Greşita achitare a inculpatului sub aspectul
săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod Penal.
Conform
art.345 Cod procedură penală, instanţa pronunţă condamnarea când constată
existenţa faptei, că aceasta constituie infracţiune şi a fost săvârşită de
inculpat; dar potrivit art.52, art.66 Cod procedură penală, vinovăţia
inculpatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces
echitabil, public cu o durată rezonabilă în sensul art.6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art.21 din
Constituţie.
Art. 345 Cod procedură penală
Prin rechizitoriul Parchetului de
pe lângă Judecătoria Medgidia nr.1530/P/2008/11.05.2009, s-a dispus trimiterea
în judecată a inculpatului S.M.I. pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare
corporală din culpă” prev. de art.184 alin.2 şi 4 cod penal prin aceea că, la
data de 23.04.2008, orele 04 a.m.,
a condus utilitara MAN pe DN 22
C dinspre Satu Nou către Medgidia, şi, cu ocazia
efectuării incorecte a unei depăşiri, nepăstrând o distanţă corect apreciată a
autovehiculului depăşit şi prin nefolosirea corectă a sistemului de iluminare a
accidentat-o pe partea vătămată I.N. ce se deplasa în afara părţii carosabile
pe stânga în acord cu posibilitatea legală şi concretă avută de aceasta, cu
consecinţa punerii în primejdie a vieţii şi rămânerii sale cu infirmitate
permanentă.
Soluţionând cauza, prin sentinţa
penală nr.1380/P din data de 29 iunie 2010, pronunţată în dosarul penal
nr.2281/256/2009, de Judecătoria Medgidia a hotărât:
„În temeiul prev. art.11 pct.2
lit.a rap. la art.10 alin.1 lit.d) cod procedură penală, achită pe inculpatul S.M.I.,
fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală
din culpă” prev. de art.184 alin.1 şi 4 cod penal întrucât faptei îi lipseşte
unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
În baza prev. art.14 cod
procedură penală rap. la art. 998-999 cod civil, respinge ca nefondată acţiunea
civilă a părţii civile I.N.
Respinge ca nefondată acţiunea
civilă a părţii civile Spitalul Municipal Medgidia.
În baza prev. art.192 alin.3 cod
procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.”
Instanţa de fond a reţinut
următoarele: În dimineaţa de 23.04.2008, inculpatul se deplasa la volanul
autoutilitarei marca MAN, culoarea albă, cu numărul de înmatriculare B…, pe
D.N. 22 C
direcţia Cernavoda-Medgidia, fiind încărcat cu aproximativ 2 tone de marfă. La
ora 04.45, inculpatul a ieşit din localitatea Satu Nou şi, în timp ce rula în
linie dreaptă pe D.N. 22 C
către mun.Medgidia, s-a angajat în depăşirea ansamblului auto format din
autotractorul Volvo cu numărul B… şi semiremorca B…, condus de martorul N.M.,
în faţa sa, în aceeaşi direcţie. În timp ce se afla în depăşire, paralel cu
ansamblul auto, inculpatul l-a lovit cu oglinda retrovizoare stânga pe pietonul
I.N. care se deplasa pedestru în direcţia Medgidia, pe partea stângă a sensului
de mers. În urma impactului, oglinda s-a desprins, a spart geamul lateral
stânga şi l-a lovit pe inculpat în zona capului.Imediat inculpatul a frânat şi,
fiind ajutat de conducătorul ansamblului auto care a încetinit şi el, a reuşit
să ajungă pe sensul iniţial de mers şi să oprească. În continuare, a mers la
martorul N.M., întrebându-l ce s-a întâmplat. Neputând să realizeze ce a lovit,
inculpatul s-a deplasat pedestru înapoi pe traseul iniţial, găsindu-l
autorităţile care l-au testat cu etilotestul “Drager”, rezultatul alcooltestului
fiind negativ. Faptul că inculpatul nu a consumat băuturi alcoolice este
confirmat şi prin buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr.
1044/24.04.2008 care atestă că, la data de 23.04.2008, acesta nu avea nici o
cantitate de alcool în sânge.
Conform notei de constatare din
23.04.2008, autovehiculul condus de inculpat era corespunzător din punct de
vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice.
Conform diagramei tahograf
anexată în original la dosarul cauzei, în momentul impactului, inculpatul rula
cu o viteza de 80 km/h,
încadrându-se astfel în limita de 90 km/h, valabilă pentru categoria respectivă
de drum.
Având în vedere obiectivele
propuse: stabilirea dinamicii producerii accidentului, a vitezei de deplasare a
autovehiculului condus de inculpat în premomentului producerii accidentului
rutier, stabilirea poziţiei autovehiculului şi a pietonului în urma producerii
accidentului şi a legăturii de cauzalitate între poziţie sau impact, reguli de
circulaţie încălcate şi posibilele manevre de evitare, desemnat de organele de
urmărire penale, expertul concluzionează (conform raportului de expertiză
tehnică judiciară auto şi următoarele dosar urmărire penală) că autoutilitara
condusă de inculpat aflată în depăşirea unui autotractor cu semiremorcă cu viteza
de 82 Km/h,
a depăşit partea carosabilă trecând peste linia continuă, din care cauză a
acroşat cu partea laterală stângă faţă victima care se deplasa în afara liniei
continue care delimita partea carosabilă destinată circulaţiei rutiere. Se
arată că inculpatul a încălcat prevederile art.118 lit.c şi art.114 al.2 din
OUG.195/2002 republicat. Se susţine că accidentul putea fi evitat numai de
inculpat dacă se deplasa regulamentar pe partea carosabilă destinată
autovehiculelor rutiere. Conform raportului de expertiza, victima se afla în
afara părţii carosabile peste linia continuă ce delimitează partea destinată
circulaţiei rutiere, iar accidentul putea fi evitat numai de către conducătorul
auto dacă acesta se deplasa regulamentar pe partea carosabilă, destinată
autovehiculelor rutiere.In momentul impactului, autoutilitara s-a deplasat
peste linia continuă ce delimitează carosabilul.
Totodată, conform aceluiaşi
raport, inculpatul a încălcat prevederile art.114 alin.2 şi art.118 lit.c din
Reg. pt. aplic. O.U.G. 195/2002-mod. Cerându-i-se lămuriri referitoare la
poziţia corectă a luminii maşinii conduse de inculpat, precum şi la poziţia
pietonului determinată de poziţia urmelor de sânge, expertul precizează că
acestea „sunt uşoare, de aceea pot să se împrăştie pe o anumită suprafaţă” ceea
ce justifică concluziile acestuia că pietonul circula în afara părţii
carosabile.
Concluziile de mai sus, expertul
le menţine şi în cursul cercetării judecătoreşti.
Urmare loviturii, partea vătămată
a suferit vătămări corporale.
Astfel, prin raportul de
constatare medico legală nr.596/AC din 12.01.2009, se concluzionează că la data
de 27.10.2008, partea vătămată prezenta leziuni traumatice ce au putut fi
produse prin lovire cu şi de corpuri dure, ce pot data din 23.04.2008. Se
reţine că leziunile de violenţă au pus în primejdie viaţa părţii vătămate prin
comă profundă şi necesită circa 12 luni de îngrijiri medicale. Cu toate
acestea, partea vătămată rămâne cu infirmitate permanentă hemipareză stângă
ataxică. Diagnosticul la data raportului este:sindrom prefrontal posttraumatic
Hemipareză stângă ataxică, cerebroastenie posttraum. Deficienţă globală severă.
Se încadrează în gradul 1 de invaliditate, conform deciziei asupra capacităţii
de muncă cu termen de revizuire la data de 24.03.2009.
Urmare celor de mai sus, instanţa
apreciază concluzia expertului cum că inculpatul se face exclusiv vinovat de
producere a accidentului prin aceea ca, în momentul efectuării manevrei de
depăşire, s-a deplasat foarte mult în stânga şi a încalcat marcajul simplu
continuu ce delimitează partea carosabilă, aspect ce contravine prevederilor
art.77 alin.2 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. 195/2002 modificată este
incorectă.
De asemenea, sunt incorecte şi
irelevante concluziile expertizei constând în faptul că inculpatul a încălcat
prevederile art.114 alin.2 si 118 lit.c din Regulamentul pentru aplicarea
O.U.G. 195/2002, modificată. Aceasta deoarece legea privind circulaţia rutieră
nu reglementează expres circumstanţele de loc când se foloseşte faza lungă, mai
ales că în cauza de faţă dacă inculpatul ar fi făcut acest lucru, respectiv ar
fi folosit faza lungă la manevra de depăşire l-ar fi orbit» pe cel pe care îl
depăşea, prin intermediul oglinzilor retrovizoare ale autovehiculului acestuia,
şi ar fi încălcat astfel prevederile art.114 alin.2, teza ultimă, care
statuează că cel care se apropie din spate este obligat ca în timpul nopţii, cu
cel puţin 100 m
înainte, să folosească luminile de întâlnire. La fel de nereal este şi faptul
că, potrivit expertizei, inculpatul a încălcat prevederile art.118 lit.c din
Regulament. Din analiza dosarului, în ciuda concluziilor expertului, nu rezultă
nici că inculpatul a ieşit cu maşina în partea stângă peste carosabil, nici că
a circulat prea spre dreapta, respectiv prea aproape de maşina depăşită. Oricum,
între autovehiculul inculpatului şi ansamblul auto nu a avut loc nici un
impact. Această concluzie se desprinde din faptul că, în contra celor declarate
de partea vătămată, care arată că a circulat prin şanţul de pe marginea
drumului, inculpatul nu putea ieşi cu maşina în afara părţii carosabile, pe
pământ, întrucât intervenea o diferenţă de aderenţă pe puntea tractoare (spate)
în cazul de faţă, ceea ce, la suprapusa viteză de 80 km/h, ar fi condus
inevitabil la o pivotare în jurul roţii cu o aderenţă roata mare, urmată de
răsturnarea autovehiculului. În plus, la faţa locului, aşa cum nu rezultă din
procesul verbal de cercetare, nu s-au descoperit urmele autovehiculului condus
de inculpate pe pământ. Este cert astfel că inculpatul a lovit pietonul în timp
ce acesta se deplasa pe asfalt. Dacă pietonul se deplasa în afara părţii
carosabile sau la limita exterioară a sensului spre Medgidia rezultă din urmele
găsite la faţa locului. Astfel, conform procesului verbal de cercetare şi a
planşelor foto anexate au fost găsite următoarele probe relevante pentru
stabilirea poziţiei părţii vătămate în premomentul impactului:rama oglinzii
retrovizoare imediat după linia de demarcaţie a carosabilului, pe acostament,
pete de sânge pe linia de demarcaţie a părţii carosabile, cioburi ale oglinzii.
Coroborând toate aceste probe,
instanţa apreciază că inculpatul a circulat cu autovehiculul său exclusiv pe
partea carosabilă deoarece, prin comparaţie cu sângele, şapca părţii vătămate
despre care expertul afirmă că sunt uşoare şi pot să zboare, oglinda de sticlă
şi rama sunt mai grele şi au căzut la marginea carosabilului. Dacă maşina ar fi
ieşit de pe carosabil, deci s-ar fi aflat în stânga locului unde au fost găsite
aceste obiecte, este evident că acestea nu aveau cum să se deplaseze spre
dreapta (să zboare în direcţia maşinii inculpatului) deoarece maşina ar fi fost
un obstacol şi le-ar fi oprit. În plus, din niciuna din declaraţiile
persoanelor audiate în cauză, mai ales din cea a şoferului depăşit, nu rezultă
că inculpatul ar fi condus sinuos – spre stânga apoi brusc spre dreapta pe sens
invers, ci doar că a încercat să reintre pe sensul său de mers. Concluzia se
desprinde din coroborarea declaraţiei inculpatului, cu cea a părţii vătămate
care arată că circula „în şanţul din partea stângă” care, conform distanţelor
măsurate de agenţii de poliţie şi locul unde se afla şapca victimei la o
distanţă de 1,70 m
de limita carosabilului. Rezultă că autoturismul condus de inculpat ar fi putut
să circule cu cel puţin 1,5 m
în afara carosabilului fără să existe nici o justificare logică în acest sens
din moment ce inculpatul (şofer) nu era băut şi nici nu prezenta o stare care
să justifice un astfel de comportament.
Urmare celor de mai sus, rezultă că
din neconcordanţa concluziilor expertului referitoare la poziţia victimei şi a
autoturismului condus de inculpat cu cele rezultate din cercetărilor efectuate
la faţa locului se naşte un dubiu cu privire la poziţia inculpatului, dubii ce
profită acestuia.
Cele mai relevante urme în cauză
instanţa apreciază că sunt petele de sânge găsite pe linia de demarcaţie a
carosabilului de acostament. Aceasta deoarece, chiar şi dacă acestea au zburat
fiind uşoare nu puteau zbura decât spre stânga, în dreapta aflându-se maşina
inculpatului. Trebuie avut în vedere şi gabaritul maşinii care impune ca
oglinzile laterale retrovizoare ale acestuia să se afla la cel puţin 10-20 cm de portieră. Rezultă
astfel că pietonul a circulat pe carosabil, chiar dacă foarte aproape de acostament.Oricum
poziţia acestuia rezultă din analizarea urmelor materiale găsite la faţa
locului care dacă dau naştere la un dubiu, acesta este în favoarea
inculpatului.
Nu rezultă astfel că inculpatul a
circulat în afara părţii carosabile.
Pentru faptul că acesta a
circulat cu viteza regulamentară pe acel sector de drum, cu un autovehicul
corespunzător tehnic şi din punct de vedere al sistemului de iluminat, instanţa
reţine că acesta nu a încălcat nici o regulă de circulaţie care să conducă la
rezultatul în cauză.
Despre victimă, având în vedere
circumstanţele locului – carosabil în afara localităţii, instanţa constată că
acesta era obligat, cf. prev. art.72 din OUG nr.195/2002 să „să se
deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea
stângă a drumului, în direcţia lor de mers. Când şi acostamentul lipseşte,
pietonii sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă
a părţii carosabile, în direcţia lor de mers”. Cf. prev. art.166 din
Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, pe timp de noapte, pietonul sau
persoana asimilată acestuia care circulă pe partea carosabilă a drumului, care
nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente, trebuie să aibă aplicate pe
îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau să poarte o sursă de
lumină, vizibilă din ambele sensuri.În cauză, victima era îmbrăcată cu haine
închise la culoare.
Fiind stabilite poziţiile
părţilor în premomentul impactului, analizând lanţul cauzal al faptei, din
întregul lanţ cauzal se vor izola astfel toţi factorii care au determinat
apariţia efectului şi se vor aprecia drept cauză numai acţiunea ilicită,
săvârşită cu vinovăţia cerută de lege, care a determinat accidentul.
Întrucât legea penală în vigoare
nu a stabilit criterii clare pentru stabilirea corectă a raportului de
cauzalitate, instanţa de judecată va
avea în vedere următoarele criterii:
Pornind de la rezultat, instanţa
de judecată constată că în antecedenţa cauzală a acestuia a existat acţiunea
inculpatului şi acţiunea pietonului care a circulat în aceeaşi direcţie cu
maşina condusă de inculpat.
Se constată că poziţia şoferului
autoturismului şi viteza în timp şi spaţiu rezultă cu exactitate din probele
administrate în cauză, mai ales din probele materiale de la faţa locului care
au fost reproduse şi administrate în cauză prin procesul verbal de cercetare de
la faţa locului.
Referitor la acţiunea
inculpatului, instanţa reţine că, în situaţia în care inculpatul a circulat cu
viteza legală pe acel tronson de drum şi s-a asigurat la începerea manevrei de
depăşire este evident că faptul de a depăşi un alt autovehicul, circulând pe
carosabil nu ar fi determinat prin el însuşi vătămarea pietonului.
Rezultă astfel că, în raportul
cauzal, singura acţiune fără de care accidentul nu s-ar fi produs, a fost
prezenţa pietonului pe carosabil, foarte aproape de acostament.
Din analiza probelor administrate
în cauză nu rezultă un comportament neglijent şi neadecvat al inculpatului în
conducerea
autoturismului care a lovit partea vătămată.
Excluzând din lanţul cauzal
conduita victimei, instanţa de judecată reţine că accidentul nu s-ar fi produs
deoarece pe acel tronson de drum nu era destinat deplasării pietonilor a căror
prezenţa nu era astfel de aşteptat, deci previzibilă. Apare astfel ca
determinantă conduita victimei care a circulat prea aproape de carosabil.
Din punct de vedere subiectiv, instanţa apreciază că inculpatul nu
este vinovat, apariţia pietonului pe acel tronson de drum având caracterul unui
caz fortuit.
Condiţia
esenţială pentru existenţa cazului fortuit este imposibilitatea de prevedere a
intervenţiei unei împrejurări care a determinat consecinţa socialmente
negativă.
Legiuitorul
are în vedere, în reglementarea cazului fortuit, o imposibilitate obiectivă de
prevedere, condiţie care în speţă este îndeplinită.
Astfel,
din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul circula cu maşina, în
mod regulamentar, în afara localităţii şi a efectuat o manevră de depăşire cu
respectarea regulilor de circulaţie, mergând în depăşire pe carosabil.
Viteza
adaptată la drum şi condiţiile acestuia, maşina corespunzătoare tehnic şi
comportamentul inculpatului în trafic semnifică prin ea însăşi o poziţie de
precauţie. Pietonul
a circulat pe timp de noapte pe un drum care nu era destinat pietonilor, în
haine închise la culoare, pe carosabil sau foarte aproape de marginea acestuia,
fiind lovit cu oglinda laterală de inculpat. În aceste condiţii, este evidentă imposibilitatea de prevedere din
partea inculpatului care astfel beneficiază de scuza absolvatorie a cazului
fortuit.
Reţinând
aceeaşi motivare, în fapt şi în drept, prin decizia penală nr.203 din data de
17.11.2011, pronunţată în dosarul penal nr.2281/256/2009, Tribunalul Constanţa
a respins, în baza art.379 pct.1 lit.b cod procedură penală, ca nefondate,
apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia şi partea
vătămată I.N. împotriva sentinţei penale nr.1380/P din 29.06.2010 pronunţată de
Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr.2281/256/2009.
Împotriva hotărârilor, în
termenul legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia şi partea vătămată I.N.
(constituită parte civilă) au declarat recurs cu privire la greşita achitare a
inculpatului S.M.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.184
alin. (2), (4) Cod penal deoarece accidentul a fost provocat din culpa
acestuia.
Examinând hotărârile prin prisma
criticilor formulate de procuror, partea vătămată I.N., şi din oficiu, în
limitele art.3856 Cod procedură penală, Curtea constată recursurile
fondate pentru următoarele considerente:
Conform art.345 Cod procedură
penală, instanţa pronunţă condamnarea când constată existenţa faptei, că
aceasta constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat; dar potrivit
art.52, art.66 Cod procedură penală, vinovăţia inculpatului trebuie stabilită
dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil, public cu o durată
rezonabilă în sensul art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale şi art. 21 din Constituţie.
Neformulându-se critici şi
verificând din oficiu în limitele competenţelor legale respectarea garanţiilor
procesuale, a regulilor de procedură aplicabile în fazele anterioare ale
cauzei, s-a constatat că inculpatul S.M.I., partea vătămată I.N., au dispus de
timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, au beneficiat de asistenţă
juridică calificată şi au avut efectiv posibilitatea administrării pe parcursul
procesului, în şedinţe publice, atât a probelor acuzării - martori, înscrisuri,
expertize tehnice, cât şi a probelor apărării-audierea inculpatului, martori.
Sub aspectul acţiunii penale
(criticată de procuror şi partea vătămată I.N.), pe baza probelor administrate
potrivit legii - procesul verbal de
cercetare la faţa locului, cu planşă fotografică anexată, declaraţiile părţii
vătămate, declaraţiile martorului N.M., declaraţiile inculpatului, rezultă fără
îndoială că la data de 23.04.2008, ora 0445,
conducând autoutilitara marca MAN, culoarea alba, cu numărul
de înmatriculare B…, pe D.N. 22 C
direcţia Cernavodă-Medgidia, la km. 21 + 750
m, în timp ce depăşea ansamblul auto format din autotractorul Volvo cu
numărul B… şi semiremorca B…, condus de martorul N.M., inculpatul S.M.I.
l-a acroşat cu oglinda retrovizoare stânga pe partea vătămată I.N. care se deplasa pedestru în direcţia Medgidia, pe
partea stângă a sensului de mers, iar urmare impactului, a suferit
leziuni grave.
Potrivit raportului de constatare medico legală
nr.596/AC din 12.01.2009, partea vătămată a prezentat leziuni traumatice ce au
putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure, ce pot data din 23.04.2008,
leziunile de violenţă i-au pus în primejdie viaţa prin comă profundă şi
necesită circa 12 luni de îngrijiri medicale, rămânând cu infirmitate
permanentă hemipareză stângă ataxică cu diagnosticul „sindrom prefrontal
posttraumatic, hemipareză stângă ataxică, cerebroastenie posttraum, deficienţă
globală severă, fiind încadrat în gradul 1 de invaliditate, conform deciziei
asupra capacităţii de muncă cu termen de revizuire la data de 24.03.2009.
Fapta inculpatului care conducând autoutilitara,
l-a accidentat pe partea vătămată I.N. care a suferit leziuni ce au necesitat
circa 12 luni de îngrijiri medicale pentru vindecare şi i-au pus în primejdie
viaţa prin comă profundă constituie infracţiunea de „vătămare corporală din
culpă” prev. de art.184 alin.(2), (4) cod penal.
Pentru tragerea la răspundere penală, fapta
prevăzută de legea penală să fie săvârşită cu vinovăţie în forma culpei.
Din raportul de expertiză tehnică auto întocmit de
expert dr.ing. N.I., rezultă că accidentul s-a produs din culpa inculpatului
care a încălcat prevederile art.118 lit.”c” şi art.114 alin.2 din Regulamentul
pentru aplicarea OUG. nr.195/2002 republicată, iar accidentul putea fi evitat
numai de inculpat dacă se deplasa regulamentar pe partea carosabilă destinată
autovehiculelor rutiere;cu referire la art. 114 alin. 2 din Regulamentul pentru
aplicarea OUG. nr.195/2002 rep., expertul a precizat că inculpatul trebuia să
folosească faza lungă a luminilor deoarece era în depăşirea unui alt autovehicul
şi nu se poate considera că circula în spatele acestuia, caz în care se
foloseau luminile de întâlnire.
Conform raportului de expertiză criminalistică
întocmit la nivelul Laboratorului interjudeţean de expertize criminalistice
Bucureşti de către expert ing. C.L., deşi nu se poate stabili locul impactului
pe „banda de circulaţie” sau pe acostament, dar, în ambele situaţii se reţine
culpa inculpatului, în cazul impactului pe carosabil, apreciindu-se că starea
de pericol este posibil să fi fost creată de către victimă, dar nu exclude
posibilitatea inculpatului de a evita accidentul.
Însă, având
în vedere că prima expertiză s-a efectuat la aproape 1 an de la accident, pe
baza probelor materiale, a declaraţiilor părţilor, Curtea îşi însuşeste
concluzia expertului potrivit căreia impactul s-a produs pe acostament, posibil
cât mai aproape de carosabil.În acelaşi sens sunt şi declaraţiile părţii
vătămate, dar şi declaraţiile inculpatului care nici un moment nu a indicat
prezenţa părţii vătămate pe banda de circulaţie şi nici măcar în premomentul
accidentului ceea ce conduce la conluzia că inculpatul a efectuat manevra
deplasându-se foarte mult în stânga şi a depăşit cel puţin cu oglinda
retrovizoare stânga marcajul simplu continuu ce delimita partea carosabilă,
contrar prevederilor art.77 alin.(2) din acelaşi regulament, acţiune suprapusă
cu neatenţia în conducere şi nefamiliarizarea cu dimensiunile autovehiculului
condus, respectiv a lăţimii cabinei şi a celor 2 oglinzi reflectorizante
nerespectând dispoziţiile art.35 alin.(1) din OUG nr.195/2002 rep. de a avea un
comportament care să nu pună în pericol integritatea corporală a persoanelor.
Concluziile
expertului criminalistic şi expertului parte nu pot fi luate în considerare
dată fiind perioada lungă de timp scursă de la momentul accidentului (peste 3
ani), lipsa oricăror verificări în teren, experimente pentru lămurirea
situaţiilor confuze (partea de autovehicul care a acroşat victima-uşă, oglindă
retrovizoare exterioară, câmpul de vizibilitate frontal conferit de lumina
farurilor comutate pe faza de întâlnire), dar mai ales nu ţin seama nici de
datele oferite de părţi, îndeosebi de către inculpat care nu a sesizat vreun
obstacol pe carosabil.
În
consecinţă, este cert că accidentul s-a produs din culpa majoritară a
inculpatului S.M.I., motiv pentru care fapta sa de a acroşa urmare a manevrei
imprudente, cu oglinda retrovizoare stânga a autoutilitarei marca MAN, culoarea
alba, cu numărul de înmatriculare B…, în timp ce depăşea ansamblul auto format
din autotractorul Volvo cu numărul B… şi semiremorca B…, la data de 23.04.2008,
ora 0445, pe D.N. 22 C
direcţia Cernavodă-Medgidia, la km 21 + 750 m, pe partea vătămată I.N., care a suferit
leziuni ce au necesitat circa 12 luni de îngrijiri medicale şi infirmitate, întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”
prev. de art.184 alin.(2), (4) cod penal; se reţine şi o culpă de 30%0 a părţii
vătămate deoarece nu era îmbrăcat cu haine accesorizate cu însemne
reflectorizante, deşi circula la limita dintre acostament şi carosabil ceea ce a făcut
dificilă observarea sa mai ales că poseda asemenea haine fiind conştient de
necesitatea lor la deplasarea pe DN, dar în acea dimineaţă a omis să le poarte.
Nu se poate reţine existenţa cazului fortuit prev. de art.47 cod penal deoarece
nu s-a relizat condiţia imprevizibilităţii absolute a împrejurărilor ce au
condus la producerea accidentului şi anume, partea vătămată nu a apărut brusc
în raza de acţiune a inculpatului, ci conduita neatentă şi nefamiliarizarea
inculpatului cu dimensiunile propriului autovehiculul au determinat impactul cu
victima.
Prin
urmare, critica formulată de către procuror şi partea vătămată I.N. este întemeiată, hotărârea atacată fiind supusă casării pentru cazul
prevăzut de art.3859 pct.18 cod procedură penală.
Referitor
la individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prevăzute de art.72 Cod
penal printre care şi pericolul social concret în cauză al faptei, dat de conducerea pe drumurile
publice a autotuvehiculului de un gabarit mai mare fără adaptarea la condiţiile
de trafic (lăţimea mai redusă a carosabilului, mărimea autovehiculului depăşit)
soldată cu lezarea relaţiilor sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe
drumurile publice, respectiv securitatea fizică a participanţilor la traficul
rutier prin vătămarea corporală a părţii vătămate, leziunile grave suferite de
aceasta, pedeapsa se va stabili într-un cuantum orientat spre minimul prevăzut
de textul incriminator faţă şi de culpa părţii vătămate I.N., dar să asigure prevenţia generală, reeducarea inculpatului, evitarea temporară
a pericolului pentru siguranţa circulaţiei rutiere, să răspundă sentimentelor opiniei publice de
indignare, frustrare, insecuritate. La determinarea cuantumului, se va ţine
seama şi de culpa victimei.
În ceea
ce priveşte însă modalitatea de executare, circumstanţele personale ale inculpatului:
are un loc de muncă, asigurându-şi existenţa, fără
antecedente penale sau alte abateri, toate acestea conduc la concluzia că
reeducarea sa se poate realiza fără executare, prin suspendarea condiţionată
potrivit art.81 cod penal.
În
concluzie, în temeiul art.38515 pct.2 lit.”d” cod procedură penală, recursurile vor fi admise şi, casând sentinţa primei instanţe, inculpatul S.M.I. va fi
condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării
potrivit art.81 cod penal pe durata termenului de încercare fixat conform
art.82 cod penal prin adăugare la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei
rezultante.
În baza
art.71 cod penal, se va aplica inculpatului S.M.I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a (teza
a II-a), b) cod penal a căror
executare, în baza art.71 alin.5 cod penal, se va suspenda pe durata
suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza
359 cod
procedură penală, se va atrage atenţia
inculpatului asupra art.83 cod penal privind revocarea suspendării condiţionate
a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul
termenul de încercare.
În ceea ce priveşte acţiunea
civilă, stabilind culpa inculpatului în producerea accidentului soldat cu
afectarea intregităţii corporale şi sănătăţii părţii vătămate I.N., recursul
formulat de către acesta constituit parte civilă este admisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 - art. 346 cod procedură penală, art.998 cod
civil, naşterea atât a dreptului persoanei civile de a cere repararea
prejudiciului cât şi, corelativ, a
obligaţiei autorului faptei ilicite (infracţiunii) de a-l repara presupune în
mod necesar existenţa unui prejudiciu.
Alăturată acţiunii penale, acţiunea civilă are ca scop repararea
prejudiciilor generate prin infracţiune părţii constituită parte civilă.
Partea civilă I.N. a formulat
pretenţii în sumă de 150000 lei şi prestaţie periodică de 500 lei lunar deoarece
a suferit mai multe daune fizice (50 000 lei), morale (100000 lei) pentru care
trebuie să fie despăgubită îsă în raport de dovezi şi culpa inculpatului.
În cauză, s-a dovedit că partea
civilă este îndreptăţit la daune materiale în sumă de 10000 lei - cheltuieli
spitalizare, cheltuieli cu recuperarea ulterior spitalizării, alimentaţie,
medicamentaţie, transport spital, consultaţii medicale, reexaminări.
Raportat la natura leziunilor
suferite (TCC grav cu comă profundă, traumatism toraco-abdominal grav cu
fracturi costale multiple pe dr., hemopneumotorax dr.), zilele de îngrijiri
medicale necesitate de 1 an, perioadele lungi de spitalizare respectiv peste 60
zile, urmările resimţite şi în prezent dată fiind infirmitatea hemipareză
stângă ataxică, un cuantum al daunelor morale de 50000 lei asigură o reparaţie
echitabilă a suferinţelor produse părţii civile prin accident.
Deci, în temeiul art.14-art.346
cod procedură penală, art.998 cod civil, art.1000 alin.3 cod civil (art.1373
NCC), se va admite acţiunea civilă şi va fi obligat inculpatul în solidar cu
partea responsabilă civilmente S.C. CDA E.T. SRL Bucureşti şi asigurătorul de
răspundere civilă U.A. S.A. (conform art.49 şi art.50 din Legea nr.136/1995) la
plata sumei de 42.000 lei despăgubiri civile (7000 lei daune materiale şi 35000
lei daune morale) către partea civilă I.N. Totodată, la determinarea
cuantumului despăgubirilor civile se va avea în vedere şi culpa părţii vătămate
aşa cum s-a precizat anterior, în proporţie de 30 %0, ceea ce conduce la reducerea
cu acest procest a daunelor stabilite drept cuvenite.
În ceea ce priveşte plata unei
prestaţii periodice lunar, cererea părţii civile este nedovedită deoarece nu a
probat existenţa unei diferenţe între veniturile realizate anterior
accidentului şi veniturile obţinute ulterior acestuia până în prezent.
Pentru cheltuielile efectuate cu
spitalizarea părţii vătămate, în baza art.313 alin.(1) din Legea nr. 95/2006,
va fi obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. CDA
E.T. SRL Bucureşti şi asigurătorul de răspundere civilă U.A. S.A. (conform art.
49 şi la art. 50 din Legea nr.136/1995) la plata sumei de 383,51 lei cheltuieli
spitalizare către Spitalul Municipal Medgidia raportat la 30%0 culpa părţii
vătămate.
În baza
art.191 cod procedură
penală, inculpatul va fi obligat la plata sumei de 3000 lei cheltuieli
judiciare către stat.
În baza art.193 alin. (1,2) cod
de procedură penală, obligă inculpatul
va fi la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către partea
civilă I.N.