avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Litigiu de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale restante. Suspendarea de drept a judecării cauzei intervenită ca urmare a deschiderii împotriva societăţii pârâte a procedurii insolvenţei prevăzută de Legea nr.85/2006.
 
Legea nr.85/2006, art.36
 
Articolul 36 din Legea nr.85/2006 se referă  atât la acţiunile judiciare  începute înainte de deschiderea procedurii, cât şi la cele începute după deschiderea procedurii, precum şi la toate creanţele care s-ar putea pretinde contra debitorului aflat în procedura insolvenţei, inclusiv creanţele de natură salarială, iar suspendarea instituită de acest text de lege operează prin efectul legii, efectul suspensiv producându-se de la pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii, instanţa de judecată trebuind doar să o constate, textul conţinând o normă imperativă, ce are drept scop concentrarea tuturor litigiilor având obiect averea debitorului în competenţa exclusivă a judecătorului sindic.
 
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă,
Decizia civilă nr. 3528 din 23 octombrie 2012
 
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul ... a chemat în judecată pe pârâta  ... solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei să-i plătească  suma de 3500 lei reprezentând contravaloare drepturi salariale restante şi suma ce reprezintă contravaloarea zilelor de concediu de odihnă neefectuate până la data încetării contractului său de muncă, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective a acesteia.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a lucrat ca lăcătuş, iar încetarea contractului său de muncă s-a făcut în urma deciziei nr.947/25.05.2011, în baza prevederilor art.79 Codul muncii  şi până la acest moment, nu i s-a pus la dispoziţie suma cuvenită reprezentând drepturi salariale restante, neîncasate şi suma ce reprezintă contravaloarea zilelor de  concediu de odihnă neefectuate până la data încetării contractului său de muncă.
A menţionat reclamantul că a înaintat pârâtei mai multe notificări, care i-a comunicat ulterior că se află în procedura de insolvenţă, pe rolul Tribunalului Bucureşti aflându-se dosarul nr.31627/3/2011, cu termen de judecată la data de 03.02.2011.
S-a mai învederat de către reclamant că a înaintat prezenta cerere în vederea obţinerii unui titlu în baza căruia, potrivit dispoziţiilor Legii nr.85/2006, se va înscrie în tabelul de creanţă în dosarul de insolvenţă al pârâtei, comunicând notificarea lichidatorului numit, ce a fost indicat şi în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, în vederea încunoştinţării acestor instituţii cu privire la demersurile efectuate de reclamant în vederea obţinerii drepturilor băneşti ce i se cuvin ca fost angajat al pârâtei.
Reclamantul  şi-a întemeiat în drept acţiunea pe disp.art.269 Codul muncii.
Prin cererea înregistrată la data de 20.04.2012, pârâta a solicitat suspendarea cauzei având în vedere prevederile imperative ale Legii nr.85/2006, care stipulează că de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, precizându-se de către pârâtă că prin încheierea din 20.05.2011, dată în dosarul nr.31267/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a Comercială, s-a deschis procedura generală împotriva pârâtei, în temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Prin încheierea de şedinţă din data de 15.06.2012,  Tribunalul Prahova a dispus suspendarea judecării cauzei în baza disp.art.36 din Legea nr.85/2006.
Ulterior, prin încheierea din Camera de Consiliu din 03.08.2012, s-a admis sesizarea din oficiu dispunându-se îndreptarea erorii materiale strecurată în practicaua încheierii de  şedinţă din data de 18.06.2012, în sensul că se va trece data încheierii ca fiind 18.06.2012, în loc de 15.06.2012.
Împotriva încheierilor de şedinţă din data de 15.06.2012 şi din data de 18.06.2012 reclamantul  a declarat  recurs, criticându-le ca nelegale.
Prima critică din recurs a vizat procedura de citare arătându-se că citaţia înaintată către administratorul judiciar, cu sediul indicat, nu este primită, ci este prin afişare, iar disp. art 921 Cod pr.civilă stipulează că citarea persoanei juridice nu se realizează dacă aceasta este prin afişare.De asemenea, pârâta nu a fost citată la niciunul din sediile indicate în cererea introductivă.
S-a conchis că  pricina s-a judecat cu lipsă de procedură cu pârâta şi societatea de insolvenţă.
S-a mai susţinut că instanţa de fond nu a cercetat în baza unor dovezi concrete din partea pârâtei, care este stadiul procedurii insolvenţei, aceasta dispunând suspendarea cauzei chiar dacă are la dosar o cerere semnată şi ştampilată de reprezentantul legal  al pârâtei, existând dovada că nu sunt îndeplinite disp.art 47 din Legea nr.85/2006, dreptul de administrare nefiind ridicat şi nu a verificat data la care reclamantul a depus acţiunea, respectiv data de 09.01.2012 şi stadiul procedurii insolvenţei pârâtei la această dată, pentru a se stabili dacă obiectul cauzei prezente se poate judeca.
A arătat  recurentul că la data de 11.05.2012, în dosarul nr. 31627/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, instanţa s-a pronunţat în sensul că a admis  cererea formulată de administratorul judiciar PMI IPURL dispunând ridicarea dreptului de administrare al debitoarei SC Compania de Transport Feroviar Bucureşti, iar cum dreptul de administrare al pârâtei este ridicat ulterior introducerii cererii recurentului, care a avut loc la 09.01.2012, pârâta poate sta în judecată şi poate fi obligată la plata sumei ce i se cuvine recurentului.
A precizat recurentul că potrivit art. 47 alin.1 din Legea nr.85/2006, deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi  administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea dacă acesta nu şi-a declarat, în condiţiile art. 28 alin.1 lit. h sau, după caz, art. 33 alin.6, intenţia de reorganizare.Astfel, de la data deschiderii procedurii, dreptul de administrare se ridică debitorului de regulă, ceea ce înseamnă că reprezentarea debitorului trece asupra practicianului în insolvenţă desemnat de judecătorul sindic.
Totodată, conform art.3 pct.30 din Legea nr.85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, mandatul administratorilor statutari încetează de la data ridicării dreptului de administrare sau de la data desemnării administratorului special. Mandatul administratorului special se limitează la reprezentarea intereselor acţionarilor/asociaţilor de la data ridicării dreptului de administrare. Încetarea mandatului impune obligaţia predării gestiunii.
În continuare arată recurentul că în perioada cuprinsă între momentul formulării cererii introductive şi momentul deschiderii procedurii de insolvenţă administratorii statutari ai societăţii comerciale debitoare îşi exercită dreptul de administrare a societăţii în mod complet prin conducerea executivă a societăţii.
În acest moment activitatea debitorului este încă circumscrisă celei normale şi exercitarea dreptului de administrare poate privi toate operaţiunile unei astfel de activităţi. În schimb, activitatea societăţii odată cu deschiderea procedurii insolvenţei este limitată strict la scopul procedurii, adică al stingerii creanţelor şi al maximizării averii debitorului sau conform unui plan în cadrul reorganizării şi este coordonată de administratorul judiciar numit de instanţă sau ulterior de creditori. 
A menţionat recurentul că atributele dreptului de administrare suferă modificări de la o etapă la alta a procedurii, iar după deschiderea procedurii de insolvenţă şi ridicarea dreptului de administrare, încetează dreptul societăţii debitoare de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile şi de a dispune de ele, administrarea societăţii trecând de la administratorii statutari la administratorul judiciar, aşa încât reprezentarea societăţii revine administratorului judiciar, fiind astfel persoana care are dreptul să semneze actele emise de către societatea debitoare.
Ridicarea în parte a dreptului de administrare, susţine recurentul,  implică o hotărâre de deschidere detaliată în privinţa atribuţiilor administratorului judiciar pe de o parte, şi ale administratorului special/statutar, pe de altă parte.
A arătat recurentul că dacă la momentul deschiderii procedurii generale nu s-a ridicat dreptul de administrare şi există contracte în derulare (art. 86 alin.1), activitatea curentă continuată în raport cu acestea va fi administrată pentru o scurtă perioadă de timp de către administratorul statutar pentru că, oricum, la acel moment nu are cine să exercite în fapt dreptul respectiv, deoarece administratorul special nu este încă desemnat, iar administratorul judiciar, deşi a fost desemnat cel puţin provizoriu, nu a preluat dreptul de administrare, întrucât nu s-a ridicat acest drept debitorului, în raport cu declararea intenţiei de reorganizare.
În conformitate cu art. 20 alin.2  teza a II-a şi a III-a din lege, atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului său, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea, iar deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora.
A subliniat recurentul că a dovedit că instanţa de fond în mod superficial a dispus suspendarea cauzei în baza disp.art 36 din Legea nr. 85 /2006, neverificând dacă este aplicabil art .52 din  legea insolvenţei, cauză ce se putea judeca dacă ar fi intervenit între părţi o situaţie de compensare sume.
În opinia recurentului, instanţa de fond a ignorat cererea sa de a se solicita pârâtei să pună la dispoziţia recurentului şi a instanţei nota de lichidare, care nu i-a fost dată de pârâtă la încheierea deciziei de încetare a contractului de muncă, existând posibilitatea ca şi el, recurentul, să datoreze o sumă de bani pârâtei, fiind aplicabil art. 52 din lege, însă  instanţa de fond a omis verificarea unei astfel de situaţii.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, recurentul a precizat temeiul de drept al motivelor de recurs, respectiv art.304 pct.4, 5 Cod pr.civilă, ca motive de casare, solicitând, în baza acestora, casarea cu rejudecare, iar în subsidiar, art.304 pct.6, 9 Cod pr.civilă.
Deşi legal citată cu această menţiune, prin administrator judiciar,  intimata nu a depus la dosar întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.
 Prin decizia  nr. 3528 din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti a respins recursul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că potrivit art.304 pct.4 Cod pr.civilă coroborat cu art.312 alin.3, se poate cere casarea unei hotărâri când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, iar conform art.304 pct.6. Cod pr.civilă, coroborat cu art.312 alin.3, se poate cere modificarea hotărârii dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Deşi prin concluziile scrise depuse la dosar recurentul a invocat ca temei de drept al recursului şi prevederile art.304 pct.4 şi ale art.304 pct.6 Cod pr.civilă, s-a constatat că prin motivarea dată recursului nu a dezvoltat sub nicio formă aceste motive de nelegalitate, care, în mod evident, raportat la soluţia instanţei de fond, nu sunt incidente în cauză.
În conformitate cu disp.art.105 alin.2 Cod pr.civilă, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
De asemenea, art.304 pct.5 Cod pr.civilă statuează drept motiv de casare a unei hotărâri, situaţia în care prin hotărârea  dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin.2 Cod pr.civilă.
Pentru a se invoca nulitatea potrivit art.105 alin.2 Cod pr.civilă instanţa de recurs a reţinut că nu este suficient interesul, ci trebuie ca partea care o invocă să fi suferit o vătămare, iar această vătămare să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Ca atare, nulitatea nu poate opera dacă încălcarea formei procedurale nu a adus o vătămare părţii.
S-a conchis că recurentul poate invoca, prin urmare,  în recurs, drept motiv de casare întemeiat pe art.304 pct.5 Cod pr.civilă, numai încălcarea formelor de procedură în ceea ce-l priveşte, iar nu  în privinţa părţii adverse, astfel cum se întâmplă în cauza de faţă, neputându-se  reţine existenţa unei vătămări a recurentului prin nerespectarea de către tribunal a prevederilor legale referitoare la citarea intimatei-pârâte.
S-a mai precizat, de principiu, că este neîntemeiată susţinerea recurentului potrivit căreia procedura de citare a pârâtei nu ar fi putut fi îndeplinită prin afişare, câtă vreme potrivit art. 921 Cod pr.civilă, comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afişare în cazul persoanelor juridice, precum şi al asociaţiilor sau societăţilor care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepţia cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora, această din urmă situaţie de excepţie regăsindu-se şi în prezenta cauză.
Neîntemeiate au fost apreciate  şi criticile prin care s-a susţinut că în mod nelegal a fost dispusă de către tribunal suspendarea judecării cauzei în conformitate cu disp.art.36 din Legea nr.85/2006.
Astfel, s-a constatat că prin cererea înregistrată la prima instanţă la data de 20.04.2012, intimata-pârâtă a solicitat suspendarea cauzei având în vedere prevederile imperative ale Legii nr.85/2006, la care s-a făcut trimitere,     învederându-se de către pârâtă că prin încheierea din 20.05.2011 dată în dosarul nr.31267/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a Comercială, s-a deschis procedura generală împotriva pârâtei, în temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006, ataşându-se un extras de pe portalul Tribunalului Bucureşti cu privire la  dosarul nr.31627/3/2011 având ca obiect procedura insolvenţei.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar atât la fond, de către intimată, cât şi în recurs, de către recurent, s-a arătat că rezultă că societatea intimată  se  află în derularea procedurii  generale de  insolvenţă, fiind deschisă, în temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006, procedura generală de insolvenţă împotriva societăţii intimate, conform  încheierii din  data de 20.05.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr.31627/3/2011 având ca obiect procedura insolvenţei şi numit şi administrator judiciar  ...
Potrivit art.36 din Legea nr.85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, privind procedura insolvenţei, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Textul art.36 din Legea nr.85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, vizează toate acţiunile pentru realizarea creanţelor contra debitorului sau bunurilor  sale, suspendarea referindu-se atât la acţiuni judiciare propriu-zise, cât şi la executări silite asupra bunurilor din averea debitorului, urmărindu-se prin suspendare păstrarea caracterului colectiv şi egalitar al procedurilor reglementate de lege, evitându-se astfel ca asupra averii debitorului să se exercite acţiuni individuale de urmărire sau executare silită a creanţelor creditorilor şi eliminându-se incertitudinea asupra masei pasive.
Articolul de lege sus-menţionat  se referă  atât la acţiunile judiciare  începute înainte de deschiderea procedurii, cât şi la cele începute după deschiderea procedurii, precum şi la toate creanţele care s-ar putea pretinde contra debitorului aflat în procedura insolvenţei, inclusiv creanţele de natură salarială, iar suspendarea instituită de acest text de lege operează prin efectul legii, efectul suspensiv producându-se de la pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii, instanţa de judecată trebuind doar să o constate, textul conţinând o normă imperativă, ce are drept scop concentrarea tuturor litigiilor având obiect averea debitorului în competenţa exclusivă a judecătorului sindic.
Suspendarea judecăţii, de drept, are drept efect oprirea instantanee a cursului judecăţii, iar acest efect se constată în fiecare dosar judiciar în parte, de către instanţă sau organul de executare, la sesizarea sau la cererea persoanei interesate ori din oficiu.
Efectul suspendării, de oprire de îndată a cursului judecăţii, împiedică instanţa să mai poată lua o altă măsură decât constatarea intervenirii suspendării de drept.
 Raportat la considerentele mai sus arătate, s-a concluzionat că soluţia tribunalului, dată prin încheierea din 18.06.2012, este corectă fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că numai la data de 11.05.2012 - oricum, anterior pronunţării încheierii de suspendare din data de 18.06.2012- admiţându-se cererea formulată de  administratorul judiciar indicat a fost ridicat dreptul de administrare al debitoarei ...,procedura generală de insolvenţă împotriva societăţii intimate fiind deschisă, după cum s-a reţinut mai sus, încă din data de 20.05.2011.
A mai arătat Curtea că nici prevederile art.52 din Legea nr.85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, invocate de recurent, ce statuează că deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii, nu pot constitui un argument pentru admiterea recursului acestuia, câtă vreme este evident că prevederile legale respective nu au legătură cu speţa dedusă judecăţii, nepunându-se problema în prezenta cauză a compensării vreunor creanţe reciproce între părţi, neinvocându-se de către societatea intimată, singura ce ar fi avut vreun interes în acest sens, aspecte de fond, vizând existenţa vreunei creanţe a acesteia împotriva recurentului, pentru care să fi solicitat constatarea intervenirii compensării  în condiţiile statuate de Codul civil în această materie.
Pentru considerentele ce preced, Curtea a privit recursul ca nefondat, astfel încât, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă  l-a respins, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de casare sau modificare a sentinţei indicate de recurent în motivarea recursului, încheierile atacate fiind legale.
(Judecător Vera Popescu Andrea )