avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Liberarea provizorie sub control judiciar. Examinarea oportunităţii cererii în raport de noile circumstanţe ale cauzei.
 
C.proc.pen., art. 1602
Decizia nr.17/17 octombrie 2011 pronunţată de I.C.C.J. - Secţiile Unite.
 
  În lipsa unor dovezi certe din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului să săvârşească noi infracţiuni ori că va incerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea părţilor, a martorilor ori prin alte asemenea fapte, se impune a fi analizată oportunitatea liberării provizorii sub control judiciar în raport de noile circumstanţe ale cauzei.
                                                              
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia  penală nr. 1079 din 17 august 2012.
 
Prin decizia penală nr.1079 din 17 august 2012 Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat de inculpata L.M., a casat în tot încheierea din 14 august 2012 dată de Tribunalul Prahova şi pe fond, conform art.160 ind.8a alin.2 Cod proc. penală, a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de aceasta şi a dispus punerea de îndată în libertate provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.43/U/17 martie 2012 emis de Tribunalul Prahova, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză, cu impunerea obligaţiilor prev. de art. .160 2 alin.3 şi alin.31 Cod proc. penală.
Pentru  a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
               Prin încheierea de şedinţă din 14 august 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 5943/105/2012, în baza disp. art. 1608a alin. 6 Cod proc. penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata L.M., aflată în Arestul I.J.P. Prahova, reţinându-se, în motivarea hotărârii, în esenţă, că infracţiunile pretins săvârşite de inculpată sunt de o gravitate deosebită, faptele comise s-au derulat pe o perioadă relativ lungă de timp, iar valoarea materială a prejudiciului cauzat în dauna statului prin neplata T.V.A., este foarte mare.
De asemenea, s-a motivat că există probe şi indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi respectiv, evaziune fiscală pentru care sunt cercetaţi ce rezultă din probatoriile administrate până în prezent, respectiv, procesele - verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesele-verbale de percheziţii domiciliare şi rapoartele de inspecţie fiscală, din care rezultă prejudiciile cauzate statului.
  Analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată prin prisma probelor şi a situaţiei de fapt reţinută în cauza, tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1602 alin. 2 Cod proc. penală, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere cu ocazia luării măsurii arestării preventive a inculpatei, temeiuri care nu au suferit modificări de natură a conduce la luarea unei măsuri alternative, cum este cea a liberării provizorii sub control judiciar.
În consecinţă, tribunalul a constatat că, deşi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin.1 Cod proc. penală, privind admisibilitatea în principiu a cererii, liberarea provizorie sub control judiciar nu este justificată şi oportună în raport de gravitatea faptei pentru care inculpata este cercetată, precum şi faţă de împrejurarea că cercetările din pezenta cauză sunt complexe, iar derularea acestora se impune a avea loc cu inculpata în stare de arest preventiv .
Nu în ultimul rând, tribunalul a apreciat că achitarea prejudiciului cauzat nu este de natură a conduce instanţa la admiterea unei astfel de cereri.
Faţă de considerentele expuse, instanţa, în baza art.1608a alin. 6 Cod proc. penală, rap. la art. 160 2 alin. 1 şi 2 Cod proc. penală, prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată.
Împotriva încheierii din 14 august 2012 a declarat recurs, în termen legal, inculpata L.M. care a criticat hotărârea instanţei de fond de nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, susţinându-se, în esenţă, că în mod greşit a fost respinsă cererea formulată deşi în cauză erau incidente dispoziţiile cuprinse în art. 1602 Cod proc. penală ce reglementează instituţia liberării provizorii sub control judiciar.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de criticile invocate, circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 Cod proc. penală, pe baza  actelor şi lucrărilor cauzei, inclusiv a celor depuse în faţa instanţei de control judiciar, precum şi din oficiu, conform disp.art.3856 alin.3 Cod proc. penală, a constatat că aceasta este afectată de netemeinicie, iar recursul declarat de inculpată este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei a rezultat că prin Ordonanţa nr. 654/P/2010 din 17 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatei L. M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 9 alin. 1 lit. a) şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, apreciindu-se că în cauză există indicii temeinice în sensul  săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la suma de 2.852.100,87 lei (RON).
Ulterior, prin încheierea de şedinţă din 17 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatei, reţinându-se incidenţa disp. art. 143 rap. la art. 681 Cod proc. penală, în sensul existenţei unor indicii temeinice şi probe verosimile, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata ar putea fi autoarea infracţiunilor imputate, în privinţa cărora legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii superioară limitei de 4 ani şi existenţa unor date certe că lăsarea acesteia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv, în condiţiile legii, ultimele prelungiri din 31 iulie 2012 pronunţată de instanţa de fond în dosarul nr. 5697/105/2012 pe o durată de 15 zile, respectiv de la 4 august 2012 până la 18 august 2012, definitivă prin încheierea din 2 august 2012 a Curţii de Apel Ploieşti şi respectiv, prin încheierea din 14 august 2012 a aceleiaşi instanţe, pe o durată de 10 zile, începând cu 19 august 2012 până la 28 august 2012 inclusiv, hotărâre, de asemenea, definitivă prin încheierea din 17 august 2012 a instanţei de control judiciar.
La luarea acestor din urmă măsuri, instanţele au avut în vedere că deşi subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii iar cauza este complexă, organele judiciare sunt datoare să depună diligenţe sporite pentru finalizarea urmăririi penale, dat fiind că inculpaţii, inclusiv recurenta L.M. sunt arestaţi preventiv din 17 martie 2012.
S-a reţinut, de asemenea, pe baza examinării actelor şi lucrărilor cauzei, că după declinarea acesteia, prin Ordonanţa nr. 257/D/P/2012 din 30 iulie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Ploieşti a extins cercetările faţă de inculpata L. M. pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, apreciind că în cauză există indicii cu privire la constituirea unui grup infracţional organizat din care au făcut parte inculpaţii G.N., K.R.-B., L. M. şi M. – L. I., prin actele lor materiale săvârşind în perioada 2011- 2012 infracţiunea de evaziune fiscală, respectiv, complicitate la aceeaşi infracţiune, cauzând un prejudiciu de 1.770.970 lei.
Cu ocazia audierii inculpatei, sub aspectul acestei din urmă infracţiuni, aceasta şi-a menţinut declaraţiile anterioare şi a solicitat efectuarea unei expertize financiar-fiscale pentru stabilirea cuantumului prejudiciului.
Raportul de expertiză financiar-fiscală nr. 301 din 13 august 2012 a fost întocmit de expert autorizat A. A., cu participarea experţilor consilieri desemnaţi de inculpaţi, respectiv N. A.M. şi C. V.
Potrivit concluziilor formulate, prejudiciul stabilit de expertul titular, în urma examinării şi verificării tuturor înscrisurilor puse la dispoziţie de organele de anchetă, se situează la nivelul sumei de 937.484,66 lei, din care 53.916,76 lei impozit pe profit şi 883.567,90 lei taxă pe valoarea adăugată.
La rândul lor, experţii consilieri au estimat prejudiciul la suma de 503.319,45 lei, din care 32.056,71 lei impozit pe profit şi 471.262,74 lei taxă pe valoarea adăugată.
  Cu înscrisurile depuse atât în faţa organului de urmărire penală cât şi la instanţe, s-a făcut dovada că după declinarea cauzei la D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Ploieşti, inculpata L. M. a achitat parte din prejudiciu, aşa cum rezultă din chitanţa seria TTG nr. 1496549 şi recipisa de consemnare seria TA nr. 2083227, ambele din data de 27 iulie 2012, pentru suma de 325.000 RON, chitanţa seria TTG nr. 1496709 şi recipisa de consemnare seria TA nr. 2083231, ambele emise la data de 30 iulie 2012, pentru suma de 75.000 RON, chitanţa seria TS8 nr. 4316159 din 2 aprilie 2012, pentru suma de 40.000 RON, reprezentând valoarea bunului pus sub sechestru şi respectiv, chitanţa seria TTG nr. 1496980 şi recipisa de consemnare seria TA nr. 2083238, ambele din 2 august 2012, pentru suma de 10.000 RON.
Separat de aceasta, se constată, pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, că prin Ordonanţa din 25 aprilie 2012, organul de urmărire penală a dispus instituirea sechestrului penal asupra mai multor bunuri imobile, evaluate la suma totală de 2.938.785 RON.
Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, în raport de probele şi mijloacele de probă administrate până în prezent, dispoziţiile cuprinse în art. 1602 Cod proc. penală, precum şi faţă de Decizia în interesul legii nr. 17/17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea a constatat, contrar soluţiei adoptată de instanţa de fond, că aceasta este nu doar admisibilă, faţă de îndeplinirea cerinţelor cuprinse în alineatul 1, ci şi întemeiată, având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei  vreuneia dintre ipotezele arătate sub art. 1602 alin.2 Cod proc. penală şi care împiedică liberarea provizorie sub control judiciar.
Motivarea instanţei de fond în argumentarea soluţiei adoptate, în sensul că liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatei nu este oportună, întrucât lăsarea sa în libertate prezintă o stare de pericol ce rezultă din afectarea echilibrului economic, firesc, precum şi din starea de indignare şi dezaprobare publică şi insecuritate nu poate fi însuşită de instanţa de control judiciar, întrucât, aşa cum rezultă din jurisprudenţa instanţei europene, pericolul de împiedicare a bunei desfăşurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorităţi, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice, ceea ce în cauză nu s-a demonstrat.
Susţinerea unităţii de parchet în legătură cu unele demersuri făcute de inculpata M.-L.O. în scopul influenţării adevărului, chiar reale dacă ar fi, nu pot influenţa în sens negativ situaţia juridică a inculpatei L. M., cu atât mai mult cu cât, în prezent, autoarea acestora este cercetată în stare de libertate.
Pe de altă parte, Curtea a constatat, contrar argumentelor avute în  vedere de tribunal, că situaţia de fapt reţinută la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei s-a modificat semnificativ în favoarea sa, după cum urmează:
Astfel, aşa cum s-a arătat anterior, recurenta-inculpată a fost arestată preventiv la data de 17 martie 2012, pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu peste 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, în privinţa cărora legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii de la 2 la 11 ani, apreciindu-se, iniţial, că valoarea prejudiciului se situează la suma de 2.852.100,87 lei.
Ulterior, însuşi organul de urmărire penală, a estimat întinderea prejudiciului la suma de 1.700.000 lei, iar prin raportul de expertiză financiar-fiscală, întocmit la data de 13 august 2012, această valoare a fost stabilită la suma de circa 900.000 lei, în opinia expertului desemnat în cauză, şi aproximativ 500.000 lei, în opinia experţilor consilieri.
Chiar anterior stabilirii acestui din urmă prejudiciu, recurenta-inculpată a achitat parte importantă din debit, astfel cum rezultă  din  înscrisurile  la  care s-a făcut referire anterior, aşa încât, rezultă, fără putinţă de tăgadă, nu numai că inculpata nu a împiedicat mersul anchetei, ci chiar a contribuit la desfăşurarea procesului penal în bune condiţii, prin acoperirea celei mai mari părţi din prejudiciul rezultat din expertiză.
  De asemenea, s-a constatat că inculpata L.M. a fost arestată preventiv o perioadă situată în apropierea limitei maxime prevăzută în art. 159 alin. 13 Cod proc. penală şi deşi rezonabilă, faţă de datele ulterioare ale anchetei, conduce la concluzia că scopul procesului penal poate fi atins şi prin liberarea provizorie sub control judiciar, aşa cum rezultă din dispoziţiile cuprinse în art. 136 alin. 2 Cod proc. penală, obligaţiile impuse inculpatei în situaţia admiterii cererii constituindu-se în garanţii suficiente în acest sens, îndeosebi prin impunerea obligaţiei facultative în conformitate cu art. 1602 alin. 31 lit. f) Cod proc. penală, respectiv de a nu exercita profesia, meseria ori de a nu desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, aceasta având cunoştinţă că nerespectarea oricăreia dintre obligaţii atrage revocarea măsurii.
  Nu în ultimul rând, Curtea a reţinut circumstanţele ce ţin de persoana inculpatei, aflată la primul conflict cu legea penală, cu o atitudine procesuală corespunzătoare, studii superioare, aşa încât,a concluzionat că la acest moment, nu se mai justifică menţinerea stării de arest preventiv, măsura alternativă a liberării provizorii sub control judiciar fiind suficientă pentru finalizarea procesului penal.
  Chiar dacă prin Ordonanţa nr. 257/D/P/2012 din 30 iulie 2012  Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti a dispus extinderea cercetărilor faţă de inculpată şi sub aspectul infracţiunii prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, acesta nu reprezintă temei suficient pentru respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Aşa cum s-a motivat anterior, recurenta-inculpată este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. a) şi c) şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, aceasta fiind o încadrare juridică mai blândă faţă de cea care a determinat arestarea, în privinţa căreia legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii de  la 2 la 10 ani, astfel că, în situaţia în care noile acuzaţii se vor confirmă, inculpata riscă o pedeapsă de maxim 10 ani, având în vedere că în conformitate cu art. 7 alin. 2 din Legea nr. 39/2003, pedeapsa pentru faptele prevăzute în alin. 1 nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat.
Pe de altă parte, nu poate fi ignorată atitudinea inculpatei, de achitare a unei părţi consistente din prejudiciu, situaţie ce ar putea face posibilă aplicarea disp. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, respectiv reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul în care în cursul urmăririi penale sau a judecăţii până la primul termen, prejudiciul ar fi acoperit în totalitate.
  În raport de considerentele anterior arătate, Curtea, constatând incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18  Cod proc. penală, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) Cod proc. penală, a admis  recursul declarat de inculpată, a casat în tot hotărârea, iar, pe fond, a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata L. M. şi a dispus punerea acesteia în libertate, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză.
  Totodată, s-a dispus ca, pe timpul liberării provizorii, inculpata să se supună obligaţiilor prevăzute de art.1602 alin. 3, alin.31 Cod proc. penală, precum şi a unora dintre cele arătate la alin. 32 din acelaşi articol.
  S-a atras atenţia inculpatei că, în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor ce-i revin sau a situaţiilor prev. de art. 16010 Cod proc. penală, se va lua faţă de aceasta măsura arestării preventive.
 
  (Judecător Ioana Nonea)