avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Omor calificat. Săvârşirea faptei cu premeditare şi în public. Apel declarat împotriva încheierii prin care s-a respins o cerere de scutire de la plata amenzii judiciare. Admisibilitate
 
C. pen., art. 175 alin. 1 lit. a, i
C. pr. pen., art. 199, art. 361 alin. 2
 
Dacă inculpatul a luat hotărârea de a aplica o corecţie victimei cu mult anterior săvârşirii faptei şi a efectuat acte materiale pentru pregătirea acţiunii care va urma, sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea cauze de calificare a omorului date de premeditare.
Scara blocului reprezintă un loc care, prin natura şi destinaţia sa, este totdeauna accesibil publicului, în accepţiunea dată de art. 152 lit. a C. pen., fiind astfel realizată cauza de calificare a omorului, dată de condiţia publicităţii faptei. În acest sens, pentru reţinerea acestei cauze de calificare, este lipsit de importanţă că scara blocului era prevăzută cu interfon funcţional, atâta timp cât locul respectiv nu se află în proprietatea privată a vreunei persoane, ci în proprietatea coindiviză a proprietarilor apartamentelor, aceşti proprietari, persoanele care locuiesc în imobil, persoanele care deţin cartela sau codul de acces, ori celor cărora le este permis accesul nu sunt membrii unei singure familii, ci se încadrează în noţiunea de public, în sensul legii penale. Astfel, fapta a fost susceptibilă să ajungă la cunoştinţa publicului, ceea ce, prin voinţa legiuitorului, îi imprimă un grad sporit de periculozitate.
Pornind de la regula consacrată de art. 361 alin. 2 C. pr. pen., după care încheierile date în primă instanţă nu pot fi atacate separat, ci numai odată cu sentinţa care dezleagă fondul pricinii, precum şi de la faptul că încheierea de constatare a abaterii şi de aplicare a amenzii judiciare beneficiază separat de calea de atac de retractare prevăzută de art. 199 C. pr. pen., apelul avocatului vizează de fapt sentinţa pronunţată în prim grad, cu referire în particular la încheierea prin care i s-a respins cererea de scutire de la plata amenzii judiciare.
 
   Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
       Decizia penală nr. 62/A/21 octombrie 20112
 
Prin sentinţa penală nr. 124/15 septembrie 2011, Tribunalul Mureş:
- a respins ca nefondate cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului P.S.L., din infracţiunea de omor calificat prev. de art.174, art.175 litera i Cod penal cu aplicarea art.99 şi următoarele Cod penal, în infracţiunea de omor prev. de art.174 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.99 şi următoarele Cod penal sau, în subsidiar, în infracţiunea de omor calificat prev. de art.174, art.175 litera i Cod penal cu aplicarea art.73 litera b Cod penal şi a art.99 şi următoarele Cod penal, ori în infracţiunea de omor prev. de art.174 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.73 litera b Cod penal şi a art.99 şi următoarele Cod penal, cereri formulate de inculpat prin apărător ales.
-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului P.S.L. prin rechizitoriul Parchetului din infracţiunea de omor calificat prev. de art.174, art.175 litera i Cod penal cu aplicarea art.99 şi următoarele Cod penal, în infracţiunea de omor calificat prev. de art.174, art.175 literele a şi i Cod penal cu aplicarea art.99 şi următoarele Cod penal, cerere formulată de părţile civile prin apărător ales.
- l-a condamnat pe inculpatul P.S.L. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prev. de art.174, art.175 litera a şi i Cod penal cu aplicarea art.99 şi următoarele Cod penal.
- l-a condamnat pe inculpatul P.S.L. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals privind identitatea prev. de art.293 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.99 şi următoarele Cod penal.
- a contopit pedepsele stabilite, conform art.33 litera a Cod penal raportat la art.34 alin.1 litera b Cod penal, şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.
- a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestul preventiv, începând cu data de 7 august 2010 până la zi, în baza art.88 alin.1 Cod penal.
- l-a menţinut pe inculpat în stare de arest preventiv, în baza art.350 alin.1 Cod procedură penală.
- a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art.71 Cod penal constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. la art.64 alin.1 lit.a teza 2, lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. 
- a admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile V.A. şi V.M. şi, conform art.14 alin.3 litera b şi alin.5 Cod procedură penală, art. 346 alin.1 Cod procedură penală, l-a obligat pe inculpatul P.S.L., în solidar cu părţile responsabile civilmente P.S. şi P.C. la plata sumei de câte 50.000 de euro, daune morale, respectiv contravaloarea în lei a acestei sume la data plăţii, la cursul oficial al zilei, în favoarea fiecărei părţi civile în parte, respectiv la plata sumei de 9803,37 lei, daune materiale, global, în favoarea ambelor părţi civile, respingând restul pretenţiilor la daune morale şi materiale ca neîntemeiate.
- l-a obligat pe inculpatul P.S.L., în solidar cu părţile responsabile civilmente P.S. şi P.C. la plata sumei de 8392 lei, cheltuieli judiciare avansate de părţile civile în faza cercetării judecătoreşti şi de urmărire penală, în temeiul art.193 alin.1,4 Cod procedură penală şi la plata sumei de 10.250 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în faza urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, în temeiul art.191 alin.1,3 Cod procedură penală.
- a menţinut sechestrul asigurator dispus prin Ordonanţa din 17 noiembrie 2010 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş asupra imobilului situat în Târgu Mureş, str.Armoniei, jud. Mureş, proprietatea părţilor responsabile civilmente P.S. şi P.C., până la recuperarea prejudiciului moral şi material cauzat părţilor civile, în cuantumul specificat prin prezenta sentinţă şi anume 100.000 de euro, daune morale, respectiv contravaloarea în lei a acestei sume la data plăţii, la cursul oficial al zilei şi suma de 9803,37 lei, daune materiale, în baza art.357 alin.2 litera c Cod procedură penală. 
- a dispus confiscarea celor două cuţite din care unul de bucătărie lung de 30,5 cm, cu o lamă de 19,5 cm care a fost uzitat la comiterea faptei şi unul tot de bucătărie, cu mâner negru care a putut fi folosit în acelaşi scop, în baza art.118 alin.1 litera b Cod penal, aflate în plicurile nr.1 şi 2 din registrul corpurilor delicte.
- a dispus restituirea unui colet plic conţinând un tricou fără mâneci de culoare kaki, conţinând inscripţia „Puma” în zona pieptului martorului V.M.S., în baza art.357 alin.2 litera e Cod procedură penală.
- a dispus restituirea unei cartele, a unei chei, a unei cărţi de joc găsite asupra victimei V.B.A., precum şi a unui tricou purtat de aceasta, bunuri aflate în plicurile cu nr.13 şi 14, în registrul corpurilor delicte, părinţilor acesteia, părţile civile V.A. şi V.M., în baza art.357 alin.2 litera e Cod procedură penală.
- a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice necesare în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, odată cu rămânerea definitivă a sentinţe de condamnare, în baza art.7 alin.1 din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea S.N.D.G.J. raportat la art.4 alin.1 litera b din aceeaşi lege.
- a dispus informarea inculpatului cu privire la cele de mai sus, în temeiul art.5 alin.5 din legea enunţată.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în toamna anului 2009, posibil prin luna septembrie, conform susţinerilor surorii inculpatului P.S.L., martora P.E.N., acesta a intrat în relaţii de amiciţie cu aşa numita „gaşcă de la Super” din care făceau parte şi victima V.B.A., martora D.E.A., martorii V.M.S., zis C., G.F., A.S., B.A.M., B.J.I., practic majoritatea martorilor audiaţi în prezenta cauză. O mare parte dintre aceştia au relevat faptul că victima era o persoană liniştită care nu provoca scandaluri, chiar dacă uneori mai consuma droguri uşoare cu ceilalţi prieteni, dar, în schimb, inculpatul era o fire răutăcioasă, încerca tot timpul să-i înşele pe alţii, căuta probleme. Chiar şi membrii familiei inculpatului, respectiv mama sa P.C. şi sora acestuia P.N.E. au relevat caracterul rebel al inculpatului, faptul că în compania prietenilor săi devenea cu totul altul, nu mai asculta de nimeni şi obişnuia să organizeze întâlniri la domiciliul părinţilor săi în cadrul cărora se consuma droguri. Din cauza caracterului acestuia, nu era scutit de probleme, având diverse conflicte cu alte persoane, chiar din afara găştii, care uneori îl căutau şi acasă, conform relatărilor propriei sale mame sau îl agresau fizic. Până şi victima a avut un diferend cu inculpatul, însă acest diferend a avut legătură cu fosta iubită a victimei, martora M.A., care ar fi fost acostată de către inculpat, acesta fapt stârnind o reacţie agresivă din partea victimei care l-ar fi trântit la pământ sau i-ar fi atras atenţia să-şi vadă de treabă. Cert este că, din primăvara anului 2010, victima nu se mai întâlnea cu martora M.A., aspect confirmat şi de diriginta acesteia, X.P.
Din cauza deteriorării relaţiilor existente între inculpat şi gaşca de la Super, în luna ianuarie 2010 acesta rămâne prieten doar cu martorul V.M.S., iar în luna aprilie 2010, începe o relaţie de prietenie cu martora D.E.A., aceasta devenind iubita inculpatului. Deşi martora mai frecventează gaşca de la Super, rămânând prietenă cu persoanele care făceau parte din aceasta, nu le divulgă faptul că ar fi devenit iubita inculpatului, probabil cunoscând care era părerea generală despre acesta în rândul găştii. Anterior lunii aprilie 2010, aceeaşi martoră a întreţinut relaţii intime şi cu victima V.B.A., respectiv ar fi vorba de o singură relaţie întreţinută cu aceasta în luna ianuarie 2010, nu se ştie în ce context. Se pare că victima a relatat acest fapt martorei M.A.. În urma unei discuţii pe messenger dintre martoră şi inculpat, aceasta, la întrebarea lui dacă martora D.E. ar fi întreţinut relaţii intime cu victima, a răspuns afirmativ. Deşi cunoştea firea inculpatului, martora a preferat să-i dezvăluie acest aspect pe fondul unei posibile gelozii, având în vedere că victima fusese prietenul martorei M.A. anterior întreţinerii acestei relaţii intime cu martora D. sau e posibil, chiar în cursul ei. 
Martorele B.T.E. şi H.J.T. ştiau şi ele că martora D.E. ar fi întreţinut o relaţie intimă liber consimţită cu victima şi că, în continuare, între cei doi exista o relaţie de amiciţie. Deşi martora D. a negat constant că ar fi întreţinut o astfel de relaţie cu victima, celelalte martore enunţate au confirmat că într-adevăr această relaţie a existat şi de aici s-a ajuns la concluzia că e foarte posibil ca atunci când martora D. a fost întrebată de către inculpat dacă este adevărat ce a aflat în legătură cu acest aspect, să-i fi mărturisit acestuia un neadevăr, pentru a nu-l face gelos, şi anume că ar fi fost violată de victimă. Această mărturisire nereală însă nu a făcut decât să-l incite la ură şi să trezească în inculpat dorinţa răzbunării faţă de victimă, acesta ignorând total faptul că martora D. era totuşi prietenă apropiată cu victima, prin urmare putea să-şi dea seama că aceasta nu-i spunea adevărul. Poate acest din urmă aspect e posibil să-l fi învrăjbit şi mai mult pe inculpat care oricum nu o plăcea pe victimă. Chiar dacă inculpatul a mai afirmat că martora ar fi mers mai departe cu minciunile şi ar fi spus că victima a terorizat-o cu mesaje prin care încerca să o facă să devină iubita lui, aceste aspecte nu sunt confirmate de către martoră, iar prima instanţă le-a calificat drept posibile apărări disperate ale inculpatului sau justificări în plus ale gestului răzbunător al acestuia. Tribunalul a luat în considerare parţial declaraţia inculpatului referitor la mărturisirea nereală făcută acestuia de martora D. că ar fi fost violată de către victimă. Aceasta, întrucât inculpatul i-a spus şi martorului V.M.S. că victima trebuie să plătească pentru ce a făcut martorei D., cu o săptămână anterior decesului victimei, i-a relatat că aceasta a violat-o pe prietena lui, iar aceleiaşi afirmaţii le-a făcut inculpatul şi faţă de martora B.T.E., faţă de propria soră, P.E.N. încă în luna mai 2010 şi faţă de martora M.A., în vara anului 2010.
Din luna aprilie 2010, de când inculpatul a aflat de la martora D. ce s-ar fi întâmplat între aceasta şi victimă, în suflet i-a încolţit ideea răzbunării, la care s-a adăugat faptul că oricum nu o plăcea cu victimă cu care martora rămăsese prietenă. Din vara aceluiaşi an şi anume din luna iunie 2010, inculpatul a început să poarte şi un cuţit la el, însă motivat de faptul fusese agresat în mai multe rânduri de diverse persoane şi pentru a se proteja împotriva acestora, aşa cum a susţinut chiar sora inculpatului, precum şi martorii V.M.S., respectiv D.E.A. 
Prin prisma obişnuinţei inculpatului de a consuma droguri, a agresiunilor la care a fost supus, acesta a dezvoltat un caracter dificil de înţeles, pe fondul unui psihic destul de labil, care însă nu i-a afectat discernământul la momentul comiterii faptelor, după cum a rezultat şi din expertizele efectuate acestuia. 
La finele lunii iulie 2010, martora D.E.A. s-a mutat provizoriu în apartamentul situat în Tg.Mureş, str.Rodniciei, pentru circa 2-3 zile, apartament în care mai locuiau cu chirie martorii K.C. şi V.B.
La data de 29 iulie 2010, inculpatul a avut o dispută cu părinţii săi, cauzată de prietenia cu martora D.E. care, deşi în faza iniţială le-a creat acestora o impresie bună, ulterior a început să-l caute pe inculpat la ore târzii în noapte, 3-4 dimineaţa, la domiciliul părinţilor săi, influenţându-i programul şcolar din timpul zilei, iar părinţii inculpatului şi-au schimbat radical părerea, în mod negativ, raportat la aceasta.
Cert este că, după cearta cu părinţii săi, de faţă fiind şi martora D., inculpatul s-a mutat cu martora în locuinţa închiriată de prietenii acesteia unde a rămas peste noapte. A doua zi, urma ca inculpatul să-şi caute locuinţă unde să stea cu chirie, date fiind relaţiile tensionate cu părinţii săi. 
Deşi martora cunoştea că inculpatul şi victima nu se înţelegeau bine, fără a preciza motivul, în prezenţa inculpatului a discutat la telefon cu victima care ar fi contactat-o spunându-i că doreşte să vină după nişte chei pe care le-a uitat anterior la martoră. Auzind că în cursul zilei respective urma să sosească victima V.B.A. la locuinţa respectivă, fiind chemat de către martoră, inculpatului i-a încolţit ideea de a-i aplica o corecţie acesteia pe motiv că ar fi violat-o pe martoră. Cu toate că inculpatul a relatat pe tot parcursul procesului că planul de răzbunare ar fi fost pus la cale împreună cu martora D. care în acest scop l-ar fi chemat pe victimă, precum şi cu prietenul său martorul V.M. anterior cu o săptămână de tragicul eveniment, susţinerile acestuia nu au fost confirmate de cei doi martori, astfel că prima instanţă nu le-a luat în considerare. Mai mult, din declaraţiile acestora rezultă că planul de răzbunare, sau aşa-zisa corecţie aplicabilă victimei, a fost exclusiv opera integrală a inculpatului. 
Ştiind că victima urma să sosească în cursul serii la reşedinţa martorei D., inculpatul l-a contactat pe messenger pe martorul V.M.S., căruia i-a cerut să vină la adresa unde se afla, în jurul orei 19.00, în scopul aplicării acelei corecţii victimei. Martorul V.M.S. s-a conformat, sosind în jurul orei 18.00 la adresa la care locuia provizoriu martora D., unde inculpatul i-a făcut cunoscut planul conceput de el şi anume că doreşte să discute cu victima care va veni după nişte chei, în legătură cu ce i-ar fi făcut prietenei sale, martorei D., iar victima va trebui să plătească pentru aceasta. Aceştia au discutat pe balcon, astfel că martora D. nu a auzit conversaţia dintre ei, dar suspectând despre ce este vorba, atât ea cât şi martorul V.M.S. i-au cerut inculpatului să renunţe la cele două cuţite pe care le avea asupra lui în scop de autoapărare, unul provenind de la locuinţa părinţilor săi, iar al doilea de la o locuinţă unde stătuse martora în chirie, să nu le ia cu el la plecare şi să le lase acolo. Cu toate acestea, inculpatul a păstrat cuţitele asupra lui şi a mai zăbovit un interval de 30 de minute împreună cu martorul V.M. în locuinţa martorei, apoi au ieşit din apartament, aspecte confirmate şi de ceilalţi ocupanţi ai locuinţei şi anume martorii K.C. şi V.B. Martorii enunţaţi anterior nu au auzit ce s-a discutat între cei trei, cât timp deşi s-au aflat în apartament, fiecare au avut alte îndeletniciri, unul fiind în bucătărie, iar al doilea într-o altă cameră decât cea în care erau cei trei. Cert este că, la 10 minute de la plecarea inculpatului şi a martorului V.M.S., au auzit interfonul sunând. În acest răstimp, de fapt cei doi, inculpatul şi martorul V., nu plecaseră, ci se aflau în faţa uşii apartamentului discutând strategia acostării şi apoi a atacării victimei. Declaraţiile celor doi concordă şi prin aceea că martorul V.M. nu neagă faptul că a rămas la etajul I al blocului, iar inculpatul a coborât la parter pentru a-şi satisface necesităţile fiziologice. De fapt, astfel urma să fie încolţită victima mai uşor, din două părţi, atât din faţă cât şi din spate, pentru a-i fi înlăturată orice posibilitate de a se apăra, ceea ce s-a şi întâmplat, din momentul în care V.B.A. a intrat în scara blocului respectiv. Martorul o aştepta la etajul întâi, în timp ce inculpatul urca scările în spatele ei, cerându-i socoteală pentru ce i-a făcut martorei D. În tot acest răstimp, inculpatul nu a putut demonstra că ar fi dat cuţitele martorului ca să-l sperie pe victimă, renunţând brusc la ideea aplicării unei corecţii fizice acestuia. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, nici un martor nu a putut confirma susţinerea inculpatului că V.M.S. ar fi avut vreun motiv să se răzbune pe victimă suficient de temeinic încât să-l învrăjbească mai mult decât pe inculpat împotriva acesteia. Nici măcar eventualele datorii pentru droguri sau eventuale divergenţe care ar fi existat între martor şi un alt prieten apropiat al victimei, nu pot justifica predarea cuţitelor de către inculpat martorului, anterior momentului acostării verbale a victimei, aceasta cu atât mai mult cu cât ideea de corecţie fizică şi planul de răzbunare au aparţinut integral inculpatului.
Victima, abordată fiind de către inculpat, mai întâi verbal, a manifestat o atitudine de negare, neştiind de ce-l acuză acesta şi întrucât inculpatul se afla foarte aproape de el, l-a împins puţin. Cei trei se aflau la etajul I al blocului respectiv. Între timp, inculpatul şi victima ajunseseră faţă în faţă iar cel care încerca să lovească era inculpatul. De menţionat că acesta din urmă ţinea cuţitele cu vârful în jos, iar victima încerca să se apere, prinzându-i ambele mâini în care ţinea cele două cuţite. Martorul V.M.S. se afla şi el foarte aproape de victimă, chiar în spatele ei, iar aceasta din urmă, în timp ce ţinea mâinile inculpatului, se împingea în martor. Martorul a prins victima încercând să o scoată din sfera inculpatului, însă aceasta, crezând că şi martorul vrea să o lovească, s-a întors înspre acesta şi a încercat să-i aplice o lovitură cu piciorul, fără însă a reuşi. Între timp inculpatul a încercat din nou să lovească victima, a întors-o cu faţa înspre el şi a lipit-o cu spatele de balustradă, însă nu a reuşit decât să taie superficial victima cu unul dintre cuţite în zona umărului stâng. Cu toate acestea într-o fracţiune de secundă, acelaşi inculpat a împuns victima cu unul dintre cuţite şi în zona gâtului. Relatările martorului V.M.S. referitor la modul în care s-au produs leziunile victimei, cea de-a doua descrisă fiind letală, sunt confirmate de fotografiile judiciare şi de concluziile medico-legale inclusiv cele ale raportului de autopsie medico-legală efectuat asupra corpului victimei care relevă inclusiv direcţia de aplicare a loviturii –de sus în jos, de la stânga la dreapta şi poziţia în care s-au aflat inculpatul şi victima şi anume - faţă în faţă. Încercarea inculpatului prin apărător de a insinua că el de fapt este dreptaci şi nu stângaci astfel că nu avea cum să aplice lovitura letală victimei, e sortită eşecului. Modalitatea de aplicare de la stânga la dreapta nu înseamnă neapărat că autorul era stângaci cât timp inculpatul avea două cuţite pe care le ţinea unul într-o mână, iar celălalt în altă mână, iar în cadrul unei agresiuni e irelevant cu ce mână se aplică lovitura sau în care mână se află arma letală. Inculpatul nu a putut să-şi susţină nevinovăţia în comiterea faptei şi nici afirmaţia cum că martorul ar fi aplicat lovitura letală victimei, cu atât mai mult cu cât lui i-a aparţinut ideea acostării şi agresării acestuia, doar el era mânat de dorinţa răzbunării de multă vreme, respectiv din luna aprilie 2010 o duşmănea pe victimă, de când martora D. i-a făcut acea mărturisire mincinoasă cum că ar fi fost violată de victimă, cele două cuţite se aflau doar asupra lui şi gestul de a i le predea martorului nu poate fi explicat în nici un fel. La fel cum s-a precizat anterior, martorul V. nu a avut nici un motiv să ucidă victima şi nu în ultimul rând, inculpatul nu a justificat de ce ar fi luat brusc decizia de a pleca de lângă victimă şi de a o lăsa pe aceasta în compania martorului. În faţa instanţei a arătat că dorea să scoată victima din scara blocului şi astfel s-a dus să deschidă uşa de la intrare, exact în cele 30 de secunde cât a lipsit victima fiind înjunghiată de martor. Această declaraţie este vădit mincinoasă, întrucât nu avea nici un sens ca inculpatul să renunţe brusc la corecţia aplicată asupra victimei şi să salveze viaţa acesteia ori, dacă ar fi dorit într-adevăr acest lucru, i-ar fi spus martorului V. să sisteze orice discuţie cu victima şi i-ar fi luat cele două cuţite ale sale pe care la fel, în mod real, pretinde că i le-ar fi dat martorului. De asemenea, la autopsia efectuată victimei nu s-a găsit nicio urmă vizibilă a presupusului pumn în claviculă pe care acelaşi inculpat pretinde că i l-ar fi dat sau alte leziuni minore provocate aceleaşi victime în zona feţei cu pumnul de către martor sau în zona umerilor. Este cert că astfel inculpatul încearcă să-şi construiască o apărare fără nicio susţinere reală, adoptând o atitudine nesinceră pe tot parcursul procesului prin prisma diverselor variante susţinute de acesta şi care nu au nici un suport probator, ceea ce a determinat instanţa să  înlăture aproape în totalitate declaraţiile date de acesta şi să le reţinem pe cele ale martorului ocular V.M.S., acestea fiind singurele care exprimă adevărul şi se încadrează în contextul care a precedat evenimentul tragic, concomitent şi care a urmat acestuia. 
Tribunalul a mai reţinut că, după ce victima a fost împunsă de inculpat cu unul dintre cuţite în zona gâtului, aceasta, cu ultimele puteri, a urcat la etajul II al scării blocului, apoi la etajul IV, unde locuia martora D., inculpatul angajându-se puţin în urmărirea sa, iar apoi renunţând. Victima a încercat să îşi oprească sângerarea abundentă, însă nu a reuşit, fiind lovită într-o zonă vitală. A pătruns în apartamentul în care locuia martora şi s-a prăbuşit în cele din urmă în holul locuinţei, decesul său survenind aproape imediat.
Între timp, martorul V.S. a ieşit primul din bloc, urmat fiind, la scurt timp, de inculpat, care însă nu a părut marcat de cele întâmplate, dimpotrivă, conform susţinerilor martorului, şi-a păstrat calmul şi chiar a râs afirmând că victima a primit ce a meritat şi că nu va deceda, fapt ce denotă orice lipsă de remuşcare din partea inculpatului.
Acesta din urmă şi-a introdus deja cuţitele în interiorul pantalonilor şi pentru a îndepărta orice urme vizibile de sânge de pe acestea, a plecat împreună cu martorul la un bloc din apropiere unde a reuşit să urce până la etajul IV, apoi pe acoperişul blocului, unde inculpatul l-a pus pe martor să şteargă cuţitele de tricoul său, în special este vorba de cuţitul cu care a fost înjunghiată victima. După ce martorul s-a conformat acestui solicitări, cei doi au ascuns cuţitele pe acel acoperiş. Deşi inculpatul a susţinut că erau pete de sânge pe ambele cuţite şi că tricoul martorului s-a murdărit, acesta s-a dezbrăcat şi şi-a lăsat inclusiv tricoul împreună cu cuţitele pe acel acoperiş, nici această susţinere nu s-a confirmat cât timp nu s-a găsit şi tricoul martorului în locul unde s-au ascuns cuţitele, iar pe tricoul purtat de martor nu au fost evidenţiate pete de sânge acest tricou fiind predat ulterior de către martor agenţilor de poliţie la data de4 august. Acest tricou a fost recunoscut de martora B.T.E. şi de martora D.E. ca fiind cel purtat de către martor în ziua când s-a consumat agresiunea. Oricum faptul că nu s-au identificat urme de sânge pe tricoul martorului deşi cu acesta s-a şters cuţitul cu care s-a comis fapta creează posibilitatea, aşa cum a susţinut chiar martorul V.M., ca acel sânge să fi fost deja uscat pe cuţit în momentul în care cei doi au ajuns pe acoperişul blocului vecin. Astfel se justifică de ce nu au putut fi evidenţiate pete de sânge aparţinând victimei pe tricoul martorului. 
Vinovăţia inculpatului în comiterea omorului asupra victimei rezultă şi din cuprinsul declaraţiei sale de nerecunoaştere a faptei, cu observarea împrejurărilor atât anterioare, cât şi concomitente sau ulterioare comiterii faptei, constând în faptul că acesta a adoptat o atitudine calmă, calculată care caracterizează un criminal cu sânge rece, şi-a ascuns urmele cu răbdare, începând cu arma crimei, acel cuţit depistat ulterior de organele de urmărire penală la indicaţiile martorului ocular V.M.S., apoi continuând cu încercările disperate ale acestuia de a-şi pierde urma şi de a nu anunţa organele de poliţie despre cele întâmplate. A încercat chiar să-l atragă pe martorul V.M.S. în planul său de a se sustrage urmăririi penale, cu toate că bănuia ce s-a putut întâmpla chiar imediat după comiterea faptei când a observat mai multe ambulanţe sosind la blocul în care a survenit decesul victimei. 
Mai întâi inculpatul şi martorul au vizitat-o pe bunica celui dintâi care a refuzat să-i găzduiască, apoi pe prietena martorului V., B.T.E., căruia acesta i-a relatat exact cele susţinute şi pe parcursul procesului şi anume că a tras victima spre el pentru a-l feri de inculpat, însă aceasta, crezând că vrea să o lovească, l-a atacat. Apoi a fost înjunghiată de către inculpat. Atitudinea rece şi detaşată a inculpatului după comiterea faptei, a fost observată şi de martora B.T., în schimb martorul V.S.M. era foarte agitat din cauza celor întâmplate. Aceeaşi martoră nu a observat urme de sânge pe hainele martorului sau ale inculpatului şi a infirmat susţinerile acestuia din urmă cum că martorul Varga şi-ar fi schimbat tricoul cu un altul asemănător. 
Martora mai relatează că inculpatul ar fi fost sunat de D.E. şi aceasta i-ar fi spus că victima a decedat şi deşi martorul V.M. nu a dorit să plece cu inculpatul şi să se sustragă cercetărilor penale, inculpatul tot nu a renunţat la decizia sa de a pleca şi astfel s-a îndreptat singur înspre localitatea Miercurea Nirajului, cerând un hanorac de la martoră.
Între timp, sfătuit şi de martora B.G., mama martorei B.T., martorul V.M. s-a hotărât să meargă la poliţie şi să relateze cele întâmplate.
Inculpatul, în schimb, s-a deplasat în localitatea Miercurea Nirajului, iar de acolo înspre Sovata, a înnoptat sub un pod, apoi şi-a continuat traseul înspre Praid, ajungând la nişte cunoştinţe mai vechi din Odorheiu Secuiesc, familia J. din satul Târnoviţa. Şi-a schimbat cu aceea ocazie şi telefonul, luând legătura cu martora D., apoi şi-a continuat drumul spre Odorheiu Secuiesc unde a solicitat găzduire de la nişte foşti prieteni de familie şi anume martorii P.E. şi T. A rămas un interval de cinci zile la aceştia însă în această perioadă a manifestat o atitudine destul de retrasă, rezervată, i-a ajutat pe aceştia la muncile câmpului şi nu le-a dezvăluit nimic din cele întâmplate. Într-una din zile, inculpatul s-a deplasat cu P.E. la un internet-caffe pentru a-şi căuta un loc de muncă în Germani, luând brusc hotărârea să plece din ţară, însă în timp ce se afla acolo, a fost depistat de către agenţii de poliţie la data de 6 august 2010, în jurul orei 21.00, încercând şi pe aceştia să-i inducă în eroare şi afirmând în mod nereal faţă de ei că se numeşte T.N. şi locuieşte în satul Ulcani, Odorheiu Secuiesc. Nici măcar această faptă inculpatul nu o recunoaşte integral, afirmând că şi-a declinat o altă identitate pentru a nu intra în conflict cu poliţiştii, fapt prea puţin credibil, cu atât mai mult cu cât deja ştia de la martora D. că victima a decedat, mai mult a încercat de la bun început să se sustragă urmăririi penale şi chiar să-şi piardă urma, s-a interesat de un loc de muncă în străinătate şi odată ce agenţii de poliţie i-au arătat că îl caută de ceva vreme, nu şi-a declinat identitatea reală, preferând în continuare să se ascundă, deşi practic nu mai avea nicio şansă să facă acest lucru. Atitudinea nesinceră a inculpatului este relevată şi de expertiza medico-legală psihiatrică şi de concluziile referatului de evaluare în ceea ce-l priveşte, care statuează că acesta are o personalitate contradictorie, se conduce după propriile impulsuri, nu după un sistem de norme morale şi sociale impuse de familie, chiar în prezentul dosar încercând să ducă organele de urmărire penală şi instanţa pe piste false, afirmând aspecte anterioare, concomitente şi posterioare faptei principale care nu pot fi susţinute de nici un mijloc de probă şi care au fost subliniate la începutul expunerii (conceperea planului de aplicare a unei corecţie victimei a cărei singur autor este şi pe care a încercat să-i pună în sarcina martorei D. şi a martorului ocular, prezenţa cuţitelor doar asupra sa, nu şi asupra martorului ocular, mobilul infracţional, demonstrat doar în cazul său, nu şi al martorului ocular sau a martorei D., încercarea de a-şi pierde urma specifică doar lui nu şi martorului ocular, renunţarea bruscă la agresarea victimei, nedemonstrată nici un fel de inculpat, mai ales pe fondul atitudinii sale, a aversiunii faţă de victimă, încă începând în luna aprilie 2010, pretinsele lovituri cu pumnul asupra victimei aplicate de inculpat şi de martorul ocular, nedovedite ştiinţific, pretinsa filmare al incidentului la fel nedovedită ştiinţific). În plus, aproape toţi martorii audiaţi l-au descris pe inculpat drept o persoană inadaptată social, retrasă, rebelă şi ca pe un consumator înrăit de droguri. 
În privinţa încadrării juridice a faptelor, cu referire la propunerile inculpatului formulate prin apărător ales, de schimbare a încadrării juridice a uneia dintre fapte, din infracţiunea de omor calificat prev. de art.174 Cod penal, art.175 lit.i Cod penal, în infracţiunea de omor, prev. de art.174 alin.1 Cod penal, singură sau cu reţinerea art.73 lit.b Cod penal, privind starea de provocare, a fost apreciată nefondată.
Astfel, s-a motivat că scara blocului, fiind prevăzută cu interfon, nu reprezintă un loc public în sensul reglementat la art.152 Cod penal. Prima instanţă a constatat că încadrarea juridică dată de procuror este corectă sub acest aspect, cât timp şi alte persoane decât colocatarii pot avea acces în incinta blocului, cel puţin teoretic, însă de multe ori şi practic. Prin urmare ne aflăm în faţa literei a de la art.152 Cod penal –loc care prin natura şi destinaţia lui e accesibil publicului chiar dacă nu e prezentă nicio persoană. În alt sens, pe linia aceloraşi prevederi legale a statuat şi Tribunalul Bucureşti prin Sentinţa penală nr.790/2004 definitivă, care a relevat faptul că holul unui etaj de bloc este public, chiar dacă imobilul este prevăzut cu interfon şi cheie de acces la intrare, locul respectiv, prin destinaţia sa, fiind întotdeauna accesibil celorlalţi locatari care nu pot fi excluşi din noţiunea de public numai prin aceea că locuiesc în blocul respectiv.
Nici reţinerea dispoziţiilor art.73 lit.b Cod penal nu e justificată, cât timp, nu rezultă din starea de fapt descrisă prin prezenta că victima ar fi provocat în vreun fel pe inculpat în momentele care au precedat fapta prin vreo acţiune violentă, o atingere gravă a demnităţii acestuia sau prin altă acţiune ilicită gravă, dimpotrivă, din depoziţia martorului ocular reieşind că victima nu a încercat decât să se apere, negând afirmaţiile inculpatului cum că i-ar fi făcut ceva rău martorei D. şi cu toate acestea a fost încolţită de către inculpat, iar apoi atacată. 
S-a mai solicitat de părţile civile prin apărător ales reţinerea dispoziţiilor art.174, art.175 lit.a alături de lit.i a aceluiaşi articol din Codul penal, motivându-se că inculpatul a premeditat în detaliu uciderea victimei, luând hotărârea de a-i aplica o corecţie şi atrăgându-l pe martorul V.M.S. în planul său infracţional, de asemenea şi pe martora D.E. care a atras sub un anumit pretext victima la locul atacului. Această solicitare este întemeiată cât timp, din ansamblul stării de fapt descrise, rezultă că hotărârea inculpatului de a aplica aşa-zisa corecţie victimei nu a fost luată spontan, ci imediat ce acesta a aflat că martora îi va remite victimei, în acea zi, în jurul orei 19.00, nişte chei. Cu trei ore anterior sosirii lui V.B.A. la locuinţa martorei, inculpatul l-a contactat pe martorul ocular pe messenger, practic în jurul orei 17.00, şi a pus la cale cu acesta în mod detaliat modalitatea în care urmau să acosteze victima fără a-i lăsa acesteia din urmă nicio posibilitate de a se autoapăra. Mai mult, inculpatul a refuzat, la solicitarea celor doi martori D. şi V., să lase cuţitele în apartament, apoi să discute cu victima, ulterior împreună cu martorul ocular, a organizat eficient pândirea şi acostarea victimei, toate aceste acte de pregătire fiind efectuate anterior consumării infracţiunii. Prin urmare, inculpatul a acţionat cu premeditare atât la nivel obiectiv cât şi subiectiv pentru ca acţiunea sa infracţională să aibă şanse mai mari de reuşită. Pe cale de consecinţă, este justă solicitarea părţilor civile, urmând să o admitem şi să dispunem schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art.334 din Codul de procedură penală în sensul reţinerii şi al literei a de la art.175 Cod penal alături de litera i.
În drept, fapta inculpatului P.S.L. de a lovi, la data de 30 iulie 2010 cu un cuţit în zona cervicală anterioară în linia mediană, cu secţionarea traheei şi a trunchiului brahiocefalic victima V.B.A., cauzându-i leziuni în urma cărora aceasta a decedat, premeditând comiterea faptei cu circa 3 ore anterior consumării acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art.174, art.175 lit. a, i Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal.
Fapta aceluiaşi inculpat care la data de 6 august 2010 şi-a declinat o identitate falsă în faţa organelor de poliţie din cadrul Poliţiei Odorheiu Secuiesc, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea prev. de art.293 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.99 şi urm. Cod penal. 
Faptele s-au comis în condiţiile concursului real de infracţiuni, fiind aplicabile dispoziţiile art.33 lit.a Cod penal. 
La dozarea şi individualizarea pedepselor aplicabile inculpatului, conform dispoziţiilor art.72 Cod penal, instanţa a ţinut cont că acesta, deşi minor la data comiterii faptelor, a dat dovadă de o stăpânire de sine surprinzătoare, de lipsă de orice remuşcare sau regret în toate fazele care au precedat sau au urmat comiterii acţiunilor infracţionale, a manifestat o atitudine total antisocială, un profund dispreţ faţă de valorile care ocrotesc însăşi dreptul la viaţă a persoanei, faţă de soarta victimei, faţă de autorităţile publice chiar, îndrumând organele de urmărire penală pe o pistă falsă, încercând să arunce vina comiterii faptei mai grave asupra martorei D. şi asupra martorului ocular, chiar şi asupra victimei, apoi a încercat să se sustragă urmăririi penale fiind depistat cu greu şi chiar şi atunci, şi-a declinat o identitate falsă. Personalitatea profund antisocială a inculpatului, dependenţa sa de droguri, impulsivitatea de care a dat dovadă l-au îndepărtat inclusiv de prietenii pe care îi avea şi de propria familie şi nici până în prezent, chiar şi în faţa instanţei, acesta nu a conştientizat gravitatea faptelor comise şi nu a manifestat nicio urmă de regret continuând să încerce inducerea în eroare a instanţei cu privire la realitatea celor întâmplate. Astfel, se impune aplicarea unor pedepse exemplare acestuia pentru a-l face să conştientizeze, măcar în viitor, gravitatea şi importanţa valorilor lezate cu atâta uşurinţă, pedepse executabile în regim de detenţie. 
În latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că părţile civile V.A. şi V.M., părinţii victimei, au formulat pretenţii în cuantum de 400.000 de Euro daune morale pentru suferinţa cauzată de pierderea irecuperabilă al unicului fiu, la care se adaugă suma de 16.986,31 lei cheltuieli de înmormântare, cu titlu de daune materiale plus alte cheltuieli efectuate în cauză, în a căror probaţiune s-au depus o serie de înscrisuri la filele 197-202 dosar fond, respectiv 107-111 dosar urmărire penală.
Instanţa a admis în parte acţiunile civile formulate şi l-a obligat pe inculpat, în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de câte 50.000 de Euro daune morale, respectiv la plata contravalorii în lei, la data plăţii a acestei sume, în favoarea fiecărei părţi civile, apreciind că aceste sume ar putea compensa suferinţa morală deosebită cauzată părţilor civile, mai ales că victima era unicul fiu al acestora şi a fost descris de către martori ca o persoană model. Restul sumei solicitate cu titlu de daune morale, până la concurenţa 400.000 de Euro e exagerat şi ar putea duce la o îmbogăţire excesivă a părţilor civile, motiv pentru care nu a fost acordat.
Cât priveşte daunele materiale solicitate, au fost admise în parte pe baza înscrisurilor depuse în probaţiune şi din care rezultă doar suma de 9803,37 lei care reprezintă lucrări monumente funerare, executare monument funerar. Nu a acordat suma de 380 lei reprezentând tratamente de reflexoterapie întrucât nu rezultă care dintre părţile civile le-ar fi efectuat şi în ce scop, iar aceste tratamente nu au legătură directă de cauzalitate cu fapta inculpatului. 
Deoarece plata acestor cheltuieli cu înmormântarea victimei se prezumă că au avut la bază bani comuni ai părţilor civile, deşi chitanţele s-au emis doar pe numele părţii civile V.A., le-a acordat global în favoarea ambelor părţi civile şi nu doar uneia dintre ele. 
Prin încheierea de şedinţă din 27 iulie 2011, între altele, Tribunalul Mureş a respins cererea formulată de d-l avocat P.C., de scutire de la plata amenzii judiciare în cuantum de 1.000 lei aplicate prin încheierea de şedinţă din 24 iunie 2011.
În motivarea acestei dispoziţii, prima instanţă a reţinut că la termenul din 24 iunie 2011, dl. avocat a fost rugat să rămână în sala de judecată până la ora fixată pentru luarea cauzei, întrucât inculpatul este minor, în stare de arest preventiv şi sunt prezenţi şi martori ai acuzei, cauza a fost luată la a doua strigare, la ora 11,45, însă dl. av. P.C. nu a fost prezent şi nu a asigurat substituirea sa, martorii fiind obligaţi să se prezinte şi la termenul din 27 iunie, astfel că cererea nu este justificată.  Dl. avocat nu a depus vreun înscris prin care să solicite strigarea cauzei la o altă oră când va putea fi prezent şi nu a răspuns la apelurile telefonice date de d-na grefier. Adeverinţa depusă de dl. avocat nu îl exonerează de efectuarea demersurilor indicate, mai ales că acesta a fost prezent la Curtea de Apel un interval limitat de timp, de doar o oră şi nu pe tot parcursul zilei. 
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul, părţile responsabile civilmente şi avocatul inculpatului, ultimul în nume personal.
În motivarea apelurilor inculpatului şi părţilor responsabile civilmente, sunt contestate legalitatea şi temeinicia hotărârii Tribunalului Mureş, sub aspectul soluţiei de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174, art. 175 lit. a şi i C. pen., al încadrării juridice date faptei şi al modalităţii de soluţionare a acţiunilor civile promovate de părţile civile V.A. şi V.M.. 
Astfel, titularii apelului susţin, în primul rând, că materialul probator administrat în cauză nu duce la concluzia certă că inculpatul a comis infracţiunea care se judecă. Întreaga acuzare se bazează practic doar pe  indicii şi pe prezumţii, fără probe directe, deoarece acuzatul nu a recunoscut niciodată că l-ar fi înjunghiat pe subiectul pasiv, parchetul şi prima instanţă au acceptat versiunea susţinută de martorul V.M.S., fără să existe probe directe care să susţină această versiune, iar probele indirecte administrate în cauză trebuie luate sub beneficiu de inventar, din moment ce martorul V. l-a acuzat pe inculpat pentru a se disculpa pe el, martora D.E.A. este cauza celor întâmplate şi expertiza biocriminalistică s-a efectuat asupra tricoului purtat de martorul V. la momentul prezentării lui la organele de poliţie şi nu asupra tricoului purtat de martor în momentul agresiunii.
De asemenea, nici elementele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea nu sunt îndeplinite, astfel că soluţia corectă care trebuie pronunţată în privinţa acestei infracţiuni este de achitare, în temeiul art. 10 lit. d C. pen.
În al doilea rând, premeditarea în prezenta cauză este exclusă, deoarece inculpatul a plănuit, împreună cu martorul V., nu să-l omoare pe subiectul pasiv, ci doar să-i ceară acestuia socoteală pentru violul comis asupra prietenei sale. Totodată, inculpatul nu a efectuat nicio pregătire pentru suprimarea vieţii victimei, intenţia lui fiind aceea de a-i aplica o corecţie, care înlătura suprimarea vieţii. Apoi, nu există nicio probă care să confirme premeditarea, rezultatul letal producându-se cu totul întâmplător, din cauza secţionării arterei carotide.
În aceeaşi ordine de idei, nici circumstanţa de calificare prevăzută de art. 175 lit. i C. pen. nu este incidentă în cauză, deoarece scara blocului, prevăzută cu interfon funcţional, nu asigură condiţia publicităţii, de vreme ce nu este prin natura sau destinaţia sa, accesibilă întotdeauna publicului, aşa cum cere expres textul art. 152 lit. a C. pen.
În aceste condiţii, fapta care formează obiectul procedurilor trebuia încadrată juridic în infracţiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen. şi nu în infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174, art. 175 lit. a şi i C. pen., iar, dacă instanţa va ajunge totuşi la o concluzie de condamnare, pedeapsa trebuie redozată.
În al treilea rând, daunele morale în sumă de 100.000 Euro, acordate de prima instanţă sunt cel puţin exagerate şi constituie o îmbogăţire a părţilor civile de pe urma decesului fiului lor. Mai mult, părţile responsabile civilmente nu pot fi obligate în solidar cu inculpatul la suportarea daunelor materiale şi morale, întrucât fapta prejudiciabilă nu este cauzată de modul îndeplinirii îndatoririlor care decurg din exerciţiul autorităţii părinteşti, aşa cum pretinde art. 1372 alin. 1 din noul Cod civil. Astfel, inculpatul a părăsit casa părintească şi, în momentul în care s-a comis fapta, nu se afla sub autoritatea părinţilor.
În motivarea apelului avocatului, se susţine că la termenul din 24 iunie 2011, cauza nu a fost strigată la ora la care fusese stabilită, astfel încât el s-a deplasat la Curtea de Apel Tg.-Mureş unde a asigurat asistenţa judiciară într-o altă cauză, fapt despre care a înştiinţat instanţa de prim grad. Imediat după terminarea şedinţei de judecată în faţa curţii de apel, el s-a reîntors la Tribunalul Mureş, dar între timp pricina fusese amânată, iar el sancţionat cu amendă judiciară.
Analizând căile de atac promovate prin prisma materialului dosarului nr. 601/102/2011/a3 al Tribunalului Mureş, a motivelor, susţinerilor şi concluziilor părţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:
Asupra apelurilor inculpatului P.S.L.şi părţilor responsabile civilmente P.S.şi P.C., constatăm că, în ceea ce priveşte expunerea stării de fapt; analiza detaliată a probelor; constatarea vinovăţiei inculpatului P.S.L. în comiterea infracţiunilor de omor calificat şi fals privind identitatea; încadrarea juridică dată faptelor; respingerea cererilor inculpatului vizând schimbarea încadrării juridice; durata pedepselor principale stabilite şi aplicate; impunerea şi natura pedepsei accesorii fixate; deducerea duratei reţinerii şi a arestării preventive; menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv; modalitatea de soluţionare a acţiunii civile alăturate acţiunii penale; menţinerea sechestrului asigurator; aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. 1 lit. b C. pen., precum şi ale art. 7 alin. 1 şi art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008; restituirea lucrurilor către martorul V.M.S. şi către părţile civile; obligarea inculpatului în solidar cu părţile responsabile civilmente la suportarea cheltuielilor judiciare avansate în cauză de stat şi de părţile civile şi cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea în discuţie este la adăpost de critici.
Astfel, argumentele prezentate de instanţa de prim grad în motivarea rezolvării la care s-a oprit prin sentinţa penală din 15 septembrie 2011 sunt pertinente şi nu suportă nicio corectură ori adăugare din partea instanţei de apel, prin urmare, în lipsa vreunui motiv, pe care să-l reţinem din oficiu, de reformare a hotărârii atacate, apelurile promovate de inculpat şi părţile responsabile civilmente sunt nefondate, aşa încât, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C. pr. pen., vom dispune respingerea căilor ordinare de atac declarate.
Cât priveşte motivele dezvoltate de titularii apelurilor pendinte:
a) Motivul de apel după care inculpatul P.S.L.nu a comis infracţiunea de omor calificat dedusă judecăţii şi nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea care se judecă, nu îl vom primi. În acest sens, în primul rând, cu referire al infracţiunea de omor calificat, facem trimitere la procesul verbal de cercetare la faţa locului, însoţit de planşele fotocriminalistice, raportul medico-legal de autopsie, depoziţiile martorului direct V.M.S., ale martorei D.E. Andreea şi la declaraţiile inculpatului, văzând caracterul divizibil al declaraţiilor de inculpat şi constatăm, alături de instanţa de prim grad că, la data de 29 iulie 2010, în urma unei dispute avute cu părinţii săi, inculpatul P.S.L. a înnoptat la prietena sa – martora D., în locuinţa închiriată de prietenii acesteia din urmă. A doua zi, în 30 iulie 2010, inculpatul a început să îşi caute locuinţă unde să stea cu chirie, date fiind relaţiile tensionate cu părinţii săi. 
Deşi martora cunoştea că inculpatul nu îl agrea pe victima V.B.A., în prezenţa inculpatului a discutat telefonic cu victima, care ar fi contactat-o spunându-i că doreşte să vină după nişte chei pe care le-a uitat anterior la martoră. Auzind că în cursul zilei respective victima urma să sosească la locuinţa martorei, inculpatului i-a încolţit din nou ideea de a-i aplica o corecţie pe motiv că ar fi violat-o pe martoră în luna ianuarie 2010, aspect care i-a fost mărturisit de martoră în cursul lunii aprilie 2010. De altfel, încă din luna aprilie 2010, inculpatului i s-a ivit gândul aplicări unei corecţii victimei pentru actele presupus exercitate la adresa martorei, dar despre acesta nu a relatat decât parţial celor doi martori –într-o discuţie cu martora, auzită şi de martor, inculpatul s-a exprimat în sensul că victima trebuie să plătească pentru ce a făcut, iar această afirmaţie a făcut-o cu o săptămână anterior faptei. 
Ştiind că victima urma să sosească în cursul serii la reşedinţa martorei D., inculpatul l-a contactat pe messenger pe martorul V.M.S., căruia i-a cerut să vină la adresa unde se afla, în jurul orei 19:00, în scopul aplicării acelei corecţii victimei. Martorul V.M.S. s-a conformat, sosind la locuinţa martorei în jurul orei 18:00. Aici, inculpatul i-a făcut cunoscut planul conceput de el şi anume că doreşte să discute cu victima în legătură cu ce i-ar fi făcut prietenei sale, iar victima va trebui să plătească pentru aceasta. Aceştia au discutat pe balcon, astfel că martora D. nu a auzit conversaţia dintre ei, dar suspectând despre ce este vorba, atât ea cât şi martorul V.M.S. i-au cerut inculpatului să renunţe la cele două cuţite pe care le avea asupra lui în scop de autoapărare, unul provenind de la locuinţa părinţilor săi, iar al doilea de la o locuinţă unde stătuse martora în chirie, să nu le ia cu el la plecare şi să le lase acolo. Inculpatul a mai zăbovit un interval de 30 de minute împreună cu martorul V.M. în locuinţa martorei, apoi ambii au ieşit din apartament, inculpatul având cele două cuţite asupra lui. Inculpatul şi martorul V. au rămas în faţa uşii apartamentului, discutând strategia acostării şi apoi a atacării victimei. Declaraţiile celor doi concordă şi prin aceea că martorul V.M. nu neagă faptul că a rămas la etajul I al blocului, iar inculpatul a coborât la parter pentru a-şi satisface necesităţile fiziologice. De fapt, astfel urma să fie încolţită victima mai uşor, din două părţi, atât din faţă cât şi din spate, pentru a-i fi îngreunate posibilităţile de apărare, ceea ce s-a şi întâmplat, din momentul în care V.B.A. a intrat în scara blocului respectiv. Martorul îl aştepta la etajul întâi, în timp ce inculpatul urca scările în spatele lui, cerându-i socoteală pentru ce i-a făcut martorei D..
Victima, abordată fiind de către inculpat, mai întâi verbal, a manifestat o atitudine de negare, neştiind de ce-l acuză acesta şi întrucât inculpatul se afla foarte aproape de el, l-a împins puţin. Cei trei se aflau pe palierul de la etajul I al blocului respectiv. Între timp, inculpatul şi victima ajunseseră faţă în faţă iar cel care încerca să lovească era inculpatul. Acesta ţinea cuţitele cu vârful în jos, fiecare în câte o mână, iar victima încerca să se apere, prinzându-i ambele mâini. Martorul V.M.S. se afla şi el foarte aproape de victimă, chiar în spatele ei, iar aceasta din urmă, în timp ce ţinea mâinile inculpatului, se împingea în martor. Martorul a prins victima încercând să o scoată din sfera inculpatului, însă aceasta, crezând că şi martorul vrea să o lovească, s-a întors înspre el şi a încercat să-i aplice o lovitură cu piciorul, fără însă a reuşi. Între timp inculpatul a încercat din nou să lovească victima, a întors-o cu faţa înspre el şi a lipit-o cu spatele de balustradă, însă nu a reuşit decât să taie superficial victima cu unul dintre cuţite în zona umărului stâng. Însă, într-o fracţiune de secundă, acelaşi inculpat a împuns victima cu unul dintre cuţite şi în zona gâtului. Relatările martorului V.M.S. referitor la modul în care s-au produs leziunile victimei, cea de-a doua descrisă fiind letală, sunt confirmate de fotografiile judiciare şi de concluziile medico-legale, inclusiv cele ale raportului de autopsie medico-legală efectuat asupra corpului victimei care relevă direcţia de aplicare a loviturii –de sus în jos, de la stânga la dreapta şi poziţia în care s-au aflat inculpatul şi victima şi anume - faţă în faţă. 
Apărările inculpatului după care martorul V.M.S. a aplicat lovitura letală cu cuţitul, apărări bazate pe concluziile expertizei ADN, pe faptul că, prin natura sa, leziunea nu putea fi cauzată decât de o persoană stângace şi pe împrejurarea că martorul a fost cel care a încercat să ascundă şi să şteargă urmele infracţiunii, nu sunt verosimile.
Astfel, inculpatul este cel care purta cuţitele asupra lui în mod obişnuit în perioada anterioară faptei şi la momentul incidentului; el nu a reuşit să convingă în ce modalitate şi pentru ce motiv i-ar fi înmânat aceste cuţite martorului care tocmai îi ceruse să le lase în locuinţa martorei D., pentru a nu le purta în întâlnirea cu victima; nu a explicat plauzibil de ce brusc a abandonat ideea aplicării unei corecţii fizice victimei, lăsând-o pe aceasta din urmă doar în compania martorului, şi care ar fi fost motivul verosimil pentru care martorul ar fi acceptat cuţitele şi să îl atace pe subiectul pasiv. În plus, nicio probă nu confirmă că martorul ar fi avut vreun motiv să se răzbune pe victimă suficient de puternic încât să-l învrăjbească împotriva subiectului pasiv mai mult decât pe inculpat. Suplimentar, încă din luna aprilie 2010, inculpatul deţinea mobilul faptei  - răzbunarea, el a purtat armele crimei, inculpatul a convins martorul să şteargă urmele infracţiunii şi tot inculpatul este cel care a fugit şi s-a ascuns. Toate aceste acte nu fac decât să întărească susţinerile martorului şi concluzia noastră potrivit căreia inculpatul a fost cel care i-a aplicat subiectului pasiv lovitura care a cauzat decesul acestuia. Nu negăm că la acţiunile inculpatului o contribuţie cel puţin morală şi-a adus şi martorul, dar, pe de o parte, în prezenta cauză nu sunt deduse judecăţii conduita şi faptul martorului, instanţa nefiind sesizată nici originar, nici secundar cu judecarea unei posibile activităţi de complicitate a martorului. Pe de altă parte, o asemenea contribuţie nu aruncă nicio îndoială asupra sincerităţii martorului, prin prisma elementelor indicate mai sus, declaraţiile martorului sunt plauzibile şi conforme stării de fapt reţinute.
Este adevărat că în concluziile expertizei ADN nu se indică existenţa profilului genetic al inculpatului, dar nici al martorului, în probele recoltate de la victimă. Pe de o parte, reamintim că această expertiză nu este singurul mijloc de probă în proces, iar, pe de altă parte, ea oricum nu contrazice constatările noastre, de vreme ce atât din declaraţiile martorului, cât şi ale inculpatului, rezultă că apărarea victimei nu a fost atât de fermă, încât în momentul atingerii pe vreunul din ei, să i se fi impregnat pe corp profilul biologic al nuia dintre ei. Că actele victimei în apărare au fost minore o demonstrează şi starea în care se afla acesta -sub influenţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 1,20g/l.
Totodată, prin natura şi dinamica producerii leziunii letale, aceasta este exclus să fie cauzată doar de o persoană stângace, putând fi produsă atât cu mâna stângă, cât şi cu mâna dreaptă, iar inculpatul avea cuţite în ambele mâini.
De asemenea, martorul nu a negat că, speriat fiind şi la cererea inculpatului, a şters cu propriul tricou cuţitele, a contestat însă că ar fi spălat sau schimbat tricoul. Aceste fapte sunt, însă, ulterioare şi extrinseci elementelor constitutive ale infracţiunii şi, în absenţa altor elemente de fapt obiective, nu demonstrează sub nicio formă că nu inculpatul, ci martorul ar fi cel care a înjunghiat victima.
În aceeaşi ordine de idei, actele de autorat ale inculpatului rezultă şi din chiar conţinutul declaraţiilor sale, cu referire la împrejurările anterioare, concomitente şi ulterioare faptei, însemnând atitudinea adoptată de inculpat, calmă, calculată cu care a plănuit fapta, ascunderea cu răbdare  a urmelor -începând cu arma crimei, acel cuţit depistat ulterior de organele de urmărire penală la indicaţiile martorului ocular V.M.S., apoi continuând cu încercările disperate ale acestuia de a-şi pierde urma şi de a nu anunţa organele de poliţie despre cele întâmplate. A încercat chiar să-l atragă pe martorul V.M.S. în planul său de a se sustrage urmăririi penale, cu toate că bănuia ce s-a putut întâmpla chiar imediat după comiterea faptei când a observat mai multe ambulanţe sosind la blocul în care a survenit decesul victimei.
În al doilea rând, potrivit declaraţiilor martorului P.E. şi procesului verbal de depistare, la data de 6 august 2010, inculpatul s-a prezentat lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei Odorheiu Secuiesc sub identitatea falsă, de N.T. Deşi erau în civil, lucrătorii de poliţie şi-au declinat calitatea de poliţist în cadrul Poliţiei Odorheiu Secuiesc, anterior legitimării consumatorilor aflaţi în incinta Clubului internet, între care se afla şi inculpatul, şi nu au exercitat violenţe fizice şi/sau psihice la adresa acestuia. Prin urmare, nu există nici un argument care să justifice şi să scuze atitudinea inculpatului de a-şi declina în faţa lucrătorilor de poliţie o identitate falsă, şi care să înlăture vinovăţia acestuia sub forma intenţiei directe, specifică infracţiunii de fals privind identitatea.
b) Motivul de apel vizând greşita încadrare juridică dată faptei de omor calificat şi nevoia redozării pedepsei este, la rândul său, nefondat. 
(i) În cauză, sunt îndeplinite condiţiile premeditării. Astfel, inculpatul a luat hotărârea de a aplica o corecţie victimei pentru presupusa agresiune sexuală exercitată împotriva martorei D.E.A., încă din luna aprilie 2010. Apoi, cu trei ore anterior sosirii victimei la locuinţa martorei, inculpatul a reflectat, a chibzuit în stare de calm asupra activităţii pe care o va întreprinde împotriva subiectului pasiv. În plus, a efectuat acte materiale pentru pregătirea acţiunii care va urma: l-a chemat în ajutor pe martorul V.M.S., a pus la cale cu acesta în mod detaliat modalitatea în care urmau să acosteze victima şi să-i anihileze orice posibilitate de apărare eficientă şi s-a înarmat cu cele două cuţite, refuzând să dea curs solicitărilor martorilor V. şi D. de a abandona corpurile delict în apartamentul folosit de cea din urmă. În acest sens, este lipsit de relevanţă că inculpatul purta asupra lui cuţitele şi înaintea faptei, de vreme de în 30 iulie 2010, inculpatul s-a înarmat cu acestea tocmai în vederea întâlnirii cu victima şi în scopul utilizării lor în confruntarea care urma să aibă loc. În acest fel, date fiind natura obiectelor vulnerante purtate în mâini şi împrejurările că de unul din ele inculpatul s-a folosit efectiv la comiterea faptei şi nu a acceptat suficienţa unei confruntări între el şi martor pe de o parte şi victimă pe de altă parte, fără recurgerea la arme albe, d-l P.S.L.a conştientizat că nu va urma doar o simplă corecţie, a urmărit şi a dorit, încă din momentul conceperii planului infracţional, să atenteze la viaţa subiectului pasiv, chiar dacă acest gând nu l-a dezvăluit martorului.
(ii) Inculpatul a săvârşit infracţiunea într-un loc care, prin natura şi destinaţia sa, este totdeauna accesibil publicului, în accepţiunea dată de art. 152 lit. a C. pen., fiind astfel realizată cauza de calificare a omorului, dată de condiţia publicităţii faptei. În acest sens, pentru reţinerea acestei cauze de calificare, este lipsit de importanţă că scara blocului era prevăzută cu interfon funcţional, atâta timp cât locul respectiv nu se află în proprietatea privată a vreunei persoane, ci în proprietatea coindiviză a proprietarilor apartamentelor, aceşti proprietari, persoanele care locuiesc în imobil, persoanele care deţin cartela sau codul de acces, ori celor cărora le este permis accesul nu sunt membrii unei singure familii, ci se încadrează în noţiunea de public, în sensul legii penale. Astfel, fapta a fost susceptibilă să ajungă la cunoştinţa publicului, ceea ce, prin voinţa legiuitorului, îi imprimă un grad sporit de periculozitate.
(iii) Stabilind că prima instanţă a dat o corectă încadrare juridică faptei, o redozare a pedepsei, în alte limite, nu se impune. 
Mai mult, observăm gradul sporit de pericol social al infracţiunii săvârşite de inculpat, reflectat în împrejurări care compun conţinutul constitutiv al omorului calificat, dar şi extrinseci acestuia, cum sunt premeditarea faptei, stăruinţa deosebită a inculpatului în realizarea rezultatului urmărit şi dorit, natura actelor de violenţă îndreptate împotriva victimei, obiectele vulnerante utilizate, zona vitală vizată, anihilarea oricărei posibilităţi de apărare din partea victimei, locul comiterii activităţii infracţionale, urmarea ireversibilă cauzată, constând în suprimarea violentă şi intempestivă a vieţii unei persoane tinere, aflate în apogeul existenţei sale.
Amintim, apoi, comportamentul inculpatului anterior şi ulterior faptei: în ciuda vârstei, este persoană implicată în dese conflicte cu alţi tineri şi cu familia, care nu a dat dovadă de nicio urmă de remuşcare faţă de infracţiunea comisă şi urmarea cauzată, care a fugit şi s-a ascuns, care a încercat să arunce responsabilitatea asupra martorului V., negând, contrar evidenţelor desprinse din probe, orice contribuţie la săvârşirea infracţiunii.
În prezenţa acestor elemente, pedeapsa principală de 10 ani închisoare la care s-a oprit tribunalul răspunde principiului proporţionalităţii şi satisface, în concret şi în mod eficient, nevoile reeducări şi ale prevenţiei generale.
c) Este nefondat şi motivul de apel referitor la greşita soluţionare a acţiunii civile alăturate acţiunii penale. Constatând că fapta de omor calificat există, că a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţia specifică şi a cauzat prejudicii materiale şi morale antecesorilor victimei, iar inculpatul minor se afla în grija şi întreţinerea părinţilor săi la data faptei, în cauză sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a d-lui P.S.L. în solidar cu părinţii în calitate de părţi responsabile civilmente.
Întinderea prejudiciului material încercat de părţile civile a fost corect determinată de către instanţa de prim grad la suma de 9.803,37 lei, aşa cum rezultă din dovezile depuse în copie la filele 77, 78, 81107, 108 ale dosarului de urmărire penală.
De asemenea, decesul brusc şi violent al victimei –fiul părţilor civile, a cauzat acestora pentru o îndelungată perioadă de timp, suferinţe morale incomensurabile. Cât priveşte întinderea despăgubirilor de acordat pentru prejudiciul psihic afectiv provocat succesorilor victimei, nefiind prevăzut în legislaţia actuală un criteriu matematic, abstract de evaluare a cuantumului acestora, această operaţiune este lăsată la aprecierea judecătorului, în funcţie atât de suferinţele psihice la care au fost supuşi cel care îl pretind, cât şi de împrejurarea că aceste despăgubiri nu trebuie să reprezinte o îmbogăţire nejustificată a părţilor civile şi nici o exploatare neîntemeiată a patrimoniului inculpatului. Raportat la cele două criterii, considerăm şi noi că suma de câte 50.000 euro la care s-a oprit instanţa de prim grad acordată fiecărei părţi civile, la care se adaugă şi condamnarea penală a inculpatului reprezintă o reparaţie echitabilă şi adecvată a suferinţelor morale îndurate de părţile civile, această instanţă neidentificând nici un element care să justifice micşorarea acestei câtimi. 
Totodată, pentru garantarea reparării prejudiciului, este necesară menţinerea măsurii asiguratorii instituite prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş din data de 17 noiembrie 2010.
Fiind în culpă infracţională, inculpatul este ţinut, în solidar cu părinţii săi să suporte şi cheltuielile judiciare avansate de părţile civile în proces, reprezentând onorariul avocatului ales, în sumă de 8.392 lei, aşa cum rezultă din chitanţele aflate în copie la dosarul de urmărire penală la filele 109, 110.
Cât priveşte temeiul solidarităţii, acesta se regăseşte în dispoziţiile art. 100 alin. 2 din vechiul Cod civil, aceasta fiind legea sub care s-a săvârşit faptul dedus judecăţii şi, prin urmare, legea aplicabilă litigiului. Faptul invocat în apărare, după care la data infracţiunii, inculpatul nu mai locuia cu părinţii, nu-i exonerează pe părinţi de răspunderea solidară cu inculpatul, din moment ce atât părăsirea domiciliului, cât şi săvârşirea infracţiunii care se judecă sunt consecinţe ale creşterii şi educaţiei defectuoase acordate de părinţi copilului lor minor.
Asupra apelului promovat de d-l avocat P.C., constatăm că, în 24 iunie 2011, cauza nu a fost strigată de Tribunalul Mureş la ora iniţial fixată, ci mai târziu când d-l avocat asigura asistenţa juridică în faţa Curţii de Apel Tg.-Mureş în pricina înregistrată sub numărul 4034/111/2009. după finalizarea acestui litigiu, d-l avocat s-a reîntors la Tribunalul Mureş unde cauza de faţă deja fusese amânată. În aceste împrejurări, absenţa d-lui avocat la strigarea pricinii a fost justificată, fiind astfel fondată şi trebuia admisă cererea lui de scutire de la plata amenzii judiciare aplicate prin încheierea de şedinţă din 24 iunie 2011. Prin urmare, în temeiul art. 379 pct. 2, lit. a C. pr. pen., vom admite apelul declarat de d-l avocat P.C. împotriva sentinţei penale nr. 124/15 septembrie 2011 pronunţate de Tribunalul Mureş, cu consecinţele desfiinţării parţiale a hotărârii atacate cu referire la încheierea din data de 27 iunie 2011 şi reformării acestei încheieri, în sensul admiterii cererii şi scutirii d-lui avocat de la plata amenzii judiciare.
Măsuri preventive. Prin ordonanţa procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş din data de 7 august 2010, ora 5:10, s-a dispus reţinerea preventivă a inculpatului, atunci în calitate de învinuit, pe o perioadă de 24 de ore. Prin încheierea penală nr. 74/C/7 august 2010, judecătorul delegat de la Tribunalul Mureş a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioada de 19 de zile, măsură prelungită şi apoi menţinută succesiv de instanţă, în prezent inculpatul fiind judecat în stare de arest preventiv.
Constatând că temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea, prelungirea şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului nu au dispărut şi nu au suferit modificări, dar şi pentru a asigura executarea pedepsei aplicate, conform art. 383 alin. 11 cu referire la art. 350 C. pr. Pen., vom menţine măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 381 alin. 1 C. pr. Pen., vom scădea din durata pedepsei aplicate inculpatului prin sentinţa penală apelată şi perioada scursă din 15 septembrie 2011, de pronunţare a hotărârii, până în prezent.