Drept procesual penal. Partea specială.
Verificarea arestării inculpatului în cursul judecăţii. Recurs.
C.proc.pen., art. 3002
Potrivit dispoziţiilor art. 300/2 Cod
procedură penală, „în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal
sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi
temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160/b Cod procedură
penală”.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de
familie,
Decizia penală nr. 931 din 29 iunie 2012.
Prin
încheierea de şedinţă din data de 26 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul
Dâmboviţa – Secţia penală, în dosarul nr.4485/120/2012, în baza dispoziţiilor
art. 300/2 rap. la disp. art. 160b alin. 3 Cod procedură penală, s-a menţinut
arestarea preventivă a inculpatului T.V.V., trimis în judecată pentru comiterea tentativei la infracţiunea
de omor calificat, faptă prevăzută de disp. art. 20 rap.la disp. art. 174, 175
alin. 1 lit.i Cod penal.
A fost
respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de către apărător privind înlocuirea
arestării preventive cu măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu
părăsi localitatea de domiciliu, prevăzută de disp. art. 145 alin.1 Cod
procedură penală.
Pentru a
dispune astfel, tribunalul a reţinut că prin Rechizitoriul întocmit de către
procuror la 29.05.2012 în dosarul nr. 202/P/2012 al Parchetului de pe lângă
Tribunalul Dâmboviţa, a fost trimis în judecată inculpatul T.V.V., pentru comiterea unei tentative la
infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută de disp. art. 20 rap.la disp.
art. 174, 175 alin. 1 lit. i Cod penal, constând în aceea că la data de
01.05.2012, orele 14,11 i-a aplicat părţii vătămate MIC, zis E, o lovitură cu un corp tăietor
înţepător, cu o singură muchie tăietoare în zona abdominală în partea dreaptă,
cauzându-i o leziune traumatică care a necesitat pentru vindecare 22-24 de zile
de îngrijiri medicale, cu consecinţa punerii în primejdie a vieţii, acţiune
desfăşurată în interiorul unei staţii PECO, în prezenţa mai multor persoane,
care a putut fi văzută şi auzită de acestea sau de alte persoane din afara
staţiei.
Prin
încheierea nr.13 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa la 4.05.2012 în
dosarul nr.3746/120/2012, inculpatul
fusese arestat pe o perioadă de 29 de zile, de la 4.05 până la
1.06.2012.
După
înregistrarea dosarului pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, în conformitate cu
disp. art. 3001 alin.3 C.proc.pen., la 29.05.2012 tribunalul a menţinut
arestarea preventivă a inculpatului, apreciind că subzistă temeiul în baza
căruia măsura a fost dispusă iniţial.
La termenul
din data de 26 iunie 2012, în aplicarea
disp. art. 300/2 C.proc.pen., tribunalul a verificat din nou legalitatea şi
temeinicia arestării preventive a inculpatului constatând că actele şi lucrările dosarului
nr.202/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, relevă în
continuare existenţa indiciilor temeinice, în sensul disp. art. 681 C.proc.pen., că
inculpatul a comis o tentativă la infracţiunea de omor calificat, faptă prev.
de disp. art. 20 rap. la disp. art. 174, 175 alin.1 lit. i Cod penal,
sancţionată cu pedeapsa închisorii de la
7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea unor
drepturi.
Alături de
recunoaşterea inculpatului, comiterea faptei a fost probată de plângerea şi
declaraţia părţii vătămate, declaraţiile martorilor M.L.E., S.V., C.T., P.G.,
C.Ş.D., V.I., ale învinuitului M.I.C. şi cea a lui G.V.Ş. dar şi cu ajutorul
imaginilor furnizate de sistemul de supraveghere video al staţiei PECO, în
incinta căreia a avut loc incidentul dintre părţi.
Totodată, în
opinia tribunalului şi la momentul analizei, există probe că lăsarea
inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică,
astfel încât se confirmă ambele condiţii care se cer să fie îndeplinite
cumulativ – prevăzute de disp. art. 148 alin.1 lit. f Cod proc. penală, acestea
justificând rămânerea sa în continuare în detenţie provizorie.
Aceasta cu
atât mai mult cu cât se constată că la dispunerea măsurii au fost respectate în
integralitatea lor criteriile prevăzute de disp. art. 136 alin.8 C.proc.pen.,
între care un loc important îl ocupă gradul de pericol social al faptei comise.
Comiterea unei
acţiuni violente, într-un spaţiu deschis accesului persoanelor, şi în prezenţa
altor persoane, cel puţin, până în acest moment, fără nicio justificare,
pornind de la un motiv declarat - minor, uşurinţa cu care a fost luată
rezoluţia infracţională şi gradul de impulsivitate majoră pe fondul căreia
inculpatul a apelat la un obiect tăietor-înţepător, pentru a o înjunghia pe
partea vătămată în zona abdomenului, conturează un anumit tip de profil al
agresorului, care reclamă o intervenţie fermă a organelor judiciare pentru a-l
menţine în detenţie provizorie, izolat de comunitatea din care face parte, în
vederea evitării unei recidive şi diminuării impactului negativ şi a
sentimentului de insecuritate induse în rândul cetăţenilor.
Recunoaşterea
faptei de către inculpat, şi pe cale de consecinţă, existenţa unei
imposibilităţi obiective de a-i influenţa pe martori sau pe partea vătămată, nu
pot să conducă la revocarea arestării sau la înlocuirea arestării cu măsura
preventivă a obligării acestuia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, prev.
de disp. art.145 alin.1 C.proc.pen., conduita sa procesuală urmând să fie
valorificată la momentul individualizării pedepsei care-i va fi aplicată, dacă
vinovăţia îi va fi probată.
Împotriva
acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.V.V., criticând-o ca fiind
netemeinică şi nelegală şi a solicitat, în esenţă, admiterea recursului,
casarea încheierii şi judecarea sa în stare de libertate.
Curtea
examinând hotărârea recurată, în raport de situaţia de fapt reţinută, de
probele administrate până la această dată de criticile formulate, precum şi din
oficiu sub toate aspectele, conform art.
385/6 al.2 C.proc.pen. şi art. 385/9 C.proc.pen., a constatat că recursul este
nefondat.
Din
verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că, pe de o parte,
pentru infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat legea prevede
sancţiunea cu pedeapsa închisorii de la
7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea unor drepturi,
iar pe de altă parte, există probe că lăsarea inculpatului în libertate
prezintă pericol concret pentru ordinea publică, astfel încât se confirmă
ambele condiţii care se cer să fie îndeplinite cumulativ şi prev. de disp. art.
148 al.1 lit.f c.pr.penală, acestea justificând rămânerea sa în continuare în
detenţie provizorie.
Analizând
existenţa temeiurilor prev. de art. 143 C.proc.pen., Curtea a apreciat că în cauză
există date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul poate fi
autorul infracţiunii reţinute în sarcina sa, cu atât mai mult cu cât în faza de
urmărire penală a recunoscut săvârşirea infracţiunii.
Probatoriul
administrat la urmărirea penală şi finalizat prin actul de trimitere în
judecată constituie dovezi pertinente pentru judecarea în stare de arest a
inculpatului.
Se constată că
măsura arestării preventive a fost luată în condiţii de deplină legalitate şi
se impune menţinerea acestei măsuri - aşa cum de altfel a procedat instanţa de
fond – fiind îndeplinite şi dispoz. art. 148 alin.1 lit.f C.proc.pen., contând în faptul că inculpatul
a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare
de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret
pentru ordinea publică prin rezonanţa socială mare a acestei fapte.
Curtea a
apreciat că, temeiurile care au determinat arestarea preventivă şi probatoriul administrat în
cauză nu a evidenţiat o altă situaţie de fapt, astfel încât, în mod corect
prima instanţă a apreciat că se impune menţinerea arestării preventive a
inculpatului.
Aşa fiind, pe
cale de consecinţă, recursul declarat de inculpatul T.V.V., împotriva
încheierii de şedinţă din 26.06.2012, a Tribunalului Dâmboviţa a fost respins
ca nefondat, în baza art. 385/15 pct.1 lit.b C.proc.pen.
