Muncă desfăşurată în grupa a IIa de muncă.
Obligarea angajatorului la eliberarea adeverintei doveditoare
Curtea de Apel
Cluj, Sectia Ia civilă, decizia civilă nr. 203/R din 22 ianuarie 2013
Prin actiunea înregistrată pe rolul acestei instante la data de
27.03.2012 reclamanta N.D. a chemato în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. şi a
solicitat instantei să constate că activitatea desfăşurată de reclamantă în
perioada 01.09.198511.07.1995 în functia de mezelar la sectia mezeluri Gherla
se încadrează în grupa a IIa de muncă conform ordinului nr. 50/1990 şi să
dispună obligarea pârâtei să elibereze o adeverintă din care să rezulte că
activitatea desfăşurată în perioada mentionată se încadrează în grupa a IIa de
muncă. Reclamanta a arătat că a solicitat adeverinta de grupa a IIa de muncă
de la pârâtă şi nu i sa eliberat decât un răspuns pentru cerere pe care îl
anexează. Reclamanta a mai mentionat că alti colegi de sectie au primit
adeverinte de grupa a IIa înainte de 2008 iar acum alti colegi care au
actionat societatea în judecată au câştigat acest drept prin instantă.
Pârâta a depus întâmpinare şi a arătat că nu se opune ca instanta
să constate că activitatea desfăşurată de reclamantă în perioada
01.09.198511.07.1995 se încadrează în grupa a 2a de muncă şi în caz afirmativ
să dispună eliberarea adeverintei de către societatea pârâtă. Pârâta a arătat
că ea nu poate să elibereze adeverinta din cauza prevederilor Ordinului
590/2008 pentru aprobarea procedurii privind modul de întocmire şi eliberare a
adeverintelor, prin care se atestă activitatea desfăşurată în locuri de muncă
încadrate în grupele I şi II de muncă potrivit legislatiei anterioare datei de
1 aprilie 2001 necesare stabilirii grupei a IIa de muncă. Pârâta a arătat că
este necesar ca în adeverintă să se mentioneze actul conducerii societătii prin
care sa dispus ca reclamanta să fie încadrată în grupa a IIa de muncă, iar în
privinta reclamantei nu există nici un astfel de act.
La dosarul cauzei sau depus în copie următoarele înscrisuri:
cartea de identitate a reclamantei, adresa pârâtei către reclamantă cu nr. de
ieşire 85/27.03.2012, copie după carnetul de muncă al reclamantei.
Prin sentinta
civilă nr. 8926 din 07.09.2012 a Tribunalului Cluj, a
fost respinsă ca neîntemeiată actiunea.
Pentru a hotărî
astfel, prima instantă a retinut următoarele:
Din carnetul de muncă al reclamantei rezultă că aceasta a fost
încadrată ca mezelar în perioada 01.09.1985 – 11.07.1995.
Având în vedere perioada cu privire la care se solicită încadrarea
în grupa a 2a de muncă de către reclamantă, în spetă este aplicabil art.
Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, al
Ministerului Sănătătii şi al Comisiei Nationale pentru Protectia Muncii.
Conform art. 2 din ordin „în grupa II de munca se încadrează
locurile de munca, activitătile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa
nr. 2”.
Instanta a constatat că meseria de mezelar nu este cuprinsă
printre cele care se încadrează în grupa a IIa de muncă potrivit anexei II a
ordinului mentionat.
Potrivit art. 3 din ordin „Beneficiază de încadrarea în grupele I
şi II de munca, potrivit celor mentionate, fără limitarea numărului, personalul
care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni,
personal de întretinere şi reparatii, controlori tehnici de calitate, precum şi
alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca şi
activitătile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2. Beneficiază, de asemenea, de
aceleaşi drepturi personalul muncitor din constructiimontaj sau din alte
activităti, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparatii ale
capacitătilor de productie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi
conditii cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I şi II de munca”.
Instanta a constatat că reclamanta nu se încadrează nici în
prevederile alineatului 1 ale acestui articol întrucât, ca mezelar, nu a lucrat
la locurile de muncă şi în activitătile mentionate în anexa a 2a a ordinului
şi nici în alineatul al 2lea, întrucât nu realiza o activitate de extindere
modernizare sau reparatie a capacitătilor de productie.
Conform art. 4 din ordin „Încadrarea în grupele I şi II de munca
se va face în situatia în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru
normalizarea conditiilor de munca, nivelul noxelor existente la locurile
(activitătile, meseriile, functiile) prevăzute în aceste grupe depăşeşte
nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protectie a muncii”.
În spetă nu există nicio dovadă sau referire la existenta unui
nivel de noxe ridicat la locul de muncă al reclamantei.
Instanta a retinut în consecintă că potrivit Ordinului nr. 50/1991
meseria reclamantei nu se încadrează în cele care să poată să fie încadrate în
grupa a IIa de muncă.
În plus instanta a constatat că nici conducerea societătii pârâte
nu a emis nicio decizie în acest sens în favoarea pârâtei.
În consecintă, constatând că în spetă nu au fost îndeplinite
conditiile pentru ca reclamanta să fie încadrată în grupa a IIa de muncă,
instanta a respins ca neîntemeiată actiunea formulată.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea
sentintei în sensul admiterii actiunii aşa cum a fost formulată.
În motivare sa arătat că activitatea depusă în perioada
01.09.1985 – 11.07.1995 a fost recunoscută ca fiind prestată în grupa a IIa de
muncă şi creează o discriminare între colegii acesteia care au lucrat în
aceeaşi perioadă şi la care li sa acordat acest drept, iar activitatea pe care
a desfăşurato recurenta de mezelar se încadrează în conditiile grupei a IIa
de muncă în conformitate cu pozitiile nr. 107, 110, 123 şi 125 din anexa de la
ordinul Ministrului Muncii şi Ocrotirii Sociale nr. 50/1990.
Prin întâmpinarea
înregistrată pârâta S.C. „C.” S.A. ClujNapoca a arătat că nu se
opune admiterii recursului, iar în cazul în care instanta constată că
activitatea desfăşurată de aceasta se încadrează în grupa a IIa de munca să
dispună eliberarea unei adeverinte de către societate.
Reiterează pozitia exprimată prin întâmpinarea depusă la instanta
de fond, în sensul că societatea nu poate elibera adeverinta raportat la
dispozitiile Ordinului nr.590/2008, care prevăd că în adeverintă trebuie
mentionat actul conducerii societătii, prin care se stabilesc locurile de munca
şi persoanele care se încadrează în grupa a IIa de munca. Ori, până în anul
1992, în arhiva societătii nu exista acte ale conducerii (decizii, tabele,
procese verbale care să stabilească locurile de munca şi persoanele care se
încadrează în grupa a IIa de munca. Din acest motiv este de acord ca instanta
de judecată să constate că activitatea recurentei se încadrează în grupa a IIa
de muncă şi în caz afirmativ să dispună eliberarea adeverintei de către
societatea pârâtă.
Analizând sentinta
atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi a apărărilor invocate,
Curtea, cu majoritate de voturi, retine următoarele:
Recursul este fondat şi urmează a fi admis ca atare, cu consecinta
modificării sentintei în sensul admiterii în întregime a actiunii.
În acest sens, se retine faptul că reclamanta a lucrat ca mezelar
în perioada 01.09.1985 11.07.1995, în cadrul societătii pârâte.
Potrivit art. 1 din Ordinul nr. 50/1990, în grupa I de muncă se
încadrează locurile de muncă, activitătile şi categoriile profesionale cuprinse
în anexa nr. 1, iar potrivit art. 2, în grupa a IIa de muncă se încadrează
locurile de muncă, activitătile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa
nr. 2.
Este adevărat că, potrivit art. 6 din acelaşi act normativ,
nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se
face de către conducerea unitătilor împreună cu sindicatele libere din unităti,
tinânduse seama de conditiile de muncă concrete în care îşi desfăşoară
activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, conditii
nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă etc.).
Art.3 din Ordinul nr.50/1990, prevede însă că beneficiază de
încadrarea în grupele I şi II de muncă, fără limitarea numărului, personalul
care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni,
personal de întretinere, şi reparatii, controlori tehnici de calitate, precum
şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi
activitătile prevăzute în anexele nr.1 şi 2.
Prin Decizia nr. 258/20.09.2004, Înalta Curte de Casatie şi
Justitie, în complet de 9 judecători, a retinut că: „…. Ordinului comun nr.
50/1990 i sau adus mai multe modificări, făcând corp comun cu acest act
normativ, potrivit cărora a devenit aplicabil şi altor categorii de activităti
şi functii, între care şi cele prestate de reclamant.
Or, acestei reglementări unice, cu efect global, astfel cum a fost
dată prin succesivele modificări şi precizări aduse ordinului în discutie, nu i
se poate restrânge aplicarea, numai la activitătile şi functiile prevăzute în
forma initială a actului, în lipsa unei dispozitii exprese a însuşi organului
de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
O atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma
dobândită de ordinul respectiv prin completările şi modificările ulterioare a
fost menită să elimine inconsecventele şi inechitătile existente.
De aceea, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului şi
a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situatia pe care
aceştia o aveau atunci când i sau adus modificări sau completări, ar însemna
să se creeze discriminări tocmai acolo unde sa urmărit tratarea egală şi
nediferentiată a tuturor celor care au activat în conditii similare de muncă,
indiferent de perioada în care au lucrat.”
Art.16 alin.1 din Constitutia României garantează egalitatea în drepturi
a cetătenilor şi potrivit art.41 alin.2 din Constitutie, salariatii au dreptul
la măsuri de protectie socială, ce includ securitatea şi sănătatea
salariatilor, precum şi prestarea muncii în conditii deosebite sau speciale.
Se retine că pentru o parte dintre salariatii care au lucrat
efectiv la locurile de muncă din Atelierul de mezelărie Cluj, sau care au făcut
parte din formatiile de lucru „Congelator”, „Abator”, „Fierbere Afumare”,
activitătile desfăşurate au fost încadrate în grupa a IIa de muncă, conform
deciziei nr.3981/08.07.1992 a S.C. „C.” S.A., depusă la dosar în recurs.
De asemenea, conform Scrisorii Ministerului Muncii şi Protectiei
Sociale nr.5511/22.05.1991, se încadrează în grupa a IIa de muncă perioadele
lucrate, după data de 18.03.1969, la următoarele locuri de muncă: statiile
industriale de frig în care se utilizează amoniac, prelucrarea matelor, topirea
grăsimilor, manipularea cărnurilor infectate în unitătile subordonate
Ministerului Agriculturii şi Alimentatiei.
Potrivit Scrisorii nr.5527/22.05.1991, se încadrează în grupa a IIa
de muncă perioadele lucrate, după data de 18.03.1969, la următoarele locuri de
muncă: muncitorii de la fierberea şi afumarea preparatelor din carne şi peşte
precum şi cel de la abatoarele de păsări, porci şi bovine, care efectuează
deplumarea, eviscerarea, pârlirea şi tranşarea în conditii de umiditate
excesivă şi temperatură ridicată.
Curtea retine astfel că recurenta a invocat în cauză şi a dovedit
existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminări
directe sau indirecte, potrivit disp.art.27 alin.4 din O.G. nr.137/2000,
revenindui persoanei împotriva căreia sa formulat sesizarea sarcina de a
dovedi că faptele nu constituie discriminare.
Având în vedere faptul că în cauză S.C. „C.” S.A. Cluj nu a probat
faptul că nu a adus atingere, în mod discriminatoriu, drepturilor recurentei
prin recunoaşterea grupei a IIa de muncă doar unora dintre salariatii care au
îndeplinit o anumită functie în cadrul unitătii, în aceeaşi perioadă de timp,
se retine ca fiind fondată cererea formulată de către aceasta, de înlăturare a
situatiei create prin discriminare.
În plus, se constată că prin răspunsul dat la solicitarea de
lămuriri din partea instantei de recurs, pârâta intimată a arătat că deşi
reclamanta nu a lucrat în aceleaşi conditii ca şi persoanele de la sectorul
fierbere şi afumare, a lucrat totuşi în conditii deosebite, ca şi ceilalti
mezelari cărora li sau admis actiunile similare (umiditate mare, în cizme de
cauciuc, mediu toxic).
În consecintă, pentru toate aceste considerente, în temeiul
disp.art.304 pct.9 şi 312 alin.13 Cod.proc.civilă, va admite recursul
declarat de reclamanta N.D. şi va modifica în tot sentinta, în sensul de a se
admite actiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu S.C. C. S.A.,
pârâta fiind obligată să elibereze o adeverintă din care să rezulte că în
perioada 01.09.1985 11.07.1995 reclamanta a desfăşurat activitate în
conditiile grupei a IIa de muncă.
Cu opinie separată în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Motivarea opiniei separate
Conform pct. 6 din Ordinul nr.50/1990 (pentru precizarea locurilor
de muncă, activitătilor şi categoriilor profesionale cu conditii deosebite care
se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării)
„Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se
face de către conducerea unitătilor împreună cu sindicatele libere din unităti,
tinânduse seama de conditiile deosebite de muncă concrete în care îşi
desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente,
conditii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc
deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.). Pct. 7 din acelaşi act
normativ prevede că „încadrarea în grupele I şi II de muncă se face
proportional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste
grupe, cu conditia ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri
cel putin 50%, iar pentru grupa II, cel putin 70% din programul de lucru”.
Deşi consider că nu este exclus controlul judecătoresc cu privire
la nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele de muncă de către
conducerea unitătilor şi sindicatele libere conform pct. 6 din Ordinul 50/1990,
apreciez că din probele administrate în cauză nu rezultă că în perioada
01.09.1985 11.07.1995 recurenta a exercitat activitate care trebuia să fie
încadrată în grupa a IIa de muncă.
Astfel, reclamanta a depus în probatiune doar copia carnetului de
muncă şi adresa nr. 85/27.03.2012, emisă de pârâta SC C. SA, prin care aceasta
ia comunicat reclamantei faptul că nu îi poate elibera adeverinta de grupa a
IIa de muncă solicitată întrucât, potrivit evidentelor din arhiva societătii,
aceasta nu figurează nominalizată în deciziile întocmite de Consiliul de
administratie a societătii printre angajatii încadrati în grupa a IIa de
muncă.
În recurs, pârâta intimată a depus la dosar Decizia nr.
3981/08.07.1992 emisă de SC C. SA prin care au fost nominalizate persoane din
cadrul societătii care se încadrează în grupa a IIa de muncă.
În conditiile în care din acest înscris nu rezultă care este
functia persoanelor nominalizate, fiind mentionate doar subunitatea şi formatia
la care au desfăşurat activitate, iar reclamanta nu a solicitat administrarea
altor probe care să dovedească că a lucrat în aceleaşi conditii (atât sub
aspectul locului de muncă, cât şi al timpului efectiv de muncă), apreciez că în
mod corect a retinut tribunalul că nu sa dovedit în cauză că reclamanta a
desfăşurat activitate care trebuia încadrată în grupa a IIa de muncă.
Din înscrierile din carnetul de muncă al reclamantei rezultă că în
perioada respectivă acesta a fost angajată ca preparator produse carne şi
mezelar, însă, câtă vreme nu toti salariatii pârâtei care au avut aceleaşi functii
au fost nominalizati ca încadrânduse în grupa a II a de muncă, apreciez că, în
raport de prevederile Ordinului nr. 50/1990, era necesar ca reclamanta să facă
dovada că a lucrat în aceleaşi conditii de muncă cu persoanele nominalizate,
atât sub aspectul locului de muncă, cât şi al timpului efectiv de muncă.
Consider că pozitia procesuală a pârâtei nu este de natură a
conduce la o altă concluzie, aceasta arătând în mod expres că din actele pe
care le detine nu rezultă că reclamanta a fost nominalizată printre persoanele
încadrate în grupa a IIa de muncă şi că este de acord cu admiterea actiunii în
situatia în care instanta constată că activitatea desfăşurată de reclamantă se
încadrează în grupa a IIa de muncă, însă apreciez că în cauză, pe baza probatiunii
administrate, nu se poate face o asemenea constatare.
Mai mult decât atât, este de remarcat faptul că prin adresa nr.
10/10.01.2013 intimata a arătat faptul că reclamanta a lucrat la sectorul
preparare mezeluri şi umplerea mezelurilor în mate, precizând în mod clar că
aceasta nu a lucrat în aceleaşi conditii ca şi persoanele nominalizate în
decizia nr. 3981/1992 (cei de la sectorul fierbere şi afumare).
Consider că mentiunea făcută de intimată prin aceeaşi adresă, în
sensul că şi reclamanta a lucrat, ca şi ceilalti colegi mezelari, în conditii
„deosebite” – umiditate mare, cizme de cauciuc, mediu toxic, nu poate constitui
un temei suficient pentru a se considera dovedită actiunea reclamantei,
întrucât nu se arată care sunt prevederile legale în baza cărora se poate
considera că aceste conditii concrete în care şia desfăşurat munca reclamanta
justificau încadrarea activitătii acesteia în grupa a II a de muncă.
În conditiile în care în cauză reclamanta nu a dovedit faptul că a
lucrat în aceleaşi sectoare cu persoanele nominalizate prin decizia nr.
3981/1992 şi retinând precizările intimatei din adresa nr. 10/2013 privind
locul de muncă al reclamantei, este lesne de observat că locul de muncă în care
şia desfăşurat activitatea reclamanta nu se încadrează printre cele enumerate
prin Scrisoarea Ministerului Muncii şi Protectiei Sociale nr.5511/22.05.1991 şi
nici printre cele enumerate în Scrisoarea nr.5527/22.05.1991.
În ce priveşte discriminarea retinută conform opiniei majoritare
este de observat că recurenta nu invocă practic o discriminare izvorând din
fapta angajatorului, ci invocă de fapt practica judiciară, arătând că în alte
cauze actiuni ale unor colegi ai săi aflati în situatii similare au fost admise
de către instante.
Având în vedere însă că în actuala reglementare hotărârile
instantelor nu constituie izvor de drept, consider că această situatie nu poate
constitui un argument suficient pentru admiterea actiunii formulate de
reclamantă.
Pentru aceste considerente
apreciez că se impunea respingerea ca nefondat a recursului declarat de
reclamantă.
|