avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă. Noţiunea de „lucru cerut”.
 
Art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă
 
Prin sintagma "lucru cerut" trebuie să se înţeleagă numai acele cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia, au stabilit obiectul dedus judecăţii. Ceea ce caracterizează aceste cereri şi le delimitează de alte cereri pe care le pot formula părţile în cadrul litigiului este faptul că, prin pronunţarea asupra lor, instanţa pune capăt litigiului.
               
 (Decizia civilă nr. 1437/01.06.012)
 
Prin cererea înregistrată la data de 04.04.2012, Uniunea Sindicatelor Învăţământ V. (U.S.Î.V.) – pentru membrii de sindicat, a solicitat revizuirea  deciziei civile nr.555/02.03.2012 pronunţată de Curtea de Apel P., în dosarul nr.5074/90/2011, invocând art.322 pct.2 Cod procedură civilă.
În motivarea  cererii se susţine că soluţia instanţei este dată cu încălcarea art.322 pct.2 Cod procedură civilă, respectiv instanţa de recurs, s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut şi a dat mai mult decât s-a cerut, in sensul că a respins acţiunea  şi faţă de pârâtul-intimat  deşi recurentul  nu solicitase aşa ceva.
Mai mult decât atât, instanţa de recurs a  fost investită doar cu soluţionarea  excepţiei lipsei  calităţii procesuale pasive, invocată de recurentă la fond, astfel că o dată în plus, instanţa s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut, respectiv cu care nu a fost investită.
Examinând cererea de revizuire,  Curtea a reţinut  următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 555/2012,  a fost admisă acţiunea formulată de către  reclamanta Uniunea Sindicatelor Învăţământ V. (U.S.Î.V.) reprezentanta membrilor de sindicat, in contradictoriu cu pârâţii Şcoala  cu Clasele I-VIII  P.M.,  Comuna P.M. prin Primar şi Primarul Comunei P.M. – Instituţia Primarului.
  Au fost obligaţi pârâţii să calculeze, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei,  şi să plătească fiecăruia dintre membrii de sindicat  care sunt salariaţi ai unităţii de învţământ respective diferenţa de drepturi salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, pe perioada 01.01.2010-13.05.2011, sume ce vor fi  actualizate in funcţie  de coeficientul de inflaţie până la data  efectivă şi integrală a plăţii.
  A fost obligată pârâta unitatea  şcolară  să rectifice carnetele de muncă   în mod corespunzător, precum şi  registrul general de evidenţă al salariaţilor.
  Împotriva acestei sentinţa a formulat recurs Comuna P. prin Primar,  criticând-o pentru nelegalitate  şi netemeinicie  invocând dispoziţiile  art. 304  pct. 9 Cod  procedură civilă.
 În motivarea recursului se susţine că drepturile salariale pretinse de reclamant nu sunt asigurate din bugetul local al autorităţii administrative, ci se realizează de la bugetul de stat, aşa cum prevăd dispoziţiile art.14 alin.1 lit.a din Legea nr.1/2011 în sarcina recurentei revenind numai distribuirea resurselor financiare în vederea  salarizării personalului din învăţământ, potrivit dispoziţiilor art.4 alin.1 şi 2 din H.G.1395/2010 privind finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, cu precizarea că Şcoala  cu clasele I-VIII A.P., are  personalitate juridică şi întocmeşte buget propriu.
Drept urmare se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei, iar pe de altă parte se arată că aceasta este în imposibilitatea achitării sumelor de bani stabilite prin sentinţa de la fond, cât timp aceasta nu este opozabilă Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, precum şi Inspectoratului Şcolar R.V. şi Ministerului Finanţelor Publice, deoarece recurenta nu deţine sumele de bani necesare achitării acestor drepturi.
Prin notele de şedinţă depuse la fila 26 dosar, intimatul-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat.
Prin  decizia civilă nr.555/02.03.2012 pronunţată de Curtea de Apel P., în dosarul nr.5074/90/2011, s-a admis recursul formulat de pârâta Comuna P.M. - prin Primar, împotriva sentinţei civile nr.1426 din 12 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul V. în dosarul nr.5074/90/2011, a fost modificată sentinţa, iar pe fond  a fost respinsă acţiunea formulată de Uniunea Sindicatelor V. în numele  membrilor de sindicat,  împotriva pârâţilor Şcoala cu clasele I-VIII P.M. şi Primarul Comunei P.M. – Instituţia Primarului.
S-a reţinut in esenţă că, prima critică referitoare la calitatea procesuală pasiva a recurentei este fondată deoarece,  în baza art.XIII alin.1 din O.U.G. nr.32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, cu modificările ulterioare, finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, pe a căror rază îşi desfăşoară activitatea acestea, făcând excepţie de la această regulă anumite cheltuieli enumerate la lit.a)-f) de la acest alineat, nu însă şi cheltuielile de personal.
Potrivit art.19 şi următoarele din H.G. nr.538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanţarea învăţământului preuniversitar de stat, autoritatea administraţiei publice locale, consiliul local, examinează propunerile de cheltuieli ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi va cuprinde cu prioritate în bugetul local, fondurile necesare pentru finanţarea acestora.
Art.2 din H.G. nr.538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanţarea învăţământului preuniversitar de stat precizează expres tipurile de cheltuieli aparţinând finanţării de bază care se suportă de la bugetul de stat. Cum printre aceste cheltuieli nu se află şi cheltuielile de personal, rezultă că plata drepturilor salariale ale cadrelor didactice se finanţează, aşa cum se prevede în teza întâi a art.1 din Norme, de la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale.
În fine, Curtea constată că, potrivit art.106 din Legea nr.1/2011, finanţarea de bază şi finanţarea complementară se realizează pe baza contractului de management încheiat între directorul unităţii de învăţământ preuniversitar şi primarul localităţii/primarul de sector, în a cărei rază teritorială se află unitatea de învăţământ, respectiv cu preşedintele consiliului judeţean/primarul de sector, în cazul şcolilor speciale, iar conform art.63 alin.1 lit.c şi alin.4 lit.a din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, în exercitarea atribuţiilor referitoare la bugetul local, primarul exercită funcţia de ordonator principal de credite.
A fost găsită ca fondată cea de-a doua critică referitore la fondul cauzei, cu privire la care s-a reţinut că prima instanţă a pronunţat o soluţie nelegală, deoarece trebuia să aibă în vedere Decizia nr.3 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 aprilie 2011, în vigoare la data pronunţării sentinţei şi obligatorie pentru instanţele judecătoreşti,  în conformitate cu dispoziţiile art.3307 alin.4 Cod procedură civilă, potrivit cu care,  dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.15/2008, care reprezintă temeiul legal, pe baza căruia şi-au fundamentat pretenţiile intimaţii-reclamanţi, aşa cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite funcţiilor didactice, potrivit acestui act normativ şi drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 şi numai până la data de 31 decembrie 2009.
După această dată, respectiv pe perioada dedusă judecăţii, cu privire la care s-a pronunţat instanţa de fond nu mai există temei legal pentru acordarea acestor drepturi, raportat la faptul că a intrat în vigoare Legea nr.330/2009, care a abrogat dispoziţiile prevăzute de OG nr.15/2008, modificând implicit valoarea coeficienţilor de ierarhizare şi condiţionând acordarea acestora de reducerea numărului de angajaţi, precum şi de produsul intern brut.
Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat că este fondată pentru următoarele considerente:
Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi exercitată doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 322 Cod procedură civilă, potrivit cărora se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, revizuienta invocând în susţinerea prezentei căi de atac de retractare pct. 2, 5 şi 7.
Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă poate fi invocat atunci când instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
  Prin sintagma „lucru cerut” trebuie să se înţeleagă numai acele cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia, au stabilit obiectul dedus judecăţii. Ceea ce caracterizează aceste cereri şi le delimitează de alte cereri pe care le pot formula părţile în cadrul litigiului este faptul că, prin pronunţarea asupra lor, instanţa pune capăt litigiului.
Motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă constituie practic o aplicare a principiului disponibilităţii, dar, reprezintă şi o aplicare a principiului consacrat de art. 129 alin. final Cod procedură civilă, conform căruia, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai  in limitele investirii.
În aplicarea riguroasă a art. 129 alin. final Cod procedură civilă, instanţa are obligaţia de a judeca toate pretenţiile deduse judecăţii cu respectarea cadrului procesual fixat de părţi.
Recursul pârâtei  viza sentinţa prin care a  fost obligată  să calculeze  utilizând coeficientul de  multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei,  şi să plătească fiecăruia dintre membrii de sindicat ... salariile  efectiv încasate şi cele cuvenite, pe perioada 01.01.2010 – 13.05.2011,  sume ce vor fi actualizate pana la data  efectiva şi integrală a plăţii, susţinând că nu datorează sumele   deoarece nu are obligaţia de a  calcula  drepturile salariale şi nici nu deţine banii respectivi deoarece  in sarcina sa  cade numai distribuirea resurselor financiare in vederea salarizării personalului din învăţământ, bani viraţi de la buget.
Ţinând seama de poziţia şi de calitatea părţii care a declanşat  calea de atac,  de interesul ei concret,  de limitele investirii instanţei  de control,  Curtea ca instanţă de recurs avea obligaţia  de  a se pronunţa numai cu privire la  acest recurs, identificând   împrejurări de  drept favorabile numai titularului căii de atac.
Prin soluţia pronunţată, instanţa de recurs a  acordat ceea ce nu s-a cerut, fiind incidente astfel disp art. 322 pct. 2 cod procedură civilă,  in sensul că admiţând recursul acestei pârâte, a modificat in tot sentinţa respingând acţiunea şi faţă de cealaltă parata care nu a formulat recurs, ignorând independenţa procesuală a părţilor. 
Coparticiparea procesuală presupune participarea in acelaşi litigiu a mai multor persoane, in calitate de reclamanţi sau pârâţi, daca obiectul pricinii este un drept sau o obligaţie comuna ori daca drepturile si obligaţiile lor au aceeaşi cauza.
In speţă nu exista coparticipare procesuală pasivă,  deoarece  obligaţia celor două pârâte nu este comună şi nici nu are  aceeaşi cauză.  Astfel, intre reclamanţi şi  pârâta Şcoala P.M. obligaţia este născută dintr-un raport de muncă,  întemeiat pe Codul muncii, iar  intre reclamanţi şi recurenta-pârâtă nu există  nici un fel de raport juridic,  aceasta având obligaţia de a asigura sumele  necesare primei pârâte  in temeiul   unor raporturi  de drept financiar-fiscal.
Mai mult decât atât, in raporturile de muncă  răspunderea patrimonială nu este solidară,   cele două parate nefiind ţinute  solidar  in temeiul aceloraşi norme legale la  plata sumelor solicitate de reclamanţi,  pentru ca recursul declarat de către recurentă sa profite şi celeilalte pârâte.
In consecinţă, efectele admiterii recursului se răsfrâng numai asupra  recurentei care a formulat calea de atac,  fiind o consecinţă firească a efectului  puterii lucrului judecat.
Faţă de cele ce preced, cererea de revizuire a fost admisă in temeiul art. 322 pct. 2  comb. cu art. 327  cod procedură civilă, cu consecinţa  modificării  deciziei  nr.555/02.03.2012, în sensul  admiterii recursului Comunei P. prin Primar împotriva sentinţei instanţei de fond şi respingerea acţiunii numai faţă de această pârâtă, menţinând în rest sentinţa.