avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Funcţionar public. Salarizare. Legea nr. 330/2009 şi OUG nr. 1/2010. Neluarea în considerare a drepturilor stabilite prin contracte şi acorduri colective şi contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare
 
Secţia a II­a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr.3946 din 16 mai 2012
 
Prin sentinţa civilă nr.1815 din 17.02.2012 a Tribunalului Cluj s­a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.R. în contradictoriu cu pârâtul Primarul mun.Cluj­Napoca, având ca obiect anularea şi suspendarea dispoziţiei nr.2758/26 mai 2010, ca neîntemeiată; s­a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
În speţă au fost depuse la dosarul cauzei dispoziţia contestată precum şi datele referitoare la modalitatea de calcul a drepturilor salariale ale reclamantului atât în luna decembrie 2009, anterior reîncadrării cât şi ulterior reîncadrării, în luna ianuarie 2010.
S­a reţinut că reclamantul este funcţionar public în cadrul Primăriei mun. Cluj­Napoca, iar prin Dispoziţia nr.2758 din 26 mai 2010 emisă de Primarul mun. Cluj­Napoca s­a modificat dispoziţia Primarului nr.574 din 12.02.2010 în sensul că începând cu data de 01 ianuarie 2010 drepturile salariale cuvenite reclamantului sunt compuse doar din salariul de bază, spor de vechime şi spor pentru condiţii periculoase, fiind eliminate din drepturile salariale sporul de dispozitiv şi sporul de stabilitate.
La baza emiterii dispoziţiei contestate au stat Dispoziţia 2142/22.04.2010, privind modificarea statului de personal al primăriei şi al serviciilor publice din subordinea Consiliului Local al mun. Cluj­Napoca precum şi a dispoziţiilor / deciziilor de reîncadrare a personalului acestora, adresa nr. 386/R/31.03.2010 a Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Cluj, Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei şi protecţiei Sociale şi al Misterului Finanţelor Publice nr.32/42/2010 privind monitorizarea şi controlul aplicării prevederilor Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice ale administraţiei locale.
Modul de calcul al drepturilor salariale, potrivit dispoziţiei contestate, a fost făcut în baza prevederilor art. 30 din Legea 330/2009 şi OUG 1/2010, fără a se mai acorda indemnizaţia de dispozitiv şi sporul de stabilitate.
Cu referire la primul motiv de nelegalitate al dispoziţiei contestate, şi anume cel care se referă la nulitatea absolută a acesteia, reţinem că aceasta nu încalcă principiul neretroactivităţii deoarece a fost emisă în baza Ordinului 32/42/2010, menţionat mai sus, şi în baza căruia Agenţia Naţională de Prestaţii Sociale Cluj, căreia i s­au acordat atribuţii de control asupra modalităţii de stabilire a drepturilor salariale potrivit Legii 330/2009, a fost îndrituită să verifice drepturile salariale acordate funcţionarilor publici în baza acestei legi care se referă la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, şi în conformitate cu care, începând cu data de 01 ianuarie 2010, toţi funcţionarii publici trebuie reîncadraţi pe categorii de personal, funcţie de prevederile acestei legi.
Referitor la abrogarea Ordinului 32/42/2010 intervenit la 14.05.2010 prin Ordinul comun al MMFPS şi MFP NR. 727/14.05.2010 , emis în aplicarea acestei legi, reţinem că în materie de abrogare ca formă de încetare în timp a unui act normativ, este un principiu general cunoscut şi necontestabil acela că norma juridică activează atâta timp cât este în vigoare. În speţă, acest ordin fost anulat prin Sentinţa civilă nr. 239/20 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, sentinţă nedefinitivă şi care potrivit art. 23 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ are putere numai pentru viitor. Mai apoi, reţinem că în baza acestui ordin Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Cluj a efectuat controlul sus amintit în cadrul Primăriei Mun.Cluj­Napoca, iar în urma controlului această agenţie a emis adresa nr. 386/R/31.03.2010 prin care a încunoştiinţat instituţia primarului că există nereguli la reîncadrarea personalului propriu, în legătură cu modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a Legii 330/2009, în sensul că sporul de dispozitiv şi sporul de stabilitate, nefiind prevăzute în legislaţia salarizării, aplicabilă până la 31.12.2009, sunt nelegale, motiv pentru care nu mai pot fi acordate în anul 2010, începând cu data intrării în vigoare a Legii ­cadru 330/2009.
În baza acestei adrese, Primarul mun. Cluj­Napoca a emis dispoziţia 2142/22.04.2010 prin care a fost modificat statul de personal al Primăriei mun.Cluj­Napoca şi al serviciilor publice aflate în subordinea Consiliului Local al mun.Cluj­Napoca.
Din cronologia actelor sus expuse rezultă că Dispoziţia 2142/22.04.2010 a fost emisă în intervalul în care Ordinul 32/42/2010 producea efecte, nefiind abrogat şi tocmai în scopul respectării prevederilor Legii 330/2009, lege declarată constituţională în urma controlului de constituţionalitate declanşat în condiţiile legii.
Apoi, cu referire la problema de fond a speţei, şi anume dacă reclamanta este îndreptăţită sau nu la acordarea sporului de dispozitiv şi sporului de stabilitate, respectiv dacă dispoziţia contestată este nelegală în contextul în care a eliminat aceste două sporuri fără un temei legal, reţinem următoarele:
Cu referire la sporul de dispozitiv s­a reţinut că în cauză a fost pronunţată şi o decizie de recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia 37/2009 prin care s­a stabilit că acest drept salarial se acordă doar funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul MAI şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne.
Potrivit art. 10 din OUG 1/2010 dată în aplicarea Legii 330/2009, se arată că „în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea – cadru 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 01 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele şi acordurile colective şi contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor şi care excedează prevederilor Legii – cadru 330/2009”.
Prin urmare, în raport de acest text de lege, a rezultat că trebuie a se analiza dacă drepturile salariale stabilite anterior intrării în vigoare a Legii 330/2009 erau legale sau nu la momentul emiterii lor.
S­a apreciat că în condiţiile în care prin Decizia ICCJ nr. 37/2009 a stabilit în mod obligatoriu că acest spor era reglementat prin lege numai pentru personalul din instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, acest drept salarial nu mai poate fi acordat începând cu data intrării în vigoare a Legii 330/2009.
Mai apoi, chiar dacă nu ar fi fost această decizie de recurs în interesul legii, trebuie să ne raportăm la temeiul invocat de reclamantă pentru acordarea acestui spor cât şi a sporului de stabilitate, şi anume, acordul colectiv de muncă încheiat la nivelul Primăriei mun. Cluj­Napoca, nr. 224076/11.11.2009.
Reclamantul este funcţionar public şi în acest context îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii 188/1999 în conformitate cu care, respectiv în conformitate cu art. 31 din această lege, se stabileşte că salariul funcţionarului public este compus din salariul de bază şi sporul pentru vechime în muncă, iar funcţionarii publici mai pot beneficia şi de alte drepturi salariale doar în condiţiile legii.
Urmează deci să analizăm dacă cele două sporuri solicitate de reclamantă şi care nu sunt prevăzute de Legea 188/1999 pot fi negociate printr­un acord colectiv de muncă.
S­a apreciat că aceste sporuri nu pot fi negociate printr­un atare acord deoarece potrivit art.29 din aceeaşi lege organizaţiile sindicale ale funcţionarilor publici pot să aibă ca scop doar protejarea intereselor profesionale, iar potrivit art. 72 din aceeaşi lege 188/1999, autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele funcţionarilor publici, care să cuprindă doar măsuri referitoare la: constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă; sănătatea şi securitatea în muncă; programul zilnic de lucru; perfecţionarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere al organizaţiilor sindicale.
În concluzie, acordurile colective de muncă ale funcţionarilor publice pot viza doar măsurile sus menţionate şi nici într­un caz nu se pot referi la drepturile salariale. Acest aspect rezultă şi din interpretarea art. 12 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit căruia acesta se poate încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă se stabileşte în mod imperativ că nu se poate negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.
În raport de toate considerentele anterior expuse, a rezultat că funcţionarii publici nu îşi pot negocia drepturile salariale, drepturile acestea şi compunerea lor, fiindu­le stabilite prin lege.
Aşa fiind, deşi art.30 alin.5 din Legea 330/2009 arată că în anul 2010 personalul aflat în funcţie la 31.12.2009 îşi va păstra salariul avut, acest text de lege trebuie raportat la condiţiile stabilite de aceeaşi lege pentru reîncadrarea legală a personalului din instituţiile publice, în speţă din cadrul Primăriei mun.Cluj­Napoca.
Cu referire la cererea de suspendare a dispoziţiei primarului contestată, în condiţiile în care s­a stabilit pe fond că această dispoziţie este legală şi temeinică, este evident că s­a respins cererea de suspendare, neexistând nici un caz bine justificat şi nici pagubă iminentă care să determine suspendarea acesteia, măsura eliminării celor două sporuri de către Primarul mun.Cluj­Napoca fiind legală şi temeinică. Aşa fiind, în temeiul art. 15 din Legea 554/2004, s­a respins cererea de suspendare formulată de reclamant .
În raport de considerentele sus menţionate, s­a respins cererea de anulare şi de suspendare a dispoziţiei contestate precum şi plata drepturilor salariale compuse din cele două sporuri începând cu luna ianuarie 2010.
S­a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C.R. solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii sale şi dispunerea anulării Dispoziţiei Primarului municipiului Cluj­Napoca nr.2758/26.05.2010, ca nelegală şi netemeinică.
Consideră că în mod eronat Tribunalul a reţinut că cererea nu este fondată rezumându­se, in esenta, la motive in functie de care a interpretat şi aplicat în mod eronat şi necoroborat dispoziţiile legale incidente în cauză.
Astfel, primul argument retinut de catre instanta de fond in motivarea hotararii se refera la faptul ca, contractul colectiv de munca a fost incheiat dupa publicarea in Monitorul Oficial a Legii nr. 330/2009. Este real faptul ca Legea nr. 330/2009 a fost publicata in Monitorul Oficial la data de 9 noiembrie 2009 iar contractul colectiv de munca a fost incheiat in data de 11.11.2009 si inregistrat la D.M.P.S. Cluj la data de 17.11.2009, insa consider ca data publicarii Legii nr. 330/2009 in Monitorul Oficial este lipsita de relevanta juridica, in conditiile in care, este de notorietate imprejurarea ca acest act normativ intra in vigoare la data de 01.01.2010, astfel cum rezulta si din disp. art. 47.
Practic, instanta de fond a confundat data publicarii in Monitorul Oficial a Legii nr. 330/2009 cu data intrării in vigoare a acestei legi, abordare care contravine flagrant disp. art. 78 din Constitutia Romaniei si disp. art. 12 din Legea nr. 24/2000.
Mai arată că instanta de fond a reţinut faptul ca sporul de stabilitate si cel de dispozitiv exced prevederilor Legii nr. 330/2009 si, pe cale de consecinta, nu pot fi luate in considerare la stabilirea salariului de baza, desi in cuprinsul hotararii recurate sunt invocate disp. art. 22 si ale anexei I/3 din Legea nr. 330/2009. Contrar acestor argumente, solicită a observa faptul ca nici unul din cele doua sporuri, respectiv sporul de stabilitate şi cel de dispozitiv nu exced prevederilor Legii nr. 330/2009, dimpotrivă ele sunt confirmate de notele de la anexa 1/2 şi III/2 pentru salariaţii personal contractual, respectiv funcţionari publici, din administraţia publică din municipii reşedinţă de judeţ, cum este Municipiul Cluj­Napoca. Astfel, în măsura în care un salariat a beneficiat în luna decembrie 2009 de aceste două sporuri, inclusiv în baza contractului sau acordului colectiv de muncă, ori în baza unui act administrativ, acestea trebuiau incluse în salariul de bază.
De asemenea, arată că ceea ce instanţa de fond a "omis" să observe sub acest aspect al încheirii şi negocierii celor două sporuri după publicarea în Monitorul Oficial al Legii nr. 330/2009", este că la nivelul Primăriei municpiului Cluj Napoca, sporul de stabilitate şi respectiv cel de dispozitiv existau şi erau prevăzute şi anterior, în actele de negociere colectivă, ultimul fiind Contractul/Acordul colectiv de muncă nr. 1193/25.10.2006 (inregistrat la D.M.S.S.F. Cluj la data 17.11.2006 şi în vigoare până la data de 11.10.2009, respectiv 17.10.2009 când a fost încheiat (pentru continuitate, de altfel) acest nou contract şi acord, cu clauze similare, dacă nu chiar identice.
Mai mult, legalitatea contractului colectiv de muncă şi respectiv a sporului de stabilitate au fost confirmate încă din 2003, prin Sentinta civilă nr. 150/2003 a Tribunalului Cluj. De asemenea, acordarea sporului de dispozitiv a fost stabilită încă din 2007, prin actul administrativ de autoritate reprezentat de HCL nr. 61/27.02.2007 prin care s­a aprobat în mod expres acordarea sporului de dispozitiv personalului din Primăria municipiului Cluj­Napoca.
Cât priveşte argumentul invocat de către prima instanţă în sensul că acordarea sporului de dispozitiv si stabilitate contravine dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, arată că practica Inaltei Curti de .Casatie si Justiţie şi a Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia CCR nr. 380/2004 şi Decizia ICCJ nr. 46/2008) a concluzionat faptul că toate convenţiile colective cuprind prevederi prin care salariaţii beneficiază de unele drepturi suplimentare celor expres prevăzute de lege, drepturi având ca temei juridic principiul negocierilor colective, în funcţie de posibilităţile financiare ale fiecărei instituţii care realizează venituri proprii.
În aceste condiţii, interpretând sistemic şi per a contrario dispoziţiile art. 8 si 12 din Legea nr. 130/1996, ţinând seama si de principiile care stau la baza raporturilor de munca, rezultă că personalul din instituţiile bugetare poate negocia, prin acorduri/contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare şi cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale.
Un alt argument în susţinerea validităţii rationamentului expus vine şi din interpretarea teleologica a dispoziţiilor legale mentionate. Astfel, scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibiIitatea de negociere a drepturilor salariale prin acorduri/contracte colective de munca exclusiv în privinţa drepturilor a căror acordare este stabilită prin dispoziţii legale, inclusiv sub aspectul cuantumului.
Apoi, pe aceeasi linie logica, trebuie reţinut că salarizarea personalului din instituţiile publice este reglementată de dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi respectiv art. 155 şi următ. din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, potrivit cărora, salariul este compus din salariul de bază, stabilit conform legii şi o parte variabilă, constând În sporuri şi alte drepturi suplimentare.
Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale citate, rezultă ca personalul din instituţiile publice are dreptul de a negocia, prin acorduri/contracte colective de munca, acele drepturi suplimentare a căror acordare şi cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale. În acelaşi sens a fost şi soluţia Tribunalului Cluj încă din 2003 ­sentinţa civilă nr. 150/2003.
În ce priveşte motivele de nelegalitate şi netemeinicie a actului atacat, recurentul reiterează criticile de fiind cuprinse în acţiunea introductivă.
Astfel, referitor la Ordinul MMFPS şi MFP nr. 32/42/1010 şi la Adresa nr. 386/R/31.03.2010 a AJPS, solicită a se avea în vedere următoarele aspecte:
Controlul AJPS a fost şi este unul înafara legii, AJPS neavând niciun fel de atribuţii legale de control asupra activităţii şi asupra actelor autorităţilor administraţiei publice locale. Mai mult, la data adoptării Dispoziţiei Primarului municipiului Cluj­Napoca nr .2758 privind modificarea reîncadrării şi drepturilor mele salariale 26.05.2010 Ordinul nr.32/42/2010 indicat ca temei legal era abrogat.
Referitor la conţinutul adresei şi la susţinerea AJPS că "nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contracte şi acorduri colective şi contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte adminsitrative şi care exced prevederilor Legii­cadru nr. 330/2009", precizează următoarele:
­Sporul de dispozitiv şi sporul de stabilitate erau acordate unor categorii de personal la 31.12.2009, în baza contractului colectiv de muncă şi a acordului colectiv de muncă, legalîncheiate şi înregistrate, conform legii, şi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată. De asemenea, cele două sporuri nu execed legii­cadru, ele fiind reconoscute de anexele la aceasta. Aşadar, în opinia mea, acest text de lege este tocmai cel care recunoaşte valabilitatea şi aplicabilitatea contractelor şi acordurilor colective de muncă încheiat în conformitate cu dispoziţiile legii.
­Acest text confirmă şi recunoaşte caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale. Executarea contractului şi acordului colectiv este obligatorie pentru părţile contractante, ele nu pot eluda obligaţiile asumate prin negociere colectivă, sub sancţiunea răspunderii părţii culpabile pentru neexecutare. Mai mult, drepturile câstigate prin negociere si prevăzute în contractele şi acordurile colerctive nu pot fi înlăturate atâta timp cât clauzele referitoare la ele nu au fost declarate nule de către o instantă judecătorească, la cererea unei dintre părţi, în procedura specială.
În ce priveşte forţa juridică a acestei Adrese AJPS nr. 386/R/2010, menţionează că ea nu reprezintă nicimăcar un act administrativ în sensul legii contenciosului administrativ, ci este o simplă operaţiune tehnică, sancţiunea nerespectării indicaţii lor ei fiind una de pur şantaj, respectiv controlul Curţii de Conturi.
Pe fondul problemei, solicită a se constata că Dispozitia atacată încalcă următoarele principii:
­principiul ca la trecerea la noul sistem de salarizare nicio persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor
aplicabile în decembrie 2009 (art. 7 alin. (2) din Legea nr. 330/2009).
­principiul luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizatiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă şi prin acte specifice autoritătilor locale (art. 3 lit. c) din Legea nr. 330/2009).
­principiile generale, constitutionale şi internationale ale tratatelor şi pactelor internaţionale la care România este parte, şi care se aplică în mod obligatoriu şi direct în dreptul nostru, precum şi retinerile obligatorii ale forurilor internaţionale competente, în speţă ale Curtii Europene de Justitie (CEDO) privind garantarea şi respectarea dreptului de proprietate privată şi protectia bunurilor, reglementate de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 17, art. 23, art. 25), de Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale la care Uniunea Europeană prin Tratatul de la Lisabona a aderat şi care a fost ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, şi de art. 1 din Primului Act Adiţional la Convenţie.
De asemenea, recurentul face trimitere la hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauze similare, solicitându­se ca instanţa să constate justeţea argumentelor invocate în motivarea acestora.
Analizând recursul, Curtea constată următoarele:
O primă observaţie este legată de faptul că, deşi reclamantul nu are calitatea de funcţionar public, făcând parte din categoria personalului contractual, sesizarea instanţei de contencios administrativ s­a realizat urmare a pronunţării deciziei nr. 5104/2011, din dosarul nr. 5010/117/2010 al Curţii de Apel Cluj, prin care a fost casată sentinţa pronunţată într­un prim ciclu procesual, de către completul specializat în materia conflictelor de muncă şi a asigurărilor sociale, în ideea că actul atacat este unul cu caracter administrativ.
Aşa fiind, Curtea constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textelor legale incidente în speţă şi a pronunţat astfel o hotărâre legală şi temeinică, nefiind dat astfel motivele de recurs încadrate de recurent la art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
În ceea ce priveşte critica conform căreia instanţa de fond a statuat cu privire la legalitatea acordului colectiv de muncă fără a fi învestită cu acest obiect, Curtea reţine că raportat la natura actului supus cenzurii, ţinând seama de starea de fapt şi normele de drept invocate în partea introductivă a acestuia, instanţa a examinat corect raportul de drept dedus judecăţii.
Nu trebuie omis că actul contestat în litigiu rectifică dispoziţia nr. 574/2010, în sensul că începând cu data de 01.01.2010 drepturile salariale cuvenite reclamantului sunt compuse din salariul de bază, care cuprinde şi sporul de vechime avut în luna decembrie 2009 la care se adaugă sporul pentru condiţii periculoase (toxicitate) eliminându­se practic sporul de dispozitiv şi sporul de stabilitate avute în luna decembrie 2009.
Reîncadrarea în funcţie a reclamantului şi stabilirea nivelului de salarizare începând cu data de 01.10.2010 sunt generate de dispoziţiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor­cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional şi de dispoziţiile OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar.
Astfel conform art. 30 din Legea nr. 329/2009: Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, şi, după caz, indemnizaţiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcţiilor de bază, respectiv din indemnizaţiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcţiilor de bază, respectiv în indemnizaţiile lunare de încadrare corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuţie, cât şi pentru funcţiile de conducere.
Acest text legal trebuie însă corelat în aplicare şi interpretare cu dispoziţiile art. 10 din OUG nr. 1/2010 conform cărora: În conformitate cu prevederile art. 30 din Legea­cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele şi acordurile colective şi contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor şi care excedează prevederilor Legii­cadru nr. 330/2009.
Aşadar, cu prilejul reîncadrării în funcţie a personalului bugetar, ca operaţiune legală în sarcina autorităţii publice, aceasta era în drept să cenzureze şi apoi să stabilească care sunt drepturile salariale ce urmează a fi plătite persoanei respective, fiind expres autorizată de lege să nu includă în salariu acele drepturi salariale stabilite prin contractele şi acordurile colective şi contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor şi care excedează prevederilor Legii­cadru nr. 330/2009.
Din această perspectivă, dacă autoritatea publică, ca parte a raportului de muncă, a fost autorizată de lege să facă o atare operaţiune de verificare a legalităţii acordării drepturilor salariale aflate în plată în luna decembrie 2009 cu atât mai mult este abilitată instanţa de contencios administrativ să facă o atare verificare în cadrul contenciosului de legalitate al actului administrativ contestat.
Astfel fiind, Curtea constată că instanţa de fond a statuat corect şi legal asupra acţiunii îndeplinindu­şi astfel rolul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. f) şi g) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 1 din Legea nr. 303/2004 coroborat cu art. 2 din Legea nr. 304/2004.
Împrejurarea că aceste sporuri au fost stabilite prin negociere ori prin altă modalitate nu are relevanţă dacă nu concordă cu ordinea de drept în materia stabilirii drepturilor salariale în cadrul raportului de muncă.
Din această perspectivă, aprecierile, statuările şi rezolvările date de instanţa de fond sunt la adăpost de orice critică.
Astfel, instanţa de fond corect a stabilit că atât sporul de dispozitiv cât şi sporul de fidelitate nu au bază legală pentru a putea fi legal stabilite de angajator.
Astfel, sporul de dispozitiv nu poate fi recunoscut şi acordat personalului bugetar raportat la efectele Deciziei nr. 37/2009 pronunţate de ÎCCJ­SU în recurs în interesul legii iar sporul de fidelitate nu poate fi validat din perspectiva limitelor imperative de stabilire pe cale contractuală a unor componente ale salariului acestei categorii de personal, conform prev. art. 12 din Legea nr. 130/1996.
Astfel fiind, din această perspectivă statuările instanţei de fond sunt la adăpost de orice critică de nelegalitate ori netemeinicie.
Chiar dacă dispoziţia criticată pentru nelegalitate în prezenta pricină a avut la bază, între altele adresa nr. 386/R/2010 a AJPS şi cu toate că Ordinul comun al MMFPS şi MFP nr. 727/1100/2010 a fost anulat irevocabil de instanţa de contencios administrativ acest element prin sine însuşi nu conduce la reţinerea nelegalităţii actului administrativ contestat.
Curtea notează că ordinul specificat anterior a fost anulat pe considerentul că AJPS nu i se putea atribui prerogativa de control a aplicării Legii nr. 329/2009 dar aceasta nu exclude ca autoritatea publică, parte în raportul juridic de muncă, să examineze legalitatea actului administrativ de reîncadrare în funcţie a personalului contractual, independent de analiza legalităţii actului emis de AJPS Cluj.
Altfel spus, afirmata nelegalitate a acestuia nu influenţează legalitatea actului administrativ supus cenzurii în speţa de faţă.
Pe fondul cauzei sub aspectul analizei legalităţii acordării celor două sporuri instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale pertinente incidente în materia analizată aşa încât din această perspectivă nu sunt date motivele de recurs expuse de recurent şi încadrate la art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Cu toate că sporul de stabilitate şi de dispozitiv au fost stabilite la nivelul Primăriei Cluj­Napoca prin Acordul colectiv de muncă aplicabil la data de 31.12.2009, aceasta nu înlătură, aşa cum s­a afirmat şi în precedent, posibilitatea stabilirii legalităţii acordării acestor sporuri cu prilejul operaţiunii de reîncadrare în funcţie în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 329/2009 coroborată cu OUG nr. 1/2010.
Chiar dacă aceste drepturi au născut o speranţă legitimă titularilor, această speranţă nu se poate fundamenta decât pe o bază juridică temeinică în dreptul intern în acord cu întreaga ordine de drept.
Practica judiciară a Curţii Europene a Drepturilor Omului validează doar acele drepturi patrimoniale care au o suficientă bază legală în sistemul intern de drept, or Legea nr. 329/2009 şi OUG nr. 1/2010 sunt acte normative accesibile, previzibile şi predictibile şi ca atare îndeplinesc exigenţele de calitate a legii în materie aşa cum a fost interpretată în sens autonom această sintagmă de CEDO (a se vedea în special, cauza Sunday Times contra Regatului Unit, cauza Aurel Rotaru împotriva României).
Pentru toate aceste motive, Curtea reţine că recursul reclamantului nu este fondat, sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 alin. 1 C.pr.civ., se va respinge ca nefondat. (Judecător Mirela Budiu)