avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Muncă desfăşurată în grupa a II­a de muncă. Obligarea angajatorului la eliberarea adeverintei doveditoare
 
Curtea de Apel Cluj, Sectia I­a civilă, decizia civilă nr. 203/R din 22 ianuarie 2013
Prin actiunea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 27.03.2012 reclamanta N.D. a chemat­o în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. şi a solicitat instantei să constate că activitatea desfăşurată de reclamantă în perioada 01.09.1985­11.07.1995 în functia de mezelar la sectia mezeluri Gherla se încadrează în grupa a II­a de muncă conform ordinului nr. 50/1990 şi să dispună obligarea pârâtei să elibereze o adeverintă din care să rezulte că activitatea desfăşurată în perioada mentionată se încadrează în grupa a II­a de muncă. Reclamanta a arătat că a solicitat adeverinta de grupa a II­a de muncă de la pârâtă şi nu i s­a eliberat decât un răspuns pentru cerere pe care îl anexează. Reclamanta a mai mentionat că alti colegi de sectie au primit adeverinte de grupa a II­a înainte de 2008 iar acum alti colegi care au actionat societatea în judecată au câştigat acest drept prin instantă.
Pârâta a depus întâmpinare şi a arătat că nu se opune ca instanta să constate că activitatea desfăşurată de reclamantă în perioada 01.09.198511.07.1995 se încadrează în grupa a 2­a de muncă şi în caz afirmativ să dispună eliberarea adeverintei de către societatea pârâtă. Pârâta a arătat că ea nu poate să elibereze adeverinta din cauza prevederilor Ordinului 590/2008 pentru aprobarea procedurii privind modul de întocmire şi eliberare a adeverintelor, prin care se atestă activitatea desfăşurată în locuri de muncă încadrate în grupele I şi II de muncă potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 necesare stabilirii grupei a II­a de muncă. Pârâta a arătat că este necesar ca în adeverintă să se mentioneze actul conducerii societătii prin care s­a dispus ca reclamanta să fie încadrată în grupa a II­a de muncă, iar în privinta reclamantei nu există nici un astfel de act.
La dosarul cauzei s­au depus în copie următoarele înscrisuri: cartea de identitate a reclamantei, adresa pârâtei către reclamantă cu nr. de ieşire 85/27.03.2012, copie după carnetul de muncă al reclamantei.
Prin sentinta civilă nr. 8926 din 07.09.2012 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă ca neîntemeiată actiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instantă a retinut următoarele:
Din carnetul de muncă al reclamantei rezultă că aceasta a fost încadrată ca mezelar în perioada 01.09.1985 – 11.07.1995.
Având în vedere perioada cu privire la care se solicită încadrarea în grupa a 2­a de muncă de către reclamantă, în spetă este aplicabil art. Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, al Ministerului Sănătătii şi al Comisiei Nationale pentru Protectia Muncii.
Conform art. 2 din ordin „în grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activitătile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2”.
Instanta a constatat că meseria de mezelar nu este cuprinsă printre cele care se încadrează în grupa a II­a de muncă potrivit anexei II a ordinului mentionat.
Potrivit art. 3 din ordin „Beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de munca, potrivit celor mentionate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întretinere şi reparatii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca şi activitătile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2. Beneficiază, de asemenea, de aceleaşi drepturi personalul muncitor din constructii­montaj sau din alte activităti, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparatii ale capacitătilor de productie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi conditii cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I şi II de munca”.
Instanta a constatat că reclamanta nu se încadrează nici în prevederile alineatului 1 ale acestui articol întrucât, ca mezelar, nu a lucrat la locurile de muncă şi în activitătile mentionate în anexa a 2­a a ordinului şi nici în alineatul al 2­lea, întrucât nu realiza o activitate de extindere modernizare sau reparatie a capacitătilor de productie.
Conform art. 4 din ordin „Încadrarea în grupele I şi II de munca se va face în situatia în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea conditiilor de munca, nivelul noxelor existente la locurile (activitătile, meseriile, functiile) prevăzute în aceste grupe depăşeşte nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protectie a muncii”.
În spetă nu există nicio dovadă sau referire la existenta unui nivel de noxe ridicat la locul de muncă al reclamantei.
Instanta a retinut în consecintă că potrivit Ordinului nr. 50/1991 meseria reclamantei nu se încadrează în cele care să poată să fie încadrate în grupa a II­a de muncă.
În plus instanta a constatat că nici conducerea societătii pârâte nu a emis nicio decizie în acest sens în favoarea pârâtei.
În consecintă, constatând că în spetă nu au fost îndeplinite conditiile pentru ca reclamanta să fie încadrată în grupa a II­a de muncă, instanta a respins ca neîntemeiată actiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea sentintei în sensul admiterii actiunii aşa cum a fost formulată.
În motivare s­a arătat că activitatea depusă în perioada 01.09.1985 – 11.07.1995 a fost recunoscută ca fiind prestată în grupa a II­a de muncă şi creează o discriminare între colegii acesteia care au lucrat în aceeaşi perioadă şi la care li s­a acordat acest drept, iar activitatea pe care a desfăşurat­o recurenta de mezelar se încadrează în conditiile grupei a II­a de muncă în conformitate cu pozitiile nr. 107, 110, 123 şi 125 din anexa de la ordinul Ministrului Muncii şi Ocrotirii Sociale nr. 50/1990.
Prin întâmpinarea înregistrată pârâta S.C. „C.” S.A. Cluj­Napoca a arătat că nu se opune admiterii recursului, iar în cazul în care instanta constată că activitatea desfăşurată de aceasta se încadrează în grupa a II­a de munca să dispună eliberarea unei adeverinte de către societate.
Reiterează pozitia exprimată prin întâmpinarea depusă la instanta de fond, în sensul că societatea nu poate elibera adeverinta raportat la dispozitiile Ordinului nr.590/2008, care prevăd că în adeverintă trebuie mentionat actul conducerii societătii, prin care se stabilesc locurile de munca şi persoanele care se încadrează în grupa a II­a de munca. Ori, până în anul 1992, în arhiva societătii nu exista acte ale conducerii (decizii, tabele, procese verbale care să stabilească locurile de munca şi persoanele care se încadrează în grupa a II­a de munca. Din acest motiv este de acord ca instanta de judecată să constate că activitatea recurentei se încadrează în grupa a II­a de muncă şi în caz afirmativ să dispună eliberarea adeverintei de către societatea pârâtă.
Analizând sentinta atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi a apărărilor invocate, Curtea, cu majoritate de voturi, retine următoarele:
Recursul este fondat şi urmează a fi admis ca atare, cu consecinta modificării sentintei în sensul admiterii în întregime a actiunii.
În acest sens, se retine faptul că reclamanta a lucrat ca mezelar în perioada 01.09.1985 ­11.07.1995, în cadrul societătii pârâte.
Potrivit art. 1 din Ordinul nr. 50/1990, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitătile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar potrivit art. 2, în grupa a II­a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitătile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Este adevărat că, potrivit art. 6 din acelaşi act normativ, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unitătilor împreună cu sindicatele libere din unităti, tinându­se seama de conditiile de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, conditii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă etc.).
Art.3 din Ordinul nr.50/1990, prevede însă că beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întretinere, şi reparatii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activitătile prevăzute în anexele nr.1 şi 2.
Prin Decizia nr. 258/20.09.2004, Înalta Curte de Casatie şi Justitie, în complet de 9 judecători, a retinut că: „…. Ordinului comun nr. 50/1990 i s­au adus mai multe modificări, făcând corp comun cu acest act normativ, potrivit cărora a devenit aplicabil şi altor categorii de activităti şi functii, între care şi cele prestate de reclamant.
Or, acestei reglementări unice, cu efect global, astfel cum a fost dată prin succesivele modificări şi precizări aduse ordinului în discutie, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activitătile şi functiile prevăzute în forma initială a actului, în lipsa unei dispozitii exprese a însuşi organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
O atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările şi modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecventele şi inechitătile existente.
De aceea, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului şi a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situatia pe care aceştia o aveau atunci când i s­au adus modificări sau completări, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s­a urmărit tratarea egală şi nediferentiată a tuturor celor care au activat în conditii similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.”
Art.16 alin.1 din Constitutia României garantează egalitatea în drepturi a cetătenilor şi potrivit art.41 alin.2 din Constitutie, salariatii au dreptul la măsuri de protectie socială, ce includ securitatea şi sănătatea salariatilor, precum şi prestarea muncii în conditii deosebite sau speciale.
Se retine că pentru o parte dintre salariatii care au lucrat efectiv la locurile de muncă din Atelierul de mezelărie Cluj, sau care au făcut parte din formatiile de lucru „Congelator”, „Abator”, „Fierbere Afumare”, activitătile desfăşurate au fost încadrate în grupa a II­a de muncă, conform deciziei nr.3981/08.07.1992 a S.C. „C.” S.A., depusă la dosar în recurs.
De asemenea, conform Scrisorii Ministerului Muncii şi Protectiei Sociale nr.5511/22.05.1991, se încadrează în grupa a II­a de muncă perioadele lucrate, după data de 18.03.1969, la următoarele locuri de muncă: statiile industriale de frig în care se utilizează amoniac, prelucrarea matelor, topirea grăsimilor, manipularea cărnurilor infectate în unitătile subordonate Ministerului Agriculturii şi Alimentatiei.
Potrivit Scrisorii nr.5527/22.05.1991, se încadrează în grupa a II­a de muncă perioadele lucrate, după data de 18.03.1969, la următoarele locuri de muncă: muncitorii de la fierberea şi afumarea preparatelor din carne şi peşte precum şi cel de la abatoarele de păsări, porci şi bovine, care efectuează deplumarea, eviscerarea, pârlirea şi tranşarea în conditii de umiditate excesivă şi temperatură ridicată.
Curtea retine astfel că recurenta a invocat în cauză şi a dovedit existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminări directe sau indirecte, potrivit disp.art.27 alin.4 din O.G. nr.137/2000, revenindu­i persoanei împotriva căreia s­a formulat sesizarea sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.
Având în vedere faptul că în cauză S.C. „C.” S.A. Cluj nu a probat faptul că nu a adus atingere, în mod discriminatoriu, drepturilor recurentei prin recunoaşterea grupei a II­a de muncă doar unora dintre salariatii care au îndeplinit o anumită functie în cadrul unitătii, în aceeaşi perioadă de timp, se retine ca fiind fondată cererea formulată de către aceasta, de înlăturare a situatiei create prin discriminare.
În plus, se constată că prin răspunsul dat la solicitarea de lămuriri din partea instantei de recurs, pârâta intimată a arătat că deşi reclamanta nu a lucrat în aceleaşi conditii ca şi persoanele de la sectorul fierbere şi afumare, a lucrat totuşi în conditii deosebite, ca şi ceilalti mezelari cărora li s­au admis actiunile similare (umiditate mare, în cizme de cauciuc, mediu toxic).
În consecintă, pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.304 pct.9 şi 312 alin.1­3 Cod.proc.civilă, va admite recursul declarat de reclamanta N.D. şi va modifica în tot sentinta, în sensul de a se admite actiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu S.C. C. S.A., pârâta fiind obligată să elibereze o adeverintă din care să rezulte că în perioada 01.09.1985 ­11.07.1995 reclamanta a desfăşurat activitate în conditiile grupei a II­a de muncă.
Cu opinie separată în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Motivarea opiniei separate
Conform pct. 6 din Ordinul nr.50/1990 (pentru precizarea locurilor de muncă, activitătilor şi categoriilor profesionale cu conditii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării) „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unitătilor împreună cu sindicatele libere din unităti, tinându­se seama de conditiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, conditii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.). Pct. 7 din acelaşi act normativ prevede că „încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proportional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu conditia ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel putin 50%, iar pentru grupa II, cel putin 70% din programul de lucru”.
Deşi consider că nu este exclus controlul judecătoresc cu privire la nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele de muncă de către conducerea unitătilor şi sindicatele libere conform pct. 6 din Ordinul 50/1990, apreciez că din probele administrate în cauză nu rezultă că în perioada 01.09.1985 ­11.07.1995 recurenta a exercitat activitate care trebuia să fie încadrată în grupa a II­a de muncă.
Astfel, reclamanta a depus în probatiune doar copia carnetului de muncă şi adresa nr. 85/27.03.2012, emisă de pârâta SC C. SA, prin care aceasta i­a comunicat reclamantei faptul că nu îi poate elibera adeverinta de grupa a II­a de muncă solicitată întrucât, potrivit evidentelor din arhiva societătii, aceasta nu figurează nominalizată în deciziile întocmite de Consiliul de administratie a societătii printre angajatii încadrati în grupa a II­a de muncă.
În recurs, pârâta intimată a depus la dosar Decizia nr. 3981/08.07.1992 emisă de SC C. SA prin care au fost nominalizate persoane din cadrul societătii care se încadrează în grupa a II­a de muncă.
În conditiile în care din acest înscris nu rezultă care este functia persoanelor nominalizate, fiind mentionate doar subunitatea şi formatia la care au desfăşurat activitate, iar reclamanta nu a solicitat administrarea altor probe care să dovedească că a lucrat în aceleaşi conditii (atât sub aspectul locului de muncă, cât şi al timpului efectiv de muncă), apreciez că în mod corect a retinut tribunalul că nu s­a dovedit în cauză că reclamanta a desfăşurat activitate care trebuia încadrată în grupa a II­a de muncă.
Din înscrierile din carnetul de muncă al reclamantei rezultă că în perioada respectivă acesta a fost angajată ca preparator produse carne şi mezelar, însă, câtă vreme nu toti salariatii pârâtei care au avut aceleaşi functii au fost nominalizati ca încadrându­se în grupa a II a de muncă, apreciez că, în raport de prevederile Ordinului nr. 50/1990, era necesar ca reclamanta să facă dovada că a lucrat în aceleaşi conditii de muncă cu persoanele nominalizate, atât sub aspectul locului de muncă, cât şi al timpului efectiv de muncă.
Consider că pozitia procesuală a pârâtei nu este de natură a conduce la o altă concluzie, aceasta arătând în mod expres că din actele pe care le detine nu rezultă că reclamanta a fost nominalizată printre persoanele încadrate în grupa a II­a de muncă şi că este de acord cu admiterea actiunii în situatia în care instanta constată că activitatea desfăşurată de reclamantă se încadrează în grupa a II­a de muncă, însă apreciez că în cauză, pe baza probatiunii administrate, nu se poate face o asemenea constatare.
Mai mult decât atât, este de remarcat faptul că prin adresa nr. 10/10.01.2013 intimata a arătat faptul că reclamanta a lucrat la sectorul preparare mezeluri şi umplerea mezelurilor în mate, precizând în mod clar că aceasta nu a lucrat în aceleaşi conditii ca şi persoanele nominalizate în decizia nr. 3981/1992 (cei de la sectorul fierbere şi afumare).
Consider că mentiunea făcută de intimată prin aceeaşi adresă, în sensul că şi reclamanta a lucrat, ca şi ceilalti colegi mezelari, în conditii „deosebite” – umiditate mare, cizme de cauciuc, mediu toxic, nu poate constitui un temei suficient pentru a se considera dovedită actiunea reclamantei, întrucât nu se arată care sunt prevederile legale în baza cărora se poate considera că aceste conditii concrete în care şi­a desfăşurat munca reclamanta justificau încadrarea activitătii acesteia în grupa a II a de muncă.
În conditiile în care în cauză reclamanta nu a dovedit faptul că a lucrat în aceleaşi sectoare cu persoanele nominalizate prin decizia nr. 3981/1992 şi retinând precizările intimatei din adresa nr. 10/2013 privind locul de muncă al reclamantei, este lesne de observat că locul de muncă în care şi­a desfăşurat activitatea reclamanta nu se încadrează printre cele enumerate prin Scrisoarea Ministerului Muncii şi Protectiei Sociale nr.5511/22.05.1991 şi nici printre cele enumerate în Scrisoarea nr.5527/22.05.1991.
În ce priveşte discriminarea retinută conform opiniei majoritare este de observat că recurenta nu invocă practic o discriminare izvorând din fapta angajatorului, ci invocă de fapt practica judiciară, arătând că în alte cauze actiuni ale unor colegi ai săi aflati în situatii similare au fost admise de către instante.
Având în vedere însă că în actuala reglementare hotărârile instantelor nu constituie izvor de drept, consider că această situatie nu poate constitui un argument suficient pentru admiterea actiunii formulate de reclamantă.
Pentru aceste considerente apreciez că se impunea respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantă.