Funcţionar public.
Salarizare. Legea nr. 330/2009 şi OUG nr. 1/2010. Neluarea în considerare a
drepturilor stabilite prin contracte şi acorduri colective şi contracte
individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare
Secţia a IIa civilă, de contencios administrativ şi
fiscal, decizia nr.3946 din 16 mai 2012
Prin sentinţa civilă nr.1815
din 17.02.2012 a Tribunalului Cluj sa respins acţiunea în contencios
administrativ formulată de reclamantul C.R. în contradictoriu cu pârâtul
Primarul mun.ClujNapoca, având ca obiect anularea şi suspendarea dispoziţiei
nr.2758/26 mai 2010, ca neîntemeiată; sa luat act că reclamantul nu a
solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel,
tribunalul a reţinut următoarele:
În speţă au fost depuse la
dosarul cauzei dispoziţia contestată precum şi datele referitoare la
modalitatea de calcul a drepturilor salariale ale reclamantului atât în luna
decembrie 2009, anterior reîncadrării cât şi ulterior reîncadrării, în luna
ianuarie 2010.
Sa reţinut că reclamantul
este funcţionar public în cadrul Primăriei mun. ClujNapoca, iar prin
Dispoziţia nr.2758 din 26 mai 2010 emisă de Primarul mun. ClujNapoca sa
modificat dispoziţia Primarului nr.574 din 12.02.2010 în sensul că începând cu
data de 01 ianuarie 2010 drepturile salariale cuvenite reclamantului sunt
compuse doar din salariul de bază, spor de vechime şi spor pentru condiţii
periculoase, fiind eliminate din drepturile salariale sporul de dispozitiv şi
sporul de stabilitate.
La baza emiterii dispoziţiei
contestate au stat Dispoziţia 2142/22.04.2010, privind modificarea statului de
personal al primăriei şi al serviciilor publice din subordinea Consiliului
Local al mun. ClujNapoca precum şi a dispoziţiilor / deciziilor de reîncadrare
a personalului acestora, adresa nr. 386/R/31.03.2010 a Agenţiei Judeţene de
Prestaţii Sociale Cluj, Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei şi
protecţiei Sociale şi al Misterului Finanţelor Publice nr.32/42/2010 privind
monitorizarea şi controlul aplicării prevederilor Legii 330/2009 privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice la nivelul
instituţiilor şi autorităţilor publice ale administraţiei locale.
Modul de calcul al
drepturilor salariale, potrivit dispoziţiei contestate, a fost făcut în baza
prevederilor art. 30 din Legea 330/2009 şi OUG 1/2010, fără a se mai acorda
indemnizaţia de dispozitiv şi sporul de stabilitate.
Cu referire la primul motiv
de nelegalitate al dispoziţiei contestate, şi anume cel care se referă la
nulitatea absolută a acesteia, reţinem că aceasta nu încalcă principiul
neretroactivităţii deoarece a fost emisă în baza Ordinului 32/42/2010,
menţionat mai sus, şi în baza căruia Agenţia Naţională de Prestaţii Sociale
Cluj, căreia i sau acordat atribuţii de control asupra modalităţii de
stabilire a drepturilor salariale potrivit Legii 330/2009, a fost îndrituită să
verifice drepturile salariale acordate funcţionarilor publici în baza acestei
legi care se referă la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri
publice, şi în conformitate cu care, începând cu data de 01 ianuarie 2010, toţi
funcţionarii publici trebuie reîncadraţi pe categorii de personal, funcţie de
prevederile acestei legi.
Referitor la abrogarea
Ordinului 32/42/2010 intervenit la 14.05.2010 prin Ordinul comun al MMFPS şi
MFP NR. 727/14.05.2010 , emis în aplicarea acestei legi, reţinem că în materie
de abrogare ca formă de încetare în timp a unui act normativ, este un principiu
general cunoscut şi necontestabil acela că norma juridică activează atâta timp
cât este în vigoare. În speţă, acest ordin fost anulat prin Sentinţa civilă nr.
239/20 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, sentinţă nedefinitivă şi care potrivit
art. 23 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ are putere numai
pentru viitor. Mai apoi, reţinem că în baza acestui ordin Agenţia Judeţeană de
Prestaţii Sociale Cluj a efectuat controlul sus amintit în cadrul Primăriei
Mun.ClujNapoca, iar în urma controlului această agenţie a emis adresa nr.
386/R/31.03.2010 prin care a încunoştiinţat instituţia primarului că există
nereguli la reîncadrarea personalului propriu, în legătură cu modul de
stabilire a salariilor în primul an de aplicare a Legii 330/2009, în sensul că
sporul de dispozitiv şi sporul de stabilitate, nefiind prevăzute în legislaţia
salarizării, aplicabilă până la 31.12.2009, sunt nelegale, motiv pentru care nu
mai pot fi acordate în anul 2010, începând cu data intrării în vigoare a Legii cadru
330/2009.
În baza acestei adrese,
Primarul mun. ClujNapoca a emis dispoziţia 2142/22.04.2010 prin care a fost
modificat statul de personal al Primăriei mun.ClujNapoca şi al serviciilor
publice aflate în subordinea Consiliului Local al mun.ClujNapoca.
Din cronologia actelor sus
expuse rezultă că Dispoziţia 2142/22.04.2010 a fost emisă în intervalul în care
Ordinul 32/42/2010 producea efecte, nefiind abrogat şi tocmai în scopul
respectării prevederilor Legii 330/2009, lege declarată constituţională în urma
controlului de constituţionalitate declanşat în condiţiile legii.
Apoi, cu referire la problema
de fond a speţei, şi anume dacă reclamanta este îndreptăţită sau nu la
acordarea sporului de dispozitiv şi sporului de stabilitate, respectiv dacă
dispoziţia contestată este nelegală în contextul în care a eliminat aceste două
sporuri fără un temei legal, reţinem următoarele:
Cu referire la sporul de
dispozitiv sa reţinut că în cauză a fost pronunţată şi o decizie de recurs în
interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia
37/2009 prin care sa stabilit că acest drept salarial se acordă doar
funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară
activitatea în cadrul MAI şi în instituţiile publice din subordinea
ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în
serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care
au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din
cadrul fostului Minister de Interne.
Potrivit art. 10 din OUG
1/2010 dată în aplicarea Legii 330/2009, se arată că „în conformitate cu
prevederile art. 30 din Legea – cadru 330/2009, la stabilirea salariilor
personalului bugetar începând cu 01 ianuarie 2010 nu vor fi luate în
considerare drepturi salariale stabilite prin contractele şi acordurile
colective şi contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea
dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte
administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor şi
care excedează prevederilor Legii – cadru 330/2009”.
Prin urmare, în raport de
acest text de lege, a rezultat că trebuie a se analiza dacă drepturile
salariale stabilite anterior intrării în vigoare a Legii 330/2009 erau legale
sau nu la momentul emiterii lor.
Sa apreciat că în condiţiile
în care prin Decizia ICCJ nr. 37/2009 a stabilit în mod obligatoriu că acest
spor era reglementat prin lege numai pentru personalul din instituţiile din
sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, acest drept
salarial nu mai poate fi acordat începând cu data intrării în vigoare a Legii
330/2009.
Mai apoi, chiar dacă nu ar fi
fost această decizie de recurs în interesul legii, trebuie să ne raportăm la
temeiul invocat de reclamantă pentru acordarea acestui spor cât şi a sporului
de stabilitate, şi anume, acordul colectiv de muncă încheiat la nivelul
Primăriei mun. ClujNapoca, nr. 224076/11.11.2009.
Reclamantul este funcţionar
public şi în acest context îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii 188/1999 în
conformitate cu care, respectiv în conformitate cu art. 31 din această lege, se
stabileşte că salariul funcţionarului public este compus din salariul de bază
şi sporul pentru vechime în muncă, iar funcţionarii publici mai pot beneficia
şi de alte drepturi salariale doar în condiţiile legii.
Urmează deci să analizăm dacă
cele două sporuri solicitate de reclamantă şi care nu sunt prevăzute de Legea
188/1999 pot fi negociate printrun acord colectiv de muncă.
Sa apreciat că aceste
sporuri nu pot fi negociate printrun atare acord deoarece potrivit art.29 din
aceeaşi lege organizaţiile sindicale ale funcţionarilor publici pot să aibă ca scop
doar protejarea intereselor profesionale, iar potrivit art. 72 din aceeaşi lege
188/1999, autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile
legii, acorduri cu sindicatele funcţionarilor publici, care să cuprindă doar măsuri
referitoare la: constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii
condiţiilor la locul de muncă; sănătatea şi securitatea în muncă; programul
zilnic de lucru; perfecţionarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute
de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere al
organizaţiilor sindicale.
În concluzie, acordurile
colective de muncă ale funcţionarilor publice pot viza doar măsurile sus
menţionate şi nici întrun caz nu se pot referi la drepturile salariale. Acest
aspect rezultă şi din interpretarea art. 12 din Legea 130/1996 privind
contractul colectiv de muncă, potrivit căruia acesta se poate încheia şi pentru
salariaţii instituţiilor bugetare, însă se stabileşte în mod imperativ că nu se
poate negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum
sunt stabilite prin dispoziţii legale.
În raport de toate
considerentele anterior expuse, a rezultat că funcţionarii publici nu îşi pot
negocia drepturile salariale, drepturile acestea şi compunerea lor, fiindule
stabilite prin lege.
Aşa fiind, deşi art.30 alin.5
din Legea 330/2009 arată că în anul 2010 personalul aflat în funcţie la
31.12.2009 îşi va păstra salariul avut, acest text de lege trebuie raportat la
condiţiile stabilite de aceeaşi lege pentru reîncadrarea legală a personalului
din instituţiile publice, în speţă din cadrul Primăriei mun.ClujNapoca.
Cu referire la cererea de
suspendare a dispoziţiei primarului contestată, în condiţiile în care sa
stabilit pe fond că această dispoziţie este legală şi temeinică, este evident
că sa respins cererea de suspendare, neexistând nici un caz bine justificat şi
nici pagubă iminentă care să determine suspendarea acesteia, măsura eliminării
celor două sporuri de către Primarul mun.ClujNapoca fiind legală şi temeinică.
Aşa fiind, în temeiul art. 15 din Legea 554/2004, sa respins cererea de suspendare
formulată de reclamant .
În raport de considerentele
sus menţionate, sa respins cererea de anulare şi de suspendare a dispoziţiei
contestate precum şi plata drepturilor salariale compuse din cele două sporuri
începând cu luna ianuarie 2010.
Sa luat act că reclamantul
nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a
declarat recurs reclamantul C.R. solicitând admiterea recursului şi modificarea
sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii sale şi dispunerea anulării
Dispoziţiei Primarului municipiului ClujNapoca nr.2758/26.05.2010, ca nelegală
şi netemeinică.
Consideră că în mod eronat
Tribunalul a reţinut că cererea nu este fondată rezumânduse, in esenta, la
motive in functie de care a interpretat şi aplicat în mod eronat şi necoroborat
dispoziţiile legale incidente în cauză.
Astfel, primul argument
retinut de catre instanta de fond in motivarea hotararii se refera la faptul
ca, contractul colectiv de munca a fost incheiat dupa publicarea in Monitorul
Oficial a Legii nr. 330/2009. Este real faptul ca Legea nr. 330/2009 a fost
publicata in Monitorul Oficial la data de 9 noiembrie 2009 iar contractul
colectiv de munca a fost incheiat in data de 11.11.2009 si inregistrat la
D.M.P.S. Cluj la data de 17.11.2009, insa consider ca data publicarii Legii nr.
330/2009 in Monitorul Oficial este lipsita de relevanta juridica, in conditiile
in care, este de notorietate imprejurarea ca acest act normativ intra in
vigoare la data de 01.01.2010, astfel cum rezulta si din disp. art. 47.
Practic, instanta de fond a
confundat data publicarii in Monitorul Oficial a Legii nr. 330/2009 cu data
intrării in vigoare a acestei legi, abordare care contravine flagrant disp.
art. 78 din Constitutia Romaniei si disp. art. 12 din Legea nr. 24/2000.
Mai arată că instanta de fond
a reţinut faptul ca sporul de stabilitate si cel de dispozitiv exced
prevederilor Legii nr. 330/2009 si, pe cale de consecinta, nu pot fi luate in
considerare la stabilirea salariului de baza, desi in cuprinsul hotararii
recurate sunt invocate disp. art. 22 si ale anexei I/3 din Legea nr. 330/2009.
Contrar acestor argumente, solicită a observa faptul ca nici unul din cele doua
sporuri, respectiv sporul de stabilitate şi cel de dispozitiv nu exced
prevederilor Legii nr. 330/2009, dimpotrivă ele sunt confirmate de notele de la
anexa 1/2 şi III/2 pentru salariaţii personal contractual, respectiv
funcţionari publici, din administraţia publică din municipii reşedinţă de
judeţ, cum este Municipiul ClujNapoca. Astfel, în măsura în care un salariat a
beneficiat în luna decembrie 2009 de aceste două sporuri, inclusiv în baza
contractului sau acordului colectiv de muncă, ori în baza unui act
administrativ, acestea trebuiau incluse în salariul de bază.
De asemenea, arată că ceea ce
instanţa de fond a "omis" să observe sub acest aspect al încheirii şi
negocierii celor două sporuri după publicarea în Monitorul Oficial al Legii nr.
330/2009", este că la nivelul Primăriei municpiului Cluj Napoca, sporul de
stabilitate şi respectiv cel de dispozitiv existau şi erau prevăzute şi
anterior, în actele de negociere colectivă, ultimul fiind Contractul/Acordul
colectiv de muncă nr. 1193/25.10.2006 (inregistrat la D.M.S.S.F. Cluj la data
17.11.2006 şi în vigoare până la data de 11.10.2009, respectiv 17.10.2009 când
a fost încheiat (pentru continuitate, de altfel) acest nou contract şi acord,
cu clauze similare, dacă nu chiar identice.
Mai mult, legalitatea
contractului colectiv de muncă şi respectiv a sporului de stabilitate au fost
confirmate încă din 2003, prin Sentinta civilă nr. 150/2003 a Tribunalului
Cluj. De asemenea, acordarea sporului de dispozitiv a fost stabilită încă din
2007, prin actul administrativ de autoritate reprezentat de HCL nr.
61/27.02.2007 prin care sa aprobat în mod expres acordarea sporului de
dispozitiv personalului din Primăria municipiului ClujNapoca.
Cât priveşte argumentul
invocat de către prima instanţă în sensul că acordarea sporului de dispozitiv
si stabilitate contravine dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 130/1996
privind contractul colectiv de muncă, arată că practica Inaltei Curti de
.Casatie si Justiţie şi a Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia CCR nr.
380/2004 şi Decizia ICCJ nr. 46/2008) a concluzionat faptul că toate
convenţiile colective cuprind prevederi prin care salariaţii beneficiază de
unele drepturi suplimentare celor expres prevăzute de lege, drepturi având ca
temei juridic principiul negocierilor colective, în funcţie de posibilităţile
financiare ale fiecărei instituţii care realizează venituri proprii.
În aceste condiţii,
interpretând sistemic şi per a contrario dispoziţiile art. 8 si 12 din Legea
nr. 130/1996, ţinând seama si de principiile care stau la baza raporturilor de
munca, rezultă că personalul din instituţiile bugetare poate negocia, prin
acorduri/contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror
acordare şi cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale.
Un alt argument în susţinerea
validităţii rationamentului expus vine şi din interpretarea teleologica a dispoziţiilor
legale mentionate. Astfel, scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita
posibiIitatea de negociere a drepturilor salariale prin acorduri/contracte
colective de munca exclusiv în privinţa drepturilor a căror acordare este
stabilită prin dispoziţii legale, inclusiv sub aspectul cuantumului.
Apoi, pe aceeasi linie
logica, trebuie reţinut că salarizarea personalului din instituţiile publice
este reglementată de dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind
statutul funcţionarilor publici şi respectiv art. 155 şi următ. din Legea nr.
53/2003 privind Codul muncii, potrivit cărora, salariul este compus din
salariul de bază, stabilit conform legii şi o parte variabilă, constând În
sporuri şi alte drepturi suplimentare.
Concluzionând, din interpretarea
tuturor textelor legale citate, rezultă ca personalul din instituţiile publice
are dreptul de a negocia, prin acorduri/contracte colective de munca, acele
drepturi suplimentare a căror acordare şi cuantum nu sunt stabilite prin
dispoziţii legale. În acelaşi sens a fost şi soluţia Tribunalului Cluj încă din
2003 sentinţa civilă nr. 150/2003.
În ce priveşte motivele de
nelegalitate şi netemeinicie a actului atacat, recurentul reiterează criticile
de fiind cuprinse în acţiunea introductivă.
Astfel, referitor la Ordinul
MMFPS şi MFP nr. 32/42/1010 şi la Adresa nr. 386/R/31.03.2010 a AJPS, solicită
a se avea în vedere următoarele aspecte:
Controlul AJPS a fost şi este
unul înafara legii, AJPS neavând niciun fel de atribuţii legale de control asupra
activităţii şi asupra actelor autorităţilor administraţiei publice locale. Mai
mult, la data adoptării Dispoziţiei Primarului municipiului ClujNapoca nr
.2758 privind modificarea reîncadrării şi drepturilor mele salariale 26.05.2010
Ordinul nr.32/42/2010 indicat ca temei legal era abrogat.
Referitor la conţinutul
adresei şi la susţinerea AJPS că "nu vor fi luate în considerare drepturi
salariale stabilite prin contracte şi acorduri colective şi contracte
individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare
la data încheierii lor sau prin acte adminsitrative şi care exced prevederilor
Legiicadru nr. 330/2009", precizează următoarele:
Sporul de dispozitiv şi
sporul de stabilitate erau acordate unor categorii de personal la 31.12.2009,
în baza contractului colectiv de muncă şi a acordului colectiv de muncă,
legalîncheiate şi înregistrate, conform legii, şi cu respectarea dispoziţiilor
legale în vigoare la acea dată. De asemenea, cele două sporuri nu execed legiicadru,
ele fiind reconoscute de anexele la aceasta. Aşadar, în opinia mea, acest text
de lege este tocmai cel care recunoaşte valabilitatea şi aplicabilitatea
contractelor şi acordurilor colective de muncă încheiat în conformitate cu
dispoziţiile legii.
Acest text confirmă şi
recunoaşte caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, încheiate cu
respectarea dispoziţiilor legale. Executarea contractului şi acordului colectiv
este obligatorie pentru părţile contractante, ele nu pot eluda obligaţiile
asumate prin negociere colectivă, sub sancţiunea răspunderii părţii culpabile
pentru neexecutare. Mai mult, drepturile câstigate prin negociere si prevăzute
în contractele şi acordurile colerctive nu pot fi înlăturate atâta timp cât
clauzele referitoare la ele nu au fost declarate nule de către o instantă
judecătorească, la cererea unei dintre părţi, în procedura specială.
În ce priveşte forţa juridică
a acestei Adrese AJPS nr. 386/R/2010, menţionează că ea nu reprezintă nicimăcar
un act administrativ în sensul legii contenciosului administrativ, ci este o
simplă operaţiune tehnică, sancţiunea nerespectării indicaţii lor ei fiind una
de pur şantaj, respectiv controlul Curţii de Conturi.
Pe fondul problemei, solicită
a se constata că Dispozitia atacată încalcă următoarele principii:
principiul ca la trecerea la
noul sistem de salarizare nicio persoană să nu înregistreze vreo diminuare a
venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor
aplicabile în decembrie 2009
(art. 7 alin. (2) din Legea nr. 330/2009).
principiul luării în
considerare a tuturor sporurilor, indemnizatiilor sau altor drepturi de natură
salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei
legi prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă şi prin acte
specifice autoritătilor locale (art. 3 lit. c) din Legea nr. 330/2009).
principiile generale,
constitutionale şi internationale ale tratatelor şi pactelor internaţionale la
care România este parte, şi care se aplică în mod obligatoriu şi direct în
dreptul nostru, precum şi retinerile obligatorii ale forurilor internaţionale
competente, în speţă ale Curtii Europene de Justitie (CEDO) privind garantarea
şi respectarea dreptului de proprietate privată şi protectia bunurilor,
reglementate de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 17, art. 23,
art. 25), de Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale
la care Uniunea Europeană prin Tratatul de la Lisabona a aderat şi care a fost
ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, şi de art. 1 din
Primului Act Adiţional la Convenţie.
De asemenea, recurentul face
trimitere la hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauze similare, solicitânduse
ca instanţa să constate justeţea argumentelor invocate în motivarea acestora.
Analizând recursul, Curtea
constată următoarele:
O primă observaţie este
legată de faptul că, deşi reclamantul nu are calitatea de funcţionar public,
făcând parte din categoria personalului contractual, sesizarea instanţei de
contencios administrativ sa realizat urmare a pronunţării deciziei nr.
5104/2011, din dosarul nr. 5010/117/2010 al Curţii de Apel Cluj, prin care a
fost casată sentinţa pronunţată întrun prim ciclu procesual, de către
completul specializat în materia conflictelor de muncă şi a asigurărilor sociale,
în ideea că actul atacat este unul cu caracter administrativ.
Aşa fiind, Curtea constată că
instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textelor legale
incidente în speţă şi a pronunţat astfel o hotărâre legală şi temeinică,
nefiind dat astfel motivele de recurs încadrate de recurent la art. 304 pct. 9
C.pr.civ.
În ceea ce priveşte critica
conform căreia instanţa de fond a statuat cu privire la legalitatea acordului
colectiv de muncă fără a fi învestită cu acest obiect, Curtea reţine că
raportat la natura actului supus cenzurii, ţinând seama de starea de fapt şi
normele de drept invocate în partea introductivă a acestuia, instanţa a
examinat corect raportul de drept dedus judecăţii.
Nu trebuie omis că actul
contestat în litigiu rectifică dispoziţia nr. 574/2010, în sensul că începând
cu data de 01.01.2010 drepturile salariale cuvenite reclamantului sunt compuse
din salariul de bază, care cuprinde şi sporul de vechime avut în luna decembrie
2009 la care se adaugă sporul pentru condiţii periculoase (toxicitate)
eliminânduse practic sporul de dispozitiv şi sporul de stabilitate avute în
luna decembrie 2009.
Reîncadrarea în funcţie a
reclamantului şi stabilirea nivelului de salarizare începând cu data de
01.10.2010 sunt generate de dispoziţiile Legii nr. 329/2009 privind
reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea
cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea
acordurilorcadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional şi de
dispoziţiile OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a
unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor
acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar.
Astfel conform art. 30 din
Legea nr. 329/2009: Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi
sau hotărâri ale Guvernului, şi, după caz, indemnizaţiile de conducere, care
potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcţiilor de
bază, respectiv din indemnizaţiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din
anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele
funcţiilor de bază, respectiv în indemnizaţiile lunare de încadrare
corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de
execuţie, cât şi pentru funcţiile de conducere.
Acest text legal trebuie însă
corelat în aplicare şi interpretare cu dispoziţiile art. 10 din OUG nr. 1/2010
conform cărora: În conformitate cu prevederile art. 30 din Legeacadru nr.
330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie
2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin
contractele şi acordurile colective şi contracte individuale de muncă încheiate
cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau
prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data
emiterii lor şi care excedează prevederilor Legiicadru nr. 330/2009.
Aşadar, cu prilejul
reîncadrării în funcţie a personalului bugetar, ca operaţiune legală în sarcina
autorităţii publice, aceasta era în drept să cenzureze şi apoi să stabilească
care sunt drepturile salariale ce urmează a fi plătite persoanei respective,
fiind expres autorizată de lege să nu includă în salariu acele drepturi
salariale stabilite prin contractele şi acordurile colective şi contracte
individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare
la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea
normelor în vigoare la data emiterii lor şi care excedează prevederilor Legiicadru
nr. 330/2009.
Din această perspectivă, dacă
autoritatea publică, ca parte a raportului de muncă, a fost autorizată de lege
să facă o atare operaţiune de verificare a legalităţii acordării drepturilor
salariale aflate în plată în luna decembrie 2009 cu atât mai mult este
abilitată instanţa de contencios administrativ să facă o atare verificare în
cadrul contenciosului de legalitate al actului administrativ contestat.
Astfel fiind, Curtea constată
că instanţa de fond a statuat corect şi legal asupra acţiunii îndeplininduşi
astfel rolul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. f) şi g) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 1 din Legea nr. 303/2004 coroborat
cu art. 2 din Legea nr. 304/2004.
Împrejurarea că aceste
sporuri au fost stabilite prin negociere ori prin altă modalitate nu are
relevanţă dacă nu concordă cu ordinea de drept în materia stabilirii
drepturilor salariale în cadrul raportului de muncă.
Din această perspectivă,
aprecierile, statuările şi rezolvările date de instanţa de fond sunt la adăpost
de orice critică.
Astfel, instanţa de fond
corect a stabilit că atât sporul de dispozitiv cât şi sporul de fidelitate nu
au bază legală pentru a putea fi legal stabilite de angajator.
Astfel, sporul de dispozitiv
nu poate fi recunoscut şi acordat personalului bugetar raportat la efectele
Deciziei nr. 37/2009 pronunţate de ÎCCJSU în recurs în interesul legii iar
sporul de fidelitate nu poate fi validat din perspectiva limitelor imperative
de stabilire pe cale contractuală a unor componente ale salariului acestei
categorii de personal, conform prev. art. 12 din Legea nr. 130/1996.
Astfel fiind, din această
perspectivă statuările instanţei de fond sunt la adăpost de orice critică de
nelegalitate ori netemeinicie.
Chiar dacă dispoziţia
criticată pentru nelegalitate în prezenta pricină a avut la bază, între altele
adresa nr. 386/R/2010 a AJPS şi cu toate că Ordinul comun al MMFPS şi MFP nr.
727/1100/2010 a fost anulat irevocabil de instanţa de contencios administrativ
acest element prin sine însuşi nu conduce la reţinerea nelegalităţii actului
administrativ contestat.
Curtea notează că ordinul
specificat anterior a fost anulat pe considerentul că AJPS nu i se putea
atribui prerogativa de control a aplicării Legii nr. 329/2009 dar aceasta nu
exclude ca autoritatea publică, parte în raportul juridic de muncă, să
examineze legalitatea actului administrativ de reîncadrare în funcţie a
personalului contractual, independent de analiza legalităţii actului emis de
AJPS Cluj.
Altfel spus, afirmata
nelegalitate a acestuia nu influenţează legalitatea actului administrativ supus
cenzurii în speţa de faţă.
Pe fondul cauzei sub aspectul
analizei legalităţii acordării celor două sporuri instanţa de fond a realizat o
corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale pertinente incidente în
materia analizată aşa încât din această perspectivă nu sunt date motivele de
recurs expuse de recurent şi încadrate la art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Cu toate că sporul de
stabilitate şi de dispozitiv au fost stabilite la nivelul Primăriei ClujNapoca
prin Acordul colectiv de muncă aplicabil la data de 31.12.2009, aceasta nu
înlătură, aşa cum sa afirmat şi în precedent, posibilitatea stabilirii
legalităţii acordării acestor sporuri cu prilejul operaţiunii de reîncadrare în
funcţie în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 329/2009 coroborată cu OUG nr.
1/2010.
Chiar dacă aceste drepturi au
născut o speranţă legitimă titularilor, această speranţă nu se poate fundamenta
decât pe o bază juridică temeinică în dreptul intern în acord cu întreaga
ordine de drept.
Practica judiciară a Curţii
Europene a Drepturilor Omului validează doar acele drepturi patrimoniale care
au o suficientă bază legală în sistemul intern de drept, or Legea nr. 329/2009
şi OUG nr. 1/2010 sunt acte normative accesibile, previzibile şi predictibile
şi ca atare îndeplinesc exigenţele de calitate a legii în materie aşa cum a
fost interpretată în sens autonom această sintagmă de CEDO (a se vedea în
special, cauza Sunday Times contra Regatului Unit, cauza Aurel Rotaru împotriva
României).
Pentru toate aceste motive,
Curtea reţine că recursul reclamantului nu este fondat, sens în care în temeiul
art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 alin. 1 C.pr.civ.,
se va respinge ca nefondat. (Judecător Mirela Budiu) |