avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Natura juridică a liberării provizorii sub control judiciar. Cerinţe prevăzute de art. 136 alin.2 Cod procedură penală.
 
Art.136 alin.2 Cod procedură penală
 
  Multitudinea operaţiunilor cu ţiţei întreprinse de inculpat, calitatea sa de angajat chiar al societăţii de unde combustibilul era sustras, cantitatea impresionantă de petrol cumpărată şi revândută, reprezintă aspecte care nu pledează deloc în favoarea punerii în libertate a inculpatului, cu atât mai mult, cu cât din momentul validării de către Curte a detenţiei acestuia, nu au trecut mai mult de 5 zile. (opinie majoritară)
 
Neţinându-se cont de natura juridică a liberării provizorii sub control judiciar, dar şi de elementele probatorii existente până în prezent, care justifică pe deplin exercitarea acestui drept subiectiv de către inculpatul recurent, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi implicit a recursului declarat de către inculpat  reprezintă un exces de putere  al instanţei, deoarece se încalcă garanţii constituţionale importante privind libertatea individuală şi siguranţa persoanei. (opinie separată)
 
(Decizia nr. 420/R din 09 Mai 2012)
 
Prin încheierea nr.300 din 3 mai 2012, Tribunalul Argeş, în baza dispoziţiilor art. 160/8a alin. 6 Cod procedură penală, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul – inculpat.
Analizând temeinicia cererii, prima instanţă a reţinut că inculpatul a fost arestat preventiv pentru 29 zile, prin încheierea din 20.04.2012 a Tribunalului Argeş, rămasă definitivă prin încheierea din 27.04.2012 a Curţii de Apel Piteşti.
Instanţa de fond a apreciat, că în faţa circumstanţelor reale reţinute în cauză, elementele de ordin personal nu primează în faţa interesului general de ocrotire a ordinii de drept, sociale şi morale în colectivitate.
Prin decizia penală nr. 420/R din 9 mai 2012, Curtea de Apel Piteşti, cu majoritate, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea, în complet majoritar, a reţinut următoarele:  
Multitudinea operaţiunilor cu ţiţei întreprinse de inculpat, calitatea sa de angajat chiar al societăţii de unde combustibilul era sustras, cantitatea impresionantă de petrol cumpărată şi revândută, reprezintă aspecte care nu pledează deloc în favoarea punerii în libertate a inculpatului, cu atât mai mult, cu cât din momentul validării de către Curte a detenţiei acestuia, nu au trecut mai mult de 5 zile.
           În opinia separată, s-a considerat că soluţia legală care se impunea în cauză este aceea de admitere a recursului, casarea încheierii şi reţinerea cauzei spre rejudecare.
           Rejudecând se constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este fondată.
           În contradicţie cu opinia majoritară trebuie reamintit faptul că liberarea provizorie sub control judiciar nu este o simplă „vocaţie” lăsată la libera apreciere a judecătorului, ci, este mai mult decât un interes legitim, respectiv, este un drept subiectiv  garantat de dispoziţiile art.23 din Constituţie şi implicit de reglementările în materie cuprinse în legea procesual penală. Această distincţie este importantă pentru a sublinia două aspecte:  judecătorul nu are o putere discreţionară nelimitată pentru a dispune asupra temeiniciei şi netemeiniciei unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar. Magistratul  trebuie să aibă în vedere condiţiile de realizare a acestui drept subiectiv şi în raport cu probele administrate  să dispună în mod adecvat.
           Cel de-al doilea aspecte se referă la exercitarea acestui drept de către inculpatul aflat în stare de arest preventiv.
           Este evident că legea procesual penală stabileşte condiţii şi limite pentru exercitarea acestui drept, unele dintre acestea fiind de natură formală iar altele referindu-se la temeinicia dreptului în cauză. Instanţa are obligaţia de a realiza o interpretare strictă a dispoziţiilor legale în acest sens şi de a nu lipsi de substanţă însăşi dreptul subiectiv la liberare provizorie sub control judiciar dacă  ajunge la concluzia că o astfel de cerere nu este întemeiată în afara cadrului conferit de  condiţiile impuse de lege.
           În speţă, din probele administrate în cauză, rezultă că sunt îndeplinite atât condiţiile formale cât şi cele de temeinicie pentru admiterea unei astfel de cereri.
Inculpatul este arestat preventiv alături de alţi numeroşi inculpaţi, împotriva acestora formulându-se de către parchet acuzaţii similare, în principal, furt de produs petrolier, fără însă a se reţine şi constituirea unui grup infracţional.
De menţionat că din actele de urmărire penală efectuate până în prezent, nu rezultă în mod clar elemente esenţiale ale unei astfel de infracţiuni, cum ar fi de exemplu cantitatea produsului petrolier sustras de fiecare inculpat. În lipsa, unor astfel de menţiuni acuzaţia formulată are un caracter vag, nedeterminat, ceea ce implică o apreciere a eventualului pericol pe care persoana inculpatului l-ar putea reprezenta pentru ordinea publică, în favoarea acestuia.
Este semnificativ şi faptul că în cauză nu există probe şi nici cel puţin indicii că lăsat în libertate inculpatul va încerca să denatureze aflarea adevărului judiciar.
În raport cu aceste elemente probatorii, se constată cu uşurinţă că sunt îndeplinite şi cerinţele prevăzute de art.136 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură pe deplin adecvată scopului pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului. În legătură cu acest aspect, trebuie menţionat că liberarea provizorie sub control judiciar chiar dacă vizează situaţia juridică a inculpatului arestat preventiv  este o instituţie juridică cu condiţii procesuale specifice, diferite de aceea a înlocuirii sau reevocării măsurii arestării preventive. Prin urmare, instanţa este obligată să aprecieze asupra unei astfel de cereri cu referire strictă la condiţiile procesuale specifice, inclusiv prin prisma aplicării dispoziţiilor artz.136 alin.2 Cod proc. penală.
           Faţă de natura acuzaţiei aduse inculpatului lipsită de gravitate deosebită, caracterul deficitar aş actelor de urmărire penală realizate până în prezent în ceea ce priveşte determinarea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, comportamentul pozitiv al recurentului este evident că acesta nu poate prezenta pericol concret pentru ordinea publică, neputând afecta prin persoana sa relaţiile şi valorile sociale specifice unei societăţi democratice. Reţinând elementele mai sus enumerate şi temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, inclusiv pericolul pentru ordinea publică, totuşi, se constată că măsura liberării provizorii sub control judiciar este pe deplin adecvată scopului pentru care sa-a dispus arestarea preventivă a inculpatului.
           Apreciez că, neţinându-se cont de natura juridică a liberării provizorii sub control judiciar, dar şi de elementele probatorii existente până în prezent, care justifică pe deplin exercitarea acestui drept subiectiv de către inculpatul recurent, respingerea cererii de liberare provizorii sub control judiciar şi implicit al recursului declarat de către inculpat  reprezintă un exces de putere  al instanţei, deoarece se încalcă garanţii constituţionale importante privind libertatea individuală şi siguranţa persoanei.