Intenţia
inculpatului de a aplica, până la începerea cercetării judecătoreşti, pentru
procedura simplificată privind recunoaşterea vinovăţiei prev. de art.
320/1 C.pr. pen., nu poate reprezenta
un element indubitabil de care să se ţină seama pentru o eventuală cercetare în
stare de libertate a acestuia.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală
şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia
penală nr. 425 din 23 martie 2012.
Prin încheierea din data de 19.03.2012 a Tribunalului
Dâmboviţa în baza dispoziţiilor art. 300/1 alin. 3 C.proc.pen. a fost menţinută
arestarea preventivă a inculpatului
M.S.G., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de
influenţă prev. de disp. art.257 alin.1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr.
678/2000.
Pentru a pronunţa încheierea respectivă Tribunalul
Dâmboviţa a reţinut că faţă de inculpat a fost luată măsura arestării
preventive pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 23.02.2012 şi până la
data de 22.03.2012 prin încheierea nr. 5 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în
dosarul nr. 1619/120/2012.
Instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente
prevederile art. 143 C.pr.pen.,
dar şi prevederile art. 148 lit. f C.pr.pen., existând indicii că inculpatul este
autorul infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C.pen., rap. la art. 6
din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în luna mai 2011 acesta a pretins
suma de 7000 euro, redusă ulterior la 6000 euro, denunţătorului I.A.F., în
schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un inspector din cadrul
Ministerului Învăţământului pentru angajarea surorii denunţătorului I.A.C. ca
profesoară în cadrul Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, bani din care a primit
efectiv suma de 3000 euro în luna iulie 2011.
Măsura preventivă a rămas definitivă, prin încheierea
din data de 27.02.2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr.
1619/120/2012 fiind respins recursul promovat de inculpat.
Înainte de expirarea arestării
preventive inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din data de
16.03.2012 întocmit în dosarul nr. 502/P/2011 de către Parchetul de pe lângă
Tribunalul Dâmboviţa.
Cu ocazia discutării legalităţii şi temeiniciei
măsurii arestării preventive, inculpatul a învederat instanţei că recunoaşte şi
regretă fapta comisă, invocând, prin apărător, faptul că nu mai subzistă
temeiurile prevăzute de lege pentru menţinerea măsurii, considerentele potrivit
cărora ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică, fiind pur formale. În
ceea ce priveşte suma primită, aceasta nu a fost încă restituită denunţătorului
şi nici pusă la dispoziţia instanţei.
Analizând actele şi lucrările
dosarului de urmărire penală, instanţa a reţinut că în cauză există indicii din
care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul faptei reţinută
în sarcina sa în actul de sesizare, respectiv date susceptibile să convingă un
observator obiectiv că inculpatul este autorul acestei infracţiuni.
Totodată, instanţa a constatat că în cauză există
îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 148 lit. f C.pr.pen., atât sub
aspectul duratei pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în
sarcina inculpatului, cât şi al existenţei probelor că lăsarea sa în libertate
prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Măsurile luate împotriva persoanelor care sunt acuzate
şi faţă de care există indicii rezonabile că au comis infracţiuni de corupţie
trebuie să reflecte nu doar din punct de vedere penal măsura, ci şi mesajul de
descurajare transmis prin intermediul sistemului juridic. Ori, prin adoptarea
faţă de inculpat, la nici o lună de la arestare, a altei măsuri preventive,
restrictive de libertate, s-ar crea în rândul opiniei publice credinţa că
justiţia nu acţionează suficient de ferm faţă de cei acuzaţi de astfel de
infracţiuni.
S-a apreciat că prin
menţinerea respectivei măsuri nu i se încalcă inculpatului nici unul din
drepturile prevăzute şi garantate de Constituţie şi Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului, verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării sale
nepresupunând o analiză asupra fondului cauzei şi a vinovăţiei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs
inculpatul M.S.G. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi învederând
că poate fi cercetat şi în stare de libertate cât timp şi-a recunoscut fapta şi are de gând să fie cercetat în procedura
simplificată prev. de art. 320/1 C.pr.pen..
Curtea, examinând
încheierea recurată în raport de criticile formulate, de actele şi
lucrările dosarului, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 385/6 alin. 3 C.pr.pen., a constatat că
recursul este nefondat.
În acest sens, se reţine că inculpatul este
cercetat pentru o faptă de corupţie,
faptă care, în pofida susţinerilor inculpatului din calea sa de atac, face
parte dintru-un fenomen de amploare în ţara noastră şi care impune, în
consecinţă măsuri ferme şi severe de combatere.
Recurentul inculpat se află în stare de arest de
aproximativ 1 lună, răstimp în care, este evident că nu avea cum să se modifice
temeiurile avute în vedere înainte de luarea măsurii preventive împotriva sa.
Chiar dacă inculpatul
intenţionează să aplice pentru desfăşurarea procesului penal în
procedura simplificată prev. de art.
320/1 C.pr.pen. făcând demersuri în acest sens,
acest lucru nu este deocamdată cert, dosarul abia fiind înregistrat la
instanţa de fond, iar în plus intenţia inculpatului de a aplica, până la
începerea cercetării judecătoreşti, pentru procedura simplificată privind
recunoaşterea vinovăţiei prev. de art. 320/1
C.pr. pen., nu poate reprezenta un element indubitabil de care să se
ţină seama pentru o eventuală cercetare în stare de libertate a acestuia
Faţă de cele astfel reţinute, Curtea, în baza art.
385/15 alin. 1 pct. 1 lit. b) C.pr.pen. a respins recursul ca nefondat.
