Netimbrarea căii de atac, conform dispoziţiilor instanţei, atrage nulitatea cererii. Interesul statului de a percepe costurile procedurii şi interesul părţilor de a le fi evaluate pretenţiile în faţa justiţiei .

Legea nr. 146/1997

În cazul în care procedura de citare a fost legal îndeplinită nu poate fi primită susţinerea părţii că nu a avut cunoştinţă de proces, în condiţiile în care nu a făcut nicio dovadă referitoare la vreo imposibilitate de a cunoaşte termenul.

Dacă nu s-a făcut dovada că partea a satisfăcut cerinţa timbrajului, se anulează cererea de apel, ca netimbrată.

Soluţia este corectă şi din perspectiva faptului că partea nu a susţinut şi nici nu a dovedit că taxa de timbru era exorbitantă în raport cu posibilităţile sale materiale şi dreptul subiectiv a cărui protecţie o solicita.

Astfel, a existat un echilibru just între interesul statului de a percepe costurile procedurii şi interesul părţii de a-i fi evaluate pretenţiile în faţa justiţiei, iar neîndeplinirea obligaţiei de a timbra calea de atac a fost sancţionată corect de tribunal prin anularea apelului ca netimbrat.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă,

Decizia civilă nr. 58 din 12 ianuarie 2012.

Prin cererea înregistrată la OCPI Dâmboviţa sub numărul 20342/2011 petenta IAR, a formulat ,,plângere împotriva încheierii nr. 20324 din dosarul 20324/02.09.2005”, solicitând ca ,, în baza art. 72 şi 73 ( 1) din Ordinul 633/2006 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară” să se dispună trimiterea de îndată Judecătoriei pentru soluţionarea şi pronunţarea pentru anularea încheierii nr. 20324.

La Judecătoria Târgovişte cauza a fost înregistrată sub nr. 683/315/2011, iar prin sentinţa civilă nr.1491/13.042011, s-a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată, s-a respins ca fiind inadmisibilă formulată de petenta IAR, împotriva încheierii de carte funciară nr.20342/02.09.2005 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară D-ţa, în contradictoriu cu intimata TM.

A reţinut instanţa de fond că nu este încălcat în vreun fel dreptul de acces la instanţă pentru că dreptul de acces efectiv la justiţie presupune tocmai obligaţia instanţei de a analiza cererea cu care a fost învestită, analizare care poate avea loc şi dacă s-a pronunţat soluţionând procesul pe calea excepţiei şi nu a fondului.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel petenta IAR, apel pe care însă nu l-a motivat.

Tribunalul a dispus citarea apelantei pentru termenul din data de 26.09.2011 cu menţiunea de a timbra apelul cu taxă de timbru de 4 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei, sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat, având în vedere disp. art.11 din Legea nr.146/1997.

Deşi a fost înştiinţată, apelanta petentă nu a depus la dosar dovada plăţii taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei şi a timbrului judiciar de 0,3 lei.

Prin decizia civilă nr. 696 din 16 septembrie 2011, tribunalul a anulat apelul, ca netimbrat.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit art.20 alin.1 şi 2 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Având în vedere că apelanta nu a achitat taxa judiciară de timbru, deşi a fost înştiinţat să îndeplinească această cerinţă, după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare ( fila 6 dosar apel), în temeiul art.20 (3) din Legea nr.146/1997 şi art.35 (5) din Ordinul nr.760/C/22 aprilie 1999, care prevăd sancţionarea cu anularea cererii a neîndeplinirii obligaţiei de plată a taxei până la termenul stabilit, tribunalul a anulat apelul ca netimbrat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petenta IAR, susţinând că nu a primit citaţia prin care s-a stabilit termenul din 26 septembrie 2011, pentru judecarea apelului.

Mai arată recurenta că, din analiza procesului verbal de îndeplinire a procedurii de citare se constată că citarea s-a realizat prin afişare la data de 27 iunie 2011, astfel că ea nu a primit niciodată citaţia şi nu cunoaşte unde a fost afişată, ori pe uşa apartamentului, ori pe uşa principală a blocului în care se află apartamentul său.

În oricare din aceste variante actul de procedură trebuia să întrunească prevederile art. 100 Cod proc.civ.

Mai arată că nu se paote susţine că a cunoscut termenul de judecată deoarece era interesul său şi nu putea să-1 ignore fie el şi sub aspectul plăţii taxei de timbru şi a timbrului judiciar.

La data de 17 octombrie 2011 la Oficiul Poştal nr 10 Bucureşti nu s-a prezentat nici un proces verbal întocmit la data afişării citaţiei 27 iunie 2011.

Cât priveşte motivul de recurs susţine că se încadrează în prevederile art. 304 alin. 5 Cod proc civ. coroborat cu art. 105 alin. 2 Cod proc civ.

Pentru fondul cererii motivele de casare sunt cele prevăzute de art. 304 alin. 7,8,9,11 C.pr.civ.

Se susţine că interpretarea greşită a stării de fapt de către instanţa de fond, prin care s-a ignorat inadmisibilitatea intabulării în cartea funciară a hotărârilor pronunţate în cadrul unei acţiuni în constatare date în baza art. 111 Cod proc.civilă, a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale, instanţa de recurs urmând a aplica prevederile legale în acest sens.

Cererea sa iniţială cât şi precizările ulterioare au fost ignorate de instanţa de fond prin motivări care au schimbat înţelesul lămurit şi vădit al acestora.

De aceea, în temeiul art. 312 Cod proc. civ. solicită admiterea recursului, casarea cele două hotărâri atacate şi pe fond admiterea cererii, sau trimiterea cauzei pentru rejudecare, pentru faptul că nu a fost legal citată, actul de procedură fiind viciat.

Intimata TM a formulat întâmpinare, răspunzând punctual criticilor invocate de petentă în motivele de recurs.

Curtea examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, actelor şi lucrărilor dosarului, dispoziţiilor legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele motive:

Cererea de apel a fost înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa la data de 16 iunie 2011, iar urmare repartizării aleatorii primul termen de judecată a fost la 26 septembrie 2011.

Potrivit rezoluţiei judecătorului, apelanta a fost citat cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei şi un timbru judiciar de 0,30 lei.

Din cuprinsul citaţiilor comunicate părţilor, mai exact cea a apelantei petente, rezultă că a fost înscrisă taxa judiciară de timbru care trebuia achitată, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind datată 27 iunie 2011 – fila 6 dosar apel.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită potrivit disp. art.92 alin.3 şi 4 C.pr.civ., astfel că nu poate fi primită susţinerea recurentei că nu a avut cunoştinţă de proces, în condiţiile în care nu a făcut nicio dovadă referitoare la vreo imposibilitate de a cunoaşte termenul.

Cu toate că a fost citată cu această menţiune, recurenta nu a făcut dovada pentru termenul de judecată din data de 26 septembrie 2011 că a satisfăcut cerinţa timbrajului, astfel că în mod corect instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art.20 din Legea nr.146/1997 cu modificările şi completările ulterioare şi a anulat apelul petentei, ca netimbrat.

Recurenta nu a susţinut şi nici nu a dovedit că taxa de timbru era exorbitantă în raport cu posibilităţile sale materiale şi dreptul subiectiv a cărui protecţie o solicita.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa, cu ocazia analizării dreptului la un proces echitabil şi accesul la justiţie, că dreptul la justiţie nu este absolut, ci el se pretează la limitări pentru că el comandă, prin chiar natura sa, o reglementare din partea statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop (cauza Tolstoy Miloslovski vs. Regatul Unit, 13.07.1995).

În cauza de faţă a existat un echilibru just între interesul statului de a percepe costurile procedurii şi interesul recurentei de a-i fi evaluate pretenţiile în faţa justiţiei, iar neîndeplinirea obligaţiei de a timbra apelul a fost sancţionată corect de tribunal prin anularea apelului ca netimbrat.

Referitor la celelalte susţineri formulate de recurentă şi care privesc fondul cauzei, curtea nu le va mai analiza, întrucât instanţa de apel a anulat apelul, iar, în această situaţie, în recurs nu se pot formula critici decât cu privire la legalitatea acestei soluţii. Curtea nu poate analiza aspecte de fond, de vreme ce instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra fondului.

Concluzionând, Curtea, văzând şi disp. art.304 C.pr.civ., a apreciat că recursul petentei este nefondat şi l-a respins ca atare în baza dispoziţiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

(Judecător Cristina Moiceanu)