Incidente ivite în cursul cercetării judecătoreşti. Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare. Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
C. pr. pen.,
art. 300, art. 332
Omisiunea ascultării de către procuror a tuturor părţilor
vătămate, neregulile vizând obţinerea probelor în cursul urmăririi penale,
omisiunea aplicării în faza prealabilă judecăţii a dispoziţiilor art. 44 din
Legea nr. 678/2001, greşita încadrare juridică dată faptelor, omisiunea procurorului
de a dispune vreo soluţie cu privire la toate faptele şi persoanele cu care a
fost sesizat, precum şi omisiunea procurorului de a dispune punerea în mişcare
a acţiunii penale pentru toate faptele pentru care s-a dispus trimiterea în
judecată nu sunt nereguli care să atragă restituirea cauzei la procuror pentru
refacerea rechizitoriului sau pentru refacerea urmăririi penale.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Decizia penală nr. 254/R/22 martie 2012
Prin Sentinţa penală nr. 337/21.11.2011
pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul penal nr. 790/89/2010, în baza
art.300 alin.2 C.pr.pen., s-a dispus restituirea cauzei procurorului, respectiv
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Vaslui,
în vederea refacerii actului de sesizare. Cheltuielile judiciare au rămas în
sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre,
tribunalul a reţinut următoarele:
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.G., acesta a fost trimis în
judecată pentru mai multe infracţiuni: înşelăciune - pentru înşelarea a 463 de
persoane la începerea urmăririi penale făcându-se referire despre 460 persoane, dintre acestea
însă au fost audiate doar 10 persoane; se face de asemenea referire la
trimiterea în judecată pentru prejudicierea a 64 persoane care au participat la
H2B SUA cu toate că urmărirea penală s-a început
doar pentru inducerea în eroare a 30 de
persoane. În actul de sesizare nu s-a dat nicio soluţie pentru fapte care
privesc angajarea a 43 de persoane la o firmă din Italia, sau angajarea a 53
persoane la o firmă din Norvegia, în legătură cu acestea făcându-se cercetări,
de asemenea nici pentru cele 10 persoane angajate la firme din Irlanda, dintre
acestea doar o singură persoană fiind audiată.
Prin rechizitoriu nu s-a dat nici o soluţie cu privire la faptele
privind angajarea a 59 de persoane la A.M.D. SUA şi nici pentru angajarea a 10
persoane pentru firma N.D.M. din Cipru, acestea nefiind audiate, astfel s-a
dispus trimiterea în judecată pentru 24 fapte pentru care nu s-a început
urmărirea penală, acestea neputând fi reţinute
ca infracţiuni din moment ce nu i s-a adus la cunoştinţă învinuirea care
i se aduce; delapidarea - pentru şase fapte a fost începută urmărirea penală
dar pentru acestea nu se mai face trimitere în judecată prin actul de sesizare,
nefiind dată o soluţie de către procurorul de caz; pentru unele fapte
trimiterea în judecată efectuându-se pentru o altă încadrare juridică decât cea
adusă la cunoştinţă la urmărirea penală unor probe cu aplicarea prev. art.41
alin.2 C.pen. prin rechizitoriu aplicarea prev. art.33 lit.b C.pen., fără a se
dispune schimbarea încadrării juridice; spălare de bani în formă continuată.
Prin ordonanţa din 14.12.2009 nu s-a reţinut forma continuată a infracţiunii
în contradicţie cu cele consemnate în procesul verbal din 17.12.2009, de
aducere la cunoştinţă a învinuirii iar prin rechizitoriu s-a reţinut o altă
încadrare juridică decât cea pentru care s-a efectuat urmărirea penală,
aplicându-se art.33 lit.b C.pen. fără ca între timp să se fi schimbat
încadrarea juridică a faptei.
Prin rechizitoriu s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru 3
infracţiuni pentru care nu s-a început urmărirea penală, respectiv încheierea
contractului de cesiune de creanţă prin care B.R.D. transmite la I.M.R. creanţa
deţinută de debitoarea E. cunoscând că suma provine din infracţiunile de
înşelăciune.
Prin ordonanţele din 18.03.2008 şi 14.12.2009, prin care s-a
început urmărirea penală pentru infracţiunea prev. de art.23 pct.1 lit.a din
Legea nr.658, se constată că nu s-a început urmărirea penală pentru această
faptă, nefiind constatat acest lucru
nici prin procesele verbale de extindere a urmăririi penale din 16.05.2008 şi
17.12.2009, dar nici ulterior prin procesul verbal din 24.02.2010 de aducere la
cunoştinţă a întregului material de urmărire penală, într-o situaţie
asemănătoare aflându-se şi faptele încadrate ca infracţiuni la art.23 pct.1
lit.a din Legea nr.656/2002 - revânzare
imobil R.E., şi valoarea celor două tranzacţii imobiliare M. şi R. care se
regăsesc numai în procesul verbal din 24.02.2010 şi ulterior în rechizitoriu.
Nu s-a început urmărirea penală nici
pentru alte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată:
- infracţiunea de spălare de bani prin transferul folosinţei
autovehiculului Chevrolet Kolos de la I.M.R., deşi pentru infracţiunea de
înşelăciune care constituie sursa infracţiunii de spălare de bani nu s-a
început urmărirea penală, fapta fiind doar reţinută în rechizitoriu;
- infracţiunea de furt – s-a început urmărirea penală pentru cea
prev. de art.208 C.pen., fără aliniat, în rechizitoriu fără să fie schimbată
încadrarea juridică apare art.208 alin.1 şi 2 C.pen.;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată: 16 fapte de fals
pentru care nu s-a început urmărirea penală, fiind reţinute în rechizitoriu la
f.176-179.
Cu privire la infracţiunea de trafic de persoane: la începutul
urmăririi penale nu este descris niciun act material, prin rezoluţia de
începere a urmăririi penale nu este reţinut niciun act material, la prezentarea
materialului de urmărire penală sunt reţinute 3 acte materiale, iar în
rechizitoriu sunt reţinute 9 acte.
Procurorul care a efectuat urmărirea penală şi a întocmit actul de
sesizare a reţinut fapta fără să respecte prevederile Codului de procedură
penală, şi anume: actul de percheziţie şi autorizaţia de percheziţie sunt
nelegale fiind obţinută doar pentru un spaţiu închiriat, dar s-a intrat la două
firme, percheziţia informatică a fost efectuată fără ca aceasta să fie confirmată de instanţă.
Inculpata E.R.: a fost reţinută în sarcina sa săvârşirea
infracţiunii de complicitate la trafic de persoane însă a fost trimisă în
judecată pentru altă încadrare juridică decât cea pentru care s-au efectuat
actele de urmărire penală, prin rechizitoriu reţinându-se fapte agravante.
Nu s-a început urmărirea penală pentru mai multe fapte:
- întărirea convingerii a 14 persoane care au încheiat contracte
cu I.M.R. în septembrie 2006 pentru Cipru, după plecarea celor 12 persoane în
Cipru a emis notificări, a solicitat plata unor sume neprezentând taxe de
mediere, dobânzi, penalităţi etc.; deşi
acestea se regăsesc în rechizitoriu, în ordonanţa de extindere din 27.09.2007
nu se face referire dar nici în procesul verbal din 27.09.2007.
- înşelăciune în convenţii: încadrarea juridică a fost schimbată
prin actul de sesizare; pentru cele 5 infracţiuni a fost efectuată urmărirea
penală în condiţiile prev. de art.41
alin.2 C.pr.pen. şi prin procesul verbal din 24.02.2010 reţinându-se aceleaşi
prevederi legale, însă prin actul de sesizare a fost trimisă în judecată cu
aplicarea prev. art.33 lit.b C.pr.pen., astfel s-a procedat la schimbarea
încadrării juridice fără să i se aducă la cunoştinţă întregul material de
urmărire penală;
- fapta de primire de foloase necuvenite, nu i-a fost adusă la
cunoştinţă; prin ordonanţa de extindere din 14.12.2009 se reţine fapta, dar
prin procesul verbal din 17.12.2009 nu se face referire la aceasta iar prin
rechizitoriu nu este soluţionată sau nu se dispune cu privire la disjungere.
Inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea
infracţiunii de înşelăciune în convenţii însă pentru mai multe infracţiuni nici
nu a fost începută urmărirea penală, deşi s-a dat ordonanţă de extindere în
14.12.2009, nu s-au efectuat actele de urmărire reţinute în aceasta, dar se
găsesc în actul de sesizare (15 fapte).
Spălare de bani: încadrarea juridică a
fost schimbată prin actul de sesizare; atât prin ordonanţa de extindere din
14.12.2009 cât şi prin procesul verbal din 17.12.2009 se face referire la
art.26, art.23 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 însă prin rechizitoriu
se primeşte o nouă încadrare juridică cu
aplicarea prev. art.41 alin.2 C.pen. şi art.33 lit.b C.pen., această încălcare
atrăgând nulitate potrivit art.197 C.pen. întrucât i-a produs vătămare
intereselor procesuale ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de
sesizare.
Exercitarea fără drept a
meseriei de consilier juridic: încadrarea juridică a fost schimbată
nelegal prin actul de sesizare; ordonanţa din 18.12.2009 cât şi procesul verbal
din 13.01.2010 face referire la art.281 C.pen. şi art.54 Statut iar prin
rechizitoriu se încadrează în prev. art.41 alin.2 C.pen. şi art.33 lit.b C.pen.
Referitor la inculpata R.E., a fost trimisă în judecată pentru:
- complicitate la delapidare: pentru 3 fapte reţinute în
rechizitoriu nu a fost începută urmărirea penală iar prin procesul verbal din
14.01.2010 nu i s-a adus la cunoştinţă că se efectuează actele de urmărire
penală cu referire la emiterea şi semnarea ca reprezentant al Eurojob United a
facturilor fiscale;
- complicitate la spălare de bani: prin ordonanţa de extindere din
26.03.2009 s-a extins urmărirea penală pentru art.23 din Legea nr.656/2002,
prin procesul verbal din 26.03.2009 se menţionează art.41 alin.2 C.pen. – forma
continuată, prin ordonanţa de extindere din 14.12.2009 nu se face referire la
art.41 alin.2 C.pen. dar prin rechizitoriu da.
Pentru un număr de 4 fapte, deşi s-a început urmărirea penală nu
s-a dat nicio soluţie iar în cauză nu s-a dispus disjungerea, este vorba de
semnarea şi întocmirea unor acte deşi prin ordonanţa de extindere din
26.03.2009 se face referire iar actele de urmărire penală s-au efectuat fără
finalizare în rechizitoriu.
Cu referire la infracţiunea de spălare de bani s-a reţinut că,
deşi prin ordonanţa de extindere din 14.12.2009 se face referire la art.23
pct.1 lit.a din Legea nr.659/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., în procesul
verbal din 14.01.2010 forma continuată nu se regăseşte iar în rechizitoriu pe lângă
aceasta se vorbeşte şi despre art.33 lit.b C.pen. privind concursul de
infracţiuni.
De asemenea tot prin respectiva ordonanţă s-a extins urmărirea
penală pentru fapta constând în acţionarea în judecată de către SC M.T. SRL
după încheierea contractului de cesiune de creanţă nr.12/29.07.2005 a multor
persoane, efectuându-se deci urmărirea
penală, în rechizitoriu nu se mai face trimitere la această faptă iar soluţie
de disjungere nu există.
Cu referire la infracţiunea de fals în înscrisuri sun semnătură privată,
s-a reţinut urtmătoarele:
Prin rechizitoriu s-a dispus încadrarea juridică cu aplic. art.33
lit.b C.pen., pe lângă aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. aşa cum s-a efectuat
urmărirea penală, prin ordonanţa de extindere din 26.03.2009 şi prin procesul
verbal din 26.03.2009 făcându-se referire doar la forma continuată.
De asemenea tot prin această ordonanţă de
extindere din 26.03.2009 s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru
săvârşirea a 4 infracţiuni de fals care nu se regăsesc în rechizitoriu, neexistând
nici o dispoziţie de disjungere sau altă soluţie.
Cu referire la infracţiunea de delapidarea, s-a reţinut
următoarele:
În rechizitoriu s-a reţinut cauza de agravare prev. de art.33
lit.b C.pr.pen., iar în ordonanţa de extindere din 14.12.2009 şi în procesul
verbal din 14.01.2010 nu.
Pentru o faptă de delapidare constând în nedepunerea sumei de
10.653 lei în casieria sau conturile bancare ale SC Eurojob United SRL, nu s-a
început urmărirea penală, dar figurează în rechizitoriu.
Instanţa a constatat că procedând în sensul reţinut mai sus,
organul de urmărire penală a încălcat următoarele principii: cel al legalităţii
reglementat de art.2 alin.1 C.pr.pen., care impunea cerinţa ca procesul penal
să se desfăşoare atât în cursul urmăririi penale cât şi în cel al judecăţii, în
conformitate cu dispoziţiile legale; dreptul la apărare atât cel prev. de
art.24 din Constituţie, dar şi dreptul la un proces echitabil prev. de art.6
CEDO, care trebuie garantat în tot cursul unui proces penal cu respectarea principiului
egalităţii, de arme ceea ce presupune dreptul fiecărei persoane de a-şi
prezenta cauza într-o manieră rezonabilă şi în condiţii de deplină egalitate cu
partea adversă.
Ori, pentru o parte importantă din infracţiuni pentru care s-a
început urmărirea penală sau extins această urmărire penală, inculpaţii nu au
fost informaţi şi nici nu li s-a adus sub nici un fel la cunoştinţă derularea
urmăririi penale, neexistând soluţii ce ţin de această fază a procesului penal
(disjungere, încetare, scoaterea de sub urmărire penală).
Un alt motiv de nelegalitate priveşte dreptul la apărare prev. de
art.44 din Legea nr.678/2001, care a fost „victimelor” infracţiunii, prin
neasigurarea asistenţei juridice obligatorie de către organul de urmărire
penală, acestea fiind în imposibilitatea să-şi exercite drepturile în cadrul
procedurilor penale, apărarea
reflectându-se atât în drepturile
procesuale ale părţilor dar şi în obligaţiile organelor judiciare şi în
cazul inculpatei Grigore Alexandra pe parcursul urmăririi penale i-au fost
încălcate flagrant drepturile procesuale
în sensul că:
În data de 19 mai 2008 i se întocmeşte un proces verbal de aducere
la cunoştinţă a învinuirii respectiv: fals în înscrisuri sub semnătură privată,
complicitate la înşelăciune în contracte şi spălare de bani, însă nu se
detaliază şi nu se precizează în mod concret în ce constau acestea, nu se
specifică împrejurările în care au fost săvârşite, care este partea vătămată în
cazul infracţiunii de înşelăciune, care este folosul şi cine a fost cel
care şi l-a însuşit deşi CEDO prevede că
orice învinuit are dreptul de a i se aduce la cunoştinţă, în timpul cel mai
scurt şi pe o limbă pe care o cunoaşte în mod amănunţit, învinuirea care i se
aduce, astfel se constată şi în cazul acestei inculpate încălcarea de către
organul de urmărire penală a principiilor care au fost încălcate şi în cazul
celorlalţi inculpaţi.
Ca urmare, instanţa a considerat că există neconcordanţe între
faptele pentru care a fost începută şi efectuată urmărirea penală, prezentarea
materialului de urmărire penală şi actul de sesizare, acestea constând în
neregularităţi pe care instanţa nu putea să le înlăture sau să le remedieze
substituindu-se organului de urmărire penală, acestea nerespectând disp.
art.263 C.pr.pen. şi ca urmare, constatând că sesizarea instanţei nu a fost
făcută conform legii, a făcut aplicarea prev. art.300 alin.2 C.pr.pen., şi a
dispus restituirea cauzei la organul de urmărire penală în vederea refacerii
acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat
recurs Parchetul de pe Langa Înalta Curte de Casatie si Justitie – Direcţia de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul
Teritorial Harghita.
În motivarea recursului, Parchetul susţine
că în mod greşit a dispus prima instanţă restituirea cauzei la procuror şi
solicită casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru continuarea
judecăţii.
Se susţine mai întâi că este incompatibil
judecătorul care a pronunţat hotărârea atacată, deoarece acelaşi judecător a
pronunţat şi prima sentinţă, respectiv Sentinţa penală nr. 10/20.01.2011, care
a fost casată de instanţa de recurs.
Apoi se invocă existenţa contradicţiilor
dintre dispozitivul şi considerentele hotărârii.
Pe fond, procurorul arată, în detaliu,
situaţia fiecărui inculpat şi susţine că urmărirea penală şi prezentarea
materialului de urmărire penală s-au făcut cu privire la toate faptele şi toate actele materiale care s-a dispus
trimiterea lor în judecată prin rechizitoriu.
Examinând recursul promovat de Parchet, din prisma
dispoziţiilor art. 3856 alin. 3, art. 38514
rap. la art. 62-68 C.pr.pen., instanţa de control judiciar îl
găseşte fondat, pentru următoarele considerente:
Constatăm mai întâi că, deşi temeiul restituirii cauzei la
procuror, reţinut de judecătorul fondului în dispozitivul sentinţei, este cel
prev. de art. 300 alin. 1, 2 C. pr. pen., (care reglementează regularitatea
actului de sesizare), în considerentele hotărârii se face referire atât la
neregularităţile actului de sesizare, cât şi la nelegalitatea şi
neregularităţile privind efectuarea urmăririi penale (care însă sunt
reglementate de disp. art.332 C.pr.pen., privind refacerea urmăririi penale).
Având în vedere că în prezenta cauză s-a mai pronunţat o soluţie
de casare cu trimitere pentru continuarea judecăţii, Curtea va analiza recursul
atât cu privire la neregularităţile
actului de sesizare, cât şi ale urmăririi penale.
Potrivit disp. art.300 alin.1 C.pr.pen., instanţa este datoare să
verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare.
Cuprinsul rechizitoriului este reglementat în art. 263 C.pr.pen.
Verificând actul de sesizare a instanţei, constatăm că
rechizitoriul întocmit de Biroul Teritorial Vaslui din cadrul D.I.I.C.O.T. la
data de 03.03.2010 în dosarul nr. 23/D/P/2007, corespunde exigenţelor cerute de
art. 263 şi art. 264 C.pr.pen.
Astfel, pe lângă menţiunile prev. de art. 203 C.pr.pen., acesta
cuprinde şi datele privitoare la persoana inculpaţilor, faptele reţinute în
sarcina acestora – cu individualizarea şi analizarea fiecărui act material – în
timp şi spaţiu, şi care constituie elementele laturilor obiective ale
infracţiunilor reţinute în sarcina fiecărui inculpat, încadrarea juridică,
nominalizarea şi prezentarea fiecărui mijloc de probă, măsurile asiguratorii
luate în cauză, dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor – cu
indicarea pentru fiecare inculpat a faptei şi încadrării juridice
corespunzătoare.
De asemenea, rechizitoriul astfel
întocmit, a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei şi confirmat de procurorul
ierarhic iar infracţiunile constante fac parte din categoria celor pentru care
sesizarea instanţei se face din oficiu,
iar urmărirea penală s-a efectuat
de procuror.
Cu privire la efectuarea urmăririi penale, prima instanţă a
apreciat că există neconcordanţe între faptele pentru care a fost începută
urmărirea penală, prezentarea materialului de urmărire penală şi actul de
sesizare.
Verificând aceste aprecieri, Curtea constată următoarele:
Se susţine în considerentele hotărârii că nu ar fi fost ascultate
de către procuror toate părţile vătămate din cauză, iar autorizaţia de
percheziţie şi efectuarea percheziţiei ar fi lovite de nulitate absolută.
Această motivare nu poate fi primită la prezentul stadiu procesual
al cauzei, deoarece nu constituie un viciu de procedură dintre cele arătate în
art. 332 alin. 1 sau 2 C. pr. pen care să fi afectat desfăşurarea activităţii
procesuale, ci poate constitui o critică asupra valabilităţii manierei de
obţinere a unei anumite părţi a probelor în cauză, însemnând declaraţiile
părţilor vătămate şi procesele-verbale de efectuare a percheziţiei. În această
situaţie şi întrucât prin argumentele primei instanţe se tinde de fapt la
demonstrarea iregularităţii condiţiilor în care probele au fost administrate,
dispoziţiile legale incidente sunt cele prevăzute de art. 64 alin. 2 C. pr. pen privind invalidarea probelor
(sancţiune proprie probelor) şi nu cele prescrise de art. 197 C. pr. pen,
asupra nulităţilor. Invalidarea probei în faza de judecată aparţine instanţei
învestite cu soluţionarea fondului, fie pe parcursul şedinţei de judecată, în
procedura prevăzută de art. 301 şi art. 302 C. pr. pen, fie la momentul
deliberării şi luării hotărârii, efectul fiind înlăturarea probei şi nicidecum restituirea
cauzei la procuror (atunci când ilegalitatea vizează o probă administrată în
faza preliminară judecăţii) pentru refacerea actului. Pentru punerea în mişcare
a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a unui inculpat, într-adevăr
trebuie verificată existenţa unor probe temeinice de vinovăţie, însă aceste
probe nu trebuie să fie de puterea celor care stau la baza unei soluţii de
condamnare, ci doar să fie suficiente pentru a crea bănuiala rezonabilă după
care inculpatul şi nu o altă persoană a săvârşit infracţiunea în discuţie. Or,
în prezenta cauză, independent de numărul părţilor vătămate audiate şi de
modalitatea efectuării percheziţiei, existenţa datelor care să justifice
începerea urmăririi penale, precum şi existenţa altor probe care să stea la
baza formulării acuzei şi a trimiterii în judecată este de necontestat.
Este adevărat că disp. art. 44 din Legea nr. 678/2001
reglementează asigurarea apărării pentru
părţile vătămate inclusiv în faza de urmărire penală, însă încălcarea acestei
dispoziţii nu este sancţionată cu nulitatea absolută a actelor întocmite, deci
nu poate fi invocată de către inculpaţi în numele părţilor vătămate şi cu atât
mai mult nu constituie un motiv de trimitere a cauzei la procuror pentru
refacerea actului de sesizare sau a urmăririi penale, cum greşit a procedat
prima instanţă.
Se mai arată, în considerentele sentinţei,
că nici încadrarea juridică dată faptelor de procuror nu este cea corectă,
respectiv că s-ar fi dispus trimiterea în judecată pentru fapte încadrate în
alte infracţiuni decât cele pentru care s-a început urmărirea penală ori pentru
care s-a prezentat materialul de urmărire penală, că s-ar fi reţinut forma
continuată ori cea a concursului real de
infracţiuni, prev. de art. 33 lit. a sau de art. 41 alin. 2 C. pen, fără să se fi dispus schimbarea
încadrării juridice de către procuror.
Nici acesta nu este un motiv pentru restituirea cauzei la
procuror, deoarece, potrivit disp. art. 317 C.pr.pen., privind obiectul
judecăţii, instanţa este investită cu „faptele” şi nu cu încadrarea juridică
dată acestora de către procuror. Aşadar, instanţa nu este ţinută de încadrarea
juridică dată faptelor prin actul de sesizare, ci ea poate invoca oricând pe
parcursul procesului penal şi poate dispune schimbarea încadrării juridice, în
baza art. 334 C.pr.pen.
Un alt motiv din sentinţă este acela că prin actul de sesizare nu
s-a dat nicio soluţie pentru mai multe fapte pentru care inculpaţii au fost
cercetaţi, fie că a fost începută sau nu urmărirea penală.
Şi acesta este un motiv care excede cadrului procesual. Potrivit
aceloraşi dispoziţii cuprinse în art. 317 C.pr.pen., privind obiectul
judecăţii, judecata „se mărgineşte” la fapta arătată în actul de sesizare.
Aşadar, pentru faptele care nu sunt arătate în actul de sesizare, instanţa
investită cu rechizitoriu nu poate face constatări sau cercetări şi nu poate
impune procurorului, prin restituirea cauzei, să pronunţe o soluţie.
Dimpotrivă, această situaţie este reglementată de disp. art. 275-278 şi de art.
2781 C.pr.pen., care, aşa cum am arătat,
excede cadrului procesual şi nicidecum nu pot conduce la o soluţie de
restituire a cauzei.
Cel mai dezvoltat motiv
invocat de inculpaţi şi reţinut de instanţa de fond este acela că, deşi s-a
dispus trimiterea în judecată, nu s-a început urmărirea penală pentru mai multe
fapte şi pentru mai multe acte materiale reţinute în sarcina inculpaţilor.
Deşi procurorul a dezvoltat în motivele de recurs situaţia
fiecărui inculpat pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina sa, Curtea
nu va analiza pe fond aceste aspecte, pentru următoarele considerente:
Reţinem că aceste excepţii au fost formulate în scris de
inculpaţii H.G., E.R.şi R.E. pentru termenul din 25.10.2010 (filele 142 şi
urm.).
Omisiunea organului de urmărire penală de a întocmi rezoluţia de
începere a urmăririi penale nu este prevăzută sub sancţiunea nulităţii
absolute, reglementată de disp. art. 197 alin. 2 C.pr.pen., astfel încât pot
deveni incidente disp. art.197 alin.1, 4
C.pr.pen., privind nulitatea relativă.
Din interpretarea dispoziţiilor art.197 alin.1, 4 C.pr.pen.,
rezultă că pentru a fi incidentă sancţiunea nulităţii relative, printre condiţiile ce trebuiesc îndeplinite
cumulativ, este şi cea legată de momentul până la care neregularitatea actului
poate fi invocată, respectiv în cursul efectuării actului când partea este
prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a
lipsit la efectuarea actului.
În prezenta cauză, neregularităţile
constând în neînceperea urmăririi penale pentru anumite fapte sau pentru
anumite acte materiale, se referă la faza de urmărire penală. Constatăm că
inculpaţii au fost audiaţi în calitate de făptuitori/învinuiţi, în prezenţa
apărătorilor aleşi/desemnaţi din oficiu.
Apoi, tuturor inculpaţilor
le-a fost prezentat întregul material de urmărire penală, în prezenţa
apărătorilor (cu excepţia învinuitei E.R., care nu a solicitat apărător),
ocazie cu care, deşi aveau posibilitatea, niciunul dintre inculpaţi nu a
invocat neregularităţile privind neînceperea urmăririi penale pentru anumite
fapte sau acte materiale (ca de altfel nici pentru celelalte neregularităţi
reţinute de judecătorul fondului, analizate mai sus).
În faţa instanţei, după ce s-a dispus strămutarea cauzei la
Tribunalul Harghita, primul termen de judecată cu procedura completă a fost cel
din 27.09.2010, termen la care, de asemenea, niciunul dintre inculpaţi nu a
invocat neregularităţile ci, aşa cum s-a reţinut, abia pentru termenul din
25.10.2010 aceste neregularităţi au fost invocate prin apărător ales de către
cei trei inculpaţi şi ulterior ele au fost însuşite şi de restul inculpaţilor.
Faptul că apărătorul ales al inculpatului Huideş a lipsit de la Tribunalul
Harghita, pe considerentul că era imperios necesară prezenţa sa într-un alt dosar
aflat pe rolul Tribunalului Mureş, lucru care a dus la amânarea cauzei, nu
reprezintă un argument care să ducă la prorogarea „primului termen de judecată
cu procedura completă” în sensul art. 197 alin. 4 C.pr.pen.
Deoarece inculpaţii au
invocat omisiunea organului de urmărire penală de a întocmi anumite rezoluţii
de începere a urmăririi penale abia după prezentarea materialului de urmărire
penală şi după primul termen de judecată cu procedura completă, nulitatea este
acoperită prin dispoziţia din rechizitoriu de punere în mişcare a acţiunii
penale, cu atât mai mult cu cât nici nu s-a făcut dovada în ce anume constă
vătămarea concretă produsă fiecărui inculpat.
Curtea constată că nu sunt incidente nici dispoziţiile art.197
alin. 4 teza finală C.pr.pen., privind luarea în considerare din oficiu a
încălcărilor, deoarece inculpaţii nu au arătat care ar fi apărările ce nu pot
fi făcute decât în faţa procurorului şi care nu pot fi făcute în faza
cercetării judecătoreşti.
Aşadar, şi dacă a existat o vătămare produsă prin pretinsa
neregularitate privind omisiunea începerii urmăririi penale, nulitatea s-a
acoperit prin neinvocarea ei în condiţiile stabilite de art.197 alin. 4 C.pr.pen.
Motivul de recurs privind incompatibilitatea judecătorului care a
pronunţat hotărârea atacată nu va fi primit, pe considerentul că nu sunt
incidente dispoziţiile art. 47 alin. 2 C.pr.pen., deoarece nu este vorba de o
„soluţie dată în cauză”.
Faţă de cele reţinute, soluţia de restituire a cauzei
la procuror pentru refacerea actului de sesizare, cu motivarea
neregularităţilor urmăririi penale, apare ca nefondată, motiv pentru care, în temeiul art. 3856 alin. 3 C.pr.pen., vom admite recursul
declarat de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita,
împotriva Sentinţei penale nr.337/21.11.2011 pronunţată de Tribunalul Harghita,
şi, pe cale de consecinţă, vom casa integral sentinţa şi vom trimite cauza
pentru continuarea judecăţii, iar cheltuielile judiciare în recurs urmează să
rămână în sarcina statului. | 
