Legea nr. 10/2001. Revocarea dispoziţiei emisă de primar după comunicarea ei notificatorilor. Necenzurarea dispoziţiilor ce conţin propunerea de acordare de despăgubiri în contencios administrativ. Consecinţe.
Decizia/dispoziţia necontestată de titularul notificării conform art.
26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de către prefect în cadrul controlului
de legalitate, conform Legii nr. 554/2004, devine definitivă şi conferă
notificatorului o „speranţă legitimă”, respectiv „un bun” în sensul art. 1 din
Protocolul 1 la Convenţie,
constând în dreptul de creanţă cu privire la imobilul imposibil de restituit în
natură, în procedura Legii nr. 247/2005 urmând a se determina numai cuantumul
despăgubirilor şi modalitatea de plată.
Această concluzie
rezultă din dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005 - Titlul VII
conform cărora „Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus
acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la
analizarea dosarelor prevăzute la alin (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii cererii de restituire în natură.
După emiterea
dispoziţiei primarului cu propunere de acordare de despăgubiri se realizează
controlul de legalitate al prefectului conform dispoziţiilor mai sus
menţionate, iar dacă se apreciază că dispoziţia emisă este ilegală, prefectul
trebuie să atace în contencios administrativ această decizie. Primarul emitent
al deciziei, după comunicarea acesteia către notificator nu mai are
posibilitatea să o revoce, legea prevăzând în mod expres modalitatea în care se
cenzurează legalitatea acestei dispoziţii şi anume pe calea acţiunii în
contencios administrativ, cu respectarea procedurii Legii nr. 554/2004.
Art. 26
din Legea nr. 10/2001
Art. 16 din Legea nr. 247/2005 - Titlul VII
Art. 1 din Protocolul 1 la CEDO
Prin acţiunea modificată, înregistrată
pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 9527/118/2009, reclamanţii M.I. şi M.T.
au chemat în judecată pe pârâţii Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul
Constanţa prin Primar solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa
să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 4971/18.06.2008 comunicată reclamanţilor
la data de 3 septembrie 2009.
În motivarea acţiunii reclamanţii au
susţinut că după apariţia Legii nr. 10/2001 au formulat o notificare cu privire
la imobilul din Constanţa, strada S. nr. 2, solicitând restituirea în natură a
acestui imobil, sau în cazul imposibilităţii restituirii în natură, acordarea
de despăgubiri.
Prin Dispoziţia nr. 3479/18.06.2008
emisă de Primarul Municipiului Constanţa s-a respins cererea de restituire în
natură a imobilului motivat de faptul că terenul este afectat de blocul de locuinţa
LV 16, trotuar şi ampriza străzii S. şi s-a dispus acordarea de măsuri
reparatorii în echivalent astfel:
Acordarea unui teren echivalent valoric
de 311 mp lotul nr. 17, careul I zona Palazu Mare pentru terenul de 209 mp ce
nu poate fi restituit în natură, iar pentru valoarea rămasă de atribuit, în
cuantum de 99.582 Euro, s-a propus acordarea de despăgubiri conform titlului
VII din Legea nr. 247/2005.
Ulterior,
prin Dispoziţia nr. 4971/31.07.2009, Primarul Municipiului Constanţa a
modificat art. 2 din Dispoziţia nr. 3479/18.06.2008 în sensul că a propus
acordarea de măsuri reparatorii în echivalent valoric, respectiv acordarea în
compensare pentru terenul de 77, 5 mp (ce a făcut parte din terenul de 209
mp imposibil de restituit în natură) a
unui lot de teren de 311 mp situat în zona Palazu Mare, careu I lot 17, iar
pentru diferenţa de 134, 24 mp ce face parte din terenul preluat de la
reclamant de 209 mp, imposibil de restituit în natură s-a propus acordarea de
despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Susţin reclamanţii că Dispoziţia nr.
4971/31.07.2009 este lovită de nulitate, întrucât aceasta nu mai cuprinde
propunerea de despăgubire şi pentru construcţia preluată de la reclamant şi
ulterior demolată, reclamanţii fiind expropriaţi conform Decretului de
Expropriere nr. 344/1984, la momentul exproprierii imobilul din Constanţa, str.
Secerişului nr. 2 fiind compus din 209 mp şi construcţie.
În condiţiile în care noua dispoziţie
se referă numai la o suprafaţă de 134,25 mp, fără să aibă în vedere şi
despăgubiri pentru construcţia demolată, reclamantul apreciază că dispoziţia
nr. 4971/31.07.2009 este nelegală.
Susţin reclamanţii că soluţia de
anulare se impune şi din considerente procedurale, în sensul că primarul nu are
abilitatea legală de a proceda la modificarea propriei decizii, prin emiterea
unei alte dispoziţii modificatoare, iar împrejurarea că Prefectul Judeţului
Constanţa a dat o dispoziţie în acest sens nu are relevanţă juridică,
dispoziţia emisă conform Legii nr. 10/2001 putând fi modificată numai după
atacarea ei în justiţie de către prefect, conform legii contenciosului
administrativ, cale de atac ce nu a fost utilizată în speţă.
Se mai susţine că prima dispoziţie a
intrat în circuitul civil, reclamaţii au fost puşi în posesia terenului acordat
în compensare, iar dreptul de proprietate al reclamantului recunoscut prin
Dispoziţia nr. 3479/18.06.2008 a fost întabulat conform încheierii de
întabulare nr. 91030/21.01.2009, emisă de Biroul de Carte Funciară Constanţa.
Prin sentinţa civilă nr.
3541/10.06.2011 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamanţilor şi a anulat
Dispoziţia nr. 4971/31.07.2009 emisă de Primarul Municipiului Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie,
Tribunalul Constanţa a reţinut că prin Dispoziţia nr. 3479/18.06.2008 emisă de
Primarul Municipiului Constanţa s-a decis acordarea de măsuri reparatorii
reclamanţilor pentru imobilul expropriat - casă şi teren aferent de 209 mp
constând în compensarea cu teren echivalent, respectiv suprafaţa de 311 mp situat
în Palazu Mare, careul I lot 17, iar pentru valoarea rămasă de atribuit pentru
diferenţa de teren şi casa demolată, în cuantum de 99.582 Euro s-a propus
acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. În baza
acestei dispoziţii reclamanţii au procedat la întabularea dreptului de
proprietate asupra terenului atribuit prin compensare. Ulterior în cadrul
controlului de legalitate exercitat de Prefectul Judeţului Constanţa, Prefectul
a emis adresa nr. 3123/19.03.2009 prin care a solicitat Primarului Municipiului
Constanţa modificarea Dispoziţiei nr. 3479/2008 în sensul propunerii de
acordare de despăgubiri numai pentru suprafaţa de teren rămasă de restituit,
iar nu şi pentru construcţie şi fără a se face referiri la o anumită valoare de
atribuit în compensare. Urmare a acestei adrese Primarul Municipiului Constanţa
a emis Dispoziţia nr. 4971/31.07.2009. A apreciat Tribunalul Constanţa că,
potrivit dispoziţiilor art. 23 al. (4) din Legea 10/2011, dispoziţia de
aprobare a restituirii în natură a imobilului constituie titlu executoriu
pentru punerea în posesie, are forţa probantă a unui înscris autentic, iar după
îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară nu mai poate fi revocată
sau modificată întrucât a intrat în circuitul civil, sens în care s-a pronunţat
şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia civilă nr. 103/13.01.2005.
S-a mai reţinut că în situaţia concretă
a speţei, în ipoteza constatării unor neregularităţi cu ocazia exercitării
controlului de legalitate de către prefect, conform dispoziţiei art. 21.6 din
Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 precum şi cele ale art.
16.9 din Titlul VII, capitolul V al Legii nr. 247/2005, singura cale legală pe
care prefectul o avea la dispoziţie pentru înlăturarea dispoziţiilor nelegale
emise de primar este aceea de a acţiona în contencios administrativ, nefiind
permis primarului, în baza unei simple solicitări a prefectului, să modifice
unilateral o dispoziţie intrată în circuitul civil.
Pe de altă parte s-a mai reţinut că,
prin emiterea dispoziţiei modificatoare, reclamanţii au fost vătămaţi în
drepturile stabilite în favoarea lor prin dispoziţia iniţială emisă în anul
2008, valoarea rămasă de atribuit reclamanţilor în cuantum de 99.582 Euro a
fost stabilită prin raportare atât la terenul preluat, cât şi la construcţia
demolată, în timp ce prin dispoziţia contestată în prezenta cauză s-a propus
acordarea de despăgubiri exclusiv pentru diferenţa de teren de 134,25 mp, fără
a se avea în vedere valoarea construcţiei demolate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen
legal au declarat apel pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Primăria
Municipiului Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate.
Au susţinut pârâţii că hotărârea
Tribunalului Constanţa a fost pronunţată cu încălcarea Legii nr. 10/2001,
întrucât Dispoziţia nr. 4971/31.07.2009 a fost emisă de Primarul Municipiului
Constanţa în urma exercitării de către prefect a controlului de legalitate
reglementat de art. 24 din O.U.G nr. 81/2007, care a constatat că dispoziţia
iniţială nr. 3479/18.06.2008 a fost emisă cu depăşirea limitelor notificării
reclamanţilor, în condiţiile în care aceştia prin notificarea nr. 348/2001 au
solicitat despăgubiri numai pentru terenul în suprafaţă de 209 mp.
În situaţia în care solicitarea
reclamantului ar fi vizat şi construcţia demolată, în temeiul art. 11 al. (7)
din Legea nr. 10/2001, la emiterea dispoziţiei nr. 3479/2008 ar fi fost necesar
să se ţină seama de despăgubirile primite pentru construcţie conform
Procesului-verbal nr. 16/07.02.1985.
La termenul de judecată din 7 decembrie
2011, Curtea de Apel Constanţa a procedat la recalificarea căii de atac
promovată de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 3541/10.06.2011 pronunţată
de Tribunalul Constanţa în temeiul dispoziţiilor art. XII coroborat cu art.
XXVI din Legea nr. 202/2010, stabilind calea de atac ca fiind recurs şi nu
apel, completul fiind întregit conform dispoziţiilor legale în vigoare.
Analizând legalitatea hotărârii
Tribunalului Constanţa în raport de criticile recurenţilor pârâţi Municipiul Constanţa şi Primarul Municipiului
Constanţa, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele
considerente:
Prin adoptarea Legii nr. 10/2001,
astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, s-a urmărit clarificarea
regimului juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989, cu respectarea prevederilor constituţionale privind
dreptul la proprietatea privată, legiuitorul reglementând o procedură
administrativă, finalizată prin decizia/dispoziţia unităţii deţinătoare a
imobilului notificat şi o procedură judiciară, declanşată de persoana
îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii reglementate de Legea nr.
10/2001, nemulţumită de modalitatea de soluţionare a notificării.
Art. 25 din Legea nr. 10/2001 prevede
că în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz, de la
data depunerii actelor doveditoare conform art. 23 din lege, unitatea
notificată este obligată să se pronunţe, prin decizie, sau după caz, prin
dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.
Deşi măsura restituirii în natură este
prioritară în raport de alte modalităţi de despăgubire, iar dispoziţia de
restituire în natură este un act administrativ de putere care atestă proprietatea
şi care odată îndeplinite formalităţile de publicitate imobiliară se
consolidează ca titlu de proprietate nemaiputând fi revocată de organul
emitent, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorului
imobilului îi revine obligaţia ca prin decizie sau, după caz, dispoziţie
motivată, în termenul prevăzut de art. 25 al. (1), să acorde persoanei
îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de
despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi de plată a despăgubirilor aferente
imobilelor în mod abuziv.
După modificarea Legii nr. 10/2001 prin
Legea nr. 247/2005, Titlul VII – entitatea notificată, respingând solicitarea
de restituire în natură, face numai o propunere de acordare de despăgubiri în
condiţiile Titlului VII din legea specială, cuantum final al despăgubirilor
urmând a fi stabilit de Comisia Centrală de Acordare a despăgubirilor conform
art. 16 şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Deşi nu se stabileşte în dispoziţia/decizia
emisă de unitatea deţinătoare cuantumul despăgubirii, dispoziţia statuează
asupra calităţii notificatorilor de persoane îndreptăţite să beneficieze de
măsuri reparatorii conform legii speciale, respectiv asupra calităţii de fost
proprietar al bunului notificat şi imposibil de restituit în natură, cât şi
asupra caracterului abuziv al preluării.
Decizia/dispoziţia necontestată de
titularul notificării conform art. 26 al. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de
către prefect în cadrul controlului de legalitate, conform Legii nr. 554/2004,
devine definitivă şi conferă notificatorului o „speranţă legitimă”, respectiv
„un bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie, constând în
dreptul de creanţă cu privire la imobilul imposibil de restituit în natură, în procedura Legii nr. 247/2005 urmând a se
determina numai cuantumul despăgubirilor şi modalitatea de plată.
Această concluzie rezultă din
dispoziţiile art. 16 al. (4) din Legea nr. 247/2005- Titlul VII conform cărora
„Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de
despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor
prevăzute la alin (1) şi (2) în privinţa
verificării legalităţii cererii de restituire în natură.
Prin urmare, Comisia Centrală nu are
competenţa de a cenzura calitatea notificatorilor de persoane îndreptăţite să
beneficieze de măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001 şi nici componenţa
imobilului pentru care prin dispoziţie/decizie definitivă (necontestată de
notificator sau de prefect conform Legii nr. 554/2004) s-a propus acordarea de
despăgubiri, cenzura Comisiei Centrale limitându-se exclusiv la analiza
legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.
În acest sens art. 21 al. (1) prevede
că dacă pe baza constatărilor Secretariatului Comisiei Centrale aceasta
stabileşte că imobilul este restituibil în natură, prin decizie motivată va
proceda la restituirea acestuia.
Art. 16.16 din Normele de aplicare a
Legii nr. 147/2005 - Titlul VII - aprobate prin H.G. nr. 128/2008 prevede că
dacă pe baza constatărilor Secretariatului Comisiei Centrale aceasta din urmă
stabileşte că imobilul pentru care, prin decizie/dispoziţie sau, după caz, prin
ordin, s-au consemnat/propus despăgubiri este restituibil în natură, prin
decizie motivată potrivit art. 21 din Titlul VII al legii, Comisia Centrală va
proceda la restituirea acestuia; decizia de restituire în natură astfel emisă
urmând regimul juridic prevăzut de art. 23 al. (4) din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, după emiterea
dispoziţiei/deciziei cu propunere de acordare de despăgubiri şi comunicarea
acesteia tuturor persoanelor interesate, dacă persoana îndreptăţită sau
prefectul nu contestă legalitatea acesteia, (ultimul în procedura
contenciosului – administrativ) emitentul dispoziţiei, respectiv primarul
unităţii administrativ teritoriale nu
mai are dreptul să dispună revocarea/modificarea deciziei definitive şi
emiterea altei dispoziţii.
După comunicarea dispoziţiei împreună
cu dosarul aferent notificării Comisiei Centrale de Despăgubiri numai aceasta
din urmă poate cenzura dispoziţia emisă de primar, şi numai cu privire la
modalitatea de reparare a prejudiciului, prin restituirea în natură a bunului
notificat, fără a desfiinţa decizia care a statuat asupra calităţii
notificatorului de proprietar al imobilului notificat sau asupra componenţei
bunului pentru care se datorează despăgubiri.
Elementele dispoziţiei emise de primar
prin care s-a stabilit calitatea notificatorului de proprietar al bunului
notificat, caracterul abuziv al privării de proprietate, identificarea
imobilului şi compunerea acestuia la momentul preluării pot fi supuse
controlului de legalitate al prefectului conform Legii nr. 554/2004, caz în
care procedura de transmitere a dosarului de despăgubiri către Secretariatul
Comisiei Centrale se suspendă până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a
hotărârii judecătoreşti (art. 16.9 din Normele de aplicare a Legii nr.
247/2005).
Legea nr. 247/2005 prevede că la
dosarul de despăgubire se va anexa, urmare a controlului de legalitate asupra
dispoziţiei primarului unităţii administrativ –teritoriale exercitat în temeiul
Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, referatul
conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, întocmit după
urmarea procedurilor prevăzute de lege. În cadrul controlului de legalitate se
verifică îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru a-i fi
recunoscută notificatorului calitatea de persoană îndreptăţită, respectiv
depunerea notificării cu respectarea procedurii în termenul prevăzut de lege,
existenţa la dosar a înscrisurilor care dovedesc calitatea de fost proprietar
al bunului imobil preluat în mod abuziv sau, după caz, calitatea de moştenitor
al fostului proprietar, existenţa actelor doveditoare referitoare la preluarea
abuzivă a imobilului notificat în perioada de referinţă a legii şi înscrisurile
care atestă imposibilitatea restituirii în natură a imobilului.
Prin urmare, după emiterea dispoziţiei
primarului cu propunere de acordare de despăgubiri se realizează controlul de
legalitate al prefectului conform dispoziţiilor mai sus menţionate, iar dacă se
apreciază că dispoziţia emisă este ilegală, prefectul trebuie să atace în
contencios administrativ această decizie. Primarul emitent al deciziei, după
comunicarea acesteia către notificator nu mai are posibilitatea să o revoce,
legea prevăzând în mod expres modalitatea în care se cenzurează legalitatea
acestei dispoziţii şi anume pe calea acţiunii în contencios administrativ, cu respectarea
procedurii Legii nr. 554/2004.
În concret, în
speţa dedusă judecăţii se constată că dispoziţia nr. 3479/18.06.2008 emisă de
Primarul Municipiului Constanţa după comunicarea ei reclamantului, nu a fost
atacată în procedura Legii nr. 554/2004 şi numai cu încălcarea dispoziţiilor
Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005 (art. 16 şi următoarele din Titlul
VII), ea a fost revocată de Primarul Municipiului Constanţa, cu consecinţa
emiterii Deciziei nr. 4971/31.07.2009, contestată în prezenta cauză.
Tribunalul Constanţa a statuat în mod
judicios că dispoziţia nr. 4971/31.07.2009 este lovită de nulitate în
condiţiile în care prima dispoziţie –Dispoziţia nr. 3479/18.06.2008 prin care
s-a soluţionat notificarea reclamanţilor după efectuarea controlului de
legalitate de către prefect şi constatarea unor neregularităţi cu privire la
depăşirea obiectului notificării, prefectul nu a solicitat anularea dispoziţiei
apreciată ca fiind nelegală, în contencios administrativ. Simpla adresă emisă
de prefect prin care se aduc la cunoştinţă primarului deficienţele dispoziţiei
nr. 3479/18.06.2008 nu echivalează cu o contestare a legalităţii acestei
dispoziţii în procedura Legii nr. 554/2004, cât timp nu s-a dispus printr-o
hotărâre judecătorească irevocabilă anularea parţială a acestei dispoziţii.
În ceea ce priveşte împrejurarea că în
Dispoziţia nr. 3479/18.06.2008 nu s-a consemnat faptul că la stabilirea
despăgubirii cuvenite reclamanţilor conform Titlului VII, pentru imobilul
notificat, nu s-au avut în vedere despăgubirile încasate de notificatori cu
ocazia exproprierii construcţiei, aceasta nu prezintă relevanţă în actuala
procedură declanşată de reclamanţi.
Stabilirea cuantumului despăgubirii
constituie atributul exclusiv al Comisiei Centrale de Despăgubiri care nu este
ţinută de propunerea făcută de primar în cadrul dispoziţiei, ci după
parcurgerea întregii proceduri reglementată de Titlul VII din Legea nr.
247/2005 (ce implică o nouă evaluare a imobilului notificat, şi compensarea
creanţelor reciproce dintre stat şi notificatori), Comisia emite decizia
reprezentând titlul de despăgubire.
Pentru considerentele expuse, în baza
art. 312 Cod procedură civilă se va respinge recursul părţilor ca nefondat.
