avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Hotărâre care consfinţeşte învoiala părţilor. Stingerea litigiului prin tranzacţie. Interpretarea dispoziţiilor art. 271-272 C. proc.civ.
 
Cod procedură civilă, art. 271-272
 
Potrivit art. 271 C.proc.civ., alin. (1) părţile se pot înfăţişa oricând în cursul judecăţii, chiar fără a fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfinţească învoiala lor.
  Potrivit alin.(2), dacă părţile se înfăţişează în ziua fixată pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită, chiar de un singur judecător, urmând ca hotărârea să fie dată de instanţă în şedinţă, iar potrivit alin. (3), dacă ele se înfăţişează într-o altă zi, instanţa va da hotărârea în camera de consiliu.     
  Art.272 din acelaşi cod prevede că învoiala va fi înfăţişată în scris şi va alcătui dispozitivul hotărârii.
 
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă,
Decizia civilă nr. 1421 din 16 octombrie 2012
 
Prin decizia civilă nr.1421 pronunţată la data de 16 octombrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat de pârâţii PJ-P şi MR-A împotriva deciziei civile nr. 19 din 18 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M D-B şi în consecinţă a modificat în tot decizia şi pe fond  a menţinut sentinţa. A obligat pe intimatul-reclamant la 3210 lei cheltuieli de judecată - apel şi recurs.
  În esenţă, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Judecătoria Câmpina, prin sentinţa civilă nr.914/22.03.2011, a admis  în parte acţiunea completată şi precizată şi tot în parte cererea reconvenţională completată şi precizată formulată de pârâtă şi a dispus evacuarea pârâţilor din imobilul proprietatea reclamantului.
De asemenea, a obligat  reclamantul să plătească pârâtei P (fostă M) J-P suma de 14.385,5 lei reprezentând ½ din contravaloarea îmbunătăţirilor realizate de reclamant şi pârâtă la imobilul, astfel cum au fost identificate şi evaluate prin expertiza RM, refăcută pentru termenul din 22.02.2011, precum şi  suma  de  41,098 lei  reprezentând  contravaloarea  lucrărilor de  tencuire şi  zugrăvire exterioară a peretelui unei camere a imobilului realizate de pârâtă, identificate şi evaluate conform aceleiaşi expertize.
A stabilit un drept de retenţie în favoarea pârâţilor asupra imobilul în litigiu până la plata integrală a sumelor  de 14.385,5 lei şi respectiv de 41,098 lei  datorate de reclamant.
Totodată, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere din acţiunea completată şi precizată privind obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă  pentru  imobil şi a luat act de declaraţia pârâtei în sensul că a renunţat la judecata capătului de cerere din reconvenţionala completată şi precizată privind obligarea reclamantului la plata a ½ din contravaloarea imobilului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că părţile   s-au căsătorit la data de 29 iunie 2002, din căsătoria lor rezultând minorul RA născut la …….şi s-au despărţit în fapt în luna ianuarie 2008. Ulterior prin sentinţa civilă nr.3542/17.11.2008 a Judecătoriei Câmpina, definitivă şi irevocabilă prin neapelare a fost desfăcută căsătoria părţilor iar minorul a fost încredinţat spre creştere şi educare mamei, care şi-a reluat numele avut anterior căsătoriei acela de P.
Prin sentinţa civilă nr.1501/16.04.2009 a Judecătoriei Câmpina, definitivă şi irevocabilă prin nerecurare s-a luat act de învoiala părţilor conform tranzacţiei depusă la dosar prin care acestea şi-au partajat bunurile mobile achiziţionate în timpul căsătoriei.
Instanţa a mai reţinut că anterior încheierii căsătoriei reclamantul a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.442/2001 la BNP MM, imobilul situat în comuna F de P, sat M, judeţ  Prahova, compus din terenul în suprafaţă de 75,44 mp, indiviz din întregul teren situat la această adresă, împreună cu locuinţa şi anexa gospodărească situate pe acest teren, locuinţă compusă din dormitor, bucătărie, hol, wc., cămară şi terasă, iar anexa gospodărească compusă din 3 magazii şi wc.
Cu privire la contractul mai sus menţionat, pârâta din prezenta cauză prin acţiunea ce a făcut obiectul dosarului 323/204/2009 a solicitat constatarea nulităţii acestuia, invocând faptul că deşi  imobilul mai sus amintit a fost dobândit în perioada de concubinaj a părţilor, anterioară căsătoriei, preţul fiind achitat parţial din venituri comune şi parţial din sume împrumutate de la colegii de serviciu, având astfel calitatea de codobânditoare a acestuia, la perfectarea actului notarial s-a prezentat doar concubinul său de la acel moment, MDB semnând ca unic cumpărător,  acţiune ce a fost respinsă prin sentinţa civilă nr.798/1.03.2010 a Judecătoriei Câmpina, definitivă şi irevocabilă prin nerecurare.
Faţă de cele expuse mai sus constatând că pârâta P(fostă M) JP nu posedă  un titlu legal pentru imobilul mai sus menţionat, în care locuieşte alături de pârâtul MRA, minor rezultat din căsătoria părţilor, instanţa a constatat că acţiunea completată  şi precizată este întemeiată în parte, ceea ce  în conformitate cu disp.art.480 şi urm.cod civil  a dispus  evacuarea pârâţilor din imobilul proprietatea reclamantului situat în comuna FP, sat M, str. NT nr…., judeţ Prahova.
Având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada că după despărţirea în fapt a părţilor, intervenită în luna ianuarie 2008, a încercat să intre în posesia acestui imobil şi că a fost împiedicat de către pârâtă în acest demers, instanţa a respins  ca neîntemeiat capătul de cerere din acţiunea completată şi precizată privind obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru  imobil.
Instanţa a mai reţinut  că  în timpul căsătoriei părţilor acestea au efectuat  la imobilul mai sus menţionat  o serie de îmbunătăţiri identificate şi evaluate  la suma de 28.771 lei prin expertiza RM, refăcută pentru termenul din 22.02.2011.
Astfel instanţa de fond a constatat că cererea reconvenţională, astfel cum a fost completată şi precizată este întemeiată în parte şi a fost admisă  ca atare în conformitate cu principiul restituirii îmbogăţirii fără justă cauză şi a obligat reclamantul să plătească pârâtei P(fosta M) J-P suma de 14.385,5 lei reprezentând ½ din contravaloarea îmbunătăţirilor realizate de reclamant şi pârâtă la imobilul situat în comuna  FP, sat M, str. NT nr….., judeţ Prahova astfel cum au fost identificate şi evaluate prin expertiza RM, refăcută pentru termenul din 22.02.2011.
Instanţa  a mai reţinut că după despărţirea în fapt a părţilor, intervenită în ianuarie 2008, pârâta a continuat să locuiască în imobilul situat comuna  FP, sat M, str. N T nr….., judeţ Prahova, împreună cu minorul rezultat din căsătoria părţilor iar reclamantul   nu a mai locuit efectiv în acest imobil, împrejurare recunoscută atât de pârâtă la interogatoriul luat de reclamant cât şi de reclamant în mod implicit prin întrebarea 22 din interogatoriul luat pârâtei.
Instanţa  a mai reţinut că după despărţirea în fapt pârâta a efectuat o serie de lucrări la imobil, respectiv lucrări de tencuire şi zugrăvire exterioară a peretelui unei camere, efectuarea acestor lucrări fiind dovedită de pârâtă prin declaraţiile martorelor CM şi NS audiate la solicitarea sa, celelalte lucrări solicitate de către pârâtă prin cererea reconvenţională ca fiind efectuate după despărţirea în fapt, nefiind dovedite în cauză de aceasta prin probele administrate.
Aceste lucrări de tencuire şi zugrăvire exterioară a peretelui unei camere  au fost identificate prin  expertiza RM, refăcută pentru termenul din 22.02.2011 şi evaluate la suma de 41,098 lei raportat la aceeaşi expertiză reţinându-se că suprafaţa peretelui la care s-au făcut aceste lucrări este de 2,5 mp.
Sub acest aspect instanţa a reţinut că în situaţia în care se restituie un imobil în natură, posesorul atât de bună cât şi de rea-credinţă  are dreptul să ceară de la proprietar cheltuielile necesare, care au trebuit să se facă pentru conservarea lucrului, întrucât şi proprietarul le-ar fi făcut pentru conservarea acestuia şi totodată posesorul atât de bună cât şi de rea-credinţă are dreptul la restituirea parţială adică în măsura sporului de valoare realizat de lucru la momentul restituirii, întrucât cheltuielile utile sau ameliorările sunt acelea care nu sunt necesare dar sunt de folos căci sporesc valoarea lucrului.
Pe cale de consecinţă, în baza  principiului restituirii îmbogăţirii fără justă cauză a obligat reclamantul sa plătească pârâtei  P(fosta M) J-P  suma  de  41,098 lei   reprezentând  contravaloarea  lucrărilor  de  tencuire  şi  zugrăvire exterioară a peretelui unei camere a imobilului situat comuna  FP, sat M, str. NT nr….., judeţ Prahova realizate de pârâtă, identificate şi evaluate conform  expertizei mai sus amintite.
Prima instanţă a mai reţinut că atât în literatura cât şi în practica judiciară s-a statuat că dreptul de retenţie reprezintă un drept real de garanţie imperfect ce oferă deţinătorului posibilitatea de a refuza restituirea bunului până în momentul în care creditorul titular al acestui bun îi va achita sumele cheltuite cu conservarea, întreţinerea ori îmbunătăţirea lui, dreptul de retenţie conform art.1444 Cod civil fiind un mijloc de garantare a obligaţiei şi  excepţie de neexecutare a hotărârii de evacuare până la plată, în literatura juridică statuându-se că posesorul se bucură de dreptul de retenţie pentru restituirea cheltuielilor necesare şi utile.
Astfel, instanţa a stabili un drept de retenţie în favoarea pârâţilor asupra imobilul până la plata integrala a sumelor  de 14.385,5 lei şi respectiv de 41,098 lei, mai sus menţionate,  datorate de reclamant.
În cauză, instanţa a luat  act de declaraţia pârâtei în sensul ca renunţă la judecata capătului de cerere din reconvenţionala completată şi precizată privind obligarea reclamantului la plata a ½ din contravaloarea imobilului anterior menţionat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamantul MDB, susţinând că este nelegală şi netemeinică.
Arată apelantul că în mod greşit instanţa de fond a admis în parte acţiunea completată şi precizată, dispunând numai evacuarea intimaţilor-pârâţilor din imobil, fără a ţine cont de  capătul de cerere din acţiunea completată şi precizată, privind obligarea intimate-pârâtei PJ-P la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru imobil, susţinând în esenţă că a făcut numeroase demersuri, necesare şi suficiente pentru a intra în posesia imobilului, demersuri pe care nu au fost avute în vederea de instanţa de fond la pronunţarea hotărârii, ţinând cont de soluţia privind respingerea capătului de cerere privitor la obligarea pârâtei la plata lipsei de folosinţă pentru imobilul ce formează obiectul litigiului.
Un al doilea motiv de apel a constat în faptul că instanţa de fond în mod eronat a admis în parte cererea reconvenţională completată şi precizată, obligându-l la plata sumei de 14.385,50 lei reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate la imobil, precum şi suma de 41,098 lei – reprezentând contravaloarea lucrărilor de tencuire şi zugrăvire a unui perete, fără a se avea în vedere că părţile au lichidat problemele patrimoniale prin tranzacţia încheiată în dosarul nr.4693/204/2208.
În ceea ce priveşte pretinsele îmbunătăţiri efectuate de intimata-pârâtă la imobilul ce face obiectul litigiului, după divorţul intervenit între părţi şi după partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, apelantul-reclamant a susţinut că instanţa de fond trebuia să constate că acestea au fost executate de către intimata-pârâtă, cu rea credinţă, cu scopul de a-şi crea un avantaj asupra ei. Acesta mai menţionează că lucrările nu au caracterul unor lucrări necesare şi utile privind conservarea imobilului, ci sunt, nişte lucrări practic inutile care afectează normala folosinţă şi utilizare a imobilului.
Un alt motiv de apel, s-a referit la greşita admitere a acţiunii de către instanţa  de fond  a  cererii  intimatei-pârâte  de  a  stabili un drept de retenţie în favoarea intimaţilor-pârâţi asupra imobilului, proprietatea acestuia situat în comuna FP, sat M, str. NT, nr., judeţul Prahova, până la plata integrală a sumelor de 14.385,50 lei şi respectiv 41,098 lei, reprezentând pretinsa contribuţie a pârâtei la îmbunătăţirile aduse imobilului. Aşa cum a arătat mai sus, apelantul-reclamant mai subliniază încă o dată faptul că dacă aceste îmbunătăţiri ar fi fost făcute în timpul căsătoriei, cu certitudine, intimata-pârâtă ar fi solicitat pretinsele cheltuieli în cadrul procesului ce a avut ca obiect partajarea de bunuri comune.
În subsidiar, apelantul-reclamant a considerat întemeiate pretenţiile pârâtei, conform cărora în timpul căsătoriei la imobilul ce face obiectul litigiului, au fost executate o serie de lucrări de îmbunătăţiri, dar numai acele lucrări care au fost recunoscute de acesta la interogatoriu.
Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr.19 din 18.01.2012, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată şi precizată de intimata-pârâtă, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei apelate, ca fiind legale şi temeinice.
Pentru a decide astfel,  tribunalul a reţinut, în esenţă următoarele:
Temeiul juridic al cererii reclamantului-pârât este reprezentat de dispoziţiile art. 998 - 999 Cod civil, instanţa având obligaţia să verifice dacă în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru a o obliga pe PJP la plata de despăgubiri către MDB pentru prejudiciul produs prin lipsa de folosinţă a bunului pe care acesta îl deţine în proprietate.
În mod cert, aşa cum a reţinut  şi judecătorul fondului, imobilul dobândit de reclamant prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 442/2001 la BNP MM,  s-a aflat în deţinerea exclusivă a intimatei-pârâte după despărţirea în fapt a părţilor survenita în luna ianuarie 2008.
Tribunalul a considerat că pârâta-reclamantă a locuit în imobil în baza acordului, cel puţin tacit, al reclamantului-pârât, care nu şi-a manifestat opoziţia şi nici nu a încercat să intre/reintre în posesia bunului - proprietatea sa exclusivă.
Tocmai de aceea, instanţa  de control judiciar nu a putut aprecia că folosirea bunului imobil de către intimată ar avea un caracter ilicit, aceasta respectând toate normele dreptului obiectiv, atât timp cât a avut acordul proprietarului, consimţământul victimei constituind o cauză de înlăturare a caracterului ilicit al faptei prejudiciabile.
Instanţa  de apel a mai constatat că reclamantul nu şi-a dovedit în niciun fel susţinerile potrivit cărora a făcut numeroase demersuri, deplasându-se la fostul domiciliu comun al parţilor şi cerându-i intimatei să părăsească imobilul, dar  şi să-şi ridice bunurile ce i-au fost atribuite cu prilejul partajului.
De altfel, prin întâmpinarea depusă de MDB în dosarul nr. 4391/204/2011 al Judecătoriei Câmpina, având ca obiect obligarea sa, pe calea ordonanţei preşedinţiale, la reconectarea locului de consum al imobilului, acesta a susţinut că timp de 3 ani  şi jumătate nu a deranjat-o cu nimic pe pârâta, având la dispoziţie toată casa, cu bunurile  şi utilităţile din dotare.
Pe cale de consecinţă, tribunalul a considerat corectă soluţia adoptată de prima instanţă în sensul respingerii capătului de cerere privind lipsa de folosinţă pretinsă de apelantul-reclamant.
În ceea ce priveşte motivul de apel  referitor la admiterea cererii reconvenţionale formulate de intimata-pârâtă, instanţa  de control judiciar a constatat că prin sentinţa civilă nr. 1501/16.04.2009 pronunţata de Judecătoria Ploieşti, irevocabilă prin nerecurare, s-a luat act  şi a fost consfinţită învoiala părţilor conform tranzacţiei intervenite între foştii soţi la data de 16.04.2009.
Din cuprinsul acestei tranzacţii ce a fost reluata în dispozitivul hotărârii de expedient s-a constatat că părţile au declarat ca nu mai au alte bunuri de partajat, nici  alte pretenţii unul împotriva celuilalt, înţelegând ca prin tranzacţia încheiata să stingă litigiu ce face obiectul dosarului nr. 4693/2008.
În condiţiile în care în raporturile dintre părţile litigante nu a intervenit o altă hotărâre judecătorească, prin care să fi fost anulată, rezolvită sau revocată tranzacţia pe care părţile au încheiat-o în dosarul nr.4693/204/2008 al Judecătoriei Câmpina, având ca obiect partaj de bunuri comune, s-a apreciat îndreptăţită susţinerea apelantului potrivit căreia intimata-pârâtă nu mai putea să pretindă în cadrul prezentului proces contravaloarea îmbunătăţirilor pretins efectuate la imobilul din comuna FP, sat M, str.NT nr., judeţul Prahova.
S-a impus precizarea că pârâta-reclamantă a pretins pe calea cererii reconvenţionale să fie despăgubită pentru lucrările de tencuire şi zugrăvire exterioară a peretelui unei camere, efectuate după despărţirea în fapt a parţilor, ce au fost reţinute de judecătorul fondului în mod eronat, întrucât  reprezintă simple lucrări de conservare derivate din uzura normală a bunului, ce cad în sarcina persoanei care îl foloseşte.
Faţă de considerentele expuse, în baza art.296 cu aplicarea art.129 alin.6  şi art. 271-274 c.pr.civilă coroborate cu art. 998-999 şi art. 1704  şi următoarele  Cod civil, tribunalul a admis apelul şi a schimbat în parte  sentinţa, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată şi precizată  de intimata pârâta reclamantă.
Tribunalul a mai reţinut că, faţă de soluţia de respingere a pretenţiei principale, a fost respinsă ca neîntemeiată şi cererea accesorie privind  dreptul de retenţie asupra imobilului, atât timp cât acesta este un drept real de garanţie imperfect ce nu poate fi instituit în lipsa debitului principal susceptibil de a fi garantat în această modalitate.
Împotriva deciziei au declarat recurs în termen legal pârâţii invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă  că în mod greşit instanţa de apel, schimbând în parte hotărârea atacată, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţi, dând o interpretare greşită  tranzacţiei încheiată de părţi în procesul de partaj.
Au arătat în continuare recurenţii că tranzacţia respectivă se referă la stingerea  litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr.4693/204/2008 şi care a avut în vedere doar  bunurile mobile menţionate în  petitul acţiunii.
În plus,  au susţinu recurenţii, îmbunătăţirile efectuate de părţi la  imobilul proprietatea reclamantului au fost în parte recunoscute la interogatoriul luat acestuia în faţa instanţei de fond, iar prin concluziile pe fond reclamantul a solicitat admiterea în parte a cererii reconvenţionale şi nu respingerea acesteia.
Sub aspectul respingerii acordării c/val lucrărilor de tencuire şi zugrăvire a imobilului dar şi a  respingerii dreptului  de retenţie, recurenţii  au susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre  greşită, fiind  vorba despre cheltuieli necesare întreţinerii  imobilului, iar dreptul de retenţie se naşte ca o garanţie a achitării obligaţiilor.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi pe fond menţinerea sentinţei.
În termen legal intimatul-reclamant a formulat  întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, Curtea a constatat că recursul este fondat pentru considerentele de mai jos:
În speţă, prin cererea reconvenţională formulată în cadrul acţiunii în evacuare promovată de reclamant, pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata c/val  îmbunătăţirilor realizate la imobilul proprietatea acestuia, precum şi la stabilirea unui drept de retenţie  asupra imobilului până la plata integrală a sumelor datorate.
Instanţa fondului, analizând probatoriul administrat şi incidenţa dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, a reţinut caracterul întemeiat al cererii reconvenţionale şi a admis-o în parte în raport cu probele cauze.
Au fost avute  în vedere atât înscrisurile depuse la dosar, cât şi probatoriul testimonial, recunoaşterile parţiale la interogatoriul luat reclamantului precum şi constatările expertizei de specialitate.
Cenzurând hotărârea pronunţată de prima instanţă tribunalul, analizând cererea reconvenţională formulată de pârâtă din perspectiva disp. art.271-273  C.proc.civ., a apreciat că intimata-pârâtă nu  mai putea pretinde în cadrul prezentului proces c/val îmbunătăţirilor efectuate la imobilul proprietatea reclamantei, atâta timp cât drepturile părţilor rezultând din comunitatea de bunuri dobândite în timpul căsătoriei  fuseseră tranşate în mod irevocabil prin încheierea tranzacţiei.
Raţionamentul instanţei de apel este corect cu privire la interpretarea dispoziţiilor art.271-273 C.proc.civ.  însă raportarea în speţa dedusă judecăţii este discutabilă în condiţiile în care nu se analizează, în concret, natura pretenţiilor deduse judecăţii prin cererea reconvenţională cu care a fost învestită de pârâtă instanţa fondului.
În fapt,  aşa cum rezultă din hotărârea  de expedient prin care s-a confirmat tranzacţia în cadrul dosarului nr. 4693/204/2008 al Judecătoriei Câmpina  (fila 50 dosar fond) lichidarea patrimoniului comun al soţilor MDB şi MJP a vizat  bunurile mobile  achiziţionate de soţi în timpul căsătoriei, în timp ce, pe calea cererii reconvenţionale formulate în cadrul acţiunii în evacuare promovate de reclamant, pârâta a urmărit valorificarea unui drept de creanţă rezultând din executarea îmbunătăţirilor respective la imobilul proprietatea reclamantului.
Aşadar, nu poate fi primită argumentarea instanţei de apel în sensul că prin modalitatea  încheierii  tranzacţiei în cadrul procesului de partaj foştii soţi au înţeles să stingă  toate pretenţiile legate de patrimoniul comun.
De altfel reclamantul-intimat, în faţa instanţei de fond la interogatoriul luat la cererea pârâtei  (filele 78-81 dosar fond) recunoaşte parţial efectuarea îmbunătăţirilor pretinse de pârâtă, aspecte confirmate şi de martorii audiaţi în cauză.
În plus, şi prin „notele scrise” depuse la judecarea în fond a cauzei, ca şi cu ocazia cuvântului în dezbateri  (fila 164 dosar fond) reclamantul solicită admiterea în parte a cererii reconvenţionale sub aspectul îmbunătăţirilor aduse imobilului în litigiu.
Chiar şi în motivarea apelului (fila 19 dosar apel) reclamantul a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate iar pe fondul cauzei admiterea  în parte a cererii reconvenţionale, cu obligarea sa la plata către pârâta-intimată numai a contravalorii   îmbunătăţirilor  aduse imobilului care au fost recunoscute la interogatoriu.
În acest context, Curtea a reţinut că în mod greşit instanţa de control cenzurând hotărârea  atacată a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâtă, motiv pentru care admiţând recursul a modificat decizia şi pe fond a menţinut  ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de  Judecătoria  Câmpina.
 
(Judecător  Constanţa Ştefan)