Liberarea provizorie sub control
judiciar. Examinarea oportunităţii cererii în raport de noile circumstanţe ale
cauzei.
C.proc.pen., art. 1602
Decizia nr.17/17 octombrie 2011
pronunţată de I.C.C.J. - Secţiile Unite.
În
lipsa unor dovezi certe din care să rezulte necesitatea împiedicării
inculpatului să săvârşească noi infracţiuni ori că va incerca să zădărnicească
aflarea adevărului prin influenţarea părţilor, a martorilor ori prin alte
asemenea fapte, se impune a fi analizată oportunitatea liberării provizorii sub
control judiciar în raport de noile circumstanţe ale cauzei.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia
Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia penală nr. 1079 din 17 august 2012.
Prin decizia penală nr.1079 din
17 august 2012 Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat de inculpata
L.M., a casat în tot încheierea din 14 august 2012 dată de Tribunalul Prahova
şi pe fond, conform art.160 ind.8a alin.2 Cod proc. penală, a admis cererea de
liberare provizorie sub control judiciar formulată de aceasta şi a dispus
punerea de îndată în libertate provizorie sub control judiciar de sub puterea
mandatului de arestare preventivă nr.43/U/17 martie 2012 emis de Tribunalul
Prahova, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză, cu impunerea
obligaţiilor prev. de art. .160 2 alin.3 şi alin.31 Cod proc. penală.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar
a reţinut următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din
14 august 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 5943/105/2012,
în baza disp. art. 1608a alin. 6 Cod proc. penală, a fost respinsă, ca
neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de
inculpata L.M., aflată în Arestul I.J.P. Prahova, reţinându-se, în motivarea
hotărârii, în esenţă, că infracţiunile pretins săvârşite de inculpată sunt de o
gravitate deosebită, faptele comise s-au derulat pe o perioadă relativ lungă de
timp, iar valoarea materială a prejudiciului cauzat în dauna statului prin
neplata T.V.A., este foarte mare.
De asemenea, s-a motivat că
există probe şi indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit infracţiunile de
complicitate la evaziune fiscală şi respectiv, evaziune fiscală pentru care
sunt cercetaţi ce rezultă din probatoriile administrate până în prezent,
respectiv, procesele - verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesele-verbale
de percheziţii domiciliare şi rapoartele de inspecţie fiscală, din care rezultă
prejudiciile cauzate statului.
Analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată
de inculpată prin prisma probelor şi a situaţiei de fapt reţinută în cauza,
tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1602
alin. 2 Cod proc. penală, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere cu
ocazia luării măsurii arestării preventive a inculpatei, temeiuri care nu au
suferit modificări de natură a conduce la luarea unei măsuri alternative, cum
este cea a liberării provizorii sub control judiciar.
În consecinţă, tribunalul a
constatat că, deşi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin.1
Cod proc. penală, privind admisibilitatea în principiu a cererii, liberarea
provizorie sub control judiciar nu este justificată şi oportună în raport de
gravitatea faptei pentru care inculpata este cercetată, precum şi faţă de
împrejurarea că cercetările din pezenta cauză sunt complexe, iar derularea
acestora se impune a avea loc cu inculpata în stare de arest preventiv .
Nu în ultimul rând, tribunalul a
apreciat că achitarea prejudiciului cauzat nu este de natură a conduce instanţa
la admiterea unei astfel de cereri.
Faţă de considerentele expuse,
instanţa, în baza art.1608a alin. 6 Cod proc. penală, rap. la art. 160 2 alin.
1 şi 2 Cod proc. penală, prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea de
liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată.
Împotriva încheierii din 14
august 2012 a
declarat recurs, în termen legal, inculpata L.M. care a criticat hotărârea
instanţei de fond de nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele susţinute
oral cu ocazia dezbaterilor, susţinându-se, în esenţă, că în mod greşit a fost
respinsă cererea formulată deşi în cauză erau incidente dispoziţiile cuprinse
în art. 1602 Cod proc. penală ce reglementează instituţia liberării provizorii
sub control judiciar.
Curtea, examinând încheierea
recurată, în raport de criticile invocate, circumscrise cazului de casare prev.
de art. 3859 pct. 18 Cod proc. penală, pe baza
actelor şi lucrărilor cauzei, inclusiv a celor depuse în faţa instanţei
de control judiciar, precum şi din oficiu, conform disp.art.3856 alin.3 Cod
proc. penală, a constatat că aceasta este afectată de netemeinicie, iar
recursul declarat de inculpată este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din examinarea actelor şi
lucrărilor cauzei a rezultat că prin Ordonanţa nr. 654/P/2010 din 17 martie 2012 a Parchetului de pe lângă
Tribunalul Prahova, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatei
L. M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 9 alin. 1 lit. a) şi
alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 9
alin. 1 lit. c) şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2
Cod penal, apreciindu-se că în cauză există indicii temeinice în sensul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală,
prejudiciul fiind estimat la suma de 2.852.100,87 lei (RON).
Ulterior, prin încheierea de
şedinţă din 17 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, s-a dispus luarea
măsurii arestării preventive a inculpatei, reţinându-se incidenţa disp. art.
143 rap. la art. 681 Cod proc. penală, în sensul existenţei unor indicii
temeinice şi probe verosimile, din care rezultă presupunerea rezonabilă că
inculpata ar putea fi autoarea infracţiunilor imputate, în privinţa cărora
legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii superioară limitei de 4 ani şi
existenţa unor date certe că lăsarea acesteia în libertate ar prezenta pericol
concret pentru ordinea publică.
Măsura arestării preventive a
fost prelungită succesiv, în condiţiile legii, ultimele prelungiri din 31 iulie
2012 pronunţată de instanţa de fond în dosarul nr. 5697/105/2012 pe o durată de
15 zile, respectiv de la 4 august 2012 până la 18 august 2012, definitivă prin
încheierea din 2 august 2012
a Curţii de Apel Ploieşti şi respectiv, prin încheierea
din 14 august 2012 a
aceleiaşi instanţe, pe o durată de 10 zile, începând cu 19 august 2012 până la
28 august 2012 inclusiv, hotărâre, de asemenea, definitivă prin încheierea din
17 august 2012 a
instanţei de control judiciar.
La luarea acestor din urmă
măsuri, instanţele au avut în vedere că deşi subzistă temeiurile avute în
vedere la luarea măsurii iar cauza este complexă, organele judiciare sunt
datoare să depună diligenţe sporite pentru finalizarea urmăririi penale, dat
fiind că inculpaţii, inclusiv recurenta L.M. sunt arestaţi preventiv din 17
martie 2012.
S-a reţinut, de asemenea, pe baza
examinării actelor şi lucrărilor cauzei, că după declinarea acesteia, prin
Ordonanţa nr. 257/D/P/2012 din 30 iulie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Ploieşti a
extins cercetările faţă de inculpata L. M. pentru infracţiunea prev. de art. 7
alin. 1 din Legea nr. 39/2003, apreciind că în cauză există indicii cu privire
la constituirea unui grup infracţional organizat din care au făcut parte
inculpaţii G.N., K.R.-B., L. M. şi M. – L. I., prin actele lor materiale
săvârşind în perioada 2011- 2012 infracţiunea de evaziune fiscală, respectiv,
complicitate la aceeaşi infracţiune, cauzând un prejudiciu de 1.770.970 lei.
Cu ocazia audierii inculpatei,
sub aspectul acestei din urmă infracţiuni, aceasta şi-a menţinut declaraţiile
anterioare şi a solicitat efectuarea unei expertize financiar-fiscale pentru
stabilirea cuantumului prejudiciului.
Raportul de expertiză
financiar-fiscală nr. 301 din 13 august 2012 a fost întocmit de expert autorizat A. A.,
cu participarea experţilor consilieri desemnaţi de inculpaţi, respectiv N. A.M.
şi C. V.
Potrivit concluziilor formulate,
prejudiciul stabilit de expertul titular, în urma examinării şi verificării
tuturor înscrisurilor puse la dispoziţie de organele de anchetă, se situează la
nivelul sumei de 937.484,66 lei, din care 53.916,76 lei impozit pe profit şi
883.567,90 lei taxă pe valoarea adăugată.
La rândul lor, experţii
consilieri au estimat prejudiciul la suma de 503.319,45 lei, din care 32.056,71
lei impozit pe profit şi 471.262,74 lei taxă pe valoarea adăugată.
Cu
înscrisurile depuse atât în faţa organului de urmărire penală cât şi la
instanţe, s-a făcut dovada că după declinarea cauzei la D.I.I.C.O.T.- Serviciul
Teritorial Ploieşti, inculpata L. M. a achitat parte din prejudiciu, aşa cum
rezultă din chitanţa seria TTG nr. 1496549 şi recipisa de consemnare seria TA
nr. 2083227, ambele din data de 27 iulie 2012, pentru suma de 325.000 RON,
chitanţa seria TTG nr. 1496709 şi recipisa de consemnare seria TA nr. 2083231,
ambele emise la data de 30 iulie 2012, pentru suma de 75.000 RON, chitanţa
seria TS8 nr. 4316159 din 2 aprilie 2012, pentru suma de 40.000 RON,
reprezentând valoarea bunului pus sub sechestru şi respectiv, chitanţa seria
TTG nr. 1496980 şi recipisa de consemnare seria TA nr. 2083238, ambele din 2
august 2012, pentru suma de 10.000 RON.
Separat de aceasta, se constată,
pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, că prin Ordonanţa din 25 aprilie 2012,
organul de urmărire penală a dispus instituirea sechestrului penal asupra mai
multor bunuri imobile, evaluate la suma totală de 2.938.785 RON.
Examinând cererea de liberare
provizorie sub control judiciar, în raport de probele şi mijloacele de probă
administrate până în prezent, dispoziţiile cuprinse în art. 1602 Cod proc.
penală, precum şi faţă de Decizia în interesul legii nr. 17/17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, Curtea a constatat, contrar soluţiei adoptată de instanţa
de fond, că aceasta este nu doar admisibilă, faţă de îndeplinirea cerinţelor
cuprinse în alineatul 1, ci şi întemeiată, având în vedere că în cauză nu s-a
făcut dovada existenţei vreuneia dintre
ipotezele arătate sub art. 1602 alin.2 Cod proc. penală şi care împiedică
liberarea provizorie sub control judiciar.
Motivarea instanţei de fond în
argumentarea soluţiei adoptate, în sensul că liberarea provizorie sub control
judiciar a inculpatei nu este oportună, întrucât lăsarea sa în libertate
prezintă o stare de pericol ce rezultă din afectarea echilibrului economic,
firesc, precum şi din starea de indignare şi dezaprobare publică şi
insecuritate nu poate fi însuşită de instanţa de control judiciar, întrucât,
aşa cum rezultă din jurisprudenţa instanţei europene, pericolul de împiedicare
a bunei desfăşurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de
autorităţi, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice, ceea ce în cauză nu s-a
demonstrat.
Susţinerea unităţii de parchet în
legătură cu unele demersuri făcute de inculpata M.-L.O. în scopul influenţării
adevărului, chiar reale dacă ar fi, nu pot influenţa în sens negativ situaţia
juridică a inculpatei L. M., cu atât mai mult cu cât, în prezent, autoarea
acestora este cercetată în stare de libertate.
Pe de altă parte, Curtea a
constatat, contrar argumentelor avute în
vedere de tribunal, că situaţia de fapt reţinută la luarea măsurii
arestării preventive a inculpatei s-a modificat semnificativ în favoarea sa,
după cum urmează:
Astfel, aşa cum s-a arătat
anterior, recurenta-inculpată a fost arestată preventiv la data de 17 martie
2012, pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală cu consecinţa
prejudicierii bugetului de stat cu peste 500.000 euro, în echivalentul monedei
naţionale, în privinţa cărora legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii de la
2 la 11 ani, apreciindu-se, iniţial, că valoarea prejudiciului se situează la
suma de 2.852.100,87 lei.
Ulterior, însuşi organul de
urmărire penală, a estimat întinderea prejudiciului la suma de 1.700.000 lei,
iar prin raportul de expertiză financiar-fiscală, întocmit la data de 13 august
2012, această valoare a fost stabilită la suma de circa 900.000 lei, în opinia
expertului desemnat în cauză, şi aproximativ 500.000 lei, în opinia experţilor
consilieri.
Chiar anterior stabilirii acestui
din urmă prejudiciu, recurenta-inculpată a achitat parte importantă din debit,
astfel cum rezultă din înscrisurile
la care s-a făcut referire
anterior, aşa încât, rezultă, fără putinţă de tăgadă, nu numai că inculpata nu
a împiedicat mersul anchetei, ci chiar a contribuit la desfăşurarea procesului
penal în bune condiţii, prin acoperirea celei mai mari părţi din prejudiciul
rezultat din expertiză.
De
asemenea, s-a constatat că inculpata L.M. a fost arestată preventiv o perioadă
situată în apropierea limitei maxime prevăzută în art. 159 alin. 13 Cod proc.
penală şi deşi rezonabilă, faţă de datele ulterioare ale anchetei, conduce la
concluzia că scopul procesului penal poate fi atins şi prin liberarea
provizorie sub control judiciar, aşa cum rezultă din dispoziţiile cuprinse în
art. 136 alin. 2 Cod proc. penală, obligaţiile impuse inculpatei în situaţia
admiterii cererii constituindu-se în garanţii suficiente în acest sens,
îndeosebi prin impunerea obligaţiei facultative în conformitate cu art. 1602
alin. 31 lit. f) Cod proc. penală, respectiv de a nu exercita profesia, meseria
ori de a nu desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta,
aceasta având cunoştinţă că nerespectarea oricăreia dintre obligaţii atrage
revocarea măsurii.
Nu
în ultimul rând, Curtea a reţinut circumstanţele ce ţin de persoana inculpatei,
aflată la primul conflict cu legea penală, cu o atitudine procesuală
corespunzătoare, studii superioare, aşa încât,a concluzionat că la acest
moment, nu se mai justifică menţinerea stării de arest preventiv, măsura alternativă
a liberării provizorii sub control judiciar fiind suficientă pentru finalizarea
procesului penal.
Chiar
dacă prin Ordonanţa nr. 257/D/P/2012 din 30 iulie 2012 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti a dispus extinderea
cercetărilor faţă de inculpată şi sub aspectul infracţiunii prev. de art. 7
alin. 1 din Legea nr. 39/2003, acesta nu reprezintă temei suficient pentru
respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Aşa cum s-a motivat anterior,
recurenta-inculpată este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune
fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. a) şi c) şi alin. 2 din Legea nr.
241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, aceasta fiind o încadrare
juridică mai blândă faţă de cea care a determinat arestarea, în privinţa căreia
legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii de
la 2 la 10 ani, astfel că, în situaţia în care noile acuzaţii se vor
confirmă, inculpata riscă o pedeapsă de maxim 10 ani, având în vedere că în
conformitate cu art. 7 alin. 2 din Legea nr. 39/2003, pedeapsa pentru faptele
prevăzute în alin. 1 nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege
pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional
organizat.
Pe de altă parte, nu poate fi
ignorată atitudinea inculpatei, de achitare a unei părţi consistente din
prejudiciu, situaţie ce ar putea face posibilă aplicarea disp. art. 10 alin. 1
din Legea nr. 241/2005, respectiv reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă
prevăzute de lege, în cazul în care în cursul urmăririi penale sau a judecăţii
până la primul termen, prejudiciul ar fi acoperit în totalitate.
În
raport de considerentele anterior arătate, Curtea, constatând incidenţa cazului
de casare prev. de art. 3859 pct. 18 Cod
proc. penală, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) Cod proc. penală,
a admis recursul declarat de inculpată,
a casat în tot hotărârea, iar, pe fond, a admis cererea de liberare provizorie
sub control judiciar formulată de inculpata L. M. şi a dispus punerea acesteia
în libertate, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză.
Totodată,
s-a dispus ca, pe timpul liberării provizorii, inculpata să se supună
obligaţiilor prevăzute de art.1602 alin. 3, alin.31 Cod proc. penală, precum şi
a unora dintre cele arătate la alin. 32 din acelaşi articol.
S-a
atras atenţia inculpatei că, în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor
ce-i revin sau a situaţiilor prev. de art. 16010 Cod proc. penală, se va lua
faţă de aceasta măsura arestării preventive.
