Furt de componente de cale
ferată. Infracţiune consumată sau tentativă.
Cod penal, art. 20
Legea nr. 289/2005, art. 6 alin.1
Fapta inculpatului care, deşi a
realizat cu succes operaţiunea de tăiere a bucăţilor de şină, nu a reuşit să
intre în stăpânirea de fapt a acestor bunuri din motive obiective, fiind nevoit
să întrerupă acţiunea de „luare”, situaţie în care le-a abandonat şi a plecat
cu atelajul cu care venise, fiind surprins în timp ce se îndepărta de locul
fapte,i îmbracă forma tentativei (întreruptă sau imperfectă) la infracţiunea de
sustragere de componente ale caii ferate – prevăzuta de art.20 Cod penal
raportat la art.6 alin.1 din Legea nr.289/2005 şi nu pe cea a infracţiunii
consumate.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia
Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia penală nr. 1236 din 19 septembrie 2012.
Prin sentinţa penală nr.
81/30.01.20122012 Judecătoria Târgovişte, în baza art.334 C.pr.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice
dată faptei prin actul de sesizare, din art.4 alin.1 din Legea nr.289/2005 şi
respectiv art.6 alin.1 din Legea nr.289/2005 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b
Cod penal, in art.4 alin.1 din Legea nr.289/2005 şi respectiv art.20 Cod penal
raportat la art.6 alin.1 din Legea nr.289/2005 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b
Cod penal.
In baza art.20 Cod penal raportat
la art.6 alin.1 din Legea nr.289/2005 cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7
C.pr.pen. si art.37 alin.1 lit.b Cod penal,
a fost condamnat inculpatul D.T. la pedeapsa de 1 an si 6 luni
închisoare.
In baza art.11 pct.2 lit.a
C.pr.pen. raportat la art.10 alin.1 lit.d C.pr.pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru
săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.4 alin.1 din Legea nr.289/2005.
Pentru a pronunţa această
hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr.1166/P/2011 din
17.06.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, s-a dispus
punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului
D.T. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.4 alin.1 si art.6
alin.1 din Legea nr.289/2005, ultima cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal,
ambele cu aplicarea art.33 lit.b Cod penal.
In actul de sesizare s-a reţinut
în esenţă că, în fapt, în data de 17.02.2011, inculpatul a sustras şase bucăţi
de şină de pe o cale ferată dezafectată, cu scopul de a le valorifica la
centrele de colectare a fierului vechi.
La termenul din data de
21.11.2011 reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării
juridice dată celei de-a doua fapte prin actul de sesizare, din art.6 alin.1
din Legea nr.289/2005 în tentativă la această infracţiune, urmând a se face
aplicarea art.20 Cod penal.
Analizând actele şi lucrările
dosarului, instanţa a reţinut ca
situaţie de fapt că, la data de 17.02.2011, inculpatul D.T. s-a deplasat cu un
atelaj hipo in zona caii ferate, unde cu ajutorul unui aparat de tăiere de tip autogen
prevăzut cu tub de oxigen, furtunuri şi butelie cu gaz butan, a tăiat dintr-o
cale ferata dezafectată şase bucăţi de şină cu lungimea de 2,5 metri fiecare.
Întrucât bucăţile de şina erau prea grele pentru a le încărca în căruţă,
inculpatul a fost nevoit să renunţe la continuarea activităţii infracţionale şi
s-a urcat în atelaj cu intenţia de a se îndepărta de locul faptei, însă după
cca 20 metri
a fost oprit de organele de politie, care au găsit asupra sa aparatul autogen
folosit la tăiere.
În ce priveşte fapta prevăzută de
art.6 alin.1 din Legea nr.289/2005, instanţa
a constatat însă că în mod eronat s-a dispus trimiterea în judecată a
inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii în cauză în forma consumată, acesta
nerealizând decât o tentativă pedepsibilă.
Potrivit tezelor avansate în
doctrina de specialitate şi îmbrăţişate de practica judiciară, furtul se
consumă în momentul în care acţiunea de luare a bunului aparţinând altuia a
fost urmată de realizarea actului împosedării, respectiv intrarea făptuitorului
în stăpânirea de fapt a bunului. Aşadar, acţiunea de „luare” trebuie sa aibă ca
urmare imediată scoaterea bunului din sfera de stăpânire faptică a posesorului
sau detentorului, lipsindu-l de posibilitatea de a mai dispune de acesta.
In speţă, aşa cum s-a arătat
anterior, deşi a realizat cu succes operaţiunea de tăiere a bucăţilor de şină,
inculpatul nu a reuşit să intre în stăpânirea de fapt a acestor bunuri din
motive obiective, fiind nevoit să întrerupă acţiunea de „luare” datorită
greutăţii şinelor, situaţie în care le-a abandonat şi a plecat cu atelajul cu
care venise, fiind surprins în timp ce se îndepărta de locul faptei.
Faţă de cele expuse mai sus,
instanţa a constatat că activitatea
infracţională a inculpatului îmbracă forma tentativei (întreruptă sau
imperfectă) la infracţiunea de sustragere de componente ale caii ferate –
prevăzuta de art.20 Cod penal raportat la art.6 alin.1 din Legea nr.289/2005 –
situaţie în care a dispus în
conformitate cu disp.art.334 C.pr.pen. schimbarea încadrării juridice dată
faptei prin actul de sesizare.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, susţinând în
esenţă că, în mod greşit, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din
infracţiunea consumată de furt de componente ale căii ferate, prev. de art. 6
alin. 1 din Legea n. 289/2005, în infracţiunea de tentativă la furt de
componente ale căii ferate, prev. de art. 20 rap. la art. 6 alin. 1 din Legea
nr. 289/2005.
S-a apreciat de către parchet că,
raţionamentul juridic expus de instanţa de fond în cuprinsul părţii expozitive
a sentinţei, deşi este logic, este greşit.
Aşa cum este general acceptat,
infracţiunea se consumă în momentul în care, prin fapta săvârşită se produce
rezultatul tip prevăzut de lege.
Din probele administrate rezultă
că inculpatul a tăiat bucăţile de şină, le-a desprins din ansamblul de cale
ferată din care făceau iniţial parte în care erau practic imobilizate (cu
ajutorul unor şuruburi speciale denumite buloane) şi le-a mutat de pe amplasamentul
iniţial, în vederea încărcării în atelajul hipo, cu care s-a deplasat la faţa
locului.
Practic, împosedarea inculpatului
cu bucăţile de şină retezate s-a realizat de către inculpat după clipa
desprinderii din ansamblul unde erau încorporate, momentul mutării secţiunilor
de şină coincizând cu acela al consumării infracţiunii de furt. Într-o astfel
de situaţie, demontarea/secţionarea/scoaterea bunului, dintr-un ansamblu al
cărei parte era, echivalează cu ieşirea bunului din sfera de stăpânire a proprietarului,
întrucât modul de fixare ori de imobilizare a bunului este propriu-zis singurul
mod de protecţie al bunului situat într-un loc deschis/neîmprejmuit/neasigurat.
Un exemplu relevant în acest sens este situaţia în care conductorul electric
fixat pe stâlpi este retezat la ambele capete, nemaifiind integrat în ansamblul
din care a făcut iniţial parte. Astfel, se consideră că făptuitorul s-a
împosedat şi bunul a ieşit din stăpânirea posesorului/detentorului chiar dacă
nu a reuşit să se îndepărteze la o distanţă suficientă pentru a fi însuşit pe
deplin.
Parchetul a mai subliniat că,
este lipsit de relevanţă faptul că ulterior, la vederea organelor de poliţie,
inculpatul D.T. a abandonat cupoanele de cale ferată pe care le tăiase şi le
transportase în apropierea atelajului hipo şi s-a îndepărtat la o distanţă de
aproximativ 20 de metri unde a fost depistat şi oprit. În aceeaşi ordine de
idei, aprecierea instanţei cu privire la greutatea bucăţilor de şină care ar fi
fost prea mare pentru a fi transportate, drept pentru care inculpatul ar fi
abandonat şina secţionată şi s-ar fi îndepărtat până la locul unde a fost găsit
de organele de poliţie este atât subiectivă cât şi, în egală măsură, lipsită de
suport faptic. Practic, inculpatul a reuşit să taie şi să scoată de pe
amplasament cele şase bucăţi de şină şi, aşa cum reiese din declaraţii s-a
îndepărtat la vederea poliţiştilor deplasaţi la faţa locului.
Curtea a constatat că recursul
parchetului este fondat.
Curtea a observat însă că, deşi
trimiterea în judecată a inculpatului s-a făcut pentru săvârşirea infracţiunii consumate prev. şi ped. de art. 6 alin.1 din Lg.
289/2005, chiar reprezentantul Ministerului Public, în şedinţa de judecată din data de 21 noiembrie 2011, a solicitat schimbarea încadrării juridice în tentativă
la această infracţiune, pe motiv că din probele administrate în cursul
urmăririi penale rezultă că bunurile, la momentul la care a fost depistat
inculpatul, nu erau încărcate în atelaj, deci nu fuseseră însuşite, apropriate
de inculpat.
Trecând
peste acest aspect şi anume că parchetul şi-a reconsiderat din nou poziţia după
pronunţarea sentinţei, curtea a precizat că
punctul de vedere exprimat de instanţa de fond în cuprinsul hotărârii
este cel corect, întrucât probele administrate în cauză demonstrează faptul că
inculpatul a încercat să sustragă bucăţi de şină de pe o cale ferată
dezafectată, în scopul de a şi le însuşi pe nedrept, operaţiune pe care nu a
putut să o ducă până la capăt, atât
datorită greutăţii bucăţilor tăiate, cât
şi faptului că a fost întrerupt de apariţia organelor de poliţie, fiind prins,
la 20 de m. de calea ferată, în timp ce se îndepărta de la locul faptei, cu
atelajul gol, având asupra sa doar aparatul de sudură cu care efectuase tăierea
şinei.
Această
descriere corespunde chiar definiţiei tentativei
cuprinsă în art. 20 Cod penal, care statuează că „ tentativa constă în punerea
în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă
întreruptă sau nu şi-a produs efectul”. Ori, în speţa de faţă, fiind întrerupt,
indiferent din ce motiv exterior propriei voinţe, inculpatul nu a reuşit să-şi
însuşească nici măcar o bucată de şină dintre cele tăiate, acestea rămânând la
faţa locului, lângă calea ferată dezafectată din care fuseseră desprinse.
Afirmaţia
parchetului din motivele de recurs că, bucăţile de şină lăsate lângă calea
ferată ieşiseră din sfera de stăpânire a proprietarului şi erau în posesia inculpatului, care se îndepărta cu căruţa
goală, e greu de acceptat, soluţia
corectă fiind aceea adoptată de prima instanţă, care a schimbat încadrarea
juridică, făcând aplicaţia dispoziţiilor ce reglementează tentativa.
