Legea penală mai favorabilă. Aplicarea dispoziţiilor art.741 C.pen. pentru fapte comise anterior declarării ca neconstituţional a textului introdus prin Legea nr. 202/2010 privind „Mica reformă în justiţie”Legea penală mai favorabilă. Aplicarea dispoziţii
Cod penal, art.741 şi art. 13
În cazul
săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 din Legea 241/2005
(infracţiune economică), comisă anterior intrării în vigoare a Legii 202/2010,
achitarea prejudiciului cauzat bugetului de stat de către inculpat, ulterior
primului termen de judecată, nu poate conduce la aplicarea dispoziţiilor art.10
din legea evaziunii fiscale, nefiind îndeplinită condiţia procedurală, dar
poate atrage aplicarea dispoziţiilor mai favorabile prevăzute de art.74/1
C.pen., chiar dacă a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. nr.
573/2011 a Curţii Constituţionale, întrucât aplicarea acestuia nu este
condiţionată de achitarea prejudiciului până la primul termen de judecată, ci
până la pronunţarea sentinţei de către prima instanţă.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi
pentru cauze cu minori şi de familie,
Sentinţa
penală nr. 54 din 23 martie 2012.
Prin sentinţa penală în baza art.9 alin.1 lit.b din
Legea nr.241/2005, cu art.74 lit.a Cod penal şi art.76 lit.d Cod penal, a fost
condamnat inculpatul C.D., la 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71,64 lit.a
teza a-II-a, b şi c Cod penal.
În baza art.81 Cod penal a fost
suspendată condiţionat executarea pedepsei.
În baza art.82 Cod penal a fost
stabilit un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, din care 6 luni reprezintă
pedeapsa aplicată şi 2 ani termenul prevăzut de lege.
S-a atras atenţia inculpatului asupra
dispoziţiilor art.83 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal pe
durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor
accesorii.
În baza art.346 Cod procedură penală a
fost respinsă acţiunea civilă formulată de către partea civilă Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti luându-se act că inculpatul a
achitat prejudiciul în sumă de 10.612 lei cauzat bugetului consolidat al
statului prin comiterea faptei.
În baza art.13 din Legea nr.241/2005 la rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare, instanţa va comunica Oficiului Naţional
al Registrului Comerţului copie de pe dispozitivul hotărârii judecătoreşti
definitive.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a
reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii
de evaziune fiscala prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 constând în aceea că
în calitate de administrator al SC„D.C.” SRL, , nu a înregistrat în evidenţa
contabilă a societăţii în perioada 01.01.2009 – 30.06.2009 vânzarea unei
cantităţi de mărfuri în valoare de 57393 lei şi prin această modalitate s-a
sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 1449 lei şi a unui TVA
în valoare de 9163 lei, suma totală cu care a prejudiciat bugetul consolidat al
statului fiind de 10612 lei, din care a achitat suma de 2000 lei, conform
chitanţei seria TS 4 A
nr.5310449 / 03.11.2010.
Existenta faptei si vinovăţia inculpatului sunt
atestate de materialul probator administrat în cauză, respectiv: recunoaşterea
autorului din cuprinsul declaraţiei dată în cadrul cercetării judecătoreşti,
recunoaştere ce nu a fost făcută însă în condiţiile art. 3201 C. pr. Pen.,
şi care se coroborează cu nota de constatare nr. CG nr. 8383/7/07.2009
întocmită de Garda Financiara Dâmboviţa in urma controlului efectuat de aceasta
instituţie la SC D.C.
SRL, raportul de inspecţie fiscala nr. 30558/28.09.2009 întocmit de DGFP
Dâmboviţa in urma inspecţiei fiscale generale
efectuata la SC D.C. SRL
in perioada 21-28.09.2009, documentele vizând firma controlata constând in
bilanţ de verificare sept.2008-mai 2009, declaraţii depuse privind obligaţiile
la bugetul de stat si bilanţ contabil din 31.12.2008, nota explicativa data de
inculpat la cererea organelor de control,
decizie de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata
stabilite de inspecţia fiscala.
Ca urmare, se apreciază că fapta
inculpatului care în calitate de administrator al SC„D.C.” SRL, nu a
înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii în perioada 01.01.2009 –
30.06.2009 vânzarea unei cantităţi de mărfuri în valoare de 57393 lei şi prin
această modalitate s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de
1449 lei şi a unui TVA în valoare de 9163 lei, suma totală cu care a
prejudiciat bugetul consolidat al statului fiind de 10612 lei, constituie
infracţiunile de evaziune fiscala prevăzute de art.9 alin. 1 lit. b din Legea
nr. 241/2005, actele materiale constând in omisiunea evidenţierii, în actele
contabile, a operaţiunilor comerciale
efectuate, prin acesta realizându-se venituri nefiscalizate.
Pe latura civila, instanţa de fond a
constatat că ANAF, in temeiul art. 119-169 Cod proced. fiscala si art. 14-16
Cod proced. penala, s-au constituit parte civilă în cauză cu suma de 33 180, 21
lei, titularul cererii apreciind în acest cuantum prejudiciul produs de
inculpat prin comiterea infracţiunii de evaziune fiscala, la care s-ar adăuga
obligaţii suplimentare si nedeclarate datorate bugetului consolidat al
statului.
Analizând materialul probator, cu
referire îndeosebi la documentaţia întocmită de Garda Financiara Dâmboviţa în
urma controlului efectuat la firma administrată de inculpat, instanţa de fond a
constatat că prejudiciul produs prin chiar fapta de evaziune fiscala dedusa
judecaţii este în cuantum de 10 612 lei, apreciindu-se ca sunt îndeplinite
condiţiile răspunderii civile delictuale doar cu privire la acesta suma,
respectiv existenta faptei ilicite, constând în încălcarea normelor de drept
penal substanţial, a prejudiciul cert atât în privinţa existentei cât şi a
posibilităţii de evaluare, a legăturii de cauzalitate intre fapta si prejudiciu
dedusa inclusiv din prevederile de drept
penal care statornicesc răspunderea, inclusiv răspunderea civilă pentru
prejudiciile cauzate prin fapte penale precum şi vinovăţia inculpatului,
constând în intenţia cu care a acţionat, diferenţa până la 33 180, 21 lei
reprezentând alte obligaţii fiscale neachitate de SC D.C. SRL, ce exced
obiectului cauzei.
Prejudiciul în cuantum de 10.612
lei a fost acoperit de inculpat, în parte, respectiv 2000 lei in faza de
urmărire penală, iar restul în faza de judecată, dovadă făcută în acest sens cu
chitanţele nr. 53 10449/3.11.2010 depusă în dosarul de urmărire penală, nr.
5314204/11.03.2011(fila 13 dos. fond ) respectiv nr. 5316639/14.06.2011(fila 30
dosar fond).
Mai mult decât atât, din adeverinţa
emisa de AFP Titu depusă de inculpat (fila 47) rezultă că suma de 33731 lei constituie creanţa
recuperata de partea civila in urma atragerii răspunderii patrimoniale, aceasta
suma rezultând din adiţionarea sumelor enumerate cuprinse in adresa depusa la dosarul
cauzei de partea civila( fila 31 dosar fond) reprezentând TVA, dobânzi TVA,
impozit microîntreprinderi si impozit pe profit .
Ca urmare instanţa a respins
acţiunea civilă promovată în cauză, luând act că inculpatul a achitat
prejudiciul în sumă de 10.612 lei cauzat bugetului consolidat al statului prin
comiterea faptei.
Împotriva acestei
sentinţe au declarat apel
inculpatul C.D. şi partea civilă ANAF prin D.G.F.P. Dâmboviţa.
În motivarea scrisă a apelului partea civilă critică
sentinţa pentru greşita respingere a
acţiunii civile. Se susţine că în speţă nu sunt
aplicabile disp. art. 346 alin. 3 Cod procedură penală pentru a se putea
respinge acţiunea civilă, inculpatul fiind condamnat pentru infracţiunea de
evaziune fiscală. De asemenea, nu s-a observat că ANAF s-a constituit parte
civilă cu suma de 33.180,21 lei, în timp
ce inculpatul a achitat suma de 10.612
lei, iar cu privire la majorările de întârziere instanţa nu s-a pronunţat.
În motivarea orală a apelului inculpatul, prin apărătorul
său, solicită desfiinţarea sentinţei şi
aplicarea disp. art. 10 din Legea nr. 241/2005 deoarece a achitat
prejudiciul până la pronunţarea
sentinţei.
În subsidiar, inculpatul solicită achitarea sa pentru lipsa de pericol
social al infracţiunii (art. 18/1 Cod penal).
Examinând
hotărârea atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 371 Cod procedură penală Curtea constată că
apelul inculpatului este fondat pentru
următoarele considerente.
Inculpatul C.D. a fost trimis în judecată pentru
săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b) din
Legea nr. 241/2005, întrucât în calitate
de administrator al SC D.C. SRL nu a înregistrat în evidenţa
contabilă a firmei, pentru perioada
01.01.2009-30.06.2009, vânzarea unor mărfuri în valoare de 57.393 lei,
sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit în sumă de 1.449 lei şi
TVA în valoare de 9.163 lei (în total
10.612 lei) din care a achitat suma de 2.000 lei.
Această situaţie de fapt descrisă în actul de sesizare
a fost reţinută şi de către prima instanţă şi
nici nu a fost contestată de către
apelanţi.
În esenţă, Curtea reţine că inculpatul C.D. este
administratorul firmei SC D.C. SRL, iar
în urma unui control al Gărzii Financiare Dâmboviţa s-a constatat că în
perioada 01.01.2009 – 30.06.2009 acesta nu a înregistrat în evidenţa contabilă
a societăţii facturile de comercializare a unor mărfuri în valoare de 57.393 lei
(notă de constatare seria CG nr. 8383/07.07.2009). Actele de control sus menţionate, au fost
însuşite de către inculpat, care a şi plătit suma de 2.000 lei pentru prejudiciul
imputat de partea civilă.
În declaraţia dată în faţa primei instanţe inculpatul
a recunoscut săvârşirea faptelor imputate prin rechizitoriu.
Fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă
anterior, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit.
b) din Legea nr. 241/2005.
În ceea ce priveşte
susţinerea inculpatului în sensul că sunt incidente disp. art. 10 din Legea nr. 241/2005, Curtea
consideră că aceasta nu poate fi
primită.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 241/2005 în cazul
săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută de această lege, dacă
în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de
judecată, învinuitul ori inculpatul
acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele prevăzute de lege pentru fapta
săvârşită se reduc la jumătate (…). Dacă prejudiciul cauza şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000
euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă.
După cum se poate lesne observa aplicarea textului
este condiţionată de achitarea integrală a prejudiciului până la primul termen
de judecată, ceea ce în cauza de faţă nu a avut
loc.
Curtea constată însă că prejudiciul ce a fost achitat
de inculpat până la pronunţarea
sentinţei este în legătură directă că
aplicarea altui text de lege favorabil (art. 74/1 Cod penal). În acest
sens este de elucidat, în primul rând, cuantumul prejudiciului cauzat bugetului
de stat întrucât partea civilă invocă, prin apelul declarat, neacordarea
majorărilor de întârziere şi alte
penalităţi aferente.
Prin rechizitoriul nr. 1290/P/2010 al Parchetului
de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa
inculpatul C.D. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, cu un prejudiciu adus
bugetului de stat în sumă totală 10.612 lei, prejudiciu stabilit în urma
controalelor de către Garda Financiară
şi D.G.F.P. Dâmboviţa.
Această sumă
imputată inculpatului C.D. a fost
achitată până la pronunţarea
sentinţei primei instanţei, lucru confirmat de partea civilă (filele 30,31 şi 47 dosar fond). Totodată,
din adresa ANAF – AFP Titu rezultă că în urma încheierii procedurii de insolvenţă şi radierea societăţii D.C. SRL s-a emis
borderou de scădere pentru obligaţiile societăţii pentru suma de 33.731 lei şi debitarea cu
această sumă a administratorului firmei
C.D. reprezentând creanţe recuperate în urma atragerii răspunderii patrimoniale.
În aceste condiţii Curtea constată că în mod
justificat prima instanţă a stabilit că prejudiciul cauzat de inculpat
în prezenta cauză este în sumă de
10.612 lei şi care a fost achitat părţii civile. Diferenţele solicitate de
partea civilă reprezentând majorări,
penalităţi etc. au fost incluse în
suma solicitată în procedura
insolvenţei.
Opinând că prejudiciul cauzat de către inculpat a fost
corect stabilit şi totodată achitat părţii civile (în acest sens apare ca
nefondat apelul acestei părţi), instanţa de apel va constata că în cauză este incident un alt
text de lege, aşa cum s-a menţionat (art. 74/1 Cod penal).
Potrivit art. 74/1 Cod penal în cazul săvârşirii
infracţiunii de (…) ori a unor infracţiuni economice prev. de legi speciale,
prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al
judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă învinuitul sau
inculpatul acoperă integral
prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prev. de lege se reduc la
jumătate, (alin. 1), iar dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000
euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă
(…).
În primul rând textul (fără a mai intra în comentarii
privind natura juridică şi lacunele constatate de organele competente) nu
condiţionează achitarea prejudiciului
cauzat de către inculpat până la primul termen de judecată, aşa cum stabileşte
disp. art. 10 din Legea nr. 241/2005, ci până la soluţionarea cauzei în primă
instanţă.
În al doilea rând, deşi, disp. art. 74/1 Cod penal a
fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 573/2011 a Curţii
Constituţionale, el poate fi interpretat
şi aplicat în cazul în care este incident, ca o lege penală mai favorabilă
inculpatului. Astfel, acest articol a intrat în vigoare odată cu Legea nr. 202/2010 privind mica
reformă, fiind deci „activ” în perioada judecării cauzei de către tribunal (instanţa fiind sesizată la data de 09.12.2011), fiind
declarat neconstituţional la data de 03.05.2011 de către instanţa de contencios
constituţional.
În aceste condiţii, chiar dacă disp. art. 74/1 Cod
penal a fost declarat neconstituţional
iar aplicarea sa încetează,
conform art. 147 din Constituţia României, dispoziţiile sale mai
favorabile pot fi aplicate conform art. 13 Cod penal. Această interpretare este
prevăzută expres şi în noul Cod penal
(art. 5 alin. 2) adoptat din Legea nr. 286/2009.
Având în vedere aceste
ultime argumente, Curtea va conchide că faţă de inculpat sunt incidente
disp. art. 74/1 Cod penal.
În privinţa temeiului încetării procesului penal se
poate observa că acest text prevede aplicarea unei sancţiuni administrative,
ori, acest lucru înseamnă (deşi textul este
lacunar ) o schimbare a răspunderii penale cu o răspundere administrativă. Opinăm în
acest sens, întrucât o sancţiune administrativă nu este decât consecinţa unei
răspunderi administrative. Nu se poate interpreta că aplicarea acestei
sancţiuni constituie o cauză de
nepedepsire (art.10 lit. i C.p.p.)
întrucât acesta din urmă are în vedere
alte aspecte şi presupune nepedepsirea autorului atunci când intervin (ex. art.
22, 30, 260 alin. 2, 264 alin. 3 Cod penal etc.).
Faţă de toate aceste considerente, Curtea, în baza
art. 379 alin. 1 pct. 2 lit. b) Cod procedură penală a admis apelul
inculpatului, a desfiinţat hotărârea atacată şi în consecinţă, în baza art. 11
pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i) Cod procedură penală cu aplic. art. 74/1
şi art. 13 Cod penal a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.D. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 74/1 alin. 2 teza a II-a rap. la art. 91 lit. c) Cod penal
ia aplicat inculpatului C.D. o amendă administrativă de 1.000 lei.
A fost înlăturat din sentinţă disp. art. 13 din Legea
nr. 241/2005 întrucât inculpatul nu a fost condamnat pentru fapta imputată.
În baza art.
379 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală
a fost respins ca nefondat apelul
părţii civile ANAF Bucureşti, prin reprezentant
DGFP Dâmboviţa.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
