Natura juridică a liberării
provizorii sub control judiciar. Cerinţe prevăzute de art. 136 alin.2 Cod
procedură penală.
Art.136 alin.2 Cod procedură
penală
Multitudinea
operaţiunilor cu ţiţei întreprinse de inculpat, calitatea sa de angajat chiar
al societăţii de unde combustibilul era sustras, cantitatea impresionantă de
petrol cumpărată şi revândută, reprezintă aspecte care nu pledează deloc în
favoarea punerii în libertate a inculpatului, cu atât mai mult, cu cât din
momentul validării de către Curte a detenţiei acestuia, nu au trecut mai mult
de 5 zile. (opinie majoritară)
Neţinându-se cont de natura
juridică a liberării provizorii sub control judiciar, dar şi de elementele
probatorii existente până în prezent, care justifică pe deplin exercitarea
acestui drept subiectiv de către inculpatul recurent, respingerea cererii de
liberare provizorie sub control judiciar şi implicit a recursului declarat de
către inculpat reprezintă un exces de
putere al instanţei, deoarece se încalcă
garanţii constituţionale importante privind libertatea individuală şi siguranţa
persoanei. (opinie separată)
(Decizia nr. 420/R din 09 Mai
2012)
Prin încheierea nr.300 din 3 mai
2012, Tribunalul Argeş, în baza dispoziţiilor art. 160/8a alin. 6 Cod procedură
penală, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar,
formulată de petentul – inculpat.
Analizând temeinicia cererii,
prima instanţă a reţinut că inculpatul a fost arestat preventiv pentru 29 zile,
prin încheierea din 20.04.2012 a Tribunalului Argeş, rămasă definitivă prin
încheierea din 27.04.2012 a Curţii de Apel Piteşti.
Instanţa de fond a apreciat, că
în faţa circumstanţelor reale reţinute în cauză, elementele de ordin personal
nu primează în faţa interesului general de ocrotire a ordinii de drept, sociale
şi morale în colectivitate.
Prin decizia penală nr. 420/R din
9 mai 2012, Curtea de Apel Piteşti, cu majoritate, a respins, ca nefondat,
recursul declarat de inculpat.
Pentru a pronunţa această
decizie, Curtea, în complet majoritar, a reţinut următoarele:
Multitudinea operaţiunilor cu
ţiţei întreprinse de inculpat, calitatea sa de angajat chiar al societăţii de
unde combustibilul era sustras, cantitatea impresionantă de petrol cumpărată şi
revândută, reprezintă aspecte care nu pledează deloc în favoarea punerii în
libertate a inculpatului, cu atât mai mult, cu cât din momentul validării de
către Curte a detenţiei acestuia, nu au trecut mai mult de 5 zile.
În
opinia separată, s-a considerat că soluţia legală care se impunea în cauză este
aceea de admitere a recursului, casarea încheierii şi reţinerea cauzei spre
rejudecare.
Rejudecând
se constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este
fondată.
În
contradicţie cu opinia majoritară trebuie reamintit faptul că liberarea
provizorie sub control judiciar nu este o simplă „vocaţie” lăsată la libera
apreciere a judecătorului, ci, este mai mult decât un interes legitim,
respectiv, este un drept subiectiv
garantat de dispoziţiile art.23 din Constituţie şi implicit de
reglementările în materie cuprinse în legea procesual penală. Această
distincţie este importantă pentru a sublinia două aspecte: judecătorul nu are o putere discreţionară
nelimitată pentru a dispune asupra temeiniciei şi netemeiniciei unei cereri de
liberare provizorie sub control judiciar. Magistratul trebuie să aibă în vedere condiţiile de
realizare a acestui drept subiectiv şi în raport cu probele administrate să dispună în mod adecvat.
Cel
de-al doilea aspecte se referă la exercitarea acestui drept de către inculpatul
aflat în stare de arest preventiv.
Este
evident că legea procesual penală stabileşte condiţii şi limite pentru
exercitarea acestui drept, unele dintre acestea fiind de natură formală iar
altele referindu-se la temeinicia dreptului în cauză. Instanţa are obligaţia de
a realiza o interpretare strictă a dispoziţiilor legale în acest sens şi de a
nu lipsi de substanţă însăşi dreptul subiectiv la liberare provizorie sub
control judiciar dacă ajunge la
concluzia că o astfel de cerere nu este întemeiată în afara cadrului conferit
de condiţiile impuse de lege.
În
speţă, din probele administrate în cauză, rezultă că sunt îndeplinite atât
condiţiile formale cât şi cele de temeinicie pentru admiterea unei astfel de
cereri.
Inculpatul este arestat preventiv
alături de alţi numeroşi inculpaţi, împotriva acestora formulându-se de către
parchet acuzaţii similare, în principal, furt de produs petrolier, fără însă a
se reţine şi constituirea unui grup infracţional.
De menţionat că din actele de
urmărire penală efectuate până în prezent, nu rezultă în mod clar elemente
esenţiale ale unei astfel de infracţiuni, cum ar fi de exemplu cantitatea
produsului petrolier sustras de fiecare inculpat. În lipsa, unor astfel de
menţiuni acuzaţia formulată are un caracter vag, nedeterminat, ceea ce implică
o apreciere a eventualului pericol pe care persoana inculpatului l-ar putea
reprezenta pentru ordinea publică, în favoarea acestuia.
Este semnificativ şi faptul că în
cauză nu există probe şi nici cel puţin indicii că lăsat în libertate
inculpatul va încerca să denatureze aflarea adevărului judiciar.
În raport cu aceste elemente
probatorii, se constată cu uşurinţă că sunt îndeplinite şi cerinţele prevăzute
de art.136 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că liberarea provizorie sub
control judiciar este o măsură pe deplin adecvată scopului pentru care s-a
dispus arestarea preventivă a inculpatului. În legătură cu acest aspect,
trebuie menţionat că liberarea provizorie sub control judiciar chiar dacă
vizează situaţia juridică a inculpatului arestat preventiv este o instituţie juridică cu condiţii
procesuale specifice, diferite de aceea a înlocuirii sau reevocării măsurii
arestării preventive. Prin urmare, instanţa este obligată să aprecieze asupra
unei astfel de cereri cu referire strictă la condiţiile procesuale specifice,
inclusiv prin prisma aplicării dispoziţiilor artz.136 alin.2 Cod proc. penală.
Faţă
de natura acuzaţiei aduse inculpatului lipsită de gravitate deosebită,
caracterul deficitar aş actelor de urmărire penală realizate până în prezent în
ceea ce priveşte determinarea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului,
comportamentul pozitiv al recurentului este evident că acesta nu poate prezenta
pericol concret pentru ordinea publică, neputând afecta prin persoana sa
relaţiile şi valorile sociale specifice unei societăţi democratice. Reţinând
elementele mai sus enumerate şi temeiurile avute în vedere la luarea măsurii
arestării preventive, inclusiv pericolul pentru ordinea publică, totuşi, se
constată că măsura liberării provizorii sub control judiciar este pe deplin
adecvată scopului pentru care sa-a dispus arestarea preventivă a inculpatului.
Apreciez
că, neţinându-se cont de natura juridică a liberării provizorii sub control
judiciar, dar şi de elementele probatorii existente până în prezent, care
justifică pe deplin exercitarea acestui drept subiectiv de către inculpatul
recurent, respingerea cererii de liberare provizorii sub control judiciar şi
implicit al recursului declarat de către inculpat reprezintă un exces de putere al instanţei, deoarece se încalcă garanţii
constituţionale importante privind libertatea individuală şi siguranţa
persoanei.
|