avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Natura juridică a hotărârii fostului Consiliu Popular de acceptare a unei donaţii.
 
Rezumat: Atâta timp cât prin decizia contestată Consiliul Popular al Judeţului Bistriţa Năsăud şi-a manifestat acordul în sensul acceptării unei donaţii private, este de observat că, prin actul atacat nu s-a acţionat în regim de putere publică, ci s-a manifestat ca orice particular în exprimarea voinţei de a încheia un act juridic eminamente civil, respectiv un contract de donaţie.
 
(Decizia nr.3514/20.06.2012–Curtea de Apel Suceava
Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal)
 
 
Hotărârea: Prin cererea înregistrată  la data de 6 oct.2009 pe rolul Tribunalului Sibiu, sub  nr. 3430/85/2009 reclamanta S.C. „Y” S.R.L. Rebra a chemat în judecată pârâţii Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. Sibiu, Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud şi  Consiliul Local Năsăud, solicitând instanţei anularea Deciziei nr. 126/10 mai 1980 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Bistriţa - Năsăud emisă în mod nelegal pentru terenul înscris în C.F. Năsăud nr. 749, top. 1275, 1276 proprietatea reclamantei;
             În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că în mod legal Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. putea oferi terenul numai prin act notarial autentic, conform cu art. 813, 814 al Codului Civil, act autentificat la Notariatul de Stat, singura instituţie care avea dreptul de autentificare a donaţiilor, conform cu Decretul nr. 377/1960, acceptarea unei "scrisori de ofertă" ca fiind un act translativ de proprietate pentru un teren  fiind ilegală.
             În ce priveşte Decizia nr. 126 din 10 mai 1980 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Bistriţa - Năsăud nu a fost materializată în nicio formă de act notarial autentic de donaţie şi nu a produs efecte şi nu a intrat în circuitul civil (nu s-a ajuns la operări în Cartea Funciară), astfel că faţă de cele prezentate mai sus se impune anularea ei ca fiind nelegală.
             În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Legea nr. 57/1968, Decretul nr. 377/1960, Decretul nr. 478/1954, art. 93 din Constitutia Republicii Socialiste România, art. 813, 814, 948 şi 966 din Codul Civil.          
             La termenul din 19.11.2009 pârâtul Consiliul Local Năsăud a depus întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei competentei materiale şi teritoriale a Tribunalului Sibiu.
             Prin sentinţa administrativă nr.192/CA din data de 01.04.2010, Tribunalul Sibiu - Secţia Comercială de Contencios Administrativ şi Fiscal a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Sibiu şi, în consecinţă, a declinat  competenţa soluţionării acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC „Y” SRL  în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Năsăud, Consiliul Judeţean Bistriţa – Năsăud şi Consistoriul Superior Al Bisericii Evanghelice C.A,  în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.
            Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs  reclamanta SC „Y” SRL, fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu sub acelaşi număr, la data de  14 aprilie 2010, şi apoi trimis la Curtea de Apel Alba Iulia unde a fost înregistrat, la  data de 24.08.2010,  sub nr. 3430 din 24.08.2010.
            Prin Decizia nr.1535 din data de 08.09.2010, Curtea de Apel Alba Iulia a  respins ca nefondat recursul declarat de către reclamanta SC „Y” SRL împotriva sentinţei nr. 192/CA/01.04.2010 pronunţată de Secţia de Contencios Administrativ a Tribunalului Sibiu, pârâţi  fiind  Consiliul Local Năsăud, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA Sibiu  şi   Consiliul Judeţean  Bistriţa-Năsăud.
           Prin Încheierea de şedinţă nr. 3965 din 24.08.2011, pronunţată în dosarul nr.5163/1/2011 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Contencios Administrativ, a fost admisă cererea de strămutare a cauzei formulată de către reclamanta SC Genel Internaţional SRL, stabilindu-se ca instanţă pentru judecarea cauzei, Tribunalul Suceava.
           Prin Încheierea de şedinţă  nr. 1001 din 18 octombrie 2011, Tribunalul Bistriţa Năsăud-Secţia a II-a civilă, de Contencios Administrtiv şi Fiscal a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului către Tribunalul Suceava, fiind înregistrat la această instanţă la data de 07.11.2011, sub nr. 9092/112/2010.
            Prim-pârâtul Consiliul local  Năsăud a formulat întâmpinare prin care  a invocat  excepţia lipsei competenţei materiale a Tribunalului Suceava,  excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulată de reclamanta S.C. „Y" S.R.L. Rebra.
            În motivare, a arătat că obiectul litigiului îl constituie anularea Deciziei nr. 126 din 10 mai 1980, prin care Consiliul Popular al Judeţului Bistriţa-Năsăud a acceptat oferta de donaţie a Bisericii Evanghelice C.A. din Republica Socialistă România - Consistoriul Superior, prin care aceasta a oferit spre donaţie către Statul Român, în administrarea operativă a Consiliului Popular al oraşului Năsăud, terenul  construit în suprafaţă de 2187 mp., situat în oraşul Năsăud, înscris în C.F. nr. 749 Năsăud, nr. top 1275 şi 1276.
            Fiind vorba de o donaţie - de o cauză civilă - (decizia de acceptare  anterior menţionată nefiind un act administrativ, respectiv un act unilateral emis în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii), a considerat că, în cauză, competenţa de soluţionare  revine judecătoriei şi nu tribunalului, actul de acceptare, respectiv decizia, având  natura juridică de act autentic.
           Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi exceptia lipsei de interes a reclamantei în formularea acţiunii, pârâtul a apreciat  că reclamanta nu are calitate procesuală activă, deoarece aceasta nu a avut calitatea de parte în raportul juridic dedus judecăţii (donaţia) şi implicit  nu are nici interesul de a promova o acţiune în anularea donaţiei.
           Astfel, susţine prim-pârâtul că reclamanta nu justifică niciun interes în anularea donaţiei, întrucât, chiar şi în ipoteza anulării donaţiei, acest fapt nu are nicio relevanţă asupra restituirii în natură a terenului, în lipsa unei cererii formulate de Biserica Evanghelică C.A. din România, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
            Pe fond,  a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată, dat fiind faptul că Decizia nr. 126/10.05.1980 reprezintă un act autentic în sensul dispoziţiilor art. 1171 Cod civil, deoarece a fost întocmit de un funcţionar de stat, în limitele competenţei sale, iar  înscrisul autentic nu desemnează doar înscrierile notariale şi   contrar susţinerii reclamantei, decizia a produs efecte juridice, imobilul teren identificat cu nr. top 1275 şi nr. top 1276, înscris în C.F. nr. 749 Năsăud, intrând  în proprietatea Statului Român.
           Mai arată că, pe imobilul teren identificat cu nr. top 1275 şi nr. top 1276, fosta Inteprindere Forestieră de Exploatare şi Transport (devenită S.C. "Forest Silva" S.A., ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 15/1990, privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţii comerciale),  a edificat o construcţie, în regim de înălţime de P + 2 E, în baza Acordului unic nr. 99/1985 şi a Autorizaţiei pentru executarea de lucrări, nr. 61/25.05.1985, emise de Consiliul Popular al Judeţului Bistriţa-Năsăud.
             Cu toate acestea, la data de 29.10.2002, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România şi reclamanta, profitând de faptul că donaţia nu a fost operată în cartea funciară, au vândut şi respectiv au cumpărat în mod fictiv terenul identificat sub nr. top 1275 şi 1276, (în prezent existând pe rolul instanţei de judecată o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, promovată de S.C. "Forest Silva" S.A.).
             Astfel,  terenul fiind preluat de către stat, a solicitat a se dispune împrocesuarea SC „Forest  Silva” SA, cerere ce a fost respinsă ca neîntemeiată.
            Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud a invocat şi el excepţia lipsei de interes, precum şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
 Prin sentinţa nr. 858 din 9 februarie 2012, Tribunalul Suceava a respins excepţia necompetenţei sale materiale, ca nefondată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantei, ca nefondate, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea  privind pe reclamanta  SC „Y” SRL Rebra, în contradictoriu cu  pârâţii Consiliul Local Năsăud, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA Sibiu  şi  Consiliul Judeţean  Bistriţa-Năsăud, ca fiind prescrisă. Totodată, a respins cererea în cheltuieli de judecată, ca nefondată, reţinând, în motivare, că în situaţia unui concurs între excepţii, va fi invocată şi soluţionată cu întâietate acea excepţie care o face de prisos pe următoarea.
          Astfel, tribunalul a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Deciziei nr. 126/10 mai 1980 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Bistriţa – Năsăud, reclamanta motivându-şi în drept acţiunea în principal pe prevederile art.554/2004.
           Având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii şi că reclamanta a înţeles să investească instanţa cu un litigiu de contencios administrativ, Tribunalul nu poate da o altă calificare cererii, precum constatare nulitate donaţie, aşa cum a solicitat pârâtul Consiliul local  Năsăud, considerându-se legal învestit în soluţionarea cauzei şi respingând, prin urmare, excepţia necompetenţei sale materiale, ca nefondată.
        A reţinut tribunalul că,  potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public. (2)Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.”
        În contenciosul administrativ, calitatea procesuală activă este strâns legată aşadar de noţiunea de interes legitim.
           Pârâtul Consiliul local Năsăud a invocat prin  întâmpinare şi excepţia lipsei de interes în exercitarea acţiunii. Sub acest aspect tribunalul a reţinut următoarele:
           Interesul, ca şi condiţie pentru exercitarea acţiunii civile, reprezintă folosul practic pe care îl are partea prin formularea unei cereri de chemare în judecată.
           Dar, noţiunea de interes legitim care poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ nu se confundă cu noţiunea de interes  în sensul de condiţie pentru exercitarea acţiunii civile.
          Astfel, interesul ocrotit poate fi  public sau  privat.
    Potrivit art. 2 lit. p) din Legea nr. 554/2004, interesul legitim privat constă în posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat, iar la lit.r) se prevede că interesul legitim public constă în interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice”.
    Întrucât reclamanta s-a adresat instanţei pentru anularea unui act administrativ individual - respectiv a deciziei prin care a fost acceptată oferta de donaţie a Bisericii Evanghelice - Consistoriul Superior către Statul Român -referitor la un teren pe care  l-a dobândit prin cumpărare de la donator, tribunalul a apreciat că ea (reclamanta) justifică atât calitate procesuală activă, cât şi interes în prezenta cauză, motiv pentru care a respins excepţiile invocate, ca nefondate.
    În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul Consiliul judeţean Bistriţa-Năsăud prin întâmpinarea depusă la data de 19.11.2009, Tribunalul a constatat că este întemeiată.
    Prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 126/10 mai 1980 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Bistriţa - Năsăud  prin care a fost acceptată oferta de donaţie pentru terenul înscris în C.F. Năsăud nr. 749, top. 1275, 1276 proprietatea, la acea vreme, a Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A din România.
    Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 octombrie 2002 şi autentificat sub nr. 1354 la BNP Mărginean Nicolae din Sibiu, reclamanta a cumpărat imobilul descris mai sus şi şi-a înscris dreptul astfel dobândit în CF.
    Din coala evolutivă de carte funciară ataşată acţiunii rezultă că despre situaţia juridică a imobilului reclamanta a luat cunoştinţă  la data înscrierii dreptului său de proprietate în cartea funciară, adică la data de 30.10.2002
    Potrivit art. art. 7 alin.(3) din Legea nr. 554/2004, este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7): Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie.
    Reclamanta a formulat plângerea prealabilă la aproape 6 ani de la data la care a luat la cunoştinţă de existenţa deciziei administraţie locale, astfel că dreptul la acţiune s-a stins prin prescripţie.
    În consecinţă, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a  fost respinsă acţiunea ca fiind prescrisă.
    Împotriva sentinţei a declarat recurs  reclamanta SC „Y” SRL Rebra, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
    Se arată în recurs că tribunalul nu s-a pronunţat asupra excepţii lor invocate, respectiv excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Primarului Oraşului Năsăud, secretarului şi a consilierului juridic al Primăriei Oraşului Năsăud pentru Consiliul Local Năsăud;  excepţia lipsei calităţii de reprezentare a preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud, a directorului şi a celorlalţi funcţionari care semnează întâmpinarea şi notele; excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud şi excepţia tardivităţii depunerii  întâmpinării  Consiliului Local Năsăud.
    În continuarea cererii de recurs reclamanta dezvoltă motivele de recurs pentru care consideră că nu este dată excepţia prescrierii dreptului la  acţiune, precizând, în esenţă că, a luat cunoştinţă de decizia atacată din dosarul nr. 3029/265/2008 al Judecătoriei Năsăud, la termenul de judecată din 9.03.2009, când a fost depusă adresa nr. 1542/3.02.2009 a  Primăriei Oraşului Năsăud.
    Prin decizia nr.3514/20.06.2012, Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal  a admis recursul reclamantei şi a casat sentinţa atacată, trimiţând cauza pentru rejudecarea fondului la Judecătoria Suceava, reţinând că:
    Prin acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 126/10.05.1980 a  Comitetului executiv al Consiliului Popular al Judeţului Bistriţa Năsăud prin care a fost acceptată donaţia oferită statului de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA – prin oraşul Năsăud – a terenului înscris în CF Năsăud nr. 749, nr. top 1275 şi 1276 în suprafaţă de 2187 mp.
    Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”, iar potrivit art. 2 lit. c, actul administrativ este definit ca „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ”.
    Ori, atâta timp cât prin decizia contestată Consiliul Popular al Judeţului Bistriţa Năsăud şi-a manifestat acordul în sensul acceptării unei donaţii private, este de observat că, prin actul atacat nu a acţionat în regim de putere publică, ci s-a manifestat ca orice particular în exprimarea voinţei de a încheia un act juridic eminamente civil, respectiv un contract de donaţie.
    În condiţiile în care actul atacat este derobat de caracterul public, în speţă este vorba de un  act juridic  civil, iar competenţa soluţionării acţiunii privind anularea unui astfel de act aparţine Judecătoriei, conform art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
    Având în vedere acestea, Curtea, în baza art. 312, 304 pct. 3 Cod procedură civilă, a admis recursul, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi trimiterii cauzei la Judecătoria Suceava.