Legea nr. 10/2001. Cerere de acordarea măsurilor reparatorii pentru o suprafaţă de teren expropriată greşit calificată la nivelul primăriei. Consecinţe în plan procesual.
Termenul prevăzut de dispoziţiile art.
22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere, această
calificare fiind confirmată de legiuitor prin dispoziţiile imperative ale art.
22 alin.(5) din lege.
Nerespectarea acestui termen de către
persoanele ce se consideră îndreptăţite atrage, aşadar, decăderea lor din
dreptul de a mai solicita acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul
preluat abuziv de stat.
În speţă, atât la prima instanţă, cât şi
prin motivele de recurs, reclamantele au arătat că s-au adresat primăriei
municipiului Botoşani cu o cerere de acordare a măsurilor reparatorii pentru
suprafaţa de 240 m.p.
teren expropriată fără despăgubire în anul 1979, în luna august 2005 (filele
20, 36 dosar fond, fila 3 dosar recurs).
Aşadar, chiar dacă la nivelul intimatei
cererea reclamantelor ar fi fost calificată corect ca vizând dispoziţiile Legii
nr. 10/2001 şi soluţionată în termen rezonabil, soluţia legală ar fi fost aceea
de respingere a notificării ca fiind formulată cu mult peste termenul prevăzut
de lege.
Legea nr. 247/2005 nu a adus modificări
ale Legii nr. 10/2001 în ce priveşte obligativitatea parcurgerii procedurii
prealabile şi termenul de depunere a notificării.
Curtea
de Apel Suceava, Decizia civilă nr. 299/02 februarie 2012
Prin acţiunea
civilă adresată la
Judecătoriei Botoşani, în data de 12 ianuarie 2011,
reclamantele U.E. şi P.L. au chemat în judecată Primăria municipiului Botoşani,
solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la retrocedarea
suprafeţei de teren de 240 m.
p., situată pe fosta stradă Bucium, nr. 36, actualmente strada Împărat Traian
şi la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-şi acţiunea, reclamantele au arătat că la data
de 20 decembrie 1958, defunctul U.V., soţ şi, respectiv tată, a cumpărat de la
numita S.I.R., potrivit procesului verbal nr. 3111/919 emis de Notariatul de
Stat al Raionului Botoşani - Regiunea Suceava, un imobil casă compus din trei
camere şi bucătărie, un atelier de tâmplărie, o magazie, precum şi suprafaţa de
240 m.
p. teren aferent situat în municipiul Botoşani, Strada Bucium, nr. 36.
În anul 1979, prin Decretul nr. 467, s-a dispus
exproprierea. Pentru imobilele construcţii şi anexe s-a făcut o plată modică,
de 24000 lei, iar terenul a fost preluat de stat fără vreo despăgubire.
Reclamantele
au invocat dispoziţiile art. 1 aliniat 1 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora
„imobilele preluate abuziv de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de
orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, asupra rechiziţiilor
şi nerestituite, se restituie în natură, în condiţiile prezentei legi”, şi ale
aliniatului 2, care statuează că ,,în cazurile în care restituirea în natură nu
este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile
reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau
servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei
legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau
despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul
stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod
abuziv”.
Deşi s-au adresat intimatei cu o cerere
pentru a li se retroceda terenul expropriat precizând că, întrucât acest teren
este ocupat în prezent de un ansamblu de locuinţe, solicită să li se dea la
schimb o suprafaţă echivalentă într-o zonă apropiată, intimata le-a comunicat
că nu deţine teren.
În dovedire, reclamantele au depus la
dosar înscrisuri.
Intimatul Municipiul Botoşani nu şi-a
delegat reprezentant în instanţă, însă prin întâmpinare a invocat excepţia
lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că este o structură
funcţională şi nu o persoană juridică de drept public, neavând capacitate
juridică, conform prevederilor art. 77 din Legea nr. 215/2001.
De asemenea, a invocat
dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 215/2001 potrivit cărora municipiul Botoşani
este unitate administrativ - teritorială în care se exercită autonomia locală
şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice
locale.
Totodată,
a arătat că reclamantele nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 şi
au invocat dispoziţiile art. 17 alin. 2 şi art. 27 din Legea nr. 10/2001,
potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Prin
sentinţa civilă nr. 3625 din data de 02 iunie 2011, Judecătoria Botoşani a
admis excepţia lipsei competenţei materiale şi a declinat competenţa de
soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani.
Pe
rolul Tribunalului Botoşani, Secţia civilă, dosarul s-a înregistrat sub numărul
6197/40/2011.
În
dovedirea acţiunii nou înregistrate, reclamantele au depus la dosar înscrisuri.
Pârâta, legal citată, a depus la dosar întâmpinare,
solicitând respingerea acţiunii ca nefondată, în temeiul prevederilor Legii nr.
10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 3848 din data de 14 octombrie
2011 Tribunalul Botoşani a respins,
ca nefondată, acţiunea.
Pentru
a hotărî astfel, instanţa a reţinut
următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria
Botoşani, cu numărul 423/193/2011, reclamantele au solicitat retrocedarea
suprafeţei de teren de 240 m.
p. teren situată în Strada Bucium, nr. 36, actualmente Strada Împăprat Traian,
sau măsuri reparatorii, invocând ca temei juridic Legea nr. 18/1991, modificată
prin Legea nr. 247/2005, şi plata cheltuielilor de judecată.
Prin precizările depuse la termenul de judecată din data
de 07 aprilie 2011, reclamantele au menţionat că temeiul legal al cererii lor
îl constituie prevederile de la punctul 17 şi punctul 27 din Titlul I al Legii
nr. 247/2005, prevederi care modifică şi completează Legea nr. 10/2001.
Astfel, în data de 18 august 2005, prin cererea
înregistrată sub numărul 20492/2005, depusă în dosarul Judecătoriei Botoşani,
reclamanta U.E. s-a adresat Primăriei municipiului Botoşani, solicitând
“conform Legii nr. 247/2005 sau a Legii nr. 18 privind fondul funciar,
posibilitatea despăgubirii pentru terenul expropriat în suprafaţă de 240 m. p., în natură, în
oraş, sau echivalent, în afara oraşului”, la cerere fiind anexat contractul de
vindere - cumpărare nr. 311 din data de 20.12.1958, prin care defuncţii părinţi
ei au dobândit imobilul situat în municipiul Botoşani, Strada Bucium, nr. 36,
devenită ulterior nr. 18, compus din 240 m. p. şi casa de pe acest teren, precum şi
adresa privind expropierea acestui imobil. Că, în urma exproprierii, casa a
fost demolată iar terenul a fost ocupat conform Decretului de expropriere nr.
467/1979, în scopul în care s-a dispus exproprierea.
Aşadar, reclamantele nu au formulat o notificare în baza
Legii nr. 10/2001, care constituie o lege specială, reparatorie, în cazul
imobilelor preluate abuziv de către stat, inclusiv prin expropriere, ca în
speţa ce formează obiectul cauzei.
Acest aspect este deosebit de important întrucât Legea
nr. 10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative
prealabile, respectiv depunerea unei notificări prin executorul judecătoresc,
potrivit dispoziţiilor art. 22 din lege. Or, cererea depusă în termenul
prevăzut de Legea nr. 247/2005, care modifică legile fondului funciar şi
permite depunerea de noi cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, nu
îndeplineşte forma unei notificări comunicată prin executorul judecătoresc şi,
mai mult, este tardivă faţă de termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001,
respectiv 14.02.2002.
Legiuitorul a prevăzut în mod expres prin art. 21 aliniat
1 din forma iniţială a Legii nr. 10/2001, devenit art. 22 după republicarea în
Monitorul Oficial nr. 798 din 02.09.2005, că ,,persoana îndreptăţită va
notifica în termen de şase luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi
persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului”.
Acest termen a fost prelungit succesiv, prin O.U.G. nr. 109/2001 şi prin O.U.G.
nr. 145/2001 până la data de 14.02.2002, acest termen nefiind prelungit
ulterior şi nefiind făcute modificări cu privire la art. 21, renumerotat apoi
22, prin Legea nr. 247/2005.
Obligativitatea efectuării acestei proceduri
administrative prealabile rezultă din dispoziţiile art. 22 aliniatele 4 şi 5
din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora ,,notificarea înregistrată
face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane juridice sau fizice,
a respectării termenului prevăzut la aliniatul 1, chiar dacă a fost adresată
unei alte entităţi decât cea care deţine imobilul”, iar nerespectarea
termenului de şase luni astfel cum a fost prelungit până la data de 14
februarie 2002, prevăzut pentru trimiterea notificării, atrage pierderea
dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin
echivalent.
Sintagma ,,pierderea dreptului”, folosită de legiutor în
art. 21 aliniat 5 din Legea nr. 10/2001, este edificatoare în calificarea
termenului ca fiind de decădere, de unde se poate desprinde şi concluzia că
celui îndrituit la restituire şi care doreşte să uzeze de procedura prevăzută
de Legea nr. 10/2001 îi este impusă condiţia sine qua non ca, mai întâi, să
declanşeze procedura necontencioasă, prin intermediul notificării, după care se
poate adresa instanţelor de judecată.
Cum reclamantele nu au înaintat o notificare prin
executorul judecătoresc în termenele şi cu menţiunile prevăzute de art. 22
aliniatele 1 - 3 din Legea nr. 10/2001, instanţa a apreciat că nu a fost
îndeplinită procedura administrativă prealabilă prevăzută de legea specială
care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv şi,
astfel, au pierdut dreptul de a mai solicita pe calea unei acţiuni în instanţă
despăgubiri în echivalent.
Împotriva
sentinţei au declarat recurs în termen legal reclamantele, invocând
dispoziţiile art. 304 pct. 7 – 9 Cod procedură civilă.
În
dezvoltarea motivelor au arătat, în esenţă, că le sunt pe deplin aplicabile
dispoziţiile art. 17 alin.2, art. 30 şi art. 27 din Legea nr. 247/2005.
U.E.
s-a adresat Primăriei municipiului Botoşani încă din 18 august 2005 (cerere
înregistrată sub nr. 20492/18 august 2005), solicitând să se analizeze
posibilitatea de a fi despăgubită pentru terenul de 240 m.p. ce a fost
expropriat. Fiind o persoană în vârstă şi fără cunoştinţe juridice, nu a
specificat concret temeiul juridic al solicitării sale, situaţie în care
intimata trebuia să îi dea îndrumări în scopul rezolvării pretenţiilor, iar nu
să îi respingă după un an cererea. Funcţionarii primăriei trebuiau să dea
calificarea corectă a cererii sale, ca fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii
nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005 şi să aplice corect aceste acte
normative.
Prin
întâmpinare, intimatul, prin reprezentant legal, a reiterat apărările de la
prima instanţă, solicitând respingerea recursului.
Examinând
sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de reclamante, în raport de
dispoziţiile legale invocate şi de lucrările dosarului, Curtea reţine
următoarele:
Obiect
al controlului judecătoresc în calea de atac a recursului îl constituie
hotărârea împotriva căreia a fost declarată, iar cererea de recurs trebuie să
cuprindă, conform dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c Cod
procedură civilă, motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, încadrabile în
situaţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1- 9 Cod
procedură civilă şi dezvoltarea lor.
Admiţând
incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă,
privind modul de interpretare şi aplicare în speţă a dispoziţiilor legale, Curtea
constată neîntemeiat recursul.
Astfel,
cum corect a reţinut prima instanţă, Legea nr. 10/2001 prevede obligativitatea
parcurgerii unei proceduri administrative prealabile, ce presupune notificarea
unităţii deţinătoare a imobilului preluat abuziv, în condiţiile şi termenul
expres prevăzute, termen ce a fost prelungit succesiv până la data de 14
februarie 2002.
Termenul
prevăzut de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este un termen
de decădere, această calificare fiind confirmată de legiuitor prin dispoziţiile
imperative ale art. 22 alin.(5) din lege.
Nerespectarea
acestui termen de către persoanele ce se consideră îndreptăţite atrage, aşadar,
decăderea lor din dreptul de a mai solicita acordarea măsurilor reparatorii
pentru imobilul preluat abuziv de stat.
În
speţă, atât la prima instanţă, cât şi prin motivele de recurs, reclamantele au
arătat că s-au adresat primăriei municipiului Botoşani cu o cerere de acordare
a măsurilor reparatorii pentru suprafaţa de 240 m.p. teren expropriată fără
despăgubire în anul 1979, în luna august 2005 (filele 20, 36 dosar fond, fila 3
dosar recurs).
Aşadar,
chiar dacă la nivelul intimatei cererea reclamantelor ar fi fost calificată
corect ca vizând dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi soluţionată în termen rezonabil,
soluţia legală ar fi fost aceea de respingere a notificării ca fiind formulată
cu mult peste termenul prevăzut de lege.
Legea
nr. 247/2005 nu a adus modificări ale Legii nr. 10/2001 în ce priveşte
obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile şi termenul de depunere a
notificării.