avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Modificarea unilaterală a contractului individual de muncă. Legalitate
 
Curtea de Apel Cluj, Sectia I­a civilă, decizia civilă nr. 185/R din 21 ianuarie 2013
Prin sentinta civilă nr.1437 din 26.09.2012, pronuntată de Tribunalul Maramureş, a fost respinsă exceptia tardivitătii invocată de pârâta Directia Generală de Asistentă Socială şi protectia Copilului Maramureş.
A fost admisă actiunea civilă formulată de reclamanta B.P., în contradictoriu cu pârâta Directia Generală de Asistentă Socială şi protectia Copilului Maramureş şi, în consecintă, a fost anulată în parte dispozitia nr. 277/31.01.2012, respectiv art. 2 din această dispozitie, emisă de pârâtă; au fost anulate cele două acte aditionale fără număr şi dată, comunicate reclamantei la data de 20.02.2012, emise de pârâtă; a fost anulată dispozitia nr. 125/04.01.2012 emisă de pârâtă; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei diferenta drepturilor salariale începând cu 15.08.2011, datorate conform functiei de instructor cu educatia M gradatia 5, clasa de salarizare 29 şi cele efectiv achitate; a fost obligată pârâta la 300 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instantă a retinut că reclamanta este angajată, cu contract individual de muncă, la pârâta D.G.A.S.P.C. Maramureş, în functia de instructor cu educatia CRCR S. Sighetu Marmatiei. Prin dispozitia nr. 782 din 10.06.2011 emisă de Directia Generală de Asistentă Socială şi Protectia Copilului Maramureş, începând din data de 14.06.2011 reclamanta a fost sanctionată cu retrogradare în functie pe o durată de 60 zile, urmând a ocupa functia de infirmier la CRRPH B. din Sighetu Marmatiei şi a beneficiat de drepturile salariale functiei de infirmier. Dispozitia de sanctionare a fost contestată, iar prin sentinta pronuntată în dosarul nr. 6312/100/2011 având ca obiect această contestatia, s­a decis respingerea contestatiei.
După expirarea perioadei de 60 de zile, durata de aplicare a sanctiunii, reclamanta nu a fost repusă în drepturi, respectiv a rămas mai departe pe postul de infirmier fiind salarizată potrivit acestei functii şi nici nu s­a dispus revenirea acesteia la CRCR S. Sighetu Marmatiei, prestând în continuare activitate la CRRPH B. din Sighetu Marmatiei.
Prin dispozitia 277/31.01.2012 emisă de pârâtă, privind „reîncadrarea d­nei B.P. în functia de instructor cu educatia ­M, gradatia 5, clasa de salarizare 29, la CTF S.”, se dispune calcularea şi plata drepturilor salariale către reclamantă pentru perioada 15.08.2011 ­31.01.2012 cu următoarea mentiune:
„reîncadrată în functia de instructor cu educatia ­M, gradatia 5, clasa de salarizare 29, la S., sumele reprezentând drepturi salariale aferente acestei functii”.
La art. 2 din aceeaşi dispozitie se precizează că începând cu data de 01. 02.2012, reclamanta îşi va desfăşura activitatea la CRRPH B..
Pârâta mai emite două acte aditionale la contractul individual de muncă al reclamantei, fără dată, fără număr de înregistrare, semnate de reclamantă doar pentru luare la cunoştintă, cu data de 20.02.2012.
Prin actul aditional depus la fila 4 din dosar, se mentionează că începând cu data de 15.08.2011, reclamantei i se modifică functia în instructor cu educatia M gradatia 5, clasa de salarizare 29 la CTF
S. precum şi drepturile salariale, respectiv 900 lei salariu de bază şi spor de conditii deosebite 72 lei, total brut 072 lei, iar începând cu data de 01.02.2012 se modifică şi locul muncii de CTF S. la CRRPH B..
În celălalt act aditional, cel depus la fila 5 din dosar, se precizează că, începând cu data de 01.01.2012, reclamanta va beneficia de un salariu de bază de 700 lei şi un spor de conditii deosebite de 81 de lei, total brut fiind de 781 lei, mentionându­se că celelalte clauze ale contractului rămân neschimbate.
Ulterior prin dispozitia nr. 125/03.01.2012, comunicată reclamantei la data de 26.03.2012, pârâta dispune ca începând cu data de 01.01.2012, reclamanta, angajată în functia de infirmieră gradatia 5 clasa de salarizare 23 la CRRPH B., va avea un salariu de 781 lei brut.
În ce priveşte prescrierea dreptului la actiune privind contestarea acestei dispozitii, invocată de pârâtă, instanta retine că exceptia este neîntemeiată. Astfel cum se face mentiune pe dispozitie şi cum de altfel recunoaşte şi pârâta, dispozitia a fost comunicată reclamantei la data de 26.03.2012. Potrivit prevederilor art. 268 alin. 1 lit. a Codul muncii, dispozitia poate fi atacată în instantă în termen de 30 de zile de la comunicare. Completarea de actiune prin care reclamanta întelege să formuleze contestatie şi împotriva acestei dispozitii este depusă prin registratura instantei la data de 20.04.2012, deci în cadrul termenului de 30 de zile de la comunicare, data de 11.05.2012 la care face referire pârâta fiind termenul de judecată fixat în prezentul dosar.
Fată de considerentele de fapt retinute, sub aspectul fondului cauzei, s­a considerat incidenta unei modificări unilaterale de contract individual de muncă.
Contractul de muncă al reclamantei priveşte încadrarea acesteia în functia de instructor cu educatia la CTF S. Sighetu Marmatiei, cu salariul corespunzător acestei functii. Retrogradarea reclamantei în functia de infirmier şi schimbarea locului de muncă la CRRPH B., a fost dispusă ca san­ctiune disciplinară, pentru o perioadă determinată de 60 de zile, iar la expirarea acestei perioade reclamanta trebuia repusă în situatia anterioară atât sub aspectul functiei cât şi sub aspectul locului de muncă, acestea fiind elemente esentiale ale contractului individual de muncă, în acest sens fiind dispozitiile art. 41 alin. 3 Codul muncii, iar aceste elemente nu pot fi modificate decât cu acordul părtilor, în acest sens dispozitiile art. 41 alin. 1 Codul muncii fiind imperative. Cum în cauză nu s­a făcut dovada că modificările aduse contractului individual de muncă al reclamantei, după expirarea perioadei de sanctionare disciplinară, s­au făcut cu acordul reclamantei, acestea au fost anulate şi în consecintă actiunea a fost admisă conform dispozitivului.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei, în sumă de 300 lei, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanta nr. 48/06.09.2012 depusă la dosar.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Directia Generală de Asistentă Socială şi Protectia Copilului Maramureş a formulat recurs prin care a solicitat modificarea sentintei în sensul respingerii actiunii, iar în subsidiar casarea sentintei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante.
În motivarea recursului s­a prezentat starea de fapt ce a generat prezentul litigiu, arătându­se că prin decizia nr.277/31.01.2012 reclamantei i s­au acordat retroactiv diferentele salariale rezultate prin prelungirea perioadei în care reclamanta a fost retrogradată în functie, ca măsură disciplinară şi i s­a recunoscut functia de instructor şi salariul corespunzător.
Locul de desfăşurare a activitătii CR RPH B. – a fost stabilit în baza dispozitiilor art.96 din Legea nr.272/2004, în raport de obligatia legală a angajatorului de a îndepărta de copil persoana care a săvârşit abuzuri asupra copilului pe care îl are în îngrijire, faptă de care este acuzată reclamanta, fiind şi cercetată penal.
Se arată că nici în prezent acordul reclamantei exprimat în data de 08.04.2011 în vederea schimbării functiei şi locului de desfăşurare a activitătii nu a fost revocat, precum şi că reclamantei i­au fost plătite toate diferentele salariale, astfel încât sub acest aspect actiunea reclamantei şi dispozitia primei instante nu are obiect.
Se contestă dispozitia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Sunt invocate motivele prevăzute de art.304 pct.6, 7, 8 şi 9 C.pr.civ.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate Curtea de apel va admite recursul pentru următoarele considerente:
Dispozitia nr.277/31.01.2012 emisă de pârâtă se referă în art.2 la stabilirea locului de desfăşurare a activitătii reclamantei la CRRPH B..
Această măsură nu reprezintă, contrar considerentelor hotărârii atacate, o modificare unilaterală a contractului de muncă.
În acest sens, Curtea de Apel retine că art.41 Codul muncii reglementează posibilitatea modificării contractului individual de muncă numai prin acordul părtilor, iar cu titlu de exceptie este recunoscută posibilitatea modificării individuală în cazurile şi conditiile stabilite în mod expres prin lege.
O primă observatie în acest context este că reclamanta şi­a exprimat acordul la schimbarea locului de muncă, conform declaratiei scrise personal la data de 08.04.2011. O atare manifestare de vointă dă expresie principiului consensualismului (art.8 din Codul muncii), rezultând că schimbarea locului de desfăşurare a activitătii a fost dispusă în baza consimtământului salariatei şi prin urmare, nu reprezintă o măsură unilaterală a angajatorului.
Art.2 al dispozitiei nr.277/2012 reflectă în consecintă acordul salariatei la schimbarea locului de muncă, ceea ce se încadrează în exigentele legale enuntate de art.41 alin.1 Codul muncii.
În egală măsură, Curtea de Apel retine şi că în măsura în care s­ar considera că dispozitia nr.277/2012 are caracter unilateral, după cum sustine reclamanta, emiterea sa se încadrează în situatia de exceptie reglementată de art.41 alin.2 Codul muncii.
Astfel, după cum s­a precizat anterior, modificarea unilaterală este posibilă în cazurile şi conditiile legii. Or, art.96 din Legea nr. 272/2004 privind protectia şi promovarea drepturilor copilului, prevede că:
“În cazul în care abuzul sau neglijarea a fost săvârşită de către persoane care, în baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură, asigurau protectia, creşterea, îngrijirea sau educatia copilului, angajatorii au obligatia să sesizeze de îndată organele de urmărire penală şi să dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii aflati în grija sa.”
Această normă legală, consacrând obligatia angajatorului de a actiona în vederea îndepărtării salariatului de copii de care a abuzat, reprezintă în sine un caz de modificare unilaterală a contractului individual de muncă, permisă de lege, având ca ratiune asigurarea respectării interesului superior al copilului care este prioritar fată de normele de protectia a salariatului.
În consecintă, Curtea de Apel constată că dispozitia nr.277/2012 este legală, iar solutia contrară dată de instanta de fond urmează a fi modificată.
În privinta dispozitiei nr.125/2012 prin care reclamanta a fost încadrată ca infirmieră cu elementele salariale corespunzătoare, Curtea retine că a fost revocată prin dispozitia nr.277/31.01.2012 prin care reclamanta a fost reîncadrată ca instructor cu educatia, gradatia 5 şi clasa de salarizare 29, fiindu­i acordate diferentele salariale rezultate din încadrarea sa ca infirmieră.
Prin urmare, dispozitia nr.125/04.01.2012 nu mai produce efecte juridice, fiind revocată de către angajator şi acceptată de către reclamantă, care şi­a primit drepturile salariale şi îşi desfăşoară activitatea ca instructor cu educatia.
Primul act aditional consemnează aceleaşi măsuri cu cele din dispozitia nr.277/2012, astfel încât nu se impune anularea sa, fiind aplicabile aceleaşi dezlegări în drept.
Al doilea act aditional are ca obiect încadrarea salarială a reclamantei începând cu 01.01.2012 în urma intrării în vigoare a HG nr.1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe tară, garantat în plată, care nu reprezintă aşadar un motiv de nelegalitate a actului aditional.
De altfel, acest act nu mai produce efecte juridice, fiind revocat prin dispozitia nr.277/2012 prin care reclamanta a beneficiat de o reîncadrare salarială superioară.
În fine, dispozitia primei instante de acordare a drepturilor salariale, nemotivată de altfel şi neprecizată temporar va fi înlăturată, deoarece s­a dovedit de către angajator că s­au plătit diferentele salariale decurgând din încadrarea reclamantei ca infirmieră.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ. va admite recursul în sensul celor ce urmează.