Dreptul de a obtine repararea pagubei cauzate unei persoane fizice sau juridice prin faptul emiterii unui act administrativ nelegal. Conditii cerute pentru recunoaşterea dreptului de a obtine despăgubiri în cazul unei persoane fizice care se revendică a f

Dreptul de a obtine repararea pagubei cauzate unei persoane fizice sau juridice prin faptul emiterii unui act administrativ nelegal. Conditii cerute pentru recunoaşterea dreptului de a obtine despăgubiri în cazul unei persoane fizice care se revendică a fi succesorul legal al unei societăti comerciale, după ce aceasta şi-a încetat existenta, prin dispunerea de către judecătorul sindic a radierii ei din registrul comertului, în urma închiderii procedurii insolventei

Persoana care a avut statut de asociat unic, într-o societate comercială cu răspundere limitată, nu are dreptul şi nici calitatea procesuală necesară pentru a cere instantei competente să oblige autoritatea publică care, în mod abuziv, şi-a însuşit un imobil, ce făcea parte din patrimoniul acelei societăti, atât timp cât, în urma finalizării procedurii lichidării judiciare a persoanei juridice, nu s-a decis, de către creditorii sociali ai acesteia sau de către judecătorul sindic, ca acel bun să fie transmis, după acoperirea tuturor obligatiilor sociale, către asociatul unic, lipsa unui titlu valabil asupra bunului împiedicându-l pe acesta să obtină despăgubiri de la emitentul actului administrativ, chiar dacă această solicitare apare ca rezultat al actiunii în anularea actului nelegal, actiune pe care cel în cauza a promovat-o, după ce persoana juridică, titulară a dreptului, a fost radiată din registrul comertului.

Temei de drept: Legea nr. 544/2004; Legea nr. 85/2006 art. 131, 132, 134.

Decizia nr. 846/09.04.2012

Prin sentinta nr. 1874/CA/ din 15 noiembrie 2011, Tribunalul Iaşi admitând exceptia lipsei calitătii procesuale active, a respins actiunea formulată de reclamantul B.I.-C., în contradictoriu cu Consiliul Local al comunei P. şi cu Comuna P., ca fiind introdusă de o persoana lipsită de calitate procesuală; cererea de chemare în garantie formulată de pârâtii Consiliul Local

P. şi Comuna P., în contradictoriu cu chematii în garantie M.N. şi P.N., fiind respinsă ca lipsită de obiect.

Pentru a se pronunta astfel, prima instantă a retinut că, prin sentinta nr.514/CA/ din 24.06.2009, a fost admisă actiunea formulată de reclamantul B.I.-C., în contradictoriu cu Consiliul Local al comunei P. şi Comuna P., dispunându-se anularea H.C.L. nr.3/2003, motivat de faptul includerii, în mod nelegal, în domeniul public al comunei P., a unei suprafete de 4,96 ha teren, proprietatea SC „I.” SRL, al însuşirii raportului de evaluare a bunului şi al scoaterii acestuia la licitatie publică.

S-a mai retinut că SC „I.” SRL a cumpărat terenul de la SC „P.” SA, în baza contractului încheiat la data de 28.04.1995, transcris în registrul de transcriptiuni sub nr.7027/1995, că, ulterior aceasta şi-a încetat existenta, fiind radiată din registrul comertului şică efectele H.C.L. nr.3/2003 echivalează practic cu o expropriere, în fapt, a bunului imobil ce a făcut parte din patrimoniul societătii comerciale mentionate.

Apreciind că nu există autoritate lucru judecat şică, pentru a se putea pretinde despăgubiri, pentru pierderea bunului şi pentru lipsa de folosintă a acestuia, era necesar ca reclamantul să facă dovada faptului ca a fost proprietaru1 imobilului, de care sustine că a fost lipsit în mod nedrept prin actul administrativ atacat, prima instantă a retinut că cel în cauză nu a invocat niciodată faptul că ar fi fost proprietarul bunului, ci doar că acesta a apartinut SC „I.” SRL, al cărui unic asociat a fost, aspect retinut şi în considerentele sentintei nr.514/24.06.2009, astfel că, în ceea ce priveşte calitatea de succesor în drepturi al SC „I.” SRL, ca urmare a radierii acesteia din registrul comertului, nu pot fi aplicate dispozitiile Legii nr.31/1990, referitoare la lichidarea voluntară a societătilor, ci prevederile Legii nr.85/2006, întrucât radierea este rezultatul finalizării procedurii insolventei.

Raportându-se la prevederile Legii nr.85/2006, prima instanta a apreciat că, în cazurile de închidere a procedurii, reglementate de art.131, 132 şi 134 din Legea nr.85/2006, nu operează o transmitere a dreptului de proprietate către asociati şică oricum această măsura nu ar corespunde scopului Legii insolventei, în conditiile în care pasivul societătii nu a fost acoperit prin vânzarea bunurilor pe care le avea în patrimoniu şi nici nu mai existau alte bunuri de valorificat.

Apreciind ca firesc faptul că, în urma anularii H.C.L. nr.3/2003, terenul să reintre în proprietatea SC „I.” SRL, ca el să fie valorificat şi ca sumele obtinute să fie distribuite creditorilor sociali şi nu asociatilor, prima instantă a apreciat că reclamantul încearcă, prin promovarea prezentei actiuni, să eludeze dispozitiile Legii insolventei şisă dobândească contravaloarea unui bun ce nu s-a aflat niciodată în proprietatea sa, astfel încât, constatând că nu există identitate între reclamant şi titularul dreptului subiectiv dedus judecătii, prima instantaa admis exceptia lipsei calitătii procesuale active a reclamantului şi a respins, pe acest temei, cererea acestuia.

Împotriva acestei sentinte a introdus recurs reclamantul B.I.-C.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs şia dispozitiilor legale aplicabile, Curtea de apel a constatat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat ca pârâtii să fie obligatisă-i plătească, în solidar, despăgubiri pentru repararea integrală a prejudiciului material şi moral produs prin efectul H.C.L. nr.3/2003 a Consiliului Local P., prin care pârâtele şi-au însuşit în mod ilegal, proprietatea asupra unui imobil, teren în suprafată de 4,96 ha., situat în intravilanul satului P., hotărâre anulată definitiv şi irevocabil prin sentinta nr.514/24.06.2008 a Tribunalului Iaşi, despăgubiri reprezentând daune morale în cuantum de 350.000 euro, precum şi daune materiale în cuantum de 1.130.500 euro, reprezentând prejudiciu material efectiv.

S.C. „I.” S.R.L. fost înfiintată în anul 1992, în baza contractului de societate autentificat sub nr. 9473/1992, a fost înmatriculată în registrul comertului sub nr. J XX/1992, iar în baza actului aditional autentificat B.I.-C. a devenit unicul asociat şi administrator al SC „I.” SRL. Prin încheierea nr.17/2000, s-a deschis procedura insolventei împotriva societătii mentionate, procedură ce s-a finalizat prin sentinta nr. 353/2007, în sensul închiderii acesteia şi a dispunerii radierii debitorului din registrul comertului.

Curtea a retinut de asemenea că, la data de 28.04.1995, SC „I.” SRL a cumpărat de la SC „P.” SA bunuri mobile şi imobile, inclusiv a terenului aferent, în suprafată de 4,5 ha, contra sumei de 52.850.000 lei, că acest contract a fost transcris la notariat, că, în baza actului aditional autentificat SC „I.” SRL şi-a majorat capitalul social la suma de 4.003.360.000 lei, urmare reevaluării activelor, printre care figura şi Complexul Agro-Industrial P., şică, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat în 2003, lichidatorul judiciar al SC „I.” SRL a vândut imobilul pe care aceasta îl detinea în localitatea P., numitului M.N., aceeaşi persoană fizică achizitionând, în baza contractului autentificat în 2005, mai multe grajduri, amplasate pe terenul proprietatea cumpărătorului, dobândit în baza contractului de vânzare autentificat sub nr.255/2003.

Anterior încheierii acestor contracte de lichidatorul judiciar SC „E.L.” şi respectiv de lichidatorul SC „A.P.C.” SRL, Consiliul Local al comunei P., prin H.C.L. nr. 3/2003, a aprobat însuşirea suprafetei de 4,9600 ha teren, preluat de comisia comunală de fond funciar, şi includerea acestuia în inventarul comunei P., bun pe care Consiliul l-a vândut ulterior, prin contractul autentificat în 2003, lui M.N.; hotărâre pe care Tribunalul Iaşi a anulat-o prin sentinta nr. 514/CA/24.06.2009, în prezent terenul fiind înscris în cartea funciară a comunei P. ca fiind proprietatea lui M.N. şi a lui M.S.

Reclamantul-recurent, în fosta sa calitate de asociat unic şi administrator al SC „I.” SRL, se revendică a fi actualul titular al dreptului de proprietate a suprafetei de 4,9600 ha, inclusă în patrimoniul comunei P. şi ulterior vândută numitului M.N., sustinând că statutul său procesual decurge din caracterul subsidiar al actiunii în reperarea prejudiciului material şi moral ce i s-a cauzat, prin actul administrativ emis de Consiliul Local P., act ce a fost anulat prin sentinta nr.514/CA/24.06.2009, invocând în sprijinul acestei afirmatii şi efectul probant al prezumtiei de putere de lucru judecat, ce decurge din considerentele şi dispozitivul sentintei mentionate.

Cercetând recursul de fată din această perspectivă, Curtea a constatat că, în considerentele sentintei nr.514/CA/24.06.2009 nu s-a făcut referire la vreun drept propriu, actual sau viitor, al reclamantului B.I.-C. şi nici la consecintele de ordin patrimonial ce decurgeau pentru acesta din faptul încetării existentei şi respectiv cel al radierii din registrul comertului a SC „I.” SRL, singurele aspecte retinute de Tribunalul Iaşi referindu-se la faptul că la data emiterii actului administrativ (H.C.L. nr. 3/2003) societatea comercială era în functiune, că acest teren se afla încă în patrimoniu social, atâta timp cât nu s-a invocat şi nu s-a dovedit faptul că, între timp, ar fi intervenit un transfer al dreptului de proprietate, că din preambulul hotărârii atacate rezultă ca terenul a fost preluat de la SC „I.” SRL şi la faptul că efectele H.C.L. nr. 3/2003 echivalează practic cu o expropriere, fapt care nu are nici o justificare.

În aceste conditii, constatând că sentinta nr. 514/24.06.2009 nu confirmă existenta vreunui drept, actual sau viitor, în favoarea reclamantului B.I.-C., şică, în lipsa unei asemenea consacrări sau recunoaşteri a pretinsului drept de proprietate asupra suprafetei de 4,5 ha teren, nu se poate face aplicatiunea dispozitiilor art.1200 pct.4 şi respectiv a art.1201 Cod civil (în forma în vigoare la data pronuntării respectivei hotărâri), Curtea a considerat că stabilirea faptului dacă a avut sau nu loc o transmitere a dreptului de proprietate, de la persoana juridică la asociatul unic, şi a urmărilor ce decurg din acest fapt nu se poate realiza decât prin raportare la dispozitiile Legii nr. 31/1990 sub imperiul cărora societatea comercială a fost înfiintată, şi respectiv la prevederile Legii nr.85/2006, sub imperiul cărora persoana juridicăşi-a încetat existenta.

În acest sens, Curtea a constatat că, în cazul dizolvării voluntare a unei societăti comerciale cu răspundere limitată, precum a fost SC „I.” SRL, art. 235 din Legea nr.31/1990 permite asociatilor sau, după caz, asociatului unic, să hotărască asupra modului în care activele rămase după plata creditorilor să fie împărtite, alin.3 al articolului mentionat prevăzând, în mod explicit, că: „Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase după plata creditorilor are loc la data radierii societătii din registrul comertului”, registrul comertului fiind autorizat să elibereze fiecărui asociat un certificat constatator al dreptului de proprietate asupra activelor distribuite, în baza căruia asociatul poate proceda la înscrierea bunurilor imobile în cartea funciară.

Întrucât SC „I.” SRL a fost persoană juridică căreia, prin sentinta nr.514/24.06.2009, i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului, pe care Consiliul Local P. şi l-a însuşit prin

H.C.L. nr.3/2003, iar aceasta şi-a încetat existenta, în urma parcurgerii procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006, Curtea a constatat că art.133 din mentionata lege stabileşte că numai în cazul în care „creantele au fost complet acoperite prin distribuirile făcute”, judecătorul-sindic poate pronunta o sentintă de închidere a procedurii falimentului şi de radiere a debitorului din registrul în care a fost înmatriculat, chiar mai înainte ca bunurile din averea debitorului să fi fost lichidate în întregime, în cazul în care asociatii persoanei juridice sau persoana fizica solicită acest lucru, în termen de 30 de zile de la notificarea lichidatorului, urmând ca bunurile să treacă în proprietatea indiviză a asociatilor, corespunzător cotelor de participare la capitalul social.

În raport de acest cadru normativ, Curtea a constatat că, indiferent dacă societatea comercialăşi-a încetat existenta prin actul de vointă al asociatilor sau în urma unei proceduri judiciare, transferul dreptului de proprietate, de la persoana juridică la asociatul unic, cum este cazul recurentului B.I.-C., nu operează de drept, ci numai după parcurgerea unei proceduri administrative sau judiciare, în urma căreia celui în cauză i se eliberează un act (certificat sau sentintă) constatator al dreptului de proprietate asupra activelor distribuite.

Întrucât reclamantul-recurent B.I.-C. nu a făcut dovada că i s-a eliberat un astfel de certificat sau că, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a confirmat distribuirea activelor ce au apartinut SC „I.” SRL, el nu poate reclama, în favoarea sa, nici un drept asupra suprafetei 4,5 ha teren, situată pe raza localitătii P., neinteresând şi neavând nici o semnificatie faptul că a fost asociatul unic al societătii comerciale ce avea în patrimoniu acel bun sau faptul că Tribunalul Iaşi i-a recunoscut, în mod implicit, dreptul/interesul de a cere anularea H.G.L. nr.3/2003, act de autoritate prin care Consiliul Local P. şi-a însuşit, în mod abuziv, acel bun.

În atare situatie, chiar dacă se poate accepta ideea că actiunea îşi are originile şi decurge din cererea de anularea a H.G.L. nr.3/2003, actiune pe care B.I.-C. a promovat-o în nume personal, acest fapt nu conduce, în mod automat si de drept, la recunoaşterea dreptului celui în cauză de a cere repararea pretinsei pagube, ce s-a născut din faptul că bunul imobil a fost înstrăinat numitului M.N., care l-a intabulat pe numele său; întrucât dreptul de a obtine repararea pagubei nu poate fi recunoscut decât persoanei care face dovada că a fost în mod real vătămată într-un drept al său, legal recunoscut, sau într-un interes legitim, în sensul dat acestor termeni de art.2 din Legea nr. 554/2004.

Ca atare, Curtea de apel a apreciat că reclamantul-recurent nu poate invoca în favoarea sa beneficiul acestui drept şi nici măcar existenta unui interes legitim privat, atâta timp cât acestuia nu i s-a transmis, în mod legal, în forma prescrisă de lege, vreun drept asupra activului ce a apartinut SC „I.” SRL şi cât timp vocatia sa nu s-ar putea materializa decât în cazul în care, în urma lichidării judiciare a patrimoniului, societatea debitoare ar fi avut complet acoperite creantele, iar factorii de decizie din procedura falimentului ar fi apreciat că respectivul bun nu mai era necesar să fie valorificat în scopul plătii creantelor sociale.

Curtea a constatat că reclamantul-recurent nu numai că nu este în posesia legalului certificat sau a unei hotărâri judecătoreşti, care să ateste că au rămas bunuri nevalorificate după completa acoperire a creantelor prin distributiile făcute şică s-a decis ca acestea să treacă în proprietatea asociatului unic, dar el nu dovedeşte nici că, pe parcursul procedurii insolventei, a făcut demersurile necesare pe care Legea nr.85/2006 i le permite, pentru a clarifica situatia juridică a terenului, respectiv a-l include în lista bunurilor debitoarei SC „I.” SRL, sau că a stăruit pentru valorificarea acestuia la adevărata sa valoare, în conditiile în care nu rezultă nici că s-a înscris în calitate de creditor al mentionatei societăti, cu aportul cu care a contribuit la capitalul social.

Nefiind titular al dreptului de proprietate şi neputându-i-se recunoaşte nici măcar un interes legitim, atâta timp cât creantele societătii debitoare nu au fost complet acoperite, iar în procedura insolventei nu rezultă că a formulat contestatii împotriva actelor lichidatorului judiciar sau împotriva hotărârilor judecătorului sindic, a căror temeinicie şi legalitate nu mai poate fi cercetată în prezenta cauză, pe o cale ocolită, în afara procedurii reglementate de Legea nr.85/2006, sub imperiul căreia persoana juridicăşi-a încetat existenta, şi şi-a lichidat patrimoniul cu toate consecintele ce decurg din acest fapt, Curtea de apel a considerat că recurentul nu poate solicita să i se recunoască statutul de persoană vătămată, în sensul dat acestui termen de art.2 alin. l lit. a) din Legea nr.554/2004, întrucât un atare statut este recunoscut de legiuitor doar persoanelor care sunt titulare ale unui drept sau fac dovada existentei unui interes legitim, şi nu şi în celor care, ipotetic şi conditionat, au vocatia de a primi în proprietate, în urma unei proceduri administrative sau judiciare, prin lichidarea patrimoniului societătii comerciale a cărui asociat a fost, bunuri imobile, indiferent de valoarea acestora sau de demersurile făcute pentru a le conserva sau apăra.

Drept urmare, constatând că hotărârea primei instante este temeinicăşi legalăşică fostului asociat unic nu i se poate recunoaşte dreptul sau interesul, şi pe cale de consecintă, nici calitatea procesuală necesară pentru a obtine repararea prejudiciului adus societătii comerciale, titulară a dreptului, care şi-a încetat existenta, prin însuşirea şi ulterior prin înstrăinarea unui bun imobil – teren – ce a făcut parte din patrimoniul acesteia, în afara cadrului procedural ce a condus la dizolvarea şi la radierea acesteia din registrul comertului, ocolind, în mod abuziv, procedura sub imperiul căreia a avut loc dizolvarea persoanei juridice cu statut de proprietar, Curtea de apel, în temeiul art.312 C.pr.civ., a respins recursul promovat de reclamant, ca fiind nefondat.