avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Incidente ivite în cursul cercetării judecătoreşti. Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare. Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
 
C. pr. pen., art. 300, art. 332
 
Omisiunea ascultării de către procuror a tuturor părţilor vătămate, neregulile vizând obţinerea probelor în cursul urmăririi penale, omisiunea aplicării în faza prealabilă judecăţii a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 678/2001, greşita încadrare juridică dată faptelor, omisiunea procurorului de a dispune vreo soluţie cu privire la toate faptele şi persoanele cu care a fost sesizat, precum şi omisiunea procurorului de a dispune punerea în mişcare a acţiunii penale pentru toate faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată nu sunt nereguli care să atragă restituirea cauzei la procuror pentru refacerea rechizitoriului sau pentru refacerea urmăririi penale.
 
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Decizia penală nr. 254/R/22 martie 2012
 
Prin Sentinţa penală nr. 337/21.11.2011 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul penal nr. 790/89/2010, în baza art.300 alin.2 C.pr.pen., s-a dispus restituirea cauzei procurorului, respectiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Vaslui, în vederea refacerii actului de sesizare. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.G., acesta a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni: înşelăciune - pentru înşelarea a 463 de persoane la începerea urmăririi penale făcându-se  referire despre 460 persoane, dintre acestea însă au fost audiate doar 10 persoane; se face de asemenea referire la trimiterea în judecată pentru prejudicierea a 64 persoane care au participat la H2B SUA  cu toate că urmărirea penală s-a început doar pentru inducerea în eroare  a 30 de persoane. În actul de sesizare nu s-a dat nicio soluţie pentru fapte care privesc angajarea a 43 de persoane la o firmă din Italia, sau angajarea a 53 persoane la o firmă din Norvegia, în legătură cu acestea făcându-se cercetări, de asemenea nici pentru cele 10 persoane angajate la firme din Irlanda, dintre acestea doar o singură persoană fiind audiată.
Prin rechizitoriu nu s-a dat nici o soluţie cu privire la faptele privind angajarea a 59 de persoane la A.M.D. SUA şi nici pentru angajarea a 10 persoane pentru firma N.D.M. din Cipru, acestea nefiind audiate, astfel s-a dispus trimiterea în judecată pentru 24 fapte pentru care nu s-a început urmărirea penală, acestea neputând fi reţinute  ca infracţiuni din moment ce nu i s-a adus la cunoştinţă învinuirea care i se aduce; delapidarea - pentru şase fapte a fost începută urmărirea penală dar pentru acestea nu se mai face trimitere în judecată prin actul de sesizare, nefiind dată o soluţie de către procurorul de caz; pentru unele fapte trimiterea în judecată efectuându-se pentru o altă încadrare juridică decât cea adusă la cunoştinţă la urmărirea penală unor probe cu aplicarea prev. art.41 alin.2 C.pen. prin rechizitoriu aplicarea prev. art.33 lit.b C.pen., fără a se dispune schimbarea încadrării juridice; spălare de bani în formă continuată.
Prin ordonanţa din 14.12.2009 nu s-a reţinut forma continuată a infracţiunii în contradicţie cu cele consemnate în procesul verbal din 17.12.2009, de aducere la cunoştinţă a învinuirii iar prin rechizitoriu s-a reţinut o altă încadrare juridică decât cea pentru care s-a efectuat urmărirea penală, aplicându-se art.33 lit.b C.pen. fără ca între timp să se fi schimbat încadrarea juridică a faptei.
Prin rechizitoriu s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru 3 infracţiuni pentru care nu s-a început urmărirea penală, respectiv încheierea contractului de cesiune de creanţă prin care B.R.D. transmite la I.M.R. creanţa deţinută de debitoarea E. cunoscând că suma provine din infracţiunile de înşelăciune.
Prin ordonanţele din 18.03.2008 şi 14.12.2009, prin care s-a început urmărirea penală pentru infracţiunea prev. de art.23 pct.1 lit.a din Legea nr.658, se constată că nu s-a început urmărirea penală pentru această faptă, nefiind  constatat acest lucru nici prin procesele verbale de extindere a urmăririi penale din 16.05.2008 şi 17.12.2009, dar nici ulterior prin procesul verbal din 24.02.2010 de aducere la cunoştinţă a întregului material de urmărire penală, într-o situaţie asemănătoare aflându-se şi faptele încadrate ca infracţiuni la art.23 pct.1 lit.a din Legea nr.656/2002 -  revânzare imobil R.E., şi valoarea celor două tranzacţii imobiliare M. şi R. care se regăsesc numai în procesul verbal din 24.02.2010 şi ulterior în rechizitoriu.
Nu s-a început urmărirea penală nici pentru alte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată: 
- infracţiunea de spălare de bani prin transferul folosinţei autovehiculului Chevrolet Kolos de la I.M.R., deşi pentru infracţiunea de înşelăciune care constituie sursa infracţiunii de spălare de bani nu s-a început urmărirea penală, fapta fiind doar reţinută în rechizitoriu;
- infracţiunea de furt – s-a început urmărirea penală pentru cea prev. de art.208 C.pen., fără aliniat, în rechizitoriu fără să fie schimbată încadrarea juridică apare art.208 alin.1 şi 2 C.pen.;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată: 16 fapte de fals pentru care nu s-a început urmărirea penală, fiind reţinute în rechizitoriu la f.176-179.
Cu privire la infracţiunea de trafic de persoane: la începutul urmăririi penale nu este descris niciun act material, prin rezoluţia de începere a urmăririi penale nu este reţinut niciun act material, la prezentarea materialului de urmărire penală sunt reţinute 3 acte materiale, iar în rechizitoriu sunt reţinute 9 acte.
Procurorul care a efectuat urmărirea penală şi a întocmit actul de sesizare a reţinut fapta fără să respecte prevederile Codului de procedură penală, şi anume: actul de percheziţie şi autorizaţia de percheziţie sunt nelegale fiind obţinută doar pentru un spaţiu închiriat, dar s-a intrat la două firme, percheziţia informatică a fost efectuată fără  ca aceasta să fie confirmată de instanţă.
Inculpata E.R.: a fost reţinută în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de persoane însă a fost trimisă în judecată pentru altă încadrare juridică decât cea pentru care s-au efectuat actele de urmărire penală, prin rechizitoriu reţinându-se fapte agravante.
Nu s-a început urmărirea penală pentru mai multe fapte: 
- întărirea convingerii a 14 persoane care au încheiat contracte cu I.M.R. în septembrie 2006 pentru Cipru, după plecarea celor 12 persoane în Cipru a emis notificări, a solicitat plata unor sume neprezentând taxe de mediere, dobânzi, penalităţi etc.;  deşi acestea se regăsesc în rechizitoriu, în ordonanţa de extindere din 27.09.2007 nu se face referire dar nici în procesul verbal din 27.09.2007.
- înşelăciune în convenţii: încadrarea juridică a fost schimbată prin actul de sesizare; pentru cele 5 infracţiuni a fost efectuată urmărirea penală  în condiţiile prev. de art.41 alin.2 C.pr.pen. şi prin procesul verbal din 24.02.2010 reţinându-se aceleaşi prevederi legale, însă prin actul de sesizare a fost trimisă în judecată cu aplicarea prev. art.33 lit.b C.pr.pen., astfel s-a procedat la schimbarea încadrării juridice fără să i se aducă la cunoştinţă întregul material de urmărire penală;
- fapta de primire de foloase necuvenite, nu i-a fost adusă la cunoştinţă; prin ordonanţa de extindere din 14.12.2009 se reţine fapta, dar prin procesul verbal din 17.12.2009 nu se face referire la aceasta iar prin rechizitoriu nu este soluţionată sau nu se dispune cu privire la disjungere.
Inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii însă pentru mai multe infracţiuni nici nu a fost începută urmărirea penală, deşi s-a dat ordonanţă de extindere în 14.12.2009, nu s-au efectuat actele de urmărire reţinute în aceasta, dar se găsesc în actul de sesizare (15 fapte).
Spălare de bani: încadrarea juridică a fost schimbată prin actul de sesizare; atât prin ordonanţa de extindere din 14.12.2009 cât şi prin procesul verbal din 17.12.2009 se face referire la art.26, art.23 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 însă prin rechizitoriu se  primeşte o nouă încadrare juridică cu aplicarea prev. art.41 alin.2 C.pen. şi art.33 lit.b C.pen., această încălcare atrăgând nulitate potrivit art.197 C.pen. întrucât i-a produs vătămare intereselor procesuale ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de sesizare.
Exercitarea fără drept a  meseriei de consilier juridic: încadrarea juridică a fost schimbată nelegal prin actul de sesizare; ordonanţa din 18.12.2009 cât şi procesul verbal din 13.01.2010 face referire la art.281 C.pen. şi art.54 Statut iar prin rechizitoriu se încadrează în prev. art.41 alin.2 C.pen. şi art.33 lit.b C.pen.
Referitor la inculpata R.E., a fost trimisă în judecată  pentru:
- complicitate la delapidare: pentru 3 fapte reţinute în rechizitoriu nu a fost începută urmărirea penală iar prin procesul verbal din 14.01.2010 nu i s-a adus la cunoştinţă că se efectuează actele de urmărire penală cu referire la emiterea şi semnarea ca reprezentant al Eurojob United a facturilor fiscale;
- complicitate la spălare de bani: prin ordonanţa de extindere din 26.03.2009 s-a extins urmărirea penală pentru art.23 din Legea nr.656/2002, prin procesul verbal din 26.03.2009 se menţionează art.41 alin.2 C.pen. – forma continuată, prin ordonanţa de extindere din 14.12.2009 nu se face referire la art.41 alin.2 C.pen. dar prin rechizitoriu da. 
Pentru un număr de 4 fapte, deşi s-a început urmărirea penală nu s-a dat nicio soluţie iar în cauză nu s-a dispus disjungerea, este vorba de semnarea şi întocmirea unor acte deşi prin ordonanţa de extindere din 26.03.2009 se face referire iar actele de urmărire penală s-au efectuat fără finalizare în rechizitoriu.
Cu referire la infracţiunea de spălare de bani s-a reţinut că, deşi prin ordonanţa de extindere din 14.12.2009 se face referire la art.23 pct.1 lit.a din Legea nr.659/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., în procesul verbal din 14.01.2010 forma continuată nu se regăseşte iar în rechizitoriu pe lângă aceasta se vorbeşte şi despre art.33 lit.b C.pen. privind concursul de infracţiuni.
De asemenea tot prin respectiva ordonanţă s-a extins urmărirea penală pentru fapta constând în acţionarea în judecată de către SC M.T. SRL după încheierea contractului de cesiune de creanţă nr.12/29.07.2005 a multor persoane,  efectuându-se deci urmărirea penală, în rechizitoriu nu se mai face trimitere la această faptă iar soluţie de disjungere nu există.
Cu referire la infracţiunea de fals în înscrisuri sun semnătură privată, s-a reţinut urtmătoarele:
Prin rechizitoriu s-a dispus încadrarea juridică cu aplic. art.33 lit.b C.pen., pe lângă aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. aşa cum s-a efectuat urmărirea penală, prin ordonanţa de extindere din 26.03.2009 şi prin procesul verbal din 26.03.2009 făcându-se referire doar la forma continuată.
De asemenea tot prin această ordonanţă de extindere din 26.03.2009 s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de fals care nu se regăsesc în rechizitoriu, neexistând nici o dispoziţie de disjungere sau altă soluţie.
Cu referire la infracţiunea de delapidarea, s-a reţinut următoarele:
În rechizitoriu s-a reţinut cauza de agravare prev. de art.33 lit.b C.pr.pen., iar în ordonanţa de extindere din 14.12.2009 şi în procesul verbal din 14.01.2010 nu.
Pentru o faptă de delapidare constând în nedepunerea sumei de 10.653 lei în casieria sau conturile bancare ale SC Eurojob United SRL, nu s-a început urmărirea penală, dar figurează în rechizitoriu.
Instanţa a constatat că procedând în sensul reţinut mai sus, organul de urmărire penală a încălcat următoarele principii: cel al legalităţii reglementat de art.2 alin.1 C.pr.pen., care impunea cerinţa ca procesul penal să se desfăşoare atât în cursul urmăririi penale cât şi în cel al judecăţii, în conformitate cu dispoziţiile legale; dreptul la apărare atât cel prev. de art.24 din Constituţie, dar şi dreptul la un proces echitabil prev. de art.6 CEDO, care trebuie garantat în tot cursul unui proces penal cu respectarea principiului egalităţii, de arme ceea ce presupune dreptul fiecărei persoane de a-şi prezenta cauza într-o manieră rezonabilă şi în condiţii de deplină egalitate cu partea adversă.
Ori, pentru o parte importantă din infracţiuni pentru care s-a început urmărirea penală sau extins această urmărire penală, inculpaţii nu au fost informaţi şi nici nu li s-a adus sub nici un fel la cunoştinţă derularea urmăririi penale, neexistând soluţii ce ţin de această fază a procesului penal (disjungere, încetare, scoaterea de sub urmărire penală).
Un alt motiv de nelegalitate priveşte dreptul la apărare prev. de art.44 din Legea nr.678/2001, care a fost „victimelor” infracţiunii, prin neasigurarea asistenţei juridice obligatorie de către organul de urmărire penală, acestea fiind în imposibilitatea să-şi exercite drepturile în cadrul procedurilor penale,  apărarea reflectându-se atât în drepturile  procesuale ale părţilor dar şi în obligaţiile organelor judiciare şi în cazul inculpatei Grigore Alexandra pe parcursul urmăririi penale i-au fost încălcate flagrant  drepturile procesuale în sensul că:
În data de 19 mai 2008 i se întocmeşte un proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii respectiv: fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la înşelăciune în contracte şi spălare de bani, însă nu se detaliază şi nu se precizează în mod concret în ce constau acestea, nu se specifică împrejurările în care au fost săvârşite, care este partea vătămată în cazul infracţiunii de înşelăciune, care este folosul şi cine a fost cel care  şi l-a însuşit deşi CEDO prevede că orice învinuit are dreptul de a i se aduce la cunoştinţă, în timpul cel mai scurt şi pe o limbă pe care o cunoaşte în mod amănunţit, învinuirea care i se aduce, astfel se constată şi în cazul acestei inculpate încălcarea de către organul de urmărire penală a principiilor care au fost încălcate şi în cazul celorlalţi inculpaţi.
Ca urmare, instanţa a considerat că există neconcordanţe între faptele pentru care a fost începută şi efectuată urmărirea penală, prezentarea materialului de urmărire penală şi actul de sesizare, acestea constând în neregularităţi pe care instanţa nu putea să le înlăture sau să le remedieze substituindu-se organului de urmărire penală, acestea nerespectând disp. art.263 C.pr.pen. şi ca urmare, constatând că sesizarea instanţei nu a fost făcută conform legii, a făcut aplicarea prev. art.300 alin.2 C.pr.pen., şi a dispus restituirea cauzei la organul de urmărire penală în vederea refacerii acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe Langa Înalta Curte de Casatie si Justitie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial  Harghita.
În motivarea recursului, Parchetul susţine că în mod greşit a dispus prima instanţă restituirea cauzei la procuror şi solicită casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii.
Se susţine mai întâi că este incompatibil judecătorul care a pronunţat hotărârea atacată, deoarece acelaşi judecător a pronunţat şi prima sentinţă, respectiv Sentinţa penală nr. 10/20.01.2011, care a fost casată de instanţa de recurs.
Apoi se invocă existenţa contradicţiilor dintre dispozitivul şi considerentele hotărârii.
Pe fond, procurorul arată, în detaliu, situaţia fiecărui inculpat şi susţine că urmărirea penală şi prezentarea materialului de urmărire penală s-au făcut cu privire la  toate faptele şi  toate actele materiale care s-a dispus trimiterea lor în judecată prin rechizitoriu.
Examinând recursul promovat de Parchet, din prisma dispoziţiilor  art. 3856 alin. 3, art. 38514  rap. la  art. 62-68  C.pr.pen., instanţa de control judiciar îl găseşte fondat, pentru următoarele considerente:
Constatăm mai întâi că, deşi temeiul restituirii cauzei la procuror, reţinut de judecătorul fondului în dispozitivul sentinţei, este cel prev. de art. 300 alin. 1, 2 C. pr. pen., (care reglementează regularitatea actului de sesizare), în considerentele hotărârii se face referire atât la neregularităţile actului de sesizare, cât şi la nelegalitatea şi neregularităţile privind efectuarea urmăririi penale (care însă sunt reglementate de disp. art.332 C.pr.pen., privind refacerea urmăririi penale).
Având în vedere că în prezenta cauză s-a mai pronunţat o soluţie de casare cu trimitere pentru continuarea judecăţii, Curtea va analiza recursul atât cu privire la neregularităţile  actului de sesizare, cât şi ale urmăririi penale.
Potrivit disp. art.300 alin.1 C.pr.pen., instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare.
Cuprinsul rechizitoriului este reglementat în art. 263 C.pr.pen.
Verificând actul de sesizare a instanţei, constatăm că rechizitoriul întocmit de Biroul Teritorial Vaslui din cadrul D.I.I.C.O.T. la data de 03.03.2010 în dosarul nr. 23/D/P/2007, corespunde exigenţelor cerute de art. 263 şi art. 264 C.pr.pen. 
Astfel, pe lângă menţiunile prev. de art. 203 C.pr.pen., acesta cuprinde şi datele privitoare la persoana inculpaţilor, faptele reţinute în sarcina acestora – cu individualizarea şi analizarea fiecărui act material – în timp şi spaţiu, şi care constituie elementele laturilor obiective ale infracţiunilor reţinute în sarcina fiecărui inculpat, încadrarea juridică, nominalizarea şi prezentarea fiecărui mijloc de probă, măsurile asiguratorii luate în cauză, dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor – cu indicarea pentru fiecare inculpat a faptei şi încadrării juridice corespunzătoare.
De asemenea, rechizitoriul astfel întocmit, a fost verificat sub aspectul legalităţii şi  temeiniciei şi confirmat de procurorul ierarhic iar infracţiunile constante fac parte din categoria celor pentru care sesizarea instanţei se face din oficiu,  iar urmărirea  penală s-a efectuat de procuror. 
Cu privire la efectuarea urmăririi penale, prima instanţă a apreciat că există neconcordanţe între faptele pentru care a fost începută urmărirea penală, prezentarea materialului de urmărire penală şi actul de sesizare.
Verificând aceste aprecieri, Curtea constată următoarele:
Se susţine în considerentele hotărârii că nu ar fi fost ascultate de către procuror toate părţile vătămate din cauză, iar autorizaţia de percheziţie şi efectuarea percheziţiei ar fi lovite de nulitate absolută.
Această motivare nu poate fi primită la prezentul stadiu procesual al cauzei, deoarece nu constituie un viciu de procedură dintre cele arătate în art. 332 alin. 1 sau 2 C. pr. pen care să fi afectat desfăşurarea activităţii procesuale, ci poate constitui o critică asupra valabilităţii manierei de obţinere a unei anumite părţi a probelor în cauză, însemnând declaraţiile părţilor vătămate şi procesele-verbale de efectuare a percheziţiei. În această situaţie şi întrucât prin argumentele primei instanţe se tinde de fapt la demonstrarea iregularităţii condiţiilor în care probele au fost administrate, dispoziţiile legale incidente sunt cele prevăzute de art. 64 alin. 2  C. pr. pen privind invalidarea probelor (sancţiune proprie probelor) şi nu cele prescrise de art. 197 C. pr. pen, asupra nulităţilor. Invalidarea probei în faza de judecată aparţine instanţei învestite cu soluţionarea fondului, fie pe parcursul şedinţei de judecată, în procedura prevăzută de art. 301 şi art. 302 C. pr. pen, fie la momentul deliberării şi luării hotărârii, efectul fiind înlăturarea probei şi nicidecum restituirea cauzei la procuror (atunci când ilegalitatea vizează o probă administrată în faza preliminară judecăţii) pentru refacerea actului. Pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a unui inculpat, într-adevăr trebuie verificată existenţa unor probe temeinice de vinovăţie, însă aceste probe nu trebuie să fie de puterea celor care stau la baza unei soluţii de condamnare, ci doar să fie suficiente pentru a crea bănuiala rezonabilă după care inculpatul şi nu o altă persoană a săvârşit infracţiunea în discuţie. Or, în prezenta cauză, independent de numărul părţilor vătămate audiate şi de modalitatea efectuării percheziţiei, existenţa datelor care să justifice începerea urmăririi penale, precum şi existenţa altor probe care să stea la baza formulării acuzei şi a trimiterii în judecată este de necontestat.
Este adevărat că disp. art. 44 din Legea nr. 678/2001 reglementează asigurarea apărării  pentru părţile vătămate inclusiv în faza de urmărire penală, însă încălcarea acestei dispoziţii nu este sancţionată cu nulitatea absolută a actelor întocmite, deci nu poate fi invocată de către inculpaţi în numele părţilor vătămate şi cu atât mai mult nu constituie un motiv de trimitere a cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare sau a urmăririi penale, cum greşit a procedat prima instanţă.
Se mai arată, în considerentele sentinţei, că nici încadrarea juridică dată faptelor de procuror nu este cea corectă, respectiv că s-ar fi dispus trimiterea în judecată pentru fapte încadrate în alte infracţiuni decât cele pentru care s-a început urmărirea penală ori pentru care s-a prezentat materialul de urmărire penală, că s-ar fi reţinut forma continuată ori cea a  concursului real de infracţiuni, prev. de art. 33 lit. a sau de art. 41 alin. 2  C. pen, fără să se fi dispus schimbarea încadrării juridice de către procuror.
Nici acesta nu este un motiv pentru restituirea cauzei la procuror, deoarece, potrivit disp. art. 317 C.pr.pen., privind obiectul judecăţii, instanţa este investită cu „faptele” şi nu cu încadrarea juridică dată acestora de către procuror. Aşadar, instanţa nu este ţinută de încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, ci ea poate invoca oricând pe parcursul procesului penal şi poate dispune schimbarea încadrării juridice, în baza art. 334 C.pr.pen.
Un alt motiv din sentinţă este acela că prin actul de sesizare nu s-a dat nicio soluţie pentru mai multe fapte pentru care inculpaţii au fost cercetaţi, fie că a fost începută sau nu urmărirea penală. 
Şi acesta este un motiv care excede cadrului procesual. Potrivit aceloraşi dispoziţii cuprinse în art. 317 C.pr.pen., privind obiectul judecăţii, judecata „se mărgineşte” la fapta arătată în actul de sesizare. Aşadar, pentru faptele care nu sunt arătate în actul de sesizare, instanţa investită cu rechizitoriu nu poate face constatări sau cercetări şi nu poate impune procurorului, prin restituirea cauzei, să pronunţe o soluţie. Dimpotrivă, această situaţie este reglementată de disp. art. 275-278 şi de art. 2781 C.pr.pen., care, aşa cum am arătat, excede cadrului procesual şi nicidecum nu pot conduce la o soluţie de restituire a cauzei.
 Cel mai dezvoltat motiv invocat de inculpaţi şi reţinut de instanţa de fond este acela că, deşi s-a dispus trimiterea în judecată, nu s-a început urmărirea penală pentru mai multe fapte şi pentru mai multe acte materiale reţinute în sarcina inculpaţilor.
Deşi procurorul a dezvoltat în motivele de recurs situaţia fiecărui inculpat pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina sa, Curtea nu va analiza pe fond aceste aspecte, pentru următoarele considerente:
Reţinem că aceste excepţii au fost formulate în scris de inculpaţii H.G., E.R.şi R.E. pentru termenul din 25.10.2010 (filele 142 şi urm.).
Omisiunea organului de urmărire penală de a întocmi rezoluţia de începere a urmăririi penale nu este prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, reglementată de disp. art. 197 alin. 2 C.pr.pen., astfel încât pot deveni incidente disp. art.197 alin.1, 4  C.pr.pen., privind nulitatea relativă.
Din interpretarea dispoziţiilor art.197 alin.1, 4 C.pr.pen., rezultă că pentru a fi incidentă sancţiunea nulităţii relative,  printre condiţiile ce trebuiesc îndeplinite cumulativ, este şi cea legată de momentul până la care neregularitatea actului poate fi invocată, respectiv în cursul efectuării actului când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului.
În prezenta cauză, neregularităţile constând în neînceperea urmăririi penale pentru anumite fapte sau pentru anumite acte materiale, se referă la faza de urmărire penală. Constatăm că inculpaţii au fost audiaţi în calitate de făptuitori/învinuiţi, în prezenţa apărătorilor aleşi/desemnaţi din oficiu.
 Apoi, tuturor inculpaţilor le-a fost prezentat întregul material de urmărire penală, în prezenţa apărătorilor (cu excepţia învinuitei E.R., care nu a solicitat apărător), ocazie cu care, deşi aveau posibilitatea, niciunul dintre inculpaţi nu a invocat neregularităţile privind neînceperea urmăririi penale pentru anumite fapte sau acte materiale (ca de altfel nici pentru celelalte neregularităţi reţinute de judecătorul fondului, analizate mai sus).
În faţa instanţei, după ce s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Harghita, primul termen de judecată cu procedura completă a fost cel din 27.09.2010, termen la care, de asemenea, niciunul dintre inculpaţi nu a invocat neregularităţile ci, aşa cum s-a reţinut, abia pentru termenul din 25.10.2010 aceste neregularităţi au fost invocate prin apărător ales de către cei trei inculpaţi şi ulterior ele au fost însuşite şi de restul inculpaţilor. Faptul că apărătorul ales al inculpatului Huideş a lipsit de la Tribunalul Harghita, pe considerentul că era imperios necesară prezenţa sa într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Mureş, lucru care a dus la amânarea cauzei, nu reprezintă un argument care să ducă la prorogarea „primului termen de judecată cu procedura completă” în sensul art. 197 alin. 4 C.pr.pen.
 Deoarece inculpaţii au invocat omisiunea organului de urmărire penală de a întocmi anumite rezoluţii de începere a urmăririi penale abia după prezentarea materialului de urmărire penală şi după primul termen de judecată cu procedura completă, nulitatea este acoperită prin dispoziţia din rechizitoriu de punere în mişcare a acţiunii penale, cu atât mai mult cu cât nici nu s-a făcut dovada în ce anume constă vătămarea concretă produsă fiecărui inculpat. 
Curtea constată că nu sunt incidente nici dispoziţiile art.197 alin. 4 teza finală C.pr.pen., privind luarea în considerare din oficiu a încălcărilor, deoarece inculpaţii nu au arătat care ar fi apărările ce nu pot fi făcute decât în faţa procurorului şi care nu pot fi făcute în faza cercetării judecătoreşti.
Aşadar, şi dacă a existat o vătămare produsă prin pretinsa neregularitate privind omisiunea începerii urmăririi penale, nulitatea s-a acoperit prin neinvocarea ei în condiţiile stabilite de art.197 alin. 4  C.pr.pen.
Motivul de recurs privind incompatibilitatea judecătorului care a pronunţat hotărârea atacată nu va fi primit, pe considerentul că nu sunt incidente dispoziţiile art. 47 alin. 2 C.pr.pen., deoarece nu este vorba de o „soluţie dată în cauză”.
Faţă de cele reţinute, soluţia de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare, cu motivarea neregularităţilor urmăririi penale, apare ca nefondată, motiv pentru care,  în temeiul art. 3856 alin. 3  C.pr.pen., vom admite  recursul  declarat de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita, împotriva Sentinţei penale nr.337/21.11.2011 pronunţată de Tribunalul Harghita, şi, pe cale de consecinţă, vom casa integral sentinţa şi vom trimite cauza pentru continuarea judecăţii, iar cheltuielile judiciare în recurs urmează să rămână în sarcina statului.