Drept procesual penal. Partea
specială. Rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare.
Condiţii.
C.proc.pen., art. 404-408, art.
5221
CEDO, art. 5
Constituţia, art. 23 alin. 10
Potrivit art. 522/1 C.pr.penală,
în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european
de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi
rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea
condamnatului.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia
Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia penală nr. 1328 din 10 octombrie 2012.
Prin sentinţa penală nr.150 din
28 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Răcari – Secţia penală, în dosarul
nr.1187/284/2012, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea petentului
- condamnat B.S., formulată în temeiul art. 5221 Cod de procedură penală,
privind rejudecarea cauzei care a format obiectul dosarului nr. 1149/2002
al Judecătoriei Răcari.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod de procedură
penală, a obligat pe petentul-condamnat B.S.,
la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru
a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe
rolul Judecătoriei Răcari la data de 11.05.2012, sub nr.1187/284/2012 petentul
condamnat B.S., a solicitat instanţei Judecătoriei Răcari, rejudecarea cauzei
în care acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani închisoare,
pedeapsa pentru care s-a emis mandatul de executare sub nr.232/22.09.2003,
arătând că în acea cauza condamnarea s-a pronunţat în lipsa sa, condamnatul
fiind stabilit în acea perioadă în Spania, iar pe toata durata procesului cat
si la data pronunţării sentinţei nu a fost înştiinţat în nici un fel si nici nu
a fost informat de incriminarea sa.
La
primirea dosarului, din oficiu, s-a dispus de instanţă ataşarea dosarului de
fond nr.1149/284/2002 al Judecătoriei Racari în care s-a pronunţat sentinţa
penală nr.108/21.03.2003 definitiva prin respingerea recursului prin Decizia
penala a Curtii de Apel Ploiesti nr.1007 din 12 septembrie 2003 pronunţată în
dosarul nr.6889/2003.
S-a dispus de asemenea, întocmirea unui referat de Biroul Executări
Penale al Judecătoriei Răcari, referat întocmit si depus la dosar (fila 8).
Condamnatul
B.S., a fost asistat de avocat din oficiu, G.R., cu delegatie seria DB
nr.982/2012.
Analizând
admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare formulată de condamnatul
B.S., prin prisma motivelor invocate, instanţa a reţinut că potrivit art. 32
alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care se solicită extrădarea unei
persoane în vederea executării unei pedepse pronunţate printr-o hotărâre dată
în lipsă împotriva sa, statul român poate refuza extrădarea în acest scop, dacă
apreciază că procedura de judecată a nesocotit dreptul la apărare recunoscut
oricărei persoane învinuite de săvârşirea unei infracţiuni.
Totuşi, extrădarea se acordă dacă
statul solicitant dă asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta
persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată
care să îi salvgardeze drepturile la apărare.
Hotărârea de extrădare îndreptăţeşte statul
solicitant fie să treacă la o nouă judecată în cauză, în prezenţa condamnatului,
dacă acesta nu se împotriveşte, fie să îl urmărească pe extrădat, în caz
contrar.
Rejudecarea în caz de extrădare este
reglementată în art. 5221 Cod de procedură penală, potrivit căruia în cazul în
care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va
putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la
cererea condamnatului.
Din examinarea textului de lege mai sus citat,
rezultă că pentru rejudecarea unei persoane extrădate este necesară
îndeplinirea condiţiei ca aceasta să fi fost judecată şi condamnată în lipsă.
Din modul în care legiuitorul a
redactat textul folosind conjuncţia „şi” în propoziţie, rezultă că rejudecarea
poate avea loc numai atunci când atât judecata, cât şi condamnarea persoanei
extrădate au avut loc în lipsa acesteia.
Potrivit art. 5221 Cod de
procedură penală cauza „va putea” fi rejudecată, prin aceasta înţelegându-se că
nu întotdeauna are loc rejudecarea persoanei extrădate, ci numai atunci când
aceasta a fost judecată şi condamnată în lipsă. Acest fapt este raţional având
în vedere prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora
noua procedură de judecată are ca scop salvgardarea drepturilor la apărare a
persoanei care, judecată şi condamnată în lipsă, nu a avut cunoştinţă de
procesul pornit împotriva sa şi, prin urmare, nu a fost în măsură să-şi facă
apărările.
Nici jurisprudenţa CEDO nu
instituie o obligaţie a statelor de a relua procedura penală îndreptată contra
condamnaţilor, ci consideră contrar art. 6 din Convenţie acele legislaţii
interne care nu permit unei persoane condamnate în absenţă - atunci când
aceasta nu a fost informată, efectiv despre procesul intentat şi nu a renunţat fără echivoc la
dreptul de a se înfăţişa la proces - dreptul de a obţine o nouă examinare a
acuzaţiilor aduse ei de către o instanţă (cazul T. v.s. Statul Italian).
Mai mult, jurisprudenţa în
materia judecăţii în lipsă este în sensul că o persoană poate fi judecată în
lipsă dacă Statul a depus eforturi pentru a-l găsi pe reclamant şi a-l cita
conform procedurii, înţelegându-se prin eforturi rezonabile o notificare
personală, oficială şi într-un termen rezonabil cu privire la desfăşurarea procedurilor. În orice caz de un astfel de
drept de rejudecare a cauzei nu va dispune persoana care s-a sustras de la
judecarea cauzei.
Concluzionând, s-a reţinut că nu
se poate rejudeca cauza în orice situaţie, ci în condiţiile stabilite de Legea nr.
302/2004 şi Convenţia Europeană de Extrădare, în caz contrar s-ar putea ajunge
la concluzia că orice judecată desfăşurată în absenţă ar reprezenta o încălcare
a justiţiei pentru că oricum, la cererea celui extrădat, procesul se va relua
în întregime.
Pe de altă parte, s-a apreciat că
în situaţia în care acuzatul a renunţat la dreptul său de a se prezenta şi de a
se apăra în persoană, ar avea puterea exclusivă de a analiza valabilitatea
propriului proces şi ar fi într-o poziţie mult mai favorabilă, beneficiind de
un nou proces decât acuzaţii care nu renunţă la exercitarea drepturilor lor
procesuale.
Deşi nu a fost reglementată
distinct şi concret faza de admitere în principiu în procedura rejudecării
cauzei după extrădare, existenţa acesteia rezultă, însă, din conţinutul art.
405 alin. (1) Cod de procedură penală ce se aplică corespunzător, iar judecătorul
este ţinut, totuşi, a face anumite verificări prealabile privind obiectul
acestei proceduri, şi anume dacă hotărârea dată în cauză este definitivă,
asupra scopului extrădării persoanei condamnate – respectiv, dacă s-a făcut în
vederea executării pedepsei sau în baza unui mandat european de arestare
preventivă, ceea ce are drept consecinţă verificarea competenţei de judecată şi
dispunerea în consecinţă, - asupra modului în care a avut loc judecata
iniţială, în sensul dacă judecata a avut loc în lipsa condamnatului sau,
dimpotrivă, acesta a fost prezent la judecarea cauzei, respectiv daca
condamnatul s-a sustras de la judecata cauzei, având cunoştinţă de proces.
Neîndeplinirea oricăreia dintre
aceste condiţii atrage sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii cererii de
rejudecare justificată de exercitarea unui drept procesual în alte condiţii
decât cele prevăzute de lege.
Din examinarea lucrărilor
dosarului nr.1149/284/2002 al Judecătoriei Răcari în care s-a pronunţat
sentinţa penală nr.108/21.03.2003 definitiva prin respingerea recursului prin
Decizia penala a Curtii de Apel Ploiesti nr.1007 din 12 septembrie 2003
pronunţata în dosarul nr.6889/2003 s-a constatat că petentul - condamnat B.S.,
este o persoană judecată şi condamnată în lipsă, întrucât acesta s-a sustras de la judecata,
în cauza anterior menţionată pentru următoarele considerente:
S-a constatat de instanţă că în
cursul judecăţii fondului cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr.1149/284/2002
al Judecătoriei Răcari în care s-a pronunţat sentinţa penală nr.108/21.03.2003,
inculpatul B.S., legal citat, primeşte personal citaţia emisă pentru termenul
din data de 22.11.2002, semnând personal dovada de îndeplinire a procedurii de
citare, aspect atestat de altfel si de menţiunea făcută de factorul poştal în
sensul că: acesta „ B.S.” a primit citaţia, semnând în faţa noastră, (fila 33
din dosarul nr.1149/2002 al Judecătoriei Răcari) fapt ce contrazice susţinerea
petentului condamnat ca pe tot parcursul judecăţii cauzei în discuţie acesta
s-a aflat in permanenta pe teritoriul Spaniei si ca nu a avut cunoştinţă de
aceasta cauza.
Mai mult decât atât, s-a
constatat de instanţă că în cursul judecăţii apelului promovat de inculpatul
B.S., ce a făcut obiectul dosarului nr.3926/2003 al Tribunalului Dâmboviţa, cauza
în care s-a pronunţat decizia penală nr.390/17 iunie 2003, acesta a fost
reprezentat de avocat ales G.M., conform împuternicirii existentă la dosar
(fila 9).
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi
în dosarul de recurs nr.6889/2003 al
Curţii de Apel Ploieşti, inculpatul B.S. promovând calea de atac a recursului
prin avocat ales G.M. (fila 3).
Astfel, s-a constatat de instanţă
că petentul - condamnat B.S., a avut cunoştinţă de judecata cauzei ce a făcut
obiectul dosarului nr.1149/284/2002 al Judecătoriei Răcari în care s-a
pronunţat sentinţa penală nr.108/21.03.2003, până la momentul rămânerii ei
definitive, judecata sa în lipsă având loc din culpa sa exclusiva acesta
înţelegând să se sustragă de la judecata, fapt confirmat de înscrisurile
anterior menţionate, ceea ce echivalează cu o renunţare fără echivoc la dreptul
de a se înfăţişa la proces.
Cum, dreptul la rejudecarea
cauzei nu este recunoscut persoanei care se sustras de la judecarea cauzei,
instanţa a respins ca inadmisibilă cererea petentului condamnat B.S., privind
rejudecarea cauzei care a format obiectul dosarului nr. 1149/2002 al
Judecătoriei Răcari.
Împotriva
acestei sentinţe a declarat recurs
condamnatul B.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că
în perioada soluţionării cauzei pe fond, la cele trei grade de jurisdicţie, nu
s-a aflat în ţară, nu a semnat nici o citaţie şi prin urmare nu a avut
cunoştinţă de proces. A mai arătat recurentul – petent că în căile de atac
avocaţii aleşi au fost angajaţi de părinţii săi şi că aceştia nu l-au
încunoştiinţat.
În
final, recurentul a solicitat în esenţă, admiterea recursului, casarea
sentinţei şi pe fond, trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecarea
cauzei, potrivit art.522/1 Cod procedură penală.
Curtea,
examinând hotărârea recurată în raport de actele şi lucrările dosarului,
susţinerile petentului şi dispoziţiile legale incidente în materie, constată că
recursul este nefondat, aşa cum se va
arăta în continuare:
Este
adevărat că prin sentinţa penală nr.108/21.03.2003 a Judecătoriei Răcari rămasă
definitivă prin decizia penală nr.1007/12.09.2003 pronunţată de Curtea de Apel
Ploieşti, B.S. a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare în regim de
detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat prev.şi
ped.de art.26 rap.la art.208 – 209 lit.e Cod penal, faptă comisă în luna
februarie 2001.
În
vederea executării acestei pedepse, la data de 22 septembrie 2003 a fost emis mandatul de
executare nr.232/2003.
Ulterior,
B.S. a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat să se constate
graţiată pedeapsa de 3 ani închisoare.
Prin
sentinţa penală nr.22/14 ianuarie 2004 pronunţată de Judecătoria Răcari şi
rămasă definitivă prin decizia penală
nr.569/04 iunie 2004 a
Curţii de Apel Ploieşti, contestaţia la executare a fost respinsă ca
neîntemeiată.
Prin
referatul nr.3363/26.10.2011 întocmit de judecătorul delegat la Biroul Executări Penale din
cadrul Judecătoriei Răcari, s-a solicitat instanţei constatarea împlinirii
termenului de prescripţie a executării pedepsei de 3 ani închisoare.
Prin
sentinţa penală nr.34/09.02.2012 pronunţată de Judecătoria Răcari şi rămasă
definitivă prin decizia penală nr.162/18.05.2012 a Tribunalului Dâmboviţa a
fost respinsă sesizarea formulată de judecătorul delegat la Compartimentul
Executări Penale din cadrul Judecătoriei Răcari, ca
neîntemeiată.
Din
examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă fără putinţă de tăgadă că
petentul a avut cunoştinţă de acest proces, dar s-a sustras de la judecarea
cauzei.
Astfel,
în faza de urmărire penală, în dosarul nr.477/P/2001 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Răcari, ce îl privea pe inculpatul Ş.B., B.S., a fost audiat în
calitate de martor (filele 7 şi 13), iar după administrarea probatoriilor, prin
Rechizitoriul nr.477/P/2001 din 05.06.2001, Parchetul de pe lângă Judecătoria
Răcari, l-a trimis în judecată pe inculpatul Ş.B. pentru infracţiunea de furt
calificat, prev.de art.208 – 209 lit.e Cod penal şi a disjuns cauza şi a
trimis-o la Poliţia
oraşului Titu, pentru a se efectua cercetări faţă de numitul B.S., sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat, prev.de art.26 rap.la art.208 – 209 lit.e Cod
penal, la data de 03.01.2002, prin procesul verbal de la acea dată, organul de
cercetare penală a dispus începerea urmăririi penale faţă de B.S. pentru
infracţiunea prev.de art.26 Cod penal,
rap.la art.208 – 209 Cod penal.
De
această dată, în calitate de inculpat în continuarea cercetărilor, B.S. a dat
declaraţia la data de 04.01.2002, iar prin Rechizitoriul nr.487/P/2001 din 29
aprilie 2002 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în
judecată a inculpatului B.S., pentru infracţiunea de complicitate la furt
calificat prev.de art.26 rap.la art.208 – 209 lit.e Cod penal.
Rezultă
astfel că în faza de urmărire penală, B.S. a fost audiat de trei ori în legătură cu faptele comise şi deci, avea cunoştinţă de faptul că este cercetat de
organul de urmărire penală.
Împotriva
hotărârii instanţei de fond, inculpatul a declarat apel şi apoi recurs, având
de fiecare dată la judecarea pe fond a cauzei în căile de atac, avocaţi
angajaţi: pe G.M. la apel (delegaţie fila 9 dosar nr.3926/2003), iar la recurs
pe d-nul avocat I.Z. (delegaţie fila 5 dosar nr.6889/2003, semnată la rubrica
client).
De
asemenea, la judecarea contestaţiei la executare privind constatarea
prescripţiei executării pedepsei, formulată de contestatorul - condamnat B.S.,
se constată că B.S. a declarat apel şi recurs în nume personal, cererile fiind
semnate şi în aceste dosare contestatorul
a fost reprezentat de avocaţi aleşi P.N. (în apel, dosar nr.2074/2004,
delegaţie aflată la fila 7) şi respectiv, M.V.U. (în recurs, dosar
nr.3960/2004, delegaţie aflată la fila 59.
La
cea de-a doua contestaţie la executare, proces pornit la iniţiativa
judecătorului delegat la
Compartimentul Executări Penale din cadrul
Judecătoriei Răcari se constată că şi de această dată B.S. a fost reprezentat
de câte doi avocaţi aleşi – atât la fond cât şi la recurs, împrejurare ce
rezultă din practicalele sentinţei penale nr.34/09.01.2012 şi respectiv
deciziei penale nr.162/18.05.2012.
Rezultă
astfel că pe toată această perioadă, începând cu data săvârşirii faptei şi până
în prezent, B.S. a exercitat în mod legal toate căile de atac şi a angajat apărători
aleşi – aşa cum de altfel s-a arătat mai sus - iar majoritatea citaţiilor au fost primite de
rude apropiate, respectiv mamă şi soţie (care în mod sigur l-au anunţat pe
inculpat) cu excepţia citaţiei de la termenul din 22.XI.2002, fila 33 din dosarul
nr.1149/2002 al Judecătoriei Răcari când a semnat personal.
Toate
aceste împrejurări conduc la concluzia că B.S. a avut cunoştinţă de acest
proces, existând un concern fraudulos între inculpat şi rudele sale în vederea
sustragerii de la executarea pedepsei.
O
eventuală admitere a cererii condamnatului formulată pe temeiul art.522/1 Cod
procedură penală, ar răsturna orice construcţie logico-juridică rezultată din
actele şi lucrările dosarului care demonstrează fără putinţă de tăgadă că B.S.
s-a sustras cercetării şi ulterior executării pedepsei de 3 ani închisoare,
având cunoştinţă de acest proces şi de urmărirea penală începută împotriva sa.
În raport de cele arătate mai sus,
Curtea a respins ca nefondat recursul formulat de condamnatul B.S., în temeiul
disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
