Majorare capital. Acţiune în
anulare a operaţiunii de majorare capital. Condiţii
Art.117 alin.8 şi art.132 din
Legea nr.31/1990
Art.1361, din Legea nr.297/2004
Majorarea sau reducerea
capitalului social reprezintă modificări ale actelor constitutive ale
societăţilor comerciale, fiind prevăzute ca atare de art. 212 – 221 din Titlul
IV al Legii nr.31/1990 ( Modificarea actului constitutiv).
Or, potrivit art.204 din aceeaşi
lege actul constitutiv poate fi modificat prin hotărâre a adunării generale ori
a consiliului de administraţie, respectiv directoratului, adoptată în temeiul
art.114 alin.1), sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti, în condiţiile
art.223 alin.3) şi ale art.226 alin.2).
În speţă, tribunalul a constatat
că, cele două majorări de capital şi reducerea ulterioară, au fost realizate
prin hotărârile adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor menţionate
în acţiune.
În măsura în care nu erau de acord
cu aceste hotărâri, reclamanţii şi intervenienţii le puteau ataca în justiţie,
însă acţiunea trebuia să îmbrace formele prescrise de art. 132, respectiv fie o
acţiune în anulare, fie în constatarea nulităţii absolute, după natura
nulităţii respective.
(Decizia nr.1601/R-COM/18 iunie
2012)
Prin acţiunea înregistrată la
data de 15.03.2010, reclamanţii G. C. şi N. Gh.G. au chemat în judecată pe
pârâta SC T. SA Rm.Vâlcea, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa în
cauză să se constate nulitatea absolută a operaţiunilor de capital înregistrate
de pârâtă şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi plata
cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii au arătat
că pârâta a înregistrat operaţiuni succesive de capital, reprezentând majorări
de capital, micşorări de capital şi transferări ale acţiunilor deţinute de
asociaţia salariaţilor PAS T. către persoane fizice, altele decât membrii
asociaţiei, operaţiuni luate prin hotărâri AGA care au fost atacate în instanţă
şi anulate irevocabil, iar aceste sentinţe nu au fost respectate de către
administratorii societăţii, nefiind operate corecţiile necesare la ORC, la Regisco SA şi nici la CNVM, încălcând astfel
prevederile art.21 lit.h) şi art.22 alin.1 din Legea nr.26/1990-R.
Mai mult, operaţiunile de capital
susmenţionate, deşi nule, produc încă efecte juridice şi au fost utilizate ca
bază de plecare pentru alte operaţiuni nelegale, materializate în Hotărârile
AGEA nr.5/16.09.2005, nr.2/29.02.2008, nr.3/26.05.2008, nr.5/22.09.2008, care încalcă dispoziţiile Legii nr.31/1990-R.
Toate aceste operaţiuni
financiare au la bază acelaşi dispreţ faţă de lege şi proprietarii de drept ai
acţiunilor, fiind făcute în interesul administratorului SC T. SA.
S-a mai arătat că în cauză nu au
fost respectate dispoziţiile art.15324 din Legea nr.31/1990, în sensul că nu
s-au parcurs toate etapele privind înregistrarea pierderilor după cum nici ale
dispoziţiilor art.283 alin.1 şi art.204 alin.1 din Legea nr.297/2004, cât
priveşte oferta publică de cumpărare adresată tuturor deţinătorilor de acţiuni.
La data de 10 mai 2010, s-a
formulat cerere de intervenţie în interes propriu de către numiţii U. I.G., U.
I., U. C. N. şi U. M.C., solicitând constatarea nulităţii absolute a
operaţiunilor de capital efectuate de SC T. SA şi repunerea părţilor în
situaţia anterioară efectuării acestor operaţiuni.
În motivarea cererii s-a arătat
că, sunt membrii ai asociaţiei salariaţilor PAS, calitate în care, prin
Programul acţiunilor salariaţilor, au dobândit acţiuni prin subscrierea de fonduri
băneşti pentru cumpărarea de acţiuni la SC T.,
unde au lucrat ca salariaţi.
Odată cu privatizarea acestei
societăţi, noii proprietari (fraţii C.) au folosit diverse artificii pentru a
înlătura din societate membrii asociaţiei PAS.
La data de 14 mai 2010, s-a
formulat cerere de intervenţie de către numiţii U. M. C. şi N. G., cu acelaşi
temei şi aceeaşi motivare ca şi cererea anterioară.
Ulterior, la 14 iunie 2010,
reclamanţii au depus completări şi precizări privind acţiunea formulată, în
sensul că solicită readucerea capitalului social la nivelul existent la data de
12 martie 2002, aşa cum rezultă din datele publicate la Bursa de Valori Bucureşti,
iar pentru a se ajunge la acest stadiu este necesară constatarea nulităţii
absolute privind majorarea capitalului social, în temeiul Hotărârii AGEA
nr.5/16.09.-2005 (f.35) a majorării capitalului social în temeiul AGEA
nr.2/29.02.2008 şi nr.3/26.05.2008, precum şi diminuarea capitalului social, în
baza AGEA nr.5/22.09.2008.
Temeiul de drept a fost indicat
ca fiind prevederile art.132, art.118 alin.8 şi art.1361 şi art.210 din Legea
nr.297/2004 şi ale art.44 alin.3 din Constituţia României.
Prin întâmpinarea formulată la 26
august 2010, pârâta a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că, toate
acţiunile de modificare a capitalului social întreprinse în perioada 2002-2008,
au îndeplinit condiţiile legale, legalitatea acestora fiind verificată de către
Registrul Comerţului, prin intermediul judecătorului delegat, care a emis
hotărârea judecătorească vizând menţiunile respective.
Inclusiv instanţele de judecată
au constatat irevocabil legalitatea documentelor întocmite în legătură cu
modificarea capitalului social.
S-a mai susţinut că nici unul
dintre reclamanţi nu este acţionar al SC T. SA, ca atare, nu aveau dreptul să
conteste modificările de capital social, ceea ce face acţiunea acestora
inadmisibilă, iar în ceea ce-i priveşte pe intervenienţi, aceştia precizează
participarea lor la o asociaţie a salariaţilor şi nu la acţionariatului SC T. SA,
ceea ce face, de asemenea, ca aceştia să nu aibă calitate procesuală în cauză.
La data de 13 septembrie 2010, la
interpelarea instanţei, reclamanţii au arătat că prin prezenta acţiune au
solicitat să se constate nulitatea operaţiunilor privind cele două majorări şi
diminuarea ulterioară de capital, dar nu au atacat prin prezenta acţiune
hotărârile AGA prin care s-au operat majorări şi diminuări, deoarece nu ar mai
fi fost în termen pentru a promova acţiuni în anulare.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa
nr.1539/4.10.2010, a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată, precum şi
cererile de intervenţie formulate de intervenienţi.
Pentru a se pronunţa în sensul
arătat, instanţa de fond a reţinut că, din precizările scrise şi verbale ale
reclamanţilor, tribunalul a constatat că
obiectul acţiunii, aşa cum a fost conturat, îl reprezintă o acţiune în constatarea nulităţii unor acte juridice
efectuate de către societatea pârâtă constând
în majorarea sau diminuarea
capitalului social, emisiunea de noi acţiuni sau reducerea numărului acestora, încheierea de acte
adiţionale modificatoare ale actului
constitutiv precum şi operaţiunile de
înregistrare a acestor acte în Registrul Comerţului; astfel, s-a concluzionat
că din acest complex de acţiuni reclamanţii au exclus însă hotărârile AGEA prin
care s-au aprobat respectivele operaţiuni.
Mai precis, reclamanţii au
solicitat repunerea părţilor în situaţia participaţiilor la capitalul social
existentă la nivelul anului 2002, fără a se anula însă şi hotărârile AGA prin
care capitalul social şi structura acestuia au fost modificate ; cu alte
cuvinte reclamanţii solicită
desfiinţarea efectelor unor
hotărâri AGEA, fără ca acestea să fie anulate sau declarate nule prin hotărâre
judecătorească.
Privită în acest context acţiunea
reclamanţilor a fost apreciată ca nefondată.
S-a mai reţinut că, societatea
comercială fiind, în esenţă, un contract, existenţa şi funcţionarea ei sunt generate de voinţa contractanţilor
(asociaţi/acţionari), voinţă ce se manifestă prin adunările generale ale acţionarilor.
Hotărârile adunării generale
reprezintă conversia voinţelor individuale în voinţa socială ca manifestare a
persoanei juridice.
Potrivit art.132 din Legea
nr.31/1990 hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului
constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acţionarii care nu au luat parte la
adunare sau au votat contra.
Ca atare, hotărârile adunării
generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în
termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României,
Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea
generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în
procesul-verbal al şedinţei.
Când se invocă motive de nulitate
absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi
formulată şi de orice persoană interesată.
Majorarea sau reducerea
capitalului social reprezintă modificări ale actelor constitutive ale
societăţilor comerciale, fiind prevăzute ca atare de art. 212 – 221 din Titlul
IV al Legii nr.31/1990 ( Modificarea actului constitutiv).
Or, potrivit art.204 din aceeaşi
lege actul constitutiv poate fi modificat prin hotărâre a adunării generale ori
a consiliului de administraţie, respectiv directoratului, adoptată în temeiul
art.114 alin.1), sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti, în condiţiile
art.223 alin.3) şi ale art.226 alin.2).
În speţă, tribunalul a constatat
că, cele două majorări de capital şi reducerea ulterioară, au fost realizate
prin hotărârile adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor menţionate
în acţiune.
În măsura în care nu erau de
acord cu aceste hotărâri, reclamanţii şi intervenienţii le puteau ataca în
justiţie, însă acţiunea trebuia să îmbrace formele prescrise de art. 132,
respectiv fie o acţiune în anulare, fie în constatarea nulităţii absolute, după
natura nulităţii respective.
Însă, reclamanţii nu au făcut
dovada intentării acţiunii prevăzute de art. 132 iar în prezenta cerere au
declarat expres că obiectul acţiunii nu include şi atacarea hotărârilor
adunării generale.
În ce priveşte celelalte
operaţiuni (întocmirea actelor adiţionale, înregistrarea în registrul
comerţului), s-a apreciat că acestea sunt subsecvente adoptării hotărârilor
AGEA, validitatea lor depinzând de validitatea acestor hotărâri. Anularea
printr-o acţiune distinctă a acestor acte subsecvente ar putea interveni numai
în situaţia în care ar fi afectate de o cauză de nulitate proprie actului
respectiv, independentă de raportul de cauzalitate în temeiul cărora au luat naştere.
Însă motivele de nulitate
invocate de reclamanţi, se referă la viciile convocării, majorarea artificială
a participaţiei administratorului C. P. prin emiterea de noi acţiuni la o
valoare nominală inferioară celor existente, încălcarea dreptului de preferinţă
privesc exclusiv modalitatea de adoptare şi conţinutul hotărârilor AGEA; aceste
motive puteau fi invocate însă numai în acţiunea specifică prevăzută de art.
132 din Legea nr. 31/1990.
Este adevărat că, în motivarea în
drept a acţiunii reclamanţii, invocă dispoziţiile art.132 alin.3 din Legea
nr.31/1990 care reglementează acţiunea în constatarea nulităţii absolute a
hotărârii adunării generale. Însă, obiectul acţiunii nu este formulat în aceşti
termeni, ci într-o exprimare generică (nulitatea operaţiunilor de capital). Or,
existenţa şi funcţionarea societăţilor comerciale sunt guvernate de o
reglementare proprie, astfel încât acţiunile judiciare privind aceste aspecte
trebuie exercitate în forma prevăzută de această reglementare, respectiv Legea
nr.31/1990. În exercitarea rolului activ instanţa a cerut reclamanţilor să-şi
precizeze cererea de chemare în judecată, iar aceştia au învederat expres că nu
înţeleg să atace şi hotărârile AGEA (fila 102 dosar).
Aşa fiind, prin excluderea
hotărârilor AGEA din obiectul acţiunii, tribunalul a constatat că nu există şi
nici nu s-au învederat motive de nulitate proprii actelor subsecvente
atacate,motiv pentru care a apreciat acţiunea ca nefondată.
Pe cale de consecinţă, şi
cererile de intervenţie au primit aceeaşi dezlegare, întrucât intervenienţii nu
invocă alte cauze de nulitate, ci se raportează la motivarea acţiunii
principale.
Împotriva acestei hotărâri, s-a
formulat recurs, de către reclamanţi şi intervenienţi, cale de atac calificată
de către instanţa de control, în temeiul art.84 Cod procedură civilă, ca fiind
apel, având în vedere dispoziţiile Legii
nr.31/1990-R.
Curtea de Apel Piteşti, prin
decizia nr.7/A-C/4.02.2011 a admis apelul formulat, a desfiinţat sentinţa şi a
trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel,
Curtea a reţinut că atât reclamanţii, cât şi intervenienţii, au învestit
instanţa de judecată cu acţiune în constatarea nulităţii operaţiunilor
succesive de capital, operaţiuni care, însă, sunt materializate în hotărârile
adunării generale a societăţii pârâte, singurele actele supuse controlului
jurisdicţional. Prin urmare, ca aceste operaţiuni să poată produce efecte
juridice, în ceea ce priveşte modificarea structurii capitalului societăţii
comerciale, trebuie să exprime voinţa socială a societăţii, care nu poate fi
exprimată decât sub forma hotărârii AGA sau AGEA.
Sub acest aspect, argumentul
instanţei de fond vizând faptul că obiectul acţiunii îl reprezintă constatarea
nulităţii unor acte juridice efectuate de societatea pârâtă constând în
majorarea sau diminuarea capitalului social, emisiunea de noi acţiuni sau
reducerea numărului acestora, încheierea de acte adiţionale modificatoare ale
actului constitutiv, precum şi operaţiunile de înregistrare a acestor acte în registrul
comerţului, nu poate fi primită deoarece, aşa cum s-a arătat, aceste operaţiuni
sunt materializate în hotărârile AGEA şi, ca atare, numai acestea din urmă
puteau constitui obiect al acţiunii întemeiate pe disp.art.132 alin.3 din Legea
nr.31/1990-R.
Or, aşa cum corect a reţinut
iniţial instanţa de fond, motivarea în drept a acţiunii reclamanţilor este
întemeiată pe această dispoziţie legală, dar ajunge, totuşi, la concluzia că
obiectul acţiunii este exprimat în termeni generici, ceea ce ar conduce la
concluzia că voinţa reclamanţilor şi a intervenienţilor nu a fost în sensul de
a se constata nulitatea hotărârilor prin care au fost efectuate aceste
operaţiuni.
Acţiunea vizând constatarea
nulităţii absolute a hotărârilor AGEA este imprescriptibilă, astfel că ea poate
fi introdusă oricând şi de orice parte interesată în condiţiile legii.
De asemenea, observând precizarea
făcută de reclamanţi în data de 14 iunie 2010, rezultă clar că obiectul
acţiunii îl reprezintă nulitatea absolută a hotărârilor AGEA prin care au fost
dispuse operaţiunile de majorare şi diminuare a capitalului social, astfel că
nu s-a putut susţine inexistenţa unor motive de nulitate proprii fie a actelor
principale, fie a actelor subsecvente atacate.
Având în vedere că instanţa de
fond s-a pronunţat într-o excepţie care nu este incidentă cauzei, fără a antama
fondul acesteia, s-a reţinut ca fiind îndreptăţite criticile apelanţilor şi s-a
dispus reluarea judecăţii cauzei de către aceeaşi instanţă de fond.
Împotriva acestei decizii s-a formulat
recurs de către pârâtă, iar prin decizia nr.2121/27.09.2011, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie a constatat nulitatea cererii de recurs.
În rejudecarea cauzei după
desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, Tribunalul Vâlcea
a respins cererea şi cererile de intervenţie, reţinându-se în esenţă că:
Reclamanţii au precizat că nu
atacă hotărârile A.G.A. prin care s-a dispus majorarea, apoi diminuarea
capitalului social al pârâtei S.C. T. S.A., pentru că nu mai sunt în termenul
legal.
Or, conform dispoziţiilor art.132
din Legea nr.31/90, raportat la art.8 şi art.113 şi 190 din Legea nr.31/90,
modificările de capital, care sunt modificări ale actului constitutiv al
societăţii pe acţiuni trebuie să aibă o formă materializată, în hotărârea AGEA.
Chiar art.113 din Legea nr.31/90 stabileşte că adunarea generală extraordinară
ia hotărâri privind majorarea capitalului social sau diminuarea acestui
capital.
Reclamanţii din acest proces,
numai pentru că au pierdut termenul de 15 zile de la publicarea în M.O. a
acelor hotărâri, au recurs la prezenta cerere.
S-a mai reţinut că reclamanţii au
recunoscut ei înşişi că au pierdut acest termen, atât în primul ciclu procesual
al dosarului nr.107/90/2010 al Tribunalului Vâlcea, cât şi cu prilejul rejudecării
cauzei.
Din acest motiv, cererea
formulată şi precizată la dosar a fost respinsă. Urmare a acestei soluţii, a
fost respinsă şi cererea de intervenţie.
S-a mai reţinut că, pentru a
putea cere instanţei să analizeze anumite operaţiuni ale societăţii, art.136
din Legea nr.31/1990 impune şi o condiţie pe care reclamanţii nu o îndeplinesc,
aceea de a deţine individual sau împreună, cel puţin 10% din capitalul social,
iar conform actelor de la dosar, acţionarii persoane fizice au un procent mai
mic în capitalul social al pârâtei.
Împotriva sentinţei civile
nr.188/26.01.2012 pronunţată de Tribunalul Vâlcea au formulat recurs
reclamanţii G. C. şi N.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie prin
prisma următoarelor motive de recurs:
Instanţa a reţinut în mod eronat
că acţiunea a vizat hotărârile A.G.A. din 8.09.2003 de majorare a capitalului
social şi din 19.07.2004 de reducere a capitalului social şi că nu mai sunt în
termenul legal de a ataca aceste două hotărâri. Această interpretare a
precizărilor este greşită, având în vedere că prin acţiunea formulată s-a
solicitat constatarea nulităţii absolute a operaţiunilor de capital
înregistrate de pârâtă, iar nu anularea actelor juridice, iar constatarea
nulităţii absolute nu este legată de un termen expres prevăzut în lege.
Instanţa nu a precizat la care
hotărâri A.G.A. se referă în considerentele sentinţei. Recurenţii arată că s-a
făcut precizarea că hotărârea A.G.E.A. din 8.09.2003 de majorare a capitalului
social şi din 19.07.2004 de reducere a capitalului social au fost anulate
irevocabil şi deci nu se necesită rediscutarea lor. Au fost prezentate în
acţiune pentru a se observa că acestea produc încă efecte juridice, ceea ce
este inadmisibil.
Recurenţii mai arată că au cerut
expres să se constate nulitatea absolută a hotărârilor A.G.A. nr.5/16.09.2005,
nr.2/29.02.2008, nr.3/26.05.2008 de majorare a capitalului şi nr.5/22.09.2008
de diminuare a capitalului şi a actelor subsecvente, deoarece încalcă
prevederile imperative ale legii, inclusiv art.44 alin.3 din Constituţia
României.
Instanţa nu a răspuns la această
cerere, apreciind că cererea reclamanţilor este cauzată numai de pierderea
termenului de 15 zile de la publicarea hotărârilor în Monitorul Oficial şi nu
de prejudicierea lor şi de existenţa dreptului imprescriptibil stabilit de
lege.
Mai mult, instanţa a dat o
interpretare greşită a art.136 din Legea nr.31/1990, condiţionând
admisibilitatea acţiunii de o deţinere de cel puţin 10% din capitalul social.
Această condiţie ar limita însăşi apărarea dreptului de proprietate, consfinţit
de art.44 din Constituţie şi ar fi în contradicţie cu Legea nr.31/1990, art.132
alin.2. În realitate art.136 din Legea nr.31/1990 nu este aplicabil în acest
litigiu, pentru că nu au solicitat verificarea unor aspecte legate de gestiunea
societăţii. Nulitatea absolută este reglementată de Legea nr.31/1990, în
art.132 alin.3.
Curtea de Apel Piteşti, Secţia a
II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia
nr.1601/R-Com/18 iunie 2012,
a admis recursul formulat de reclamanţi, a casat
sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a
reţinut următoarele:
Prin decizia de casare
nr.7/AC/4.02.2011 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă irevocabilă prin anularea
recursului prin decizia nr.2821/27.09.2011, s-a dat instanţei de fond
dezlegarea în drept obligatorie cu privire la imprescriptibilitatea constatării
nulităţii absolute a hotărârilor A.G.E.A. şi indicaţia ca judecata cauzei să
fie reluată, trecând peste excepţia care nu este incidentă cauzei şi cauza să
fie analizată în raport de probatoriul administrat şi de dispoziţiile legale
aplicabile.
În rejudecarea cauzei după
desfiinţarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare, instanţa de fond a respins
acţiunea cu motivarea că reclamanţii din acest proces, numai pentru că au
pierdut termenul de 15 zile de la publicarea în M.O. a acelor hotărâri, au
recurs la prezenta cerere şi că reclamanţii au recunoscut ei înşişi că au
pierdut acest termen.
Or, o astfel de sentinţă
echivalează cu soluţionarea cauzei pe aceeaşi excepţie ca şi cea reţinută
iniţial, în primul ciclu procesual, prin sentinţa nr.1539/4.10.2010, sentinţă
care a fost desfiinţată cu trimiterea cauzei spre rejudecare prin decizia
nr.7/AC/4.02.2011 a Curţii de Apel Piteşti.
Prin urmare, instanţa de fond a
pronunţat o sentinţă cu nesocotirea indicaţiilor instanţei de casare care îi
impusese obligaţia dezlegării cauzei pe fond, cu analiza probatoriului
administrat şi a dispoziţiilor legale aplicabile, analiză de fond inexistentă în
sentinţa atacată.
Şi în ceea ce priveşte
dispoziţiile legale aplicabile, instanţa de fond a săvârşit o eroare,
referindu-se la condiţiile art.136 din Legea nr.31/1990, care reglementează o
acţiune de protejare a drepturilor acţionarilor minoritari, această motivare
fiind străină de natura prezentei cauze, care a fost întemeiată pe dispoziţiile
art.132 din Legea nr.31/1990 şi are ca obiect o acţiune în anularea unei
hotărâri A.G.E.A.
Este adevărat că reclamanţii au
depus o precizare la dosarul de fond, însă în această precizare au arătat că
îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art.117 alin.8 şi art.132 din Legea
nr.31/1990 şi ale art.1361, din Legea nr.297/2004.
Prin urmare, instanţa de fond a
fost în eroare cu privire la temeiul de drept al precizării făcute de
reclamant, aceştia invocând dispoziţiile art.1361 din Legea nr.297/2004, iar nu
pe cele ale art.136 din Legea nr.31/1990, aşa cum se arată în mod eronat în
sentinţa atacată.
Întrucât instanţa de fond s-a
pronunţat, cu nerespectarea indicaţiilor deciziei de casare pe o excepţie care
nu este incidentă cauzei şi analiza unor dispoziţii legale străine de natura
prezentului litigiu, ceea ce echivalează cu nepronunţarea asupra fondului
cauzei, Curtea urmează ca în baza dispoziţiilor art.312 alin.5 Cod procedură
civilă, să admită recursul şi să caseze sentinţa cu trimiterea cauzei spre
rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, cu menţinerea indicaţiilor din prima
decizie de casare, respectiv nr.7/AC/4.02.2011 a Curţii de Apel Piteşti.
Prin urmare, instanţa de fond urmează să se
pronunţe asupra acţiunii în anulare a hotărârilor A.G.E.A. cu care a fost
investită, în raport de motivele invocate de reclamanţi în temeiul principiului
disponibilităţii şi de materialul probator administrat în cauză.