avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Omor deosebit de grav. Viol. Aprecierea probelor conform art. 63 C.pr.pen. Retractarea declaraţiilor inculpatului din cursul urmăririi penale. interpretarea acestora conform art. 69 C.pr.pen., coroborate cu concluziile probelor ştiinţifice administrate în cauză. Detenţie pe viaţă. Criterii avute în vedere de instanţă
 
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Decizia nr.159/A din 20 septembrie 2012
 
Tribunalul Cluj prin sentinţa penală nr.253 din 28 iunie 2012 a respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de către apărătorul inculpatului.
A fost condamnat inculpatul M.P.G., în baza art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. i Cod Penal, la pedeapsa de:
­3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
In temeiul art. 192 al. 2 Cod Penal, la pedeapsa de:
­4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în formă calificată.
În baza art. 20 rap. la art. 211 al. 1, al. lit. b, al. 21 lit. c Cod Penal, la pedeapsa de:
­5 (cinci) ani pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie calificată.
În temeiul art. 197 al. 1 Cod Penal, la pedeapsa de :
­10 (zece) ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
În temeiul art. 174 rap. la art. 175 al. 1 lit. h, art. 176 lit. d Cod Penal, la pedeapsa de:
­detenţiune pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.
În temeiul art. 53 pct. 2 lit. a rap. la art. 64 al. 1 lit. a, b şi e, art. 65 al. 2 şi 3 şi art. 66 Cod Penal, s­a interzis inculpatului pe o durată de 10 ani, care începe după executarea pedepsei principale a închisorii, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator.
În baza art. 33 lit. a Cod Penal s­a constatat că faptele sunt concurente, iar în temeiul art. 34 lit. a Cod Penal s­a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de: detenţiune pe viaţă.
În temeiul art. 35 al. 1 Cod Penal rap. la art. 53 pct. 2 lit. a rap. la art. 64 al. 1 lit. a şi b, art. 65 al. 2 şi 3 şi art. 66 Cod Penal, s­a interzis inculpatului pe o durată de 3 ani, care începe după executarea pedepsei principale a închisorii, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal s­a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a şi b Cod Penal.
În baza art. 88 Cod Penal s­a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu 05.02.2012 şi până la zi.
În temeiul art. 350 al. 1 Cod Procedură Penală s­a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 7 rap. la art. 4 al. 1 lit. b din L.76/2008 s­a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice necesare în vederea constituirii Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.
În temeiul art. 346 al.1 rap. la art. 14 al.3 lit.a Cod Procedură Penală şi la art. 1349 al. 1 şi 2 rap. la art. 1357 Cod Civil s­a admis acţiunea civilă a părţilor civile M.I., M.P., M.I., M.S., M.L., D.R., V.A., C.I., C.M., T.V., şi în consecinţă a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţilor civile următoarele sume de bani : M.I. ­538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; M.P. ­538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; M.I. ­538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; M.S. ­538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; M.L. ­538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; D.R. ­538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; V.A. ­538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; C.I. ­179 lei daune materiale şi 4167 lei daune morale; C.M. ­179 lei daune materiale şi 4167 lei daune morale; T.V. ­179 lei daune materiale şi 4167 lei daune morale.
În temeiul art. 191 al.1 Cod Procedură Penală a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 16.800 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj emis sub nr. 158/P/2012 din data de 28.03.2012 şi înregistrat la Tribunalul Cluj, a fost trimis în judecată inculpatul M.P.G., arestat preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, violare de domiciliu, tentativă la tâlhărie, viol, omor calificat şi deosebit de grav, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i C.pen., şi respectiv art. 192 alin. 2 C.pen., art. 20 rap. la art. 211 alin. 1, 2 lit. b şi alin. 21 lit. c C.pen., art. 197 alin. 1 C.pen. şi art. 174 C.pen. rap. la art. 175 alin. 1 lit. h, art. 176 alin. 1 lit. d C.pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen..
S­a reţinut în esenţă în actul de sesizare al instanţei faptul că inculpatul în cursul zilei de 15.01.2012 a pătruns, prin escaladare, în locuinţa victimei M.V., loc de unde a sustras, în scopul însuşirii pe nedrept, suma de 980 lei. De asemenea, în cursul nopţii de 27/28.01.2012 inculpatul a pătruns, fără drept, prin efracţie, în locuinţa victimei M.V., fără a avea consimţământul acesteia, având intenţia de a suprima viaţa victimei şi a­şi crea condiţii favorabile deposedării victimei de o sumă de bani.
Faţă de acelaşi inculpat s­a reţinut că în cursul nopţii de 27/28.01.2012 în timp ce se afla în locuinţa victimei M.V., prin constrângere, întrebuinţând acte de violenţă asupra acesteia şi, după aducerea victimei în stare de imposibilitate de a se apăra ­urmare a gravelor leziuni produse victimei, în timp ce victima mai era în viaţă a întreţinut raport sexual (normal şi anal) cu victima după care a întrebuinţat acte de violenţă asupra acesteia, pentru a­şi crea condiţii favorabile sustragerii din locuinţă a unei sume de bani şi după întreţinerea cu aceasta a unui raport sexual, prin constrângere, în timp ce mai era în viaţă şi pentru a ascunde infracţiunea de viol comisă asupra acesteia, a suprimat viaţa victimei prin comprimarea cu mâna a zonei anterioare a gâtului, fapt ce a condus la fractura osului hioid al victimei, decesul victimei producându­se urmare a insuficienţei respiratorii acute în cadrul unui politraumatism, şi anume traumatism toracic cu fracturi costale multiple, craniocerebral, cu dilacerare extinsă de ţesuturi moi şi hematom epicranian masiv, fractură de os hioid şi fractură de coloană vertebrală.
Inculpatul a avut pe parcursul procesului o atitudine extrem de oscilantă. Astfel în faza de urmărire penală, iniţial a recunoscut toate faptele după care a arătat că infracţiunile de violare de domiciliu, tentativă de tâlhărie şi omor deosebit de grav le­a comis împreună cu numitul M.V., nepotul victimei M.V., şi de la care a şi aflat de altfel că victima posedă o sumă de bani de aproximativ 3.000 de lei, deoarece acest martor a discutat prin sat cu diverse persoane despre acest lucru.
În faza de judecată, inculpatul şi­a modificat esenţial apărarea, „uitând” complet de participaţia numitului M.V., de care şi­a amintit numai la întrebările exprese puse de participanţi. În schimb a declarat că în noaptea de 27/28.01.2012 s­a deplasat la domiciliul victimei pentru a încerca să o convingă pe aceasta să îşi retragă slujbele de la biserică, dar pentru că aceasta striga, i­a aplicat câteva lovituri, după care a părăsit locuinţa victimei, moment în care aceasta se mai afla în viaţă. Ulterior după arestarea sa şi încarcerarea lui în Penitenciarul Gherla, un coleg de celulă pe nume M.A.C. i­a mărturisit că în noaptea respectivă s­a deplasat la domiciliul victimei, a violat­o şi a omorât­o.
Aşa cum reiese din declaraţiile inculpatului de la filele indicate mai sus, ca şi din declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză, atât inculpatul M.P.G. cât şi partea vătămată M.V. locuiau în satul N., comuna T., jud. Cluj. Inculpatul afirmă la un moment dat că, din unele discuţii purtate prin sat cu diferiţi cetăţeni de către numitul M.V., care este nepotul de soră al victimei M.V., a aflat, probabil la finele anului 2011, că victima M.V. ar deţine în locuinţă sume de bani provenite din vânzarea unor bunuri din gospodăria proprie, fiind vorba mai exact de suma de aproximativ 3.000 lei.
Cunoscând că partea vătămată M.V. locuia singură şi că obişnuia să participe la slujbele religioase, în cursul dimineţii zilei de 15.01.2012, zi de duminică, pentru că a observat­o pe partea vătămată deplasându­se înspre biserică, a luat hotărârea să pătrundă în locuinţa acesteia şi să sustragă suma de bani de existenţa căreia aflase în modalitatea relatată mai sus.
Astfel, s­a deplasat la locuinţa părţii vătămate M.V. şi a pătruns în curtea imobilului. Pentru că a constatat că uşa de acces a locuinţei era asigurată cu un lacăt, s­a deplasat, prin pridvorul casei, observând că unul dintre geamurile camerei situate înspre stradă era întredeschis. Cu ajutorul mâinii a împins geamul şi după ce acesta s­a deschis a escaladat zidul şi a pătruns în interior. Potrivit propriei susţineri, a căutat mai întâi banii sub canapeaua din cameră, dar nu i­a găsit. A observat imediat că uşa unuia din dulapurile din cameră este închisă şi asigurată, motiv pentru care a dezasigurat­o folosindu­se de un cuţit pe care l­ar fi luat din bucătăria casei. După ce a deschis uşa dulapului, a început să caute bani printre obiectele aşezate pe rafturi, context în care o cizmă aşezată pe un raft a căzut din dulap şi astfel inculpatul a observat că în interiorul acesteia se află aşezate, într­o plasă transparentă, mai multe bancnote de 50 lei, pe care şi le­a însuşit. Ulterior, a căutat şi în cealaltă pereche a încălţămintei, în interiorul căreia a găsit o altă plasă ce conţinea bancnote de 5 lei, însuşindu­şi şi aceste bancnote.
Având asupra sa suma de bani pe care a găsit­o în locuinţa părţii vătămate M.V., inculpatul M.P.G. a părăsit casa tot pe geamul pe care a pătruns în interior, deplasându­se apoi înspre propria locuinţă.
Pe traseul parcurs înspre propria­i locuinţă, inculpatul M.P.G. a numărat suma de bani sustrasă din locuinţa părţii vătămate M.V., constatând că a sustras suma de 980 lei.
După acest moment, aşa cum au relatat martorii M.A., J.V. şi J.L., victima ar fi ţinut post negru şi ar fi plătit slujbe la biserică pentru descoperirea autorului.
Din declaraţiile inculpatului, reiese că aflând despre acest lucru a încercat să ia legătura cu victima, spunându­i acesteia că este dispus să­i restituie banii furaţi în mai multe tranşe, şi în schimb solicita victimei să înceteze demersurile legate de slujbele de la biserică şi totodată să păstreze secret faţă de ceilalţi săteni, aceste discuţii.
Inculpatul a relatat că victima nu a fost de acord cu propunerea inculpatului, spunându­i că va relata la întreg satul că el a furat banii şi că nici nu va renunţa la slujbele de afurisenie plătite la biserică.
În raport de acest context, la data de 28.01.2012 organele de urmărire penală au fost sesizate de către martorul J.V. cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, a găsit­o pe victima M.V. decedată în interiorul imobilului, iar uşa de acces a locuinţei acesteia prezenta urme de efracţie.
Legat de acest eveniment, martora C.C.I. a declarat că trăieşte într­o relaţie de concubinaj cu numitul M.V., nepotul de soră al victimei M.V., şi prin prisma acestor relaţii de alianţă, se înţelegea foarte bine cu victima, care chiar o ajuta, având uneori grijă de fetiţa ei, când martora era la serviciu. Astfel, în seara zilei de 27 ianuarie 2012, cele două s­au înţeles ca victima să aibă grijă de fetiţa martorei, deoarece dimineaţa următoare aceasta intra de serviciu. În dimineaţa zilei de 28 ianuarie 2012, martora a constatat că mătuşa sa nu mai sună, pentru a prelua fetiţa, aşa încât a sunat­o martora în mod insistent, dar victima nu a răspuns. În cele din urmă, la sfaturile concubinului său, care se afla la serviciu, s­a îndreptat spre locuinţa mătuşii sale, împreună cu martorul J.V., care şi acesta era rudă cu victima.
Ajungând cei doi la poarta casei numitei M.V., numitul J.V. a strigat­o pe aceasta de mai multe ori, dar pentru că nu a răspuns nimeni, s­a apropiat de casă strigând­o pe victimă pe nume, după care a intrat în casă, strigând în continuare.
Martorul J.V. relatează şi el că văzând că victima nu a răspuns atunci când el a strigat­o, a intrat în casă, văzând că aceasta este întinsă pe pat, şi i­a pus mâna pe picior, dar a constatat că este rece şi atunci şi­a dat seama că victima este moartă, dar totodată a realizat că moartea acesteia nu a fost naturală, deoarece patul era tras în uşa de la intrare, iar după ce a ieşit din casă şi i­a spus martorei C.C.I. că victima este moartă, şi anunţând organele de poliţie, s­a dus din nou să se uite pe geam în casă, şi atunci i s­a părut că observă pe umărul victimei pete de sânge.
După sesizarea organelor de poliţie în legătură cu decesul victimei M.V., acestea s­au deplasat la faţa locului, unde au efectuat o cercetare, fiind executate şi planşe foto. Din acest act procedural rezultă că imobilul, proprietatea victimei, la nr. 338, era compus din două camere, un pridvor situat pe latura sudică şi vestică a locuinţei şi o dependinţă. Accesul în locuinţă se făcea din pridvor, printr­o uşă de lemn. Uşa se afla în poziţia închis şi neasigurat, iar sistemul de închidere ­tip zăvor metalic, fixat pe exteriorul uşii de acces nu prezenta urme de forţare, însă sistemul de închidere ­tip zăvor metalic, fixat pe interiorul uşii de acces în locuinţă prezenta urme de forţare. Pe faţa interioară a uşii de acces, în partea inferioară, se observau mai multe pete de culoare brun­roşcată. În interiorul primei camere în care se pătrundea din pridvor pe uşa de acces, respectiv în stânga uşii de acces, se afla un fund de lemn cu mâner, obiect ce este îndeobşte folosit în bucătărie, ca suport pentru tăierea diverselor alimente, care prezenta pete de culoare brun­roşcată şi alte microurme biologice. În spatele uşii de acces, în dreapta uşii, se afla o canapea extensibilă, mutată de la locul ei, fiind trasă în dreptul uşii dinspre peretele nordic al camerei, nepermiţând ca uşa de acces în locuinţă să se deschidă decât parţial. Pe pat se afla cadavrul victimei M.V., în poziţie decubit lateral stâng, membru superior drept flectat anterior, cel superior stâng flectat sub cadavru, membrul inferior stâng în semiflexie, iar cel inferior drept aflat în flexie peste cel inferior stâng. Capul victimei era aşezat pe o pernă, orientat cu faţa înspre pernă, victima fiind îmbrăcată cu o cămaşă de noapte, ridicată deasupra bazinului, peste care purta o altă cămaşă de corp, care era ridicată la nivelul pieptului. Pe partea inferioară şi superioară a ramei patului dinspre uşa de acces în locuinţă, au fost descoperite mai multe pete de culoare brun­roşcată. Linoleul ce acoperea podea, sub piciorul patului dinspre uşa de acces, prezenta o pată de culoare brun­roşcată, având o formă neregulată, cu o lungime de aproximativ 35 cm şi o lăţime de 10 cm. Pe peretele estic al acestei camere se mai afla o altă canapea ce prezenta urme de răvăşire, cuvertura şi cearşaful ce acoperea canapeaua, fiind ridicate.
Accesul în cea de­a doua cameră a locuinţei victimei se făcea printr­o uşă de lemn situată pe peretele sudic al camerei în care a fost găsită victima, în spatele căreia se afla o masă, iar materialul textil care acoperea masa prezenta urme de răvăşire. Pe peretele estic al celei de­a doua camere se aflau mai multe obiecte de mobilier şi anume un dulap, în faţa căruia se afla un scaun, o laviţă, un frigider. Pe frigider erau aşezate o vază şi o cutie din material plastic „Nestle”. În aceeaşi cameră, însă pe peretele vestic, se afla un alt dulap cu vitrină, a cărui uşă a fost găsită în poziţia întredeschis, însă sistemul de închidere se afla în poziţia închis. Cuvertura care acoperea patul amplasat în continuarea acestui dulap, prezenta urme de răvăşire. în mijlocul camerei se afla o masă, iar faţa de masă care o acoperea prezenta urme de răvăşire.
Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului s­a constatat faptul că din spatele imobilului situat din punct de vedere administrativ la numărul 339, în care nu locuia, la acea dată, nicio persoană, porneşte, prin grădinile celor două gospodării de pe latura nordică a imobilelor, un traseu cu urme de încălţăminte. Acest traseu, prezenta două staţionări, cea dintâi în grădina imobilului nr. 338, în zona situată deasupra unui hambar, iar cea de­a doua în spatele unei căpiţe de fân, situată deasupra imobilului în care locuia victima, după care cărarea de urme cobora perpendicular înspre imobilul victimei, înspre o portiţă din lemn care asigura accesul în curtea imobilului victimei. De la aceasta poartă, traseul cu urme de încălţăminte cobora oblic înspre curtea locuinţei victimei, iar traseul celor două urme de încălţăminte era dispus paralel.
Conform raportului de constatare medico­legală nr. 665/111/50 a Institutului de Medicină Legală Cluj­Napoca, moartea victimei M.V. a fost violentă şi s­a datorat unei insuficienţe respiratorii acute, în cadrul unui politraumatism, şi anume traumatism toracic cu fracturi costale multiple, traumatism craniocerebral cu dilacerare extinsă de ţesuturi moi şi hematom epicranian masiv, fractură de os hioid şi fractură de coloană vertebrală. Leziunile tanato­generatoare s­au putut produce după cum urmează: fracturile costale prin comprimare între două planuri dure sau/şi lovire cu corpuri dure, dilacerarea ţesuturilor epicraniene şi hematomul epicranian prin loviri repetate cu şi de corpuri dure, fractura de os hioid, prin comprimare cu mâna, iar fractura de coloană vertebrală cervico­dorsală printr­un mecanism de hiperextensie, fie prin cădere pe un corp dur, fie printr­o tracţiune posterioară a extremităţii cefalice cu punct de fixare toracic. Leziunile anale au putut fi produse prin penetrare cu un corp dur, posibil în cadrul unui contact sexual, iar prezenţa firelor de păr pubian în fundul de sac vaginal sugerează întreţinerea unui raport sexual, confirmat prin punerea în evidenţă a spermatozoizilor, în secreţia prelevată de la acelaşi nivel, iar leziunile de la nivelul coapselor, produse mai probabil prin comprimare cu mâna, denotă constrângerea victimei.
Astfel cum rezultă din declaraţia martorei J.L., înainte de a surveni decesul său, victima M.V. a relatat mai multor persoane, printre care şi martora amintită, că se teme pentru viaţa ei, apreciind că autorul furtului comis la data de 15.01.2012, ar putea reveni şi să o facă să regrete că a apelat la servicii religioase pentru a se stabili identitatea autorului acestei fapte.
Cu ocazia cercetării la faţa locului s­au ridicat un număr de 32 de urme papilare, iar potrivit raportului de constatare tehnico­ştiinţifică dactiloscopică urmele papilare descoperite pe suprafaţa exterioară a cănii ceramice de culoare albă, găsită pe masa din camera în care a fost găsită victima, pe suprafaţa cutiei cu inscripţia „Nestle” găsită pe frigider în cea de­a doua cameră, respectiv pe suprafaţa laterală stânga şi dreapta, suprafaţa exterioară a părţii inferioare şi capacul cutiei cu inscripţia „Best” găsită pe dulapul din stânga uşii de acces în a doua cameră, au fost create de degetul inelar al mâinii drepte, degetul mijlociul al mâinii drepte, respectiv stângi, degetul mare al mâinii stângi şi drepte, degetul arătător al mâinii stângi şi degetul mic al mâinii drepte, ale inculpatului M.P.G..
Fiind de acord să se supună testului poligraf, la întrebările relevante ale cauzei ­„Ştii cine a omorât­o pe M.V.?; În noaptea de 27/28.01.2012 dumneata ai omorât­o pe M.V.?; În noaptea de 27/28.01.2012 ai bătut­o pe M.V.?; În noaptea de 27/28.01.2012 ai întreţinut raport sexual cu M.V.?” ­conform concluziilor raportului de constatare tehnico­ştiinţifică asupra comportamentului simulat, răspunsurile negative ale inculpatului la întrebările mai sus arătate, au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
În declaraţia dată la data de 05.02.2012, inculpatul M.P.G. a declarat că a luat la cunoştinţă, din cele afirmate de către M.V. „care povestea prin sat”, că victima deţine
3.000 lei în locuinţă. De asemenea, inculpatul a precizat că avea cunoştinţă că victima locuieşte într­un loc mai izolat, singură şi obişnuia să participe la slujbele religioase care se oficiau în zilele de duminică, motiv pentru care la data de 15.01.2012, a pătruns în interiorul locuinţei acesteia, loc de unde a sustras suma de 980 lei. Ulterior a aflat că victima M.V. a apelat la servicii religioase pentru a se stabili identitatea autorului acestei fapte, motiv pentru care s­a deplasat la locuinţa ei, a purtat o discuţie cu victima în cadrul căreia a recunoscut faptul că a sustras suma de 980 lei, şi s­a angajat că­i va restitui banii sustraşi, însă i­a solicitat să revină asupra serviciilor religioase la care a apelat. Inculpatul
M.P.G. a susţinut că în cadrul acestei discuţii victima M.V. ar fi afirmat că va aduce la cunoştinţa tuturor locuitorilor satului că el este cel care i­a luat banii şi că nu va reveni asupra serviciilor religioase la care a apelat.
Aflând că victima M.V. deţine în locuinţă şi o altă sumă bani în afara celei sustrase iniţial, care ar fi fost ascunsă în acelaşi loc, respectiv în cizmă, inculpatul M.P.G. a susţinut că în cursul serii de 27.01.2012, a luat hotărârea să revină la locuinţa victimei, în cursul nopţii, pentru a căuta restul de bani şi ca să o sperie şi să nu îl spună la sat că el i­a sustras cei 980 lei.
Astfel, s­a deplasat înspre locuinţa victimei situate în sat N. nr. 338 şi ajuns în dreptul imobilului cu nr. 339, cunoscând că în acesta nu locuieşte nicio persoană, a pătruns în curtea acestui imobil, apoi s­a deplasat în grădina din spatele casei, a pătruns apoi în grădina casei lui M.V., unde a aşteptat o perioadă de timp lângă o căpiţă de fân pentru a se asigura că nu va fi observat de vreo persoană care s­ar fi putut deplasa pe carosabil. Inculpatul M.P.G. a observat, în aceleaşi împrejurări, că în locuinţa victimei iluminatul nu funcţiona. De lângă căpiţa de fân, inculpatul M.P.G. a coborât în curtea casei victimei, a intrat în pridvor, loc de unde de pe balustradă a luat un doc de lemn cu mâner. Inculpatul M.P.G. susţine că în momentul imediat următor victima M.V. a început să strige, fără ca el personal să o observe, pentru că în locuinţă iluminatul nu funcţiona. Inculpatul s­a apropiat de uşa de acces în locuinţă şi cu ajutorul forţei fizice a împins de mai multe ori uşa, până când aceasta s­a deschis. Apoi, a intrat în locuinţă observând victima între uşa de acces în locuinţă şi pat. Inculpatul M.P.G. a aplicat imediat ce a intrat în locuinţă mai multe lovituri victimei în zona capului cu docul pe care îl avea în mână, până când aceasta a căzut. Deoarece victima încerca să opună rezistenţă, inculpatul susţine că a continuat să aplice lovituri în zona capului victimei, până când a constatat că nu mai sufla. A prins­o apoi de cozile părului pentru a vedea dacă mai respiră, constatând că horcăia. Ulterior, a tras patul din cameră înspre uşa de intrare în locuinţă, blocând accesul. Apoi, a transportat victima în pat, a aşezat­o cu faţa în pernă şi corpul pe partea stângă, cu partea dorsală orientată înspre el şi, în timp ce a rămas în picioare lângă pat, şi­a desfăcut şnurul de la pantaloni şi a întreţinut raport sexual cu victima, normal şi anal. În tot acest timp, comprima capul victimei, cu una dintre mâini, în pernă. După finalizarea raportului sexual, inculpatul M.P.G. a acoperit victima şi a luat cana de porţelan de pe masă pentru a stropi victima cu apă, dar a renunţat.
Cunoscând că victima ar fi ascuns suma de bani în acelaşi loc de unde a sustras în cursul zilei de 15.01.2012 suma de 980 lei, s­a deplasat în cealaltă cameră a locuinţei, pentru a căuta banii, fără însă a­i găsi. Pentru acest motiv, a răvăşit toate obiectele din locuinţă, însă căutările sale au rămas fără rezultat. Potrivit propriei susţineri, inculpatul
M.P.G. nu a găsit nicio sumă de bani şi astfel, ulterior răvăşirii bunurilor, a părăsit locuinţa victimei.
Ulterior inculpatul M.P.G. a arătat că ar fi comis fapta împreună cu M.V., care i­ar fi acordat ajutor, în baza unei înţelegeri prealabile, pe care ar fi avut­o, în urma unor discuţii purtate cu M.V. în jurul orelor 13:00, ale zilei de 27.01.2012 şi fără a mai recunoaşte faptul că a întreţinut raport sexual normal şi anal cu victima.
Susţinerile inculpatului M.P.G. cu privire la faptul că ar fi comis faptele împreună numitul M.V., nu sunt conforme cu realitatea, deoarece ca urmare a comparaţiilor dactiloscopice efectuate cu urmele papilare ridicate cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului şi impresiunile papilare ale numitului M.V., s­a constatat că urmele papilare ridicate de la locul faptei nu sunt identice cu impresiunile papilare create de numitul M.V.
Numitul M.V. a negat faptul că ar fi suprimat viaţa victimei şi a fost de acord să se supună testului poligraf. Conform concluziilor raportului de constatare tehnico­ştiinţifică asupra comportamentului simulat, răspunsurile negative ale numitului M.V. la întrebările relevante ale cauzei, şi anume „Ştii cine a omorât­o pe M.V.?; În noaptea de 27/28.01.2012 dumneata ai omorât­o pe M.V.?; În noaptea de 27/28.01.2012 ai bătut­o pe M.V.?; În noaptea de 27/28.01.2012 ai întreţinut raport sexual cu M.V.?”, nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
Pentru aflarea adevărului s­a dispus în cauză efectuarea unui nou raport de constatare tehnico­ştiinţifică asupra comportamentului simulat al numitului M.V., iar conform concluziilor acestui raport, la întrebările relevante ale cauzei ­„Ai fost de faţă când a fost omorâtă M.V.?; În noaptea de 27/28.01.2012 dumneata ai întreţinut raport sexual cu M.V.?; Te­ai înţeles cu M.P.G. să mergeţi să furaţi restul de bani de la M.V.?; Dumneata i­ai spus lui M.P.G. că mai sunt bani în casă la M.V.?”­răspunsurile negative ale acestuia, nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
Cu ocazia audierii sale în faza de urmărire penală, martorul M.V. a precizat faptul că în nici un caz la data de 27.01.2012, în jurul orei 13:00, nu ar fi avut cum să se întâlnească cu inculpatul M.P.G. în locul indicat de acesta, pentru că, la acea oră, se afla la locul de muncă. A mai arătat că nu i­a spus inculpatului M.P.G. că victima mai deţine bani în locuinţă, pentru că avea cunoştinţă despre faptul că, ulterior datei de 15.01.2012, victima
M.V. a remis suma de bani înspre păstrare, martorului J.V. A precizat, însă, că într­adevăr într­o după­amiază, ulterior datei de 15.01.2012, deplasându­se la localul „R.” din satul N., unde l­a observat doar pe inculpatul M.P.G., fără a se gândi că ar exista posibilitatea ca acesta să fie autorul faptei comise în data de 15.01.2012, a purtat discuţii cu martora P.E. cu privire la sustragerea sumei de bani din locuinţa victimei M.V., context în care a făcut referire la faptul că persoana care a sustras suma de 980 lei nu a găsit şi suma de 3.000 lei, care erau ascunşi în acelaşi loc din care a fost sustrasă cealaltă sumă de bani.
Verificându­se susţinerile martorului M.V. cu privire la faptul că la ora 13,00 în ziua de 27.01.2012 s­ar fi aflat la locul de muncă, s­a constatat că martorul a fost pontat pe baza cartelei magnetice pe care o deţinea că a intrat în incinta SC „S.” SA la data de 27.01.2012 la ora de 6,08 şi a părăsit unitatea la ora 14,52.
Nici susţinerea inculpatului M.P.G., în sensul că numitul M.V. i­ar fi asigurat paza din grădina imobilului cu nr. 338, nu este veridică, în condiţiile în care în cuprinsul primei declaraţii a făcut referire la locul unde, la un moment dat, personal a staţionat în grădina imobilului ­o căpiţă de fân, despre a cărei amplasare nu avea cum să ia la cunoştinţă decât dacă ar fi fost în acel loc, deoarece căpiţa de fân nu se observa nici din stradă şi nici din curtea imobilului victimei.
De altfel, în faţa instanţei de judecată, inculpatul a „uitat” cu totul că la comiterea faptei ar fi participat şi numitul M.V., iar ulterior punându­i­se întrebări legate de „participaţia” acestuia a susţinut, că dimpotrivă, martorul a stat la poartă să­i asigure paza, apoi a revenit spunând că stătea în faţa casei, dar în tot cazul în timp ce se îndreptau spre locuinţa victimei, au avut drum comun numai până în dreptul imobilului părăsit de la numărul 339, apoi cei doi s­au despărţit, inculpatul mergând spre locuinţa victimei prin grădini, iar martorul M. pe stradă.
Nesinceritatea inculpatului este evidenţiată şi de faptul că ştiind care este modelul impresiunii urmelor de încălţăminte pe care le­a purtat la acea dată, respectiv o pereche de ghete, acesta a susţinut faptul că la acea dată purta o pereche de adidaşi de culoare neagră.
Prin încheierea penală 13/C/P din 06.02.2012 a Tribunalului Cluj s­a autorizat efectuarea unei percheziţii domiciliare la locuinţa inculpatului.
În urma efectuării percheziţiei domiciliare la data de 07.02.2012, la locuinţa inculpatului, au fost descoperite şi ridicate mai multe obiecte vestimentare, despre care inculpatul susţine că le­ar fi purtat în cursul nopţii de 27/28.01.2012, respectiv o bluză din material textil prevăzută cu glugă de culoare bej, cu dungi orizontale, albe şi crem pe care se observau pete de culoare brun­roşcată; o pereche de pantaloni din material textil de culoare neagră, cu trei dungi albe; o pereche de pantofi sport din material textil de culoare neagră, cu inscripţia „Sport” şi talpă albă, iar în afara acestora, au mai fost ridicate, cu toate că inculpatul susţinea că nu le­a purtat în cursul nopţii de 27/28.01.2012, o pereche de pantaloni din material sintetic, bleumarin cu dungă albă, pe care se observau mai multe pete de substanţă brun­roşcată, precum şi o pereche de bocanci din material sintetic, de culoare maro, etichetă Heroway, prezentând pete de culoare brun­roşcată.
La aceeaşi dată, în timpul efectuării percheziţiei domiciliare, inculpatul M.P.G. a prezentat organelor de cercetare penală un înscris olograf, solicitând totodată organelor de cercetare penală ca acest înscris să fie remis părinţilor săi. Înscrisurile au fost ridicate de către organele de cercetare penală, constatându­se că din cuprinsul acestora rezultă faptul că inculpatul nu dorea altceva decât să se dezvinovăţească în faţa părinţilor, nerecunoscând faptul că a suprimat viaţa victimei M.V., susţinând că proba ADN nu îi aparţine, şi dându­le asigurări că va scăpa de această crimă, cu toate că pe parcursul audierilor care au avut loc până la acea dată, inculpatul a recunoscut în mod constant faptul că a luat hotărârea să suprime viaţa victimei, pentru a o deposeda de suma de bani.
Conform raportului de constatare tehnico­ştiinţifică traseologică, s­a stabilit că urma de încălţăminte descoperită şi ridicată cu ocazia investigării tehnico­ştiinţifice a locului faptei efectuată la data de 28.01.2012 a fost creată de un obiect de încălţăminte ce prezintă un desen antiderapant asemănător cu cel al tălpii ghetei pentru piciorul stâng şi respectiv drept, ridicată, cu ocazia percheziţiei, de la inculpat.
Potrivit raportului de constatare tehnico­ştiinţifică ADN nr. 136781 din 05.03.2012 a Inspectoratului General al Poliţiei Române ­Institutul Naţional de Criminalistică ­Serviciul de Biocriminalistică, de pe perechea de pantaloni de trening de culoare bleumarin şi dungă laterală de culoare albă, ridicată de la inculpatul M.P.G. s­au prelevat un număr de trei urme notate T136781061, TI36781064 şi T136781062. Urma notată T136781061 prezintă sânge uman, iar genotiparea ADN­ului extras din această urmă a pus în evidenţă un profil genetic identic cu cel al ADN­ului extras din proba biologică de referinţă recoltată de la victima M.V., iar frecvenţa de regăsire în populaţia caucaziană a profilului genetic ADN extras din această urmă identic cu cel al probei de referinţă recoltat de la victima M.V. este de 6,18x10­17, iar grupul populaţional în care acest profil genetic este unic:
16.200.000.000.000.000 persoane neînrudite genetic. Urma notată T136781062 prezintă celule epiteliale şi un cap de spermatozoid, iar genotiparea ADN­ului extras din această urmă a pus în evidenţă un profil genetic majoritar identic cu cel al ADN­ului extras din proba biologică de referinţă recoltată de la inculpatul M.P.G.. Urma notată TI36781064 prezintă sânge uman, iar genotiparea ADN­ului extras din această urmă a pus în evidenţă un profil genetic identic cu cel al ADN­ului extras din proba biologică de referinţă recoltată de la victima M.V., iar frecvenţa de regăsire în populaţia caucaziană a profilului genetic ADN extras din această urmă identic cu cel al probei de referinţă recoltat de la victima M.V. este de 8,55 x 10­18, iar grupul populaţional în care acest profil genetic este unic:
117.000.000.000.000.000 persoane neînrudite genetic.
De asemenea, de pe bluza din material textil de culoare bej, cu dungi maro şi albe, ridicată de la inculpatul M.P.G. s­au prelevat un număr de două urme notate T136781071 şi T136781072. Urma notată T136781071 prezintă sânge uman, iar genotiparea ADN­ului extras din această urmă a pus în evidenţă un profil genetic majoritar identic cu cel al ADN­ului extras din proba biologică de referinţă recoltată de la victima M.V., iar frecvenţa de regăsire în populaţia caucaziană a profilului genetic ADN extras din această urmă identic cu cel al probei de referinţă recoltat de la victima M.V. este de 8,99 x 10­16, iar grupul populaţional în care acest profil genetic este unic: 1.110.000.000.000.000 persoane neînrudite genetic. Urma notată TI36781072 prezintă sânge uman, iar genotiparea ADN­ului extras din această urmă a pus în evidenţă un profil genetic majoritar identic cu cel al ADN­ului extras din proba biologică de referinţă recoltată de la victima M.V., iar frecvenţa de regăsire în populaţia caucaziană a profilului genetic ADN extras din această urmă identic cu cel al probei de referinţă recoltat de la victima M.V. este de 2,39 x 10­8, iar grupul populaţional în care acest profil genetic este unic: 418.000.000.000.000.000 persoane neînrudite genetic.
De pe tampoanele tip exudat cu secreţie anală recoltată de la victimă, cu ocazia efectuării necropsiei, s­au prelevat urmele notate T136781021, T136781022, T136781023 şi TI36781024, iar de pe tamponul tip exudat cu secreţie anală recoltată de la victimă, pus la dispoziţie de către Institutul de Medicină Legală Cluj­Napoca s­au recoltat urmele T136781033 şi T136781034. Genotiparea ADN­ului extras din urmele notate T136781024 şi T136781034, a pus în evidenţă, corespunzător locilor kitului Y ­filer analizaţi, un halotip identic cu cel al numitului M.P.G. sau cu al oricărei alte persoane de sex masculin, înrudite pe linie paternă cu numitul M.P.G.. De asemenea, genotiparea ADN­ului extras din urma notată TI36781062, prelevată de pe perechea de pantaloni de trening de culoare bleumarin şi dungi laterale de culoare albă, a pus în evidenţă corespunzător locilor kitului Y ­filer analizaţi, un halotip identic cu cel al numitului M.P.G. sau al oricărei alte persoane de sex masculin, înrudite pe linie paternă cu numitul M.P.G.
Halotipul numitul M.V. este diferit de halotipurile obţinute din urmele notate T136781024, T13678103.4 şi T136781062.
În faţa instanţei de judecată, inculpatul a prezentat o nouă versiune de comitere a faptelor, în sensul că a recunoscut că în seara zilei de 27 ianuarie 2012, pe la orele 19,00­20,00 s­a deplasat la domiciliul victimei, pentru a discuta cu aceasta despre posibilitatea de a­şi retrage slujbele religioase. A recunoscut şi faptul că aceasta l­a văzut înainte ca el să o vadă pe ea, că s­a împins în uşa de la intrare până când aceasta a cedat, deşi victima încerca să ţină de uşă pentru a nu­i permite intrusului să intre în casă, şi că i­a aplicat mai multe lovituri în cap cu un fund de lemn. Inculpatul a susţinut că a lovit­o pe victimă pentru că aceasta îi striga numele şi îi cerea să iasă afară din casă. I­a aplicat mai multe lovituri victimei, fără să ştie câte anume, şi pe urmă a pus­o în pat, părăsind locuinţa acesteia, fără să o violeze şi fără să caute alţi bani prin casă. După încarcerarea sa în Penitenciarul Gherla un coleg de cameră, pe nume M.A.C. i­a spus că în seara respectivă, după plecarea inculpatului din locuinţa victimei, ar fi fost la aceasta, cu intenţia de a fura bani, şi că a violat­o şi apoi a omorât­o.
Urmărind cu atenţie declaraţia inculpatului dată în faţa instanţei, s­a putut constata în mod evident că acesta nu este sincer, declaraţia conţinând reveniri asupra celor declarate în doar propoziţia anterioară, o serie de contradicţii evidente, inculpatul fiind în mod vădit încurcat în propriile minciuni.
În vederea verificării apărării sale, instanţa a procedat la audierea martorului M.A.C., despre care inculpatul a afirmat că este persoana care a violat­o şi a omorât­o pe victimă în seara zilei de 27 ianuarie 2012. Martorul a arătat că în urmă cu mai mulţi ani a lucrat în satul N., la un patron, având grijă de vitele acestuia, nu ştie exact cum se numeşte patronul său, şi nu poate da detalii despre adresa exactă. Martorul locuia într­o colibă, unde era instalat şi staulul vitelor, pe hotarul satului N.. Martorul mai afirmă că o cunoştea pe numita M.V., şi că o ajuta la muncile câmpului, atunci când el era liber la turma de vite.
Când avea nevoie de serviciile sale, numita M.V. se ducea la patronul lui şi îi spunea acestuia că are nevoie de martor, iar patronul se deplasa la păşune de unde îl aducea pe martor să lucreze pentru numita M.V.. Martorul nu a putut să o descrie foarte exact pe M.V., susţinând că aceasta era o femeie în vârstă, mai mică de statură şi grăsuţă. Martorul a mai afirmat că atunci când a murit M.V. se afla în satul N., dar că nu ştie în ce condiţii a murit, şi că asta se întâmpla în anul 2009.
Din cele mai sus reţinute, a rezultat cu claritate că martorul o confundă probabil pe victimă cu vreo altă persoană, şi în tot cazul nu cunoaşte nimic despre moartea victimei din cauza de faţă, cu atât mai mult nu are vreo legătură cu acest eveniment.
În legătură cu cele două infracţiuni de viol şi de omor deosebit de grav, care absoarbe şi omorul calificat, pe care inculpatul nu le recunoaşte, este necesar să subliniem că din actele medicale de la dosar, a rezultat că infracţiunea de viol s­a consumat cât timp partea vătămată mai era în viaţă. Astfel, cadavrul victimei prezenta mai multe echimoze extinse, iar leziunea anală prezintă multiple soluţii de continuitate liniare, radiare, în jurul orificiului anal cu infiltrare sangvină.
Astfel, orice traumatism contuziv sau compresia are drept consecinţă mici rupturi capilare, dermo­hipodermice, şi în condiţiile existenţei circulaţiei extravazare cu infiltrare sanguină a ţesuturilor din jur, aşadar la un organism viu, iar echimoza este o leziune ce nu poate apărea decât în timpul vieţii şi confirmă la cadavru, caracterul vital al leziunii. Prezenţa infiltraţiei cu sânge a ţesuturilor, a revărsatelor sanguine în seroase sau în afara corpului, este unul din principalelor caractere ale leziunilor traumatice produse în timpul vieţii, fiind considerat unul din cele trei caractere clasice ale leziunilor vitale.
Conştientizând că victima mai este în viaţă şi în imposibilitatea de a se apăra urmare a gravelor leziuni produse prin exercitarea violenţei asupra sa, printre care şi o fractură cervico­dorsală, după ce a întreţinut raportul sexual cu victima M.V., inculpatul a acţionat prin compresiune cu mâna asupra părţii anterioare a gâtului, ceea ce a condus, de altfel, la fractura osului hioid.
Proba ştiinţifică a raportului de expertiză privind ADN­ul a confirmat că inculpatul este autorul infracţiunii de viol, iar apoi pentru a ascunde această infracţiune, ca şi pe cea de tentativă la tâlhărie, a cărei comitere rezultă din răvăşirea locuinţei victimei în căutarea banilor despre a căror existenţă inculpatul aflase, acesta suprimă viaţa victimei.
În drept, fapta inculpatul M.P.G. care în cursul zilei de 15.01.2012 a pătruns, prin escaladare, în locuinţa victimei M.V., loc de unde a sustras, în scopul însuşirii pe nedrept, suma de 980 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i C.pen.
Fapta inculpatului M.P.G. care în cursul nopţii de 27/28.01.2012 a pătruns, fără drept, prin efracţie, în locuinţa victimei M.V., fără a avea consimţământul acesteia, ba chiar în condiţiile în care victima s­a opus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, prev. şi ped. de art. 192 alin. 2 C.pen.
Fapta inculpatului M.P.G. care în cursul nopţii de 27/28.01.2012, în timp ce se afla în locuinţa victimei M.V. şi a întrebuinţat acte de violenţă asupra acesteia în scopul de a suprima viaţa victimei, care au condus la decesul acesteia, pentru a­şi crea condiţii favorabile sustragerii din locuinţă, în scopul însuşirii pe nedrept, a unei sume de bani, pe care însă nu a găsit­o, întruneşte elementele constitutive infracţiunii de tentativă la tâlhărie, prev. şi ped. de art. 20 C.pen. rap. la art. 211 alin. 1, 2 lit. b şi alin. 21 lit. c C. pen.
Fapta inculpatului M.P.G. care în cursul nopţii de 27/28.01.2012 în timp ce se afla în locuinţa victimei M.V., prin constrângere, întrebuinţând acte de violenţă asupra acesteia şi, după aducerea victimei în stare de imposibilitate de a se apăra ­urmare a gravelor leziuni victimei, în timp ce aceasta mai era în viaţă, a întreţinut raport sexual normal şi anal cu ea, întruneşte elementele constitutive infracţiunii de viol, prev. şi ped. de art. 197 alin. 1 C. pen.
Fapta inculpatului M.P.G. care în cursul nopţii de 27/28.01.2012, în timp ce se afla în locuinţa victimei M.V., a întrebuinţat acte de violenţă asupra acesteia, pentru a­şi crea condiţii favorabile sustragerii din locuinţă a unei sume de bani şi după întreţinerea cu aceasta a unui raport sexual, prin constrângere, în timp ce mai era în viaţă şi pentru a ascunde infracţiunea de viol comisă asupra acesteia, a suprimat viaţa victimei prin comprimarea cu mâna a zonei anterioare a gâtului, fapt ce a condus la fractura osului hioid al victimei, decesul producându­se urmare a insuficienţei respiratorii acute în cadrul unui politraumatism (traumatism toracic cu fracturi costale multiple, craniocerebral, cu dilacerare extinsă de ţesuturi moi şi hematom epicranian masiv, fractură de os hioid şi fractură de coloană vertebrală), întruneşte elementele constitutive infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, prev. şi ped. de art. 174 C.pen. rap. la 175 alin. 1 lit. h, art. 176 alin. 1 lit. d C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
Apărarea a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 174 C.pen. rap. la 175 alin. 1 lit. h, art. 176 alin. 1 lit. d C. pen., în infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte. Instanţa apreciază că nu se poate reţine această încadrare juridică a faptei, deoarece, chiar admiţând, deşi, aşa cum a rezultat din probele de la dosar, acest lucru nu este real, că victima nu ar fi fost decedată la momentul la care inculpatul a părăsit locuinţa acesteia, rezultă, că faţă de gravitatea leziunilor aplicate victimei, şi care erau practic incompatibile cu viaţa, inculpatul a acţionat cu multă ardoare, în dorinţa de a suprima viaţa victimei, după care a părăsit locuinţa, nepăsându­i dacă aceasta mai este sau nu în viaţă, ceea ce înseamnă că cel puţin o intenţie directă, prin acceptarea rezultatului morţii victimei, tot există.
De asemenea nu se poate reţine nici că în cauză ar fi vorba despre infracţiunea de omor calificat, câtă vreme modul în care s­au desfăşurat evenimentele rezultă cu claritate din probele de la dosar, care impun o astfel de încadrare juridică ca cea dată prin rechizitoriu.
Prin urmare instanţa a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat prin apărătorul său.
La dozarea şi cuantificarea pedepselor ce se vor aplica inculpatului pentru faptele reţinute în sarcina sa, instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului Penal pentru toate cele cinci infracţiuni deduse judecăţii. De asemenea nu s­a putut ignora gradul de pericol social al faptelor, de o gravitate ieşită din comun, inculpatul acţionând într­un crescendo infracţional paroxistic, finalul morţii victimei fiind atât de dorit de către inculpat, încât i­a produs acesteia multiple leziuni, într­un mod ce vorbeşte de la sine despre brutalitatea exacerbată a inculpatului. Inculpatul a acţionat total lipsit de compasiune faţă de o femeie în vârstă, şi aflată faţă de el într­o vădită inferioritate fizică. Nu putem să nu remarcăm că victima a încercat să se protejeze de violenţa deosebită a inculpatului, împiedicându­l pe acesta să pătrundă în locuinţa sa, unde aceasta se simţea protejată, însă inculpatul a forţat intrarea în locuinţă, după care a lovit­o pe victimă insistent, chiar şi după ce aceasta era căzută la pământ şi „horcăia”, aşa cum însuşi inculpatul declară. După ce a văzut un astfel de rezultat, jubilând, inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu victima, profitând de stare de neputinţă în care acesta a adus­o.
De asemenea trebuie subliniat că prin acţiunile sale inculpatul a adus atingere celor mai importante categorii de relaţii sociale ocrotite de legea penală, şi anume cele patrimoniale, cele referitoare la inviolabilitatea domiciliului, la viaţa sexuală, culminând cu cele ce protejează cea mai de preţ valoare, şi anume viaţa persoanei, astfel că urmările faptelor inculpatului sunt dintre cele mai grave.
S­a avut în vedere la stabilirea pedepselor ce s­au aplicat inculpatului şi datele referitoare la persoana acestuia, care nu este cunoscut cu antecedente penale, însă a avut o atitudine total nesinceră, în mod evident mincinoasă, apărările sale reprezentând simple scorneli, fără nici o legătură cu realitatea.
Neasumarea responsabilităţii celor mai grave fapte care i s­au reţinut în sarcină, determină convingerea că inculpatul nu poate fi reeducat decât printr­o sancţiune de maximă severitate, instanţa înţelegând să acorde de această dată preeminenţă componentei aflictive şi moralizatoare a pedepsei, sperând ca măcar prin suferinţa, iminentă oricărei executări de pedeapsă, ce o va resimţi, inculpatul să conştientizeze gravitatea deosebită a faptelor sale.
Sintetizând cele de mai sus instanţa i­a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. i Cod Penal, pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în formă calificată prev. de art. 192 al. 2 Cod Penal, pedeapsa de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. 20 rap. la art. 211 al. 1, al. lit. b, al. 21 lit. c Cod Penal, pedeapsa de 10 ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 al. 1 Cod Penal, şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 rap. la art. 175 al. 1 lit. h, art. 176 lit. d Cod Penal, la pedeapsa de detenţiune pe viaţă.
În temeiul art. 53 pct. 2 lit. a rap. la art. 64 al. 1 lit. a, b şi e, art. 65 al. 2 şi 3 şi art. 66 Cod Penal, s­a interzis inculpatului pe o durată de 10 ani, care începe după executarea pedepsei principale a închisorii, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, întrucât din modul în care a dus la bun sfârşit planul infracţional, inculpatul nu poate fi demn de a participa la viaţa societăţii, şi nici să reprezinte interesele şi destinele vreunei persoane.
Întrucât faptele au fost comise de către inculpat mai înainte de a fi judecat definitiv pentru vreuna din ele, instanţa a constatat că sunt concurente, potrivit art. 33 lit. a Cod Penal, iar în temeiul art. 34 lit. a Cod Penal a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea a detenţiunii pe viaţă.
În temeiul art. 35 al. 1 Cod Penal rap. la art. 53 pct. 2 lit. a rap. la art. 64 al. 1 lit. a şi b, art. 65 al. 2 şi 3 şi art. 66 Cod Penal, s­a interzis inculpatului pe o durată de 3 ani, care începe după executarea pedepsei principale a închisorii, dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 71 al. 1 şi 2 Cod Penal s­a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a şi b Cod Penal.
Inculpatul a fost reţinut la data de 05.02.2012, începând cu ora 23,00, pentru un termen de 24 de ore. Ulterior prin încheierea penală nr. 13/C/2012 a Tribunalului Cluj s­a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru un termen de 29 de zile, iar prin încheierea penală nr. 24/C/2012 a Tribunalului Cluj, măsura preventivă a fost prelungită cu 30 de zile. După sesizarea instanţei de judecată, măsura arestării preventive a inculpatului a fost menţinută în condiţiile legii. Raportat la cele mai sus reţinute, în baza art. 88 Cod Penal instanţa a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu 05.02.2012 şi până la zi.
În temeiul art. 350 al. 1 Cod Procedură Penală a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, aceasta impunându­se prin prisma gravităţii ieşite din comun a faptelor pentru care inculpatul este cercetat.
În baza art. 7 rap. la art. 4 al. 1 lit. b din L.76/2008 instanţa a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice necesare în vederea constituirii Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.
În cauză părţile vătămate M.I., M.P., M.I., M.S., M.L., D.R., V.A., C.I., C.M., T.V., în calitate de fraţi şi respectiv de nepoţi din fraţi cu victima M.V., s­au constituit părţi civile cu suma de 4.304 lei, reprezentând daune materiale, constând în cheltuielile de înmormântare ale victimei şi parastasele ulterioare, conform obiceiului locului, şi 100.000 lei reprezentând daune morale.
Calitatea de moştenitori ai defunctei a părţilor vătămate nu a fost contestată, actele de stare civilă aflându­se oricum la dosar.
Cu privire la daunele materiale s­a constatat că acestea sunt dovedite, conform chitanţelor de la dosar, dar şi declaraţiilor tuturor martorilor audiaţi în cauză, care au confirmat că victima a avut parte de o înmormântare şi de parastase ulterioare, conform tuturor obiceiurilor locului. Pe de altă parte este de notorietate că o înmormântare împreună cu parastasele şi mesele în memoria decedatului costă în jur de 1.000 euro.
Legat de daunele morale cuvenite familiei lărgite a victimei, instanţa a reţinut că aceasta, neavând copii, iar soţul fiind decedat, a păstrat o legătură strânsă cu fraţii şi nepoţii, vizitându­se şi ajutându­se reciproc, fiecare după puteri şi nevoi. Aceste aspecte au rezultat din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi pe latură penală. Instanţa a mai reţinut că victima era o femeie încă în putere, după vârsta sa, care se ocupa de gospodăria proprie, era sănătoasă şi aptă de muncă. Din această perspectivă, vestea morţii sale atât de neaşteptate, şi care a survenit într­un mod atât de nedemn, i­a cutremurat şi şocat pe toţi membrii familiei sale lărgite, ca de altfel pe toţi cei care au cunoscut­o.
Raportat la aceste date şi informaţii, extrase din probele de la dosar, instanţa a apreciat că acţiunea civilă formulată în cauză este în totalitate admisibilă, şi împărţind sumele cuvenite fiecărei părţi civile, după un criteriu obiectiv, şi anume cel al cotelor de moştenire legală, în temeiul art. 346 al.1 rap. la art. 14 al. 3 lit. b Cod Procedură Penală şi la art. 1349 al. 1 şi 2 rap. la art. 1357 Cod Civil a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţilor civile următoarele sume de bani: M.I. ­538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; M.P. ­538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; M.I. ­538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; M.S. ­538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; M.L. ­538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; D.R. ­538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; V.A. ­538 lei daune materiale şi 12.500 lei daune morale; C.I. ­179 lei daune materiale şi 4167 lei daune morale; C.M. ­179 lei daune materiale şi 4167 lei daune morale; T.V. ­179 lei daune materiale şi 4167 lei daune morale.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel inculpatul M.P.G. care a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei tribunalului şi în principal restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale conform art.332 alin.2 rap.la art.380 C.proc.pen., actul de sesizare al instanţei fiind lovit de nulitate absolută, întrucât după începerea urmăririi penale nu s­au mai efectuat acte de urmărire penală, iar în faza actelor premergătoare, fără a exista o delegare, decât generală a organelor de poliţie, acestea au dispus administrarea de probatorii, urmărirea penală trebuind a fi efectuată obligatoriu de procuror, lipsind totodată procesul verbal prin care se constată efectuarea actelor premergătoare conform art.224 C.proc.pen. şi care putea constitui mijloc de probă.
Apărarea a considerat că nu au fost respectate disp.art.220 şi 224 C.proc.pen., privitoare la obligaţia organului de cercetare penală de a întocmi proces verbal de constatare a actelor premergătoare efectuate şi de a strânge probele necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, identificarea făptuitorului şi la stabilirea răspunderii acestuia pentru a se constata dacă este cazul trimiterii în judecată.
Apărarea a arătat că la 5.02.2012 organul de cercetare penală a emis o rezoluţie prin care a dispus efectuarea unei constatări ştiinţifice dactiloscopice în vederea stabilirii persoanei care a creat urmele papilare descoperite la locuinţa victimei M.V., în lipsa delegării procurorului care trebuia să efectueze singur urmărirea penală, proprie, conform art.209 alin.3 C.proc.pen. Mai mult, la 5.02.2012 s­a procedat la audierea lui M.P.G. de către organul de poliţie în calitate de făptuitor, precum şi a martorului M.V., doar la data de 8.02.2012 Poliţia declinându­şi competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. Tot la data de 5.02.2012, orele 21,00, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus începerea urmăririi penale faţă de invinuitul M.P.G., ascultându­l în această calitate sub aspectul tentativei la infracţiunea de tâlhărie şi omor deosebit de grav. În esenţă, apărarea invederează că toate măsurile luate şi actele întocmite de poliţişti anterior datei de 5.02.2012, dată la care s­a început urmărirea penală împotriva inculpatului sunt nule, fiind efectuate în faza actelor premergătoare, lipsind de la dosar procesul verbal care să le constate conform art.224 C.proc.pen., acestea rămânând fără valoare. Se susţine că procurorul care la 5.02.2012 a început urmărirea penală faţă de învinuitul M.P.G., iar ulterior a pus în mişcare acţiunea penală, a procedat în mod nelegal în condiţiile în care Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj nu a fost legal sesizat, prin vreuna din modalităţile prevăzute de art.221 C.proc.pen.
Sesizarea instanţei s­a apreciat a fi nelegală prin încălcarea dispoz.art.2 C.proc.pen.şi art.6 paragr.3 lit.d din CADOLF întrucât instanţa de apel nu a încuviinţat efectuarea unui raport de expertiză tehnico­ştiinţifică ADN la realizarea căreia inculpatul să­şi desemneze un expert parte, faţă de împrejurarea că apelantul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de viol şi de omor calificat şi deosebit de grav asupra victimei M.V.,iar proba ştiinţifică ataşată dosarului în faza de urmărire penală s­a realizat în cadrul actelor premergătoare, fiind dispusă nelegal de către organele de poliţie.
Întocmirea raportului de expertiză tehnico­ştiinţifică ADN se impunea în opinia apărării, întrucât există contradicţii cu privire la existenţa infracţiunii de viol între concluziile raportului de constatare medico­legală al victimei întocmit de IML Cluj la 20.02.2012 şi concluziile raportului de constatare tehnico­ştiinţifică ADN întocmit de IGPR – Institutul Naţional de Criminalistică, respectiv cu privire la existenţa sau inexistenţa spermatozoizilor în secreţia vaginală a cadavrului, sau în rectul acestuia.
În subsidiar, apărătorul inculpatului a solicitat admiterea apelului şi judecând pe fond cauza, achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracţiunilor de viol prev.de art.197 alin.1 C.pen. şi omor calificat şi deosebit de grav prev.de art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.h şi art.176 lit.d C.pen., întrucât infracţiunile nu au fost săvârşite de apelant, conform art.10 lit.c rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen.
Tot o soluţie de achitare conform art.10 lit.d rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., a fost solicitată de către apărătorul inculpatului şi cu privire la tentativa la infracţiunea de tâlhărie prev.de art.20 rap.la art.211 alin.1, 2 lit.b şi alin.2/1 lit.c C.pen., în speţă nedovedindu­se că inculpatul a avut intenţia de a sustrage bunuri de la locuinţa victimei ci scopul vizitei făcute părţii vătămate a fost acela de a o ruga să înceteze „plata unor slujbe la biserică” în scopul descoperirii autorului infracţiunii de furt.
Ultimul motiv de apel constă în recunoaşterea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute în art.74 lit.a C.pen., cu consecinţa reducerii substanţiale a sancţiunii aplicate şi schimbarea detenţiei pe viaţă dispusă faţă de inculpat, cu pedeapsa închisorii într­un anumit cuantum, depunându­se la dosar mai multe caracterizări favorabile ale apelantului.
Curtea examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Conform art.1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept a persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal, obligaţie respectată în prezenta cauză conform speţei (Dănilă contra României).
Orice persoană, bucurându­se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr­o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să­şi dovedească nevinovăţia.
Având în vedere apărările formulate de inculpatul M.P.G. în cursul urmăririi penale şi a judecăţii, curtea reţine că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că:”principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligaţia de a arăta învinuitului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de vinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi să­i permită, să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în faţa acuzatului în audienţă publică şi în vederea unei dezbateri în contradictoriu”. (plenul Hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue şi Jabordo versus Spania).
Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.
Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
În prezentul dosar, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului.
Prealabil examinării pe fond a apelului inculpatului, Curtea reţine următoarele:
În primă instanţă, în faţa Tribunalului Cluj, inculpatul a achiesat să dea declaraţie, recunoscând infracţiunea de furt calificat realizată în dauna victimei la 15.01.2012, după care învederează că la 27.01.2012 s­a deplasat la locuinţa părţii vătămate M.V. căreia i­a solicitat să­şi retragă de la biserică slujbele plătite pentru depistarea autorului infracţiunii, iar la refuzul acesteia i­a aplicat mai multe lovituri cu o bucată de lemn în cap, după care a aşezat­o în pat. Precizează că la săvârşirea infracţiunii din 27.01.2012 prin care i­a aplicat o corecţie victimei M., a fost însoţit de numitul M.V. care l­a aşteptat în faţa casei părţii vătămate după care a intrat şi acesta în locuinţa victimei şi l­a ajutat să o aşeze în pat. Învederează că în penitenciar, a aflat de la colegul său de celulă, M.A., că acesta la 27.01.2012 a întreţinut raporturi sexuale prin constrângere cu victima M.V., după ce ea a fost agresată de către M.P.G., împrejurare relatată chiar de partea vătămată decedată în prezent. Inculpatul apelant neagă cu vehemenţă tentativa la tâlhărie, omorul şi violul comis asupra victimei, arătând că la 27.01.2012 doar i­a aplicat nişte lovituri în cap victimei cu o bucată de lemn, însă la organele de poliţie a fost violentat de către acestea pentru a recunoaşte infracţiunile imputate, dar nu a depus plângere penală împotriva lucrătorilor de poliţie.
În faţa organelor de poliţie la 5.02.2012, inculpatul recunoaşte săvârşirea infracţiunii de furt calificat comisă din locuinţa victimei M.V. la 15.01.2012, învederând că la 27.01.2012 a intrat din nou cu forţa, noaptea, peste partea vătămată şi i­a aplicat mai multe lovituri în cap cu o bucată de lemn, recunoaşte totodată săvârşirea infracţiunii de viol şi infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav arătând textual că după ce a ucis­o pe partea vătămată a căutat bani pe care să­i înşusească, dar nu a mai găsit, în finalul declaraţiei precizând „recunosc săvârşirea infracţiunii de omor şi o regret”. Referitor la infracţiunea de viol, în aceeaşi declaraţie, recunoaşte că a întreţinut prin constrângerea victimei un raport sexual anal şi normal cu aceasta.
La 5.02.2012, dată la care a şi început urmărirea penală împotriva inculpatului, în faţa procurorului, acesta recunoaşte că a dorit „să o reducă la tăcere” pe victima M.V., sens în care a lovit­o cu un doc de lemn în cap, de mai multe ori, apoi a întreţinut relaţii sexuale anale şi normale cu aceasta şi după ce partea vătămată nu mai mişca, a căutat bani pe care să­i fure, însă nu i­a găsit. Tot la 5.02.2012, apare elementul de noutate în sensul că toate infracţiunile ar fi comise împreună cu numitul M.V. care a aşezat patul victimei în uşa locuinţei, blocând­o pentru a nu intra nimeni. Apelantul învederează că el i­a aplicat lovituri părţii vătămate cu docul de lemn în cap, iar M.V. a imobilizat­o cu genunchii, în pat, victima era aşezată şi ţinută de apelant cu faţa în jos, recunoaşte că a încercat să o violeze, dar nu a avut erecţie. În 5.02.2012 în faţa procurorului, în calitate de învinuit, apelantul a recunoscut furtul sumei de 980 lei comis în dauna victimei M.V. la 15.01.2012, după care a precizat că s­a înţeles cu M.V. să comită furtul unei sume de 3000 lei din locuinţa părţii vătămate la 27.01.2012. La acea dată, ambii au intrat în locuinţa părţii vătămate, apelantul a lovit­o cu docul de lemn în cap, iar M.V. i­a introdus victimei un batic în gură pentru a nu ţipa, ţinându­i totodată trunchiul cu mâinile şi genunchii, în timp ce o strângea. Inculpatul M.P.G. arată că a încercat să o violeze pe partea vătămată, dar nu a avut erecţie. După ce victima nu mai mişca şi a fost aşezată în pat de către cei doi, apelantul a căutat bani prin toată locuinţa, însă nu a găsit. Fără niciun dubiu, apelantul precizează în faţa procurorului „că a dorit să o reducă la tăcere pe victimă, respectiv să o omoare, intenţie pe care a avut­o în momentul în care s­a înarmat cu docul de lemn”. A arătat că nu are probe de propus în apărare.
La 5.02.2012 după punerea în mişcare a acţiunii penale M.P.G. a fost ascultat ca inculpat, învederând că­şi menţine declaraţia dată în calitate de învinuit.
În apel, inculpatul s­a prevalat de dispoziţiile art.70 C.proc.pen.
Deşi art.6 paragraf 2 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului nu prevede, în mod expres, dreptul la tăcere şi dreptul de a nu contribui la propria acuzare, CEDO s­a pronunţat în sensul că acestea reprezintă reguli general recunoscute şi acceptate pe plan internaţional care stau la baza noţiunii de proces echitabil.
Curtea Europeană a admis însă că „dreptul la tăcere nu este un drept absolut şi că, în situaţiile în care probele de vinovăţie sunt evidente, judecătorul poate reţine unele consecinţe defavorabile din tăcerea acuzatului, fără să fie afectat caracterul echitabil al procesului şi prezumţia de nevinovăţie”.(cauza Saunders contra Regatului Unit 17 decembrie 1996).
În faţa Curţii, inculpatul prin apărătorii săi a propus administrarea de probe ştiinţifice, o nouă expertiză medico­legală ADN– cu participarea unui specialist propus de el, pentru a se stabili fără echivoc dacă în vaginul şi rectul victimei s­au găsit spermatozoizi provenind de la apelant, întrucât în faza de urmărire penală s­a efectuat un raport de constatare medico­legală a victimei la IML Cluj din 20.02.2012 şi un raport de constatare tehnico­ştiinţifică ADN întocmit de IGPR­Institutul Naţional de Criminalistică Bucureşti la 05.03.2012, în ale căror concluzii sunt cuprinse aspecte contradictorii cu privire la această împrejurare.
Instanţa de apel a apreciat că această solicitare nu este fondată întrucât potrivit propriei declaraţii a inculpatului din 5.02.2012, a ejaculat în vaginul victimei, astfel că în mod corect medicii legişti au descoperit urme de spermatozoizi în secreţia vaginală a cadavrului, aceştia lipsind în rect. Aceeaşi împrejurare a fost relevată şi în cuprinsul raportului de constatare întocmit de către organele de poliţie, sub nr.136781 din 5.03.2012 (f.66, vol.II u.p.) ba mai mult, aceştia au identificat pe tamponul tip exudat cu secreţia anală a victimei, un haplotip identic cu cel al inculpatului M.P.G. sau al oricărei alte persoane de sex masculin înrudite pe linie paternă cu acesta, iar de pe tamponul tip exudat cu secreţie vaginală nu au putut fi valorificate urme biologice valide, datorită faptului că acestea au fost recoltate şi analizate de către medicii legişti la 20.02.2012 şi nu au mai rămas în cantitate suficientă pentru a fi reanalizate de către specialiştii din cadrul IGPR. Cele două probe ştiinţifice nu prezintă concluzii discordante, din contră, în raportul de constatare medico­legală al IML Cluj sunt relevate şi prezenţa unor fire de păr pubian în fundul de sac vaginal al victimei, ceea ce sugerează întreţinerea unui raport sexual, acesta fiind confirmat prin punerea în evidenţă a spermatozoizilor în secreţia prelevată de la acelaşi nivel al victimei.
Curtea a respins de asemenea ca inutilă, nepertinentă şi neconcludentă cauzei, efectuarea unor raporturi de constatare asupra mucurilor de ţigară descoperite în locuinţa victimei M.V., pentru a se stabili profilul genetic al persoanei de la care provin, pentru a vedea dacă la locul faptei a mai fost prezentă şi o altă persoană, întrucât probele dosarului ştiinţifice şi testimoniale nu au demonstrat existenţa mai multor persoane care să fi contribuit la uciderea victimei, ba mai mult, proba ADN depusă la f.77, vol.II u.p., arată că „haplotipul numitului M.V., persoană incriminată de inculpatul M. ca participant la săvârşirea infracţiunilor, este diferit de haplotipurile ce provin de la inculpat şi de la victimă, ceea ce atestă fără dubiu doar prezenţa inculpatului apelant la locul faptei.
Curtea a respins solicitarea inculpatului de a fi audiaţi numiţii A.E. şi C.D., colegi de celulă ai martorului M.A., pentru a dovedi împrejurarea că victima M.V. după agresarea sa de către inculpatul M., era în viaţă şi că ar mai fi purtat discuţii cu cei doi martori, existând astfel posibilitatea ca partea vătămată să fi fost ucisă de către alte persoane, întrucât martorul M.A.C. a fost ascultat nemijlocit de către Tribunalul Cluj, învederând că ultima dată a purtat discuţii cu M.V. în anul 2009, necunoscând cine ar fi ucis­o, iar pe de altă parte, instanţa de apel apreciază că probele ştiinţifice ataşate dosarului pot forma convingerea deplină a magistraţilor cu privire la modul de săvârşire al faptelor şi persoana vinovată de activitatea infracţională derulată în speţă.
Motivele de apel ale inculpatului nu sunt aceleaşi cu cele invocate în faţa instanţei de fond, cu titlu de apărări.
Având în vedere criticile aduse de inculpat, hotărârii tribunalului, instanţa de apel ţinând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a realizat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat.
Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanţa de apel i­a oferit inculpatului M.P.G. ocazia potrivită şi suficientă pentru a­şi valorifica în mod util dreptul său de apărare (Vaturi împotriva Franţei­Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franţei­Hotărârea din 18 mai 2004) şi a asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare.
Noţiunea de proces echitabil cere ca instanţa internă de judecată să examineze problemele esenţiale ale cauzei şi să nu se mulţumească să confirme pur şi simplu rechizitoriul, trebuind să­şi motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României­Hotărârea din 15 decembrie 2007).
Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea acestuia şi starea sa de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile activităţii sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).
Referitor la primul motiv de apel privind restituirea cauzei la procuror, Curtea reţine următoarele:
De lege lata restituirea cauzei la procuror, se poate dispune pe două temeiuri: restituirea în vederea refacerii rechizitoriului art.300 alin.2 C.proc.pen. şi restituirea pentru refacerea urmăririi penale art.332 C.proc.pen. Conform art.300 alin.1 C.proc.pen., instanţa este datoare să verifice, din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare. Potrivit art.264 alin.1 C.proc.pen. „rechizitoriul constituie actul de sesizare al instanţei de judecată”.
Jurisprudenţa şi doctrina sunt, într­o covârşitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanţei, conform art.300 alin.1 C.proc.pen., poartă asupra rechizitoriului, asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare şi respectării art.264 alin.3 C.proc.pen.
Examinarea eventualelor nulităţi din cursul urmăririi penale (încălcarea unor norme care reglementează faza urmăririi penale) este o activitate distinctă de examinarea regularităţii actului de sesizare şi rezultă din existenţa separată a art.300 C.proc.pen., respectiv a art.332 C.proc.pen.
În măsura în care se constată nulităţi ale urmăririi penale, care presupun restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia, ca o consecinţă firească se impune, evident şi refacerea rechizitoriului. Această observaţie trebuie însă corelată cu alte principii în materia efectelor nulităţii, astfel cum sunt acceptate în doctrină (izolarea efectului nulităţii şi efectul extensiv al acesteia), susţinându­se constant în practică, că în reglementarea Codului de procedură penală român actual, nu sunt dispoziţii exprese în ceea ce priveşte efectul extensiv al nulităţii, urmând ca propagarea acestui efect să fie apreciată în fiecare caz concret de către organele judiciare în raport cu relaţia ce există între actul lovit de nulitate şi celelalte acte procesuale întocmite.
Neobservarea unor dispoziţii care reglementează urmărirea penală nu atrage, în toate cazurile, nulitatea absolută şi restituirea cauzei la procuror. Distinct, încălcarea unor dispoziţii din faza urmăririi penale pot atrage – în condiţiile legale – nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută. Această concepţie a legiuitorului este reflectată de dispoziţiile art.197 alin.1 şi 2­3 C.proc.pen., art.197 alin.1­4 C.proc.pen., art.332 alin.1 şi 2 C.proc.pen.
Revenind la aspectele de drept ale prezentei cauze, Curtea constată următoarele:
Potrivit actualului Cod de procedură penală, noţiunea juridică de „excepţii” se referă la aspectele privind competenţa organelor juridicare, iar nu la nulităţi. Modalitatea juridică prin care procurorul sau părţile pot invoca necompetenţa organelor judiciare este „excepţia de necompetenţă” aceasta realizându­se prin formularea unei cereri prin care „se ridică excepţia de necompetenţă” în acest sens fiind art.39 C.proc.pen.
Potrivit Codului de procedură penală, nulitatea nu este o excepţie, ci o sancţiune procedurală care intervine în cazul încălcării dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal (art.197 C.proc.pen.). Invocarea eventualelor încălcări ale legii în activitatea de urmărire penală se face, uneori din oficiu, dar de regulă prin formularea de către procuror sau partea interesată a unei cereri – art.197 alin.4 C.proc.pen.
Distinct de excepţii, cereri şi chestiuni prealabile – pentru verificarea anumitor acte ale fazei urmăririi penale au fost instituite proceduri juridice specifice care trebuie aplicate de judecător.
Astfel, pentru verificarea actului de sesizare, legiuitorul a instituit o procedură specifică reglementată în art.300 C.proc.pen. Potrivit art.300 alin.2 C.proc.pen., când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia.
În doctrină şi jurisprudenţă se apreciază că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la „sesizarea instanţei” are în vedere încălcarea dispoziţiilor privitoare la sesizarea primară – prin rechizitoriu, sesizarea suplimentară (extinderea acţiunii penale, extinderea procesului penal) şi sesizarea de trimitere (casarea cu trimitere, declinarea competenţei, regulatorul de competenţă, strămutarea).
Aşa cum am menţionat anterior, verificările instanţei conform art.300 alin.1 C.proc.pen., poartă asupra actului propriuzis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare şi respectării art.264 alin.3 C.proc.pen.
Ori, din examinarea rechizitoriului nr.158/P/2012 din 28.03.2012 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, Curtea constată că nu există, la acest moment procesual, temeiuri pentru a concluziona că nu au fost respectate „dispoziţiile privitoare la sesizarea instanţei”, aceasta fiind făcută prin rechizitoriu întocmit cu respectarea disp.art.262, 263 şi 264 C.proc.pen.,(condiţii de formă şi de conţinut).
În realitate, apărarea a invocat nerespectarea unor dispoziţii legale cu privire la modul în care a fost efectuată urmărirea penală, administrându­se probe de către organele de cercetare penală în faza actelor premergătoare, înainte de începerea urmăririi penale, fără a exista o delegare a poliţiştilor de către procuror.
Apărarea a invocat că în lipsa procesului verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, acestea nu au nicio valoare.
Curtea reţine că potrivit art.263 alin.1 C.proc.pen., rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s­a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă fapta reţinută în sarcina sa şi încadrarea juridică, probele şi mijloacele de probă. Curtea reţine că rechizitoriul din dosar, respectă acest cuprins prevăzut de art.263 alin.1 C.proc.pen. Conform art.317 C.proc.pen. „judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare al instanţei”.
Faţă de argumentele expuse şi examinând rechizitoriul din perspectiva acestor două texte legale, Curtea constată ca nefondată concluzia existenţei unor neregularităţi ale actului de sesizare în sensul că nu se putea trece de către instanţe la judecarea faptei şi a inculpatului trimis în judecată cu încadrările juridice aferente.
În conformitate cu disp.art.332 alin.2 şi 4 C.proc.pen., instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale, în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, iar împotriva restituirii se poate face recurs de către procuror sau persoana ale cărei interese au fost vătămate.
Potrivit art.62 şi 64 alin.2 C.proc.pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească speţa sub toate aspectele, pe bază de probe, iar mijloacele de probă obţinute nelegal, nu pot fi folosite în procesul penal.
Din examinarea prevederilor de mai sus, rezultă că numai nerespectarea dispoziţiilor privind sesizarea instanţei constituie temei de restituire a cauzei la procuror, iar aprecierea caracterului ilegal al mijloacelor de probă obţinute de procuror la urmărirea penală, care constituie fundamentul trimiterii în judecată, este atributul instanţei care se pronunţă, însă, după efectuarea cercetării judecătoreşti şi după dezbateri, prin hotărâre.
Analizând rechizitoriul depus la dosar, rezultă fără dubiu că acest act respectă prin formă şi conţinut toate cerinţele legii. Astfel, actul de sesizare a instanţei cuprinde toate elementele vizate de art.263 C.proc.pen., respectiv datele referitoare la persoana inculpatului, faptele reţinute în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea şi dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi numele persoanelor care trebuie citate în instanţă. Totodată, acest act nu cuprinde aspecte de neregularitate care să impună refacerea lui de către procuror.
Pentru a se putea începe urmărirea penală într­o cauză sunt necesare două condiţii: prima constă în existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s­a săvârşit o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art.228 C.proc.pen., şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art.10 C.proc.pen. Intervenţia unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii acesteia.
Potrivit art.224 C.proc.pen., actele premergătoare se efectuează în vederea începerii urmăririi penale şi ele pot realiza următoarele obiective: completează informaţiile organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale; verifică informaţiile deţinute, confirmând sau infirmând concordanţa acestora cu realităţile faptice ale cauzei; fundamentează convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluţia de neurmărire penală potrivit art.228 C.proc.pen. Actele premergătoare fiind facultative, ele pot fi şi limitate de către organul de urmărire penală.
Verificând actele şi lucrările dosarului, atât cele de urmărire penală, cât şi cele ale instanţelor, Curtea reţine că urmărirea penală nu este afectată de niciun viciu, iar probele şi mijloacele de probă au fost administrate în mod legal, cu respectarea principiului loialităţii în strângerea acestora.
S­a contestat de către apărare modul în care a fost sesizat organul de urmărire penală. Astfel, la f.1 vo.I u.p. este ataşat procesul verbal de consemnare a denunţului formulat de numitul J.V., rudă cu victima M.V., întocmit la data de 28.01.2012, când aparţinătorii au constatat decesul suspect al acesteia. În urma denunţului, este depus la dosar procesul verbal de cercetare la faţa locului din 28.01.2012 redactat tocmai de procurorul ce a instrumentat cauza, K.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, prezentă la locuinţa victimei însoţită de poliţiştii din cadrul IPJ Cluj – Serviciul de Investigaţii Criminale, ocazie cu care s­au ridicat urme papilare, fire de păr, microurme de pete de substanţă brun­roşcată, o bucată doc din lemn, pantalon de stofă de culoare neagră, etc.
La data de 28.01.2012 procurorul ce instrumentează cauza a dat ordonanţă de delegare lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul IPJ Cluj­Serviciul de Investigaţii Criminale, pentru clarificarea stării de fapt, a identificării autorului faptei, a depistării martorilor, cât şi pentru efectuarea oricăror alte activităţi utile cauzei. De asemenea, la data 6.02.2012, procurorul a dat o nouă delegare poliţiştilor pentru efectuarea unor percheziţii domiciliare la locuinţa inculpatului M.P.G., activitate efectuată la 7.02.2012, iar la data de 20.02.2012 este ataşată o nouă delegare a poliţiştilor pentru audieri de martori, identificarea de posibili alţi martori care să cunoască despre condiţiile comiterii infracţiunilor de către inculpat sau alte persoane.
Aşa fiind, toate solicitările poliţiştilor pentru întocmirea probelor ştiinţifice , adresate organelor abilitate, după data de 28.01.2012, când au fost delegaţi expres de către procurorul anchetator sunt valide din punct de vedere procesual, nefiind incidente în speţă prevederile art.64 alin.2 C.proc.pen.
În sinteză, sesizarea organelor de poliţie şi a celor de urmărire penală a avut loc la 28.01.2012 de către J.V., ocazie cu care procurorul şi poliţiştii s­au deplasat la faţa locului, ridicând urme materiale, au întocmit şi procesul verbal de cercetare aferent, după care tot la 28.01.2012 au fost date ordonanţele de delegare lucrătorilor de poliţie judiciară, pentru strângerea datelor necesare descoperirii autorului faptelor.
Tot la data de 28.01.2012 s­a depus la dosar un raport de constatare preliminară întocmit de IML Cluj din care rezultă că moartea victimei este violentă şi ea s­a datorat unei insuficienţe respiratorii acute în cadrul unui politraumatism, fractură de os hioid, iar leziunile mortale s­au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure şi comprimare între două planuri dure, decesul putând data din 27/28.01.2012.
Practica judiciară şi doctrina au statuat că „dacă în cursul urmăririi penale se comite vreo încălcare a dispoziţiilor procedurale sancţionabilă cu nulitatea relativă, iar inculpatul sau apărătorul său iau cunoştinţă de aceasta (prin încălcare înţelegându­se fie aplicarea greşită a legii de procedură, fie o neaplicare) ­cazul în speţă – nu există nulitate câtă vreme inculpatul sau avocatul său nu au adus la cunoştinţă organului de urmărire penală neregularitatea procedurală observată şi nu au cerut la momentul respectiv, aplicarea legii în mod corect”.
Această neaplicare a dispoziţiilor procesuale nu a fost invocată de apărătorul din oficiu al inculpatului M.P.G. în faţa procurorului, deşi a fost prezent la efectuarea acelor acte şi nici în faţa Tribunalului Cluj la primul termen de judecată cu procedura completă faţă de toate părţile ­26 aprilie 2012 ­şi nici ulterior pe parcursul cercetării judecătoreşti până la închiderea dezbaterilor.
Nici solicitarea de restituire a cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj pentru încălcarea normelor referitoare la competenţa materială, nu este fondată, la dosar fiind depuse toate materialele doveditoare, necesare, pentru reliefarea caracterului legal al delegării lucrătorilor de poliţie judiciară la efectuarea anumitor acte procesuale necesare soluţionării cauzei. Dispoziţiile legale, practica şi doctrina învederează că „atunci când unele acte de cercetare penală, care nu suferă întârziere sunt efectuate de lucrătorii de poliţie, în baza delegării date de procuror, nu poate opera cazul de nulitate întemeiat pe necompetenţa organului de urmărire penală, deoarece legea îngăduie această procedură, atunci când există urgenţă”. De asemenea, o dată ce, în temeiul art.217 alin.ultim C.proc.pen., unele acte pot fi efectuate de organele de cercetare penală pe baza delegaţiei date de procuror, nu se poate pretinde în căile de atac că urmărirea penală a fost efectuată de un organ de urmărire penală necompetent. Practica judiciară este unanimă în a accepta că „cu excepţia punerii în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviinţarea de probatorii, dispunerea celorlalte acte sau măsuri procesuale (art.132 alin.ultim C.proc.pen.) care sunt de competenţa procurorului, pentru restul activităţilor procesuale, procurorul poate delega efectuarea lor de către organele de cercetare penală”.
Faţă de prevederile din art.197 alin.2 C.proc.pen., potrivit cărora dispoziţiile relative la competenţa după materie sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii care nu poate fi înlăturată în nici un mod, putând fi invocată în orice stadiu al procesului şi chiar luându­se în considerare din oficiu, se impune a se constata că atât urmărirea penală cât şi judecata, nu au avut loc cu vreo încălcare a legii, iar actele de procedură efectuate sunt valide din punct de vedere material.
Astfel, potrivit art.332 C.proc.pen.când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că în cauza supusă judecăţii s­au efectuat acte de cercetare penală de către un alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului; cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor.
Ca atare, în această situaţie, ne aflăm într­un caz în care legiuitorul derogă de la trăsăturile nulităţii absolute cu care este sancţionată încălcarea normelor referitoare la competenţa materială, în sensul că nulitatea nu poate fi invocată decât până la începerea dezbaterilor în faţa primei instanţe. Bineînţeles, această nulitate absolută poate fi ridicată şi în căile de atac, ea constituind de altfel şi motiv de recurs, însă numai în condiţiile în care a fost invocată la prima instanţă înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, iar instanţa a respins cererea de restituirea cauzei la parchet.
În cauză, această excepţie a fost formulată pentru prima dată cu ocazia dezbaterilor asupra apelului, la 20 septembrie 2012, situaţie în raport de care Curtea constată că, nulitatea absolută, dacă ar fi existat, ceea ce nu este cazul în speţă, s­ar fi acoperit prin voinţa legii, conform art.332 alin.1 teza II­a C.proc.pen.
Aşa fiind, rapoartele de constatare tehnico­ştiinţifică 136759 din 28.02.2012 şi nr.136781 din 5.03.2012 depuse la dosar de către IGPR – Institutul de Criminalistică, probe solicitate de lucrătorii de poliţie prin rezoluţiile din 2.02.şi 5.02.2012, sunt valide din punct de vedere procesual, întrucât lucrătorii de poliţie erau delegaţi de către procuror în acest sens din data de 28.01.2012. Şi în privinţa rezoluţiei din 13.02.2012 prin care s­a solicitat de către organele de poliţie efectuarea unei constatări tehnico­ştiinţifice ADN de către IGPR Bucureşti, care să stabilească dacă apelantul este autorul infracţiunilor deduse judecăţii, aceasta este validă întrucât există depusă la dosar delegarea lucrătorilor de poliţie judiciară pentru acest act. În sinteză, toate rapoartele de constatare tehnico­ştiinţifică solicitate a fi efectuate de către organele de poliţie, după data de 28.01.2012 şi depuse la dosar, sunt valide, existând în fiinţă ordonanţa de delegare a acestora, din partea procurorului anchetator încă din data de 28.01.2012. Pe cale de consecinţă, se solicită înlăturarea de la dosar a concluziilor raportului de constatare tehnico­ştiinţifică 136759 din 28.02.2012 al IGPR­Institutul Naţional de Criminalistică întrucât acesta a fost solicitat de către poliţişti în faza actelor premergătoare, lucrarea ştiinţifică însă s­a realizat la 28.02.2012, după începerea urmăririi penale de către procuror la 5.02.2012. Proba ştiinţifică este însă validă, deoarece la 28.01.2012 poliţiştii judiciari au fost delegaţi de către procuror, în vederea solicitării organelor abilitate a efectuării lucrării. Nu se impune efectuarea unui raport de expertiză medico­legală ADN la INML – Mina Minovici Bucureşti, întrucât nu există discrepanţe şi neconcordanţe între concluziile probelor ştiinţifice ataşate dosarului, care să­l excludă pe inculpat din câmpul infracţional, din contră, toate converg spre prezenţa acestuia la locuinţa victimei, urmele sale papilare şi de încălţăminte, fiind identificate la domiciliul ei.
Mai mult, poliţiştii au fost delegaţi de către procuror să efectueze o percheziţie domiciliară inculpatului apelant la data de 6.02.2012, percheziţia fiind realizată la 7.02.2012. Şi pentru audierea tuturor martorilor indicaţi în rechizitoriu, care de altfel au fost reascultaţi nemijlocit de către Tribunalul Cluj, procurorul a delegat poliţiştii la data de 20.02.2012, urmărirea penală fiind începută împotriva inculpatului M.P.G. la 5.02.2012.
De asemenea, procurorul, personal a dispus la 15.03.2012 efectuarea unei constatări tehnico­ştiinţifice traseologice pentru a se stabili dacă urmele de încălţăminte descoperite şi ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului au fost sau nu create de încălţămintea ridicată de la inculpatul M.
În raport de aceste considerente, Curtea constată neîntemeiată critica formulată de inculpatul M.P.G., cazul de nulitate absolută invocat nefiind incident, la dosar existând actele procesuale doveditoare, valide, ale delegării lucrătorilor de poliţie la îndeplinirea anumitor acte urgente de cercetare penală în cauză, din data de 28.01.2012.
În concluzie, nu se impune restituirea cauzei la parchet, urmărirea penală fiind efectuată de procurorul competent conform art.209 alin.3 C.proc.pen., care a participat efectiv la anchetă, supraveghind activitatea organelor de poliţie judiciară pe care i­a şi delegat în vederea realizării unor acte premergătoare, încă din ziua înregistrării denunţului numitului J.V. privind decesul mătuşii sale la 28 ianuarie 2012, procurorul fiind prezent şi la cercetarea locului infracţiunii din 28.01.2012, ocazie cu care s­au descoperit, fixat şi ridicat mai multe probe şi mijloace materiale de probă printre care şi un număr de 32 urme papilare, care s­au dovedit a fi ale inculpatului.
Curtea invederează că nu era necesară întocmirea unui proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare întrucât urmărirea penală nu a fost începută „in rem”, ci „in personam” la 5.02.2012, împotriva apelantului pentru tentativă la tâlhărie şi omor deosebit de grav prev.de art.20, 211 alin.1, alin.2 lit.b şi art.2/1 lit.c C.pen., art.174, 176 lit.d C.pen., cu art.33 lit.a C.pen.
În sinteză, la dosar există sesizarea organelor de urmărire penală prin denunţ, delegarea organelor de poliţie judiciară de către procuror pentru efectuarea actelor premergătoare din 28.01.2012, iar după începerea urmăririi penale de către procuror la 5.02.2012, împotriva inculpatului, s­a ataşat şi referatul organelor de cercetare penală de declinare a competenţei soluţionării cauzei către parchet.
A nu se omite că în vol.II al dosarului de u.p., există la f.104 plângerea părţii vătămate M.V. din 16.01.2012 împotriva unor persoane necunoscute, care la 15.01.2012 i­au sustras din locuinţă suma de 980 lei, în absenţa sa.
În urma comparării urmelor papilare ridicate cu ocazia investigării tehnico­ştiinţifice a locului infracţiunii de către specialişti din cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Cluj, s­a stabilit că acestea sunt identice cu ale inculpatului M.P.G., astfel că s­a solicitat prin rezoluţie motivată efectuarea unei expertize de aceeaşi natură, care a statuat că „urma papilară descoperită la domiciliul victimei a fost creată de degetul mare de la mâna dreaptă a apelantului, condiţii în care la 14.03.2012 s­a început urmărirea penală împotriva acestuia şi pentru furt calificat prev.de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.i C.pen.
La fila 174 vol.II u.p., există ordonanţa de conexare din 22.03.2012 a dosarului 158/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj unde inculpatul M. este cercetat pentru tentativă la tâlhărie şi omor deosebit de grav faţă de M.V., cu dosarul 407/P/2012 unde acelaşi inculpat era cercetat pentru furt calificat, faţă de aceeaşi victimă, apreciindu­se că reunirea cauzelor se impune pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei.
La fila 175 vol.II u.p. este ataşată ordonanţa procurorului din 23.03.2012 de extinderea cercetărilor, începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acelaşi inculpat pentru infracţiunea de viol prev.de art.197 alin.1 C.pen., omor calificat prev.de art.174 şi 175 lit.h C.pen.faţă de M.V., punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M. pentru furt calificat prev.de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.i C.pen.şi schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului în: furt calificat, viol, tentativă la tâlhărie, omor calificat şi deosebit de grav prev.de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.i C.pen., art.197 alin.1 C.pen., art.20, 211 alin.1, alin.2 lit.b şi alin.2/1 lit.c C.pen., art.174, 175 lit.h rap.la art.176 lit.d C.pen., totul cu art.33 lit.a C.pen. din tentativă la tâlhărie şi omor calificat şi deosebit de grav, viol şi furt calificat.
Pentru motivele ce preced, prima solicitare a inculpatului de restituire a cauzei la parchet nu poate fi onorată.
Referitor la cererea sa de achitare conform art.10 lit.c şi art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., de sub învinuirea comiterii infracţiunilor de viol prev.de art.197 alin.1 C.pen., omor calificat şi deosebit de grav prev.de art.174, 175 lit.h, 176 lit.d C.pen., precum şi de achitare în baza art.10 lit.d rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen. de sub acuza de tentativă la tâlhărie prev.de art.20, 211 alin.1, alin.2 lit.b şi alin.2/1 lit.c C.pen, lipsind latura subiectivă a acesteia, Curtea învederează următoarele:
Pe parcursul procesului penal, inculpatul M.P.G. a avut o atitudine oscilantă, începând cu recunoaşterea sinceră a comiterii tuturor infracţiunilor, descriindu­le în detaliu, urmată apoi de negarea activităţii infracţionale, cu excepţia furtului calificat din 15.01.2012 în dauna victimei M.V., constând în însuşirea sumei de 980 lei din locuinţă, în absenţa acesteia, unde a pătruns prin efracţie şi escaladare.
Această poziţie a inculpatului poate fi justificată atât prin prisma suferinţei psihice de care este marcat „tulburare de personalitate de tip disocial, dar care nu­i afectează discernământul, cât şi de dorinţa de a­şi atenua răspunderea penală ce­i incumbă. (f.15­17, vol.II u.p.).
Astfel, vinovăţia inculpatului M. rezultă fără putinţă de tăgadă din declaraţia sa în faţa organelor de poliţie din 5.02.2012 (f.156­158 vol.I,u.p.) unde arată „am pătruns în grădina casei lui M.V., m­am oprit 30 de minute lângă o căpiţă de fân, am supravegheat drumul şi casa victimei la care nu era aprins niciun bec. M­am împins de două ori în uşă, cu tot corpul, simţind că din interior se opune rezistenţă. Am intrat în interior şi am lovit de mai multe ori pe M.V. în cap cu docul de lemn ce­l aveam în mână. După ce am lovit­o în cap şi peste faţă, victima a căzut cu capul spre sobă, condiţii în care m­am aplecat asupra ei şi am continuat să o lovesc peste cap, până când am observat că nu mai sufla. Pe urmă, am aşezat­o în pat cu faţa în pernă şi trupul aşezat pe o parte, cu fundul spre mine, având cămaşa de noapte ridicată pânî la brâu. Mi­am desfăcut şnurul de la pantaloni, mi­am scos penisul, întreţinând raport sexual cu victima, atât anal, cât şi normal, penetrând­o pe la spate, ejaculând la final în interior. În tot acest timp, stăteam în picioare lângă pat, apăsând victima cu mâna stângă la nivelul cefei şi împingându­i faţa în pernă şi cu mâna dreaptă o apăsam peste coaste pentru a nu se mişca. După ce victima şi­a pierdut cunoştinţa şi nu se mai mişca, am aşezat patul acesteia în uşă. Pe urmă, am mers în camera din faţă şi am controlat în dulapul de unde am mai sustras şi cei 980 lei, dar nu am mai găsit vreun ban. Am căutat bani şi în a doua cameră şi în dulapul din bucătărie, dar nu am mai găsit. Surprinzător este că în finalul declaraţiei de la f.158 din faţa organelor de poliţie, inculpatul M. declară textual „recunosc săvârşirea infracţiunii de omor şi o regret”.
Şi în faţa procurorului, în declaraţia din 5.02.2012 inculpatul­apelant recunoaşte săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav şi viol învederând că „în data de 27.01.2012 am intrat peste M.V. ca să îi sustrag şi cealaltă sumă de bani care a mai rămas la dânsa, însă aceasta a ripostat când eu am intrat pe uşă. Aveam un doc de lemn în mână cu care i­am aplicat câteva lovituri în zona capului. După ce victima a căzut i­am mai aplicat câteva lovituri în zona capului, iar după ce am constatat că M.V. nu mai respira, am întreţinut cu ea relaţii sexuale normale şi anale, după care am aşezat­o în pat cu faţa în jos şi am învelit­o cu o plapumă. După aceea, am căutat banii prin toată casa, cu deosebire în dulapul din camera din faţă unde am găsit în ianuarie şi cei 980 lei. De data aceasta negăsind niciun ban, m­am întors acasă la părinţii mei în jurul orei 0,00”.
Inculpatul­apelant arată textual în faţa procurorului la f.162 „am vrut să o reduc la tăcere pe victimă, ceea ce s­a şi întâmplat”. Din aceeaşi declaraţie rezultă că acesta a căutat cu insistenţă banii, respectiv suma de 3000 lei despre care a aflat potrivit susţinerilor sale, de la M.V., nepotul victimei, că aceasta i­ar deţine în casă, dar nu i­a găsit.
Surprinzător, în cadrul aceleiaşi declaraţii din faţa procurorului la 5.02.2012, inculpatul M.P.G. revine şi arată că de fapt infracţiunile le­a comis împreună cu M.V., nepotul victimei.
În acest sens precizează „când am intrat în casă, am lovit­o pe victimă cu lemnul (docul) în cap, aceasta a căzut după care, i­am mai aplicat lovituri şi când era la pământ, iar M.V. a pus patul mătuşii în uşă, blocând­o ca să nu intre nimeni. Am ridicat­o împreună şi am pus­o în pat, iar M.V. a imobilizat­o cu genunchii şi o ţinea cu faţa în jos”. Apelantul, învederează că „a încercat să o violeze pe victimă, dar nu a avut erecţie”.
În declaraţia de învinuit din 5.02.2012 din faţa procurorului apelantul arată că „recunosc furtul celor 980 lei din locuinţa părţii vătămate M.V. din 15.01.2012”. În aceeaşi declaraţie, precizează apoi că la 27.01.2012 s­a înţeles cu nepotul victimei M.V. în ce condiţii să sustragă împreună cei 3000 lei pe care M.V. îi mai avea în locuinţă. În acest sens, învederează că ambii s­au deplasat la locuinţa părţii vătămate, inculpatul M.P.G. a intrat primul în casă, i­a aplicat multiple lovituri cu un lemn în cap, iar după ce aceasta a căzut la sol, M.V. a intrat şi el în interior, i­a introdus mătuşii sale un batic în gură, apoi au aşezat­o pe pat, iar M.V. îi ţinea trunchiul cu mâinile şi genunchii şi o strângea, afirmând că aşa urmează să moară mai repede M.V..
Semnificativă este afirmaţia inculpatului M. în sensul că „după ce lelea R. a căzut, am lovit­o de mai multe ori în zona capului pentru că eu aceea urmăream să o lovesc”.
Mai mult, la f.169 vol.I u.p., în declaraţia de învinuit, M.P.G. arată textual „am luat hotărârea să o reduc la tăcere, adică să o omor pe lelea R. în momentul în care, înainte să intru în casă, am luat de pe pridvor curpătorul”.
Inculpatul M. precizează de asemenea „în timp ce victima horcăia, mi­am desfăcut şnurul pantalonilor, mi­am scos penisul pentru a întreţine relaţii sexuale cu aceasta, dar nu am reuşit să o penetrez, pentru că nu aveam cu ce”.
După uciderea victimei, M.P.G. recunoaşte că a căutat în locuinţa acesteia sume de bani, dar nu a găsit.
După punerea în mişcare a acţiunii penale la 5.02.2012, M.P.G. a fost audiat în calitate de inculpat, ocazie cu care a declarat în faţa procurorului „că­şi menţine declaraţia de învinuit, neavând de propus probe în apărarea sa”.
În faţa Tribunalului Cluj inculpatul M.P.G. a recunoscut doar comiterea infracţiunii de furt calificat din 15.01.2012, iar la 27.01.2012 arată că s­a deplasat la locuinţa victimei împreună cu nepotul acesteia M.V., a intrat în casă, i­a aplicat lovituri multiple, până a cazut la sol, apoi a ridicat­o de jos împreună cu prietenul său, au aşezat­o în pat, părăsind locul faptei, fără a căuta şi găsi bani.
Arată că infracţiunile de viol, omor şi tentativă la tâlhărie au fost recunoscute în prima fază a procesului penal întrucât organele de poliţie l­au agresat şi ameninţat, însă nu a depus plângere penală împotriva anchetatorilor pentru cercetare abuzivă.
Nesinceritatea inculpatului M.P.G. este dovedită însă prin constatările preliminarii nr.665/III/50 din 28.01.2012 ale IML Cluj din care rezultă că moartea numitei M.V. a fost violentă şi s­a datorat unei insuficienţe respiratorii acute în cadrul unui politraumatism (traumatism toracic cu fracturi costale, craniocerebral cu hematom epicranian masiv, fractură de os hioid), leziunile mortale s­au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure şi comprimare între două asemenea planuri, decesul intervenind în noaptea de 27/28.01.2012, modul de producere a leziunilor corespunzând perfect descrierilor efectuate de inculpat cu privire la zonele corpului în care i­a aplicat lovituri victimei, natura obiectului şi intensitatea activităţii infracţionale (multiple lovituri cu lemnul în cap, comprimarea trunchiului victimei cu genunchiul, în pat,pentru a întreţine relaţii sexuale anale şi normale).
Atitudinea inculpatului de inducere în eroare a organelor judiciare este reliefată şi prin concluziile raportului de constatare medico­legală a victimei, din care rezultă că leziunile anale au putut fi produse prin penetrare cu un corp dur, posibil în cadrul unui raport sexual, iar prezenţa firelor de păr pubian în fundul de sac vaginal, sugerează întreţinerea unui raport sexual, care este confirmat prin punerea în evidenţă a spermatozoizilor în secreţia prelevată de la acelaşi nivel, iar leziunile de la coapse s­au realizat prin comprimare cu mâna, ceea ce dovedeşte constrângerea victimei, cele statuate de medicii legişti coroborându­se perfect cu recunoaşterea inculpatului din faza de urmărire penală.
De asemenea, nesinceritatea inculpatului este relevată şi prin concluziile raportului de constatare tehnico­ştiinţifică dactiloscopică nr.4863 din 5.02.2012 al IPJ Cluj din care rezultă că urmele papilare descoperite la locul faptei în noaptea de 27/28.01.2012 pe suprafaţa exterioară a cănii ceramice de culoare albă din casa victimei, pe suprafaţa cutiei cu inscripţia „nestle” de pe frigider din cea de a doua cameră, respectiv pe suprafaţa laterală stângă şi dreaptă, suprafaţa exterioară şi capacul cutiei cu inscripţia „Best” găsită pe dulapul din stânga uşii de acces în a doua cameră, au fost create de degetul inelar al mâinii drepte, degetul mijlociu al mâinii drepte, respectiv stângi, degetul mare al mîinii stângi şi drepte, degetul arătător al mâinii stângi şi degetul mic al mîinii drepte a inculpatului M.P.G..
Mai mult, din concluziile raportului de constatare tehnico­ştiinţifică nr.4862 din 5.02.2012 al IPJ Cluj privind utilizarea tehnicii poligraf, rezultă că răspunsurile
 
inculpatului M.P.G. la întrebările relevante cauzei au provocat modificări specifice comportamentului simulat .
Atitudinea nesinceră a inculpatului este probată şi prin procesul verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din 7.02.2012 de la locuinţa sa din N. nr.252 unde au fost descoperite şi ridicate mai multe obiecte vestimentare, pe care apelantul le­ar fi purtat în noaptea de 27/28.01.2012 respectiv: o bluză din material textil prevăzută cu glugă de culoare bej, cu dungi orizontale, albe şi crem, pe care se observau pete de culoare brun­roşcată; o pereche de pantaloni din material textil de culoare neagră, cu trei dungi albe; o pereche de pantofi sport din material textil de culoare neagră, cu inscripţia „sport” şi talpă albă, iar în afara acestora au mai fost ridicate (cu toate că inculpatul a invederat că nu le­a purtat în noaptea de 27/28.01.2012) o pereche de pantaloni din material sintetic, bleumarin cu dungă albă, pe care se observau mai multe pete de substanţă brun­roşcată, precum şi o pereche de bocanci din material sintetic, de culoare maro, etichetă Heroway, prezentând de asemenea pete de culoare brun­roşcată.
De asemenea, la 7.02.2012 în timpul efectuării percheziţiei domiciliare, inculpatul
M. a prezentat poliţiştilor judiciari un înscris olograf, susţinând că doreşte să­l remită părinţilor săi. Aceste înscrisuri au fost ridicate de către organele de cercetare penală, iar din cuprinsul lor rezulta împrejurarea că apelantul nu dorea altceva decât să se dezvinovăţească în faţa părinţilor, nerecunoscând faptul că a suprimat viaţa victimei M.V., afirmând textual „proba ADN nu este a mea, aşa că voi scăpa de această crimă”, cu toate că pe parcursul declaraţiilor date până în acel moment în faţa poliţiei şi a procurorului, apelantul recunoscuse în mod constant hotărârea luată, în sensul suprimării vieţii victimei, pentru a o deposeda de suma de 3000 lei pe care ar fi avut­o în locuinţă.
Vinovăţia inculpatului este dovedită fără dubiu şi prin concluziile raportului de constatare tehnico­ştiinţifică traseologică nr.5407 din 20.03.2012 al IPJ Cluj, prin care s­a stabilit că urma de încălţăminte descoperită şi ridicată cu ocazia investigării locului faptei, realizată la 28.01.2012, a fost creată de un obiect de încălţăminte ce prezintă un desen antiderapant asemănător cu cel al tălpii ghetei pentru piciorul stâng şi drept, ridicată, cu ocazia percheziţiei de la inculpat.
Curtea reţine că revenirile inculpatului M.P.G. asupra recunoaşterii comiterii infracţiunilor din faza de urmărire penală, precum şi încercarea de antrenare în săvârşirea acestora, a numitului M.V., sunt nejustificate cu nimic, neveridice, necoroborându­se cu vastul probatoriu ataşat dosarului.
Astfel, în urma comparaţiilor dactiloscopice efectuate, cu urmele papilare ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului şi impresiunile papilare ale numitului M.V., rezultatul a fost negativ.
Pe de altă parte, în cadrul declaraţiilor din 28.01.2012 şi 1.02.2012 din faza de urmărire penală, numitul M.V. a negat faptul că ar fi suprimat viaţa victimei, fiind de acord să fie testat la poligraf.
Din concluziile raportului de constatare tehnico­ştiinţifică nr.4881 din 22.02.2012 a IPJ Cluj rezultă că răspunsurile numitului M.V. la întrebările relevante ale cauzei nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
Considerându­se de către procuror că se impune verificarea realităţii şi sincerităţii declaraţiilor numitului M.V., faţă de afirmaţiile inculpatului M.P.G., s­a dispus efectuarea unei noi testări poligraf a acestuia.
Potrivit raportului de constatare tehnico­ştiinţifică nr.4935 din 16.03.2012 a IPJ Cluj a rezultat fără dubiu că răspunsurile numitului M.V. la întrebările relevante cauzei, nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
Mai mult, fiind audiat de procuror, numitul M.V. a precizat faptul că în niciun caz la 27.01.2012 în jurul orei 13,00 nu ar fi avut posibilitatea să se întâlnească cu inculpatul M. în locul indicat de acesta, pentru că la acea oră se afla la serviciu, susţinere ce s­a dovedit reală, prin verificările organelor de urmărire penală, deoarece pontajul muncitorilor în unitate se face pe bază de cartelă magnetică, probându­se împrejurarea că acesta a părăsit fabrica din Gherla la orele 14,53, prestând activitate în tura de dimineaţă, începând cu orele 6.00.
De asemenea, M.V. a negat faptul că i­ar fi spus inculpatului M. că mătuşa sa mai deţine bani în locuinţă, deoarece cunoştea faptul că după 15.01.2012, victima a remis suma de 2.600 lei spre păstrare, martorului J.V.. A învederat însă, că într­o după­amiază, ulterior datei de 15.01.2012, deplasându­se la localul R. din satul N. unde l­a observat doar pe inculpatul M., fără a se gândi că acesta este autorul furtului banilor de la mătuşa sa din 15.01.2012, a purtat discuţii în public cu martora P.E. cu privire la acea sustragere, context în care a afirmat că hoţul ce şi­a însuşit cei 980 lei, nu a găsit şi suma de 3.000 lei, care erau ascunşi în casa părţii vătămate.
Vinovăţia inculpatului este probată fără niciun dubiu şi prin declaraţiile martorelor
P.E. V. şi C.C., angajate ale locului R., care au confirmat împrejurarea că niciodată nu l­au observat pe inculpatul M. discutând cu M.V. şi că respectiv, ulterior datei de 15.01.2012, în restaurant s­au purtat discuţii cu privire la furtul din locuinţa lui M.V. a unei sume de bani. Cele două martore au confirmat cele susţinute de M.V., dar negate de inculpatul M., în sensul că acesta obişnuia să fumeze.
Nu este veridică, în opinia Curţii, nici susţinerea inculpatului M., în sensul că numitul M.V. i­ar fi asigurat paza din grădina imobilului cu nr.338 deoarece în cuprinsul primei sale declaraţii din faza de urmărire penală, a făcut referire la locul în care, la un moment dat, personal a staţionat în grădina victimei – o căpiţă de fân, despre a cărei existenţă şi amplasare, nu avea cum să ia cunoştinţă, decât dacă ar fi fost în acel loc, deoarece fânul nu se observa nici din stradă şi nici din curtea locuinţei victimei. Nesinceritatea inculpatului este probată şi prin împrejurarea că, ştiind modelul impresiunii urmelor de încălţăminte pe care le­a purtat la data crimei, o pereche de ghete, acesta a susţinut că de fapt, în noaptea de 27/28.01.2012 era încălţat cu o pereche de adidaşi de culoare neagră.
Vinovăţia inculpatului este dovedită şi prin împrejurarea că deşi constant a susţinut că la comiterea infracţiunilor a fost însoţit şi de nepotul victimei, persoană de la care a şi aflat că aceasta deţine în locuinţă suma de 3.000 lei provenită din vânzarea unor animale, la locul faptei nu au fost identificate decât urmele sale papilare.
Nu în ultimul rând, culpa exclusivă a inculpatului M.P.G. în comiterea faptelor deduse judecăţii, este probată şi prin concluziile raportului de constatare tehnico­ştiinţifică ADN nr.136781 din 5.03.2012 a IGPR­Institutul Naţional de Criminalistică, Serviciul de Biocriminalistică, din care rezultă că de pe perechea de pantaloni de trening de culoare bleumarin şi dungă laterală de culoare albă, ridicată de la inculpatul M., s­au prelevat un nr.de urme notate T 136781061, T 136781064 şi T 136781062. Prima urmă prezintă sânge uman, iar genotiparea ADN­ului extras din această urmă a pus în evidenţă un profil genetic identic cu cel al ADN­ului extras din proba biologică de referinţă recoltată de la victima M.V.. Urma notată T 136781062 prezintă celule epiteliale şi un cap de spermatozoid, iar genotiparea ADN­ului extras din această urmă, a pus în evidenţă un profil genetic majoritar identic cu cel al ADN­ului extras din proba biologică de referinţă recoltată de la inculpatul M.P.G.. De asemenea, urma notată T 136781064 prezintă sânge uman, iar genotiparea ADN­ului extras din această urmă a pus în evidenţă un profil genetic identic cu cel al ADN­ului extras din proba biologică de referinţă recoltată de la victima M.V..
Şi de pe bluza din material textil de culoare bej, cu dungi maro şi albe, ridicată de la inculpatul M., s­au prelevat un nr.de două urme notate T 136781071 şi T 136781072. Prima urmă prezintă sânge uman, iar genotiparea ADN­ului extras din aceasta a pus în evidenţă un profil genetic majoritar identic cu cel al ADN­ului extras din proba biologică de referinţă recoltată de la victima M.V.. Urma notată T 136781072 prezintă sânge uman, iar genotiparea ADN­ului extras din aceasta a pus în evidenţă un profil genetic majoritar identic cu cel al ADN­ului extras din proba biologică de referinţă recoltată de la victima M.V..
Şi de pe tampoanele tip exudat cu secreţie anală, recoltată de la victimă, cu ocazia efectuării necropsiei, s­au prelevat urmele notate T 136781021, T 136781022, T 136781023, T 136781024, iar de pe tamponul tip exudat cu secreţie anală recoltată de la victimă, pus la dispoziţie de către IML Cluj s­au recoltat două urme T 136781033 şi T 136781034. Genotiparea ADN­ului extras din urmele notate T 136781024 şi T 136781034 a pus în evidenţă, un haplotip identic cu cel al inculpatului M.P.G. sau cu un altul al oricărei alte persoane de sex masculin, înrudite pe linie paternă cu inculpatul M.P.G.. De asemenea, genotiparea ADN­ului extras din urma notată T 136781062 prelevată de pe perechea de pantaloni de trening de culoare bleumarin şi dungi laterale de culoare albă, a pus în evidenţă un haplotip identic cu cel al inculpatului M. sau al oricărei persoane de sex masculin, înrudite pe linie paternă cu acesta.
Relevant în speţă este că haplotipul numitului M.V. este diferit de haplotipurile obţinute din urmele aparţinând inculpatului M.P.G..
S­a susţinut de către apărătorul inculpatului M. necesitatea efectuării unui raport de expertiză medico­legală ADN cu participarea unui expert desemnat de către acesta, întrucât, în speţă, există contradicţii între concluziile raportului de constatare medico­legală a victimei întocmit de IML Cluj la 20.02.2012 unde la pag.9 pct.3 examen serologic se învederează că „la examenul microscopic din secreţia vaginală a cadavrului s­au pus în evidenţă, capete de spermatozoizi, unii balonizaţi, alţii distruşi, ceea ce este sugestiv pentru un viol consumat cu peste 24 ore înaintea testării serologice; conţinut rectal lipsit de spermatozoizi şi conţinutul raportului de constatare tehnico­ştiinţifică ADN nr.136781 din 5.03.2012 a IGPR unde la concluziile pct.20 şi 24 se precizează că „genotiparea ADN­ului extras din urma T 136781024 a pus în evidenţă un haplotip identic cu cel al numitului
M.P.G. sau cu al oricărei alte persoane de sex masculin înrudită pe linie paternă cu inculpatul M., iar la pct.24 se evidenţiază că genotiparea ADN­ului extras din urma T 136781034 a pus în evidenţă un haplotip identic cu cel al inculpatului M. sau cu al oricărei alte persoane de sex masculin înrudită pe linie paternă cu acest inculpat.
Curtea a respins ca inutilă cauzei, efectuarea unei noi probe ştiinţifice câtă vreme între concluziile IML Cluj şi cele ale IGPR Bucureşti din 5.03.2012 nu există nicio contradicţie.
Astfel, raportul IML Cluj din 20.02.2012 face vorbire despre secreţia vaginală a victimei în care s­au evidenţiat spermatozoizi, dovadă că a fost victima unui viol cu cel puţin 24 ore înainte, din conţinutul rectal lipsind spermatozoizii, în timp ce raportul de constatare ADN al IGPR din 5.03.2012 precizează că de pe tampoanele tip exudat cu secreţie anală recoltată de la victimă, s­a pus în evidenţă un haplotip identic cu cel al inculpatului M. sau, cu o altă persoană de sex masculin, înrudită pe linie paternă cu acesta.
În opinia Curţii, împrejurarea că IML Cluj nu a descoperit spermatozoizi în conţinutul rectal al victimei, pe când IGPR pune în evidenţă profilul ADN al inculpatului recoltat din secreţia anală a numitei M.V., nu exclude un raport sexual anal al victimei cu inculpatul, întrucât este ştiut şi confirmat de literatura medicală că există relaţii sexuale, fără a fi urmate de ejaculare.
Mai mult, dacă inculpatul a finalizat prin ejaculare în vaginul victimei, raportul sexual normal, aşa cum atestă IML Cluj, este evident că la un interval de câteva minute şi în condiţii de maximă tensiune psihică, nu a dus la final şi raportul sexual anal, ceea ce nu infirmă însă existenţa acestuia.
Totodată, probele ştiinţifice existente la dosar demonstrează că inculpatul a întreţinut raport sexual anal cu victima în timp ce aceasta era în viaţă, ceea ce reiese din împrejurarea că „leziunea anală prezintă multiple soluţii de continuitate liniare, radiare, în jurul orificiului anal cu infiltrare sanguină”. În literatura de specialitate medico­legală se arată că „orice traumatism contuziv sau compresia are drept consecinţă mici rupturi capilare, dermo­hipodermice şi în condiţiile existenţei circulaţiei, extravazare cu infiltrare sanguină a ţesuturilor din jur, iar echimoza fiind o leziune ce nu poate apărea decât în timpul vieţii, confirmă la cadavru, caracterul vital al leziunii. Prezenţa infiltraţiei cu sânge a ţesuturilor, a revărsatelor sanguine în seroase, sau în afara corpului, este unul din principalele caractere ale leziunilor traumatice produse în timpul vieţii, fiind considerat unul din cele trei caractere clasice ale leziunilor vitale”.
Pe de altă parte, Curtea va înlătura ca nefondată susţinerea apărării în sensul că imposibilitatea specialiştilor din IGPR de a analiza unele urme de la pct.13 şi 14 din raportul de constatare tehnico­ştiinţifică din 5.03.2012, crează un dubiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de către inculpat – deoarece electroforegramele care reprezintă ADN­ul brut – nu au putut fi valorificate, datorită cantităţii insuficiente de material biologic recoltat de la locul infracţiunii. Aceasta nu exclude însă, decât valorificarea acelor urme, vinovăţia inculpatului M. fiind evidenţiată prin concluziile specialiştilor redate la pct.20, 24 şi 25 din acelaşi raport de constatare ADN al IGPR din 5.03.2012.
Nu s­a considerat pertinentă de către Curte, expertizarea ADN a mucurilor de ţigară descoperite la locuinţa victimei, întrucât inculpatul a negat că fumează, acestea putând data de o perioadă îndelungată de timp la domiciliul numitei M.V., putând proveni de la alte persoane care o vizitau şi o ajutau la muncile din gospodărie şi care oricum, dacă se dovedea că nu au fost fumate de către apelant, nu­l excludeau ca autor al infracţiunilor deduse judecăţii.
Curtea a respins cererea în probaţiune formulată de inculpat constând în audierea martorului M.A., întrucât acesta a fost ascultat la Tribunalul Cluj, necunostând aspecte esenţiale ale dosarului, afirmând chiar că victima a decedat în anul 2009, fără a cunoaşte cauzele morţii.
Nu se impune nici audierea unor alţi colegi de penitenciar ai inculpatului M., respectiv martorii A.E. şi C.D. pentru a dovedi că alte persoane au omorât şi violat victima, infracţiuni comise pentru a ascunde dorinţa de însuşire a banilor pe care credea apelantul că partea vătămată îi deţine la domiciliu, întrucât judecata se mărgineşte conform art.317 C.proc.pen., la fapta şi persoana dedusă judecăţii.
Curtea reţine că potrivit art. 69 C.proc.pen., declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declaraţiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu , anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susţinerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte şi împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.
Chiar şi în acest context, instanţa are facultatea, iar nu obligaţia de a reţine declaraţiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „declaraţiile pot servi” iar nu „servesc” doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.
Aşadar, revenirile inculpatului asupra declaraţiilor de recunoaştere din faza de urmărire penală (poliţie) şi în faţa procurorului sunt simple afirmaţii, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecinţele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.
Dispoziţiile art.63 alin.2 C.proc.pen.exclud o ordine de preferinţă, nefăcându­se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu­l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le­a administrat.
Dând sens şi dispoziţiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa de fond a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile inculpatului.
Pe de altă parte, declaraţiile acestuia date în faza judecăţii şi în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).
Curtea de Apel analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanţe cu privire la situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii tuturor infracţiunilor deduse judecăţii, aşa cum am arătat pe larg în considerentele deciziei.
Deşi inculpatul a negat constant comiterea faptelor, (viol, omor deosebit de grav şi tentativă la tâlhărie) afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susţinerile acestuia nu au suport probator.
Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.
În legătură cu al treilea motiv de apel vizând recunoaşterea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante reglementate de art.74 lit.a­c C.pen., cu consecinţa reducerii pedepsei şi a schimbării sancţiunii detenţiei pe viaţă, cu pedeapsa închisorii, Curtea reţine următoarele:
Existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art.74 C.pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art.74 C.pen., rezultă că recunoaşterea unor atari împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. În această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s­a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
 
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată şi deci lăsată la aprecierea acesteia.
În speţă, în raport cu gradul de pericol social sporit al faptelor comise de inculpat, care pe timp de noapte, a pătruns fără drept, prin efracţie în locuinţa victimei, fără consimţământul acesteia, cu intenţia declarată de a­i suprima viaţa şi a­şi crea condiţii favorabile sustragerii unei sume importante de bani, pe care însă nu a găsit­o şi în timp ce, aflându­se în domiciliul victimei, prin constrângere, prin violenţă şi după aducerea ei în stare de imposibilitate de a se apăra şi în timp ce mai era în viaţă a întreţinut raporturi sexuale normale şi anale, uciderea fiind realizată în scopul furtului de bani, prin fractura osului hioid şi a coloanei vertrebale, nu justifică aplicarea art.74, 76 C.pen.
Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să­şi poată îndeplini funcţiile care­i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr­o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio­etice impuse de societate.
Gravitatea deosebită a infracţiunilor comise şi numărul acestora, este un element care nu poate fi omis şi care trebuie bine evaluat de către Curte, în alegerea pedepsei.
Aşa fiind, inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.
Sub aspectul individualizării pedepselor în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen., ţinându­se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptelor comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii lor, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră cu privire la infracţiuni, nu posedă antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al sancţiunii care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. ­52 alin.1 ­, potrivit căruia “scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.
Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C.pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorului.
Faptele sunt neîndoielnic grave, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, curtea va ţine seama că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unor pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoz.art.1 din Codul penal, ce prevăd că “legea penală apără…persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept”.
Este demn de remarcat că inculpatul nu a manifestat regret în faţa instanţei de judecată, faţă de infracţiunile comise, nici empatie faţă de familia victimei decedate, nu a acoperit daunele provocate acestora, aspecte care vor fi avute în vedere de către Curte la aplicarea pedepsei.
Din piesele dosarului nu a rezultat că inculpatul a conştientizat propriile acţiuni şi gravitatea infracţiunilor pentru care este judecat, lipsind exersarea asumării responsabilităţii pentru propriile fapte.
Consolidarea resurselor personale trebuie să vizeze în egală măsură şi dobândirea unor percepţii corecte a rolului pedepsei, pentru a preîntâmpina accentuarea sentimentelor şi manifestărilor de frustrare, generată de menţinerea sa în mediul carceral. Toate aceste aspecte, necesită o intervenţie de lungă durată şi centrată pe conştientizarea motivelor care au determinat infracţiunile, înţelegerea legăturii de cauzalitate dintre comportamentul victimei şi cel avut de inculpat, controlul furiei şi identificarea unor noi modalităţi de abordare a situaţiilor conflictuale. Gestionate corespunzător, acestea ar putea constitui resurse interne pe care inculpatul apelant s­ar putea baza în viitor.
Desigur, gravitatea deosebită a infracţiunilor, contribuţia exclusivă a inculpatului la comiterea lor, lipsa antecedentelor penale, dar şi trăsăturile de personalitate, astfel cum au fost relatate de martorii audiaţi în cauză şi evidenţiate de raportul de expertiză medico­legală psihiatrică şi de înscrisurile depuse la dosar, justifică stabilirea pedepselor în cuantumul hotărât de prima instanţă, neexistând temeiuri de reducere sau de modificare a acestora.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat în baza art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen., apelul inculpatului M.P.G..
În baza art.350 C.proc.pen.se va menţine starea de arest a inculpatului.
Cum în cauză, temeiul arestării îl constituie disp.art.148 alin.1 lit.f C.proc.pen. şi acesta nu a dispărut, iar în cursul judecăţii în primă instanţă s­a stabilit vinovăţia inculpatului urmează a se constata că se impune necesitatea menţinerii şi pe viitor a măsurii arestării preventive.
Săvârşirea acestor infracţiuni, precum şi modalitatea de comitere denotă un potenţial criminogen ridicat şi un pericol social major.
În concluzie, existenţa cazului de arestare prev.de art.148 lit.f Cod proc.pen. este pe deplin probat, aşa încât revocarea măsurii preventive a arestării nu se impune.
Întrucât infracţiunile săvârşite denotă un deosebit grad de pericol social, inculpatul fiind, de altfel, condamnat de către instanţa de fond, se impune menţinerea stării de arest persistând motivele ce au stat la baza luării acestei măsuri.
Constatând că sunt întrunite atât cerinţele art. 3002 şi ale art.160b cod proc.pen. cât şi prevederile art. 5 pct.1 lit. a şi c din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea va menţine starea de arest a inculpatului deţinut în Penitenciarul Gherla, întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art. 5 paragraf 1 din CEDO (cauza Tommasi vs.Franţa).
Chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Cluj nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 paragraf 1 lit. a din CEDO, astfel cum a fost interpretat de aceeaşi instanţă în cauza Wemhoff contra Germaniei.
În baza art.88 C.pen.se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv începând cu 5 februarie 2012 şi până la zi.
În baza art.189 C.proc.pen., se va stabili în favoarea Baroului de avocaţi Cluj suma de 50 lei onorariu apărător oficiu ce se va plăti din F.M.J.
Întrucât partea civilă M.I. şi­a angajat apărător pentru a combate motivele de apel ale inculpatului, acesta va fi obligat în baza art.193 C.proc.pen., să­i achite suma de 1500 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocaţial.
Văzând disp.art.192 alin.2 C.proc.pen., inculpatul va plăti statului 800 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocaţial. (Judecător Delia Purice)