Greşita achitare a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod Penal.

Greşita achitare a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod Penal.

Conform art.345 Cod procedură penală, instanţa pronunţă condamnarea când constată existenţa faptei, că aceasta constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat; dar potrivit art.52, art.66 Cod procedură penală, vinovăţia inculpatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil, public cu o durată rezonabilă în sensul art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art.21 din Constituţie.

Art. 345 Cod procedură penală

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia nr.1530/P/2008/11.05.2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.M.I. pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” prev. de art.184 alin.2 şi 4 cod penal prin aceea că, la data de 23.04.2008, orele 04 a.m., a condus utilitara MAN pe DN 22 C dinspre Satu Nou către Medgidia, şi, cu ocazia efectuării incorecte a unei depăşiri, nepăstrând o distanţă corect apreciată a autovehiculului depăşit şi prin nefolosirea corectă a sistemului de iluminare a accidentat-o pe partea vătămată I.N. ce se deplasa în afara părţii carosabile pe stânga în acord cu posibilitatea legală şi concretă avută de aceasta, cu consecinţa punerii în primejdie a vieţii şi rămânerii sale cu infirmitate permanentă.

Soluţionând cauza, prin sentinţa penală nr.1380/P din data de 29 iunie 2010, pronunţată în dosarul penal nr.2281/256/2009, de Judecătoria Medgidia a hotărât:

„În temeiul prev. art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 alin.1 lit.d) cod procedură penală, achită pe inculpatul S.M.I., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” prev. de art.184 alin.1 şi 4 cod penal întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

În baza prev. art.14 cod procedură penală rap. la art. 998-999 cod civil, respinge ca nefondată acţiunea civilă a părţii civile I.N.

Respinge ca nefondată acţiunea civilă a părţii civile Spitalul Municipal Medgidia.

În baza prev. art.192 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.”

Instanţa de fond a reţinut următoarele: În dimineaţa de 23.04.2008, inculpatul se deplasa la volanul autoutilitarei marca MAN, culoarea albă, cu numărul de înmatriculare B…, pe D.N. 22 C direcţia Cernavoda-Medgidia, fiind încărcat cu aproximativ 2 tone de marfă. La ora 04.45, inculpatul a ieşit din localitatea Satu Nou şi, în timp ce rula în linie dreaptă pe D.N. 22 C către mun.Medgidia, s-a angajat în depăşirea ansamblului auto format din autotractorul Volvo cu numărul B… şi semiremorca B…, condus de martorul N.M., în faţa sa, în aceeaşi direcţie. În timp ce se afla în depăşire, paralel cu ansamblul auto, inculpatul l-a lovit cu oglinda retrovizoare stânga pe pietonul I.N. care se deplasa pedestru în direcţia Medgidia, pe partea stângă a sensului de mers. În urma impactului, oglinda s-a desprins, a spart geamul lateral stânga şi l-a lovit pe inculpat în zona capului.Imediat inculpatul a frânat şi, fiind ajutat de conducătorul ansamblului auto care a încetinit şi el, a reuşit să ajungă pe sensul iniţial de mers şi să oprească. În continuare, a mers la martorul N.M., întrebându-l ce s-a întâmplat. Neputând să realizeze ce a lovit, inculpatul s-a deplasat pedestru înapoi pe traseul iniţial, găsindu-l autorităţile care l-au testat cu etilotestul “Drager”, rezultatul alcooltestului fiind negativ. Faptul că inculpatul nu a consumat băuturi alcoolice este confirmat şi prin buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 1044/24.04.2008 care atestă că, la data de 23.04.2008, acesta nu avea nici o cantitate de alcool în sânge.

Conform notei de constatare din 23.04.2008, autovehiculul condus de inculpat era corespunzător din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice.

Conform diagramei tahograf anexată în original la dosarul cauzei, în momentul impactului, inculpatul rula cu o viteza de 80 km/h, încadrându-se astfel în limita de 90 km/h, valabilă pentru categoria respectivă de drum.

Având în vedere obiectivele propuse: stabilirea dinamicii producerii accidentului, a vitezei de deplasare a autovehiculului condus de inculpat în premomentului producerii accidentului rutier, stabilirea poziţiei autovehiculului şi a pietonului în urma producerii accidentului şi a legăturii de cauzalitate între poziţie sau impact, reguli de circulaţie încălcate şi posibilele manevre de evitare, desemnat de organele de urmărire penale, expertul concluzionează (conform raportului de expertiză tehnică judiciară auto şi următoarele dosar urmărire penală) că autoutilitara condusă de inculpat aflată în depăşirea unui autotractor cu semiremorcă cu viteza de 82 Km/h, a depăşit partea carosabilă trecând peste linia continuă, din care cauză a acroşat cu partea laterală stângă faţă victima care se deplasa în afara liniei continue care delimita partea carosabilă destinată circulaţiei rutiere. Se arată că inculpatul a încălcat prevederile art.118 lit.c şi art.114 al.2 din OUG.195/2002 republicat. Se susţine că accidentul putea fi evitat numai de inculpat dacă se deplasa regulamentar pe partea carosabilă destinată autovehiculelor rutiere. Conform raportului de expertiza, victima se afla în afara părţii carosabile peste linia continuă ce delimitează partea destinată circulaţiei rutiere, iar accidentul putea fi evitat numai de către conducătorul auto dacă acesta se deplasa regulamentar pe partea carosabilă, destinată autovehiculelor rutiere.In momentul impactului, autoutilitara s-a deplasat peste linia continuă ce delimitează carosabilul.

Totodată, conform aceluiaşi raport, inculpatul a încălcat prevederile art.114 alin.2 şi art.118 lit.c din Reg. pt. aplic. O.U.G. 195/2002-mod. Cerându-i-se lămuriri referitoare la poziţia corectă a luminii maşinii conduse de inculpat, precum şi la poziţia pietonului determinată de poziţia urmelor de sânge, expertul precizează că acestea „sunt uşoare, de aceea pot să se împrăştie pe o anumită suprafaţă” ceea ce justifică concluziile acestuia că pietonul circula în afara părţii carosabile.

Concluziile de mai sus, expertul le menţine şi în cursul cercetării judecătoreşti.

Urmare loviturii, partea vătămată a suferit vătămări corporale.

Astfel, prin raportul de constatare medico legală nr.596/AC din 12.01.2009, se concluzionează că la data de 27.10.2008, partea vătămată prezenta leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure, ce pot data din 23.04.2008. Se reţine că leziunile de violenţă au pus în primejdie viaţa părţii vătămate prin comă profundă şi necesită circa 12 luni de îngrijiri medicale. Cu toate acestea, partea vătămată rămâne cu infirmitate permanentă hemipareză stângă ataxică. Diagnosticul la data raportului este:sindrom prefrontal posttraumatic Hemipareză stângă ataxică, cerebroastenie posttraum. Deficienţă globală severă. Se încadrează în gradul 1 de invaliditate, conform deciziei asupra capacităţii de muncă cu termen de revizuire la data de 24.03.2009.

Urmare celor de mai sus, instanţa apreciază concluzia expertului cum că inculpatul se face exclusiv vinovat de producere a accidentului prin aceea ca, în momentul efectuării manevrei de depăşire, s-a deplasat foarte mult în stânga şi a încalcat marcajul simplu continuu ce delimitează partea carosabilă, aspect ce contravine prevederilor art.77 alin.2 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. 195/2002 modificată este incorectă.

De asemenea, sunt incorecte şi irelevante concluziile expertizei constând în faptul că inculpatul a încălcat prevederile art.114 alin.2 si 118 lit.c din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. 195/2002, modificată. Aceasta deoarece legea privind circulaţia rutieră nu reglementează expres circumstanţele de loc când se foloseşte faza lungă, mai ales că în cauza de faţă dacă inculpatul ar fi făcut acest lucru, respectiv ar fi folosit faza lungă la manevra de depăşire l-ar fi orbit» pe cel pe care îl depăşea, prin intermediul oglinzilor retrovizoare ale autovehiculului acestuia, şi ar fi încălcat astfel prevederile art.114 alin.2, teza ultimă, care statuează că cel care se apropie din spate este obligat ca în timpul nopţii, cu cel puţin 100 m înainte, să folosească luminile de întâlnire. La fel de nereal este şi faptul că, potrivit expertizei, inculpatul a încălcat prevederile art.118 lit.c din Regulament. Din analiza dosarului, în ciuda concluziilor expertului, nu rezultă nici că inculpatul a ieşit cu maşina în partea stângă peste carosabil, nici că a circulat prea spre dreapta, respectiv prea aproape de maşina depăşită. Oricum, între autovehiculul inculpatului şi ansamblul auto nu a avut loc nici un impact. Această concluzie se desprinde din faptul că, în contra celor declarate de partea vătămată, care arată că a circulat prin şanţul de pe marginea drumului, inculpatul nu putea ieşi cu maşina în afara părţii carosabile, pe pământ, întrucât intervenea o diferenţă de aderenţă pe puntea tractoare (spate) în cazul de faţă, ceea ce, la suprapusa viteză de 80 km/h, ar fi condus inevitabil la o pivotare în jurul roţii cu o aderenţă roata mare, urmată de răsturnarea autovehiculului. În plus, la faţa locului, aşa cum nu rezultă din procesul verbal de cercetare, nu s-au descoperit urmele autovehiculului condus de inculpate pe pământ. Este cert astfel că inculpatul a lovit pietonul în timp ce acesta se deplasa pe asfalt. Dacă pietonul se deplasa în afara părţii carosabile sau la limita exterioară a sensului spre Medgidia rezultă din urmele găsite la faţa locului. Astfel, conform procesului verbal de cercetare şi a planşelor foto anexate au fost găsite următoarele probe relevante pentru stabilirea poziţiei părţii vătămate în premomentul impactului:rama oglinzii retrovizoare imediat după linia de demarcaţie a carosabilului, pe acostament, pete de sânge pe linia de demarcaţie a părţii carosabile, cioburi ale oglinzii.

Coroborând toate aceste probe, instanţa apreciază că inculpatul a circulat cu autovehiculul său exclusiv pe partea carosabilă deoarece, prin comparaţie cu sângele, şapca părţii vătămate despre care expertul afirmă că sunt uşoare şi pot să zboare, oglinda de sticlă şi rama sunt mai grele şi au căzut la marginea carosabilului. Dacă maşina ar fi ieşit de pe carosabil, deci s-ar fi aflat în stânga locului unde au fost găsite aceste obiecte, este evident că acestea nu aveau cum să se deplaseze spre dreapta (să zboare în direcţia maşinii inculpatului) deoarece maşina ar fi fost un obstacol şi le-ar fi oprit. În plus, din niciuna din declaraţiile persoanelor audiate în cauză, mai ales din cea a şoferului depăşit, nu rezultă că inculpatul ar fi condus sinuos – spre stânga apoi brusc spre dreapta pe sens invers, ci doar că a încercat să reintre pe sensul său de mers. Concluzia se desprinde din coroborarea declaraţiei inculpatului, cu cea a părţii vătămate care arată că circula „în şanţul din partea stângă” care, conform distanţelor măsurate de agenţii de poliţie şi locul unde se afla şapca victimei la o distanţă de 1,70 m de limita carosabilului. Rezultă că autoturismul condus de inculpat ar fi putut să circule cu cel puţin 1,5 m în afara carosabilului fără să existe nici o justificare logică în acest sens din moment ce inculpatul (şofer) nu era băut şi nici nu prezenta o stare care să justifice un astfel de comportament.

Urmare celor de mai sus, rezultă că din neconcordanţa concluziilor expertului referitoare la poziţia victimei şi a autoturismului condus de inculpat cu cele rezultate din cercetărilor efectuate la faţa locului se naşte un dubiu cu privire la poziţia inculpatului, dubii ce profită acestuia.

Cele mai relevante urme în cauză instanţa apreciază că sunt petele de sânge găsite pe linia de demarcaţie a carosabilului de acostament. Aceasta deoarece, chiar şi dacă acestea au zburat fiind uşoare nu puteau zbura decât spre stânga, în dreapta aflându-se maşina inculpatului. Trebuie avut în vedere şi gabaritul maşinii care impune ca oglinzile laterale retrovizoare ale acestuia să se afla la cel puţin 10-20 cm de portieră. Rezultă astfel că pietonul a circulat pe carosabil, chiar dacă foarte aproape de acostament.Oricum poziţia acestuia rezultă din analizarea urmelor materiale găsite la faţa locului care dacă dau naştere la un dubiu, acesta este în favoarea inculpatului.

Nu rezultă astfel că inculpatul a circulat în afara părţii carosabile.

Pentru faptul că acesta a circulat cu viteza regulamentară pe acel sector de drum, cu un autovehicul corespunzător tehnic şi din punct de vedere al sistemului de iluminat, instanţa reţine că acesta nu a încălcat nici o regulă de circulaţie care să conducă la rezultatul în cauză.

Despre victimă, având în vedere circumstanţele locului – carosabil în afara localităţii, instanţa constată că acesta era obligat, cf. prev. art.72 din OUG nr.195/2002 să „să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers. Când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers”. Cf. prev. art.166 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, pe timp de noapte, pietonul sau persoana asimilată acestuia care circulă pe partea carosabilă a drumului, care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente, trebuie să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri.În cauză, victima era îmbrăcată cu haine închise la culoare.

Fiind stabilite poziţiile părţilor în premomentul impactului, analizând lanţul cauzal al faptei, din întregul lanţ cauzal se vor izola astfel toţi factorii care au determinat apariţia efectului şi se vor aprecia drept cauză numai acţiunea ilicită, săvârşită cu vinovăţia cerută de lege, care a determinat accidentul.

Întrucât legea penală în vigoare nu a stabilit criterii clare pentru stabilirea corectă a raportului de cauzalitate, instanţa de judecată va avea în vedere următoarele criterii:

Pornind de la rezultat, instanţa de judecată constată că în antecedenţa cauzală a acestuia a existat acţiunea inculpatului şi acţiunea pietonului care a circulat în aceeaşi direcţie cu maşina condusă de inculpat.

Se constată că poziţia şoferului autoturismului şi viteza în timp şi spaţiu rezultă cu exactitate din probele administrate în cauză, mai ales din probele materiale de la faţa locului care au fost reproduse şi administrate în cauză prin procesul verbal de cercetare de la faţa locului.

Referitor la acţiunea inculpatului, instanţa reţine că, în situaţia în care inculpatul a circulat cu viteza legală pe acel tronson de drum şi s-a asigurat la începerea manevrei de depăşire este evident că faptul de a depăşi un alt autovehicul, circulând pe carosabil nu ar fi determinat prin el însuşi vătămarea pietonului.

Rezultă astfel că, în raportul cauzal, singura acţiune fără de care accidentul nu s-ar fi produs, a fost prezenţa pietonului pe carosabil, foarte aproape de acostament.

Din analiza probelor administrate în cauză nu rezultă un comportament neglijent şi neadecvat al inculpatului în conducerea autoturismului care a lovit partea vătămată.

Excluzând din lanţul cauzal conduita victimei, instanţa de judecată reţine că accidentul nu s-ar fi produs deoarece pe acel tronson de drum nu era destinat deplasării pietonilor a căror prezenţa nu era astfel de aşteptat, deci previzibilă. Apare astfel ca determinantă conduita victimei care a circulat prea aproape de carosabil.

Din punct de vedere subiectiv, instanţa apreciază că inculpatul nu este vinovat, apariţia pietonului pe acel tronson de drum având caracterul unui caz fortuit.

Condiţia esenţială pentru existenţa cazului fortuit este imposibilitatea de prevedere a intervenţiei unei împrejurări care a determinat consecinţa socialmente negativă.

Legiuitorul are în vedere, în reglementarea cazului fortuit, o imposibilitate obiectivă de prevedere, condiţie care în speţă este îndeplinită.

Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul circula cu maşina, în mod regulamentar, în afara localităţii şi a efectuat o manevră de depăşire cu respectarea regulilor de circulaţie, mergând în depăşire pe carosabil.

Viteza adaptată la drum şi condiţiile acestuia, maşina corespunzătoare tehnic şi comportamentul inculpatului în trafic semnifică prin ea însăşi o poziţie de precauţie. Pietonul a circulat pe timp de noapte pe un drum care nu era destinat pietonilor, în haine închise la culoare, pe carosabil sau foarte aproape de marginea acestuia, fiind lovit cu oglinda laterală de inculpat. În aceste condiţii, este evidentă imposibilitatea de prevedere din partea inculpatului care astfel beneficiază de scuza absolvatorie a cazului fortuit.

Reţinând aceeaşi motivare, în fapt şi în drept, prin decizia penală nr.203 din data de 17.11.2011, pronunţată în dosarul penal nr.2281/256/2009, Tribunalul Constanţa a respins, în baza art.379 pct.1 lit.b cod procedură penală, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia şi partea vătămată I.N. împotriva sentinţei penale nr.1380/P din 29.06.2010 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr.2281/256/2009.

Împotriva hotărârilor, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia şi partea vătămată I.N. (constituită parte civilă) au declarat recurs cu privire la greşita achitare a inculpatului S.M.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.184 alin. (2), (4) Cod penal deoarece accidentul a fost provocat din culpa acestuia.

Examinând hotărârile prin prisma criticilor formulate de procuror, partea vătămată I.N., şi din oficiu, în limitele art.3856 Cod procedură penală, Curtea constată recursurile fondate pentru următoarele considerente:

Neformulându-se critici şi verificând din oficiu în limitele competenţelor legale respectarea garanţiilor procesuale, a regulilor de procedură aplicabile în fazele anterioare ale cauzei, s-a constatat că inculpatul S.M.I., partea vătămată I.N., au dispus de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, au beneficiat de asistenţă juridică calificată şi au avut efectiv posibilitatea administrării pe parcursul procesului, în şedinţe publice, atât a probelor acuzării - martori, înscrisuri, expertize tehnice, cât şi a probelor apărării-audierea inculpatului, martori.

Sub aspectul acţiunii penale (criticată de procuror şi partea vătămată I.N.), pe baza probelor administrate potrivit legii - procesul verbal de cercetare la faţa locului, cu planşă fotografică anexată, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorului N.M., declaraţiile inculpatului, rezultă fără îndoială că la data de 23.04.2008, ora 0445, conducând autoutilitara marca MAN, culoarea alba, cu numărul de înmatriculare B…, pe D.N. 22 C direcţia Cernavodă-Medgidia, la km. 21 + 750 m, în timp ce depăşea ansamblul auto format din autotractorul Volvo cu numărul B… şi semiremorca B…, condus de martorul N.M., inculpatul S.M.I. l-a acroşat cu oglinda retrovizoare stânga pe partea vătămată I.N. care se deplasa pedestru în direcţia Medgidia, pe partea stângă a sensului de mers, iar urmare impactului, a suferit leziuni grave.

Potrivit raportului de constatare medico legală nr.596/AC din 12.01.2009, partea vătămată a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure, ce pot data din 23.04.2008, leziunile de violenţă i-au pus în primejdie viaţa prin comă profundă şi necesită circa 12 luni de îngrijiri medicale, rămânând cu infirmitate permanentă hemipareză stângă ataxică cu diagnosticul „sindrom prefrontal posttraumatic, hemipareză stângă ataxică, cerebroastenie posttraum, deficienţă globală severă, fiind încadrat în gradul 1 de invaliditate, conform deciziei asupra capacităţii de muncă cu termen de revizuire la data de 24.03.2009.

Fapta inculpatului care conducând autoutilitara, l-a accidentat pe partea vătămată I.N. care a suferit leziuni ce au necesitat circa 12 luni de îngrijiri medicale pentru vindecare şi i-au pus în primejdie viaţa prin comă profundă constituie infracţiunea de „vătămare corporală din culpă” prev. de art.184 alin.(2), (4) cod penal.

Pentru tragerea la răspundere penală, fapta prevăzută de legea penală să fie săvârşită cu vinovăţie în forma culpei.

Din raportul de expertiză tehnică auto întocmit de expert dr.ing. N.I., rezultă că accidentul s-a produs din culpa inculpatului care a încălcat prevederile art.118 lit.”c” şi art.114 alin.2 din Regulamentul pentru aplicarea OUG. nr.195/2002 republicată, iar accidentul putea fi evitat numai de inculpat dacă se deplasa regulamentar pe partea carosabilă destinată autovehiculelor rutiere;cu referire la art. 114 alin. 2 din Regulamentul pentru aplicarea OUG. nr.195/2002 rep., expertul a precizat că inculpatul trebuia să folosească faza lungă a luminilor deoarece era în depăşirea unui alt autovehicul şi nu se poate considera că circula în spatele acestuia, caz în care se foloseau luminile de întâlnire.

Conform raportului de expertiză criminalistică întocmit la nivelul Laboratorului interjudeţean de expertize criminalistice Bucureşti de către expert ing. C.L., deşi nu se poate stabili locul impactului pe „banda de circulaţie” sau pe acostament, dar, în ambele situaţii se reţine culpa inculpatului, în cazul impactului pe carosabil, apreciindu-se că starea de pericol este posibil să fi fost creată de către victimă, dar nu exclude posibilitatea inculpatului de a evita accidentul.

Însă, având în vedere că prima expertiză s-a efectuat la aproape 1 an de la accident, pe baza probelor materiale, a declaraţiilor părţilor, Curtea îşi însuşeste concluzia expertului potrivit căreia impactul s-a produs pe acostament, posibil cât mai aproape de carosabil.În acelaşi sens sunt şi declaraţiile părţii vătămate, dar şi declaraţiile inculpatului care nici un moment nu a indicat prezenţa părţii vătămate pe banda de circulaţie şi nici măcar în premomentul accidentului ceea ce conduce la conluzia că inculpatul a efectuat manevra deplasându-se foarte mult în stânga şi a depăşit cel puţin cu oglinda retrovizoare stânga marcajul simplu continuu ce delimita partea carosabilă, contrar prevederilor art.77 alin.(2) din acelaşi regulament, acţiune suprapusă cu neatenţia în conducere şi nefamiliarizarea cu dimensiunile autovehiculului condus, respectiv a lăţimii cabinei şi a celor 2 oglinzi reflectorizante nerespectând dispoziţiile art.35 alin.(1) din OUG nr.195/2002 rep. de a avea un comportament care să nu pună în pericol integritatea corporală a persoanelor.

Concluziile expertului criminalistic şi expertului parte nu pot fi luate în considerare dată fiind perioada lungă de timp scursă de la momentul accidentului (peste 3 ani), lipsa oricăror verificări în teren, experimente pentru lămurirea situaţiilor confuze (partea de autovehicul care a acroşat victima-uşă, oglindă retrovizoare exterioară, câmpul de vizibilitate frontal conferit de lumina farurilor comutate pe faza de întâlnire), dar mai ales nu ţin seama nici de datele oferite de părţi, îndeosebi de către inculpat care nu a sesizat vreun obstacol pe carosabil.

În consecinţă, este cert că accidentul s-a produs din culpa majoritară a inculpatului S.M.I., motiv pentru care fapta sa de a acroşa urmare a manevrei imprudente, cu oglinda retrovizoare stânga a autoutilitarei marca MAN, culoarea alba, cu numărul de înmatriculare B…, în timp ce depăşea ansamblul auto format din autotractorul Volvo cu numărul B… şi semiremorca B…, la data de 23.04.2008, ora 0445, pe D.N. 22 C direcţia Cernavodă-Medgidia, la km 21 + 750 m, pe partea vătămată I.N., care a suferit leziuni ce au necesitat circa 12 luni de îngrijiri medicale şi infirmitate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” prev. de art.184 alin.(2), (4) cod penal; se reţine şi o culpă de 30%0 a părţii vătămate deoarece nu era îmbrăcat cu haine accesorizate cu însemne reflectorizante, deşi circula la limita dintre acostament şi carosabil ceea ce a făcut dificilă observarea sa mai ales că poseda asemenea haine fiind conştient de necesitatea lor la deplasarea pe DN, dar în acea dimineaţă a omis să le poarte. Nu se poate reţine existenţa cazului fortuit prev. de art.47 cod penal deoarece nu s-a relizat condiţia imprevizibilităţii absolute a împrejurărilor ce au condus la producerea accidentului şi anume, partea vătămată nu a apărut brusc în raza de acţiune a inculpatului, ci conduita neatentă şi nefamiliarizarea inculpatului cu dimensiunile propriului autovehiculul au determinat impactul cu victima.

Prin urmare, critica formulată de către procuror şi partea vătămată I.N. este întemeiată, hotărârea atacată fiind supusă casării pentru cazul prevăzut de art.3859 pct.18 cod procedură penală.

Referitor la individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal printre care şi pericolul social concret în cauză al faptei, dat de conducerea pe drumurile publice a autotuvehiculului de un gabarit mai mare fără adaptarea la condiţiile de trafic (lăţimea mai redusă a carosabilului, mărimea autovehiculului depăşit) soldată cu lezarea relaţiilor sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, respectiv securitatea fizică a participanţilor la traficul rutier prin vătămarea corporală a părţii vătămate, leziunile grave suferite de aceasta, pedeapsa se va stabili într-un cuantum orientat spre minimul prevăzut de textul incriminator faţă şi de culpa părţii vătămate I.N., dar să asigure prevenţia generală, reeducarea inculpatului, evitarea temporară a pericolului pentru siguranţa circulaţiei rutiere, să răspundă sentimentelor opiniei publice de indignare, frustrare, insecuritate. La determinarea cuantumului, se va ţine seama şi de culpa victimei.

În ceea ce priveşte însă modalitatea de executare, circumstanţele personale ale inculpatului: are un loc de muncă, asigurându-şi existenţa, fără antecedente penale sau alte abateri, toate acestea conduc la concluzia că reeducarea sa se poate realiza fără executare, prin suspendarea condiţionată potrivit art.81 cod penal.

În concluzie, în temeiul art.38515 pct.2 lit.”d” cod procedură penală, recursurile vor fi admise şi, casând sentinţa primei instanţe, inculpatul S.M.I. va fi condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării potrivit art.81 cod penal pe durata termenului de încercare fixat conform art.82 cod penal prin adăugare la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei rezultante.

În baza art.71 cod penal, se va aplica inculpatului S.M.I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a (teza a II-a), b) cod penal a căror executare, în baza art.71 alin.5 cod penal, se va suspenda pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În baza 359 cod procedură penală, se va atrage atenţia inculpatului asupra art.83 cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenul de încercare.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă, stabilind culpa inculpatului în producerea accidentului soldat cu afectarea intregităţii corporale şi sănătăţii părţii vătămate I.N., recursul formulat de către acesta constituit parte civilă este admisibil.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 - art. 346 cod procedură penală, art.998 cod civil, naşterea atât a dreptului persoanei civile de a cere repararea prejudiciului cât şi, corelativ, a obligaţiei autorului faptei ilicite (infracţiunii) de a-l repara presupune în mod necesar existenţa unui prejudiciu.

Alăturată acţiunii penale, acţiunea civilă are ca scop repararea prejudiciilor generate prin infracţiune părţii constituită parte civilă.

Partea civilă I.N. a formulat pretenţii în sumă de 150000 lei şi prestaţie periodică de 500 lei lunar deoarece a suferit mai multe daune fizice (50 000 lei), morale (100000 lei) pentru care trebuie să fie despăgubită îsă în raport de dovezi şi culpa inculpatului.

În cauză, s-a dovedit că partea civilă este îndreptăţit la daune materiale în sumă de 10000 lei - cheltuieli spitalizare, cheltuieli cu recuperarea ulterior spitalizării, alimentaţie, medicamentaţie, transport spital, consultaţii medicale, reexaminări.

Raportat la natura leziunilor suferite (TCC grav cu comă profundă, traumatism toraco-abdominal grav cu fracturi costale multiple pe dr., hemopneumotorax dr.), zilele de îngrijiri medicale necesitate de 1 an, perioadele lungi de spitalizare respectiv peste 60 zile, urmările resimţite şi în prezent dată fiind infirmitatea hemipareză stângă ataxică, un cuantum al daunelor morale de 50000 lei asigură o reparaţie echitabilă a suferinţelor produse părţii civile prin accident.

Deci, în temeiul art.14-art.346 cod procedură penală, art.998 cod civil, art.1000 alin.3 cod civil (art.1373 NCC), se va admite acţiunea civilă şi va fi obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. CDA E.T. SRL Bucureşti şi asigurătorul de răspundere civilă U.A. S.A. (conform art.49 şi art.50 din Legea nr.136/1995) la plata sumei de 42.000 lei despăgubiri civile (7000 lei daune materiale şi 35000 lei daune morale) către partea civilă I.N. Totodată, la determinarea cuantumului despăgubirilor civile se va avea în vedere şi culpa părţii vătămate aşa cum s-a precizat anterior, în proporţie de 30 %0, ceea ce conduce la reducerea cu acest procest a daunelor stabilite drept cuvenite.

În ceea ce priveşte plata unei prestaţii periodice lunar, cererea părţii civile este nedovedită deoarece nu a probat existenţa unei diferenţe între veniturile realizate anterior accidentului şi veniturile obţinute ulterior acestuia până în prezent.

Pentru cheltuielile efectuate cu spitalizarea părţii vătămate, în baza art.313 alin.(1) din Legea nr. 95/2006, va fi obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. CDA E.T. SRL Bucureşti şi asigurătorul de răspundere civilă U.A. S.A. (conform art. 49 şi la art. 50 din Legea nr.136/1995) la plata sumei de 383,51 lei cheltuieli spitalizare către Spitalul Municipal Medgidia raportat la 30%0 culpa părţii vătămate.

În baza art.191 cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata sumei de 3000 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.193 alin. (1,2) cod de procedură penală, obligă inculpatul va fi la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către partea civilă I.N.

Dosar nr. 2281/256/2009

Decizia penală nr. 321/P/30.03.2012

Judecător redactor Adriana Ispas