avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Obligativitatea pentru instanţa de trimitere a îndrumărilor date de instanţa de recurs.
 
Art.315 alin.1 Cod procedură civilă
 
Se constată că instanţa de trimitere nu a respectat îndrumările date de instanţa de recurs, respectiv nu a efectuat o nouă expertiză tehnică, motivând că reclamanta a precizat că nu se mai foloseşte de procesul verbal nr.2656/1950, însă toate expertizele efectuate l-au avut în vedere, mai ales lăţimea de 34 m la stradă, situaţie în care se impunea, cu atât mai mult, efectuarea unei noi expertize.
De asemenea, s-a constatat că nu au fost respectate de către instanţa de trimitere nici celelalte indicaţii date de  către Curte, nepronunţându-se asupra uzucapiunii invocate de pârâţii Şerban şi nemotivându-şi soluţia privind uzucapiunea invocată de pârâţii B.P. şi R.P.
 
Decizia civilă nr. 566/02.03.2012
 
La data de 27.08.2002 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului A., acţiunea formulată de reclamanta S.M.A. împotriva pârâţilor: Primăria Oraşului C. – prin primar G.B., F.I., B.P., R.P.S., Ş.L., Ş.C. şi R.T. prin care se solicită: 1.constatarea nulităţii absolute a titlului prin care statul a preluat în anul 1951 imobilul constând în construcţii şi teren, în suprafaţă de 5000 mp, situat în C., str. R. nr.4-6, jud. A.; 2. desfiinţarea titlului transmiţătorului, respectiv Primăria C., precum şi titlurile subdobânditorilor, pentru suprafeţele de teren dobândite ilegal după anul 1991, după cum urmează: F.I. – pentru suprafaţa de teren de aproximativ 300 mp, B.P. – pentru suprafaţa de 400 mp, R.P.S. – pentru suprafaţa de 600 mp, Ş.L. – pentru suprafaţa de 600 mp, Ş.C. pentru suprafaţa de 300 mp şi R.T. – pentru suprafaţa de 500 mp; 3) obligarea pârâţilor amintiţi la punctul 2) să-i lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie terenurile amintite; 4) dispunerea evacuării pârâţilor de pe terenurile proprietatea reclamantei.
În motivarea acţiunii, reclamanta susţine că imobilul din str. R. nr.4-6, Oraşul C., jud. A., în anul 1951, aparţinea tatălui acesteia P.I., în baza Ordonanţei de adjudecare nr. 1861/1942, transcrisă la Tribunalul Muscel la nr.1869/1943. Acest imobil a fost confiscat împreună cu întreaga avere a autorului, ca măsură complementară, în urma condamnării acestuia, prin decizia penală nr.810/24.03.1951 a Curţii Bucureşti şi a deciziei penale nr.1393 din 12.06.1951 a Curţii Supreme, iar în anul 1995, pe data de 08 mai, Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr.15 l-a achitat pe autor pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, înlăturând pedeapsa complementară a confiscării averii.
Se precizează faptul că, în perioada 1951-1996, imobilul a fost preluat de Regia Autonomă Edilul C., fără titlu, încât vecinii şi-au schimbat semnele de hotar, respectiv gardurile, intrând pe proprietatea reclamantei. Pe de altă parte, diferiţii chiriaşi care au locuit în imobil l-au adus într-o stare avansată de degradare.
După anul 1991, în mod abuziv, Primăria C. a emis titluri de proprietate pentru terenurile proprietatea reclamantei, ocupate abuziv de către vecinii, care au dat dovadă de rea - credinţă, la momentul obţinerii titlurilor amintite.
Reclamanta susţine că în anul 1991 a dat în judecată Primăria C. şi R.A. Edilul C., pentru a-i respecta proprietatea şi posesia, iar prin sentinţa civilă nr.696/11.03.1992, Judecătoria C. i-a obligat pe pârâţii amintiţi să-i lase în deplină proprietate imobilul, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia Curţii de Apel P. nr.651/1996. Însă, în momentul punerii în executare a acestei sentinţe, reclamanta a constatat că din suprafaţa de teren de 5000 mp, aferentă imobilului, nu se regăsesc decât aproximativ 2000 mp, restul de 3000 mp din teren fiind ocupat de vecini.
La data de 05.02.2002, prin notificarea înregistrată sub nr.102, reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului, în suprafaţă de aproximativ 3000 mp, însă Primăria C. nu a soluţionat această cerere nici până în prezent, procedura administrativă fiind suspendată, până la soluţionarea prezentei acţiuni.
În drept se invocă dispoziţiile art.46 alin.3 din Legea nr.10/2001.
La data de 02.12.2002, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând obligarea pârâţilor F.I., F.N., F.A., M.V., M.V., P.M. şi P.C. să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 400 mp, situaţi în C., str. R. nr.4-6, precum şi ridicarea construcţiei din lemn amplasată pe terenul proprietatea acesteia, iar în caz de refuz să fie autorizată reclamanta  să execute lucrarea pe cheltuiala pârâţilor; obligarea pârâţilor R.T.şi O.G. să respecte proprietatea şi posesia terenului în suprafaţă de 600 mp, situat în acelaşi punct; obligarea pârâtei Ş.C. să-i respecte proprietatea şi posesia asupra terenului de 300 mp, situat în acelaşi punct; obligarea pârâtului B.P. să-i respecte proprietatea asupra terenului de 350 mp; obligarea pârâţilor: R.P.S., C.V., I.B.A., B.I. şi B.M. să-i respecte proprietatea asupra terenului de 1000 mp; obligarea pârâţilor Ş.M. şi Ş.L. să-i respecte proprietatea asupra terenului de 600 mp; obligarea pârâţilor: F.I., F.N., F.A., M.V., M.V., P.M., P.C., să demoleze construcţia din lemn amplasată pe terenul proprietatea reclamantei, iar în caz de refuz să fie autorizată aceasta să execute lucrarea pe cheltuiala acestora; constatarea nulităţii absolute a procesului – verbal de punere în posesie nr.11052/06.08.1998, emis pe numele lui B.I., nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.82024/11.12.1995, emis pe numele pârâţilor P.C., F.A. şi M.V. pentru terenul în suprafaţă de 320 mp, precum şi nulitatea contractului de vânzare – cumpărare nr.805/20.03.2001, pentru 1/3 din suprafaţa de 320 mp.
Prin cererea completatoare, cât şi prin concluziile scrise, reclamanta a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung, iar prin sentinţa civilă nr.13/13.01.2003 a Tribunalului A., pronunţată în dosar nr.5720/2002 s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei C., cauza fiind înregistrată pe rolul instanţei amintite la data de 04.02.2003.
La data de 19.05.2003 (fila 84 dosar nr.360/2003), reclamanta a formulat cerere de introducere în cauză, în calitate de pârâţi, a Comisiei Judeţene de Fond Funciar A. şi Comisiei Locale de Fond Funciar C., pentru a le fi opozabilă hotărârea pronunţată în cauză, iar prin cererea de la fila 85 dosar, a solicitat introducerea în cauză a pârâtei B.A., moştenitoarea pârâţilor B.I. şi M. – decedaţi.
Prin sentinţa civilă nr.1798 din 3 octombrie 2003, pronunţată de Judecătoria C., în dosar nr.360/2003, a fost admisă în parte acţiunea precizată şi completată, formulată de reclamanta S.M.A. împotriva pârâţilor: Primăria C. – prin primar G.B., F.I., F.N., F.A., M.V., M.V., P.M., P.C., R.T., O.G., B.P., R.P.S., Ş.L., Ş.C., C.V., C.I., B.M., Ş.M. şi  B.I., aceştia fiind obligaţi să-i respecte reclamantei posesia şi proprietatea, astfel:
Pârâţii F.I., F.N., F.A., P.M. şi P.C. au fost obligaţi să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie  terenul în suprafaţă de 21 m.p., identificat în schiţa anexă raportului de expertiză D.N. (f.189 dosar) între reperele A-A’-B-B’ şi să ridice construcţia existentă pe acest teren, iar în caz de refuz a fost autorizată reclamanta să efectueze  această lucrare pe cheltuiala pârâţilor, în sumă de 10.000.000 lei.
Pârâţii B.P., R.P.S., C.V., C.I. şi B.A. au fost obligaţi să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 345 m.p., identificat în schiţa anexă raportului de expertiză D.N. (f.189 dosar), între reperele B-B’-C-C’.
Au fost obligate pârâtele R.T. şi O.G. să lase reclamantei în  deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 109 m.p., identificat în schiţa anexă raportului de expertiză (fila 189 dosar), între reperele 1-2-3-4-5-6-7 şi să ridice construcţiile existente pe acest teren sau în caz de refuz autoriză reclamanta să le ridice pe cheltuiala acestora, în sumă de 10.000.000 lei.
A fost obligată pârâta Ş.C. să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 345 m.p. identificat în schiţa anexă raportului de expertiză de la  fila 190, între reperele 1-2-3-4.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea privind constatarea nulităţii procesului-verbal de punere în posesie nr.11082/1998, a titlului de proprietate nr.82024/1995 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr.805/2001.
De asemenea, au fost obligaţi pârâţii F.I., F.N., F.A., P.M., P.C., B.P., R.P.S., C.V., C.I., B.A., R.T., O.G. şi Ş.C. să plătească reclamantei suma de 4.000.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, pe baza probatoriului administrat în cauză, că reclamanta este moştenitoarea defunctului P.I., care, prin Ordonanţa de adjudecare nr.1961/2.11.1942, transcrisă sub nr.1861/1942, a dobândit prin cumpărare la licitaţie publică, terenul în suprafaţă de circa 50 ari, situat în C., str.R., proprietatea debitorului N.C., cu vecinătăţile indicate în actul de proprietate, imobilul - teren şi construcţii fiind confiscat prin decizia penală nr.810/1951 a Curţii de Apel B. şi fiind trecut în proprietatea statului.
Prin decizia penală nr.15/1995 a Curţii Supreme de Justiţie, defunctul P.I. a fost achitat, iar pedeapsa complementară a confiscării averii a fost înlăturată.
Prin sentinţa civilă nr.696/11.03.1992 a Judecătoriei C., pârâtele Primăria C. şi R.A. E.C. au fost obligate să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 5000 m.p. situat în C., str.R. nr.4-6 şi construcţiile aflate pe acesta.
În cauză s-a dovedit că pârâţii ocupă suprafeţele de teren menţionate în dispozitivul sentinţei şi identificate în schiţele anexă ale raportului de expertiză, întocmit de inginer D.N., fiind obligaţi să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantei aceste suprafeţe.
Referitor la construcţiile existente pe terenurile în litigiu, prima instanţă a reţinut că extinderea la locuinţa familiei Furnică a fost finalizată, conform susţinerilor pârâţilor, în anul 1999, însă nu s-a dovedit că aceasta este cea pentru care s-a eliberat autorizaţia depusă la dosar nr.49/4156/22.04.1999, pârâţii desfiinţând vechiului hotar dintre proprietăţi, expertiza efectuată în cauză, stabilind că această extindere a fost făcută în ultimii doi ani.
În privinţa construcţiilor proprietatea pârâtelor R.T. şi O.G., nu s-a dovedit perioada edificării, însă, raportul de expertiză a concluzionat că acestea au fost edificate pe terenul proprietatea reclamantei, aceste pârâtei fiind de rea – credinţă, în condiţiile în care terenul pe care se află aceste imobile, excede suprafeţei înscrisă în actele de proprietate ale pârâtelor.
De altfel, chiar modul de amplasare a construcţiei, folosită ca atelier (lipită de casa proprietatea reclamantei), denotă faptul că a avut loc o ocupare abuzivă a terenului în această modalitate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat apel reclamanta şi pârâţii: F.I., P.C., P.M., F.A., F.E., M.V., M.V., B.P., R.P.S., C.V., C.I. şi R.T. Ulterior, iar la data de 26.01.2004, reclamanta a depus un supliment de motive de apel, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate şi cu privire la pârâţii: Ş.E., Ş.L. şi Ş.T., moştenitorii defunctului Ş.I., privind revendicarea suprafeţei de 198 m.p. teren, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că acesta a cumpărat, în baza actului de vânzare-cumpărare nr.939/1967, suprafaţa de 5000 m.p. şi prin compararea titlurilor de proprietate ale părţilor, rezultă că este mai bine caracterizat actul reclamantei.
Prin decizia civilă nr.303/A din 18 februarie 2004, în dosar nr.5457/2003, Curtea de Apel P. – Secţia Civilă a respins ca nefondate apelurile, pentru următoarele considerente:
Referitor la apelul formulat de reclamanta S.M.A. s-a reţinut următoarea situaţie de fapt.
Critica prin care s-a susţinut că prima instanţă nu a confirmat în totalitate expertiza întocmită de ing. D.N., prin care s-a stabilit că pârâţii ocupă suprafeţe mai mari de teren, decât cele pentru care s-a admis acţiunea şi nu a motivat diminuarea suprafeţelor de teren ocupate în fapt de către pârâţi, respectiv nu s-a făcut o analiză corectă a titlurilor de proprietate deţinute de fiecare parte, a fost privită ca neîntemeiată, în raport de concluziile raportului de expertiză şi ansamblul probator de la dosar.
Referitor la pârâţii: F.I., F.N., F.A., P.M. şi P.C., la pct.1 din concluziile raportului de expertiză omologat de prima instanţă se arată în mod expres că, după aplicarea actelor de proprietate ale părţilor în teren, deşi nu apare suprafaţa mai mare decât în cele două acte de vânzare-cumpărare, totuşi, prin dimensiunile găsite mai mari faţă de schiţele din 1961, s-a acaparat 1 m.l. pe lăţimea de 21 m., în total 21 m.p.  (f.187 verso).
Prima instanţă a avut în vedere atât titlurile de proprietate actuale deţinute de către soţii Furnică, cât şi cele anterioare cooperativizării şi a stabilit corect că aceştia stăpânesc în prezent suprafaţa de 1158 m.p., care este mai mică decât cea prevăzută în actele iniţiale de vânzare-cumpărare nr.65/1956 şi nr.866/1962.
Cu toate acestea, faţă de constatările raportului de expertiză întocmit de ing. D.N. şi de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă că din gardul de la stradă al proprietăţii reclamantei lipseşte o porţiune de aproximativ 2 m. şi că pârâţii: F.I., F.N., F.A., P.M., P.C. şi M.V. s-au extins înspre proprietatea reclamantei, cu suprafaţa de 21 m.p., edificând pe acest teren o construcţie anexă, în ultimii 2 ani, ce se află lipită de casa acesteia, cu precizarea că, din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că aceşti pârâţi ar ocupa o suprafaţă mai mare din proprietatea reclamantei.
Critica referitoare la pârâtele R.T. şi O.G., prin care   s-a susţinut că, din compararea titlurilor de proprietate a părţilor rezultă că acestea au ocupat suprafaţa de 729 m.p, în loc de 109 m.p., s-a constatat de asemenea a fi neîntemeiată, în raport de actele de la dosar.
Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, cu privire la terenul deţinut de acestea, în raport de titlurile de proprietate, edificator din acest punct de vedere fiind raportul de expertiză D., care a concluzionat că acestea deţin în plus, suprafaţa de 109 m.p. identificată în schiţa anexă a acestei lucrări, teren pe care se află o magazie din schelet metalic, folosită ca atelier şi un beci cu o cameră la etaj, construit din lemn, pe fundaţie de beton ( f.185 -188).
 În raport de actele depuse de părţi şi concluziile aceluiaşi raport de expertiză tehnică, s-a reţinut a fi neîntemeiată şi critica referitoare la pârâta Ş.C., pentru care s-a admis acţiunea pentru suprafaţa de 345 m.p.
Susţinerile apelantei-reclamante, în sensul că instanţa de fond nu a motivat diminuarea suprafeţelor de teren ocupate în fapt de către pârâţi, din proprietatea acesteia au fost privite ca nejustificate, în raport de considerentele sentinţei atacate, care analizează pe larg atât titlurile de proprietate ale părţilor, cât şi celelalte probe, declaraţii de martori şi expertizele efectuate în cauză.
Referitor la suprafeţele de teren asupra cărora actele de proprietate deţinute de părţile din proces se suprapun, s-a arătat că nu poate fi acceptat punctul de vedere al reclamantei, în sensul că se impune admiterea acţiunii în revendicare pentru acestea în totalitate, întrucât pârâţii au depus actele de vânzare-cumpărare prin care le-au dobândit, fiind cumpărători de bună-credinţă la momentul dobândirii posesiei acestor terenuri.
Astfel, în situaţia cumpărătorului de bună-credinţă, acesta nu poate fi evins, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare, fapt care nici nu a fost solicitat în cauză.
Instanţa de fond în mod corect a statuat că acţiunea în revendicare urmează a fi admisă numai pentru suprafeţele deţinute de pârâţi în plus, faţă de conţinutul actelor de proprietate ale acestora.
Tot neîntemeiate au fost privite şi susţinerile reclamantei sub aspectul că în mod greşit a fost respins, fără nicio motivare, capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii procesului-verbal de punere în posesie, a titlului de proprietate nr.82024/1995 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr.805/2001, întrucât prima instanţă a reţinut că aceste acte au fost întocmite cu respectarea prevederilor legii.
Titlul de proprietate nr.82024/1995, eliberat pentru suprafaţa de 320 m.p. este întocmit cu respectarea dispoziţiilor art.35 din Legea nr.18/1991, fiind vorba de teren trecut în proprietatea statului şi atribuit ca lot de folosinţă pe durata existenţei construcţiei.
Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.805/2001 a fost întocmit cu respectarea condiţiilor imperative prevăzute de art.948 Cod civil şi nu se impune admiterea capătului de cerere privind constatarea nulităţii acestuia.
Cu privire la procesul-verbal de punere în posesie nr.11082/6.08.1998, prima instanţă a reţinut în mod corect că este emis pe numele lui B.C.I., persoană care nu a fost chemată în judecată prin acţiunea de faţă.
Susţinerile apelantei-reclamante, în sensul că actele de proprietate deţinute de către pârâţi, pentru terenurile în litigiu, sunt întocmite fraudulos după anul 1942, prin cuprinderea unor suprafeţe din fosta proprietate a autorului acesteia, pe perioada în care terenul a fost trecut în proprietatea statului, au fost apreciate ca neîntemeiate, întrucât pârâţii sunt dobânditori de bună-credinţă.
Motivele de apel invocate în cererea de supliment de la fila 326 de către reclamantă, privind pe pârâţii Ş.C., Ş.L. şi Ş.T., moştenitorii defunctului Ş.I., s-a reţinut a fi neîntemeiate faţă de probatoriul cauzei.
S-a precizat şi faptul că la instanţa de fond au figurat ca pârâţi doar Ş.L. şi Ş.M., iar introducerea altor persoane în cauză, direct în apel, care nu au fost citate în acest proces, este inadmisibilă.
Cu privire la apelul formulat de pârâţii F.N., F.A., P.C., P.M., F.I., M.V. şi M.V. s-au avut în vedere următoarele considerente:
Din ansamblul probator administrat în cauză, cu referire specială la raportul de expertiză întocmit de expert D.N. şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă că aceşti pârâţi s-au extins înspre proprietatea reclamantei cu suprafaţa de 21 m.p. teren, pe care, în ultimii doi ani, au amplasat şi o construcţie anexă.
Prima instanţă în mod justificat a numit un alt expert pentru aceeaşi lucrare, cu aceleaşi obiective, deşi în prealabil fusese numită în cauză experta D.V., având în vedere că această expertă a întocmit planuri cadastrale pentru mai mulţi proprietari vecini, fiind bănuită de lipsă de obiectivitate.
Rezultă din încheierea din 7 iulie 2003 că judecătoria, la cererea reclamantei, a pus în discuţie înlocuirea acestei experte, faţă de obiecţiunile ridicate de reclamantă şi motivat a dispus înlocuirea acesteia cu expert D.N.
De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere ambele expertize întocmite la această instanţă şi în mod justificat a omologat expertiza D., care este o lucrare complexă şi care a răspuns la toate obiectivele stabilite de instanţă prin încheierea din 7 iulie 2003.
Cu privire la acest ultim raport de expertiză, prima instanţă nu a reţinut o situaţie de fapt contrară, cum susţin apelanţii, ci în conformitate cu concluziile raportului de la filele 187, 188 din dosar.
Astfel, expertul a ajuns la concluzia că aceştia ocupă din fosta proprietate a autorului reclamantei suprafaţa de 21 m.p., având în vedere planul de amplasare a construcţiei conform schiţelor din anul 1961.
Întrucât din probele administrate în cauză rezultă că aceşti pârâţi au acaparat suprafaţa de 21 m.p. din fosta proprietate a autorului reclamantei, în mod legal au fost obligaţi să respecte acesteia dreptul de proprietate pentru suprafaţa menţionată şi să ridice construcţia edificată pe acest teren.
Susţinerile aceloraşi pârâţi din precizările scrise la motivele de apel invocate iniţial, prin care au arătat că din expertiza efectuată de expert D.N. rezultă că vecinătăţile nu au fost modificate, iar magazia  construită şi finalizată în anul 1999 este situată pe terenul lor, s-a reţinut a fi în contradicţie cu această probă (f.185-188).
Referitor la apelul declarat de pârâţii B.P. şi R.P.S. s-a constatat următoarea situaţie de fapt:
Din conţinutul expertizei efectuate în cauză rezultă că expertul a aplicat în teren toate actele de proprietate deţinute de părţi şi faptul că acestea se suprapun pe diferite porţiuni de teren cu titlul reclamantei,  cei doi pârâţi ocupând suprafaţa de 345 m.p. din proprietatea acesteia, teren identificat în schiţa anexă a raportului de expertiză, în schiţa de la fila 189 dosar fond, din care rezultă că suprafaţa de 345 m.p. găsită în plus în proprietatea acestora este cuprinsă între punctele B-B’-C-C’ haşurată cu culoare roşie.
Apelul declarat de pârâţii: C.V. şi C.I. prin care s-a criticat sentinţa pentru aceleaşi considerente, respectiv admiterea greşită a acţiunii împotriva acestora, alături de pârâţii B.P. şi R.P.S. pentru suprafaţa de 345 m.p. şi lipsa de rol activ a instanţei care nu a încuviinţat efectuarea unei contraexpertize, s-a constatat a fi neîntemeiat pentru aceleaşi considerente din apelul analizat anterior.
Referitor la apelul declarat de pârâtele R.T. şi O.G., s-a reţinut că expertul D.u a aplicat pe teren toate actele de proprietate ale părţilor, inclusiv ale acestor două pârâte, astfel că nu se justifica efectuarea în cauză a unei noi expertize, care a stabilit că, în partea de vest a proprietăţii reclamantei este situată proprietatea R.S.T., la măsurătoare găsindu-se suprafaţa de 939 m.p., deci un plus în suprafaţă de 109 m.p., marcat cu roşu pe schiţă.
Întrucât pe acest teren se află construită parţial o magazie din schelet metalic şi un beci cu o cameră la etaj, în mod corect au fost obligate de prima instanţă să le demoleze.
Împotriva deciziei civile nr.303/A/18 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel P. – Secţia Civilă au declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.M.A. şi pârâţii: B.P., R.P.S., F.N., F.A., P.C. şi P.M., care au criticat-o pentru motive de nelegalitate.
Prin decizia civilă nr.147/R/30.01.2006, Curtea de Apel P., în dosar nr.216/Civ/2005, au fost admise recursurile părţilor, cu casarea deciziei amintite şi  trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, reţinând în motivare că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, deoarece, în baza rolului activ, prevăzut de art.129 şi 130 Cod procedură civilă, avea obligaţia legală să stăruie, prin administrarea de probe, pentru a stabili o situaţie de fapt clară, astfel că în acest moment, în raport de lucrările dosarului, instanţa de recurs nu poate stabili controlul judiciar pe fond.
Astfel, cu privire la expertiza tehnică,  privind  terenurile din litigiu, Curtea a constatat că aceasta a fost refăcută de expertul D.N., care este expert agronom, ci nu topometrist, expertul măsurând terenurile cu ruleta, ci nu cu teodolitul. Drept urmare, s-a apreciat că este necesară efectuarea unei expertize topo, de către un expert cu această specialitate, care să facă măsurătorile corespunzătoare.
De asemenea, s-a apreciat ca necesară efectuarea şi a unei expertize tehnice în specialitatea construcţii civile, pentru a se stabili care pârâţi locuiesc în imobilul construcţie (casă), dacă aceştia se află în indiviziune şi dacă pe terenurile din litigiu se mai află şi alte construcţii, care urmează să fie identificate, iar Primăria Municipiului Câmpulung Muscel să verifice dacă acestea au fost ridicate în condiţii legale, pe bază de autorizaţii. În caz contrar, expertul să verifice dacă aceste construcţii pot fi ridicate şi care este costul acestei operaţiuni.
În altă ordine de idei s-a susţinut că instanţa de apel nu a analizat nici îndeplinirea condiţiilor art.494 Cod civil, privind buna-credinţă şi dacă această instituţie operează în cauză.
Instanţa de recurs a dispus ca, instanţa de apel, în rejudecare să analizeze şi îndeplinirea condiţiilor art.480 Cod civil, adică să verifice dacă reclamanta deţine titlu de proprietate pentru terenurile în litigiu, urmând să compare titlul acesteia cu titlurile de proprietate ale pârâţilor, stabilind care act este mai bine caracterizat.
Tot cu ocazia rejudecării, s-a recomandat ca instanţa de apel să verifice stadiul cercetărilor procesuale faţă de adresa cu nr.33/P/2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Departamentul Naţional Anticorupţie, din care rezultă că se fac cercetări penale faţă de numitul I.F. (plutonier major în rezervă) şi reclamanta Stoica Maria Argentina, în legătură cu falsificarea procesului-verbal nr.2656/1950 de către numita I.M. (fostă I.), cercetări penale care se fac ca urmare a autodenunţului numitului I.F., în legătură cu primirea sumei de 400 USD (dolari americani) de la reclamanta S.M.A., pentru falsificarea procesului-verbal amintit anterior, adresă depusă în dosarul de recurs.
În rejudecare, prin încheierea din data de 02.11.2006, Tribunalul A. a dispus, faţă de dispoziţiile art.315 Cod procedură civilă şi de îndrumările obligatorii ale deciziei de casare nr.147/R/30.01.2006, pronunţată de Curtea de Apel P. în dosarul nr.2316/cv/2006, reţinând şi acordul părţilor în acest sens, efectuarea în cauză a unei expertize în specialitatea topografie şi a unei expertize în specialitatea construcţii, dispunând ca expertiza în specialitatea topo să răspundă la obiectivele fixate.
La filele 272 – 279 dosar apel a fost depus raportul de expertiză întocmit de expert F.D., iar în ceea ce priveşte expertul L.E., aceasta a fost înlocuită cu expertul M.C., prin încheierea din 28.09.2007, care la rândul său a fost înlocuit de expertul D.I., desemnat în condiţiile art.202 Cod procedură civilă, în şedinţa publică din 27.03.2008, tribunalul la cererea motivată a acestuia dispunând înlocuirea cu expertul I.S., lucrarea acesteia fiind depusă la filele 483-493 dosar apel.
Urmare a obiecţiunilor formulate de părţi la raportul de expertiză I.S., tribunalul, prin încheierea de şedinţă din data de 16.10.2008 a admis obiecţiunile apelantei-reclamante, reţinând obligativitatea deciziei de casare, obiecţiunile părţilor şi specialitatea topo a expertului care trebuie să întocmească lucrarea a desemnat expert în această specialitate pe ing. M.L., care a depus lucrarea la filele 856-866 dosar apel  şi de asemenea a depus concluziile RET la filele 926-938 dosar apel.
Obiecţiunile la raportul de expertiză în specialitatea construcţii întocmit de expert F.D., formulate de apelanta-reclamantă S.M.A. au fost respinse de tribunal prin încheierea de şedinţă din 28.09.2007, reţinându-se că expertul desemnat a răspuns obiectivelor stabilite de tribunal.
Referitor la raportul de expertiză întocmit de expert topo M.L., părţile au formulat obiecţiuni, la care părţile au depus alte seturi de obiecţiuni şi completări la obiecţiuni, precum şi răspuns la obiecţiunile formulate de părţile în contradictoriu cu care se judecă.
Tribunalul a menţionat că în cadrul obiecţiunilor, completărilor la obiecţiuni, precum şi în răspunsul la obiecţiunile părţilor adverse s-au identificat obiective noi, pe care toate părţile le solicitau pentru prima dată la acest termen de judecată şi la aproximativ trei ani după ce obiectivele iniţiale au fost discutate în contradictoriu cu părţile, fiind stabilite clar, prin încheierea de şedinţă din data de 02.11.2006.
La fila 950 a dosarului în rejudecare, reclamanta S.M.A. şi-a precizat obiectul cererii, arătând că revendică suprafaţa de 174 m.p. de la pârâţii F.A., F.E., P.C., P.M., M.V. şi M.V.P., tot astfel revendică suprafaţa de 319 m.p. de la pârâtul B.P., suprafaţa de 400 m.p. de la pârâţii R.P., B.A., C.V. şi C.I., suprafaţa de 713 m.p. de la pârâtul Ş.L., suprafaţa de 541 m.p. de la pârâta Ş.C. şi suprafaţa de 680 m.p. de la pârâţii O.G. şi R.M.
Prin decizia civilă nr.76 din 23 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul A., în dosarul nr.2558/109/2006, a fost respinse obiecţiunile formulate la raportul de expertiză întocmit de expert M.L., ca neîntemeiate, respingându-se excepţia prescripţiei achizitive invocată de pârâţii-apelanţi F.A. şi P.C., cu admiterea apelului reclamantei S.M.A. şi schimbarea  sentinţei, în sensul obligării pârâtului B.P. să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 319 m.p., identificat de expert în schiţa de la fila 950 dosar apel şi marcat cu culoare galbenă.
De asemenea, pârâţii:  R.P., B.A., C.V. şi C.I. au fost obligaţi să lase reclamantei S. în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 400 m.p., identificat în schiţa de la fila 950 dosar apel, şi marcat cu culoare albastră, iar pârâţii Ş.L. şi Ş.V. au fost obligaţi să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie, suprafaţa de 424 m.p. teren marcat pe schiţa RET M. cu culoare portocalie.
Pârâta Ş. C. a fost obligată să lase reclamantei în deplină proprietate şi paşnică posesie terenul în suprafaţă de 541 m.p. identificat de expert M. şi marcat cu culoare verde.
Au fost admise apelurile pârâţilor: F.A., P.C., P.M., F.E., M.V., Moşescu M.V., O.G. şi R.M. şi schimbată sentinţa, în sensul respingerii acţiunii faţă de aceşti apelanţi, ca neîntemeiată, cu respingerea ca nefondate a apelurilor formulate de C.V. şi I.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte obiecţiunile formulate la raportul de expertiză M.L., verificând obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din 02.11.2006 şi de asemenea verificând raportul de expertiză întocmit de acest expert, tribunalul a apreciat că expertul a întocmit lucrarea cu respectarea şi analizarea obiectivelor stabilite.
În ceea ce priveşte apelul formulat de reclamanta S.M.A.,  tribunalul a avut în vedere actul de proprietate pe care aceasta îşi întemeiază pretenţiile şi  concluziile raportului de expertiză întocmit de expert M.L.
Referitor la apelantul-pârât B.P., tribunalul a reţinut că, potrivit certificatului de moştenitor nr. 159/2001, acesta trebuie să deţină suprafaţa de 700 m.p. pe care i-a moştenit de la B.V. – în baza certificatului de moştenitor nr. S51/1971, în prezent acesta deţinând suprafaţa de 1019 m.p., mai mult cu 319 m.p. decât în actul de proprietate, teren pe care nu există construcţii, aspect confirmat şi de expertul cauzei în lucrarea efectuată în apel după casare, teren care a fost identificat în schiţa de la fila 950 a dosarului cu culoare galbenă.
Cu privire la apelanţii-pârâţi R.P., C.V., C.I. şi R.A., potrivit actului de partaj, aceştia trebuie să deţină în indiviziune suprafaţa de 1757 m.p., suprafaţă ce nu apare într-un contract de vânzare-cumpărare al autorilor, ci rezultă din actul de donaţie întocmit între R.E. şi R.P. în anul 1974. C.V. şi I. s-a constatat că deţin suprafaţa de 594 m.p. potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr.5032/27.09.1994, tot astfel R.P. deţine cota indiviză de ¾ din suprafaţa de 1757 m.p., respectiv 1318 m.p. conform CM nr.247/1999, iar B.A. – moştenitoarea lui B.I. şi B.M. deţine, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.10142/22.06.1978, cota indiviză de ¼ din suprafaţa de 1757 m.p., respectiv 439 m.p. Prin transpunerea în teren a actelor de proprietate ale părţilor a rezultat, astfel cum a constatat expertul în urma măsurătorilor efectuate în teren, că actele părţilor se suprapun pe suprafaţa de 400 m.p., teren identificat în schiţa de la fila 950 apel, şi marcat cu culoare albastră.
S-a reţinut, prin expertiza efectuată în cauză, că pârâtul Ş.L. deţine în plus o suprafaţă de teren de 424 mp, care se suprapune cu actele reclamantei S.M.A., iar cu privire la pârâta Ş.C., s-a constatat că aceasta, potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1866/1.01.1971, trebuie să deţină suprafaţa de  672 mp., iar în prezent, prin măsurătorile efectuate de expert, are în posesie o suprafaţă de 1213 m.p., aşadar cu 541 m.p. mai mult decât în actul pe care-l deţine, suprafaţa în plus fiind identificată pe latura de est a terenului reclamantei aparţinând acesteia.
Comparând actele de proprietate ale părţilor – operaţiune juridică ce se realizează numai în cadrul acţiunii în revendicare – ţinând seama şi de data titlului reclamantei, care este anterioară titlului pârâţilor de faţă, tribunalul a reţinut că titlul reclamantei S.M.A. este preferabil şi mai bine caracterizat, aşa încât, în temeiul textului de lege sus invocat şi văzând şi prevederile art.296 Cod procedură civilă, a admis apelul acesteia şi a schimbat sentinţa.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâţii Ş.L. şi Ş.V., B.P. şi R.P.S. criticând-o ca nelegală pentru motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.7, 8 şi 9 Cod procedură civilă, astfel:
1. Hotărârea tribunalului a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art.480 şi art.1169 Cod civil, în sensul că deşi instanţa avea de soluţionat o acţiune în revendicare, pentru a cărei dezlegare trebuia să stabilească dacă reclamanta este proprietara terenului revendicat, dacă acesta a ieşit fără voie din posesia sa şi se află în posesia pârâţilor şi apoi să compare titlurile de proprietate înfăţişate de părţi, nu a procedat în acest fel faţă de recurenţii Ş.L. şi Ş.V. şi nici faţă de recurenţii B.P. şi R.P.S.
Mai mult, deşi instanţa de trimitere a fost sesizată şi cu rejudecarea apelurilor pârâţilor B.P. şi R.P.S. a lăsat nesoluţionate căile de atac formulată de aceştia împotriva sentinţei de fond, încălcând prevederile art.295 Cod procedură civilă.
Instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile obligatorii ale deciziei de casare încălcând şi prevederile art.215 alin.1 Cod procedură civilă, prin aceea că deşi i s-a indicat să verifice stadiul cercetărilor în legătură cu falsificarea procesului verbal nr.2656/1950, nu a procedat astfel bazându-şi soluţia chiar pe procesul verbal incriminat şi pe o situaţie de fapt denaturată prin acesta.
2. Hotărârea tribunalului nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive contradictorii (motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă), necuprinzând motivele de fapt şi de drept pentru care a fost înlăturată cererea pârâţilor Ş.L. şi Ş.V. prin care s-a invocat excepţia dobândirii dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă.
Deşi a respins obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, instanţa nu  şi-a motivat soluţia.
În analizarea dreptului de proprietate al pârâţilor Ş.L. şi Ş.V., instanţa expune motive contradictorii, reţinând în mod greşit că aceştia ar deţine în plus o suprafaţă de teren care ar excede actelor lor de proprietate şi care s-ar suprapune cu terenul rezultat din actele reclamantei.
În sfârşit, hotărârea nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate o serie de probe ce confirmau apărările pârâţilor, în ceea ce priveşte dimensiunile (deschiderea la stradă) terenului reclamantei, cu consecinţa asupra modului de soluţionare a cauzei.
3. Instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, reţinând greşit consecinţele sentinţei civile nr.203/24 mai 1941 a Judecătoriei C., asupra terenului ce face obiectul cauzei, precum şi a actului dotal din 1932, în vederea determinării suprafeţei de teren ce a făcut obiectul cauzei.
Reclamanta a declarat recurs împotriva hotărârii tribunalului, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru încălcarea dispoziţiilor art.315 Cod procedură civilă, în sensul în care nu a fost respectată îndrumarea dată de instanţa de recurs prin decizia de casare nr.147/R/30.01.2006, pronunţată de Curtea de Apel P., cauza fiind soluţionată fără a se fi făcut o comparare a titlului de proprietate deţinute de pârâţi şi fără a se arăta considerentele pentru care a admis în parte acţiunea în revendicare, în ceea ce priveşte suprafaţa solicitată.
Pârâta B.A. a declarat recurs împotriva deciziei pronunţată de tribunal, criticând-o ca nelegală, pentru greşita admitere a acţiunii în revendicare, pentru suprafaţa de 400 mp., în condiţiile în care terenul deţinut de aceasta nu se învecinează cu terenul reclamantei, deci recurenta nu-i acaparează acesteia, nicio suprafaţă de teren, fiind lipsită de calitate procesuală pasivă în cauză.
În susţinerea recursului, pârâta B.A. a depus la dosarul cauzei înscrisuri, iar recurentul Ş.L., de asemenea, a depus un borderou cu 18 înscrisuri, reprezentând titluri de proprietate (acte, contracte de vânzare-cumpărare şi schiţe, precum şi procese verbale de punere în posesie).
Intimaţii Ş.L. şi Ş.V., Ş.C., O.G. şi R.M., F.A., P.C. şi M.V. au depus pe rând întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului reclamantei S.A., ca nefondat, depunând în susţinere o serie de înscrisuri din a căror numerotare rezultă că au mai fost depuse la dosarul cauzei în fazele procesuale anterioare.
Prin decizia civilă nr.1830/R/30.11.2010, pronunţată de Curtea de Apel P., în dosarul nr.2558/109/2006 au fost admise recursurile declarate, cu casarea  deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Astfel, analizând cu prioritate recursurile declarate de pârâţii Ş.L., Ş.V., B.P. şi R.P.S. prin prisma primei critici referitoare la încălcarea legii de către instanţa de apel, Curtea a reţinut că, prin decizia civilă nr.147/R/30 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel P., au fost admise recursurile declarate de reclamantă şi de către pârâţii B.P., R.P.S., F.N., F.A., P.C. şi P.M. şi casată decizia cu trimitere spre rejudecarea apelurilor formulate, stabilindu-se în sarcina tribunalului obligaţia de a administra probe pentru clarificarea situaţiei de fapt, respectiv efectuarea unei expertize topografice, a unei expertize tehnice în specialitatea construcţii-civile şi pentru compararea titlurilor de proprietate la care fiecare din părţi susţine că le deţine pentru terenurile în litigiu.
Tot cu ocazia rejudecării, Curtea a stabilit că instanţa de apel trebuie să verifice stadiul cercetărilor penale demarate în legătură cu falsificarea procesului verbal nr.2656/1950, faţă de adresa nr.33/P/2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., depusă în recurs.
Rejudecând apelurile declarate de reclamanta S.M.A. şi de către pârâţii F.I., P.C., P.M., F.A., F.E., M.V., M.V., B.P., R.P., C.V., C.I., R.T. (decedată), prin moştenitor O.G. şi R.M., prin decizia civilă nr.76/23 aprilie 2010, tribunalul s-a pronunţat asupra apelului reclamantei S.M.A. şi asupra apelurilor pârâţilor F.A., P.C., P.M., F.M., M.V., M.V., O.G. şi R.M., pe care le-a admis şi a respins apelurile formulate de pârâtul C.V. şi C.I., fără a se pronunţa asupra apelurilor formulate de pârâţii B.P. şi R.P. şi fără a lua în discuţie, în orice mod, în considerentele exprimate, criticile pe care aceştia  le-au adus sentinţei de fond.
Deoarece, împotriva deciziei tribunalului nu s-a formulat cerere de completare a hotărârii pentru situaţia în care instanţa a omis să se pronunţe asupra acestor apeluri, în termenul în care se putea declara recurs împotriva hotărârii, această omisiune, care constituie motiv de recurs, în sensul încălcării dispoziţiilor deciziei de casare, obligatorie potrivit art. 315 Cod procedură civilă, nu poate fi ignorată, iar remedierea ei nu se poate obţine decât prin casarea cu trimitere spre rejudecare a tuturor apelurilor, în vederea soluţionării unitare a cauzei.
Soluţia adoptată se impune şi din perspectiva nerespectării, de către instanţa de trimitere, a dispoziţiilor deciziei de casare referitoare la necesitatea stabilirii veridicităţii procesului verbal nr.2656/1950, cu privire la care, în prezentul recurs, s-a depus ordonanţa din 14 aprilie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – D.N.A., în dosarul nr.173/P/2007, din care rezultă modul în care reclamanta a procedat pentru a se atesta în mod nereal că, în anul 1951, tatălui său i s-ar fi confiscat o serie de bunuri mobile şi imobile, printre care şi terenul de 0,5 ha., cu deschiderea de 34 metri, pe care  s-ar fi aflat construite două case, una compusă din şapte camere şi una compusă din patru camere (a se vedea în acest sens, înscrisurile de la filele 130-132 şi 192-198 dosar recurs).
Date fiind constatările efectuate până în acest moment în materie penală, cu privire la care era necesar ca tribunalul să administreze probe în vederea stabilirii caracterului definitiv al acestora sau în curs de soluţionare la data judecării apelurilor, în contextul în care părţile contestă tocmai dimensiunile terenului (dimensiuni care rezultă din actul falsificat), cu consecinţe şi asupra poziţionării acestuia în raport de terenurile pentru care pârâţii invocă la rândul lor titluri de proprietate, trebuia ca instanţa de apel să clarifice mai întâi aceste aspecte.
 După aceasta, prin proba cu expertiză, se impunea a se stabili dacă pârâţii ocupă din terenurile reclamantei, ori dacă acestea se suprapun, iar în caz afirmativ să se procedeze la o comparare judicioasă a titlurilor de proprietate invocate de toate părţile procesuale şi să se pronunţe cu privire la toate criticile exprimate în toate căile de atac declarate de părţi, arătând motivele admiterii sau respingerii acestora, astfel încât să facă posibil controlul judiciar.
După casarea cu rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului A., ocazie cu care instanţa, având în vedere obiectul acţiunii şi valoarea acestuia precum şi împrejurarea că această acţiune a fost promovată în anul 2002 deci ulterior intrării în vigoare a OG 138/2000 şi disp.art.2821 Cod pr.civilă, a calificat calea de atac ca fiind cea a recursului.
Prin decizia civilă nr.2365/05.07.2011, pronunţată de Tribunalul A. în dosar nr.1540/109/2011, recurată în cauza de faţă, s-a admis excepţia prescripţiei achizitive invocată de pârâţii recurenţi F.A. şi P.C., cu admiterea recursului declarat de reclamanta S.M.A., împotriva sentinţei civile nr. 1798/03.10.2003 pronunţată de Judecătoria C. în dosarul nr. 360/2003 şi schimbarea sentinţei, în sensul obligării pârâtului B.P. să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 319 m.p., identificat de expert în schiţa de la fila 950 dosar apel şi marcat cu culoare galbenă.
De asemenea, s-a dispus ca ceilalţi pârâţi  să respecte dreptul de proprietate al reclamantei, astfel: pârâţii R.P., B.A., C.V. şi C.I.,  pentru terenul în suprafaţă de 400 m.p. identificat în schiţa de la fila 950 apel şi marcat cu culoare albastră; pârâtul Ş.V. şi pârâta Ş.V., pentru suprafaţa de 713 m.p. teren marcat pe schiţa raportului de expertiză M. cu culoare portocalie; pârâta Ş.C. pentru terenul în suprafaţă de 541 m.p.identificat de expert M. şi marcat cu culoare verde; pârâţii: O.G. şi R.M. pentru terenul în suprafaţă 680 m.p. identificată în schiţa anexă rap.exp.M.L..; pârâţii: F.E., F.A., P.M., P.C., M.V. şi M.V. pentru terenul în suprafaţă 174 m.p, conform raportului de expertiză M.L.
Au fost respinse recursurile declarate de pârâţii: F.I., P.C., P.M., F.A., F.E., M.V., M.V., B.P., R.P., C.V., C.I., R.T. -  decedată, prim moştenitori O.G. şi R.M.
Deşi, prin decizia Curţii de Apel P. s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice, după ce se stabileşte veridicitatea procesului verbal nr.2656/1950, recurenta reclamantă prin apărător a arătat că înţelege să nu se mai folosească de acest înscris, instanţa de apel statuând că nu se mai impune o nouă expertiză.
Pentru a se pronunţa astfel, pe fondul cauzei tribunalul a reţinut că, reclamanta S.M.A. este moştenitoarea defunctului P.I., care prin Ordonanţa de adjudecare nr.1961/2.11.1942, transcrisă sub nr.1861/1942, a dobândit prin cumpărare la licitaţie publică terenul în suprafaţă de cca.50 ari situat în C., str.R., imobilul teren şi construcţii fiind confiscat prin decizia penală nr.810/1951 a Curţii de Apel B., fiind trecut în proprietatea statului, iar prin decizia penală nr.15/1995 a Curţii Supreme de Justiţie, defunctul P.I. a fost achitat, iar pedeapsa complementară a confiscării averii a fost înlăturată.
Tribunalul a avut în vedere actul de proprietate pe care reclamanta îşi întemeiază pretenţiile şi concluziile raportului de expertiză întocmit de expert M.L., din care rezultă că reclamanta, din suprafaţa totală de 5000 mp, deţine în prezent numai 2173 mp, pe care se află două case de locuit.
 În ceea ce-l priveşte pe recurentul pârât B.P. s-a reţinut că, potrivit Certificatului de moştenitor nr. 159/2001, acesta trebuie să deţină suprafaţa de 700 mp pe care i-a moştenit de la B.V. – în baza Certificatului de moştenitor nr. S51/1971, iar în prezent acesta deţine suprafaţa de 1019 mp, mai mult cu 319 mp, decât actul de proprietate, teren pe care nu există construcţii.
În ceea ce-i priveşte pe recurenţii pârâţi R.P., C.V. şi C.I. precum si pe pârâta R.A., potrivit actului de partaj, aceştia trebuie să deţină în indiviziune suprafaţa de 1757 mp. Pin transpunerea în teren a actelor de proprietate ale părţilor a rezultat, astfel cum a constatat expertul în urma măsurătorilor efectuate în teren, că actele părţilor se suprapun pe suprafaţa de 400 mp, teren identificat în schiţa de la fila 950 apel şi marcat cu culoare albastră.
În ce priveşte suprafaţa de 5.000 mp s-a stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanta justifica dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 5.000 mp, prin hotărârile invocate mai sus, hotărâri care până în prezent nu au fost desfiinţate deşi se invoca că s-ar întemeia pe un înscris fals.
Pârâtul Ş.L. face dovada dreptului de proprietate numai pentru suprafaţa de 1896 mp, deţinând în plus o suprafaţă de teren de 713 mp, care se suprapune cu actele reclamantei S.M.A.
În ceea ce o priveşte pe pârâta Ş.C. aceasta, potrivit actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1866/01.01. 1971 trebuie să deţină suprafaţa de 672 mp, iar în prezent, prin măsurătorile efectuate de expert, are în posesie o suprafaţă de 1213 mp, aşadar cu 541 mp mai mult decât în actul pe care-l deţine, suprafaţa în plus fiind identificată pe latura de est a terenului reclamantei aparţinând acesteia.
Comparând actele de proprietate ale părţilor, tribunalul a reţinut că titlul reclamantei S.M.A. este preferabil şi mai bine caracterizat, încât recursul acesteia a fost admis, în modalitatea arătată anterior.
Referitor la recursurile  formulate de pârâţii: F.A., P.C., P.M., F.E., M.V., M.V., O.G. şi R.M., tribunalul a reţinut că acestea sunt nefondate, în raport de verificările si măsurătorile efectuate de expert, care a constatat că aceştia deţin o suprafaţă reală mai mare cu 101 mp, care excede suprafeţei cumpărate de autori.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei achizitive invocate de pârâţii F.A. şi P.C., instanţa a reţinut, în raport de actele de proprietate ale acestora, că aceasta este neîntemeiată, întrucât pentru suprafaţa pentru care justifica dreptul de proprietate deţin acte de proprietate, iar pentru suprafaţa ce excede acestor acte nu poate fi admisă prescripţia achizitivă, fiind vorba de un teren ce a făcut obiectul unei sentinţe penale de confiscare.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâţii: Ş.L., Ş.V.,  B.P., R.P.S., precum şi moştenitorii pârâtei R.T. – în prezent decedată, respectiv O.G. şi R.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În primul motiv de recurs formulat de pârâţii Ş.L., Ş.V.,  B.P., R.P.S., întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă se susţine că hotărârea de la fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În prima critică circumscrisă acestui motiv de recurs se arată că, prin decizia civilă nr.1830/R/2010 a Curţii de Apel P. au fost admise recursurile declarate de părţi împotriva deciziei civile nr.76/2010 a Tribunalului A., care a fost casată cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, decizie prin care fuseseră soluţionate apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr.1768/03.10.2002 a Judecătoriei C., Curtea de Apel obligând tribunalul să rejudece aceste apeluri, încât, tribunalul nu mai avea posibilitatea legală să califice căile de atac exercitate de părţi ca fiind recursuri.
În cea de-a doua critică circumscrisă primului motiv de recurs se susţine că instanţa a încălcat dispoziţiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Se precizează faptul că, prin decizia civilă nr.1830/R/2010 a Curţii de Apel P. au fost date tribunalului unele indicaţii.
Astfel, s-a recomandat ca tribunalul să se pronunţe asupra apelurilor declarate de pârâţii B. şi R. prin care aceştia au invocat dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenurilor revendicate de la aceştia de către reclamantă.
De asemenea, s-a indicat ca tribunalul să se pronunţe asupra veridicităţii procesului – verbal nr.2656/1950, urmând a se efectua o nouă expertiză tehnică pentru a se stabili dacă terenurile părţilor se suprapun, iar în caz afirmativ să se compare titlurile de proprietate ale părţilor.
Curtea a indicat tribunalului să se pronunţe şi asupra celorlalte critici invocate de părţi prin recursul acestora, inclusiv asupra criticii formulate de pârâţii Ş.L. şi V., care au invocat excepţia dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenurilor revendicate de către reclamantă de la aceştia, precum şi asupra criticii formulate de pârâtul R.P.S., prin care acesta a arătat că nu se află în indiviziune cu pârâţii C.V. şi C.I.
Faţă de aceste indicaţii se susţine că tribunalul ca instanţă de trimitere a decis că nu mai este necesar să se conformeze deciziei de casare, care îl obliga să efectueze o nouă expertiză tehnică, în privinţa procesului – verbal nr.2656/1950, motivând că reclamanta a depus la dosar o cerere, întemeiată pe dispoziţiile art.182 alin.2 Cod procedură civilă, prin care a arătat că înţelege să nu se mai folosească de acest act, motiv pentru care instanţa de trimitere a pronunţat decizia, întemeindu-se pe expertiza efectuată de experta M.L.
Recurenţii consideră că elementul falsificat din procesul-verbal amintit constă în menţionarea lăţimii la stradă a terenului adjudecat de autorul reclamantei, ca fiind de 34 ml, act folosit de reclamantă la fond şi în apel, cu prilejul efectuării expertizei M.L. care menţionează lăţimea amintită, situaţie în acre se impunea efectuarea unei noi expertize tehnice.
În altă ordine de idei se susţine că tribunalul a respins apelurile declarate de  B.P. şi R.P., prin acre aceştia invocaseră uzucapiunea, fără a se motiva soluţia.
Se precizează faptul că tribunalul nu s-a pronunţat asupra excepţiei uzucapiunii invocată de pârâţii Ş.L. şi Ş.V., în condiţiile în care aceştia au îndeplinit condiţiile prevăzute de art.1890 Cod civil.
De asemenea se susţine că în mod greşit a fost admisă excepţia prescripţiei achizitive invocată de pârâţii F.A. şi F.C.
În cea de-a treia critică circumscrisă primului motiv de recurs se susţine că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art.480 Cod civil şi art.1169 Cod civil.
Astfel, se susţine că instanţa, având de soluţionat o acţiune în revendicare trebuia să stabilească dacă reclamanta este proprietara terenului revendicat; dacă acesta a ieşit fără voie din posesia ei şi se află în posesia pârâţilor; dacă posesia pârâţilor este legitimă, prin compararea titlurilor de proprietate ale părţilor.
Se precizează că reclamanta a pretins că titlul de proprietate al acesteia constă în ordonanţa de adjudecare, transcrisă sub nr.1861/1942 şi sentinţa civilă nr.696/1992 a Judecătoriei C., nedepunând la dosar ordonanţa amintită, ci doar o copie – extras de pe aceasta. De asemenea, reclamanta nu a depus la dosar şi planul imobilului adjudecat prin ordonanţa amintită, pentru a se identifica cu precizie amplasamentul proprietăţii reclamantei ş ia  suprafeţei exacte, situaţie în care suprafaţa deţinută s-a făcut cu aproximaţie, fapt care rezultă din concluziile contradictorii ale expertizelor efectuate în cauză.
Astfel, din sentinţa civilă nr.696/1992 rezultă că suprafaţa de 1000 mp, făcând parte din 5000 mp, situată pe str. R. nr.4-6, nu a fost niciodată proprietatea autorului reclamantei, ci a unei alte adjudecatare, M.M., de la care a ajuns în proprietatea autorului F.I.
În privinţa recurenţilor Ş.L. şi Ş.V. se susţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art.480 Cod civil, deoarece nu a comparat actele de proprietate ale acestora, ajungându-se la concluzia eronată că aceştia nu deţin acte de proprietate pentru terenul de 713 mp, în situaţia în care aceştia fac dovada cu acte de proprietate a succesiunii transmisiunilor acestui drept asupra terenului pe care îl stăpânesc în limitele dreptului de proprietate ale acestora.
În cea de-a patra critică, circumscrisă primului motiv de recurs, se susţine că, în privinţa pârâţilor B.P. şi R.P.S. s-a făcut o greşit aplicare a prevederilor art.480 Cod civil, în sensul că nu au fost comparate titlurile părţilor şi nu s-a stabilit care este preferabil, iar în urma măsurătorilor efectuate de experta M.L. s-a concluzionat greşit că suprafeţele stăpânite de recurenţii amintiţi sunt mai mari decât cele din actele de proprietate, pârâţii amintiţi redând succesiunea transmiterii dreptului de proprietate al acestora.
Se precizează faptul că toate rapoartele de expertiză efectuate în cauză au stabilit că lăţimea la stradă a terenului moştenit de B.P. este aproximativ aceeaşi cu cea existentă în anul 1912, adică 15,64 m, faţă de 15,40 m, diferenţa de 0,16 m în plus, neafectând proprietatea reclamantei ci pe cea a copartajantului B.P., actuala proprietate a pârâtului R.P.S.
Pârâtul R.P.S. susţine că nu se află în indiviziune cu pârâţii C.V. şi I., aşa cum greşit a reţinut instanţa, obligându-l împreună cu aceştia să-i lase reclamantei în posesie suprafaţa de 400 mp.
În cea de-a cincea critică circumscrisă primului motiv de recurs se susţine că au fost încălcate prevederile art.294 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora nu se pot face cereri noi în apel.
Astfel, în considerentele deciziei, tribunalul reţine că reclamanta S.M.A., în rejudecare (fila 950) şi-a precizat obiectul cererii, arătând că revendică suprafaţa de 713 mp de la pârâtul Ş.L., cerere admisă de instanţă cu toate că este făcută direct în apel după prima casare cu trimitere, în situaţia în care prin acţiune şi prin primul apel declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile ne.1798/2003 a Judecătoriei C., aceasta revendicase de la pârâţii Ş.L. şi V. suprafaţa de 198 mp.
În motivul 2 de recurs se susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar pe de altă parte aceasta cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, invocând dispoziţiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
În prima critică circumscrisă acestui motiv de recurs se susţine că hotărârea a fost pronunţată cu nesocotirea prevederilor art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, necuprinzând motivele de fapt şi de drept pentru acre a fost înlăturată cererea recurenţilor, prin care aceştia au invocat excepţia dobândirii dreptului de proprietate prin prescripţia achizitivă.
În cea de-a doua critică se susţine că instanţa şi-a fundamentat soluţia, prin care se susţine că recurenţii – pârâţi deţin în plus o suprafaţă de 424 mp, pe concluziile raportului de expertiză, fără a exista niciun considerent în cuprinsul deciziei, care să justifice obligarea recurenţilor de a respecta proprietatea şi posesia reclamantei, pentru o suprafaţă mai mare decât cea menţionată în expertiza amintită, respectiv cea de 713 mp.
În cea de-a treia critică se susţine că în mod greşit instanţa a reţinut că hotărârile judecătoreşti invocate de reclamantă drept titlu de proprietate se bucură de autoritate de lucru judecat, deoarece recurenţii nu au avut calitatea de parte în respectivele procese, încât hotărârile amintite nu le sunt opozabile.
În motivul trei de recurs se susţine că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, invocând dispoziţiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
Astfel, instanţa a interpretat greşit actul dotal din anul 1932, ajungând la concluzia că pârâţii Ş.L. şi V. posedă o suprafaţă de 713 mp din terenul reclamantei, interpretându-se greşit clauza din actul dotal, al cărei conţinut a fost denaturat prin interpretarea dată de instanţă, în sensul că terenul aferent casei nu ar fi constituit obiect al dotei,. În situaţia în care din clauza respectivă rezultă că înzestrătorii au oprit doar terenul care constituia grădina cu flori, nu şi curtea, asupra căreia aceştia şi-au rezervat doar folosinţa.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă se solicită admiterea recursului cu modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului reclamantei şi admiterea celor declarate de B.P. şi R.P.S., iar în subsidiar, casare deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea soluţionării apărării, prin acre recurenţii Ş. au invocat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, precum şi pentru administrarea probatoriului.
Prin recursul declarat de pârâţii O.G. şi R.M. se solicită admiterea acestuia, cu casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
După ce se face un istoric al circuitului dosarului şi al căilor de atac exercitate, recurenţii invocă dispoziţiile art.304 Cod procedură civilă, susţinând că a fost încălcat principiul legalităţii căilor de atac consacrat constituţional prin dispoziţiile art.129, arătând că menţiunea greşită din dispozitivul sentinţei privitoare la calea de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârii, nu dă posibilitatea formulării unei căi de atac neprevăzută de lege, Tribunalul A. calificând greşit calea de atac ca fiind recurs, ci nu apel, situaţie în care recurenţii consideră că prezentul recurs este admisibil şi fondat.
Soluţionând cauza ca fiind recurs, în complet de trei judecători, cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr.304/2004, tribunalul a pronunţat o hotărâre nelegală, a cărei casare se solicită, acest motiv fiind de ordine publică şi putând fi invocat şi din oficiu în baza art.306 alin.2 cod procedură civilă.
Se susţine că prin greşita calificare a căii de atac, recurenţii sunt privaţi de un grad de jurisdicţie.
Pe de altă parte, se arată că stabilirea greşită a căii de atac, cu recalificarea ei, după ce, în prealabil aceeaşi cale a fost stabilită de Curtea de Apel P., urmată de constatarea chiar a nulităţii recursului pentru nemotivare în termen de 15 zile de la data recalificării sau pronunţării, ar reprezenta o restrângere a accesului la un tribunal, în aşa măsură încât dreptul recurenţilor ar fi atins în substanţa sa.
Reclamanta a formulat întâmpinare la recursurile declarate, solicitând respingerea acestora ca nefondate.
Cu privire la recursul declarat de pârâţii O.G. şi R.M. se invocă excepţia nulităţii acestuia deoarece aceştia nu au indicat nici un motiv prevăzut de art.304 Cod procedură civilă, iar prin întâmpinarea la recursul declarat de recurenţii: Ş.L., Ş.V., B.P. şi R.P.S. se invocă de către reclamantă excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia puterii de lucru judecat a soluţionării acestui recurs.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului se arată că prezenta decizie, potrivit art.299 Cod procedură civilă, nu poate fi atacată cu recurs, fiind susceptibile de a fi atacate cu această cale de atac, doar hotărârile pronunţate în apel şi cele date în primă instanţă, fără drept de apel.
În altă ordine de idei se invocă dispoziţiile art.2821 Cod procedură civilă, susţinându-se că acţiunea cu care a fost învestită instanţa de fond are caracter evaluabil în bani, valoarea situându-se sub un miliard lei vechi, situaţie în care hotărârea pronunţată de instanţa de fond este supusă numai recursului, potrivit dispoziţiilor art.299 alin.3 Cod procedură civilă, arătându-se că valoarea terenului revendicat este de 38.000.000 lei vechi, valoare însuşită de toate părţile.
În situaţia respingerii excepţiei inadmisibilităţii se invocă excepţia puterii lucrului judecat.
Curtea, analizând cele două recursuri prin prisma criticilor formulate şi a probelor administrate, a constatat că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente.
Prin decizia civilă nr.1830/R din 30.11.2010, pronunţată de Curtea de Apel P., în dosar nr.2558/109/2006 au fost admise recursurile declarate de reclamantă şi de pârâţii: Ş.L., Ş.V., B.P., R.P.S. şi B.A. împotriva deciziei civile nr.76/23.04.2010 a Tribunalului A., în dosar nr.2558/109/2006, cu casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul A.
De precizat faptul că, prin decizia casată, au fost soluţionate apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr.1768/03.10.2003 a Judecătoriei C.,  iar Curtea de Apel P. a obligat tribunalul să rejudece aceste apeluri, încât Tribunalul A. nu mai putea să rejudece calea de atac, ca fiind recurs şi să formeze completul de judecată din trei judecători, încălcându-se astfel dispoziţiile art.304 pct.1 cod procedură civilă.
Pe de altă parte, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă, care arată că, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Astfel, prin decizia de casare au fost date următoarele indicaţii pentru instanţa de trimitere, recomandându-se acesteia să se pronunţe asupra apelurilor declarate de pârâţii: B.P. şi R.P., prin acre aceştia au invocat, în subsidiar, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. De asemenea, s-a solicitat instanţei de trimitere să se pronunţe asupra veridicităţii procesului – verbal nr.2656/1950, urmat de efectuarea unei noi expertize tehnice şi de compararea titlurilor de proprietate invocate de părţi.
Prin aceeaşi decizie de casare s-a solicitat ca instanţa de trimitere să se pronunţe şi asupra celorlalte critici invocate de părţi, inclusiv asupra criticii invocate de pârâţi Şerban care au invocat excepţia dobândirii proprietăţii prin uzucapiune, precum şi asupra criticii formulate de pârâtul R.P.S., care a arătat că nu se află în indiviziune cu pârâţii Contor, încât nu poate fi obligat împreună cu aceştia să-i lase reclamantei posesia terenului de 400 mp.
Se constată că instanţa de trimitere nu a respectat îndrumările date de instanţa de recurs, respectiv nu a efectuat o nouă expertiză tehnică, motivând că reclamanta a precizat că nu se mai foloseşte de procesul verbal nr.2656/1950, însă toate expertizele efectuate l-au avut în vedere, mai ales lăţimea de 34 m la stradă, situaţie în care se impunea, cu atât mai mult, efectuarea unei noi expertize.
De asemenea, s-a constatat că nu au fost respectate de către instanţa de trimitere nici celelalte indicaţii date de  către Curte, nepronunţându-se asupra uzucapiunii invocate de pârâţii Şerban şi nemotivându-şi soluţia privind uzucapiunea invocată de pârâţii B.P. şi R.P.
Pentru aceste considerente se impune casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, prilej cu care se va ţine seama de îndrumările date de curtea de Apel P., prin deciziile de casare, analizându-se şi celelalte critici formulate prin recursurile formulate.
Faţă de considerentele arătate, excepţia inadmisibilităţii recursurilor de faţă, invocată prin întâmpinarea făcută de reclamantă (f.41) este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare, cu motivarea arătată în cauză nefiind vorba de un recurs la recurs, Tribunalul A. soluţionând cauza în complet de trei judecători în urma nelegalei calificări a căii de atac ca fiind recurs, cu toate că a administrat probe specifice apelului şi dispuse prin decizia de casare, care a stabilit calea de atac ca fiind apelul, instanţa de recurs nefiind ţinută de indicare greşită a căii de atac în dispozitivul hotărârii recurate.
Susţinerea privind calificarea căii de atac, respectiv excepţia inadmisibilităţii recursului de faţă, urmează a fi înlăturată şi pentru considerentul că, încă de la începutul procesului, valoarea bunurilor a fost de peste 1 miliard, valoare la care a achiesat reclamanta, deoarece, atât prin decizia civilă nr.147/R/30.01.2006, de casare cu trimitere spre rejudecare, cât şi prin decizia civilă nr.1830/R/30.11.2010 a fost admis recursul declarat de reclamantă şi pârâţi, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.
Mai mult decât atât, aşa cum rezultă din practicaua deciziei recurate, chiar reclamanta a indicat calea de atac ca fiind apelul, ci nu recursul.
Cu privire la celelalte excepţii, vizând puterea de lucru judecat a soluţionării recursului şi excepţia nulităţii recursului declarat de pârâţii: O.G. şi R.M., nu se mai impune a fi analizate, dată fiind soluţia casării cu trimitere spre rejudecare, precum şi invocarea motivului de casare de ordine publică, prevăzut de art.304 pct.1 cod procedură civilă, care poate fi invocat şi din oficiu, potrivit art.306 alin.2 Cod procedură civilă.