Cod proc. civilă, art. 312 alin.
3 coroborat cu art. 304 pct. 9, art. 315
alin. 1
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I
Civilă,
Decizia civilă nr. 1699 din 30
aprilie 2012.
Prin DECIZIA NR. 1699/30.04.2012 s-a admis recursul declarat de pârâţii
M.C., domiciliat în Vălenii de Munte, str. …………., nr. …, judeţul Prahova şi
C.E., domiciliată în ......, împotriva deciziei civile nr. 564/10 noiembrie
2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M.F., domiciliat în ....
Casează decizia sus-menţionată şi trimite cauza spre
rejudecare la
Tribunalul Prahova.
În fapt prin acţiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte sub nr. 2612/331/2006, reclamantul M.F. a chemat în judecata pe
pârâţii M.C. şi C.E., solicitând
instanţei ca prin sentinţa ce o va
pronunţa să se dispună partajarea averii succesorale de pe urma defuncţilor M. F.
şi M. T.
În motivarea acţiunii reclamantul
a susţinut ca succesiunea defuncţilor a fost acceptată expres de reclamant şi nu
s-a putut elibera certificat de
moştenitor deoarece părţile nu s-au înţeles, masa succesorala se compune din
teren situat în Vălenii de Munte, str…..,
casa şi anexele aflate pe acesta, teren situat în Vălenii de Munte , str. ..... şi mai multe
bunuri mobile.
La data de 15.02.2007 reclamantul
şi-a modificat acţiunea precizând că solicită şi obligarea pârâţilor la plata lipsei de folosinţa începând cu data de 09.01.2004 la
zi, întrucât pârâtul M.C. foloseşte imobilul teren şi casă, culege fructele
şi-l împiedica pe reclamant să folosească bunurile succesorale.
Prin încheierea pronunţată
la 14.07.2007 Judecătoria Vălenii
de Munte a admis în principiu în parte acţiunea, a constatat masa bunurilor succesorale, cotele cuvenite parţilor şi a
dispus efectuarea unei expertize
judiciare.
Judecătoria .............., prin
sentinţa civila nr. 484/23.02.2009, a
admis în parte acţiunea şi a dispus ieşirea din indiviziune, reţinând la
pronunţarea soluţiei, ca în acest mod se evita perpetuarea stării
de indiviziune atribuind pârâtului şi terenul
de 345 mp., restul terenului
aflat la adresa din .............., str.8 Martie , nr. 15 fiind atribuit reclamantului şi pe considerentul că partajarea grădinii
din 2 loturi de 569 mp. ar fi
ineficienta fără crearea unei servituţi de trecere în favoarea pârâtei C.E., ceea ce ar echivala
cu o fărâmiţare exagerata a
restului de curte de 406 mp.
Împotriva sentinţei pronunţate a declarat apel reclamantul M.F., criticând-o pentru motive de
nelegalitate şi netemeinicie.
Tribunalul Prahova – Secţia
civilă prin Decizia nr. 511 pronunţată la 29 iunie 2009, a admis apelul, a
desfiinţat sentinţa atacata şi a trimis cauza la instanţa de fond, spre
rejudecare.
Împotriva deciziei tribunalului au formulat recurs pârâţii M.C.
şi C.E..
În motivarea cererii de recurs
recurenţii au arătat că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivului de recurs se arată că
în mod greşit instanţa de apel a apreciat că este necesară efectuarea unei
expertize de specialitate pentru
evaluarea lipsei de folosinţă a imobilului teren şi casă de locuit, situat în Vălenii de
Munte, str. …., ţinând cont că prin încheierea interlocutorie din 14 iunie 20007 a Judecătoriei
Vălenii de Munte nu s-a reţinut existenţa vreunei creanţe a apelantului
reclamant M.F. asupra lor.
Pe de altă parte, susţin
recurenţii că din probele administrate în cauză nu rezultă că l-ar fi
împiedicat pe intimatul reclamant să folosească bunurile succesorale, simpla
susţinere a acestuia neconstituind o dovadă
a temeiniciei pretenţiilor sale.
O altă critică a fost aceea că decizia recurată este nelegală şi în
raport cu prevederile art. 297 Cod proc.
civilă, deoarece desfiinţarea cu
trimitere a sentinţei apelate se putea face numai dacă prima instanţă nu ar
fi soluţionat fondul cauzei sau judecata
s-ar fi făcut în lipsa apelantului reclamant care nu a fost legal citat.
S-au invocat şi dispoziţiile art.
297 alin. 2 Cod proc. civilă care precizează situaţia când instanţa de apel
anulează în tot sau în parte procedura
urmată şi hotărârea pronunţată şi
reţine procesul spre rejudecare.
Apreciază recurenţii că instanţa
de apel a încălcat prevederile menţionate
şi a dispus desfiinţarea cu trimitere a
sentinţei apelate, cu
motivarea că este necesară efectuarea
unei expertize de specialitate pentru evaluarea lipsei de folosinţă pretinsă de
apelantul reclamant.
A
treia critică este că instanţa
care a pronunţat decizia recurată nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor
legale, nulitate prevăzută de art. 304 pct. 1 Cod proc. civilă.
În dezvoltarea motivului de
recurs rezultă că judecarea apelului s-a
făcut de un complet de judecată
format din trei judecători, deşi potrivit
legii apelul se judecă într-un complet
compus din doi judecători.
S-a arătat că dispozitivul deciziei este semnat
de doi judecători dar nu are cunoştinţă care a fost completul legal investit cu
judecarea cauzei, astfel încât există suspiciunea că la judecarea apelului a
participat un judecător care nu avea
abilitarea legală în acest sens.
S-a solicitat admiterea recursului,
casarea deciziei şi trimiterea spre rejudecare la acelaşi tribunal
pentru soluţionarea apelului.
Prin Decizia nr. 681/2009 a Curţii de Apel Ploieşti –
Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis recursul formulat de pârâţi împotriva
deciziei civile nr. 511 pronunţată la 29
iunie 2009 de Tribunalul Prahova, s-a casat
decizia şi s-a trimis cauza spre
rejudecare la aceeaşi instanţă – Tribunalului Prahova.
Tribunalul Prahova în complet de
trei judecători a recalificat recursul în apel, situaţie în care completul
iniţial trebuia format din trei
judecători şi ca urmare a recalificării, potrivit dispoziţiilor sus menţionate,
apelul a fost soluţionat de primii doi judecători ai completului de recurs,
care au şi semnat decizia .
Cauza a fost reînregistrată pe
rolul Tribunalului Prahova – Secţia civilă la data de 26.10.2009.
Tribunalul Prahova – Secţia
civilă prin Decizia civilă nr. 753 din 15 decembrie 2009, a admis apelul
declarat de apelantul – reclamant, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor conform variantei I (unu) din raportul de expertiza
refacere SV şi a menţinut în rest
dispoziţiile sentinţei.
Împotriva acestei hotărâri au
declarat recurs pârâţii M.C. şi C.E., criticând-o pentru motive de
nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs
recurenţii au arătat că, în mod nelegal,instanţa de fond a admis apelul
reclamantului M.F. şi a omologat varianta I de lotizare din raportul de
expertiza tehnica refacere întocmit de expertul SV, deoarece aceasta nu
corespunde cerinţelor art.673/9 Cod pr. civilă
şi ale art. 741 Cod civil.
Astfel, în primul rând instanţa de apel nu a ţinut
seama de faptul că recurentul M.C. are domiciliul la adresa unde este situata
casa de locuit cuprinsă în masa de partaj si nu are altă posibilitate de
asigurare a locuinţei.
Aceasta împrejurare de fapt a
fost avuta în vedere, în mod corect, de instanţa de fond care i-a atribuit în
lot casa de locuit şi terenul aferent acesteia în suprafaţă de 345 mp.
In schimb reclamantul M.F.
domiciliază în municipiul Ploieşti, având asigurată locuinţa într-un apartament
proprietate personală.
Aşadar, instanţa de apel nu a
ţinut seama de domiciliul părţilor şi de natura bunurilor, aşa cum prevede art.
673/9 Cod pr. civilă, atunci când a atribuit casa de locuit reclamantului M.F..
Au mai precizat recurenţii că
motivarea instanţei de apel în sensul că varianta I de lotizare corespunde cel
mai bine criteriilor prevăzute de art. 673/9 Cod pr. civilă şi art. 741 Cod
civil este inexactă, neavând corespondent în actele dosarului.
Astfel, în varianta I de lotizare
nu se atribuie părţilor, pe cât posibil, aceeaşi cantitate de mobile, de
imobile, de drepturi sau creanţe, de aceeaşi natură şi valoare, aşa cum prevede
art.741 C. civ. În aceasta variantă de lotizare nu sunt atribuite reclamantului
bunuri mobile, motiv pentru care sulta
datorată de acesta este foarte mare şi nu are posibilităţi să o plătească, după
cum el însuşi recunoaşte prin notele scrise depuse in primul ciclu procesual de
judecare a apelului.
Mai mult, chiar apelantul
reclamant, M.F. a arătat prin motivele de apel formulate iniţial ca instanţa de
fond trebuia să solicite expertului SV si întocmească o varianta prin care
părţilor să li se atribuie bunuri în
natura corespunzător cotei lor părţi de câte 1/3 fiecare.
Împrejurarea că apelantul
reclamant M.F. nu a solicitat atribuirea de bunuri mobile nu justifică măsura
de a i se atribui numai imobile, respectiv casa de locuit şi teren aferent de
345 mp, deoarece se încalcă prevederile art. 741 C. civil, cu consecinţa
stabilirii unor sulte de valori foarte mari.
Au învederat recurenţii că în
varianta I de lotizare din raportul de expertize tehnica refacere SV, nu este
asigurată sistarea stării de indiviziune asupra terenului de la pct. Acasă
deoarece recurenţilor le este atribuită în continuare în indiviziune o
suprafaţa de 406 mp.
Pe de alta parte, în varianta I
de lotizare, nu se tine seama de dorinţa părinţilor recurenţilor, exprimată
prin testamentul din 12 iunie 1993, cu privire la modul de partajare a
bunurilor imobile care au format gospodăria lor.
Varianta a III-a de lotizare din
expertiza SV corespunde pe deplin cerinţelor art. 741 Cod civil şi ale art. 673/9
Cod pr. civil, deoarece se atribuie parţilor, pe cat posibil bunuri în natura,
astfel încât sulta datorata este de numai 973,19 lei, faţă de varianta I în
care sulta ce trebuie plătită este de 21.293,15 lei.
Curtea, analizând cererea de
recurs prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor formulate şi a
dispoziţiilor legale incidente reţine următoarele:
Prin cererea cu care a fost
investită iniţial Judecătoria Vălenii de Munte reclamantul M.T. F., intimat în
prezenta fază procesuală a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.C. şi C.E.,
recurenţi în litigiul de faţă partajarea averii succesorale rămase pe de urma
defuncţilor M. F. şi M. T.
Prin încheierea interlocutorie
din data de 14.06.2007 instanţa a constatat că din masa succesorală rămasă de
pe urma celor doi defuncţi fac parte mai multe bunuri mobile şi imobile.
Prin aceiaşi încheiere s-a dispus
efectuarea în cauză a mai multor lucrări de specialitate şi anume: construcţii,
topografie şi evaluări bunuri.
După depunerea acestor lucrări,
precum şi a completărilor şi refacerilor prima instanţă prin Sentinţa civilă
nr. 484/23.02.2009 a dispus ieşirea din indiviziune prin atribuirea de bunuri
în loturile părţilor.
În ceea ce priveşte modul efectiv
de atribuire instanţa a refăcut propunerile expertului reţinând expres în
considerentele hotărârii că nici una din variantele de lotizare efectuate în
lucrările de specialitate nu îndeplineşte condiţiile art. 673/9 Cod pr. civilă.
Instanţa de apel prin decizia ce
face obiectul recursului de faţă a admis apelul reclamantului şi a schimbat în
parte sentinţa apelată în sensul că a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor
conform variantei I din raportul de expertiză refacere Simaciu Vasile.
Deşi în dispozitivul hotărârii
tribunalului nu este menţionată şi compunerea loturilor, ceea ce face pe de o
parte neexecutabilă hotărârea, iar pe de altă parte pune instanţa de control
judiciar în situaţia de a nu cunoaşte exact în ce sens s-a pronunţat instanţa
de apel se poate deduce, prin trimiterea la o anumită lucrare de expertiză
efectuată în fază de primă instanţă că ar fi vorba de acea lotizare prin care
în lotul reclamantului este inclusă o suprafaţă de teren, întreaga clădire de
locuit, căminul de apă, gardul de lemn şi gardul de metal cu soclu de piatră.
În ceea ce îi priveşte pe pârâţi
în lotul fiecăruia dintre aceştia a fost inclusă câte o suprafaţă de teren de
569 mp, cota de ½ dintr-un teren de 406 mp, unele anexe gospodăreşti şi mai
multe bunuri mobile.
Potrivit art. 673/5 al. 2 Cod pr.
civilă, instanţa va face împărţeala în natură. În cazul în care loturile nu
sunt egale ca valoare, ele se întregesc prin plata unor sume de bani.
Pe de altă parte, în lumina
dispoziţiilor art. 673/9 Cod pr. civ. la formarea şi atribuirea loturilor instanţa
va ţine seama după caz şi de acordul părţilor, mărimea cotei părţi ce se cuvine
fiecăreia ori masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul sau
ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a cere
împărţeala au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu acordul coproprietarilor sau
alte asemenea.
Totodată, în lumina art. 741 Cod
civil instanţa trebuie să dea în fiecare lot, pe cât se poate aceiaşi cantitate
de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanţe de aceiaşi natură şi valoare.
Dintr-o interpretare coroborată a
acestor dispoziţii legale rezultă fără putere de tăgadă că în materie de
împărţeală regula este aceea a partajării în natură, cu includerea în fiecare
lot a unor bunuri într-o manieră care să asigure o cât mai echitabilă
atribuire.
Curtea reţine de asemenea că,
pentru a putea vorbi de o împărţeală propriu-zisă loturile trebuie formate în
aşa fel încât fiecare copărtaş să primească bunuri în proprietate exclusivă,
iar nu să fie lăsaţi în indiviziune cu privire la unul sau mai multe imobile.
Ori, în speţa dedusă judecăţii
prin varianta omologată de către instanţa de apel recurenţii din prezenta fază
procesuală au fost lăsaţi în indiviziune – în fapt în coproprietate cu privire
la suprafaţa de 406 mp.
Pe de altă parte, din lucrarea de
expertiză lotizare refacere la care se face trimitere în dispozitivul hotărârii
instanţei de apel în lotul reclamantului a fost inclusă întreaga clădire de
locuit.
Ori, potrivit raportului de
expertiză specialitate construcţii respectivul imobil este format din mai multe
încăperi.
În ceea ce priveşte împrejurarea
dacă acesta este sau nu comod partajabil în natură chiar expertul constructor a
format în una din lucrările sale două unităţi locative şi nu a susţinut nici un
moment că nu există posibilitatea tehnică în acest mod.
Este adevărat că din respectiva
lucrare de specialitate s-ar putea deduce că nu este cea mai bună variantă, dar
se putea dispune refacerea lucrării pentru a se asigura o împărţeală cât mai
echitabilă.
Pentru toate motivele arătate
Curtea a considerat drept fondate criticile recurenţilor în sensul că instanţa
de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 673/9 şi art. 741 Cod
civil cu privire la criteriile de împărţeală.
Totodată, Curtea a reţinut că,
faţă de lucrările de expertiză efectuate în cauză modificarea hotărârii nu este
posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, devenind astfel incidente
dispoziţiile art. 312 alin. 3 teza II Cod pr. civilă.
De altfel, în mod corect a
reţinut prima instanţă că nici una din lucrări nu îndeplineşte condiţiile
prevăzute de art. 673/9 Cod pr. civilă, dar nu a dispus refacerea expertizei cu
privire la variantele de lotizare.
Având în vedere cele menţionate
în precedentul prezentelor considerente, precum şi textele de lege arătate
Curtea urmează să admită cererea de recurs, să caseze decizia tribunalului şi
să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării tribunalul
a dispus refacerea lucrării de expertiză specialitate construcţii sub aspectul
identificării unor soluţii tehnice cu privire la formarea unor unităţi locative
distincte în ceea ce priveşte clădirea de locuit, întrucât numai în lipsa
acestora respectivul bun imobil poate fi inclus în lotul unui singur copărtaş.
De asemenea instanţa de apel a
dispus şi refacerea raportului de expertiză specialitate topografie în ceea ce
priveşte variantele de lotizare, pornind de la concluziile raportului de
expertiză construcţii ce va fi efectuat şi prin formarea de loturi cu atribuire
de teren în proprietate exclusivă coindivizarilor, iar nu prin lăsarea acestora
sau unora din aceştia în coproprietate cu privire la anumite suprafeţe.
Recurenţii M.C. şi C.E. au
declarat recurs împotriva deciziei Tribunalului Prahova pentru următoarele
motive:
O primă critică este că decizia
recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, nulitate prev. de art. 304
pct. 9 Cod pr. civilă. În dezvoltarea motivului de recurs se arată că în mod
greşit s-a admis apelul reclamantului M.F. şi s-a dispus partajarea bunurilor
succesorale potrivit variantei I din raportul de expertiză tehnică refacere SV,
deoarece această variantă de lotizare este nelegală, aşa cum s-a constat prin
decizia civilă nr. 768/2010 a Curţii de Apel Ploieşti.
Precizează recurenţii că prin decizia
sus-menţionată s-a stabilit în mod irevocabil că partajarea dispusă de tribunal
potrivit variantei I de lotizare încalcă prevederile art. 741 din vechiul Cod
civil şi art. 673/9 Cod pr. civilă,
instanţa de recurs stabilind necesitatea ca instanţa de trimitere să dispună
refacerea expertizei tehnice construcţii sub aspectul identificării unor
soluţii tehnice de formare a unor unităţi locative distincte din casa de
locuit, iar în funcţie de concluziile expertizei construcţii să se refacă
expertiza topografică prin formarea unor loturi de teren care să fie atribuită în proprietate
exclusivă coindivizarilor.
A doua critică vizează faptul că
în mod greşit instanţa a decăzut părţile din proba cu refacerea expertizelor
tehnice topografică şi constructor, deoarece necesitatea administrării acestei
probe a fost constatată în mod irevocabil de Curtea de Apel Ploieşti prin
decizia de casare cu trimitere.
Mai mult, arată recurenţii, prin
motivele de apel, reclamantul M. F.a solicitat în mod expres completarea expertizei
topografice cu o nouă variantă, situaţie
în care instanţa de apel trebuia să oblige pe apelantul-reclamant să achite
costul lucrărilor de refacere a celor două expertize tehnice şi constatând
refuzul acestuia de a achita costul lucrărilor de refacere a celor două
expertize trebuia să se dispună suspendarea judecării apelului conform art. 155/1
Cod pr. civilă şi nu să se procedeze la judecarea apelului.
Se critică decizia şi pentru
faptul că instanţa de apel în mod greşit a admis apelul reclamantului M.F. şi a
omologat varianta I de lotizare din raportul de expertiză tehnică refacere S.
V. deoarece aceasta nu corespunde prevederilor art. 741 din vechiul Cod civil
şi ale art. 673/9 Cod pr. civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de
recurs se precizează că instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că M.C. are
domiciliul la adresa unde se află situată casa de locuit supusă partajului şi
nu are altă posibilitatea de asigurare a altei locuinţe, pe când apelantul M.F.
deţine în Ploieşti un apartament şi o vilă.
Au mai criticat recurenţii
decizia instanţei de apel şi pentru motivarea dată în sensul că varianta I de
lotizare ar corespunde cel mai bine criteriilor prevăzute de art. 741 din
vechiul Cod civil şi art. 673/9 Cod pr. civilă.
Recurenţii arată că în varianta I
omologată de instanţa de apel nu sunt atribuite reclamantului bunuri mobile,
motiv pentru sulta datorată de acesta este foarte mare şi chiar
apelantul-reclamant a arătat prin motivele de apel că instanţa de fond trebuia să solicite
expertului S. V. să întocmească o variantă de lotizare prin care părţilor să li
se atribuie bunuri în natură corespunzător cotei lor părţi de câte 1/3 fiecare.
De asemenea, recurenţii
precizează că în varianta I de lotizare din raportul de expertiză refacere S.
V. nu este asigurată sistarea stării de indiviziune asupra terenului de la
punctul acasă şi nici nu se ţine seama de dorinţele părinţilor lor exprimată
prin testamentul din 12 iunie 1993.
Se solicită admiterea recursului,
modificarea deciziei în sensul de a se respinge ca nefondat apelul declarat de
reclamant, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea deciziei recurate
în sensul omologării variantei III din expertiza tehnică refacere S. V. sau
casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal
pentru a soluţiona apelul cu respectarea îndrumărilor date de instanţa de
recurs prin decizia nr. 768/2010 a Curţii de Apel Ploieşti.
Examinând decizia recurată prin
prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, a dispoziţiilor
legale incidente, Curtea va reţine că recursul este fondat astfel cum se va
arăta în continuare:
Critica că decizia recurată a fost dată cu aplicarea
greşită a legii, nulitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă este fondată
întrucât instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile obligatorii ale deciziei
nr. 768/2010 a Curţii de Apel Ploieşti prin care s-a dispus casarea deciziei
Tribunalului Prahova şi refacerea lucrărilor de specialitate construcţii şi
topografică având în vedere şi faptul că instanţa de fond a arătat că niciuna
din cele două expertize nu îndeplineşte condiţiile prev. de art. 673 Cod proc.
civilă.
Este fondată critica ce vizează faptul că în mod greşit instanţa a
decăzut părţile din proba cu refacerea expertizelor tehnice topografică şi
constructor, deoarece necesitatea administrării acestei probe a fost constatată
în mod irevocabil de Curtea de Apel Ploieşti prin decizia de casare cu
trimitere. Chiar dacă intimaţii-pârâţi din apel au refuzat achitarea
onorariilor de expertize şi nici apelantul M.F. nu a dorit să achite aceste
onorarii, instanţa de apel era obligată să insiste în efectuarea acestor
lucrări de specialitate, astfel cum a dispus Curtea de Apel Ploieşti prin
decizia nr. 768/2010, având în vedere faptul că art. 315 alin. 1 C.proc. civilă prevede că
hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate şi asupra
necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii
fondului.
În recurs recurenţii au arătat că în situaţia în care
se dispune să achite onorariile de experţi ,solicită ca acestea să fie achitate
de toate părţile în cauză, conform cotelor stabilite pentru fiecare, iar la
solicitarea instanţei, recurenta-pârâtă C.E. a
arătat că în situaţia în care intimatul-reclamant M.F. nu va fi de acord
să achite partea sa, este de acord să
achite onorariul pentru expert în totalitate, astfel cum a dispus instanţa de
casare.
Având în vedere faptul că
recurenţii sunt de acord să achite onorariile de expertize astfel cum s-a
dispus prin decizia nr. 768/2010 a Curţii de Apel Ploieşti, Curtea în baza art.
312 alin. 3 teza referitoare la necesitatea administrării de probe noi va
admite recursul va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la
Tribunalul Prahova pentru efectuarea acestor lucrări de specialitate.
Cu privire la critica că
instanţa de apel, în mod greşit a admis apelul reclamantului M.F. şi a
omologat varianta I de lotizare din raportul de expertiză tehnică refacere SV,
deoarece aceasta nu corespunde prevederilor art. 741 din vechiul Cod civil şi
ale art. 673/9 Cod pr. civilă, Curtea nu va mai analiza această
critică din moment ce se vor efectua noi
lucrări de specialitate.
La efectuarea variantelor de
lotizare se va avea în vedere ca
împărţirea să se efectueze pe cât posibil în natură conform disp. art. 741 din
vechiul Cod civil dar având în vedere şi disp. art. 673/9 Cod pr. civilă,
respectiv se va avea în vedere acordul
părţilor, mărimea cotei părţi ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de
împărţit, de natura bunurilor, de domiciliul şi ocupaţia părţilor, dacă s-au
făcut îmbunătăţiri la imobile cu acordul coproprietarilor. De asemenea, se vor avea în vedere şi alte criterii de ordin
familial, social şi moral.
Referitor la critica ce vizează
motivarea dată în sensul că varianta I de lotizare ar corespunde cel mai bine
criteriilor prevăzute de art. 741 din vechiul Cod civil şi art. 673/9 Cod pr. civilă, Curtea, de asemenea, va
reţine că aceasta este fondată întrucât nu au fost respectate dispoziţiile
deciziei nr. 768/2010 a Curţii de Apel Ploieşti, având în vedere faptul că prin
această decizie s-a statuat că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a
disp. art. 679 Cod pr. civilă şi art.
741 Cod civil cu privire la criteriile de împărţeală.
Faţă de toate aceste considerente,
Curtea în baza art. 312 alin. 3 coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă cu
aplicare art. 315 alin. 1 Cod pr.
civilă, va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare
la Tribunalul
Prahova.
