Neadministrarea de către instanţa
de apel a niciunui fel de probe, atât pe acţiunea principală, cât şi pe cererea
reconvenţională şi soluţionarea de către aceasta a procesului în mod nelegal pe
excepţia autorităţii de lucru judecat. Determinarea calităţii procesuale pasive
a intimatului-pârât. Stabilirea existenţei autorităţii de lucru judecat
raportat la faptul că există identitate între persoana fizică chemată în
judecată şi titularul obligaţiei corelative dreptului pe care îl invocă
reclamanta.
Art.312 alin.5 şi 61 Cod
procedură civilă
Art.315 Cod procedură civilă,
Instanţa de apel în mod greşit în
rejudecare nu a mai administrat niciun fel de probe şi s-a pronunţat în mod
exclusiv numai în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, reţinând astfel că
prin decizia nr.490/R/2011 s-a statuat, pe de o parte, cu autoritate de lucru
judecat, că pârâtul Z.C.M. este proprietarul terenului pe care s-a edificat
construcţia, iar pe de altă parte, aceeaşi autoritate de lucru judecat a fost
reţinută şi cu privire la dispoziţiile art.601 Cod civil şi anume servitutea,
cu privire la respectarea distanţei construcţiilor care nu ar mai subzista dacă
proprietarul terenului a dobândit prin efectul prescripţiei dreptul de a avea
construcţii la o distanţă inferioară, o atare servitute contrară fiind continuă
şi aparentă.
Dimpotrivă, prin decizia
nr.490/R/2011, în afară de reţinerea calităţii procesuale pasive a pârâtului
Z.C.M. cele două probleme de drept arătate mai sus, nu au fost statuate cu
autoritate de lucru judecat, ci dimpotrivă cauza a fost trimisă spre rejudecare
tocmai în scopul de a fi administrate probatorii complexe, respectiv proba cu
înscrisuri, testimonială şi proba cu expertiză tehnică, statuându-se cu
prilejul rejudecării că tribunalul va soluţiona acţiunea principală prin
cercetarea fondului acesteia atât faţă de pârâtul persoană fizică, cât şi faţă
de pârâta persoană juridică, avându-se în vedere temeiul de drept indicat de
reclamantă, adică dispoziţiile art.610 Cod civil, care se referă la îndatorirea
celui care vrea să construiască de a păstra distanţa prescrisă de regulamente
şi obiceiurile particulare, astfel încât să nu aducă vătămare vecinului, însă
se va pronunţa pe fond şi cu privire la temeiul juridic indicat de reclamantă
ca fiind dispoziţiile art.31 şi 33 din Legea nr.50/1991.
S-a statuat cu acelaşi prilej că
tribunalul se va pronunţa şi pe fondul cererii reconvenţionale, raportat la temeiul
juridic indicat de către intimaţii-pârâţi, respectiv dispoziţiile art.601 Cod
civil, însă nu s-a stabilit aplicabilitatea lor şi s-a precizat în mod concret
că se vor analiza în fond susţinerile pârâtului-reclamant în sensul că a
devenit titularul unui drept de servitute care a fost transmisă pârâtului
persoană fizică de la autorii săi, ceea ce semnifică administrarea de probe
atât pe acţiunea principală, cât şi pe cererea reconvenţională.
Sub acest aspect, instanţa era
datoare în primul rând să oblige părţile să depună toate înscrisurile absolut
necesare soluţionării cauzei, respectiv, titlul de proprietate al pârâtului cu
privire la terenul în litigiu, titlul imobilului casă al părinţilor
intimatului-pârât, certificatul de moştenitor cu care acesta să dovedească
calitatea de moştenitor al părinţilor săi, urmând ca după aceea să se procedeze
la administrarea altor probe, în primul rând a unei expertize, pentru a
răspunde la îndrumările obligatorii statuate de către instanţa de casare şi
numai după aceea să se pronunţe ca atare.
Constatând deci, că instanţa de
apel nu a administrat niciun fel de probe, atât pe acţiunea principală, cât şi
pe cererea reconvenţională şi că a soluţionat procesul în mod nelegal pe
excepţia autorităţii de lucru judecat, ce ar rezulta din decizia de casare,
practic nerespectându-se dispoziţiile art.315 Cod procedură civilă, obligatorii
pentru instanţele inferioare, Curtea, în baza art.312 alin.5 şi 61 Cod
procedură civilă, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă şi a casat
decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal.
(Decizia civilă nr. 950/06.04.2012)
Prin sentinţa civilă nr.2178/2009
Judecătoria R.V., a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei B.D. şi
excepţia tardivităţii acţiunii principale, a admis excepţia lipsei calităţii
procesuale pasive a S.C. E.P. S.R.L. R.V. şi, pe cale de consecinţă, a admis în
parte acţiunea principală formulată de reclamantă în contradictoriu cu această
pârâtă dar şi cu pârâţii Z.C.M. şi S.C. P.C. S.R.L. R.V., ce a fost obligată să
desfiinţeze construcţia pentru care s-a obţinut autorizaţia emisă de Primăria
R.V. sub. nr.77/18.09.2007, iar în caz de refuz, a autorizat pe reclamantă să
efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâtei.
A respins cererea reconvenţională,
prin care, pârâtul Z.C.M. a solicitat obligarea reclamantei să-i permită, să
reconstruiască parţial imobilul proprietatea Z.C., în zona beciului, pe vechea
fundaţie a imobilului care a fost distrus şi care avea o vechime mai mare de 30
de ani, invocând dispoziţiile art.601 Cod civil şi considerând că dreptul său
nu este condiţionat de acordul reclamantei în acest sens.
Pentru a pronunţa această soluţie
prima instanţă a reţinut că, la adresa din str. M.K. nr.21, R.V. îşi află
sediul SC E.P. SRL având ca administrator pe numitul Z.C., celelalte imobile,
situate la aceiaşi adresă, învecinându-se cu imobilul proprietatea reclamantei,
situat în str. M.K. nr.23.
A mai reţinut că, la data de
20.02.2006, imobilul –casă de locuit proprietatea părinţilor numitului Z.C.M.,
a fost distrus de o explozie de gaze în partea din spate care era construită pe
un beci, unde se afla bucătăria şi baia, construcţiile fiind demolate, iar la
data de 18.09.2007, a fost eliberată de Primăria R.V., la cererea numitului
Z.C.M., în calitate de administrator al SC P.C. SRL, autorizaţia nr.77- pentru
executarea lucrărilor de construire anexă, respectiv: bucătărie de vară,
parter, pe suprafaţa de 20,25 mp., pe numele aceleiaşi societăţi, fiind
eliberat şi proiectul cu nr.24/2007 cuprinzând documentaţia pentru obţinerea
autorizaţiei de construire pentru imobilul bucătărie.
A constatat că, reclamanta îşi
motivează interesul prin aceea că, noile construcţii, nu respectă autorizaţia
eliberată şi nici dispoziţiile art.610 Cod civil, fiind edificate la o distanţă
mai mică de hotar, considerente faţă de care a respins excepţia în acest sens
invocată precum şi excepţia tardivităţii acţiunii principale, totodată, faţă de
înscrisurile mai sus analizate şi planşele fotografice depuse la dosar, concluzionând
că, pârâtă în cauza de faţă, nu poate fi decât SC P.C. S.R.L. R.V.
A mai constatat că, lucrările
pentru care au fost eliberate proiectul nr.24/2007 şi autorizaţia nr.77/2007,
au fost începute prin turnarea unei plăci de beton deasupra beciului rămas
descoperit în urma exploziei din data de 20.02.2006, situat la o distanţă mai
mică de 2 m
faţă de proprietatea reclamantei şi s-au continuat prin turnarea fundaţiei din
beton pentru bucătărie, fapt relevat şi de expertiza tehnică efectuată în
cauză, care a mai stabilit că, beciul construcţiei vechi este lipit de fostul
zid al casei şi acest zid constituie hotarul despărţitor dintre cele două
proprietăţi , că placa de beton refăcută este delimitată de vechea fundaţie,
iar suprafaţa construcţiei pentru care s-a emis autorizaţia ocupă parţial din
această suprafaţă.
A concluzionat că, dispoziţiile
art.610 Cod civil impun în mod expres respectarea unei distanţe de cel puţin 2 m faţă de hotarul
despărţitor, fapt ce nu a fost respectat în speţă, astfel că, în temeiul
acestor dispoziţii legale, a admis acţiunea în ceea ce o priveşte pe pârâta SC
P.C. S.R.L. ce a fost obligată să desfiinţeze construcţia în discuţie,
amplasată pe suprafaţa de 20,25 mp. teren, iar în caz de refuz a autorizat-o pe
reclamantă să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâtei.
În ce priveşte cererea
reconvenţională, a observat că pârâtul Z.C.M., nu a depus la dosar dovezi din
care să rezulte că părinţii săi decedaţi au avut în proprietate o clădire care
să fi fost construită pe hotarul despărţitor, si deci că, în cauză nu s-a
dovedit incidenţa art.601 Cod civil, iar oricum, autorizaţia a fost eliberată
pe numele pârâtei societate comercială, şi nu se referă la construcţii care au
aparţinut părinţilor pârâtului ca persoane fizice.
În temeiul art.274 Cod pr.civilă,
pârâta SC P.C. S.R.L. a fost obligată să plătească reclamantei suma de 15 lei
cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei civile
nr.2178/2009 au declarat apel pârâţii Z.C.M. şi S.C. P.C. S.R.L. criticând-o
pentru netemeinice şi nelegalitate pentru următoarele motive:
- în mod greşit a fost admisă
acţiunea faţă de SC P.C. S.R.L., deşi din documentaţia depusă la dosar rezultă
fără dubiu că cererea de eliberare a certificatului de urbanism este formulată
de pârâtul persoană fizică.
- în mod greşit a fost respinsă
cererea reconvenţională formulată de pârâtul Z.C.M., ignorându-se calitatea de
proprietar al terenului, calitate care îi conferă şi pe aceea de proprietar al
construcţiilor ce au rămas după explozia din anul 2006.
- greşit instanţa a concluzionat
că nu s-a făcut dovada că autorii pârâtului au avut în proprietate imobilul
construcţie amplasat pe hotar pe fundaţie, deşi toate înscrisurile, planşele
fotografice şi raportul de expertiză întocmit în cauză probează acest fapt.
- în mod greşit instanţa a
reţinut că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art.601 Cod civil, contrar
probelor administrate care dovedesc proprietatea terenului şi a construcţiei,
precum şi amplasamentele acestora.
- greşit s-a motivat soluţia de
respingere a cererii reconvenţionale exclusiv pe prevederile certificatului de
urbanism referitoare la distanţa minimă de 2 metri la care trebuie
efectuată construcţia faţă de hotar, deşi prin cererea reconvenţională s-a
solicitat tocmai obligarea reclamantei să-i permită reconstrucţia parţială pe
vechea fundaţie a imobilului, cerere fundamentată pe dispoziţiile art.601 Cod
civil.
Ca urmare a admiterii cererii de
strămutare formulată de petentul Z.C.M., prin încheierea din data de
22.09.2010, Tribunalul T. a scos cauza de pe rol şi a trimis-o spre soluţionare
Tribunalului A.
Prin decizia nr.197/15.12.2010,
această instanţă a respins apelul pârâţilor ca nefondat.
Prin decizia nr.490/R/21.03.2011
Curtea de Apel P. a admis recursul formulat de pârâţii Z.C.M. şi SC P.C. S.R.L.
R.V., a casat decizia nr.197/2010 şi a trimis cauza spre rejudecare prezentei
instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie
instanţa de recurs a constatat că, în mod greşit instanţa de apel a apreciat
că, pârâtul Z.C.M., nu are calitate procesuală, câtă vreme, pe de o parte, prin
cererea reconvenţională formulată, acesta, a solicitat alături de pârâta
societate comercială să i se permită reconstrucţia parţială pe vechea fundaţie
a imobilului ce fost distrus a noii construcţii, invocând în acest sens
prevederile art.601 din Codul civil, iar pe de altă parte, din probele
administrate, respectiv actul de schimb, actul de vânzare cumpărare din
29.01.1968, schiţele de la filele 19-20, actul de vânzare din 07.03.1925 ,
actul emis de Arhivele Statului din 09.08.1944 coroborat cu raportul de
expertiză judiciară întocmit de expertul B.C., reiese că, pârâtul, a început
construcţia în litigiu pe amplasamentul pe care l-a avut locuinţa părinţilor
săi, locuinţă care a fost distrusă în urma unei explozii în anul 2006, iar
zidul locuinţei părinţilor pârâtului se afla chiar pe hotarul despărţitor.
A concluzionat, faţă de existenţa
acestui fapt dovedit că instanţa era datoare să cerceteze fondul cererii
reconvenţionale, respectiv dacă dispoziţiile art.601 Cod civil au
aplicabilitate în cauză, dar văzând că cererea reconvenţională a fost
soluţionată pe cale de excepţie şi pentru a se asigura o judecată unitară a
pricinii, în temeiul art.312 Cod pr.civilă a admis recursul, a casat decizia cu
trimitere spre rejudecare la acelaşi tribunal.
S-a recomandat instanţei de
trimitere, cu prilejul rejudecării, să soluţioneze acţiunea principală prin
cercetarea fondului acesteia faţă de ambii pârâţi, şi aceasta, atât în raport
de dispoziţiile art.610 Cod civil, cât şi în raport de temeiul indicat de
reclamantă, respectiv art.31 şi art.33 din Legea nr.50/1991.
S-a mai recomandat instanţei de
trimitere, cu ocazia rejudecării să soluţioneze în fond şi cererea
reconvenţională, faţă de temeiul invocat de pârâţi, respectiv art.601 Cod civil
şi să analizeze în fond susţinerile pârâtului Z.C.M. în sensul că a devenit
titularul unui drept de servitute privind amplasarea zidului construcţiei
reclădite pe hotar, servitute ce i-a fost transmisă de la autorii săi, care
erau ei înşişi titularii acestui drept de servitute în raport cu fondul aservit
proprietatea reclamantei, câtă vreme locuinţa acestor autori a existat pe un
astfel de amplasament încă din anul 1923, iar reconstrucţia a început în anul
2007, deci înainte de împlinirea termenului de prescripţie, din moment ce
vechea construcţie a pierit în anul 2006.
S-a observat că, în jurisprudenţa
veche s-a statuat că proprietarul fondului aservit de o servitute legalmente
dobândită de proprietarul vecin, nu poate să împiedice acestuia exerciţiul
servituţii, chiar dacă regulamentul de construcţii al localităţii respective
interzice construirea locuinţelor pe un asemenea amplasament dobândit prin
servitute, întrucât un asemenea regulament nu poate să desfiinţeze drepturile
de servitute reală dobândite anterior decretării lui.
Tribunalul V., prin sentinţa
civilă nr.217/4.10.2011 a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa în sensul
că a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Z.C.M.; a respins
acţiunea principală; a admis cererea reconvenţională; a obligat pe reclamantă
să permită pârâtului Z.C.M. reconstrucţia anexei bucătărie de vară cu o
suprafaţă construită de 20,25 mp. pe amplasamentul beciului construcţiei vechi
identificat în schiţa aflată la fila 95 în dosarul nr.1947/292/2007 şi a
menţinut în rest sentinţa.
Pentru a hotărî astfel,
tribunalul a reţinut următoarele:
Servitutea este o sarcină impusă
asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea altui imobil, având alt stăpân.
Servitutea reprezintă o simplă
limitare, o sarcină, deoarece spre deosebire de celelalte desmembrăminte ale
dreptului de proprietate, care presupun pierderea unor atribute ale
proprietăţii şi exercitarea lor de către alte persoane, proprietarul nu pierde
nici total, nici parţial posesia, folosinţa sau dispoziţia, ci doar este
îngrădit în exercitarea dreptului de proprietate.
Ea presupune existenţa a două
imobile, care aparţin la doi proprietari.
Or, prin decizia nr.490/R/2011
s-a statuat irevocabil că pârâtul Z.C.M. este proprietarul terenului pe care
s-a edificat construcţia în litigiu, astfel că. în virtutea dreptului de
accesiune imobiliară acesta este prezumat a fi proprietarul construcţiilor,
situate pe terenul proprietate sa, iar în caz de casare, în conformitate cu
dispoziţiile art.315 alin.1 Cod pr.civilă, hotărârea instanţei de recurs este
obligatorie pentru judecătorii fondului în ce priveşte problemele de drept
dezlegate.
Ca atare, în raport de dispoziţiile art.610
Cod civil , potrivit cărora, când proprietarul unui fond face pe acel fond,
lângă zidul comun, anumite construcţii, este îndatorat să lase depărtarea
prescrisă de regulamente şi obiceiuri particulare asupra unor asemenea obiecte
sau să facă lucrările prescrise de aceleaşi legi şi regulamente spre a nu aduce
vătămare vecinului, calitate procesuală pasivă justifica în cauză numai pârâtul
Z.C.M. şi nu S.C. P.C. S.R.L., fiind nelegală sub acest aspect hotărârea
instanţei de fond.
Aceasta, deoarece, indiferent de
menţiunile certificatului de urbanism şi ale autorizaţiei de construire nr.77/2007,
câtă vreme în speţă nu s-a făcut dovada că această pârâtă este proprietara
construcţiei în litigiu, fie în baza convenţiei încheiate între părţi, fie în
baza prevederilor legii, aceasta nu poate avea decât calitatea de creditor al
proprietarului terenului, datorită construcţiilor pe care le-a ridicat,
eventual pe cheltuiala sa, fără să fie vorba în acest caz de existenţa unui
drept real în favoarea constructorului.
Pe de altă parte, reglementarea
cuprinsă în art.31 şi art.33 din Legea nr.50/1991 care are ca scop constatarea
contravenţiilor şi urgentarea măsurilor de stabilire a ordinii de drept
încălcată ca urmare a edificării unor lucrări pe terenurile ce aparţin
domeniului public sau privat, urmărindu-se pe această cale şi măsuri de
protecţie speciale pentru acest mod de proprietate, are un caracter de favoare,
fiind edictată cu acest scop pentru autoritatea administraţiei publice şi nu în
favoarea un terţe persoane fizice.
Acţiunea principală trebuia
respinsă în integralitate şi admisă cererea reconvenţională formulată de
pârâtul Z.C.M.
Astfel, în contextul
probatoriului administrat, prima instanţă a reţinut că, din raportul de
expertiză efectuat în cauză reiese că, beciul construcţiei vechi este lipit de
fostul zid al casei şi acest zid constituie hotarul despărţitor dintre cele
două proprietăţi, că până în prezent s-a refăcut numai vechea placă a
construcţiei vechi, că placa de beton refăcută este delimitată de vechea
fundaţie, iar suprafaţa construcţiei pentru care s-a emis autorizaţia ocupă parţial
din această suprafaţă.
A mai reţinut prima instanţă că
beciul pe care s-a turnat placa de beton este situat la o distanţă mai mică de
2m faţă de proprietatea reclamantei şi lucrările s-au continuat prin turnarea
fundaţiei din beton spre bucătărie
Numai că, obligaţia de a respecta
distanţa construcţiilor, conform prevederilor art.610 Cod civil, nu mai
subzistă, dacă proprietarul terenului a dobândit prin efectul prescripţiei
dreptul de a avea construcţii la o distanţă inferioară, o atare servitute contrară
fiind continuă şi aparentă.
Este vorba tocmai de servitutea
contrară ce s-a constat că a fost dobândită de pârât prin decizia
nr.490/R/2011, prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat că acesta a
devenit titularul unui drept de servitute privind amplasarea zidului
construcţiei reclădite pe hotar, prin prescripţia achizitivă de 30 de ani..
Ca atare, în conformitate cu
dispoziţiile art.623 Cod civil, o atare servitute, nu mai poate fi înlăturată
prin acţiunea ce ar introduce proprietarul fondului aservit împotriva fondului
dominant, iar în speţă nu poate fi înlăturată prin acţiunea formulată de
reclamantă, întrucât, o astfel de acţiune, s-a prescris tocmai prin trecerea
termenului de 30 de ani.
În speţă nu se poate reţine nici
măcar că dreptul de servitute dobândit de pârât s-a stins prin neuz.
Astfel, conform art.639-640 Cod
civil, servitutea se stinge prin neuz în curs de 30 ani, termenul începând să
curgă de la data la care a încetat a fi folosită, în cazul servituţilor
necontinue, ori din ziua în care s-a făcut un act contrar, în cazul servituţii
continue iar din interpretarea coroborată a probelor din dosar, rezultă că
vechea construcţie a pierit în anul 2006, şi reconstrucţia imobilului în
litigiu a început în anul 2007.
În realitate, prin acţiunea
formulată reclamanta neagă şi urmăreşte încetarea exerciţiului dreptului de
servitute dobândit de pârât, deşi aceasta are obligaţia de a se abţine de la
orice acţiune care să-l împiedice pe proprietarul fondului dominant să
folosească dreptul său., fiind astfel justificată, în temeiul art.601 Cod
civil, admiterea cererii reconvenţionale, şi obligarea acesteia să permită
pârâtului reconstruirea anexei bucătărie de vară cu o suprafaţă construită de
20,25 mp. pe amplasamentul beciului construcţiei vechi, identificat în schiţa
aflată la fila 95 în dosarul nr.1947/292/2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât,
potrivit textului de lege citat, când se reclădeşte un zid comun sau o casă,
toate servituţile active şi pasive se perpetuă în privinţa noului zid sau a
noii case, fără a se putea însă îngreuna, dacă reclădirea s-a făcut mai înainte
de împlinirea prescripţiei, condiţii ce, aşa cum am arătat, sunt îndeplinite în
cauză.
Dreptul de proprietate privată,
garantat, în mod egal tuturor titularilor, prin art.44 din Constituţia României
şi art.1 din Protocolul adiţional nr.1 la CEDO, nu este un drept absolut, fiindu-i
stabilite prin lege anumite limitări, iar proprietarul fondului aservit, nu
poate să împiedice exerciţiul unei servituţi legalmente dobândită de proprietarul
vecin, chiar dacă regulamentul de construcţii al localităţii respective
interzice construirea locuinţelor pe un asemenea amplasament dobândit prin
servitute,. întrucât un asemenea regulament nu poate să desfiinţeze drepturile
de servitute reală dobândite anterior decretării lui.
Faţă de cele expuse, în temeiul
art.296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul în modul arătat mai
sus.
Împotriva deciziei pronunţată de
tribunal, în termen legal a declarat recurs reclamanta B.D., criticând-o pentru
nelegalitate invocând dispoziţiile art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă,
însă criticile sale pot fi încadrate în dispoziţiile art.304 pct.9 Cod
procedură civilă, după cum urmează:
- decizia pronunţată de tribunal
este greşită sub aspectul calităţii procesuale pasive a pârâtului Z.C.M.,
făcându-se o confuzie voită între calitatea de administrator al persoanei
juridice care sub nicio formă nu se suprapune calităţii de persoană fizică a
acestuia, situaţie faţă de care sentinţa pronunţată de Judecătoria R.V. este
legală;
- nu s-au făcut niciun fel de
probe din care să rezulte calitate de moştenitor al intimatului-pârât Z.C.M. de
pe urma părinţilor săi, precum şi faptul că s-a construit pe acelaşi
amplasament pe care l-a avut locuinţa acestora şi nici măcar nu s-au depus în
faţa instanţei contractul de schimb, titlul imobilului din 1924 care să ateste
dreptul de proprietate asupra construcţiei, precum şi titlul de proprietate cu
privire la terenul în litigiu sau certificatul de moştenitor al pârâtului;
- instanţa de apel nu s-a
preocupat în niciun fel de temeiul juridic invocat de către
recurenta-reclamantă, respectiv dispoziţiile art.31 şi 33 din Legea nr.50/1991,
având ca finalitate respectarea distanţei de 2 metri dintre proprietăţi,
soluţie care trebuia pronunţată în contradictoriu cu proprietara construcţiei,
respectiv S.C. P.I. S.R.L., aşa cum rezultă din autorizaţia de construcţie;
- în fine, prin decizia
pronunţată au fost încălcate dispoziţiile art.315 Cod procedură civilă,
deoarece instanţa de apel a refuzat în rejudecare să administreze orice fel de
probe, constatând în mod nejustificat că este vorba de autoritate de lucru
judecat cu privire la toate problemele de drept ce au fost tranşate de instanţa
de control judiciar şi raportându-se în mod superficial la raportul de
expertiză întocmit de ing.expert B.C. ale cărui concluzii sunt ambigue şi în
baza cărora nu se poate pronunţa o soluţie.
S-a formulat întâmpinare de către
intimaţii-pârâţi Z.C. şi S.C. P.I. S.R.L. solicitându-se respingerea recursului
ca nefondat şi menţinerea deciziei pronunţată de către tribunal ca fiind legală
cu plata cheltuielilor de judecată, precizându-se că instanţa de apel a
respectat dispoziţiile date prin decizia de casare, având în vedere prevederile
art.601 Cod civil, iar în ceea ce priveşte calitatea procesuală a pârâtului
Z.C., aceasta s-a stabilit fără dubiu în decizia pronunţată de Curtea de Apel
P.; sub aspectul probatoriilor se precizează că şi acestea au fost indicate în
decizia de casare şi au fost luate în considerare de către instanţa de apel.
Examinând actele şi lucrările
dosarului şi decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de către
recurenta-reclamantă, Curtea a constatat că recursul este fondat, mai puţin în
ceea ce priveşte prima critică, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul calităţii procesuale
pasive a intimatului-pârât Z.C.M. s-a stabilit într-adevăr cu autoritate de
lucru judecat că acesta are calitate raportat la faptul că există identitate
între persoana fizică chemată în judecată şi titularul obligaţiei corelativă
dreptului pe care îl invocă reclamanta.
S-a stabilit astfel, că înscrisul
aflat la fila 34 atestă că autorizaţia de construcţie este emisă urmare a celei
adresată de către Z.C.M., administrator al societăţii comerciale, iar
documentaţie de obţinere a documentaţiei de construire aflată la filele 36-37
indică ca beneficiar pe Z.C. şi S.C. P.I. S.R.L., cererea pentru emiterea
autorizaţiei de la fila 55 este formată de către ambii pârâţi, iar înscrisele
de la filele 61-67 indică ca beneficiari ai proiectului „Construire bucătărie”
atât pe pârâtul persoană fizică, cât şi pe pârâta persoană juridică, situaţie
faţă de care nu poate fi respinsă acţiunea faţă de pârâtul, persoană fizică,
aşa cum în mod greşit se pronunţase Judecătoria R.V.
În ceea ce priveşte însă
celelalte critici invocate de către recurenta-reclamantă, se constată de către
Curte că ele sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel în mod greşit în
rejudecare nu a mai administrat niciun fel de probe şi s-a pronunţat în mod
exclusiv numai în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, reţinând astfel că
prin decizia nr.490/R/2011 s-a statuat, pe de o parte, cu autoritate de lucru
judecat, că pârâtul Z.C.M. este proprietarul terenului pe care s-a edificat
construcţia, iar pe de altă parte, aceeaşi autoritate de lucru judecat a fost
reţinută şi cu privire la dispoziţiile art.601 Cod civil şi anume servitutea,
cu privire la respectarea distanţei construcţiilor care nu ar mai subzista dacă
proprietarul terenului a dobândit prin efectul prescripţiei dreptul de a avea
construcţii la o distanţă inferioară, o atare servitute contrară fiind continuă
şi aparentă.
Dimpotrivă, prin decizia
nr.490/R/2011, în afară de reţinerea calităţii procesuale pasive a pârâtului
Z.C.M. cele două probleme de drept arătate mai sus, nu au fost statuate cu
autoritate de lucru judecat, ci dimpotrivă cauza a fost trimisă spre rejudecare
tocmai în scopul de a fi administrate probatorii complexe, respectiv proba cu
înscrisuri, testimonială şi proba cu expertiză tehnică, statuându-se cu
prilejul rejudecării că tribunalul va soluţiona acţiunea principală prin
cercetarea fondului acesteia atât faţă de pârâtul persoană fizică, cât şi faţă
de pârâta persoană juridică, avându-se în vedere temeiul de drept indicat de
reclamantă, adică dispoziţiile art.610 Cod civil, care se referă la îndatorirea
celui care vrea să construiască de a păstra distanţa prescrisă de regulamente
şi obiceiurile particulare, astfel încât să nu aducă vătămare vecinului, însă
se va pronunţa pe fond şi cu privire la temeiul juridic indicat de reclamantă
ca fiind dispoziţiile art.31 şi 33 din Legea nr.50/1991.
S-a statuat cu acelaşi prilej că
tribunalul se va pronunţa şi pe fondul cererii reconvenţionale, raportat la
temeiul juridic indicat de către intimaţii-pârâţi, respectiv dispoziţiile
art.601 Cod civil, însă nu s-a stabilit aplicabilitatea lor şi s-a precizat în
mod concret că se vor analiza în fond susţinerile pârâtului-reclamant în sensul
că a devenit titularul unui drept de servitute care a fost transmisă pârâtului
persoană fizică de la autorii săi, ceea ce semnifică administrarea de probe
atât pe acţiunea principală, cât şi pe cererea reconvenţională.
Sub acest aspect, instanţa era
datoare în primul rând să oblige părţile să depună toate înscrisurile absolut
necesare soluţionării cauzei, respectiv, titlul de proprietate al pârâtului cu
privire la terenul în litigiu, titlul imobilului casă al părinţilor
intimatului-pârât, certificatul de moştenitor cu care acesta să dovedească
calitatea de moştenitor al părinţilor săi, urmând ca după aceea să se procedeze
la administrarea altor probe, în primul rând a unei expertize, pentru a
răspunde la îndrumările obligatorii statuate de către instanţa de casare şi
numai după aceea să se pronunţe ca atare.
Constatând deci, că instanţa de apel nu a
administrat niciun fel de probe, atât pe acţiunea principală, cât şi pe cererea
reconvenţională şi că a soluţionat procesul în mod nelegal pe excepţia
autorităţii de lucru judecat, ce ar rezulta din decizia de casare, practic
nerespectându-se dispoziţiile art.315 Cod procedură civilă, obligatorii pentru
instanţele inferioare, Curtea, în baza art.312 alin.5 şi 61 Cod procedură
civilă, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă şi a casat decizia,
cu trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal.