevat un nr.de urme notate T 136781061, T 136781064 şi T
136781062. Prima urmă prezintă sânge uman, iar genotiparea ADNului extras din
această urmă a pus în evidenţă un profil genetic identic cu cel al ADNului
extras din proba biologică de referinţă recoltată de la victima M.V.. Urma
notată T 136781062 prezintă celule epiteliale şi un cap de spermatozoid, iar
genotiparea ADNului extras din această urmă, a pus în evidenţă un profil
genetic majoritar identic cu cel al ADNului extras din proba biologică de
referinţă recoltată de la inculpatul M.P.G.. De asemenea, urma notată T
136781064 prezintă sânge uman, iar genotiparea ADNului extras din această urmă
a pus în evidenţă un profil genetic identic cu cel al ADNului extras din proba
biologică de referinţă recoltată de la victima M.V..
Şi de pe bluza din material
textil de culoare bej, cu dungi maro şi albe, ridicată de la inculpatul M., sau
prelevat un nr.de două urme notate T 136781071 şi T 136781072. Prima urmă
prezintă sânge uman, iar genotiparea ADNului extras din aceasta a pus în
evidenţă un profil genetic majoritar identic cu cel al ADNului extras din
proba biologică de referinţă recoltată de la victima M.V.. Urma notată T
136781072 prezintă sânge uman, iar genotiparea ADNului extras din aceasta a
pus în evidenţă un profil genetic majoritar identic cu cel al ADNului extras
din proba biologică de referinţă recoltată de la victima M.V..
Şi de pe tampoanele tip exudat
cu secreţie anală, recoltată de la victimă, cu ocazia efectuării necropsiei, sau
prelevat urmele notate T 136781021, T 136781022, T 136781023, T 136781024, iar
de pe tamponul tip exudat cu secreţie anală recoltată de la victimă, pus la
dispoziţie de către IML Cluj sau recoltat două urme T 136781033 şi T
136781034. Genotiparea ADNului extras din urmele notate T 136781024 şi T
136781034 a pus în evidenţă, un haplotip identic cu cel al inculpatului M.P.G.
sau cu un altul al oricărei alte persoane de sex masculin, înrudite pe linie
paternă cu inculpatul M.P.G.. De asemenea, genotiparea ADNului extras din urma
notată T 136781062 prelevată de pe perechea de pantaloni de trening de culoare
bleumarin şi dungi laterale de culoare albă, a pus în evidenţă un haplotip
identic cu cel al inculpatului M. sau al oricărei persoane de sex masculin,
înrudite pe linie paternă cu acesta.
Relevant în speţă este că
haplotipul numitului M.V. este diferit de haplotipurile obţinute din urmele
aparţinând inculpatului M.P.G..
Sa susţinut de către
apărătorul inculpatului M. necesitatea efectuării unui raport de expertiză
medicolegală ADN cu participarea unui expert desemnat de către acesta,
întrucât, în speţă, există contradicţii între concluziile raportului de constatare
medicolegală a victimei întocmit de IML Cluj la 20.02.2012 unde la pag.9 pct.3
examen serologic se învederează că „la examenul microscopic din secreţia
vaginală a cadavrului sau pus în evidenţă, capete de spermatozoizi, unii
balonizaţi, alţii distruşi, ceea ce este sugestiv pentru un viol consumat cu
peste 24 ore înaintea testării serologice; conţinut rectal lipsit de
spermatozoizi şi conţinutul raportului de constatare tehnicoştiinţifică ADN
nr.136781 din 5.03.2012 a IGPR unde la concluziile pct.20 şi 24 se precizează
că „genotiparea ADNului extras din urma T 136781024 a pus în evidenţă un
haplotip identic cu cel al numitului
M.P.G. sau cu al oricărei alte
persoane de sex masculin înrudită pe linie paternă cu inculpatul M., iar la
pct.24 se evidenţiază că genotiparea ADNului extras din urma T 136781034 a pus
în evidenţă un haplotip identic cu cel al inculpatului M. sau cu al oricărei
alte persoane de sex masculin înrudită pe linie paternă cu acest inculpat.
Curtea a respins ca inutilă
cauzei, efectuarea unei noi probe ştiinţifice câtă vreme între concluziile IML
Cluj şi cele ale IGPR Bucureşti din 5.03.2012 nu există nicio contradicţie.
Astfel, raportul IML Cluj din
20.02.2012 face vorbire despre secreţia vaginală a victimei în care sau
evidenţiat spermatozoizi, dovadă că a fost victima unui viol cu cel puţin 24
ore înainte, din conţinutul rectal lipsind spermatozoizii, în timp ce raportul
de constatare ADN al IGPR din 5.03.2012 precizează că de pe tampoanele tip
exudat cu secreţie anală recoltată de la victimă, sa pus în evidenţă un
haplotip identic cu cel al inculpatului M. sau, cu o altă persoană de sex
masculin, înrudită pe linie paternă cu acesta.
În opinia Curţii, împrejurarea
că IML Cluj nu a descoperit spermatozoizi în conţinutul rectal al victimei, pe
când IGPR pune în evidenţă profilul ADN al inculpatului recoltat din secreţia
anală a numitei M.V., nu exclude un raport sexual anal al victimei cu
inculpatul, întrucât este ştiut şi confirmat de literatura medicală că există
relaţii sexuale, fără a fi urmate de ejaculare.
Mai mult, dacă inculpatul a
finalizat prin ejaculare în vaginul victimei, raportul sexual normal, aşa cum
atestă IML Cluj, este evident că la un interval de câteva minute şi în condiţii
de maximă tensiune psihică, nu a dus la final şi raportul sexual anal, ceea ce
nu infirmă însă existenţa acestuia.
Totodată, probele ştiinţifice
existente la dosar demonstrează că inculpatul a întreţinut raport sexual anal
cu victima în timp ce aceasta era în viaţă, ceea ce reiese din împrejurarea că
„leziunea anală prezintă multiple soluţii de continuitate liniare, radiare, în
jurul orificiului anal cu infiltrare sanguină”. În literatura de specialitate
medicolegală se arată că „orice traumatism contuziv sau compresia are drept
consecinţă mici rupturi capilare, dermohipodermice şi în condiţiile existenţei
circulaţiei, extravazare cu infiltrare sanguină a ţesuturilor din jur, iar
echimoza fiind o leziune ce nu poate apărea decât în timpul vieţii, confirmă la
cadavru, caracterul vital al leziunii. Prezenţa infiltraţiei cu sânge a
ţesuturilor, a revărsatelor sanguine în seroase, sau în afara corpului, este
unul din principalele caractere ale leziunilor traumatice produse în timpul
vieţii, fiind considerat unul din cele trei caractere clasice ale leziunilor
vitale”.
Pe de altă parte, Curtea va
înlătura ca nefondată susţinerea apărării în sensul că imposibilitatea
specialiştilor din IGPR de a analiza unele urme de la pct.13 şi 14 din raportul
de constatare tehnicoştiinţifică din 5.03.2012, crează un dubiu cu privire la
săvârşirea infracţiunilor de către inculpat – deoarece electroforegramele care
reprezintă ADNul brut – nu au putut fi valorificate, datorită cantităţii
insuficiente de material biologic recoltat de la locul infracţiunii. Aceasta nu
exclude însă, decât valorificarea acelor urme, vinovăţia inculpatului M. fiind
evidenţiată prin concluziile specialiştilor redate la pct.20, 24 şi 25 din
acelaşi raport de constatare ADN al IGPR din 5.03.2012.
Nu sa considerat pertinentă
de către Curte, expertizarea ADN a mucurilor de ţigară descoperite la locuinţa
victimei, întrucât inculpatul a negat că fumează, acestea putând data de o
perioadă îndelungată de timp la domiciliul numitei M.V., putând proveni de la
alte persoane care o vizitau şi o ajutau la muncile din gospodărie şi care
oricum, dacă se dovedea că nu au fost fumate de către apelant, nul excludeau
ca autor al infracţiunilor deduse judecăţii.
Curtea a respins cererea în
probaţiune formulată de inculpat constând în audierea martorului M.A., întrucât
acesta a fost ascultat la Tribunalul Cluj, necunostând aspecte esenţiale ale
dosarului, afirmând chiar că victima a decedat în anul 2009, fără a cunoaşte
cauzele morţii.
Nu se impune nici audierea
unor alţi colegi de penitenciar ai inculpatului M., respectiv martorii A.E. şi
C.D. pentru a dovedi că alte persoane au omorât şi violat victima, infracţiuni
comise pentru a ascunde dorinţa de însuşire a banilor pe care credea apelantul
că partea vătămată îi deţine la domiciliu, întrucât judecata se mărgineşte
conform art.317 C.proc.pen., la fapta şi persoana dedusă judecăţii.
Curtea reţine că potrivit art.
69 C.proc.pen., declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal,
pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu
fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă. Din
analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând
declaraţiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte şi împrejurări ce
rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere
coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu , anumite fapte sau
împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se
cere ca verificarea susţinerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul
probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte şi împrejurări să se
regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de
repetabilitate.
Chiar şi în acest context,
instanţa are facultatea, iar nu obligaţia de a reţine declaraţiile
inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „declaraţiile pot
servi” iar nu „servesc” doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un
caracter imperativ.
Aşadar, revenirile
inculpatului asupra declaraţiilor de recunoaştere din faza de urmărire penală
(poliţie) şi în faţa procurorului sunt simple afirmaţii, care au ca scop doar
disculparea acestuia de consecinţele penale ale faptei sale, fiind vădit pro
cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.
Dispoziţiile art.63 alin.2
C.proc.pen.exclud o ordine de preferinţă, nefăcânduse distincţie în ceea ce
priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost
administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindul forţa
acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia
aparţine sau de organul care lea administrat.
Dând sens şi dispoziţiilor
art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu
în procesul penal, instanţa de fond a reţinut şi apreciat numai acele probe
care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64
C.proc.pen. nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de
probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, se poate
concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă
între declaraţiile inculpatului.
Pe de altă parte, declaraţiile
acestuia date în faza judecăţii şi în faza de urmărire penală pot servi la
aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Coroborând toate probele
administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să
examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a
respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26
mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).
Curtea de Apel analizând
probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia
primei instanţe cu privire la situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului sub
aspectul comiterii tuturor infracţiunilor deduse judecăţii, aşa cum am arătat
pe larg în considerentele deciziei.
Deşi inculpatul a negat
constant comiterea faptelor, (viol, omor deosebit de grav şi tentativă la
tâlhărie) afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susţinerile acestuia nu au
suport probator.
Simpla afirmaţie a unei stări
de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi
acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat,
respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe
probe irefutabile.
În legătură cu al treilea
motiv de apel vizând recunoaşterea în favoarea inculpatului a circumstanţelor
atenuante reglementate de art.74 lit.ac C.pen., cu consecinţa reducerii
pedepsei şi a schimbării sancţiunii detenţiei pe viaţă, cu pedeapsa închisorii,
Curtea reţine următoarele:
Existenţa uneia sau unora din
împrejurările enumerate exemplificativ în art.74 C.pen. sau a altora asemănătoare
nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să
reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată
textului art.74 C.pen., rezultă că recunoaşterea unor atari împrejurări drept
circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. În
această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de
ansamblul împrejurărilor în care sa săvârşit infracţiunea, de urmările
produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana
infractorului.
Recunoaşterea circumstanţelor
atenuante este atributul instanţei de judecată şi deci lăsată la aprecierea
acesteia.
În speţă, în raport cu gradul
de pericol social sporit al faptelor comise de inculpat, care pe timp de
noapte, a pătruns fără drept, prin efracţie în locuinţa victimei, fără
consimţământul acesteia, cu intenţia declarată de ai suprima viaţa şi aşi
crea condiţii favorabile sustragerii unei sume importante de bani, pe care însă
nu a găsito şi în timp ce, aflânduse în domiciliul victimei, prin
constrângere, prin violenţă şi după aducerea ei în stare de imposibilitate de a
se apăra şi în timp ce mai era în viaţă a întreţinut raporturi sexuale normale
şi anale, uciderea fiind realizată în scopul furtului de bani, prin fractura
osului hioid şi a coloanei vertrebale, nu justifică aplicarea art.74, 76 C.pen.
Potrivit art.72 din Codul
penal la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile
părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea
specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana
infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea
penală.
Chiar dacă individualizarea
pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este
totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie
rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după
anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a
criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea
explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea
acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca săşi poată
îndeplini funcţiile carei sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi
al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau
neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului
de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât
şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi
de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai
printro justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana
căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul
adaptării la condiţiile socioetice impuse de societate.
Gravitatea deosebită a
infracţiunilor comise şi numărul acestora, este un element care nu poate fi
omis şi care trebuie bine evaluat de către Curte, în alegerea pedepsei.
Aşa fiind, inculpatul trebuia
să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligaţii,
răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.
Sub aspectul individualizării
pedepselor în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor
generale prevăzute de art.72 C.pen., ţinânduse cont de gradul de pericol
social, în concret ridicat al faptelor comise agravat de circumstanţele reale
ale săvârşirii lor, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a
avut o atitudine nesinceră cu privire la infracţiuni, nu posedă antecedente
penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier.
Exemplaritatea pedepsei
produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea
sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus
acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări
viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă
este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării
morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al
sancţiunii care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte
gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi
proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea
acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art.
52 alin.1 , potrivit căruia “scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de
noi infracţiuni”.
Dar, fireşte, în lumina
criteriilor prevăzute de art.72 C.pen., gravitatea concretă a unei activităţi
infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi
cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorului.
Faptele sunt neîndoielnic
grave, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal,
curtea va ţine seama că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă
decât prin aplicarea unor pedepse ferme care să fie în deplin acord cu
dispoz.art.1 din Codul penal, ce prevăd că “legea penală apără…persoana,
drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de
drept”.
Este demn de remarcat că
inculpatul nu a manifestat regret în faţa instanţei de judecată, faţă de
infracţiunile comise, nici empatie faţă de familia victimei decedate, nu a
acoperit daunele provocate acestora, aspecte care vor fi avute în vedere de
către Curte la aplicarea pedepsei.
Din piesele dosarului nu a
rezultat că inculpatul a conştientizat propriile acţiuni şi gravitatea
infracţiunilor pentru care este judecat, lipsind exersarea asumării
responsabilităţii pentru propriile fapte.
Consolidarea resurselor
personale trebuie să vizeze în egală măsură şi dobândirea unor percepţii
corecte a rolului pedepsei, pentru a preîntâmpina accentuarea sentimentelor şi
manifestărilor de frustrare, generată de menţinerea sa în mediul carceral.
Toate aceste aspecte, necesită o intervenţie de lungă durată şi centrată pe
conştientizarea motivelor care au determinat infracţiunile, înţelegerea
legăturii de cauzalitate dintre comportamentul victimei şi cel avut de
inculpat, controlul furiei şi identificarea unor noi modalităţi de abordare a
situaţiilor conflictuale. Gestionate corespunzător, acestea ar putea constitui
resurse interne pe care inculpatul apelant sar putea baza în viitor.
Desigur, gravitatea deosebită
a infracţiunilor, contribuţia exclusivă a inculpatului la comiterea lor, lipsa
antecedentelor penale, dar şi trăsăturile de personalitate, astfel cum au fost
relatate de martorii audiaţi în cauză şi evidenţiate de raportul de expertiză
medicolegală psihiatrică şi de înscrisurile depuse la dosar, justifică
stabilirea pedepselor în cuantumul hotărât de prima instanţă, neexistând
temeiuri de reducere sau de modificare a acestora.
Faţă de cele expuse mai sus,
Curtea va respinge ca nefondat în baza art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen., apelul
inculpatului M.P.G..
În baza art.350 C.proc.pen.se
va menţine starea de arest a inculpatului.
Cum în cauză, temeiul
arestării îl constituie disp.art.148 alin.1 lit.f C.proc.pen. şi acesta nu a
dispărut, iar în cursul judecăţii în primă instanţă sa stabilit vinovăţia
inculpatului urmează a se constata că se impune necesitatea menţinerii şi pe
viitor a măsurii arestării preventive.
Săvârşirea acestor
infracţiuni, precum şi modalitatea de comitere denotă un potenţial criminogen
ridicat şi un pericol social major.
În concluzie, existenţa
cazului de arestare prev.de art.148 lit.f Cod proc.pen. este pe deplin probat,
aşa încât revocarea măsurii preventive a arestării nu se impune.
Întrucât infracţiunile
săvârşite denotă un deosebit grad de pericol social, inculpatul fiind, de
altfel, condamnat de către instanţa de fond, se impune menţinerea stării de
arest persistând motivele ce au stat la baza luării acestei măsuri.
Constatând că sunt întrunite
atât cerinţele art. 3002 şi ale art.160b cod proc.pen. cât şi prevederile art.
5 pct.1 lit. a şi c din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a
Libertăţilor Fundamentale, Curtea va menţine starea de arest a inculpatului
deţinut în Penitenciarul Gherla, întrucât hotărârea provizorie de condamnare
justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei
aplicate potrivit art. 5 paragraf 1 din CEDO (cauza Tommasi vs.Franţa).
Chiar dacă hotărârea de
condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Cluj nu are caracter
definitiv, fiind apelată de către inculpat, ea este totuşi de natură să
justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5
paragraf 1 lit. a din CEDO, astfel cum a fost interpretat de aceeaşi instanţă
în cauza Wemhoff contra Germaniei.
În baza art.88 C.pen.se va
deduce din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv începând cu 5
februarie 2012 şi până la zi.
În baza art.189 C.proc.pen.,
se va stabili în favoarea Baroului de avocaţi Cluj suma de 50 lei onorariu
apărător oficiu ce se va plăti din F.M.J.
Întrucât partea civilă M.I. şia
angajat apărător pentru a combate motivele de apel ale inculpatului, acesta va
fi obligat în baza art.193 C.proc.pen., săi achite suma de 1500 lei cheltuieli
judiciare reprezentând onorariu avocaţial.
Văzând disp.art.192 alin.2
C.proc.pen., inculpatul va plăti statului 800 lei cheltuieli judiciare, din
care 50 lei reprezentând onorariu avocaţial. (Judecător Delia Purice)
|