Functionari publici. Anulare act administrativ. Plata unor sume de bani reprezentând drepturi speciale pentru refacerea capacitătii de muncă şi securitătii muncii aferente anului 2009.

Functionari publici. Anulare act administrativ. Plata unor sume de bani reprezentând drepturi speciale pentru refacerea capacitătii de muncă şi securitătii muncii aferente anului 2009.

Art. 1, alin. 1, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 Legea nr. 330/2009 Art. 1, alin. 2, din Legea nr. 284/2010

Art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 stipulează că un contract colectiv de muncă este conventia încheiată între patron sau organizatia patronală pe de o pare şi salariati, reprezentati prin sindicate sau în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de muncă, salarizarea iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi conditiile prevăzute de prezenta lege.

Potrivit art. 12 alin. 1 din acelaşi act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariatii institutiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare al drepturile ale căror acordare şi cuantum cuprinse şi în art. 3 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel national pentru anii 20072010.

Art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 trebuie coroborat cu Legea nr. 330/2009, astfel că după data de 01.01.2010 nu se pot negocia prin contractele colective de muncă clauze care să prevadă plata unor drepturi salariale care exced drepturilor salariale stabilite prin legea specială.

De asemenea, începând cu 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010 care stabileşte la art. 1, alin. 2, că “Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege”.

Decizia civilă nr.23/CA/14.01.2013 Dosar nr. 6061/118/2011

Prin cererea precizată la 15.04.2011 reclamanta Comuna C. a chemat în judecată Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Constanta pentru anularea Deciziei 50/2010, încheierea VI/92/2011, suspendarea Deciziei 50/2010.

În fapt, între Sindicatul Salariatilor din Administratia Publică Locală şi Primăria Comunei C. a fost încheiat Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la DMPS Constanta sub nr. 35553/2008 şi care a fost aprobat prin HCL nr. 177/2008 prin care sa stabilit acordarea unor drepturi speciale.

Pârâtele au dat o interpretare greşită art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, lipsind de continut dreptul la negociere al părtilor din contractul sindical şi lăsând neobservat principiul că „ceea ce nu este interzis de lege este permis”.

Interpretând dispozitiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, reclamanta arată că prin Contractul Colectiv de Muncă şi Acordul Colectiv de Muncă pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispozitii legale.

Dacă Primarul sar conforma dispozitiilor pârâtelor şi ar proceda la emiterea unor decizii de impunere fată de angajati sar încălca art. 270 alin. 1 din Codul muncii.

Prin sentinta civilă nr. 1025/2011 Tribunalul Constanta a admis exceptia necompetentei materiale şi a declinat cauza la Curtea de Apel Constanta care prin sentinta civilă nr. 305/2011 a admis exceptia de necompetentă materială şi a declinat cauza la Tribunalul Constanta.

Înalta Curte de Casatie şi Justitie solutionând conflictul negativ de competentă a stabilit prin decizia civilă nr. 6073/2011 competenta materială în favoarea Tribunalului Constanta unde cauza sa înregistrat la 10.02.2012.

Se retine că la Curtea de Apel Constanta pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii.

Prin sentinta civilă nr. 2272/CA/2012, Tribunalul Constanta a admis în parte actiunea, în sensul că a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 50/2010 cu privire la pct. 17 până la solutionarea irevocabilă a prezentei cauze, a anulat în parte încheierea VI/92/2011 respectiv decizia nr. 50/2010 cu privire la pct.17 şi a respins cererea de suspendare a executării pct.8 din Decizia nr. 50/2010 cu privire la reînregistrarea şi nevirarea la bugetele publice a contributiilor aferente tichetelor cadou acordate în anul 2009.

Pentru a pronunta această hotărâre, prima instantă a retinut următoarele:

Cu ocazia efectuării auditului financiar al contului de executie bugetară pe anul 2009 la Primăria Comunei C., Camera de Conturi Constanta a constatat că, în cursul anului 2009, entitatea auditată a acordat salariatilor săi o serie de drepturi salariale prevăzute in contractul colectiv de munca, respectiv drepturi băneşti reprezentând sporul de confidentialitate, spor de stabilitate, spor pentru conditii de risc, de contagiune şi suprasolicitare neuropsihică, spor de reprezentare, spor de mobilitate, drepturi speciale pentru mentinerea sănătătii şi securitătii în muncă, prime concediu.

Totodată sa stabilit că sau plătit tichete cadou pentru salariati pentru care nu sau înregistrat şi virat la bugetele locale publice contributiile aferente.

Împotriva acestei decizii, entitatea auditată a formulat contestatie in conditiile art. 92 din Regulamentul privind organizarea si desfăşurarea activitătilor specifice Curtii de Conturi, contestatie ce a fost respinsa de către Comisia de Solutionare a Contestatiilor Curtii de Conturi a României prin încheierea nr. VI/92/2011 pentru argumentele de fapt si drept invocate şi prin întâmpinarea formulată in prezenta cauză.

În ceea ce priveşte punctele 17 din decizia nr. 50/2010 privind acordarea angajatilor a sumelor reprezentând sporul de confidentialitate, spor de stabilitate, spor pentru conditii de risc, de contagiune şi suprasolicitare neuropsihică, spor reprezentare, spor mobilitate, drepturi speciale, prime de concediu se impune a se observa faptul că au fost acordate în temeiul acordului colectiv de munca înregistrat la DMSSF Constanta sub nr. 35553/2008 şi aprobat prin HCLM nr. 177/2008 încheiat între Primăria C. şi Sindicatul Salariatilor din Administratia Publică Locală.

Prin semnarea acordului/contractului colectiv de muncă de către ambele părti au fost însuşite şi prevederile prin care sau prevăzut acordarea acestor drepturi, ca urmare fiind achitate persoanelor îndreptătite.

Mai mult, din probatoriul administrat in cauză nu a rezultat că acordul/contractul colectiv in discutie a fost contestat sau anulat de o instanta de judecata, acesta, conform art. 969 C.civ. producânduşi efectele.

Interpretând, per a contrario, dispozitiile legale mentionate, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate clauzele referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispozitii legale. Folosind acelaşi principiu în interpretarea prevederilor art. 3 alin. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel national, precum şi ale art. 82 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot contine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariatilor mai mult decât sa prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

În acest sens, sunt şi prevederile art. 238 alin. 3 din Codul Muncii care se completează cu Legea nr. 188/195 ce statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispozitiile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal.

În aceste conditii, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părtile sociale, intervine principiul liberei negocieri. În acest sens a fost încheiată Conventia OIM nr. 131/1970 şi reglementat art. 238, alin.3 din Codul muncii care permite ca

prin contractele colective de munca sa se prevadă drepturi cu un caracter superior celor prevăzute de normele legale.

Nu trebuie omise, în acest context, nici dispozitiile Conventiei O.I.M nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art. 5, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toti cei vizati prin conventie (art. 1), iar negocierea poate purta asupra fixării conditiilor de muncă şi angajări şi /sau reglementării relatiilor între cei ce angajează sau organizatiile lor şi una sau mai multe organizatii ale lucrătorilor.

Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozitiilor O.I.M.

Mai mult, obligatiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate, întrucât acesta a devenit opozabil şi în acelaşi timp, obligatoriu pentru părtile contractului, potrivit art. 243 din Codul Muncii şi ari.30 alin. 1 din Legea n. 130/1996, iar obligativitatea executării contratului colectiv de muncă derivă şi din prevederile Conventiei O.I.M. nr. 131/1970, după cum sa arătat, pe lângă faptul că alin. 2 al ambelor articole prevede atragerea răspunderii părtilor care se fac vinovate de neîndeplinirea obligatiilor avansat prin contractul colectiv de muncă.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc in limitele si in conditiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispozitiilor legale sunt lovite de nulitate absoluta, conform art. 24, alin. 1, nulitate care se constata de instanta competenta, la cererea pârtii interesate, conform art. 24, alin.2 din legea nr. 130/1996. Art. 27 reglementează ca la momentul înregistrării, directia teritorială de muncă exercită controlul de legalitate şi dacă constată negocierea unor clauze cu încălcarea art. 8 are obligatia de a lua măsuri de intrare în legalitate, de a se înlătura din contract clauzele contrare legii.

Instanta constată că actele administrative emise de către autoritatea publică pârâtă prin care au constatat că angajarea cheltuielilor bugetare de către reclamantă sunt partial nelegale, în limitele contestării acestora, angajarea acestor cheltuieli având bază legală, respectiv contractul colectiv de munca. Motivele de drept retinute de Curtea de Conturi în rapoartele de audit nu sunt suficiente pentru înlăturarea unor acte juridice, declararea nulitătii fiind atributul exclusiv al instantei de judecata si nu al unei autorităti publice, indiferent de atributiile legale ale acesteia. Organele de auditare nu pot declara, in mod unilateral ca nelegale, acte juridice încheiate de terte persoane, încălcânduse în acest fel principiul securitătii raporturilor juridice.

Cu privire la neimpozitarea şi nevirarea la bugetele publice a contributiilor aferente tichetelor cadou acordate în anul 2009, instanta va respinge cererea pentru următoarele aspecte:

Instanta apreciază că, în raport de art. 55 Cod fiscal, aceste sume sunt asimilate veniturilor din salarii supuse impozitării.

Se retine că art. 12 alin. 2 din Legea nr. 193/2006 a fost abrogat prin art. VI pct. 8 din Legea nr. 343/2006 începând cu 01.01.2007, astfel tichetele acordate angajatilor devin generatoare de obligatii fiscale la bugetul general consolidat.

Prin urmare conform dispozitiilor legale reclamanta trebuia să calculeze şi să vireze contributiile de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate atât de angajator cât şi de salariati precum şi fondul pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorate de angajator.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare se retine că sunt îndeplinite cerintele prevăzute de art. 14 al Legii nr.554/2004.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Curtea de Conturi a României pentru Curtea de Conturi a României, pentru Camera de Conturi a Judetului Constanta, pentru următoarele motive:

sentinta a fost pronuntată cu aplicarea greşită a disp. art. 1415 din Legea 554/2004;

actele contestate au fost emise în conformitate cu prevederile legale, iar obligatia de stabilire a întinderii prejudiciului revine entitătii verificate. Primarul era cel care putea aprecia dacă se impune anularea sau nu a clauzelor contractului de muncă;

cu privire la eventuala obligare a Curtii de Conturi la plata cheltuielilor de judecată solicită respingerea cererii sau cel putin cenzurarea lor.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentintei recurate în raport cu criticile aduse, se constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:

Potrivit art. 15 în referire la 14 din Legea 554/2004, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în conditiile art. 7 autoritătile publice care a emis actul sau o autoritate ierarhic superioară.

În spetă, aşa cum corect a retinut şi instanta de fond cele două conditii impuse de disp.legale sus mentionate sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte cazul bine justificat art.2 din Legea 554/2004 îl defineşte ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o serioasă îndoială asupra legalitătii actului administrativ.

Drepturile şi sporurile enumerate în cuprinsul deciziei Curtii de Conturi se regăsesc în Contractul Colectiv de Muncă pentru care nu sa făcut dovada că au fost desfiintate prin hotărâre judecătorească sau prin acordul părtilor, situatie care creează

o serioasă îndoială asupra legalitătii actelor administrative contestate.

Cu privire la cea dea doua conditie, prevenirea unei „pagube iminente” – se retine că şi aceasta este îndeplinită, întrucât prin executarea măsurilor dispuse la pct.17 din actele administrative contestate se poate cauza perturbarea gravă a functionării unui serviciu public administrativ.

În legătură cu motivele de recurs care vizează anularea punctelor 17 din actele administrative contestate instanta retine următoarele:

Reclamantii solicită anularea actelor emise de către Curtea de Conturi – Camera de Conturi Constanta prin care se impune luarea măsurilor în vederea recuperării unor sume întrucât apreciază că sumele au fost încasate în temeiul contractului colectiv de muncă valabil în această perioadă, respectiv Acordul/Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la D.M.P.S. sub nr. 35553/30.10.2008, fiind aprobat prin HCL 177/30.10.2008.

Potrivit art. 1 alin. 1 din legea nr. 130/1996 „Contractul colectiv de muncă este conventia încheiată între patron sau organizatia patronală, pe de o parte, şi salariati, reprezentati prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligatii ce decurg din raporturile de muncă”.

Art. 8 din Legea nr. 130/1996: ”(1) Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi în conditiile prevăzute de prezenta lege.

(2) Contractele colective de muncă nu pot contine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

(3) Contractele individuale de muncă nu pot contine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.

(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal.

Conform art. 12 alin. 1 din lege “Contracte colective de muncă se pot încheia şi pentru salariatii institutiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale”.

Art. 24 prevede următoarele: ”Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.

(2) Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanta judecătorească competentă, la cererea părtii interesate.

(3) În cazul constatării nulitătii unor clauze de către instanta judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.

(4) Până la renegocierea drepturilor, cauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz”.

Art. 26 alin. 1:” (1) Contractele colective de muncă nu vor fi înregistrate, dacă: a) sunt încheiate cu încălcarea prevederilor art. 13; b) părtile nu fac dovada îndeplinirii cerintelor de reprezentativitate; c) nu sunt semnate de toti reprezentantii părtilor la negociere”.

Relevant este şi art. 27 din Legea nr. 130/1996, potrivit cu care: “(1) La înregistrarea contractelor colective de muncă, Ministerul Muncii şi Protectiei Sociale sau, după caz, directiile generale teritoriale de muncă şi protectie socială vor verifica dacă acestea contin clauze negociate cu nerespectarea dispozitiilor art. 8.

(2) În cazul în care se constată că în contractele colective de muncă există asemenea clauze, Ministerul Muncii şi Protectiei Sociale sau, după caz, directia generală teritorială de muncă şi protectie socială are obligatia să sesizeze acest fapt părtilor contractante”.

În spetă ne aflăm în prezenta unui contract colectiv de muncă – acord colectiv de muncă – negociat între Primăria C. şi Sindicatul Salariatilor din Administratia Publică Locală şi semnate de către aceste părti.

Legea nr. 330/2009 stabileşte expres sporurile de care pot beneficia functionarii publici, precum şi celelalte drepturi salariale începând cu 01.01.2010.

De asemenea, începând cu 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010 care stabileşte la art. 1, alin. 2, că “Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) (din care fac parte şi reclamantii) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege”.

Instanta sesizată poate să analizeze valabilitatea clauzelor în temeiul cărora sumele au fost acordate, respectiv valabilitatea acordului colectiv de muncă pentru anul de referintă, putând să analizeze conformitatea clauzelor cu legislatia în vigoare.

Întrucât controlul a avut ca obiect plata unor sume reprezentând drepturi speciale pentru refacerea capacitătii de muncă şi securitătii muncii aferente anului 2009, deci anterior legilor se salarizare mai sus amintite, instanta apreciază că în temeiul textelor legale precizate părtile puteau negocia clauze cu privire la drepturi salariale care exced prevederilor legale.

Ca atare, având în vedere considerentele sus expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

Întrucât intimata reclamantă nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, instanta nu va mai analiza solicitarea recurentei în legătură cu acest aspect.