Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii

Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii – Omuciderea

Codul penal

Secţiunea I, cap. I, titlul II, art. 176 Cod penal; partea specială

Infracţiune ce face parte din grupul infracţiunilor contra vieţii, reglementate în secţiunea I, cap. I, t. II, art.176, Cod penal, partea specială, omorul devine deosebit de grav dacă este săvârşit de către o persoană care a mai săvârşit un omor.

Violenţa în familie reprezintă o problemă socială extrem de gravă, iar specialiştii o consideră o formă de tortură datorită caracteristicilor sale. Impactul social al violenţei în familie este extins, deoarece aceasta afectează nu numai victimele, dar şi persoanele care sunt martore sau au cunoştinţă de situaţii de violenţă în familie.

Conceptul de „violenţă în familie” este amplu şi cuprinde violenţa domestică (înţeleasă ca violenţă ce apare între parteneri, fie ei soţi sau concubini), dar şi violenţa asupra copiilor, bătrânilor sau altor rude şi aceasta reprezintă o serie repetată de comportamente coercitive şi de atac fizic, sexual şi psihic pe care o persoană le manifestă faţă de partener, în scopul controlării şi dominării acestuia, utilizând forţa şi/sau profitând de incapacitatea de apărare a victimei, ce apare în cadrul unei relaţii de cuplu.

Cutea de Apel Bacău -Secţia penală, pentru cauze cu minori şi de familie Decizia penală nr. 16 din 7 februarie 2012

Asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 270/D/28.11.2011 a Tribunalului Bacău s-a dispus:

În baza art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. c, 176 alin. 1 lit. c din codul penal, prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 – 176 alin. 1 lit. c din codul penal;

Condamnarea inculpatului C.A. poreclit B., cetăţean român, analfabet, stagiul militar nesatisfăcut, agricultor, necăsătorit, 3 copii minori din concubinaj, reabilitat, aflat în penitenciarul Bacău, la pedeapsa de 20 (douăzeci) de ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav (fapta din 10 aprilie 2010, victima fiind tatăl său).

În baza art. 20 cod penal raportat la art. 174 alin. 1, 176 alin. 1 lit. c din codul penal, prin schimbarea încadrării juridice din art. 20 cod penal raportat la art. 174 – 176 alin. 1 lit. c din codul penal.

Condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare, pentru tentativă la infracţiuni de omor deosebit de grav (fapta din 10 aprilie 2010, parte vătămată concubina sa).

În baza art.319 cod penal, prin extinderea procesului penal s-a dispus:

Condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru profanarea cadavrului tatălui său (fapta din 10 aprilie 2010).

În baza art.321 alin.1 cod penal, prin extinderea procesului penal;

Condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (fapta din 10 aprilie 2010).

În baza art. 33 lit. a şi art.34 lit. b din codul penal;

Contopirea a celor 4 pedepse în pedeapsa cea mai grea.

Pedeapsă de executat: 20 (două zeci) de ani de închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b din codul penal, pe o durată de 10 (zece) ani.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a, b din codul penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 cod penal.

În baza art. 88 cod penal; s-a scăzut din pedeapsa principală perioada executată, prin reţinere şi arest preventiv, începând de la 10 aprilie 2010, la zi.

În baza art. 350 alin.1 cod procedură penală s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 14,346 cod procedură penală şi art. 1387 cod civil s-a luat act că partea vătămată C. L. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 14, 346 cod procedură penală şi art. 1392 cod civil s-a luat act că partea vătămată C. T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 14, 346 cod pr. penală şi art.1381 cod civil, a fost obligat inculpatul să plătească Serviciului de Ambulanţă a Judeţului Bacău suma de 630,30 lei, actualizată la data executării, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de transport.

În baza art.14, 346 cod procedură penală coroborat cu art. 313 din L. 95/2006; a fost obligat inculpatul să plătească Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău suma de 1070 lei, actualizată la data executării reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 7 din L. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la condamnat.

S-a dispus plata din fondul special al M.J.L.C. a onorariilor cuvenite avocaţilor desemnaţi din oficiu: 400 lei, av. Chiciu Florin, la urmărirea penală; 200 lei, av. Baciu Cătălina la fond.

S-a dispus plata din fondul special al M.J.L.C. a sumei de 683,7 lei (473,7 + 66 + 80 + 64) reprezentând taxa pentru efectuarea necropsiei, taxa pentru stabilirea alcoolemiei, a grupei sanguine, taxa pentru efectuarea expertizei medico-legale 1015/14 aprilie 2010.

S-a dispus plata din fondul special al M.J.L.C. a sumei de 135 lei, reprezentând taxa pentru efectuarea raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A.1/4428/12 mai 2010 efectuat la Institutul Naţional de Medicină Legală „Prof. Mina Minovici” Bucureşti.

S-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă aflate în Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În baza art. 191 alin.1 cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 183/P/16 iunie 2010, inculpatul C.A. zis „B.”, fără studii, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupaţie, necăsătorit, are 3 copii dintr-o relaţie de concubinaj, cu antecedente penale, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor deosebit de grav prevăzut de art. 174-176 alin. 1 lit. c din codul penal şi a unei tentative la infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 cod penal raportat la art. 174 – 176 alin. 1 lit. c din codul penal, constatând în aceea că în ziua de 10 aprilie 2010, în jurul orelor 13,00 – 13,30, în timp ce se afla la domiciliul tatălui său C. A. din satul Lipova comuna Lipova judeţul Bacău, l-a ucis pe acesta, lovindu-l de mai multe ori cu o sapă în zona capului şi a încercat să-şi ucidă concubina

C. L., pe care a lovit-o e mai multe ori cu un cuţit în zona gâtului. Din întregul material probator administrat în cauză, a rezultat următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul C. A. provine dintr-o familie modestă din satul M., comuna L. judeţul Bacău. Mai are 3 (trei) surori, una dintre ele fiind bolnavă psihic (schizofrenie). Susnumitul a suferit, prin 2005 o intervenţie chirurgicală la cap, ca urmare a unui traumatism craniocerebral. Nu a fost dat la şcoală de către părinţi, astfel că a rămas analfabet. Nici surorile lui n-au învăţat multă carte. Când era adolescent inculpatului i-a murit mama, astfel că a rămas în grija unei mătuşi, timp în care tatăl său a convieţuit în mod succesiv cu mai multe femei, având reputaţia unui afemeiat în comunitatea în care trăia.

Inculpatul îşi câştiga existenţa din practicarea agriculturii, muncind pe la consăteni, care-l angajau cu ziua cât şi pe fermele agricole din ţară. Era un tânăr harnic, cinstit, astfel că toţi cei pentru care a muncit n-au avut ce să-i reproşeze, lăsând peste tot pe unde a trecut o impresie bună.

În timp ce se afla în judeţul Vrancea, la o firmă agricolă, inculpatul a cunoscut-o pe C.

L. (fila 33 dosar urmărire penală), tânără din Republica Moldova, muncitoare zilieră ca şi el. Cei doi devenind concubini, inculpatul C.A. a adus-o pe C.L. la domiciliul său, din satul M., comuna L. judeţul Bacău. Din relaţia lor de concubinaj au rezultat 3 copii: C.V.A., născut la 19 aprilie 2002;

C.G.A., născut la 06 noiembrie 2003; C.V.I., născut la 06 noiembrie 2003. Inculpatul nu s-a căsătorit cu C.L., din cauza sărăciei, însă o considera nevasta sa, tratând-o ca atare.

Casa din satul M., comuna Lipova judeţul Bacău a rămas inculpatului, care locuia împreună cu C.L. şi cei trei copii rezultaţi din relaţia de concubinaj, tatăl C.A. mutându-se într-un alt sat din comună şi anume în satul Lipova judeţul Bacău.

Greutăţile familiei l-au obligat pe inculpat să plece la muncă în străinătate unde a lucrat tot în agricultură. De acolo trimitea în mod periodic bani concubinei sale, astfel ca ei şi mai ales copiilor să nu le lipsească nimic. Inculpatul a lăsat în comunitate impresia unui bărbat devotat familiei sale.

Socotindu-şi concubina soţie, inculpatul se aştepta ca aceasta să respecte obligaţiile de fidelitate faţă de el, aşa cum proceda şi el. Sub acest aspect inculpatul era cunoscut în comunitate ca un bărbat serios, cu principii sănătoase privind viaţa de familie.

Inculpatul a fost plecat de multe ori în străinătate, la muncă, revenind de fiecare dată acasă, după câteva luni.

Începând cam din 2007, la revenirea în ţară inculpatul auzea tot felul de bârfe pe seama concubinei sale, în sensul că aceasta ar fi întreţinut raporturi sexuale cu mai mulţi băieţi, bărbaţi din sat, chiar şi în prezenţa copiilor săi. Nu a dat crezare celor aflate dar în sufletul inculpatului s-a adunat amărăciune.

De la vecini şi rude, inculpatul aflase că în lipsa sa C. L. primise şi vizita „socrului”, adică a tatălui inculpatului, care stătea acolo şi câteva zile. Cum C. A. (tatăl) avea o reputaţie proastă în legătură cu relaţiile sale cu femeile, consătenii făceau comentarii cât se poate de severe pe seama acelor vizite. Inculpatul nu a crezut nici de această dată, dar acumula în sufletul său sentimente de mânie, de furie, mai ales că ştia de ce era în stare tatăl său; în timp ce se afla în străinătate inculpatul a fost înştiinţat telefonic despre comportamentul nepotrivit al concubinei sale. Inculpatul a constatat că mama copiilor săi luase viciul consumului în exces de băuturi alcoolice.

Ultima oară inculpatul a lipsit de acasă, din toamna anului 2009, până în primăvara anului 2010, revenind în preajma sărbătorilor pascale din 2010. De data aceasta, cei doi concubini s-au certat grav, din cauza vorbelor urâte auzite pe seama moralităţii îndoielnice a mamei copiilor săi, care fiind mărişori, puteau înţelege ce se întâmplă. Cu acel prilej, inculpatul a şi lovit-o pe concubina sa, obligând-o să fugă de acasă.

În lipsa concubinei, inculpatul s-a trezit că i-a luat foc acoperişul casei, deşi el nu avea foc în sobă. Nu a fost exclus ca focul să fi fost pus de o mână criminală. Autorul distrugerii imobilului prin incendiere nu a fost identificat.

Inculpatul nemaiputând să locuiască în imobilul afectat de incendiu din satul M., s-a înţeles cu tatăl său ca să se mute în locuinţa acestuia situată în satul L. din aceeaşi comună, concubina tatălui fiind astfel obligată să plece din casă.

Inculpatul s-a împăcat cu mama copiilor săi, pentru a putea pleca la muncă împreună cu tatăl său, ca zilieri.

Casa în care s-au mutat avea 2 camere.

În curte, lângă casă se afla o bucătărie de vară, ca anexă a gospodăriei. După cum se poate observa din planşa foto, de la fila 16 dosar urmărite penală, bucătăria de vară nu era situată pe acelaşi aliniament cu imobilul propriu-zis, ci puţin mai în spate, astfel că de la fereastra acesteia nu se putea vedea ce se întâmplă pe prispa casei.

Vineri 09 aprilie 2010 a fost prima zi când bunicul C. A. (născut în 1958), fiul C.A. (născut în 1978), concubina acestuia, C. L., şi cei 3 (trei) nepoţi), au locuit împreună, sărbătorind evenimentul cu alcool cumpărat pe datorie de la magazinul sătesc.

Sâmbătă pe 10 aprilie 2010, C. A. (tatăl) şi C.A. (fiul) au plecat la muncă, lucrând la un vecin pentru a-şi achita în acest fel o datorie. Acolo celor doi lucrători li s-a dat rachiu să bea.

Acasă a rămas C. L. pentru a se ocupa de copii şi a pregăti mâncare pentru prânz.

La masa de prânz, adulţii familiei C. au consumat 2 litri de bere şi 2 litri de vin.

După masă, copii s-au culcat în bucătăria de vară şi au adormit. Uşa de la această anexă avea o defecţiune în sensul că se bloca încuietoarea astfel că minorii, chiar dacă ar fi vrut n-ar fi putut să iasă afară.

Inculpatul şi-a mai făcut de lucru prin curte, în timp ce tatăl şi concubina sa au intrat în casă.

Întrucât inculpatul dorea să discute ceva cu C. L. a intrat în casă pentru a o căuta, când a surprins-o într-o încăpere, într-o poziţie compromiţătoare, în acelaşi pat cu tatăl său, victima

C. A.

Întrebându-i ce fac, concubina inculpatului s-a ridicat din pat cu intenţia de a ieşi din încăpere însă a fost urmată de către inculpat, care intenţiona să-i aplice o corecţie întrucât s-a convins că erau îndreptăţite criticile sătenilor pe seama moralităţii dubioase a mamei copiilor săi.

A luat un cuţit cu care intenţiona să-i înjunghie concubina.

Victima C. L. constatând că tatăl copiilor săi era orbit de gelozie şi că are de gând să o ucidă s-a ferit cât a putut din calea lui însă tot a fost ajunsă din urmă şi înţepată cu cuţitul de mai multe ori în zona gâtului, suferind mai multe plăgi penetrante, la nivel cervical. Victima s-a apărat cu mâinile, încercând să-şi dezarmeze concubinul, fiindu-i produse astfel mai multe plăgi tăiate şi la nivelul palmelor.

În cele din urmă, persoana vătămată a reuşit să-i smulgă cuţitul din mâna inculpatului, să-i arunce în WC-ul din curte şi să se refugieze în casă, solicitând ajutorul victimei C. A., care adormise.

Inculpatul s-a înarmat între timp cu o sapă şi a continuat să-şi urmărească concubina, intrând în casă după ea.

Tatăl inculpatului s-a trezit, s-a ridicat din pat şi a încercat să intervină, dar a fost lovit de către inculpat, de mai multe ori în cap atât cu coada cât şi cu lama acelei sape, cât şi în zona feţei, peste mâini, timp în care C. L. a ieşit nu numai din casă dar şi din curte, refugiindu-se în stare de şoc, murdară de sânge, la vecinul N.J.. Acesta avea telefon fix la domiciliu, de unde s-a solicitat ajutor de urgenţă.

Nemaigăsindu-şi concubina pentru a o ucide, inculpatul a revenit în casă, de unde a scos cadavrul tatălui său pe prispa casei şi unde cu un topor a detaşat capul de restul corpului victimei, după care a luat în mâini capul şi a plecat cu el prin sat, prezentându-l ca pe un trofeu al dreptăţii înfăptuite, toţi sătenii cu care s-a întâlnit îngrozindu-se de cele văzute. Inculpatul le spunea celor cu care s-a întâlnit că „ a râs tata de mine”.

Cadavrul decapitat al victimei a rămas în pragul casei, pe prispă într-o baltă de sânge.În apropriere fusese abandonat toporul.

La scut timp inculpatul a fost identificat de către şeful de post din comună împreună cu martorul A. V. fiind somat să se predea.

Inculpatul nu a opus rezistenţă punându-se la dispoziţia poliţiei din comună, capul victimei fiind ridicat în vederea cercetărilor.

Şeful de post crezând că au fost omorâţi şi copii s-a deplasat de urgenţă la casa victimei unde au fost găsiţi în bucătăria de vară şi apoi încredinţaţi unei vecine.

Partea vătămată C. L. a fost transportată cu salvarea la Spitalul din Bacău unde a fost internată. Inculpatul a fost reţinut şi apoi arestat preventiv.

Concubina sa a fost apoi examinată medico-legal, constatându-se că a prezentat plăgi înjunghiate cervicale multiple şi plăgi la palmele ambelor mâini, leziuni ce s-au putut produse prin lovituri cu un cuţit înţepător tăios, având nevoie pentru vindecare de 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Atât persoana vătămată C. L. cât şi cei trei copii ai săi au fost găzduiţi la Centrul maternal din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău.

Potrivit raportului medico-legal de necropsie nr. 969/28 mai 2010 întocmit de SML Bacău, avizat favorabil rezultă că moartea victimei C. A. în vârstă de 52 ani a fost violentă, ea datorându-se dilacerării şi contuziei cerebrale difuze survenite într-un traumatism cranio facial cu plăgi cranio-cerebrale, fractură de piramidă nazală. Leziunile tanatogeneratoare s-au produs prin loviri active repetate cu corpuri dure având şi muchie ascuţite (posibil şi corpuri tăietor – despicatoare).

La necropsie s-au evidenţiat şi leziuni cu caracter post vital, cele din regiunea gâtului, decapitarea realizându-se după decesul victimei, prin secţionarea cu un corp tăietor.

În momentul decesului, alcoolemia victimei era de 1,80 g %o.

Cu prilejul cercetării locului faptei a fost găsit cuţitul corp delict în WC-ul din curte, acolo unde a fost aruncat de către concubina inculpatului.

C. A. a fost înmormântat de către fiica sa C. T., care nu a înţeles să se constituie parte civilă în cauză.

Nici partea vătămată C. L. nu a avut pretenţii civile în cauză.

În schimb, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bacău şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău s-au constituit părţi civile în cauză pentru cheltuielile de transport şi respectiv pentru spitalizarea părţii vătămate C. L.

Inculpatul a fost expertizat psihiatric, constatându-se că a avut discernământul păstrat în raport de faptele reţinute în sarcina sa, păstrând capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale.

Institutul Naţional de Medicină Legal „Prof. Mina Minovici” Bucureşti a solicitat să i se vireze în cont suma de 135 lei reprezentând taxa pentru efectuarea raportului de expertiză medico-legală psihiatrică A.1/4428/12 mai 2010.

Situaţia de fapt descrisă mai sus rezultă din procesele verbale întocmite cu prilejul cercetării locului faptei, actele medicale şi medico-legale, corpurile delicte ridicate de la faţa locului, declaraţiile martorilor, ale părţilor vătămate coroborate cu declaraţiile inculpatului care s-a declarat vinovat.

În drept, instanţa reţine că inculpatul se face vinovat de un omor şi o tentativă la infracţiunea de omor.

Inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru o tentativă la infracţiunea de omor fiind reabilitat, astfel că nu poate fi reţinută starea de recidivă.

Din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru fapta anterioară a fost liberat condiţionat la 19 iulie 2000, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 638 zile.

Condamnarea anterioară pentru tentativă la infracţiunea de omor face ca omorul supus judecăţii să devină deosebit de grav, prevăzut de art. 176 lit. c din codul penal. Pentru că prin rechizitoriu s-a pierdut din vedere împrejurarea că victima era tatăl inculpatului, se va proceda la schimbarea încadrării juridice reţinându-se şi omorul calificat al unei rude.

Chiar dacă leziunile produse concubinei sale n-au fost de natură a-i pune viaţa în primejdie, se va reţine tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav întrucât intenţia inculpatului a fost aceea de a o ucide.

Decapitarea victimei C. A. s-a produs după încetarea din viaţă.

Potrivit art. 78 cod civil, respectul datorat persoanei decedate priveşte două mari aspecte: corpul şi memoria.

Corpul neînsufleţit, deşi nu mai este o persoană, este impregnat de personalitatea celui care a fost.

Respectul cuvenit corpului unei persoane presupune un comportament decent faţă de cadavru.

Inculpatul decapitându-se tatăl după ce a constatat decesul acestuia a încălcat obligaţia de a respecta corpul uman, aducând în mod implicit atingere şi memoriei acestuia. Memoria persoanei decedate este amintirea pe care cei rămaşi în viaţă o păstrează. Protejarea memoriei persoanei decedate se face prin trimitere la normele juridice consacrate dreptului la imagine.

Având în vedere cele de mai sus la cererea procurorului, s-a procedat la extinderea procesului penal şi pentru comiterea infracţiunii de profanare de morminte. Vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită şi în ceea ce priveşte această infracţiune. Tot prin extinderea procesului penal s-a constatat pe deplin dovedită vinovăţia

inculpatului şi în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, întrucât ieşit cu capul tatălui său sub braţ pe drumul sătesc a tulburat grav ordinea şi liniştea publică.

Nu pot fi reţinute susţinerile inculpatului potrivit cărora i s-ar fi rupt filmul şi nu mai ştie ce a făcut. Inculpatul recunoaşte că a comis o faptă incredibilă, strigătoare la cer.

Având în vedere împrejurările comiterii faptelor, inculpatului nu i s-a aplicat pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru că şi victimele au avut partea lor de vină. Comportamentul lor a fost scandalos. Copii inculpatului nu puteau vedea din locul în care se aflau, cum a fost decapitat bunicul lor.

Pe de altă parte în favoarea inculpatului nu s-a reţinut scuza provocării.

Deşi inculpatul a avut o bună comportare în timpul procesului, manifestând un bun simţ desăvârşit, nu-i pot fi acordate circumstanţe atenuante.

Faptele fiind concurente, pedepsele ce au fost aplicate au fost contopite.

Cu prilejul contopirii nu i s-a aplicat nici un spor pentru aceleaşi argumente care au fost avute în vedere atunci când nu i s-a aplicat pedeapsa de detenţiunea pe viaţă.

Pe lângă pedeapsa principală inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie, şi i s-a interzis nu numai dreptul de a fi ales ci şi dreptul de a alege pentru că cine a fost în stare să comită astfel de fapte nu este capabil să facă alegeri corecte pentru binele societăţii.

Din pedeapsa ce-i a fost aplicată a fost scăzută reţinerea şi prevenţia, menţinându-i-se starea de arest preventiv.

S-a luat act că partea vătămată C. L. nu s-a constitui parte civilă în cauză şi că nici fiica victimei nu a avut pretenţii civile împotriva inculpatului.

Inculpatul a fost obligat doar la plata cheltuielilor de transport ale părţii vătămate din comuna L., judeţul Bacău până la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, cât şi la plata cheltuielilor de spitalizare.

Inculpatul a suportat şi taxa pentru efectuarea expertizei psihiatrice.

Corpurile delicte predate Tribunalului Bacău şi care se află la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău vor fi păstrate până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Instanţa a constatat că în cauză nu este nimic de confiscat.

Cuţitul chiar dacă ar fi aparţinut inculpatului, din moment ce a fost recuperat din latrină, nu mai poate fi confiscat deoarece confiscarea presupune valorificarea, ori un bun recuperat dintr-un asemenea loc nu mai poate fi valorificat pentru a fi ulterior folosit în bucătărie.

După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare s-au prelevat de la condamnat probe biologice, potrivit L.76/2008.

Din fondul special al M.J.L.C. au fost suportate onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu, taxa pentru efectuarea expertizelor.

În final, inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinţei penale mai sus menţionată a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând greşita aplicare a dispoziţiilor legale privind pedeapsa complementară şi aplicarea în cauză a unei pedepse excesiv de blânde, motivele de apel fiind detaliate în preambulul prezentei decizii penale.

Împotriva sentinţei penale mai sus menţionate a declarat apel, în termen legal şi inculpatul C.A., pentru netemeinicie, însă la termenul de judecată din data de 07.02.2012, a declarat că înţelege să-şi retragă apelul, solicitând să se ia act de manifestarea sa de voinţă.

Analizând sentinţa penală atacată, atât sub aspectul motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept existente, Curtea constată că apelul declarat este întemeiat cu privire la aplicarea greşită a dispoziţiilor legale privind pedeapsa complementară, la conţinutul pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, la temeiul legal al contopirii pedepselor principale şi complementare aplicate în cauză şi la pedeapsa rezultantă de executat.

Infracţiune ce face parte din grupul infracţiunilor contra vieţii, reglementate in secţiunea I, cap. I, t. II, art. 176, C. pen., partea speciala, omorul devine deosebit de grav daca este săvârşit de către o persoana care a mai săvârşit un omor.

Violenţa în familie este una dintre formele de violenţă cel mai frecvent întâlnite, dar şi una din cele mai îngrijorătoare, pentru că este prea puţin vizibilă. În cele mai multe dintre cazuri, actele de violenţă au loc în spatele uşilor închise şi sunt ascunse de către victimă, din cauza sentimentului de teamă faţă de agresor şi de jenă faţă de societate.

Starea de fapt, astfel cum în mod minuţios a fost reţinută de către prima instanţă, este corectă fiind rezultatul coroborării tuturor probelor administrate în cauză. Astfel, s-a dovedit, fără dubii, că inculpatul a săvârşit infracţiunea de omor deosebit de grav şi tentativă la comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 174-176 alin. 1 lit. c C. penal şi respectiv art. 20 C. penal, raportat la art. 174-176 alin. 1 lit. c C. penal, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal, constând în aceea că în ziua de 10.04.2010, în jurul orelor 13,00-13,30, în timp ce se afla la domiciliul tatălui său Câtea Aurel, din satul Lipova, com. Lipova, jud. Bacău, l-a ucis pe acesta, lovindu-l de mai multe ori în zona capului cu o sapă şi a încercat să

o ucidă pe persoana vătămată C. L.(concubina sa), lovind-o de mai multe ori cu cuţitul în zona gâtului.

Cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de control consideră că prima instanţă a făcut o aplicare riguroasă disp.art. 72 C. pen., respectiv s-a ţinut seama la aplicarea pedepsei de faptul că inculpatul, care a mai fost condamnat anteriror pentru săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni de violenţă, a manifestat o violenţă deosebită suprimând viaţa tatălui său prin decapitare, persoană în vârstă, şi a încercat suprimarea vieţii persoanei cu care acesta convieţuia şi care este mama copiilor săi, de urmările ireversibile produse, de gradul de pericol social al faptei săvârşite care este pedepsită cu închisoarea, al cărei maxim este de 25 ani, alternativ cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

Din perspectiva unei concepţii retributive, inculpaţilor ar trebui sa li se aplice acelaşi tratament, cu consecinţă şi în ceea ce-i priveşte, a afectării dreptului fundamental la viaţă. O asemenea sancţiune ar putea fi considerata ca cea mai eficienta si din perspectiva prevenţiei generale, ca una din funcţiile sancţiunii penale. Principiul „moarte pentru moarte” nu mai este însa actual, pentru că în societăţile civilizate pedeapsa cu moartea a fost abolită, nu doar din considerente de ordin juridic, ci şi de ordin etic, filozofic şi religios, iar sancţiunile penale au dobândit alături de componenta represiva şi valenţe corective. Aceasta concepţie a fost adoptata şi în dreptul penal român, căci art. 52 C. pen., care reglementează pedeapsa şi scopul ei, prevede: „(1) Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare al condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. (2) Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului”. Din această perspectiva, în opinia instanţei de apel, în cazul de faţă, cea mai adecvată pedeapsă este cea a închisorii -în cuantumul prevăzut de lege şi cel stabilit de instanţa de fond -şi nu pedeapsa detenţiunii pe viaţă, principalele argumente fiind vârsta inculpatului şi posibilitatea de reeducare a acestuia. Desigur, pentru a fi eficientă, pedeapsa trebuie adaptată gravităţii faptei şi personalităţii făptuitorului. S-a stabilit ca faptele inculpatului sunt de o gravitate extremă, necesitând o reacţie pe măsură, însă cât priveşte persoana inculpatului, este de reţinut că acesta în faţa instanţei de apel a arătat că înţelege să-şi retragă apelul şi că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este temeinică şi corect individualizată ceea ce evidenţiază o îmbunătăţire a atitudinii pe care inculpatul a manifestat-o faţă de faptele comise, de situaţia victimei şi a familiei acestuia.

De asemenea, referitor la persoana inculpatului, trebuie reţinut ca potrivit raportului de expertiza medico-legală psihiatrică, acesta prezintă o tulburare de personalitate de tip antisocial şi se impune dezvoltarea resurselor personale, în prezent limitate, printr-o intervenţie de specialitate pentru formarea şi dezvoltarea capacităţii de empatie în raport cu situaţia victimei rămase în viaţă si a familiei, a copiilor minori aflaţi în prezent în întreţinerea mamei, conştientizarea propriilor acţiunii şi a gravităţii infracţiunilor pentru care este judecat dar şi exersarea asumării responsabilităţii pentru propriile fapte.

Formarea, exersarea şi consolidarea acestor resurse personale, trebuie să vizeze în egală măsură şi formarea unor percepţii corecte a rolului pedepsei, pentru a preîntâmpina accentuarea sentimentelor şi manifestărilor de frustrare generată de menţinerea sa în mediul carceral.

Toate aceste aspecte necesita o intervenţie de lungă durată şi necesitate, centrată pe conştientizarea motivelor care au determinat infracţiunea, conştientizarea legăturii de cauzalitate dintre comportamentul victimelor şi cel însuşit de inculpat, controlul furiei şi identificarea unor noi modalităţi de abordare a situaţiilor conflictuale. Gestionate corespunzător, acestea ar putea constitui resurse interne pe care inculpatul C.A. s-ar putea baza după liberare.

Desigur, gravitatea deosebită a infracţiunilor, contribuţia inculpatului la comiterea faptelor, existenţa antecedentelor penale dar şi trăsăturile de personalitate, astfel cum au fost relatate de martorii audiaţi în cauză şi evidenţiate de rapoartele de expertiza medico-legală psihiatrica şi de înscrisurile depuse la dosar, justifică stabilirea pedepselor în cuantum stabilit de prima instanţă, neexistând temeiuri de majorare a pedepselor.

Hotărârea primei instanţe comportă însă critici sub aspectul modalităţii de stabilire şi aplicare a prevederilor legale care reglementează pedeapsa complementară, conţinutul pedepsei accesorii, şi temeiul legal al contopirii pedepselor în condiţiile stabilirii pedepselor principale şi a celor complementare.

În cadrul reglementarii date prin art. 65 din Codul penal modului de aplicare a pedepsei interzicerii unor drepturi, se prevede la alin. 1 că "pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară", iar la alin. 2, că "aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă", precizându-se în alineatul final ca şi în cazul în care aplicarea pedepsei complementare este obligatorie "condiţia arătată in alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie sa fie indeplinită".

Existenţa şi conţinutul drepturilor a căror executare poate fi interzisă pentru o perioadă limitată de timp, ca urmare a aplicării pedepsei complementare prevăzute în art. 64 din Codul penal, sunt garantate prin Constituţia României, fiind reglementate, după caz, prin norme de drept comun şi legi speciale.

Evident, restrângerea unor drepturi ca urmare a interzicerii exercitării lor o anumită perioadă de timp, strict limitată prin hotărârea de condamnare, nu poate fi dispusă decât cu scopul de ansamblu şi finalitatea specifică a fiecărei pedepse, determinată de mecanismul ce realizează individualizarea acesteia.

De aceea, alegerea de către judecător a drepturilor ce trebuie interzise, precum şi determinarea perioadei de timp în care să nu fie exercitate, ca modalitate concretă de aplicare a pedepsei complementare prevăzute în art. 64 din Codul penal, constituie, alături de pedeapsa principală dispusă, mijlocul de realizare a individualizării sancţiunii penale.

Prima instanţă, printr-o interpretare ,,restrictivă” a dispoziţiilor art. 65 C. Pen., sau printr-o omisiune, nu a stabilit şi nu a individualizat pedeapsa complementară prevăzută obligatoriu de legiuitor ca şi sancţiune în norma de incriminare, pe lângă fiecare dintre cele două infracţiuni săvârşite împotriva vieţii, dar a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor alături de pedeapsa principală rezultantă.

Acest aspect de nelegalitate ce va fi înlăturat prin decizia instanţei de apel, instanţă care va da un alt conţinut pedepsei accesorii aplicate în cauză, prin restrângerea dreptului inculpatului de a fi curator şi tutore pe timpul executării pedepsei principale.

Pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de fi tutore sau curator, care constituie o ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, se aplică, potrivit art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă instanţa constată că, în raport cu tipul de infracţiune săvârşită de inculpat, cu conduita acestuia şi cu interesul minorului, limitarea exercitării acestui drept al inculpatului pe durata executării pedepsei privative de libertate este o măsură necesară pentru protejarea minorului şi, ca atare, urmăreşte un scop legitim. Aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii acestor drepturi inculpatului care a săvârşit infracţiunea de omor deosebit de grav asupra tatălui său constituie

o măsură necesară pentru protejarea minorului, urmărind acest scop legitim.

Întrucât din declaraţiile date de inculpat în faţa instanţei de apel rezultă că afecţiunea părintească faţă de cei trei minori rezultaţi din convieţuirea cu victima, mama minorilor, nu a fost afectată şi este încă profundă, inculpatul cerând clemenţă instanţei, mai ales pentru suferinţa creată de împrejurarea că nu va mai putea să se ocupe de creşterea minorilor,instanţa de control nu va interzice acestuia drepturile părinteşti, ca şi pedeapsă accesorie. În ce priveşte pedeapsa accesorie precum si cea complementara aplicate inculpatului, instanţa constată ca prin hotărârea pronunţată în cauza Hirst contra Marii Britanii/06.10.2005, Curtea Europeana a drepturilor Omului a decis ca interzicerea generală şi nediferenţiată a dreptului de vot al deţinuţilor, dacă este aplicabila de drept tuturor deţinuţilor condamnaţi ce se află în executarea pedepsei, indiferent de durata pedepsei principale şi independent de natura sau gravitatea infracţiunii pe care au comis-o şi de situaţia lor personală, este incompatibilă cu articolul 3 din protocolul 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Obligativitatea aplicării cauzei menţionate de catre autoritatea judecătorească română rezidă din aceea ca prin Legea nr. 30/1994 a fost ratificată Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, în plus, prin art. 20 alin. (2) din Constituţie se prevede ca dacă există neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului in care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

În acelaşi sens, se reţin şi dispoziţiile deciziei nr. LXXIV/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs in interesul legii, care a statuat că dispoziţiile art. 71 C.p. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I -c C.p. nu se va face in mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C.p.

Prin urmare, instanţa de apel apreciază ca in raport cu infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, natura acesteia şi ceea ce denotă ea despre personalitatea inculpatului, se impune a se interzice numai exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a -de a fi ales in autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi lit. b, d şi e c. pen ca pedepse accesorii şi complementare.

Pentru toate aceste considerente, instanţa de apel, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C. Pr. Pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, împotriva sentinţei penale nr. 270/D/28.11.2011 a Tribunalului Bacău, cu privire la aplicarea dispoziţiilor legale privind pedeapsa complementară, la conţinutul pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, la temeiul legal al contopirii pedepselor principale şi complementare aplicate în cauză şi la

pedeapsa rezultantă de executat.

A dispus desfiinţarea sentinţei penale mai sus menţionată sub acest aspect.

A reţinut cauza spre rejudecare şi în fond:

a. S-a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. l lit. a teza a II, b şi e C. Pen. pe o durată de 10 ani, pe lângă pedeapsa principală de 20 de ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin.l, 175 alin.l lit.c , art. 176 alin.l lit c C.Pen.

b. S-a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. l lit. a teza a II, b şi e C. Pen. pe o durată de 8 ani, pe lângă pedeapsa principală de 10 de ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. l, art. 176 alin. l lit c C. Pen.

În temeiul art. 33 lit. a Cod penal, art. 34 lit. b C. Pen. şi art. 35 C. Pen. s-au contopit pedepsele aplicate pentru infracţiunile de la lit. a şi b, pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru art. 319 C. Pen. şi, respectiv, 5 ani închisoare, aplicată pentru art. 321 alin. l C. Pen., în pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. l lit. a teza a II, b şi e C. Pen.

Pedeapsă de executat: 20 ani închisoare si 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. l lit. a teza a II, b si e C. Pen.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. l lit. a teza a II, b şi e C. Pen, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin.2 C. Pen.

S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor legale privind contopirea pedepselor principale şi, respectiv, a celor privind aplicarea pedepsei accesorii şi a pedepsei complementare la pedeapsa rezultantă, din hotărârea primei instanţe.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.În temeiul art. 381 C. Pr. Pen. s-a dedus în continuare detenţia inculpatului, începând cu data de 28.11.2011. În temeiul art. 383 C. Pr. Pen., coroborat cu art. 350 alin. l C. Pr. Pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.În temeiul art. 192 alin. 3 C. Pr. Pen. cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia. În temeiul art. 369 C. Pr. Pen., a luat act de declaraţia apelantului inculpat C.A., că înţelege să-şi retragă apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe penale. S-a dispus plata din fondurile MJ. către B. Av. Bacău a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat oficiu.În temeiul art. 192 alin. 2 C. Pr. Pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare