Evaziune fiscală. Condiţii privind posibilitatea aplicării unei sancţiuni administrative.

Evaziune fiscală. Condiţii privind posibilitatea aplicării unei sancţiuni administrative.

Legea nr. 241/2005, art. 10

C.pen., art. 181

Din analiza dispoziţiilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 şi art. 181 alin. 2 C.pen. rezultă că, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, aplicarea unei sancţiuni administrative este condiţionată suplimentar atât de valoarea prejudiciului cât şi de recuperarea acestuia.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia penală nr. 273/R din 28 februarie 2012.

Prin sentinţa penală nr. 196 din 21 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Mizil, în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art.42 alin.2 Cod pen şi art.3201 Cod procedură penală rap. la art.63 alin.3 Cod pen, a fost condamnată inculpata P. C., la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de nevărsare la bugetul de stat a impozitelor şi contribuţiilor cu stopare la sursă, în perioada noiembrie 2006 – ianuianuarie 2007.

În temeiul art.71 Cod penal, i s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare într-un termen de încercare de 3 ani în conformitate cu dispoziţiile art. 82 C.pen.

În temeiul art. 71 al. 5 C.pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului.

În baza art. 359 C.p.pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neexecutării obligaţiilor civile.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 14 C.p.p.şi 346 C.p.p. rap. la art. 998-999 C.civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Natională pentru Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, cu sediul în Ploieşti, str. …., nr….., jud. Prahova.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 5050 lei reprezentând obligaţii de plata nedeclarate şi neachitate, actualizată cu rata inflaţiei la momentul plăţii efective, către partea civilă Agenţia Natională pentru Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova.

În baza art. 13 din Legea nr.241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare, dispune comunicarea către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a unei copii a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive.

A fost obligată inculpata plata sumei la 300 lei cheltuieli judiciare .

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În perioada noiembrie 2006 – ianuarie 2007, inculpata in calitate de administrator al S.C. S.C. B.I. S.R.L. Inoteşti a reţinut şi nu a virat suma de 6550 lei, din care impozit pe veniturile din salarii în cuantum de 1376 lei, contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi în cuantum de 985 lei, contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi în cuantum de 672 lei si contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi în cuantum de 104 lei, la care se adaugă majorări in suma de 3413 lei.

Prin fapta inculpatei, de a reţine şi de a nu vira cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă sumele reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma menţionată în adresa nr.19138/20.09.2010 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Mizil .

Instanţa a constatat că situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu este corectă, fiind dovedită cu ajutorul mijloacelor de probă administrate în cauză respectiv: adresa nr.19138/20.09.2010 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Mizil, sesizarea formulată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Prahova, fişa sintetică totală, declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul de stat depuse pentru perioada noiembrie 2006 - decembrie.2007, adresa nr.2016/27.06.2011 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă (fila 45), extrasul de cont bancar (filele 47-49), declaratii învinuită.

În cursul urmăririi penale inculpata a avut o atitudine parţial sinceră, recunoscând şi regretând fapta comisă, declarând că nu a achitat datoriile către bugetul de stat datorită faptului că în perioada noiembrie 2006-ianuarie 2007 a întrerupt activitatea comercială desfăşurată de S.C. B. I. S.R.L. Inoteşti şi nu a cunoscut faptul că în această perioadă subzistă obligaţia de a achita creanţele fiscale constând in impozit pe venituri din salarii şi contribuţiile la fondurile speciale, deşi din extrasul de cont comunicat de către Banca Comercială Română SA infirmă susţinerile acesteia.

Având în vedere dispoziţiile art.58 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, inculpatul în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. B.I. S.R.L. Inoteşti înregistrată ca plătitor de salarii şi de venituri asimilate salariilor avea obligaţia de a calcula şi reţine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plăţii acestor venituri precum şi de a-l vira la bugetul consolidat al statului până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile.

Deşi inculpata a susţinut că în perioada noiembrie 2006-ianuarie 2007 a întrerupt activitatea fără a aduce la cunoştinţă această situaţie Administraţiei Finanţelor Publice a oraşului Mizil, din probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv extrasul de cont comunicat de către Banca Comercială Română S.A. ( filele 47-49) rezultă că în perioada respectivă au fost efectuate tranzacţii bancare aferente contului curent al cărui titular era S.C. B.I. S.R.L. Inoteşti.

Totodată, prin adresa nr. 2016/27.06.2011 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă (fila 45) se comunică faptul că în perioada noiembrie 2006-ianuarie 2007, S.C. B.I. S.R.L.Inoteşti a figurat ca având doi salariaţi, care nu au prezentat carnetele de muncă în vederea completării perioadei lucrate la S.C. B. I. S.R.L. Inoteşti.

Prin urmare, în drept fapta inculpatei P. C. care in calitate de administrator al S.C. B. I. S.R.L. Inoteşti, în perioada noiembrie 2006 – ianuarie 2007 a reţinut şi nu a virat în cel mult 30 de zile de la scadenţă suma 6550 lei dintre care impozit pe veniturile din salarii în cuantum de 1376 lei, contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi în cuantum de 985 lei, contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi în cuantum de 672 lei şi contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi în cuantum de 104 lei, la care se adaugă majorări în suma de 3413 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. si ped. de art. 6 din Legea nr. 241 /2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Astfel, având în vedere declaraţiile privind obligaţiile fiscale de plată la bugetul de stat, respectiv bugetele asigurărilor sociale şi fondurile speciale, depuse lunar în perioda noiembrie 2006 – ianuarie 2007 la A.F.P.O. Mizil, inculpata a reţinut şi nu a virat suma de 9018 lei reprezentând impozite pe venituri din salarii şi contribuţii cu reţinere la sursă, omisiune ce constituie elementul material al infractiunii de evaziune fiscală prev. si ped. de art. 6 din Legea nr.241/2005 .

Sub aspectul laturii subiective, inculpata a săvârşit infracţiunea cu intenţie indirectă în accepţiunea art. 19 alin. 1 lit. b C. Pen., întrucât a avut sau trebuia să aibă reprezentarea faptului că nevirarea sumelor deja reţinute salariaţilor era aptă de a conduce la fraudarea fiscală a statului şi implicit prejudicierea bugetului consolidat al statului, deşi nu a urmărit direct acest rezultat a acceptat producerea lui cât timp nu a virat la data scadenţei sumele reţinute la sursă.

La individualizarea pedepsei, instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C.Pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul în care inculpata a acţionat, cât şi de importanţa valorilor sociale lezate. Instanţa a avut astfel în vedere gradul de pericol social al faptei de evaziune fiscală, săvârşite de inculpată, pericol sporit prin aceea că fapta s-a săvârşit, în mod continuat, prin reţinerea şi nevirarea în perioada noiembrie 2006-ianuarie 2007 la bugetul de stat a sumei de 6550 lei reprezentand impozit pe veniturile din salarii şi contribuţii cu reţinere la sursă.

La toate acestea contribuie şi faptul că prin activitatea sa infracţională a fost afectat unul din cele mai importante valori sociale protejate de legea penală – bugetul general al statului, indiferent de contextul social si economic existent. În acest sens, trebuie amintit faptul că prejudiciul cauzat părţii vătămate Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală, nu a fost recuperat integral.

De altfel, s-a avut în vedere şi faptul că inculpata deşi legal citată, în faza judecăţii, nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată.

Relativ la infracţiunea prev. de art. 6 din Legea nr.241/2005 pentru care inculpata a fost trimisă în judecată instanţa a reţinut că pedeapsa prevăzută acelaşi act normativ este închisoarea de la 1 an la 3 ani sau amenda.

Tot în aplicarea dispoziţiilor art. 72 Cod Penal a fost avută în vedere persoana inculpatei, conduita sa înainte şi după săvârşirea infracţiunii, inculpata încercând să acopere prejudiciul creat prin achitarea a sumei de 1300 lei. De altfel, din fişa de cazier judiciar rezultă că aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale, fiind la prima încălcare a unei norme juridice de drept penal însă această împrejurare nu poate fi considerată o circumstanţă atenuantă legală conform dispoz art.74 lit.a întrucât lipsa antecedentelor penale constituie o stare de normalitate, iar nu o performanţă.

Astfel, în baza art. 6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. si art.3201 alin.7 C.pr.pen a fost condamnată inculpata P.A., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscala, faptă săvârşită in perioada noiembrie 2006-ianuarie 2007.

Natura faptei săvârşite şi circumstanţele producerii acesteia au determinat instanţa a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în temeiul art.71 cod penal şi art.3 din Protocolul nr.1 adiţional C.E.D.O., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Având in vedere datele ce caracterizează persoana inculpatei (infractor primar, căsătorit ) precum şi faptul că aceasta a acoperit parţial prejudiciul, instanţa a apreciat că sunt suficiente temeiuri pentru ca scopul educativ-preventiv al pedepsei să poată fi atins prin suspendarea condiţionată a executării acesteia conform art. 81 Cod penal, pe durata termen de încercare calculat conform art.82 Cod penal (compus din pedeapsa aplicată căreia i se va adăuga un interval fix de timp de 2 ani).

Ca urmare a suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, instanţa conform art.71 alin.5 cod penal a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii iar conform art.359 cod procedură penală a atras inculpatei atenţia asupra art.83 şi 84 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul în care în cursul termenului de încercare de 3 ani, va săvârşi din nou o infracţiune sau cu rea credinţă nu va achita despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat.

Sub aspectul laturii civile, în privinţa infractiunii savarsite în perioada noiembrie 2006-ianuarie 2007, întrucât prejudiciul cauzat nu a fost recuperat, partea vătămata Agenţia Natională pentru Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, s-a constituit parte civilă, în cursul urmăririi penale, pentru suma de suma de 6550 lei dintre care impozit pe veniturile din salarii în cuantum de 1376 lei, contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi în cuantum de 985 lei, contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi în cuantum de 672 lei şi contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi în cuantum de 104 lei, la care se adaugă majorări în suma de 3413 lei.

Ulterior partea civilă şi-a restrâns cuantumul pretenţiilor la suma de 5050 lei (fila 58 d.u.p) ca urmare a achitării parţiale a prejudiciului de către inculpată, respectiv suma de 1500 lei conform chitanţelor fiscale depuse în faza de urmărire penală la filele 60 şi 64 din dosarul de urmărire penală.

Instanţa a constatat că din probatoriul administrat (adresa Administraţia finanţelor publice a oraşului Mizil, sesizarea formulată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova, fişa sintetică totală, declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul de stat depuse pentru perioada noiembrie 2006 – decembrie 2007, declaratii învinuită) rezultă foarte clar că prejudiciul invocat de partea vatamata este cert.

Fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 – 999 Cod Civil, în sensul că s-a dovedit că prin fapta săvârşită cu vinovăţie, inculpata a cauzat părţii civile un prejudiciu, în temeiul art. 14 şi art. 346 alin. 1 C. proc. pen. raportat la art. 998 – 999 Cod Civil instanţa a admis în totalitate acţiunea civilă şi a obligat inculpata, la plata sumei de 5050 lei, reprezentând obligaţii de plata neachitate şi penalităţi de întârziere, către partea civilă Agenţia Natională pentru Administrare Fiscală-Ministerul Finanţelor Publice.

Referitor la S.C. B.I. S.R.L. Inoteşti instanţa a reţinut faptul că această persoană juridică a fost radiată în urma procedurii insolvenţei conform Certificatului emis de grefa Tribunalului Prahova (fila 39 d.u.p).

În baza art. 13 din Legea nr.241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare, a dispus comunicarea către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a unei copii a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive.

În temeiul art.191 al. 1 Cod procedură penală a obligat inculpata la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au exercitat recurs partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova şi inculpata P. C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului formulat, partea civilă a susţinut că, în mod eronat, instanţa de fond a obligat inculpata la plata sumei de 5050 lei, reprezentând obligaţii de plată nedeclarate şi neachitate, actualizată cu rata inflaţiei la momentul plăţii efective, şi nu la suma cu care această instituţie s-a constituit parte civilă.

Se arată că, la data de 1.10.2010, Direcţia Generală a Finaţelor Publice Prahova a formulat plângere împotriva inculpatei, în calitate de administrator al SC B. I. SRL, pentru infracţiunea prevăzută de art.246 Cod penal, întrucât aceasta a reţinut şi nu a virat suma totală de 6550 lei, reprezentând impozit salarii, CAS asiguraţi, CASS asiguraţi, şomaj asiguraţi, pentru perioada noiembrie 2006 - ianuarie 2007. Fără a motiva în nici un fel, instanţa de fond a obligat pe inculpata P. C. la plata unei sume mai mici decât cea cu care s-a constituit parte civilă in cauza de faţă.

De asemenea, recurenta-parte civilă critică sentinţa atacată şi sub aspectul că aceasta a obligat numai pe inculpată, în calitate de administrator, la plata prejudiciului, şi nu în solidar cu societatea pe care a administrat-o, aceasta având, potrivit legii, calitatea de parte responsabilă civilmente. Mai mult, prima instanţă nu a acordat creanţele accesorii creanţei principale, deşi acestea sunt expres prevăzute de lege.

Se mai arată că acordarea creanţelor accesorii creanţei principale, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului general consolidat de stat (dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere ) este obligatorie, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

Totodată, se arată că, potrivit dispoziţiilor exprese ale Codului civil, orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie.

Având în vedere considerentele expuse, recurenta-parte civilă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate, în ceea ce priveşte latura civilă şi obligarea inculpaţilor în solidar la plata sumei de 6550 iei plus accesoriile calculate până la data efectivă a plătii.

Recurenta inculpată P. C., în motivele scrise de recurs, a susţinut că se poate observa din materialul probator şi din declaraţiile sale că a avut o poziţie procesuală sinceră, recunoscând fapta comisă şi că această fapta este lipsită de pericolul social al unei infracţiuni. Inculpata a recunoscut faptul că nu a achitat sumele datorate în termenul stabilit, întrucât a avut probleme financiare, din cauza faptului că societatea mergea în pierdere, iar în perioada respectivă neavând loc de muncă nu a dispus de sumele necesare pentru a efectua aceste plăţi. Lipsa relei credinţe reiese atât din faptul că societatea la data de 21.04.2011 a achitat suma de 1300 lei la bugetul de stat cu chitanţa nr. 5239747 cât şi din încercarea inculpatei de a achita întreaga sumă restantă, încercare însă fără rezultat, întrucât societatea intrând în insolvenţă, obligaţiile fiscale ale debitorului radiat din Registrul Comerţului au fost scăzute din evidenţa curentă, debitoarea neputându-şi achita datoria întrucât datoria nu mai exista.

Se mai arată de recurentă că, potrivit procesului-verbal nr.94 de scădere din evidenţă a obligaţiilor fiscale încheiat la 29.06.2011, debitorul SC B.I. SRL a fost radiat din Registrul Comerţului,iar în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvrnului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, obligaţiile fiscale înregistrate de debitorul radiat din Registrul Comerţului scăzându-se din evidenţa curentă a Administraţiei Finanţelor Publice a oraşului Mizil.

Referitor la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscala, prevăzută de art.6 din L.241/2005, faţă de prejudiciul cauzat părţii civile pentru care s-a încercat achitarea integrală, de poziţia procesuală a inculpatei, care, în cursul urmăririi penale a recunoscut săvârşirea faptei, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, se apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei ar putea fi atins şi prin aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

Curtea, examinând atât motivele de recurs invocate, actele şi lucrările dosarului, cât şi din oficiu sub toate aspectele, conform art.3856 alin.3 Cod procedură penală, constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatei, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de aceasta încadrarea juridică corespunzătoare.

În cursul urmăririi penale, inculpata a recunoscut în totalitate a faptele reţinute în sarcina sa, poziţie menţinută şi în cursul judecăţii, beneficiind astfel de aplicarea dispoziţiilor art. 3201 Cod procedură penală.

Aşadar, reţinând că pronunţarea hotărârii de condamnare se întemeiază pe probe sigure, certe şi decisive, care nu lasă loc niciunui dubiu în privinţa vinovăţiei inculpatei P. C., Curtea constată că instanţa de fond a soluţionat corect acţiunea penală dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte critica inculpatei referitoare la evaluarea greşită, în opinia sa, a gradului de pericol social al infracţiunii reţinute în sarcina sa, făcută de instanţa de fond, Curtea relevă că, potrivit art. 17 cod penal, una din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii este aceea de a fi o faptă care prezintă pericol social, prevederea pericolului social având valoarea unei norme juridice ce serveşte deopotrivă legiuitorului când incriminează fapta cât şi judecătorului în aprecierea concretă a acestui pericol. Această trăsătură esenţială se materializează, aşa cum se prevede în art. 18 cod penal, prin două aspecte, în sensul că prin faptă se aduce atingere unor valori sociale importante, arătate generic în art. 1 Cod penal, iar pentru sancţionarea unei astfel de fapte este necesară aplicarea unei pedepse.

Prin dispoziţiile art. 18 cod penal, s-au consacrat criteriile legale de diferenţiere a pericolului social al infracţiunii de pericolul social al altor fapte extrapenale, iar în art. 181 Cod penal s-au prevăzut criteriile legale pe baza cărora se poate stabili dacă fapta săvârşită prezintă sau nu gradul de pericol social necesar pentru caracterizarea acesteia ca infracţiune, acestea referindu-se la modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit de făptuitor, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi persoana şi conduita făptuitorului.

Prin urmare, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de toate aceste criterii şi nu doar de cele privind persoana făptuitorului, şi, prin aprecierea ce o fac asupra pericolului social concret, organele de aplicare a legii penale nu pot face operă de dezincriminare a faptei, ci doar de aplicare a legii în limitele stabilite de aceasta.

Distinct de aceste dispoziţii cu caracter general, prevăzute în Partea Generală a Codului Penal, în Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, modificată, în Capitolul III intitulat ,,Cauze de nepedepsire şi cauze de reducere a pedepselor”, s-au prevăzut condiţiile în care o persoană cercetată pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală poate beneficia de asemenea cauze.

Astfel, potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de această lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, aplicarea unei sancţiuni administrative este condiţionată atât de valoarea prejudiciului cât şi de recuperarea acestuia.

În cauză, Curtea constată, în primul rând, că toate criteriile de apreciere a gradului de pericol social, atât cele prevăzute în art. 18 cod penal cât şi cele prevăzute în art. 181 alin. 2 C.pen., analizate în raport de fapta dedusă judecăţii, nu converg în constatarea lipsei acestui pericol social.

În concret, referitor la aceste criterii, Curtea apreciază că instanţa de fond, care a dispus condamnarea inculpatei, a justificat deplin de ce fapta săvârşită de inculpată prezintă gradul de pericol social necesar pentru caracterizarea acestei ca infracţiune şi impune aplicarea unei pedepse corespunzătoare.

Astfel, nu poate fi apreciată ca lipsită în mod vădit de importanţă fapta inculpatei săvârşită în mod continuat, prin reţinerea şi nevirarea în perioada noiembrie 2006-ianuarie 2007 la bugetul de stat a sumei de 6550 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii şi contribuţii cu reţinere la sursă, activitate prin care au fost prejudiciate veniturile către bugetul de stat, într-un context în care asemenea fapte au crescut ca număr, constatându-se necesitatea găsirii unor mijloace adecvate de contracarare, inclusiv a unei riposte ferme din partea organelor judiciare. În plus, prejudiciul creat nu a fost recuperat în totalitate până în prezent.

În al doilea rând, lipsa pericolului social concret a faptei nu poate rezulta doar din perspectiva criteriului privind persoana inculpatului, lipsind de importanţă celelalte criterii prevăzute de art. 181 alin. 2 C.pen., obligatoriu a fi analizate cu ocazia aprecierii asupra acestei trăsături a infracţiunii.

Or, în raport de toate aceste criterii, Curtea constată că fapta inculpatei prezintă gradul de pericol social al infracţiunii pentru care a fost condamnată.

În plus, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, modificată, aplicarea unei sancţiuni administrative inculpatei P.C. nu este posibilă, având în vedere că până la acest moment nu a achitat în totalitate prejudiciul creat.

În raport de toate aceste considerente, Curtea constată că recursul declarat de inculpată este nefundat şi urmează să fie respins ca atare.

Referitor la recursul declarat de partea civilă ANAF- Direcţia Generală a Finaţelor Publice Prahova, ce vizează doar latura civilă a cauzei, Curtea constată că şi acesta este nefundat, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică şi sub acest aspect.

După cum corect a reţinut instanţa de fond, Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, s-a constituit parte civilă, în cursul urmăririi penale, pentru suma de suma de 6550 lei, compusă din impozit pe veniturile din salarii în cuantum de 1376 lei, contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi în cuantum de 985 lei, contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi în cuantum de 672 lei şi contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi în cuantum de 104 lei, la care se adaugă majorări în suma de 3413 lei.

Ulterior partea civilă, prin adresa nr. 7270/03.05.2011, şi-a restrâns cuantumul pretenţiilor la suma de 5050 lei (fila 58 d.u.p) ca urmare a achitării parţiale a prejudiciului de către inculpată, respectiv suma de 1500 lei conform chitanţelor fiscale depuse în faza de urmărire penală la filele 60 şi 64 din dosarul de urmărire penală.

Acest aspect este confirmat şi de partea civilă care, prin adresa nr. 9792/22.06.2011 (fila 56 dos. u.p.), a comunicat că S.C. B.I. S.R.L. a fost radiată şi, ca urmare a acestei împrejurări, toate obligaţiile restante ale acestei societăţi vor fi scăzute din evidenţele de plătitor, iar Agenţia Natională pentru Administrare Fiscală nu se mai constituie parte civilă.

Toate aceste mijloace de probă dovedesc că instanţa de fond a dat o dezlegare corectă laturii civile, atât în privinţa cuantumului prejudiciului cât şi în privinţa persoanelor care trebuie să achite acest prejudiciu, S.C. B.I. S.R.L. nemaiputând fi citată şi obligată la despăgubiri cât timp s-a probat că a fost radiată.

În atari condiţii, Curtea a constatat că recursul declarat de partea civilă nu are nici un fundament în actele dosarului, susţinerile formulate fiind contrazise chiar de propriile înscrisuri depuse anterior la dosarul cauzei.

În consecinţă, constatând netemeinicia criticilor formulate de recurente, lipsa oricărui caz de casare, Curtea a respins recursurile ca nefondate, menţinând astfel sentinţa recurată ca legală şi temeinică.

( Judecător Daniel Dinu)