Incompatibilitatea judecătorului. Judecător care şi-a exprimat anterior părerea asupra soluţiei care ar putea fi date cauzei.
C. pr. pen., art. 47 alin. 2
În condiţiile în care, stabilind prin hotărâre judecătorească
vinovăţia unui coautor, în motivarea acelei hotărâri, instanţa s-a exprimat în
termeni clari şi fără echivoc cu privire la activitatea întreprinsă de
inculpatul dedus judecăţii în faţa sa şi a tras concluzii categorice asupra
gradului de contribuţie al acestuia din urmă, maniera în care s-a exprimat
instanţa constituie mai curând o idee preconcepută asupra vinovăţiei
inculpatului, decât o simplă descriere a unei stări de suspiciune, şi pune la
sub semnul întrebării imparţialitatea obiectivă a judecătorului pricinii.
Secţia
penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Decizia
penală nr. 210/R/8 martie 2012
Prin sentinţa penală nr. 405/08.11.2011, Judecătoria Reghin a
hotărât următoarele:
În temeiul art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10
alin. 1 lit. c Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului L.O. de sub
acuza comiterii infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin.
1 Cod penal şi a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută
de art. 189 alin. 1, 2 Cod penal.
În baza art. 192 alin. 2 Cod penal l-a condamnat pe inculpatul
L.O. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare
de domiciliu.
În baza art. 83 alin. 1 Cod penal a dispus revocarea suspendării
condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare cu suspendare prin
sentinţa penală 233 din 06.04.2010 a Judecătoriei Reghin, pedeapsă care s-a
dispus a se executa alăturat celei aplicate inculpatului pentru infracţiunea
dedusă judecăţii, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi
8 luni închisoare.
În baza şi condiţiile art. 71 Cod penal i s-a interzis
inculpatului, pe durata prevăzută de acest text, drepturile prevăzute de art.
64 alin. 1 lit. a teza 2 şi lit. b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal a fost computată din pedeapsa rezultantă
durata reţinerii şi arestării preventive din 03.05.2010 şi până la 25.06.2010.
S-a constatat că partea vătămată M.K.E. nu a formulat pretenţii civile faţă de
inculpat.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost
obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut
următoarele:
La data de 02.05.2010 în jurul orelor 20,50 numitul B.M.R. s-a deplasat împreună cu
martorul C.M. la locuinţa martorei G.A.M., la care se afla partea vătămată
M.K.E. În apropierea locuinţei menţionate numitul B.M.R. s-a întâlnit cu
inculpatul L.O. Acesta din urmă a pătruns în curtea locuinţei martorei urmat la
scurt timp de inculpatul L.O. Numitul B.M.R. a pătruns şi în casa martorei,
unde, în holul locuinţei a întâlnit pe partea vătămată pe care, după o scurtă
discuţie a lovit-o în mod repetat provocându-i căderea pe pardoseală, unde a
continuat să o lovească, după care a imobilizat-o pe partea vătămată utilizând
o bandă adezivă. În acest timp martora G.A.M. a ieşit pe un geam şi a anunţat
serviciul de urgenţă, la faţa locului sosind după puţin timp un echipaj de
poliţie care a identificat pe numitul B.M.R. Inculpatul L.O. a declarat în
cursul cercetării judecătoreşti că a pătruns după numitul B.M.R. în curtea
locuinţei Martorei G.A.M. însă nu a intrat în casă ci a rămas în pragul casei,
după care s-a deplasat la motoreta care se afla parcată la circa 60 m distanţă
de poarta imobilului, revenind în curte pentru a mai încerca o dată să îl
scoată pe numitul B.M.R., din casă, iar când l-a strigat pe acesta a venit
poliţia. În acelaşi sens a declarat şi martorul C.M. declaraţiile celor doi
coroborându-se sub toate aspectele.
Instanţa a reţinut din coroborarea
declaraţiilor tuturor persoanelor audiate că poarta imobilului era descuiată,
însă nu era deschisă, deşi a fost deschisă, atât de numitul B.M.R., cât şi de
inculpatul L.O. doar prin împingere.
Instanţa a mai reţinut că şi numitul B.M.R. a declarat în sensul
că inculpatul L.O. nu a intrat în locuinţa martorei şi nu a participat la
imobilizarea şi lovirea părţii vătămate.
Faţă de faptul că toate declaraţiile date în cauză au convers spre
concluzia că inculpatul L.O. nu a lovit şi nu a participat la imobilizarea
părţii vătămate împreună cu numitul B.M.R., instanţa a conchis că inculpatul L.O. nu s-a făcut
vinovat de comiterea infracţiunilor de vătămare corporală prevăzută de art. 181
alin. 1 Cod penal şi a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal
prevăzută de art. 189 alin. 1, 2 Cod penal.
Instanţa a mai reţinut că aceste două infracţiuni au fost comise
de numitul B.M.R., astfel cum s-a reţinut şi în sentinţa penală 163 din 21
aprilie 2011 a Judecătoriei Reghin, definitivă, prin nerecurare, astfel că în
temeiul art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 alin. 1 lit. c Cod
procedură penală a dispus achitarea inculpatului L.O. de sub acuza comiterii
infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal şi a
infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin.
1, 2 Cod penal.
În ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu, instanţa a
reţinut că din declaraţiile tuturor persoanelor audiate în cauză, inclusiv din
declaraţia inculpatului a rezultat că acesta după ce s-a întâlnit cu numitul
B.M.R., seara, după lăsarea întunericului, a pătruns în curtea imobilului în
care locuia partea vătămată. Din definiţia dată de legiuitor infracţiunii de
violare de domiciliu, potrivit art. 192 Cod penal, respectiv „Pătrunderea
fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc
împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le
foloseşte...” instanţa reţine că
Elementul material al infracţiunii, respectiv latura obiectivă a
acesteia s-a realizat la momentul pătrunderii în orice mod a inculpatului în
locul împrejmuit ţinând de o locuinţă, fără consimţământul persoanei care o
foloseşte. În cauză, instanţa a reţinut că inculpatul a pătruns în curtea
imobilului, nefiind relevant faptul că acesta a pătruns pe poarta neîncuiată.
Potrivit doctrinei „elementul material al laturii obiective poate fi realizat
prin două modalităţi alternative, dintre care o acţiune (...) Acţiunea constă
în pătrunderea într-un domiciliu, care trebuie să fie efectivă şi să se
realizeze cu privire la (...) un loc împrejmuit. (...) Locul împrejmuit este locul
separat printr-o îngrăditură de locurile învecinate care, ca şi dependinţa,
întregeşte folosinţa locuinţei, cum ar fi, de exemplu, o curte, o gradină etc.,
astfel încât să rezulte voinţa titularului ca nimeni să nu pătrundă în acel loc
fără voia sa. În caz contrar, chiar dacă locul este separat printr-o
îngrăditură nu constituie un loc împrejmuit în înţelesul textului, dacă de acel
loc viaţa privată a persoanei nu este legată în nici un fel.
Infracţiunea de violare de domiciliu
există indiferent dacă persoana vătămată deţine sau nu locuinţa în baza unui
titlu legal, deoarece, urmărind să apere libertatea persoanei sub aspectul
posibilităţii de a-şi desfăşura viaţa personală în locul pe care şi l-a ales,
în ambele cazuri intervenţia din afară are un caracter ilegal.
Pătrunderea trebuie să se realizeze fără consimţământul persoanei
care folo-seşte respectiva locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit
ţinând de acestea. Cerinţa lipsei consimţământului persoanei care foloseşte
locuinţa decurge din însăşi esenţa faptei care, astfel, neconstituind o
încălcare a libertăţii persoanei, nu poate fi încadrată în dispoziţiile art.
192 C. pen. Pentru a fi valabil şi, deci pentru a înlătura existenţa
infracţiunii, consimţământul trebuie să emane de la o persoană responsabilă
care, totodată, are dreptul de a permite sau interzice intrarea altei persoane
în locuinţă. Dacă locuinţa este folosită de mai multe persoane, dreptul de a
permite sau interzice pătrunderea cuiva în locuinţa comună îl are oricare
dintre acele persoane. Consimţământul poate fi dat şi condiţionat. Într-un
asemenea caz, pătrunderea în locuinţă, în alte condiţii decât cele stabilite,
constituie infracţiune. Lipsa consimţământului poate rezulta din opunerea
efectivă a victimei, de exemplu se pune în dreptul uşii, interzicând astfel
accesul făptuitorului, sau dintr-o avertizare prealabilă a făptuitorului că i
se interzice accesul în locuinţă, de exemplu, victima i-a spus făptuitorului că
nu-i permite să intre în locuinţă. Lipsa consimţământului poate rezulta şi
implicit dintr-o anumită împrejurare, cum ar fi de exemplu atunci când
persoana, plecând de acasă, încuie uşa. Prin aceasta, ea şi-a manifestat
implicit voinţa ca, în lipsa ei, să nu pătrundă nimeni în locuinţă. În toate
cazurile când lipseşte o interdicţie expresă din partea victimei, lipsa
consimţământului se prezumă până la proba contrarie, adică până când
făptuitorul dovedeşte că a pătruns în locuinţă cu consimţământul acesteia.”
[Drept penal : Partea specială/ Tudorel Toader. - Ed. a 2-a, rev. - Bucureşti :
Editura Hamangiu, 2007]
După cum anterior s-a arătat instanţa a reţinut că inculpatul, a
pătruns în curtea imobilului ce constituia locuinţa părţii vătămate, fără
consimţământul acestuia, reţinând că din declaraţiile persoanelor audiate nu
rezultă că partea vătămată sau martora şi-ar fi manifestat acordul ca
inculpatul să pătrundă în curtea imobilului (de altfel nici inculpatul nu a
afirmat în acest sens).
Faţă de toate aceste considerente, instanţa a conchis că
inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de violare de domiciliu.
În drept, fapta inculpatului L.O. care în
seara zilei de 02.05.2010, în jurul orelor 20,50, a pătruns fără drept în
locuinţa martorei G.A.M. de pe strada Dedradului, din municipiul Reghin, s-a
apreciat că întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de violare
de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. 2 Cod penal cu
aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
Acelaşi complet de judecată, în aceeaşi componenţă, din cadrul
Judecătoriei Reghin a pronunţat şi
sentinţa penală nr. 163/21.04.2011, prin care s-a dispus:
În baza art. 181 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 320 ind. 1
alin. 7 Cod procedură penală şi a art. 74 alin. 1 lit. a, c şi 76 alin. 1 lit.
d Cod penal l-a condamnat pe inculpatul B.M.R., la pedeapsa de 3 luni
închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală.
În baza art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 320 ind. 1
alin. 7 Cod procedură penală şi a art. 74 alin. 1 lit. a, c şi 76 alin. 1 lit.
d Cod penal l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare
pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 189 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 320 ind. 1
alin. 7 Cod procedură penală şi a art. 74 alin. 1 lit. a, c şi 76 alin. 1 lit.
c Cod penal l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare
pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal a dispus ca
inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 alin. 2 Cod penal a dispus suspendarea
condiţionată a executării pedepsei rezultante.
În baza art. 82 alin. 1 Cod penal a stabilite termenul de
încercare de 4 ani.
Potrivit art. 359 Cod procedură penală a atras atenţia
inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, 84 Cod penal a căror nerespectare
atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi a
consecinţelor acestei revocări în cazul comiterii unei noi infracţiuni.
În baza art. 88 Cod penal a computat din pedeapsa rezultantă
durata reţinerii şi arestării preventive din 02.05.2010 şi până la data de
26.07.2010.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală a dispus revocarea
măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, aplicată inculpatului prin
decizia penală 327/R din 26 iulie 2010 a Tribunalului Mureş.
Instanţa a reţinut faptul că partea vătămată M.K.E. nu a formulat
pretenţii civile faţă de inculpat.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat
inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că
prin rechizitoriul Parchetului de pe
lângă Judecătoria Reghin din 27.05.2010 emis în dosar 970/p/2010 şi înregistrat
la această instanţă sub nr. 2178/289/2010 din 27 mai 2010 s-a dispus trimiterea
în judecată a inculpaţilor B.M.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
vătămare corporală, violare de domiciliu şi lipsire de libertate în mod ilegal,
fapte prevăzute de art. 181 alin. 1 Cod penal, art. 192 alin. 2 Cod penal, art.
189 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal şi L.O., sub
aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală, violare de domiciliu
şi lipsire de libertate în mod ilegal, fapte prevăzute de art. 181 alin. 1 Cod
penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 192 alin. 2 Cod penal cu
aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 189 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea
art. 37 lit. a Cod penal şi cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În faţa instanţei de judecată la termenul
din 07 aprilie 2011 inculpatul B.M.R. a recunoscut în totalitate faptele astfel
cum acestea au fost descrise prin rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să
aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Faţă de
faptul că inculpatul L.O. nu a uzat de prevederile art. 320 ind. 1 Cod
procedură penală la termenul din 07 aprilie 2011 s-a dispus disjungerea cauzei
în ce îl privea pe inculpatul L.O., formându-se un nou dosar, în prezenta cauză
urmând a fi judecat numai inculpatul B.M.R.
Deliberând asupra cauzei prin prisma dispoziţiilor art. 343 Cod
procedură penală instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 02.05.2010 în jurul orelor 20,50 inculpatul B.M.R. s-a
deplasat la locuinţa martorei G.A.M., la care se afla partea vătămată M.K.E..
În apropierea locuinţei menţionate inculpatul B.M.R. s-a întâlnit cu inculpatul
L.O. şi împreună au pătruns în curtea locuinţei. Inculpatul B.M.R. a pătruns şi
în casa martorei, unde, în holul locuinţei a întâlnit pe partea vătămată pe
care, după o scurtă discuţie a lovit-o în mod repetat provocându-i căderea pe
pardoseală, unde a continuat să o lovească, după care a imobilizat pe partea
vătămată utilizând o bandă adezivă. În acest timp martora G.A.M. a ieşit pe un
geam şi a anunţat serviciul de urgenţă, la faţa locului sosind după puţin timp
un echipaj de poliţie care a identificat pe inculpatul B.M.R..
Coroborând declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului B.M.R. cu
materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanţa a conchis
că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care a fost
trimis în judecată.
În drept, faptele inculpatului B.M.R. care în seara zilei de
02.05.2010, în jurul orelor 20,5o, împreună cu inculpatul L.O., a pătruns fără
drept în locuinţa martorei G.A.M. de pe strada Dedradului, din municipiul
Reghin, unde inculpatul B.M.R. a lovit-o pe partea vătămată M.K.E. aplicându-i
mai multe lovituri cu o cărămidă, cu pumnii şi cu picioarele, care i-au cauzat
leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 50 zile de îngrijiri
medicale, conform certificatului preliminar şi raportului medico legal nr.
1466/03.05.2010 respectiv 04.05.2010, l-au legat de picioare cu o bandă
adezivă, i-au aplicat pe gură bandă adezivă, lipsindu-l de libertate în mod
ilegal, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de vătămare
corporală, violare de domiciliu şi lipsire de libertate în mod ilegal, fapte
prevăzute de art. 181 alin. 1 Cod penal, art. 192 alin. 2 Cod penal, art. 189
alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe
lângă Judecătoria Reghin şi inculpatul L.O.
În motivarea recursului, Parchetul de pe
lângă Judecătoria Reghin solicită condamnarea inculpatului şi deducerea duratei
reţinerii şi arestului preventiv.
Recursul inculpatului nu a
fost motivat.
Examinând recursurile promovate de Parchet
şi de inculpat, din prisma dispoziţiilor
art 3859 pct. 3 teza finală rap. la art. 52 şi art. 62-68 C. pr. pen,
instanţa de control judiciar le găseşte fondate, pentru următoarele
considerente:
În acest fel, motivarea reţinută în
această hotărâre de judecătorul care apoi a dispus asupra situaţiei
inculpatului L.O., exprimându-se în termeni clari şi fără echivoc cu privire la
activitatea întreprinsă de acesta şi trăgând concluzii categorice asupra
gradului său de contribuţie, constituie mai curând o idee preconcepută asupra
vinovăţiei inculpatului, decât o simplă descriere a unei stări de suspiciune,
şi pune la sub semnul întrebării imparţialitatea obiectivă a judecătorului
pricinii. Astfel, în partea descriptivă a sentinţei penale nr. 163/21.04.2011,
judecătorul nu s-a limitat la o apreciere sumară a faptelor reproşate
inculpatului L.O., ci, din contră, s-a pronunţat asupra existenţei elementelor
care conturează vinovăţia acestuia. Mai mult, în sentinţa penală nr.
405/08.11.2011 recurată, motivarea este similară celei a sentinţei nr.
163/21.04.2011. Procedând în această manieră, judecătorul a intrat în sfera
cazului de incompatibilitate reglementat de art. 47 alin. 2 C. pr. pen., ceea
ce atrage incidenţa cazului de casare cu trimitere prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 3 C. pr. pen.
Faţă de cele reţinute, soluţia care se
impune este aceea a casării integrale a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei
spre rejudecare instanţei de fond.
Având în vedere soluţia dată faţă de
primul motiv de recurs, Curtea nu va mai analiza şi cel de-al doilea motiv de
recurs invocat de Parchet, pentru a nu influenţa judecătorul fondului investit
cu rejudecarea cauzei.
Aşadar, prin prisma
considerentelor mai sus expuse, declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria
Reghin şi de inculpatul L.O. împotriva Sentinţei penale nr. 405/08.11.2011,
pronunţată de Judecătoria Reghin sunt fondate, motiv pentru care, în baza art.
38515 pct. 2 lit. c C. pr. pen, urmează a fi admise. Sentinţa atacată va fi
casată în întregime şi cauza va fi trimisă primei instanţe, Judecătoriei Reghin
în rejudecare. | 
