Luarea măsurii arestării preventive ca urmare a existenţei indiciilor temeinice de comitere a unei fapte prevăzute de legea penală. Respectarea prezumţiei de nevinovăţie.

Luarea măsurii arestării preventive ca urmare a existenţei indiciilor temeinice de comitere a unei fapte prevăzute de legea penală. Respectarea prezumţiei de nevinovăţie.

Măsura arestării preventive trebuie să asigure îndeplinirea scopului măsurilor preventive, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. 1 Cod Procedură Penală, respectiv asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

Dispoziţiile art. 143 alin. 1 C. pr. pen. impun existenţa unor indicii temeinice de comitere a unei fapte prevăzute de legea penală de către inculpat. Prin indicii temeinice se înţelege, conform art. 68 ind. 1 C. pr. pen., presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta.

Astfel, luarea măsurii arestării preventive se întemeiază pe existenţa indiciilor temeinice de comitere a unei fapte prevăzute de legea penală, fără ca măsura preventivă să înfrângă prezumţia de nevinovăţie, consacrată de art. 5 ind. 2 C. Pr. Pen. şi art. 66 alin. 1 C. Pr. Pen., întrucât, potrivit legislaţiei naţionale şi jurisprudenţei Curţii Europene, pentru luarea măsurii arestării preventive nu este necesar să se stabilească în mod clar că o infracţiune s-a comis sau care este natura exactă a infracţiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua cercetările în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării. Faptele ce au dat naştere suspiciunii nu trebuie să fie la acelaşi nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzaţie ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan ş.a. contra Marii Britanii - CEDO).

Art. 68 ind. 1, art. 136 alin. 1, art. 143 alin. 1 Cod Procedură Penală

Art.5 paragraf 1 lit.c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Prin încheierea nr. 102/13.06.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 6921/118/2012 s-au dispus următoarele:

În baza art. 149 /1 alin. 9 teza I Cod proc. pen. admite propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –Serviciul Teritorial Constanţa – ca fondată.

În baza art. 149/1 alin. 10 Cod proc. pen. rap. la art. 143 Cod proc.pen. şi art. 148 alin.1 lit. e şi lit.f Cod proc. pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului A.N. pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 13.06.2012 şi până la data de 11.07.2012.

În baza art. 149/1 alin. 10 Cod proc. pen. rap. la art. 143 Cod proc.pen.şi art. 148 alin.1 lit.f Cod proc. pen., dispune arestarea preventivă a inculpatei S.V. pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 13.06.2012 şi până la data de 11.07.2012.

În baza art. 149/1 alin. 10 Cod proc. pen. rap. la art. 143 Cod proc.pen. şi art. 148 alin.1 lit.f Cod proc. pen., dispune arestarea preventivă a inculpatei C.M. pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 13.06.2012 şi până la data de 11.07.2012.

Respinge cererile privind luarea faţă de inculpatele S.V. şi C.M., a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ca nefondate.

În baza art. 149/1 alin.12 rap. la art.146 alin. 10 Cod proc. pen., dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor .

Măsura dispusă se comunică în conformitate cu dispoziţiile legale.

În baza art.192 alin.3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia dată în dosarul nr. 17 D/P/2012 din 07.06.2012 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa - s-a dispus începerea urmăririi penale, iar la data de 12.06.2012, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de A.N., S.V. şi C.M., pentru următoarele infracţiuni: de constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, şantaj în formă continuată şi dare de bani cu dobândă, prev. de art. 7 alin. 1 din legea nr.39/2003, art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 3 din legea nr. 216/2011 – primul inculpat; de constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la dare de bani cu dobândă, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 26 Cod penal rap. la art. 3 din legea nr. 216/2011 - al doilea inculpat -; de constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (asupra părţilor vătămate P.N.G. şi P.S.I.), complicitate la dare de bani cu dobândă, instigare la lipsire de libertate în mod ilegal şi înşelăciune în formă continuată (asupra părţilor vătămate D.N. şi G.G.), prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 26 Cod penal rap. la art. 3 din Legea nr. 216/2011, art. 25 Cod penal rap. la art. 189 alin. 1, 2 Cod penal şi art. 215 alin. 1, 3 Cod penal cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal – al treilea inculpat.

Instanţa a constatat că la data de 23.01.2012, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa - a fost sesizat de partea vătămată P.N.G. cu privire la faptul că A.N. şi C.M., alături de alte persoane, au constituit un grup infracţional organizat, în scopul comiterii de infracţiuni de înşelăciune cu ocazia încheierii şi executării unor contracte de împrumut fără dobândă, care ascund în fapt dobânzi cămătăreşti, în unele cazuri camăta fiind obţinută prin şantaj, ameninţare şi lipsire de libertate, aceasta fiind una dintre victimele acestui grup.

Au fost identificate şi audiate o parte dintre victime, respectiv P.N.G., P.(fostă Ţ.)S.I., C.G., C.P., P.R., D.N., G.V. şi S.D.

Pe baza declaraţiilor acestora a rezultat că, încă din anul 2006, inculpaţii A.N., C.M. şi S.V., constituiţi într-un grup infracţional organizat, desfăşoară o amplă activitate de inducere în eroare a victimelor, cu ocazia încheierii şi executării unor contracte de împrumut de bani, iar în cadrul grupului, s-a conturat rolul de lider al inculpatului A.N., acesta fiind împrumutător în cadrul contractelor încheiate. Victimele erau recrutate de A.N. (C.P., P.R., S.D.) şi C.M. (părţile vătămate P.N.G., P.S.I., D.N.), apoi convinse de aceştia să primească împrumuturi de bani cu camătă, dar încheind contracte notariale simulate, de împrumut fără dobândă, cu termen de rambursare de o lună, pentru sume ce includ şi dobânda mascată, având prevăzută doar clauza perceperii de penalităţi în cazul nerestituirii banilor la scadenţă. De asemenea, unul dintre cei doi inculpaţi se înţelegea verbal cu victimele să achite împrumutul atunci când vor putea, plătind în schimb dobândă, lunar, fără încheierea vreunui înscris. Atât înainte, cât şi după semnarea contractelor autentice, victimele erau asigurate, în mod repetat, de către inculpatul A.N., de inculpata S.V. – persoană însărcinată cu ţinerea evidenţei contractelor, plăţilor, cu colectarea cametei – ori de inculpata C.M., că dispoziţiile contractului autentic privind termenul de restituire a împrumutului şi clauza penală, sunt menţionate numai pentru că aşa este formularul biroului notarial, însă nu reprezintă nimic. La începutul activităţii infracţionale, inculpatul A.N. oferea noi împrumuturi cămătăreşti, manifestând interes pentru îmbunătăţirea situaţiei materiale a persoanelor împrumutate, în realitate însă fiecare nou act autentic semnat includea, pe lângă suma primită efectiv, dobânda aferentă acesteia, cât şi dobânda datorată pentru sumele din contractele anterioare, ceea ce nu însemna că victimele erau scutite de plata separată a dobânzilor aferente fiecărui contract. Prin diferite metode, se urmărea trecerea unei perioade mai mari de timp, în care sumele împrumutate să nu fie plătite, persoanele împrumutate să încheie alte contracte de împrumut pentru sume mai mari, dar de cele mai multe ori numai pentru camăta restantă aferentă contractelor de împrumut anterioare, penalităţile de întârziere prevăzute în contracte să crească, în timp ce se încasa lunar dobânda, fără eliberarea vreunei dovezi (chitanţe), pentru ca în final, să fie executate silit toate bunurile de valoare ale victimelor, în considerarea recuperării sumelor integrale aşa cum erau prevăzute în contractele autentice simulate. Pentru nicio sumă achitată de victime în contul împrumutului nu se elibera vreun înscris doveditor, nici chiar în cazurile în care acestea solicitau expres chitanţă, astfel că persoanele aflate în atare situaţie nu puteau dovedi achitarea totală sau parţială a sumelor prevăzute în contractele notariale. Când camăta devenea împovărătoare, inculpatul ameninţa cu executarea silită a sumelor integrale din toate contractele anterioare, determinând astfel victimele să încheie contracte notariale numai pentru camăta restantă sau să convingă alte persoane să semneze contractele simulate, în aceleaşi condiţii, însă fără a primi vreo sumă de bani. În această situaţie, s-au aflat partea vătămată C.G. şi numitul P.G. (în prezent decedat).

Toate creanţele erau recuperate prin intermediul SC M. Recuperări Creanţe SRL, societate administrată de către inculpata C.M.

În faza de executare silită, pentru a determina victimele să semneze noi contracte de împrumut ori pentru a achita dobânzile lunare, inculpaţii proferau ameninţări direct sau prin intermediul altor persoane pe care le trimiteau, care să constrângă sau să lipsească victimele de libertate. Dintre aceste persoane a fost identificat inculpatul B.H. zis „L”, cercetat în prezenta cauză, care din dispoziţia inculpatei C.M. a lipsit de libertate pe partea vătămată P.S.I. timp de aproximativ nouă ore, în sediul S.C. J.B. SRL, solicitând pentru eliberarea sa ca P.N.G. să plătească o sumă de bani sau să semneze un contract de amanet pentru autoturismul concubinului său C.G., pe care să-l şi aducă la sediul societăţii. La o altă dată, care nu a putut fi stabilită până în prezent, însoţind tot pe inculpata C.M., B.H. s-a deplasat la domiciliul părţii vătămate C.P., proferând ameninţări legate de incendierea locuinţei.

Din actele efectuate a reieşit că victimele erau constrânse atât la plata lunară a cametei, dar şi la plata unor sume pretinse pentru întârziere în plata dobânzilor (uneori doar cu câteva zile) sau cu titlul de „salariu” cuvenit unor „angajaţi”, pentru recuperarea unor taxe imaginare.

S-a mai stabilit de către organele de urmărire penală că inculpata C.M. a desfăşurat activităţi de înşelăciune şi printr-o altă modalitate, anume prin promisiuni mincinoase de a facilita cumpărarea unor imobile, pentru a determina persoanele vătămate să îi acorde sume de bani, cu titlu de împrumut sau cu un alt titlu, pe baza unor înscrisuri olografe, fără vreo intenţie reală de a-şi îndeplini obligaţia de restituire a sumelor sau de intermediere ori facilitare a cumpărării imobilelor. Aceasta este situaţia în cazul părţilor vătămate D.N. şi G.V.

Conform art. 149 ind. 1 Cod proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art.143 Cod proc. pen. şi există vreunul din cazurile prevăzute în art. 148 alin.1 lit. a - f Cod proc. pen.

Articolul 143 Cod proc. pen. prevede posibilitatea luării măsurii arestării preventive, dacă există probe, ca elemente de fapt, care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea făptuitorului sau indicii temeinice că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, adică din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală, a săvârşit fapta.

Sunt indicii temeinice, conform art.681 Cod.proc.pen., atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală, a săvârşit fapta.

În art.5 paragraf 1 lit.c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, una din condiţiile prevăzute pentru măsurile preventive privative de libertate este să existe „motive verosimile” de a bănui că persoana a săvârşit o infracţiune. Prin motive verosimile, Curtea Europeană a Drepturilor Omului înţelege motive plauzibile, acestea bazându-se pe fapte care trebuie să fie nu doar sincere şi autentice, ci ele trebuie să poată convinge un observator independent că persoana faţă de care s-a luat măsura este posibil să fi comis respectiva infracţiune.

Din examinarea mijloacelor de probă administrate până la data sesizării cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, instanţa apreciază că există indiciile temeinice prevăzute de art. 143 Cod proc.pen. rap. la art. 68 ind. 1 Cod proc. pen. şi de art. 5 paragraf 1 lit.c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care justifică presupunerea rezonabilă că cei trei inculpaţi au săvârşit acte materiale specifice infracţiunilor pentru care se efectuează urmărirea penală.

Instanţa a reţinut ca fiind relevante în acest sens: declaraţiile părţilor vătămate şi înscrisuri depuse de acestea în susţinerea declaraţiilor; înregistrările convorbirilor şi comunicărilor telefonice purtate de membrii grupului; înregistrări ambientale ale unor întâlniri între părţile vătămate şi membrii grupului; procesele – verbale de percheziţie domiciliară şi înscrisuri ridicate cu ocazia percheziţiilor; declaraţiile inculpaţilor.

Referitor la susţinerea apărării că nu subzistă încadrarea juridică a faptelor, instanţa a reţinut că nu se impune la momentul soluţionării propunerii de arestare preventivă a se efectua de către judecător o încadrare judicioasă a faptei într-o anumită infracţiune, totodată că aspectele vizând încadrarea juridică într-o anumită infracţiune exced aprecierilor referitoare la măsura arestării preventive, câtă vreme nu se pune în discuţie însăşi existenţa faptei sau încadrarea într-o infracţiune care nu ar putea atrage luarea măsurii arestării preventive.

Totodată, instanţa a apreciat că sunt cumulativ îndeplinite condiţiile prevăzute de art.148 alin.1 lit.f Cod proc.pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de textele legale incriminatoare pentru infracţiunile cercetate este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsaţi în stare de libertate, inculpaţii ar prezenta pericol concret pentru ordinea publica, având în vedere gravitatea sporită a infracţiunilor, raportat la natura şi modalitatea de săvârşire a faptelor, întinderea activităţii infracţionale estimată pană la momentul prezent, desfăşurată după un plan prestabilit, prin implicarea mai multor persoane, prin mijloace de eludare a legii şi acţiuni gândite a împiedica organele judiciare să descopere elementele acestei activităţi ilicite, acest tip de activităţi perpetuându-se în timp prin inducerea în eroare a victimelor în scopul obţinerii foloaselor nejustificate, profitând şi de naivitatea acestora, determinându-le să încheie acte autentice care să dea aparenţă de legalitate raportului juridic, lejeritatea cu care inculpaţii au înţeles să-şi pună în aplicare planul infracţional pentru a-şi satisface propriile interese, în detrimentul legii, raportat şi la mijloacele uzitate atât pentru recuperarea banilor cât şi pentru a-şi masca implicarea, rezultând şi elemente că, în realizarea scopului propus, A.N. ajutat şi de C.M. au proferat ameninţări ori au sechestrat victime (părţi vătămate C.P. şi P.N.).

Pericolul concret pentru ordinea publică este relevat de orice manifestare aptă a vătăma climatul social firesc, optim pentru funcţionarea normală a instituţiilor statului, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a ordinii de drept. Raportat la datele cauzei, în stadiul procesual actual, activitatea infracţională posibil comisă evidenţiază o vădită stare de pericol pentru ordinea publică în accepţiunea art.148 alin.1 lit.f Cod proc.pen.şi prin prisma relaţiilor sociale lezate, a rezonanţei sociale negative, prin starea de profundă indignare şi dezaprobare publică dar şi de insecuritate şi reclamă măsuri ferme din partea organelor judiciare competente, inclusiv cu caracter preventiv.

Instanţa a mai constatat în privinţa inculpatului A.N., prezenţa temeiului prevăzut de art. 148 lit. e Cod proc.pen., având în vedere existenţa datelor că a exercitat presiuni asupra părţii vătămate P.G.N., în sensul că pentru a semna procesul verbal de distribuţie a preţului rezultat din vânzarea apartamentului din Constanţa, str. B.P.H., inculpatul solicită susnumitei să-şi retragă o plângere penală depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa (aşa cum rezultă din convorbirea telefonică din data de 10.06.2012.ora 10,15).

Nu pot fi reţinute temeiurile de arestare prevăzute de art.148 alin.1 lit.c şi lit.b Cod proc.pen., întrucât datele în acest sens nu pot fi extrase din împrejurări de genul celor invocate de procurorul instrumentator, ele circumscriindu-se activităţii infracţionale care face obiectul urmăririi penale.

În aceeaşi ordine de idei, Tribunalul a apreciat că măsura arestării preventive corespunde scopului măsurilor preventive prevăzut în art.136 Cod proc.pen., privind buna desfăşurare a procesului penal, având în vedere particularităţile şi complexitatea cauzei, multitudinea mijloacelor de probă, asigurarea prezenţei inculpaţilor la dispoziţia organului judiciar în vederea efectuării actelor de urmărire penală, verificării apărărilor, evitarea riscului de fugă şi sustragerea de la procedura în curs din partea inculpaţilor, a unor posibile înţelegeri între părţile implicate, ceea ce ar avea drept rezultat denaturarea mijloacelor de probă şi ar îngreuna aflarea adevărului, astfel că la acest moment procesual nu se justifică luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate.

Circumstanţele personale invocate de apărare - persoane cu studii superioare, antecedente penale, conduita procesuală cooperantă - sunt contrabalansate de gravitatea acuzaţiilor, prioritate având la momentul prezent apărarea ordinii publice şi ocrotirea interesului general.

Prin urmare, cererile de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpate au fost respinse ca nefondate.

Cu privire la aprecierea oportunităţii măsurii arestării preventive în funcţie de circumstanţele ce caracterizează pe fiecare inculpat, cu referire la starea de boală a inculpatului A.N., Tribunalul a reţinut că legiuitorul a instituit un text de lege expres pentru această situaţie, şi anume art. 1391 Cod proc. pen., care reglementează posibilitatea efectuării tratamentului sub pază a persoanei arestate preventiv, asigurându-se astfel atât desfăşurarea instrucţiei penale cât şi dreptul la sănătate al persoanei.

Împotriva încheierii nr. 102/13.06.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 6921/118/2012 au declarat recurs inculpaţii A.N., C.M. şi S.V., care au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii recurate, rejudecarea cauzei şi respingerea propunerii de arestare preventivă; în subsidiar, inculpatele C.M. şi S.V. au solicitat luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, iar inculpatul A.N. a solicitat luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, pentru motivele indicate în practicaua încheierii.

Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate, prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 C. Pr. Pen., curtea constată următoarele:

Inculpaţii A.N., C.M. şi S.V. sunt cercetaţi pentru comiterea mai multor infracţiuni, după cum urmează: inculpatul A.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, şantaj în formă continuată şi dare de bani cu dobândă, prev. de art. 7 alin. 1 din legea nr.39/2003, art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 3 din legea nr. 216/2011; inculpata S.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la dare de bani cu dobândă, prev. de art. 7 alin. 1 din legea nr. 39/2003, art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 26 Cod penal rap. la art. 3 din legea nr. 216/2011; inculpata C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (asupra părţilor vătămate P.N.G. şi P.S.I.), complicitate la dare de bani cu dobândă, instigare la lipsire de libertate în mod ilegal şi înşelăciune în formă continuată (asupra părţilor vătămate D.N. şi G.G.), prev. de art. 7 alin. 1 din legea nr. 39/2003, art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 26 Cod penal rap. la art. 3 din legea nr. 216/2011, art. 25 Cod penal rap. la art. 189 alin. 1, 2 Cod penal şi art. 215 alin. 1, 3 Cod penal cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal.

Curtea reţine că, potrivit art. 1491 alin. 1 C. Pr. Pen, instanţa poate dispune arestarea inculpatului în faza de urmărire penală dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148, fiind în interesul urmăririi penale luarea acestei măsuri preventive.

Măsura arestării preventive trebuie să asigure îndeplinirea scopului măsurilor preventive, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. 1 C. Pr. Pen., respectiv asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

Drept urmare, indiciile temeinice de comitere faptei nu impun a se clarifica pe deplin acuzaţia penală adusă inculpatului şi a se lămuri întreaga stare de fapt, aşa cum în mod greşit a reţinut prima instanţă, care a făcut referire la necesitatea lămuririi cauzei sub toate aspectele. Scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, dar acest scop trebuie atins pe măsură ce procesul penal avansează, iar nu de la momentele imediate începerii urmăririi penale şi chiar punerii în mişcare a acţiunii penale ori pentru luarea unei măsuri preventive.

Cu toate acestea, trebuie identificate, în raport de fiecare dintre acuzaţiile aduse inculpaţilor, mijloacele de probă din care pot fi extrase datele ce conturează presupunerea rezonabilă ce comitere a fiecărei fapte, întrucât examenul obiectiv al instanţei trebuie să vizeze fiecare dintre acuzaţiile ce fac obiectul urmăririi penale, chiar dacă nu din perspectiva unei anumite încadrări juridice, ci a comiterii unei fapte prevăzute de legea penală.

Prima instanţă a procedat la redarea stării de fapt ce constituie acuzarea adusă inculpaţilor A.N., C.M. şi S.V., făcând o apreciere generică asupra existenţei indiciilor temeinice de comitere a faptelor, în raport de toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, cu trimitere la mijloacele de probă administrate până în prezent.

Curtea apreciază că se impune analiza punctuală a fiecărei acuzaţii adusă inculpaţilor, în acest fel putând contura existenţa indiciilor temeinice în raport de fiecare acuzaţie, dar şi incidenţa cazului prev. de art. 148 alin. 1 lit. f C. pr. pen., care poate fi extras din natura şi gravitatea faptelor presupus a fi comise.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, se susţine constituirea unui grup organizat încă din anul 2006 de către cei 3 inculpaţi, în vederea inducerii în eroare a mai a multor persoane cu prilejul încheierii şi executării unor contracte de împrumut.

Deşi, în actualul stadiu nu se face o analiză aprofundată a elementelor constitutive ale infracţiunii, totuşi instanţa trebuie să examineze existenţa aparenţei rezonabile a comiterii faptei, astfel că trebuie avute în vedere condiţiile de existenţă a infracţiunii.

Constituie infracţiunea prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.

În accepţiunea legii, grupul infracţional organizat este grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Printre infracţiunile grave ce intră în scopul grupului organizat pot fi infracţiunile de şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal ori infracţiuni contra patrimoniului, care au produs consecinţe deosebit de grave, reţinute şi în sarcina unora dintre cei 3 inculpaţi.

Astfel cum se va menţiona în continuare, în cauză nu sunt date suficiente pentru a se contura la acest moment procesual existenţa unor indicii temeinice de comitere a unor infracţiuni de genul celor mai sus menţionate, respectiv şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal ori infracţiuni contra patrimoniului, care au produs consecinţe deosebit de grave, aşa încât nu se poate aprecia nici asupra existenţei indiciilor temeinice de comitere a infracţiunii prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003.

Suplimentar, grupul organizat trebuie să existe pentru o perioadă de timp, să acţioneze în mod coordonat, în înţelegere, urmând a se analiza numărul participanţilor şi relaţiile funcţionale dintre aceştia, rolul asumat de fiecare participanţi, vechimea relaţiilor dintre aceştia, existenţa unei conduceri, dacă activitatea desfăşurată asigura realizarea unui profit şi modul de distribuire al acestuia.

Dacă în ce-i priveşte pe inculpaţii A.N. şi C.M. rezultă relaţia strânsă dintre aceştia, durata lungă a acesteia, rolul pe care fiecare dintre aceştia îl realiza în cadrul grupului (inculpatul A.N. dădea împrumuturile şi asigura încheierea contractelor, iar inculpata C.M. era implicată în executarea contractelor de împrumut), modul în care fiecare obţinea un profit (inculpata C.M. obţinea o cota parte din sumele executate ), în legătură cu inculpata S.V. nu se aduc suficiente argumente privind implicarea sa în cadrul grupului, iar nu doar în cadrul unei anumite activităţi infracţionale. Inculpata S.V. era angajata inculpatului A.N. şi executa sarcinile care îi reveneau în virtutea atribuţiilor de serviciu, rolul său fiind de executant al unor sarcini de serviciu. Deşi vechimea relaţiilor dintre inculpata S.V. şi inculpatul A.N. face posibilă presupunerea rezonabilă că aceasta avea cunoştinţă despre mecanismul de funcţionare a schemei de împrumuturi pusă la punct de inculpatul A.N., având un rol încheierea şi executarea contractelor, nu rezultă beneficiile pe care le obţinea aceasta şi nici existenţa unei unităţi de voinţă a acesteia de a adera la un grup infracţional organizat.

De altfel, din modul cum este expusă starea de fapt de către procuror, rezultă o implicare mai redusă a inculpatei S.V. şi doar în anumite etape ale inducerii în eroare a victimelor (rezoluţia de începere a urmăririi penale face trimitere doar la o activitate infracţională faţă de părţile vătămate P.N.G. şi P.S.I.). Ca atare, nu se poate reţine implicarea a cel puţin 3 persoane care să formeze potenţialul grup infracţional organizat.

În consecinţă, nu s-au prezentat suficiente date care să caracterizeze existenţa unui grup infracţional organizat, în sensul art. 2 din Legea nr. 39/2003, motiv pentru care nu poate fi reţinută existenţa indiciilor temeinice de comitere a faptei prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 pentru niciunul dintre inculpaţii S.V., A.N. şi C.M.

Pentru inculpatul A.N. s-au mai reţinut infracţiunile prev. de art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 3 din Legea nr. 216/2011.

Infracţiunea prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, insuficient individualizată în cadrul actelor procesuale emise de procuror, ar putea avea în vedere posibile ameninţări adresate părţilor vătămate P.N.G. şi P.S.I. privind executarea silită a sumelor integrale din toate contractele de împrumut, astfel cum se menţionează în rezoluţia de începere a urmăririi penale. Din modalitatea în care este formulată acuzaţia penală, ce vizează executarea legală a unor contracte de împrumut, nu rezultă elemente suficiente pentru a reţine existenţa indiciilor temeinice de comitere a faptei prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal.

Pentru infracţiunea prev. de art. 3 din Legea nr. 216/2011 nu se indică actele materiale ce ar intra în conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni. Legea nr. 216/2011 a intrat în vigoare la data de 25.11.2011, iar după această dată se regăsesc încheiate de inculpatul A.N. 3 contracte de împrumut de bani fără dobândă încheiate cu numita M.A.M. la datele de 30.12.2011, 29.11.2011, 09.12.2011, ce ar putea atrage incidenţa normei incriminatoare.

Deşi aceste contracte apar ca fiind fără dobândă, urmează acelaşi tipar ca restul contractelor de împrumut în legătură cu care s-a afirmat că ar avea un caracter simulat, în realitate reprezentând contracte de împrumut cu dobândă.

Ţinând seama de declaraţia dată în cauză de numita M.M.M., mama numitei M.A.M., dar şi de declaraţiile celorlalte părţi vătămate privind natura juridică reală a contractelor de împrumut, curtea reţine că pentru infracţiunea prev. de art. 3 din Legea nr. 216/2011 sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 alin. 1 C. pen.

De asemenea, sunt indicii temeinice de comitere a infracţiunii de înşelăciune, din perspectiva faptului că inculpatul A.N., deşi încheia contracte de împrumut de bani cu dobândă, în actele scrise se menţiona că sunt contracte de împrumut de bani fără dobândă, cu o scadenţă la o lună de regulă, pentru ca acestea să devină exigibile într-un termen scurt şi a putea să fie puse în executare oricât considera inculpatul A.N. Contractele încheiate în formă scrisă contraziceau convenţia verbală a părţilor; persoanele împrumutate, plătind dobânda lunară conform convenţiei, aveau reprezentarea că nu se va pune în executare contractul scris, însă în realitate, astfel cum rezultă şi din înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală, se cerea executarea integrală a convenţiilor scrise, încheiate cu inducerea în eroare a părţilor vătămate, care erau în imposibilitatea de a dovedi plata împrumuturilor sau a ratelor dobânzii, dat fiind că nu se eliberau chitanţe pentru sumele plătite. Plecând de la această stare de fapt, susţinută de declaraţiile părţilor vătămate, interceptările telefonice, înscrisuri, rezultă presupunerea rezonabilă de comitere a infracţiunii de înşelăciune.

Nu se poate reţine forma agravată prev. de aliniatul 5 al art. 215 C. pen., întrucât se invocă un prejudiciu de peste 200.000 lei, dar nu se indică un cuantum precis al prejudiciului şi nu se explică din ce este format prejudiciul, ori în această fază procesuală procurorul este cel care trebuie să individualizeze prejudiciile, cel puţin cu caracter aproximativ, pentru a se putea reţine probabilitatea producerii unor consecinţe deosebit de grave.

În concluzie, pentru inculpatul A.N., curtea reţine doar existenţa indiciilor temeinice de comitere a unor fapte penale ce pot întruni elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi cămătărie.

În sarcina inculpatei S.V. au fost reţinute infracţiunile prev. de art. 7 alin. 1 din legea nr. 39/2003, art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 26 Cod penal rap. la art. 3 din Legea nr. 216/2011.

Pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 curtea a arătat deja că nu se poate aprecia îndeplinită condiţia prev. de art. 143 alin. 1 C. pen., concluzie ce îşi găseşte aplicabilitatea şi cu referire la infracţiunea prev. de art. 3 din Legea nr. 216/2011, dat fiind că nu sunt identificate informaţii obiective privind modalitatea de implicare a inculpatei S.V. în săvârşirea acestei infracţiuni, care nu poate viza decât fapte ulterioare datei de 25.11.2011, când a intrat legea în vigoare şi fapta de cămătărie a fost incriminată ca infracţiune. De altfel nici procurorul nu individualizează ce fapte ar atrage această încadrare juridică.

Singura infracţiune pentru care se impunea reţinerea indiciilor temeinice de comitere a faptei este cea de înşelăciune, dar nu în varianta agravată prev. de art. 215 alin. 5 C. pen., întrucât din declaraţiile părţilor vătămate identificate până în prezent în cauză rezultă implicarea inculpatei S.V. în activitatea de inducere a unora dintre părţile vătămate şi încasare a ratelor lunare ale dobânzilor percepute pentru inculpatul A.N. (în acest sens sunt declaraţiile părţilor vătămate P.N.G. şi P.S.I. şi procesele verbale de redare a convorbirilor purtate de inculpata S.V.).

În sarcina inculpatei C.M., curtea apreciază că sunt indicii temeinice de comitere a faptei din perspectiva infracţiunilor de înşelăciune comise în raport de părţile vătămate P.N.G. şi P.S.I., pe de o parte, respectiv D.N. şi G.G., în timp ce pentru infracţiunile prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 26 Cod penal rap. la art. 3 din Legea nr. 216/2011, art. 25 Cod penal rap. la art. 189 alin. 1, 2 Cod penal şi art. 215 alin. 1, 3 Cod penal cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal.

Pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, considerentele care determină curtea să aprecieze asupra neîndeplinirii condiţiilor prev. de art. 143 alin. 1 C. pen. au fost expuse mai sus, iar pentru infracţiunea prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 3 din Legea nr. 216/2011, argumentele coincid cu cele expuse în cazul inculpatei S.V.

Declaraţia numitei M.M.M. nu oferă date obiective privind implicarea inculpatei C.M. în comiterea acestei infracţiuni, fiind o presupunere nesusţinută de alte mijloace de probă.

Infracţiunea prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 189 alin. 1, 2 Cod penal a fost reclamată de partea vătămată P.S.I., însă declaraţiile acesteia nu sunt susţinute de alte mijloace de probă; alte persoane care fac referire la posibilitatea comiterii acestei fapte redau aspecte cunoscute tot de la partea vătămată P.S.I., iar în convorbirile telefonice, înregistrate după depunerea plângerii penale de către părţile vătămate P.N.G. şi P.S.I. şi audierea acestora, referirile la comiterea acestei fapte sunt tot ale părţii vătămate P.S.I. Declaraţiile părţii vătămate P.S.I., deşi oferă anumite indicii privind săvârşirea faptei, nu sunt suficiente pentru a aprecia că aceste indicii pot fi considerate temeinice, de natura a convinge un observat independent, în condiţiile în care relaţiile cu inculpaţii sunt vădit contradictorii, nu se cunoaşte data comiterii, iar cadrul în care a fost comisă nu este deloc lămurit.

Pentru infracţiunile de înşelăciune, presupunerea rezonabilă a implicării inculpatei C.M. este susţinută de declaraţiile părţilor vătămate, înscrisurile care atesta implicarea sa în executarea contractelor de împrumut, interceptările convorbirilor telefonice, dar chiar şi declaraţia sa din data de 12.06.2012 în care descrie mecanismul de împrumut pus la cale de inculpatul A.N., de unde rezultă că acesta cunoştea adevăratele convenţii de împrumut, care nu erau reflectate în contractele încheiate în forma scrisă, dar s-a implicat în activitatea de punere în executare a unor contracte fictive; de asemenea, atât declaraţiile părţilor vătămate, cât şi interceptările telefonice, relevă date privind posibila implicare a inculpatei şi în activitatea de colectare a ratelor lunare de dobândă. În referire la părţile vătămate D.N. şi G.G. indiciile temeinice sunt oferite de declaraţiile acestora, care se coroborează cu înscrisurile privind investiţiile făcute de aceştia în societatea inculpatei, fără a rezulta minime date că inculpata ar fi intenţionat altceva decât obţinerea unor foloase materiale de la părţile vătămate.

Având în vedere infracţiunile în raport de care s-a reţinut existenţa indiciilor temeinice de comitere a faptelor pentru fiecare dintre inculpaţii A.N., C.M. şi S.V., curtea apreciază că măsura arestării preventive este justificată doar pentru inculpaţii A.N. şi C.M., dar nu şi pentru inculpata S.V.

Pentru inculpaţii A.N. şi C.M., curtea reţine că este incident cazul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f C. pr. pen., întrucât prin punerea în libertate a inculpaţilor se creează un pericol concret pentru ordinea publică, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile în raport de care s-a reţinut incidenţa art. 143 alin. 1 C. pr. pen. este închisoarea mai mare de 4 ani.

În cauză, inculpaţii sunt acuzaţi de comiterea unor fapte penale, prin inducerea în eroare a numeroase persoane, cărora le împrumutau sume de bani, încheind în forma scrisă convenţii care le dădeau posibilitatea ulterior să execute silit victimele, în condiţii total diferite de convenţiile iniţiale, ajungându-se în situaţia în care persoanele împrumutate pierdeau bunuri importante pentru sume modice împrumutate; în această activitate inculpatul A.N. era cel care acorda împrumuturile, în timp ce inculpata C.M. se ocupa în principal de executarea silită a contractelor. Modalitatea în care au acţionat inculpaţii, durata activităţii infracţionale, numărul mare al potenţialelor victime, importantele pierderi patrimoniale produse prin acest gen de activitate infracţională, faptul că se profita de persoane vulnerabile financiar dovedesc că inculpaţii sunt lipsiţi de orice scrupule în atingerea scopului oneros urmărit, neavând nicio reţinere în a aduce atingere unor valori patrimoniale importante pentru victime, care erau lipsite de bunurile cele mai de valoare.

Cu toate că măsura arestării preventive are un caracter excepţional, detenţia preventivă este justificată atunci când sunt date obiective ce relevă o reală cerinţă de interes public care prevalează asupra dreptului la libertate individuală consacrat de art. 23 din Constituţia României, dar şi de art. 5 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (redat şi în jurisprudenţa CEDO, de ex. cauza McKay împotriva Regatului Unit).

Comiterea unei fapte grave justifică o măsură preventivă imediat după comiterea şi descoperirea faptelor, pentru a evita reacţiile negative ce se pot manifesta în comunitate, ca răspuns la conduite ilicite grave, prin care se aduce atingere unor valori umane fundamentale, dar şi pentru a reliefa riposta fermă a autorităţilor faţă de anumite fapte grave.

Curtea reţine că ordinea publică este definită drept climatul social firesc, optim, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora, iar pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi prin starea de nelinişte, de sentimentul de insecuritate în rândul societăţii generată de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.

Plecând de la înţelesul noţiunii de pericol concret pentru ordinea publică în jurisprudenţa naţională şi jurisprudenţa CEDO (de ex. cauza Letellier vs. Franta, Tomasi vs. Franta), se acceptă privarea de libertate a unei persoane atunci când se constată o stare de nelinişte, de indignare sau de dezamăgire a cetăţenilor faţă de lipsa unei riposte ferme a autorităţilor în raport de comiterea anumitor fapte penale. Se recunoaşte de către instanţa de contencios european că gravitatea lor particulara si reacţia publicului la săvârşirea unor infracţiuni pot sa provoace o tulburare socială, de natura a justifica o detenţie provizorie.

Faptele reţinute în sarcina inculpaţilor A.N. şi C.M., pentru care sunt indicii temeinice de comitere a faptei, sunt în măsura să suscite o stare de nelinişte în rândul societăţii, care justifică luarea măsurii arestării preventive, în vederea protejării cu precădere a interesului general.

Prima instanţă în mod corect a reţinut pentru inculpatul A.N. incidenţa cazului prev. de art. 148 alin. 1 lit. e C. pr. pen., întrucât din convorbirile telefonice interceptate rezultă intenţia inculpatului A.N. de a ajunge la o înţelegere frauduloasă cu părţile vătămate, făcându-se referire la condiţionarea acestora să-şi retragă plângerea penală în schimbul semnării unui înscris, probabil procesul verbal de distribuţie a preţului rezultat din vânzarea unui apartament.

Inculpatul A.N. a invocat starea de sănătate precară, care nu îi permite suportarea stării de privare de libertate. În primul rând, curtea constată că inculpatul nu a depus înscrisuri care să ateste eventualele afecţiuni medicale grave de care suferă. În al doilea rând, astfel cum a motivat şi prima instanţa, dispoziţiile art. 1391 C. pr. pen. permit persoanei private de libertate să beneficieze de asistenţă medicală adecvată şi pe perioada arestării preventive. Astfel, acest motiv nu poate conduce la respingerea propunerii de arestare preventivă.

Curtea apreciază că pentru inculpaţii A.N. şi C.M. singura măsură preventivă aptă să asigure buna desfăşurare a procesului penal este măsura arestării preventive, nefiind elemente care să justifice luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, aşa cum au solicitat inculpaţii. În acest contextul gravităţii acuzaţiilor aduse, dar şi al încercării de a influenţa unele părţi vătămate, ce poate fi reuşită, în condiţiile în care părţile vătămate sunt debitori ai inculpatului A.N., care se află într-o poziţie privilegiată faţă de acestea, din perspectiva art. 136 alin. 1 C. pr. pen., punerea în libertate a inculpaţilor nu ar fi în măsura să asigure buna desfăşurare a procesului penal, prezervarea probatoriului, evitarea exercitării oricăror influenţe asupra celorlalte părţi şi martori. Inculpaţii A.N. şi C.M. invocă datele personale favorabile, însă activitatea infracţională imputată acestora conturează un profil moral îndoielnic, care nu poate determina instanţa să le acorde încredere.

Drept urmare, este întemeiată soluţia primei instanţe de luare a măsurii arestării preventive a inculpaţilor A.N. şi C.M.; deşi unele dintre criticile formulate sunt întemeiate, aşa cum s-a menţionat mai sus, din perspectiva inexistenţei indicilor temeinice pentru unele dintre infracţiunile ce fac obiectul urmăririi penale, acestea nu înlătură concluzia finală a îndeplinirii condiţiilor pentru luarea măsurii arestării preventive.

Pentru inculpata S.V., acuzaţiile penale pentru care există indicii temeinice de comitere a faptei vizează infracţiunea de înşelăciune, prin raportare la părţile vătămate P.N.G. şi P.S.I. Aşa cum rezultă din rezoluţia de începere a urmăririi penale şi din ordonanţa de începere a urmăririi penale, infracţiunea de înşelăciune a fost reţinută exclusiv în raport de părţile vătămate P.N.G. şi P.S.I., iar posibila contribuţie infracţională a inculpatei în săvârşirea acestei infracţiuni este mai redusă, comparativ cu ceilalţi doi coinculpaţi din cauză. Inculpata S.V. nu pare a avea un rol de decizie în activitatea infracţională, executa atribuţii de execuţie cerute de inculpatul, a cărui angajata era, iar atribuţiile sale vizau în principal încasarea dobânzii lunare. Rolul mai redus al inculpatei şi faptul că nu era în cunoştinţă de cauză asupra întregului mecanism infracţional este reliefat şi de înregistrările convorbirilor ambientale, cum ar fi cea purtată cu P.N.G. la data de 23.05.2012.

Cum în cauză pericolul social concret este extras din natura şi gravitatea faptelor comise, iar în cazul inculpatei S.V. nu se constată o posibilă activitatea infracţională la fel de gravă ca în cazul celorlalţi 2 inculpaţi, având în vedere caracterul excepţional al măsurii arestării preventive, care în temeiul art. 148 alin. 1 lit. f C. pr. pen. ar putea fi justificată doar de o reală necesitate de protejare a interesului public, curtea constată că nu sunt suficiente date pentru a concluziona că activitatea infracţională a inculpatei S.V. este de o gravitate care să suscite o reală stare de puternică nelinişte, indignare în cadrul comunităţii, pentru ca natura faptei şi a contribuţia sa efectivă să impună luarea celei mai severe măsuri preventive.

În concluzie, pentru inculpata S.V., măsura arestării preventive nu este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor penale ce i se aduc, impunându-se luarea unei măsuri preventive restrictive de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea, care răspunde scopului prev. de art. 136 alin. 1 C. pr. pen. şi asigură un control adecvat al conduitei procesuale ulterioare a inculpatei.

Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen. curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpaţii A.N. şi C.M. împotriva încheierii nr. 102/13.06.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 6921/118/2012.

În baza art. 38515 pct. 2 lit. d C. Pr. Pen., va fi admis recursul formulat de inculpata S.V. împotriva încheierii nr. 102/13.06.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 6921/118/2012.

Se va casa în parte încheierea penală recurată, cu privire la inculpata S.V. şi, rejudecând:

În baza art. 1491 alin. 9 C. Pr. Pen. va fi respinsă ca nefondată propunerea de arestare preventivă a inculpatei S.V., formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa.

În baza art. 1403 alin. 7 C. Pr. Pen. se va revoca măsura arestării preventive a inculpatei S.V., dispusă prin încheierea nr. 102/13.06.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 6921/118/2012.

Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei S.V. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 138/13.06.2012 emis de Tribunalul Constanţa, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză.

În baza art. 145 alin. 1 C. Pr. Pen., se va dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv com. Lumina, jud. Constanţa, faţă de inculpata S.V., pe o perioadă de 30 zile, de la data de 18.06.2012 la data de 17.07.2012 inclusiv.

În baza art. 145 alin.11 lit. a-d C. Pr. Pen. şi art. 145 alin. 12 lit. c C. Pr. Pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpata S.V. este obligată să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată;

b) să se prezinte la organul de poliţie din raza teritorială unde locuieşte – Secţia de Poliţie Rurală nr. 2 Mihail Kogălniceanu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;

e) să nu se apropie de părţile vătămate, învinuiţii, inculpaţii şi martorii din cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect;

Prezenta hotărâre se va comunica instituţiilor prev. de art. 145 alin. 21 C. Pr. Pen.

În baza art. 145 alin. 22 C. Pr. Pen. se va atrage atenţia inculpatei S.V. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de aceasta măsura arestării preventive.

Măsura dispusă se va comunica administraţiei locului de deţinere.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale încheierii penale recurate.

În baza art. 192 alin. 2,4 C. pr. pen. inculpaţii A.N. şi C.M. vor fi obligaţi la plata a câte 150 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare avansate în recursul inculpatei S.V. vor rămâne în sarcina statului.

Dosar nr. 6921/118/2012

Incheiere nr. 70/P/18.06.2012

Judecător redactor Marius Damian Mitea