Legea nr. 10/2001. Calitatea procesuală pasivă a unităţii administrativ teritoriale. Teren folosit cu destinaţia de parcare auto de către locatarii unui bloc învecinat. Apartenenţa bunului la domeniul privat al localităţii. Lipsa destinaţiei de utilitate

Legea nr. 10/2001. Calitatea procesuală pasivă a unităţii administrativ teritoriale. Teren folosit cu destinaţia de parcare auto de către locatarii unui bloc învecinat. Apartenenţa bunului la domeniul privat al localităţii. Lipsa destinaţiei de utilitate publică. Efecte.

În exercitarea atribuţiilor care îi revin ca reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercită şi atribuţia stabilită prin art. 67 din Legea nr. 215/2001, în sensul că emite o dispoziţie motivată, intenţia legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluţionează notificările, iar nu aceea de a stabili o „obligaţie în nume propriu”.

Ca atare, este nefondată susţinerea apelantului, în sensul că în litigiile fundamentate pe prevederile Legii nr. 10/2001 calitatea procesuală pasivă aparţine primarului, în nume propriu, iar nu unităţii administrativ-teritoriale, deoarece dispoziţia de acordare a măsurilor reparatorii nu este emisă de primar în nume propriu, ci ca reprezentant al deţinătorului imobilului, respectiv al unităţii administrativ teritoriale.

Şi criticile ce vizează identificarea terenului notificat de reclamanţi şi restituit în natură a suprafeţei de teren de 221,56 mp utilizată ca parcaj auto se reţin a fi nefondate.

Simpla utilizare a unui teren aflat în domeniul privat al Municipiului Constanţa cu destinaţia de parcare de către locuitorii blocului învecinat terenului preluat abuziv de la autorii reclamanţilor nu constituie un impediment la restituirea în natură a acestuia către reclamanţi, cât timp nu s-a dovedit că în temeiul unor documentaţii tehnice legale şi aprobate de organele competente acest teren a fost inclus în aria unor amenajări de utilitate publică, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevăzând că “Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţiile uşoare sau demontabile”.

Art. 67 din Legea nr. 215/2001

Art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 6981/118/2011 reclamanţii P.T. şi P.I.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanta prin Primar, Primarul Municipiului Constanta si Consiliul Local Constanta să se constate lipsa răspunsului în termen legal la notificarea pentru restituirea în natură a imobilului situat in Constanta, str. E.V., şi să se dispună restituirea în natura a imobilului, iar in subsidiar, în cazul in care restituirea în natura este imposibilă, să se oblige pârâţii să acorde un teren în compensare sau să fie obligaţi pârâţii la plata de despăgubiri băneşti.

În motivarea acţiunii reclamanţii arată că prin notificarea nr. 1966/2001 au solicitat restituirea in natura a imobilului situat în str. E.V. nr. 13, iar prin notificarea nr. 1970/2001 au solicitat restituirea în natura a imobilului din str. E.V. nr. 15. Susţin reclamanţii că imobilele au fost proprietatea unchilor mamei lor, F.C. şi S., mama lor, P.S., fiind uN.moştenitoare a unchiului ei F.C.

Mai precizează reclamanţii ca sunt moştenitorii legali ai mamei lor dovedind astfel pe deplin cerinţele prevăzute de art. 4 alin 2 din Legea 10/2001.

Reclamanţii arată ca pârâtul nu a răspuns în mod nejustificat notificării.

Reclamanţii au formulat precizări arătând că singurul capăt de cerere principal este acela de a se dispune restituirea in natura a imobilului.

Au mai precizat reclamanţii că obiectul material al cererii îl reprezintă terenul în suprafaţă totala de 685 mp şi construcţiile aferente.

Pârâţii nu au formulat întâmpinare, dar prin reprezentant au invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Consiliului Local al Municipiului Constanţa.

Prin încheierea din data de 20.09.2011, rectificată prin încheierea din data de 18.10.2011 instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Consiliului Local al Municipiului Constanta având în vedere faptul că acesta nu este unitate deţinătoare a bunului notificat şi nici organ însărcinat cu emiterea deciziilor în baza Legii 10/2001.

Reclamanţii au administrat proba cu înscrisuri şi expertiză tehnică imobiliară.

Au fost depuse la dosar: notificarea nr. 1966/2001, notificarea nr. 1970/2001, copie de pe actul de vânzare transcris sub nr. 1463/1931, copie de pe actul de vânzare transcris la nr. 1372/1932, matricole schiţe, adresa nr. 3662/1993, anexă din Decretul 92/1950, certificat de moştenitor nr. 67/2003,, certificat de moştenitor nr. 1817/199.

În cauza s-a efectuat expertiza tehnică imobiliară de către expert B.D..

Prin sentinţa civilă nr. 1042 din 28 februiarie 2012 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Primarul Municipiului Constanţa, aceştia din urmă fiind obligaţi să restituie în natură reclamanţilor terenul situat în Constanţa, str. E.V. (fostă C.N.) nr. 13, în suprafaţă de 271,63 mp cuprinse în poligonul H B1 C C1 E1 E F1 astfel cum este identificat în suplimentul la raportul de expertiză efectuat de expert B.D.

Au fost obligaţi pârâţii să înainteze propunere de acordare de despăgubiri către reclamanţi, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru: terenul în suprafaţă de 193,81 mp situat în Constanţa, strada E.V. (fostă C.N. nr. 13) încadrat în poligoanele C 1 D E E 1 şi F G I L K 1 K A H F 1 F, astfel cum este identificat în suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert B.D.; terenul în suprafaţă de 233 mp situat în strada E.V. (fostă C.N.) nr. 15 cuprins în poligonul K L I J astfel cum este identificat în raport de expertiza întocmită de expert B.D. şi pentru cele două construcţii tip parter ce au fost edificate pe acest teren, în prezent demolate.

A fost respinsă acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanţa ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Conform art. 274 Cod procedură civilă au fost obligaţi să plătească reclamanţilor 1.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă că reclamanţii se legitimează, în urma unor moşteniri succesive ca şi moştenitori ai defuncţilor S.F. şi C.F., care în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2015/1932 transcris sub nr. 1372/1932 şi respectiv nr. 3179/1931, transcris sub nr. 1463/1931 au cumpărat două loturi de teren: 425,5 mp teren situat în Constanţa, str. C.N. nr. 13 şi 233 mp teren împreună cu construcţiile aflate pe el, situate în Constanţa, str. C.N. nr. 15.

Ambele imobile au fost naţionalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950, Tribunalul Constanţa reţinând că măsura naţionalizării a fost o preluare abuzivă a proprietăţilor autorilor reclamanţilor, ce intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Reclamanţii au notificat imobilele în procedura Legii nr. 10/2001, şi constatând că unitatea deţinătoare nu a răspuns acestei notificări în termenul legal, s-au adresat instanţei competente pentru soluţionarea pe fond a notificării.

Imobilul notificat (685,5 mp) a fost identificat prin expertiză şi răspunsul la obiecţiuni întocmite de expert B.D. în Constanţa, strada E.V. nr. 13-15 având următoarea destinaţie: 171,2 mp fac parte din domeniul privat al Municipiului Constanţa, parte de teren 426,81 mp (193,81 mp şi 233 mp) cel aferent blocului de locuinţe se află în proprietate particulară, iar restul suprafeţei de teren este inventariat în domeniul public al Municipiului Constanţa.

Terenul de 233 mp este ocupat în totalitate de blocul de locuinţe şi de aleea de acces la bloc iar terenul de 452,5 mp este împărţit astfel: 193,8 mp teren - ocupat de construcţii; alee de acces şi construcţii private, teren liber parcare – 221,56 mp şi teren liber rămas după retrocedarea către aceeaşi reclamanţi a imobilului din bulevardul T. nr. 48 A 48 B - 37,13 mp.

A apreciat Tribunalul Constanţa că măsura restituirii în natură este prioritară în raport cu celelalte modalităţi de reparare a prejudiciului foştilor proprietari, reglementată prin Legea nr.10/2001, iar în raport de situaţia juridică a terenului notificat, este posibilă restituirea natură a terenului de 271,63 mp format din 221,56 mp – parcare, teren de 37,13 mp rămas liber după retrocedarea imobilului vecin şi din suprafaţa obţinută prin îndreptarea aleii de acces la aceeaşi lăţime, adică de 4,5 m cât are la intrarea în parcare, întreaga suprafaţă de teren fiind cuprinsă în poligonul H B 1 C C 1 E 1 E F 1, identificat în schiţa anexă la suplimentul raportului de expertiză întocmit de expert B.D.

În ceea ce priveşte suprafeţele de teren de 193,81 mp şi de 223 mp afectate de construcţia blocului de locuinţe şi de alei de acces pietonal, s-a apreciat că nu este posibilă restituirea lor în natură, reclamanţii fiind îndreptăţiţi exclusiv la măsuri reparatorii în echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Aceeaşi măsură s-a dispus şi în legătură cu construcţiile ce au existat pe teren la data naţionalizării, şi care ulterior au fost demolate.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Primarul Municipiului Constanţa care au criticat-o pentru nelegalitate sub aspectul restituirii în natură către reclamanţi a terenului în suprafaţă de 271,63 mp situat în Constanţa, strada E.V. nr. 13.

Susţin recurenţii pârâţi că imobilul notificat de reclamanţi nu a fost corect identificat, concluziile expertului şi planurile de situaţie anexate nu corespund cu realitatea din teren, nici din punct de vedere al construcţiilor, nici al identificării suprafeţei de teren necoroborându-se cu celelalte planuri de situaţie întocmite în decursul anilor de către primărie şi depuse la dosar.

Astfel, adresa nr. 165588/23.01.2012 emisă de Primăria Municipiului Constanţa contrazice în totalitate concluziile raportului de expertiză, specificând în mod expres că planul anexă la expertiza tehnică nu este cotat, nu este întocmit la scară conveţională (1: 200; 1: 500) astfel încât nu se pot identifica şi materializa în teren limitele fostelor imobile.

De asemenea, instanţa de fond nu a avut în vedere la pronunţarea hotărârii situaţia juridică a terenului identificat, respectiv faptul că o parte din teren constituie domeniul privat al Municipiului Constanţa cu destinaţia de parcare, iar restituirea în natură a acestui teren nu era posibilă, fiind de notorietate împrejurarea că există deficit de locuri de parcare în Municipiul Constanţa.

Hotărârea Tribunalului Constanţa este criticabilă în egală măsură şi sub aspectul obligării ambilor pârâţi Municipiul Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa să înainteze propunerea de despăgubiri şi dosarul aferent Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Această obligaţie incumbă exclusiv primarului, iar Municipiul Constanţa este lipsit de calitate procesuală pasivă în această procedură, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Curtea analizând legalitatea hotărârii Tribunalului Constanţa în raport de criticile recurenţilor pârâţi constată următoarele:

Criticile recurenţilor pârâţi ce vizează lipsa calităţii procesuale pasive a Municipiului Constanţa se reţin a fi vădit nefondate pentru următoarele considerente:

Reglementând modalitatea de exercitare a dreptului la restituirea imobilelor preluate abuziv, Legea nr. 10/2001 a instituit două etape ale procedurii de restituire, una necontencioasă şi alta contencioasă, iar în art. 22 a stabilit părţile între care se desfăşoară aceste proceduri, şi anume „persoana îndreptăţită la restituire” şi „persoana juridică deţinătoare a imobilului”. Art. 21 din lege stabileşte categoriile de persoane juridice obligate să se pronunţe asupra notificărilor, prin dispoziţia motivată a organelor de conducere, şi prevede în alin. 4 că au calitatea de unităţi deţinătoare şi unităţi administrativ teritoriale, în cazul cărora restituirea se face prin dispoziţia motivată a primarilor ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean.

„Persoana îndreptăţită la restituire”, care are calitate procesuală activă, şi „unitatea deţinătoare”, care are calitate procesuală pasivă, figurează ca atare în ambele faze ale procedurii speciale reglementată de Legea nr. 10/2001 şi nu pot fi înlocuite de o altă parte astfel că, în cazul în care bunul aparţine patrimoniului unei unităţi administrativ teritoriale, obligaţia de soluţionare a notificării prin care se solicită restituirea lui în natură sau prin echivalent nu poate fi opusă decât „deţinătorului”, respectiv comunei, oraşului sau municipiului, ca persoane juridice de drept public, iar nu reprezentantului lor legal, în nume propriu.

Această interpretarea se impune întrucât persoana juridică de drept public are, potrivit legii, personalitate juridică, capacitate de folosinţă şi un patrimoniu în care se pot găsi bunuri care cad sub incidenţa acestui act normativ, iar din interpretarea legii speciale rezultă cu evidenţă că în întreaga procedură de restituire primarul nu figurează în nume propriu, ci reprezintă unitatea administrativ teritorială.

Şi criticile ce vizează identificarea terenului notificat de reclamanţi şi restituit în natură a suprafeţei de teren de 221,56 mp utilizată ca parcaj auto se reţin a fi nefondate.

Procedura soluţionării notificărilor formulate conform Legii nr. 10/2001, atât etapa administrativă cât şi cea judiciară – este guvernată de principiul prevalenţei restituirii în natură a bunului notificat, fiind exceptate de la restituire în natură numai terenurile pe care s-au edificat, în condiţiile legii, după 1990, construcţii autorizate, precum şi cele care intră în aria de cuprindere a sintagmei de “terenuri afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică” ale localităţii urbane şi rurale.

În acest sens, art. 10 alin. (2) din lege prevede că “În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţii urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.

În speţă reclamanţii s-au legitimat ca şi succesori ai defuncţilor F.S. şi F.C., în calitate de desecendenţi din colaterali privilegiaţi, autorii reclamanţilor fiind proprietarii a două imobile situate în Constanţa, strada C.N. nr. 13 - teren în suprafaţă de 452 mp şi strada C.N. nr. 15 - teren în suprafaţă de 233 mp, bunuri care în planul cadastral din anul 1936 au fost identificate ca un singur lot - C.N. nr. 13-15, lotul 6 din careul 159, situaţie menţionată şi cu ocazia naţionalizării în temeiul Decretului nr. 92/1950, unde a fost identificat ca un singur imobil naţionalizat - la adresa din Constanţa, strada E.V. nr. 15.

Situaţia este confirmată chiar de către recurentul pârât Municipiul Constanţa cu adresa nr. R 84238/04.07.2011, în care se menţionează în mod expres şi modalitatea în care se identifică acest teren în prezent, conform evidenţelor şi planurilor cadastrale deţinute de pârât şi anume:

Imobilul din str. E.V. nr. 13,15, a fost identificat astfel - parte:

- afectat de construcţia noului bloc de locuinţe (proprietăţi particulare),

- terenul (curte în suprafaţă de 171,2 mp constituie domeniul privat al Municipiului Constanţa, conform HCLM nr. 84/2002, anexa 1, poziţia 54 pentru strada E.V. şi centralizat în HCLM Constanţa nr. 109/2005, anexa 1, poziţia 2865, pagina 46

- restul terenului, fiind alee de circulaţie şi constituie domeniul public conform H.C.L.M. nr. 526/2008, poziţia 1753.

De asemenea, în adresa nr. 3662/26.07.1996 emisă de S.C. P. S.A. Constanţa se menţionează situaţia imobilului din Constanţa, str. E.V. nr. 13-15, reţinându-se că după naţionalizare, construcţiile au fost demolate, iar o parte din teren a fost afectată de amplasarea blocului de locuinţe de pe strada E.V. nr. 15, iar “pentru zona în care sunt situate cele trei proprietăţi (revendicate la acel moment de reclamanţi), după 1 ianuarie 1990 în cadrul institutului nostru, nu s-au elaborat documentaţii de proiectare care să prevadă modificarea actualei structuri urbanistice”. Această adresă este însoţită de planul de situaţie la scara 1/500 cu delimitarea proprietăţilor.

Mai mult, cu adresa nr. 135/20.01.1998 - pârâtul Municipiul Constanţa –Direcţia Patrimoniu, comunică reclamantei P.S., în referire la terenul naţionalizat situat în Constanţa, strada E.V. nr. 13-15, că după anul 1970 construcţiile existente pe teren au fost demolate, “şi o parte din teren a fost afectată de amplasarea blocului de locuinţe P+4 din strada E.V. Suprafaţa de teren de 264 mp, situată în partea de vest a proprietăţii familiei dumneavoastră, este liber de construcţii şi se încadrează în prevederile Legii nr. 18/1991 modificată şi completată prin Legea nr. 169/1997, art. 36 alin. (5)”.

În raport de această cerere şi de planurile cadastrale ataşate prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat în faţa primei instanţe a fost identificat terenul notificat de reclamanţi – fostă proprietate situată în Constanţa, str. C.N. nr. 13 şi nr. 15.

Expertul a menţionat că pentru identificarea acestui teren a avut în vedere şi Planul de situaţie al zonei întocmit de S.C. T.S. S.R.L., în baza căruia s-a făcut retrocedarea, către aceiaşi reclamanţi şi a imobilului din bulevardul T. nr. 48 A şi 48 B, învecinat la nord cu proprietatea notificată în prezenta cauză.

Imobilul din strada C.N. nr. 13, actual E.V. nr. 13 a fost identificat în poligonul A B1C D F G I L K (conturat roşu în schiţa anexată la expertiză) şi este ocupat de bloc P+4 etaje, alee de acces şi alte construcţii private =193,81 mp, 42,03% teren liber (parcaj) domeniul privat al Municipiului Constanţa =221,56 mp; 48,97 mp teren liber rămas după retrocedarea imobilului din bulevardul T. nr. 48 A, 48 B, 37,13 mp (8,2% către reclamanţi.

Expertiza a concluzionat că suprafaţa de teren liberă de construcţii ce poate fi restituită în natură reclamanţilor o constituie terenul utilizat cu destinaţia de parcare de către locuitorii blocului (221,56 mp) şi suprafaţa rezultată din îndreptarea aleii de acces la bloc, la aceeaşi lăţime, adică 4,57 mp cât are aleea la intrarea în parcare.

Se reţine că suplimentul la raportul de expertiză a fost comunicat pârâţilor la termenul de judecată din 31 ianuarie 2012, prin avocatul angajat, iar ulterior la data de 28 februarie 2012, când s-au pus concluzii pe fondul cauzei, pârâţii nu s-au mai prezentat în instanţă şi nici nu au înaintat instanţei obiecţiuni la identificarea imobilului realizată prin suplimentul la expertiză, existând prezumţia că şi-au însuşit concluziile acestei expertize.

Referitor la terenul afectat de parcaj, în suprafaţă de 221,56 mp ce figurează în domeniul privat al Municipiului Constanţa, Curtea constată că în adresa nr. R 84238/04.06.2011 emisă de Primăria Municipiului Constanţa - Direcţia Patrimoniu, bunul nu este înregistrat ca şi parcare auto ci are destinaţia de teren/curte între blocuri, iar pe parcursul soluţionării cauzei recurenţii pârâţi nu au depus niciun înscris din care să rezulte data amenajării unei parcări auto pentru deservirea nevoilor locuitorilor din zonă şi nici dacă această amenajare – parcare – a fost autorizată conform legislaţiei în vigoare, respectiv pe baza unei documentaţii tehnice şi autorizaţii pentru realizarea parcajului.

Or, în speţă, nu s-a făcut dovada că parcarea auto a fost amenajată în temeiul unor autorizaţii legale după anul 1990, iar din adresa nr. 3662/26.07.1993 emisă de S.C. P. S.A. Constanţa rezultă că după preluarea terenului de la autorii reclamanţilor numai o parte din tren a fost afectată de construcţia unui bloc de locuinţe, fără a se face vorbire, la nivelul anului 1993 de autorizarea unei alte lucrări, respectiv a unei parcări auto, menţionându-se expres că după anul 1990, în cadrul institutului de proiectări nu s-au elaborat documentaţii de proiectare care să prevadă modificarea actualei structuri urbanistice.

În raport de aceste considerente, Curtea constată că prima instanţă, în mod judicios, a apreciat asupra posibilităţii restituirii în natură a unei părţi din terenul notificat de reclamanţi, şi care a făcut parte din proprietatea autorilor lor, F.R.S. şi F.K., hotărârea Tribunalului Constanţa fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Pentru considerentele expuse în baza art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul pârâţilor ca nefondat.

În baza art. 274 Cod procedură civilă obligă recurenţii pârâţi la 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Decizia civilă nr. 434/C/30.05.2012

Dosar nr. 6981/118/2011

Judecător redactor Mihaela Popoacă