avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Incompatibilitatea judecătorului. Judecător care şi-a exprimat anterior părerea asupra soluţiei care ar putea fi date cauzei.
 
C. pr. pen., art. 47 alin. 2 
 
În condiţiile în care, stabilind prin hotărâre judecătorească vinovăţia unui coautor, în motivarea acelei hotărâri, instanţa s-a exprimat în termeni clari şi fără echivoc cu privire la activitatea întreprinsă de inculpatul dedus judecăţii în faţa sa şi a tras concluzii categorice asupra gradului de contribuţie al acestuia din urmă, maniera în care s-a exprimat instanţa constituie mai curând o idee preconcepută asupra vinovăţiei inculpatului, decât o simplă descriere a unei stări de suspiciune, şi pune la sub semnul întrebării imparţialitatea obiectivă a judecătorului pricinii.
 
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Decizia penală nr. 210/R/8 martie 2012
 
Prin sentinţa penală nr. 405/08.11.2011, Judecătoria Reghin a hotărât următoarele:
În temeiul art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 alin. 1 lit. c Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului L.O. de sub acuza comiterii infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal şi a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. 1, 2 Cod penal.
În baza art. 192 alin. 2 Cod penal l-a condamnat pe inculpatul L.O. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 83 alin. 1 Cod penal a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare cu suspendare prin sentinţa penală 233 din 06.04.2010 a Judecătoriei Reghin, pedeapsă care s-a dispus a se executa alăturat celei aplicate inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare.
În baza şi condiţiile art. 71 Cod penal i s-a interzis inculpatului, pe durata prevăzută de acest text, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 şi lit. b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal a fost computată din pedeapsa rezultantă durata reţinerii şi arestării preventive din 03.05.2010 şi până la 25.06.2010.
S-a constatat că partea vătămată M.K.E.   nu a formulat pretenţii civile faţă de inculpat.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele: 
La data de 02.05.2010 în jurul orelor 20,50  numitul B.M.R. s-a deplasat împreună cu martorul C.M. la locuinţa martorei G.A.M., la care se afla partea vătămată M.K.E. În apropierea locuinţei menţionate numitul B.M.R. s-a întâlnit cu inculpatul L.O. Acesta din urmă a pătruns în curtea locuinţei martorei urmat la scurt timp de inculpatul L.O. Numitul B.M.R. a pătruns şi în casa martorei, unde, în holul locuinţei a întâlnit pe partea vătămată pe care, după o scurtă discuţie a lovit-o în mod repetat provocându-i căderea pe pardoseală, unde a continuat să o lovească, după care a imobilizat-o pe partea vătămată utilizând o bandă adezivă. În acest timp martora G.A.M. a ieşit pe un geam şi a anunţat serviciul de urgenţă, la faţa locului sosind după puţin timp un echipaj de poliţie care a identificat pe numitul B.M.R. Inculpatul L.O. a declarat în cursul cercetării judecătoreşti că a pătruns după numitul B.M.R. în curtea locuinţei Martorei G.A.M. însă nu a intrat în casă ci a rămas în pragul casei, după care s-a deplasat la motoreta care se afla parcată la circa 60 m distanţă de poarta imobilului, revenind în curte pentru a mai încerca o dată să îl scoată pe numitul B.M.R., din casă, iar când l-a strigat pe acesta a venit poliţia. În acelaşi sens a declarat şi martorul C.M. declaraţiile celor doi coroborându-se sub toate aspectele.
Instanţa a reţinut din coroborarea declaraţiilor tuturor persoanelor audiate că poarta imobilului era descuiată, însă nu era deschisă, deşi a fost deschisă, atât de numitul B.M.R., cât şi de inculpatul L.O. doar prin împingere. 
Instanţa a mai reţinut că şi numitul B.M.R. a declarat în sensul că inculpatul L.O. nu a intrat în locuinţa martorei şi nu a participat la imobilizarea şi lovirea părţii vătămate.
Faţă de faptul că toate declaraţiile date în cauză au convers spre concluzia că inculpatul L.O. nu a lovit şi nu a participat la imobilizarea părţii vătămate împreună cu numitul B.M.R., instanţa  a conchis că inculpatul L.O. nu s-a făcut vinovat de comiterea infracţiunilor de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal şi a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. 1, 2 Cod penal.
Instanţa a mai reţinut că aceste două infracţiuni au fost comise de numitul B.M.R., astfel cum s-a reţinut şi în sentinţa penală 163 din 21 aprilie 2011 a Judecătoriei Reghin, definitivă, prin nerecurare, astfel că în temeiul art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 alin. 1 lit. c Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului L.O. de sub acuza comiterii infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal şi a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. 1, 2 Cod penal.
În ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu, instanţa a reţinut că din declaraţiile tuturor persoanelor audiate în cauză, inclusiv din declaraţia inculpatului a rezultat că acesta după ce s-a întâlnit cu numitul B.M.R., seara, după lăsarea întunericului, a pătruns în curtea imobilului în care locuia partea vătămată. Din definiţia dată de legiuitor infracţiunii de violare de domiciliu, potrivit art. 192 Cod penal, respectiv „Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte...” instanţa reţine că 
Elementul material al infracţiunii, respectiv latura obiectivă a acesteia s-a realizat la momentul pătrunderii în orice mod a inculpatului în locul împrejmuit ţinând de o locuinţă, fără consimţământul persoanei care o foloseşte. În cauză, instanţa a reţinut că inculpatul a pătruns în curtea imobilului, nefiind relevant faptul că acesta a pătruns pe poarta neîncuiată. Potrivit doctrinei „elementul material al laturii obiective poate fi realizat prin două modalităţi alternative, dintre care o acţiune (...) Acţiunea constă în pătrunderea într-un domiciliu, care trebuie să fie efectivă şi să se realizeze cu privire la (...) un loc împrejmuit. (...) Locul împrejmuit este locul separat printr-o îngrăditură de locurile învecinate care, ca şi dependinţa, întregeşte folosinţa locuinţei, cum ar fi, de exemplu, o curte, o gradină etc., astfel încât să rezulte voinţa titularului ca nimeni să nu pătrundă în acel loc fără voia sa. În caz contrar, chiar dacă locul este separat printr-o îngrăditură nu constituie un loc împrejmuit în înţelesul textului, dacă de acel loc viaţa privată a persoanei nu este legată în nici un fel. 
Infracţiunea de violare de domiciliu există indiferent dacă persoana vătămată deţine sau nu locuinţa în baza unui titlu legal, deoarece, urmărind să apere libertatea persoanei sub aspectul posibilităţii de a-şi desfăşura viaţa personală în locul pe care şi l-a ales, în ambele cazuri intervenţia din afară are un caracter ilegal. 
Pătrunderea trebuie să se realizeze fără consimţământul persoanei care folo-seşte respectiva locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea. Cerinţa lipsei consimţământului persoanei care foloseşte locuinţa decurge din însăşi esenţa faptei care, astfel, neconstituind o încălcare a libertăţii persoanei, nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 192 C. pen. Pentru a fi valabil şi, deci pentru a înlătura existenţa infracţiunii, consimţământul trebuie să emane de la o persoană responsabilă care, totodată, are dreptul de a permite sau interzice intrarea altei persoane în locuinţă. Dacă locuinţa este folosită de mai multe persoane, dreptul de a permite sau interzice pătrunderea cuiva în locuinţa comună îl are oricare dintre acele persoane. Consimţământul poate fi dat şi condiţionat. Într-un asemenea caz, pătrunderea în locuinţă, în alte condiţii decât cele stabilite, constituie infracţiune. Lipsa consimţământului poate rezulta din opunerea efectivă a victimei, de exemplu se pune în dreptul uşii, interzicând astfel accesul făptuitorului, sau dintr-o avertizare prealabilă a făptuitorului că i se interzice accesul în locuinţă, de exemplu, victima i-a spus făptuitorului că nu-i permite să intre în locuinţă. Lipsa consimţământului poate rezulta şi implicit dintr-o anumită împrejurare, cum ar fi de exemplu atunci când persoana, plecând de acasă, încuie uşa. Prin aceasta, ea şi-a manifestat implicit voinţa ca, în lipsa ei, să nu pătrundă nimeni în locuinţă. În toate cazurile când lipseşte o interdicţie expresă din partea victimei, lipsa consimţământului se prezumă până la proba contrarie, adică până când făptuitorul dovedeşte că a pătruns în locuinţă cu consimţământul acesteia.” [Drept penal : Partea specială/ Tudorel Toader. - Ed. a 2-a, rev. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007]
După cum anterior s-a arătat instanţa a reţinut că inculpatul, a pătruns în curtea imobilului ce constituia locuinţa părţii vătămate, fără consimţământul acestuia, reţinând că din declaraţiile persoanelor audiate nu rezultă că partea vătămată sau martora şi-ar fi manifestat acordul ca inculpatul să pătrundă în curtea imobilului (de altfel nici inculpatul nu a afirmat în acest sens).
Faţă de toate aceste considerente, instanţa a conchis că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de violare de domiciliu.
În drept, fapta inculpatului L.O. care în seara zilei de 02.05.2010, în jurul orelor 20,50, a pătruns fără drept în locuinţa martorei G.A.M. de pe strada Dedradului, din municipiul Reghin, s-a apreciat că  întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare  de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
Acelaşi complet de judecată, în aceeaşi componenţă, din cadrul Judecătoriei Reghin a pronunţat şi  sentinţa penală nr. 163/21.04.2011, prin care s-a dispus: 
În baza art. 181 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală şi a art. 74 alin. 1 lit. a, c şi 76 alin. 1 lit. d Cod penal l-a condamnat pe inculpatul B.M.R., la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală.
În baza art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală şi a art. 74 alin. 1 lit. a, c şi 76 alin. 1 lit. d Cod penal l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 189 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală şi a art. 74 alin. 1 lit. a, c şi 76 alin. 1 lit. c Cod penal l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 alin. 2 Cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante.
În baza art. 82 alin. 1 Cod penal a stabilite termenul de încercare de 4 ani.
Potrivit art. 359 Cod procedură penală a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, 84 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi a consecinţelor acestei revocări în cazul comiterii unei noi infracţiuni.
În baza art. 88 Cod penal a computat din pedeapsa rezultantă durata reţinerii şi arestării preventive din 02.05.2010 şi până la data de 26.07.2010.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală a dispus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, aplicată inculpatului prin decizia penală 327/R din 26 iulie 2010 a Tribunalului Mureş.
Instanţa a reţinut faptul că partea vătămată M.K.E. nu a formulat pretenţii civile faţă de inculpat.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul  Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin din 27.05.2010 emis în dosar 970/p/2010 şi înregistrat la această instanţă sub nr. 2178/289/2010 din 27 mai 2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B.M.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală, violare de domiciliu şi lipsire de libertate în mod ilegal, fapte prevăzute de art. 181 alin. 1 Cod penal, art. 192 alin. 2 Cod penal, art. 189 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal şi L.O., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală, violare de domiciliu şi lipsire de libertate în mod ilegal, fapte prevăzute de art. 181 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 189 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal şi cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal. 
În faţa instanţei de judecată la termenul din 07 aprilie 2011 inculpatul B.M.R. a recunoscut în totalitate faptele astfel cum acestea au fost descrise prin rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Faţă de faptul că inculpatul L.O. nu a uzat de prevederile art. 320 ind. 1 Cod procedură penală la termenul din 07 aprilie 2011 s-a dispus disjungerea cauzei în ce îl privea pe inculpatul L.O., formându-se un nou dosar, în prezenta cauză urmând a fi judecat numai inculpatul B.M.R.
Deliberând asupra cauzei prin prisma dispoziţiilor art. 343 Cod procedură penală instanţa a reţinut următoarea stare de fapt: 
La data de 02.05.2010 în jurul orelor 20,50 inculpatul B.M.R. s-a deplasat la locuinţa martorei G.A.M., la care se afla partea vătămată M.K.E.. În apropierea locuinţei menţionate inculpatul B.M.R. s-a întâlnit cu inculpatul L.O. şi împreună au pătruns în curtea locuinţei. Inculpatul B.M.R. a pătruns şi în casa martorei, unde, în holul locuinţei a întâlnit pe partea vătămată pe care, după o scurtă discuţie a lovit-o în mod repetat provocându-i căderea pe pardoseală, unde a continuat să o lovească, după care a imobilizat pe partea vătămată utilizând o bandă adezivă. În acest timp martora G.A.M. a ieşit pe un geam şi a anunţat serviciul de urgenţă, la faţa locului sosind după puţin timp un echipaj de poliţie care a identificat pe inculpatul B.M.R..
Coroborând declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului B.M.R. cu materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanţa a conchis că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
În drept, faptele inculpatului B.M.R. care în seara zilei de 02.05.2010, în jurul orelor 20,5o, împreună cu inculpatul L.O., a pătruns fără drept în locuinţa martorei G.A.M. de pe strada Dedradului, din municipiul Reghin, unde inculpatul B.M.R. a lovit-o pe partea vătămată M.K.E. aplicându-i mai multe lovituri cu o cărămidă, cu pumnii şi cu picioarele, care i-au cauzat leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 50 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului preliminar şi raportului medico legal nr. 1466/03.05.2010 respectiv 04.05.2010, l-au legat de picioare cu o bandă adezivă, i-au aplicat pe gură bandă adezivă, lipsindu-l de libertate în mod ilegal, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de vătămare corporală, violare de domiciliu şi lipsire de libertate în mod ilegal, fapte prevăzute de art. 181 alin. 1 Cod penal, art. 192 alin. 2 Cod penal, art. 189 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin şi inculpatul L.O.
În motivarea recursului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin solicită condamnarea inculpatului şi deducerea duratei reţinerii şi arestului preventiv.
Recursul inculpatului nu a fost motivat.
Examinând recursurile promovate de Parchet şi de inculpat, din prisma dispoziţiilor  art 3859 pct. 3 teza finală rap. la art. 52 şi art. 62-68  C. pr. pen, instanţa de control judiciar le găseşte fondate, pentru următoarele considerente:
În acest fel, motivarea reţinută în această hotărâre de judecătorul care apoi a dispus asupra situaţiei inculpatului L.O., exprimându-se în termeni clari şi fără echivoc cu privire la activitatea întreprinsă de acesta şi trăgând concluzii categorice asupra gradului său de contribuţie, constituie mai curând o idee preconcepută asupra vinovăţiei inculpatului, decât o simplă descriere a unei stări de suspiciune, şi pune la sub semnul întrebării imparţialitatea obiectivă a judecătorului pricinii. Astfel, în partea descriptivă a sentinţei penale nr. 163/21.04.2011, judecătorul nu s-a limitat la o apreciere sumară a faptelor reproşate inculpatului L.O., ci, din contră, s-a pronunţat asupra existenţei elementelor care conturează vinovăţia acestuia. Mai mult, în sentinţa penală nr. 405/08.11.2011 recurată, motivarea este similară celei a sentinţei nr. 163/21.04.2011. Procedând în această manieră, judecătorul a intrat în sfera cazului de incompatibilitate reglementat de art. 47 alin. 2 C. pr. pen., ceea ce atrage incidenţa cazului de casare cu trimitere prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 3 C. pr. pen.
Faţă de cele reţinute, soluţia care se impune este aceea a casării integrale a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Având în vedere soluţia dată faţă de primul motiv de recurs, Curtea nu va mai analiza şi cel de-al doilea motiv de recurs invocat de Parchet, pentru a nu influenţa judecătorul fondului investit cu rejudecarea cauzei.
Aşadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin şi de inculpatul L.O. împotriva Sentinţei penale nr. 405/08.11.2011, pronunţată de Judecătoria Reghin sunt fondate, motiv pentru care, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c C. pr. pen, urmează a fi admise. Sentinţa atacată va fi casată în întregime şi cauza va fi trimisă primei instanţe, Judecătoriei Reghin în rejudecare.