Lipsa caracterului de acte administrative. Acte emise de autorităţi publice în cadrul procesului penal în exercitarea propriilor lor competenţe conferite de lege. Refuzul organului de urmărire penală de a dispune plata onorariului cuvenit expertului .
Prin sentinţa
civilă nr.4121 din 21.06.2011, pronunţată în dosarul nr. 3661/100/2010 al
Tribunalului Maramureş au fost respinse excepţiile invocate prin întâmpinare de
către pârâţii IPJ Maramureş, M.A.I. reprezentat prin Direcţia Generală Juridică
şi M.J. - Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Maramureş.
A fost admisă
acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta B.C., în
contradictoriu cu pârâţii INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI MARAMUREŞ,
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR REPREZENTAT PRIN DIRECŢIA GENERALĂ
JURIDICĂ, şi MINISTERUL JUSTIŢIEI-BIROUL LOCAL DE EXPERTIZE JUDICIARE TEHNICE
ŞI CONTABILE MARAMUREŞ.
A fost obligat
pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş să dispună din fondul
cheltuielilor judiciare special alocat Ministerului Administraţiei şi
Internelor plata onorariului în sumă de 8.000 lei — prin Biroul local pentru
expertize judiciare tehnice şi contabile
Maramureş — cuvenit reclamantei pentru
efectuarea expertizei contabile în dosarul OT.151/P/2008 al Parchetului de pe
lângă Tribunalul Maramureş.
Pentru a
pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Inspectoratul de
Poliţie al Judeţului Maramureş are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză
deoarece acesta nu a soluţionat cererea reclamantei de a dispune plata
onorariului din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.
Din întâmpinarea
depusă a rezultat că pârâtul refuză să soluţioneze în mod favorabil această
cerere, aşa încât Tribunalul a analizat dacă este vorba de un refuz justificat
sau nejustificat.
De asemenea, au
fost respinse respinge şi celelalte excepţii privind lipsa calităţii procesuale
pasive deoarece pârâţii M.A.I. şi Ministerul Justiţiei au fost chemaţi în
judecată nu pentru a fi direcţi obligaţi ci pentru asigurarea opozabilităţii
hotărârii (de altfel M.A.I. are, potrivit art.7 alin.2 din O.U.G. nr.30/2007,
calitatea de ordonator principal de credite, iar birourile locale pentru
expertize judiciare tehnice contabile sunt în subordinea Ministerului Justiţiei
- Biroul central pentru expertize tehnice judiciare — art.25 din O.G.
nr.2/2000).
Pe fondul cauzei
Tribunalul a constatat următoarele:
La data de
9.06.2008 pârâta SC S. SRL a formulat plângere penală, adresată Parchetului de
pe lângă Tribunalul Maramureş, înregistrată sub dosarul cu nr.151/P/2008.
Ca urmare a
cererii de efectuare a unei expertize judiciare de către pârâta SC S. SRL,
pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a dispus prin ordonanţa
din 26.02.3009 efectuarea în cauză a unei expertize contabile judiciare, fiind
numită ca expert reclamanta.
Pentru
efectuarea lucrării de expertiză reclamanta a întocmit un decont al onorariului
cuvenit în sumă de 13.000 lei din care s-a achitat de către pârâta SC S. SRL
suma de 5.000 lei cu titlu de avans.
Pârâtul
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a comunicat Biroului Local
pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Maramureş
că a acceptat plata sumei stabilite în decontul întocmit pentru expertiza
contabilă efectuată de reclamantă în dosarul nr.151/P/2008 al Parchetului de pe
lângă Tribunalul Maramureş.
Pârâta SC S. SRL
nu a mai achitat diferenţa de 8.000 lei din onorariul reclamantei.
Tribunalul a
reţinut că prin refuz nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege, conform
art.2 alin.1 lit. i teza I din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ
(denumită în continuare L.C.A.) exprimarea explicită, cu exces de putere, a
voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
Este asimilat
refuzului nejustificat, potrivit tezei II a aceluiaşi articol, şi nepunerea în
executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a
cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.
Cheltuielile
necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor,
conservarea mijloacelor materiale de probă, retribuirea apărătorilor, precum şi
orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal se acoperă
din sumele de stat sau plătite de părţi (art.189 alin.1 Cod procedură penală).
Cheltuielile
judiciare prevăzute în alin.1, avansate de stat, sunt cuprinse distinct, după
caz, în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei, Ministerului
Public şi Ministerului Administraţiei şi Internelor (art.189 alin.2 Cod
procedură penală).
Expertul şi
interpretul au dreptul şi la o retribuţie pentru îndeplinirea însărcinării
date, în cazurile şi condiţiile prevăzute prin dispoziţii legale. Sumele acordate
potrivit alin.1, 3 şi 4 se plătesc pe baza dispoziţiilor luate de organul care
a dispus chemarea şi în faţa căruia s-a prezentat martorul, expertul sau
interpretul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat. Aceste sume se
plătesc martorului imediat după înfăţişare, iar expertului şi interpretului
după ce şi-au îndeplinit însărcinările (art.190 alin.4-5 Cod procedură penală).
Tribunalul a
concluzionat că rezultă din aceste norme procedurale privind cheltuielile
judiciare în procesul penal că dacă partea interesată nu plăteşte retribuţia
cuvenită expertului chemat de organul de urmărire penală atunci onorariul
stabilit în condiţiile legii va fi plătit pe baza dispoziţiei organului care a
încuviinţat expertiza, cu condiţia ca expertul să-şi fi îndeplinit
însărcinările (cerinţă îndeplinită în speţă).
Onorariul
definitiv pentru expertiza tehnică judiciară se stabileşte de organul care a
dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrării de volumul
de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al
specialistului. Plata onorariului şi a cheltuielilor solicitate prin decont
cuvenite expertului tehnic judiciar numit de către organele de urmărire penală,
instanţele judecătoreşti sau alte organe cu atribuţii jurisdicţionale în
condiţiile art.17 pentru efectuarea expertizei, se efectuează numai prin biroul
local pentru expertize tehnice judiciare (art.23 alin.1 şi 2 din O.G.
nr.2/2000).
Or, în speţă,
onorariul definitiv de 13.000 lei a fost stabilit de organul care a dispus
efectuarea expertizei, adică de pârâtul IPJ Maramureş care a acceptat decontul
final propus de expert.
Pârâtul IPJ
Maramureş avea posibilitatea să nu accepte decontul final propus de expert dacă
avea dubii cu privire la orele de tehnoredactare ale lucrării de expertiză ori
la cele privind studierea dosarului.
Argumentul
pârâtului IPJ Maramureş, potrivit cu care a stabilit onorariul definitiv
deoarece reclamanta refuza să depună raportul de expertiză iar, la soluţionarea
dosarului penal, era necesară administrarea probei solicitate de partea
vătămată, este contra legem, neregăsindu-se printre criteriile prevăzute de
art.23 alin.1 din O.G. nr.2/2000.
Pe de altă
parte, art.20 din O.G. nr.2/2000 trebuie coroborat cu normele speciale
procesual penale.
Or, în cazul în
care partea, la cererea căreia s-a încuviinţat expertiza, refuză să mai
plătească diferenţa de onorariu, atunci aceasta se plăteşte, pe baza
dispoziţiei organului judiciar, prin biroul local pentru expertize tehnice
judiciare.
Aşa fiind, tribunalul
a apreciat că refuzul pârâtului IPJ Maramureş de a dispune din fondul
cheltuielilor judiciare special alocat M.A.I. plata diferenţei de onorariu
cuvenit este unul nejustificat asimilat, în sensul tezei II a art.2 alin.1 lit.
i L.C.A.
Practic, acceptul
privind decontul final reprezintă un act administrativ, încadrându- se în
definiţia prevăzută de art.2 alin.1 lit. c din L.C.A..
Nu prezintă
relevanţă că acest accept are calitatea şi de act procedural făcut în cursul
procesului penal, întrucât tribunalul nu este chemat să-l cenzureze (nici nu ar
avea competenţă) ci, din contră, să-i recunoască efectele specifice pe care
le-a produs.
În plus, accesul
la instanţa de contencios administrativ este singurul remediu efectiv pe care
îl are la dispoziţie reclamanta spre a-şi realiza dreptul la plata diferenţei
de onorariu expert (art. 6 şi 13 CEDO).
Astfel, deşi
reclamanta s-a adresat Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, în vederea
plăţii onorariului cuvenit, demersul său a rămas fără rezultat, considerându-se
de către Ministerul Public că dispoziţia de plată a onorariului aparţine
pârâtului IPJ Maramureş.
În fine, în
funcţie de soluţia dată în dosarul penal, se va putea recupera de către IPJ
Maramureş suma avansată de stat cu titlu de onorariu expert (art.191-192 Cod
procedură penală).
Împotriva
acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI SI
INTERNELOR şi'
INSPECTORATUL DE POLITIE' AL JUDEŢULUI MARAMUREŞ.
Pârâtul
INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEŢULUI MARAMUREŞ a solicitat admiterea
recursului, modificarea hotărârii, în sensul admiterii excepţiei lipsei
calităţii procesuale pasive şi să se constate că Biroul de Expertize Juridice
de pe lângă Tribunalul Maramureş şi SC S. SRL au calitate procesuală pasivă. În
cazul respingerii acestei excepţii, solicită admiterea recursului, modificarea
sentinţei în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta B.C.
În motivarea
recursului, recurentul arată că în data de 26.02.2009 s-a emis Ordonanţa de
efectuare a expertizei contabile, s-a stabilit avans onorariu de 5000 lei ce a
fost achitat de partea care a solicitat expertiza, respectiv S.C. S. S.R.L.
Conform prevederilor art.20 din O.G. 2/2000 suma stabilită drept onorariu
provizoriu şi avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul,
se depun, în termen de 5 zile de la numirea expertului, de partea la cererea
căreia s-a încuviinţat efectuarea expertizei, în contul special al biroului
local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, deschis în acest scop.
În data de 28.07.2009,
reclamanta a înaintat către I.P.J. Maramureş o adresă prin care aduce la
cunoştinţa recurentului faptul că onorariul final al lucrării de expertiză este
de 13.000 lei din care avansul de 5.000 lei este achitat. Totodată reclamanta
condiţionează depunerea raportului de expertiză de achitarea diferenţei de
onorariu, deşi prevederile art.22 alin.1 prevăd că raportul de expertiză
însoţit de nota de evaluare a onorariului, împreună cu decontul cheltuielilor
de transport, cazare, diurnă sau al altor cheltuieli necesare pentru efectuarea
expertizei, dacă este cazul, se depun la organul cu atribuţii jurisdicţionale
care a încuviinţat expertiza.
Întrucât
onorariul stabilit nu era însoţit de nota analitică recurentul nu a înştiinţat
la aceea dată biroul local de expertiză pentru efectuarea plăţii. La data de
05.01.2010 reclamanta s-a prezentat cu nota analitică urmând a fi analizată
conform art.23 alin.(1) potrivit căruia onorariul definitiv pentru expertiza
tehnică judiciară se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei,
în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul
profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului.
Serviciul
financiar contabil din cadrul recurentei a avut obiecţiuni cu privire la nota
analitică respectiv cu privire la orele de tehnoredactare şi orele privind
studierea dosarului. Reclamanta nu a fost de acord cu obiecţiunile Serviciului
Financiar Contabil şi nu a depus raportul de expertiză pentru a se putea
soluţiona dosarul penal. Întrucât la soluţionarea dosarului era necesară
administrarea probei solicitate de partea vătămată, respectiv expertiza
financiar contabilă la data de 11.01.2010 recurentul a înştiinţat Biroului de
Expertize Judiciare conform art.22 alin.2 cu privire la onorariul stabilit în
vederea efectuării plăţii.
Instanţa de fond
în mod greşit a interpretat această înştiinţare prevăzută de art.22
alin.2.
Aşa cu rezultă
în mod expres din prevederile legale anterior invocate, recurentul avea
obligaţia de a înştiinţa Biroul de Expertize Judiciare stabilirea onorariului
definitiv în vederea efectuării plăţii. Mai mult, recurentul a solicitat a se
avea în vedere şi prevederile art.23 alin.2 conform căruia plata onorariului şi
decontarea altor cheltuieli, atunci când este cazul, cuvenite expertului sau
specialistului, se fac numai prin biroul local pentru expertize judiciare
tehnice şi contabile.
Conform
înscrisurilor depuse în probaţiune la instanţa de fond, plata diferenţei de
onorar este obligaţia asumată de partea vătămată S.C. S. S.R.L prin Biroul de
Expertize Judiciare.
Prin
recursul declarat, Ministerul Administraţiei şi Internelor a
arătat că instanţa de fond, în mod greşit, a respins excepţia lipsei calităţii
procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor, având în vedere
"calitatea de ordonator de credite a ministerului potrivit arte 7 alin. 2
din O. U G. nr. 3012007", întrucât aceste aspecte nu conduc în niciun caz
la concluzia că recurentul trebuie să răspundă pentru obligaţiile aflate în sarcina
unităţilor aflate în subordine.
Datorită
faptului că ordonanţa de efectuare a expertizei contabile a fost emisă de către
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, unitate care beneficiază de
personalitate juridică, arată că Ministerul Administraţiei şi Internelor nu are
calitate procesuală pasivă în această cauză.
Potrivit art. 7
alin. 2 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Administraţiei şi Internelor, "ministrul administraţiei şi internelor are
calitatea de ordonator principal de credite". Art. 12 alin. 5 din acelaşi
act normativ prevede că ministrul administraţiei şi internelor stabileşte prin
ordin, conducătorii unităţilor şi subunităţilor care au calitatea de ordonator
de credite.
Conform regulii
instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele
publice, ministrul administraţiei şi internelor, în calitatea sa de ordonator
principal de credite, repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele
instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori
secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora,
potrivit legii.
Participarea
M.A.I. în acest litigiu nu se justifică nici prin prisma faptului că
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş face parte din structura
Inspectoratului General al Poliţiei Române care la rândul său se află în
subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, întrucât I.P.J. Maramureş
a beneficiat de competenţă deplină în emiterea ordonanţei de efectuare a expertizei
contabile, nefiind necesară aprobarea sau avizarea acesteia de către M.A.I.
În concluzie,
acest recurent arată că în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor
există o procedură de repartizare a creditelor bugetare alocate acestuia,
astfel că nu se poate reţine că instituţia centrală are calitate procesuală
pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că M.A.I.
are calitate procesuală pasivă în toate cauzele în care unităţile subordonate
au calitate procesuală pasivă.
În situaţia
existenţei unui titlu executoriu în favoarea intimatei - reclamante nu se
justifică menţinerea calităţii procesuale pasive a M.A.I., astfel cum a reţinut
instanţa de fond, deoarece potrivit art.4 alin.(1) din O.G. 22/2002 privind
executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice, stabilite prin
titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare,
"ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate
măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii,
pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a
creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin
titluri executorii".
Acest argument
înlătură considerentul reţinut de către instanţa de fond care a determinat
respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului
Administraţiei şi Internelor.
De asemenea, un
alt aspect de nelegalitate al sentinţei civile recurate îl reprezintă faptul că
între intimata-reclamantă şi M.A.I. nu există niciun fel de raporturi
obligaţionale rezultate din încheierea vreunui act juridic care să justifice
calitatea de creditor a recurentului.
Prin
întâmpinarea formulată, intimata B.C. a solicitat
respingerea recursurilor formulate în cauză şi menţinerea sentinţei civile nr.
4121 din 21.06.2011, pronuntată de Tribunalul Maramureş ca legală şi temeinică,
în temeiul art.312 al. 1 C.proc.civ.
În motivare
arată că, potrivit OG 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Administraţiei şi Internelor, ministrul administraţiei şi internelor are
calitatea de ordonator principal de credite. Mai mult, având în vedere obiectul
cererii de chemare în judecată, apreciază că hotărârea trebuie să îi fie
opozabilă acestui pârât. Apoi, argumentul că între acesta şi minister nu există
încheiat vreun act juridic care să justifice calitatea de creditor al acestuia
nu este sustenabil, în condiţiile în care expertul este numit în cauze în
vederea efectuării lucrărilor de expertiză.
În cauză, a
formulat recurs şi IPJ Maramureş, recurs pe care, de asemenea, intimata îl
consideră nefondat, din următoarele motive.
IPJ Maramureş
critică hotărârea instanţei de fond sub aspectul reţinerii ca nepunere în
executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a
cererii (aspect care atrage calificarea cererii de chemare în judecată ca o
cerere de contencios administrativ). Recurentul arată că IPJ Maramureş nu a
emis un act administrativ în sensul acceptării la plată a decontului.
La data de 11.01.2010,
IPJ Maramureş a comunicat Tribunalului Maramureş - Biroul de Expertize
Judiciare Tehnice şi Contabile Maramureş acceptul pentru plata sumei stabilite
în decontul întocmit pentru expertiza financiar-contabilă, accept care există
în copie la dosarul cauzei, fiind depus odată cu cererea de chemare în
judecată.
Intimata a
arătat că a fost numită prin Ordonanta de efectuare a expertizei contabile din
26.02.2009, (ordonanţă emisă de Inspectoratul de Politie al Judeţului Maramureş
- Serviciul de Investigare a Fraudelor), să efectueze o expertiză în dosarul
151/P /2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, iar expertiza
contabilă a fost apreciată ca fiind necesară pentru lămurirea unor aspecte
esenţiale ale cauzei, fiind stabilite cu aceeaşi ocazie şi obiectivele.
În cazul unei
condamnări în dosarul penal, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor
judiciare avansate de stat; în caz de achitare, încetare a procesului penal sau
amnistie, prescripţie, etc., Codul de procedură penală prevede modalitatea de
suportare a cheltuielilor judiciare.
În condiţiile în
care IPJ Maramureş - Serviciul de Investigare a Fraudelor este organul care a
dispus chemarea, din dispoziţia sa se plăteşte onorariul ce i se cuvine,
dispoziţie pe care această instituţie refuză să o dea.
Susţinerile
formulate în recurs, cum că serviciul financiar contabil din cadrul IPJ
Maramureş ar fi avut obiecţiuni cu privire la nota analitică cu privire la
orele de muncă, motiv pentru care ar fi refuzat să depună lucrarea de
expertiză, sunt contrazise de faptul că totuşi a depus lucrarea efectuată, deşi
nu i s-a achitat onorariul nici până în prezent. De altfel, şi susţinerile că a
fost formulat acceptul de plată doar pentru că lucrarea era necesară la
soluţionarea cauzei pot fi infirmate prin faptul că dosarul penal 151/P/2008
este şi la acest moment nesoluţionat, nefiind nici măcar trimis pe rolul
Tribunalului Maramureş.
În raport de
argumentele arătate mai sus, intimata a solicitat respingerea recursurilor
formulate în cauză şi menţinerea sentinţei civile nr. 4121 din 21.06.2011 ca
legală şi temeinică.
Analizând
hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art.304 şi
art.3041 C.proc.civ., precum şi a celorlalte dispoziţii legale
relevante, instanţa constată următoarele:
În speţă, s-a
solicitat, pe calea contenciosului administrativ, obligarea unor autorităţi
publice la dispunerea plăţii unui rest de onorariu cuvenit reclamantei - expert
judiciar contabil pentru efectuarea unei expertize contabile în cadrul unui
dosar penal aflat în stadiul de urmărire penală la Parchetul de pe lângă
Tribunalul Maramureş.
Instanţa de fond
a admis cererea, considerând că refuzul pârâtului IPJ Maramureş de a dispune
plata diferenţei de onorariu din fondul special este un refuz nejustificat
asimilat, în sensul art.2 alin.1 lit.i teza a doua din Legea 554/2004,
motivându-şi soluţia cu norme speciale procesual penale coroborate cu
dispoziţiile OG 2/2000.
Contrar
instanţei de fond, curtea apreciază că acţiunea reclamantei adresată instanţei
de contencios administrativ este lipsită de temei, pentru următoarele
considerente:
În primul rând,
astfel cum a fost concepută, acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul
Administraţiei şi Internelor este formulată împotriva unei persoane fără calitate
procesuală pasivă, recursul acestui pârât urmând a fi admis, întrucât persoana
care s-a solicitat a fi obligată să dispună plata restului de onorariu este
Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureş, ca ordonator terţiar de
credite, iar, în eventualitatea admiterii cererii, ministerul este obligat a
repartiza creditele bugetare în temeiul Legii 500/2002.
Mai departe,
instanţa va analiza în ce măsură refuzul considerat ca fiind nejustificat de a
dispune cu privire la plata unui onorariu de expert în cursul urmăririi penale
se referă la un drept ce intră în conţinutul unui raport de drept public,
administrativ. Din interpretarea sistematică a prevederilor Legii 554/2004
rezultă că refuzul rezolvării unei cereri ce poate face obiectul unei acţiuni
în contencios administrativ priveşte numai cererile de emitere a unui act
administrativ ori de eliberare a unui certificat, adeverinţă ori alt înscris,
astfel că se pune problema dacă refuzul pretins nejustificat de punere în
executare a actului considerat de instanţa de fond ca fiind administrativ (acceptul privind decontul
final) intră în sfera de reglementare a contenciosului
administrativ.
Curtea apreciază
că actele ce fac obiectul prezentei cauze nu sunt acte administrative supuse
controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ, ci sunt acte
emise de autorităţi publice în
cadrul procesului penal în exercitarea propriilor lor competenţe
conferite chiar de textele legale invocate de instanţa de fond în motivarea
soluţiei. Astfel, pretinsul accept privind decontul final, precum şi refuzul
organului de urmărire penală de a dispune plata onorariului cuvenit expertului
pentru efectuarea unei lucrări pe care a dispus-o în cadrul procesului penal nu
pot fi considerate acte administrative, ci intră în conţinutul unor raporturi
juridice complexe, supuse unui regim de drept procesual penal, necenzurabile pe
calea contenciosului administrativ. Prin urmare, remediul pe care îl are la
dispoziţie reclamanta spre a-şi realiza dreptul se regăseşte în normele procedurale
penale care guvernează aceste raporturi juridice.
Având în vedere considerentele expuse,
constatând incidenţa motivului prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., în
temeiul art.312 alin.1 şi 3 C.proc.civ., curtea va admite recursurile declarate
şi va modifica sentinţa recurată, în sensul că va respinge acţiunea faţă de
Ministerul Administraţiei şi Internelor ca fiind formulată împotriva unei
persoane fără calitate procesuală pasivă şi ca neîntemeiată faţă de restul
pârâţilor. (Judecător Cristina Paşol) |