Drept procesual penal. Partea
generală. Liberare provizorie sub control judiciar. Condiţii.
C.proc.pen., art. 1602
CEDO, art. 5 par. 3
Constituţie, art. 23 alin. 10
Potrivit art. 1602 al.1 C.proc.pen., liberarea
provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor
săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care
legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Conform art. 1602 al.2 C.proc.pen.,
liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există
date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească
alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului
prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea
mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia
Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia penală nr. 961 din data
de 10 iulie 2012.
Prin încheierea de şedinţă din
data de 05 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 1188/105/2012,
în baza art.160/8a alin.6 Cod procedură penală, rap. la art.160/2 c.pr.pen., a
fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de
inculpatul S.I.D., ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel,
tribunalul a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 04.07.2012,
inculpatul S.I.D., a solicitat liberarea
provizorie sub control judiciar.
În motivarea cererii, inculpatul a
arătat că limitele de pedeapsă pentru infracţiunile pentru care este cercetat
nu depăşesc 18 ani, circumstanţele atenuante judiciare de care se bucură,
precum şi circumstanţele sale personale, prezintă suficiente garanţii pentru ca
scopul procesului penal să poată fi atins şi cu liberarea provizorie sub
control judiciar a inculpatului.
De asemenea, în stare de
libertate, inculpatul nu ar continua activitatea infracţională reţinută de
organul de urmărire penală ca fiind pretins săvârşită în legătură cu funcţia şi
atribuţiile sale de serviciu, statul având obligaţia de a da inculpatului o
şansă pentru reabilitare, deoarece în sens contrar se poate discuta în mod
evident despre o încălcare a prevederilor art.52 din Constituţie şi art.6 din
C.E.D.O.
În final, a solicitat instanţei
admiterea cererii şi liberarea provizorie sub control judiciar.
In vederea soluţionării cererii
s-a ataşat dosarul de urmărire penală nr.795/105/2010 al Parchetului de pe
lângă Tribunalul Prahova.
Pe fond, tribunalul a reţinut
faptul că inculpatul S.I.D. este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii
de trafic de influenţă prev. de art.257 C.pen., constatându-se că, în cursul anului
2010 a
pretins şi primit de la denunţătorul S.R., preşedintele Societăţii A. T. din
Colceag, jud. Prahova, suma de 7.000 lei în schimbul promisiunii că va interveni
pe lângă inspectorul de poliţie P.D. din cadrul Poliţiei Oraşului Mizil pentru
ca acesta din urmă să propună o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în
dosarul penal înregistrat la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil sub nr.740/P/2010, în
cadrul căruia avea calitatea de făptuitor.
De asemenea, este cercetat pentru săvârşirea
infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art.254 alin.1 C.p.
cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., întrucât, în perioada 2008 – 2011 a pretins şi primit de
la denunţătorul S.R. preşedintele Societăţii A T din Colceag, jud. Prahova, mai
multe foloase ce nu i se cuveneau, în speţă servicii de vidanjare – de 2 ori pe
an, efectuat lucrări agricole – arat, semănat, transport produse agricole sau
viticole – transport materiale de construcţie ori de câte ori solicita aceste
servicii fără a achita contravaloarea acestora sau contravaloarea
combustibilului consumat şi începând cu anul 2003 până în anul 2010, în fiecare
an, solicita şi primea cantitatea de porumb ce se recolta de pe suprafaţa de
5000 mp teren, în anul 2011 de pe suprafaţa de 10000 mp, iar la strângerea
recoltei pretindea şi primea câte 350 kg din fiecare produs agricol cultivat de
societatea agricolă în afara porumbului.
Organele de urmărire penală au
constatat că, în perioada 2008 – 2010, inculpatul a pretins şi primit de la
denunţătorul D.M.L., ce a luat în concesiune o baltă de pescuit sportiv pe raza
localităţii Colceag, în mod regulat, cantităţi de peşte, fără a achita vreun
preţ, pentru a nu-l sancţiona contravenţional cu privire la activitatea
desfăşurată.
În actul de sesizare s-a mai
arătat că, în perioada 2006 – 2011, inculpatul a pretins şi primit de la
numitul S.G. administratorul Întreprinderii Individuale S.G. L A din Colceag,
jud. Prahova, mai multe foloase ce nu i se cuveneau, în speţă efectuat lucrări
agricole – arat, semănat, transport produse agricole, ori de câte ori solicita
aceste servicii, fără a achita contravaloarea acestora sau contravaloarea
combustibilului consumat şi începând cu anul 2006 până în anul 2011, în fiecare
an, solicita şi primea cantitatea de porumb ce se recolta de pe suprafaţa de
10.000 mp, iar la strângerea recoltei pretindea şi primea câte 500 kg din fiecare produs
agricol cultivat de societatea agricolă în afara porumbului.
În anul 2010, inculpatul S.I.D. a
pretins şi primit suma de 1.000 lei de la numitul S.G., pentru a recupera, cu
ocazia cercetărilor ce le efectua în dosarul penal înregistrat la Parchetul de pe lângă
Judecătoria Mizil sub nr.53/P/2010, prejudiciul reclamat de acesta în cauza
penală.
În perioada 2001 – 2011, a pretins şi primit
de la numitul D.I.S., persoană fizică autorizată, mai multe foloase ce nu i se
cuveneau, respectiv lucrări agricole – arat, semănat, transport produse
agricole – transport materiale de construcţii, ori de câte ori solicita aceste
servicii, fără a achita contravaloarea acestora sau a combustibilului consumat,
iar în anii 2010 şi 2011 câte 400
kg orz şi 400
kg grâu.
S-a mai reţinut că, în perioada
2003 – 2011, inculpatul S.I.D., a pretins şi primit de la numitul N.A. ce
deţine un autocamion, mai multe foloase ce nu i se cuveneau, în speţă efectuat
lucrări de transport produse agricole, viticole, materiale de construcţii, ori
de câte ori solicita aceste servicii, fără a achita contravaloarea acestora sau
a combustibilului consumat, pentru a nu lua faţă de acesta măsuri de
sancţionare contravenţională.
Organele de urmărire penală au
mai reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de instigare la
săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art.25 rap. la art.208 alin.1 C.p.,
constând în aceea că, în data de 22.09.2010 cu intenţie, l-a determinat pe
numitul A.G., angajat la
Societatea Ag T din Colceag, jud. Prahova, în funcţia de
muncitor necalificat, dar care conducea în fapt tractoarele societăţii, să
sustragă din incinta societăţii cantitatea de 40 litri motorină, pe care
a folosit-o numitul S.I.D. în interes personal.
S-a mai reţinut şi săvârşirea
infracţiunii de favorizarea infractorului (2 fapte) prev. de art.264 alin.1 C.p
cu aplic. art.33 lit.a C.p., constând în aceea că în data de 11.09.2010 a fost
sesizat de către M.F.B. cu privire la faptul că un anume M l-a deposedat prin
violenţă de un pachet de ţigări şi un inel de argint, aspecte ce se circumscriu
în elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prev. de art.211 C.p.,
şi nu a înregistrat această sesizare, iar făptuitorul nu a fost tras la
răspundere penală.
De asemenea, în data de
15.11.2010, inculpatul a luat la cunoştinţă prin prisma atribuţiilor de serviciu
despre sustragerea mai multor ovine de pe raza oraşului Mizil, iar în aceeaşi
dată, cunoscând de la numitul I.N. că acesta din urmă a cumpărat animalele
furate, îl sfătuieşte să le tundă, iar în situaţia în care este întrebat cu
privire la provenienţa lor să răspundă că le-a cumpărat de la A pentru a zădărnici astfel
urmărirea penală.
Referitor la infracţiunea de
purtare abuzivă prev. de art.250 alin.1, 3 C.pen., s-a reţinut că în data de 27.10.2011
s-a prezentat la Postul
de Poliţie numita P.E.C., însoţită de numitul S.I.V., care a sesizat agentului
de poliţie S.I. D. faptul că numitul N.C.V. a făcut afirmaţii calomnioase la
adresa sa, în sensul că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu el, iar agentul
de poliţie, fără a înregistra sesizarea formulată, s-a deplasat la domiciliul numitului N.C.V. pe
care l-a invitat la Postul
de Poliţie prin intermediul soţiei, unde a fost agresat fizic de inculpat, care
i-a provocat leziuni ce au necesitat internarea în acea seară la Spitalul Judeţean
de Urgenţă Ploieşti, fiind diagnosticat cu fractură arc costal C10 lateral
hemitorace stâng.
Prin încheierea nr.44/22.11.2011,
Tribunalul Prahova a respins propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul
Prahova de arestare preventivă a inculpatului S.I.D. şi a dispus luarea măsurii
obligării de a nu părăsi ţara.
Prin încheierea din data de 25.11.2011 a
Curţii de Apel Ploieşti, s-a admis recursul declarat de parchet, a fost casată
încheierea nr. 44/22.11.2011 a Tribunalului Prahova, s-a admis propunerea parchetului
de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului şi s-a dispus arestarea
preventivă pe o perioadă de 29 de zile de la data de 25.11.2011 la data de
23.12.2011 inclusiv şi s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 4/U/2011.
Instanţa
de control judiciar a reţinut că în cauză sunt îndeplinite disp. art. 143 şi art. 148 al 1 lit. b şi f C.p.p.
Analizând cererea de liberare provizorie sub
control judiciar formulată de inculpat, prin prisma probelor şi a situaţiei de
fapt reţinută în cauza, tribunalul a apreciat că, în cauză nu sunt îndeplinite
condiţiile de fond prevăzute de disp. art. 160/2 alin.2 C.p.p. care se referă
la liberarea sub control judiciar.
Astfel, potrivit disp. art.160/2 alin.1
C.p.p., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acordă în cazul
infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor
intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18
ani.
In speţă, inculpatul este
cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art.257 C.pen., luare de mită în
formă continuată, prev. de art.254 alin.1 C.p. cu aplicarea art.41 alin.2
C.pen., instigare la săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art.25 rap. la
art.208 alin.1 C.p., favorizarea infractorului prev. de art.264 alin.1 C.p cu
aplic. art.33 lit.a C.p., purtare abuzivă prev. de art.250 alin.1, 3 C.pen., infracţiunile fiind
sancţionate de legiuitor prin pedepse care nu depăşesc limita prevăzută de
art.160/2 al.1 c.p.p. pentru a se putea dispune admiterea cererii de liberare
provizorie sub control judiciar, în speţă fiind îndeplinită această primă
condiţie prevăzută de lege.
Potrivit art.160/2 alin.2 C.p.p.
liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există
date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau pe inculpat
să săvârşească alte infracţiuni sau cu privire la faptul că acesta va încerca să
zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau
experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea
fapte.
Tribunalul a apreciat însă că, nu
sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 160/2 alin.2 c.pr.pen, întrucât
subzistă în continuare temeiurile avute în vedere cu ocazia luării măsurii arestării preventive a inculpatului
şi la dosar sunt date şi indicii, precum că odată lăsat în libertate inculpatul
ar putea să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea de părţi şi
martori.
Trebuie avut în vedere şi faptul
că liberarea provizorie presupune menţinerea împrejurărilor legale care permit
arestarea, numai că organul judiciar apreciază că menţinerea inculpatului în
stare de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva
respectării anumitor condiţii.
Aplicând regulile anterior expuse
la cazul de faţă, instanţa a constatat ca inculpatul „are vocaţia” de a beneficia de
liberare provizorie sub control judiciar, în raport cu dispoziţiile art.160/2
alin.1 c.p.p. privind maximul pedepsei prevăzut de lege însă, cererea nu este
întemeiată, având în vedere natura şi gravitatea faptei pentru care este
cercetat şi modalitatea şi împrejurările concrete în care au fost comise
faptele.
Din situaţia de fapt cu privire
la care există indicii în cauză, instanţa a constatat că infracţiunile de care
este acuzat inculpatul sunt grave, cu impact social deosebit, fapte ce aduc
atingere autorităţilor statului, iar lăsarea în libertate a acestuia nu ar face
altceva decât să sporească sentimentul de nesiguranţă şi să conducă la scăderea
încrederii populaţiei în incapacitatea de protecţie a organelor statului. Mai
mult, specificul valorilor sociale ce alcătuiesc obiectul juridic al
infracţiunilor imputate inculpatului,
constând în comportarea cinstită, onestă şi corectă a oricărui
funcţionar public sau salariat în raporturile de serviciu cu cetăţenii, precum
şi impactul social pe care acest gen de infracţiuni îl propagă în rândul
opiniei publice, face ca prevalarea acestuia faţă de circumstanţele personale să
nu poată justifica cercetarea sa în stare de libertate.
Potrivit disp.art.160/2 alin.2
c.p.p. liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există
date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârşească alte
infracţiuni sau cu privire la faptul că acesta va încerca să zădărnicească
aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi.
In prezenta cauza, instanţa a
apreciat că la acest moment procesual, nefiind
audiaţi toţi martorii din acte şi nefiind administrate alte probatorii,
nu este oportună admiterea unei astfel de cereri de liberarea provizorie sub
control judiciar.
Astfel, inculpatul este cercetat pentru fapte cu o deosebită rezonanţă socială,
iar prin urmările sale s-a produs o
gravă vătămare relaţiilor sociale ocrotite de lege astfel încât, liberarea
inculpatului chiar şi provizorie ar fi de natură să creeze o puternică stare de
insecuritate socială şi de neîncredere în actul de justiţie.
Pericolul concret pentru ordinea
publică este dat în cazul inculpatului de gravitatea faptelor comise, precum şi
de sentimentul de insecuritate pe care îl creează în rândul opiniei publice
astfel de fapte, greutatea cu care sunt depistaţi autorii unor asemenea
infracţiuni şi cu care pot fi probate.
Prima instanţă a apreciat că în cauză sunt îndeplinite şi dispoziţiile art.5
lit.c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care a statuat că „pentru
ca o arestare bazată pe bănuieli plauzibile să fie justificată nu se impune ca
organele judiciare să fi adunat probe suficiente pentru a aduce acuzaţii în
momentul arestării, termenii „motive plauzibile de bănuială”, presupunând
existenţa unor fapte sau informaţi apte de a convinge un observator obiectiv că
indivizii în cauză ar fi putut comite infracţiunile respective”, în acelaşi
sens fiind şi practica judiciară a instanţei supreme (decizia nr.429/2009 a
I.C.C.J. ).
Este adevărat că, detenţia provizorie trebuie să aibă un caracter
excepţional, iar instanţa este obligată să vegheze la un just echilibru între
măsura privării de libertate, pe de o parte şi interesul public de protecţie a
cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus în cauză din modul
de săvârşire al faptelor şi din consecinţele acestora.
Faptele comise de inculpat prezintă un pericol social ridicat, care
impune cu necesitate reprimarea săvârşirii unor astfel de fapte, în speţă
pericolul concret pentru ordinea publică fiind evident prin sentimentul de
insecuritate pe care l-ar crea în rândul opiniei publice neintervenţia
organelor judiciare pentru descoperirea şi sancţionarea unor astfel de fapte
faţă de care se impune o reacţie fermă din partea acestora.
Astfel, comiterea unor astfel de infracţiuni,
neurmată de o ripostă fermă a societăţi, ar întreţine climatul infracţional şi
ar crea făptuitorilor impresia că ar putea persista în sfidarea legii, ceea ce
ar echivala cu încurajarea tacită a acestora, precum şi a altora la săvârşirea
unor fapte similare, ceea ce ar conduce la scăderea încrederii populaţiei în
capacitatea de ripostă a justiţiei şi protecţia statului.
Instanţa
a apreciat că menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv se impune în prezent şi faţă de
împrejurarea că cercetarea judecătorească nu este finalizată, nefiind audiaţi
toţi martorii din acte şi nefiind administrate alte probatorii şi există riscul
ca depoziţiile părţilor să fie alterate în situaţia în care inculpatul este
cercetat în stare de libertate.
Având în vedere gravitatea
faptelor penale pentru care este cercetat inculpatul precum şi faptul că
cercetarea judecătorească se află la
început, în cauză urmând să fie administrate şi alte probatorii, instanţa a
apreciat că o eventuală liberare provizorie sub control judiciar a acestui
inculpat ar fi de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială şi
neîncredere în actul de justiţie şi ar putea împiedica buna desfăşurare a
cercetărilor în cauză.
În
atare situaţie, tribunalul a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite
condiţiile prev. de art.1602 alin. 2 c.p.p. pentru a se admite cererea de
liberare provizorie sub control judiciar potrivit argumentelor expuse pe larg
mai sus, drept pentru care, în temeiul disp. art. 1608a alin.6 c.p.p., rap. la
art.1602 alin.1 şi 2 c.p.p. şi la disp. art.1602 alin.1 şi 2 c.p.p., instanţa a
respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.I.D., ca neîntemeiată.
Împotriva
acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.I.D. criticând-o ca fiind
netemeinică şi nelegală şi a solicitat în esenţă, admiterea recursului, casarea
încheierii şi pe fond, admiterea cererii
de liberare provizorie sub control
judiciar.
Curtea
examinând încheierea recurată în raport de situaţia de fapt reţinută, de probele administrate, de criticile formulate,
precum şi din oficiu sub toate aspectele conform art. 385/6 al.2 şi art. 385/9
c.pr.penală, a constatat că recursul este nefondat aşa cum se va arăta în
continuare:
Situaţia de fapt a fost corect
reţinută de prima instanţă şi pe larg descrisă mai sus, în sensul că,
inculpatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de
influenţă prev. de art. 257 c.p., luare de mită în formă continuată prev.
de art. 254 al.1 c.p., cu aplic. art. 41 al.2 c.p., instigare la
săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art. 25 rap.la art. 208 al.1 c.p.,
favorizarea infractorului prev. de art. 264 al.1 c.p., art. 33 lit.a, purtare
abuzivă prev. de art. 250 al.1,3 c.p., infracţiuni pentru care legea prevede
pedepse cu închisoarea de până la 18 ani.
Sub acest aspect, cererea de
liberare provizorie este admisibilă în principiu, atât în ceea ce priveşte
cuantumul pedepsei reţinute în sarcina inculpatului, cât şi în ceea ce priveşte
celelalte condiţii de formă prevăzute de textele ce reglementează această
instituţie.
Asupra
temeiniciei cererii formulate, instanţa a reţinut următoarele aspecte:
Potrivit
art. 160 2 alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control
judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi
în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii ce nu depăşeşte 18 ani. Alin.2 al aceluiaşi text de lege prevede că
liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazurile în care
există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau
inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să
zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau
experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea
fapte.
Din
coroborarea celor două texte menţionate mai sus reiese caracterul facultativ al
acordării liberării provizorii, chiar şi în ipoteza în care inculpatul nu s-ar
afla în vreunul dintre cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii
prevăzute de art.1602 alin.2 Cod procedură penală.
Instanţa
de judecată nu poate uza în mod discreţionar de această facultate, întrucât ar
încălca în mod flagrant dispoziţiile art.5 alin.5 Cod procedură penală, art.23
alin.10 din Constituţia României şi art. 5 paragraful 3 din CEDO, astfel încât,
cu ocazia verificării temeiniciei unei atare cereri, trebuie să pornească de la
una dintre premisele esenţiale ale liberării provizorii, respectiv subzistenţa
temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a
inculpatului.
Într-adevăr,
dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanţa ar fi obligată ca, la
cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii
arestării preventive.
În mod logic, această premisă
conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente
de netemeinicie, instanţa trebuie să constate existenţa unor temeiuri mai
puternice decât cele avute în vedere la luarea arestului preventiv, care să
justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, chiar provizorie şi
restrânsă printr-un control judiciar, nu este totuşi oportună.
Interpretând sistematic
dispoziţiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelaţie şi cu exigenţele
CEDO şi ale jurisprudenţei Curţii de la Strassbourg, instanţa a considerat că aceste
temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de bună desfăşurare a procesului
penal, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care
inculpatul este cercetat, respectiv, prin modul şi mijloacele de săvârşire ori
prin urmările produse, toate traduse printr-un impact violent asupra
conştiinţei opiniei publice, astfel încât liberarea inculpatului, chiar
provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate
socială şi de neîncredere în actul de justiţie.
Revenind la cauza de faţă, prin
prisma celor arătate anterior, instanţa a reţinut că există în speţă
împrejurări de felul celor menţionate care să justifice aprecierea că cererea
inculpatului este neîntemeiată.
Mai mult decât atât, la acest
moment procesual instanţa a apreciat că punerea în libertate a inculpatului nu
este oportună, buna desfăşurare a procesului penal, putând fi afectată prin
faptul că nu au fost administrate toate probele la prima instanţă.
Totodată, la soluţionarea
prezentei cereri, Curtea a avut în vedere că, în considerarea postului în care
s-a aflat ( organ de poliţie la
Postul de Poliţie Colceag ), ar fi trebuit să nu permită
angrenarea sa în astfel de fapte situate în sfera ilicitului penal, apreciind
că prin punerea în libertate a inculpatului s-ar aduce atingere valorilor
sociale şi regulilor de drept instituite într-un stat democratic. Instanţa nu
poate reţine apărările inculpatului întrucât, la soluţionarea cererii se
porneşte, în primul rând, de la premisa că subzistă temeiurile avute în vedere
la luarea măsurii arestării preventive, instanţa nepronunţându-se asupra
fondului cauzei şi, implicit, asupra vinovăţiei inculpatului.
Pornind de la toate considerentele expuse mai
sus şi constatând de asemenea că, în cauză, deşi nu există limite temporare în
raport de care liberarea provizorie poate fi dispusă faţă de inculpatul arestat
preventiv, Curtea a respins ca nefondat, în temeiul art. 385/15 pct.1 lit.b
c.pr.penală, recursul declarat, în speţă pericolul concret pentru ordinea
publică ce rezultă din gravitatea faptelor de corupţie, de natura acestora şi
de modul în care s-a făcut dovada implicării inculpatului în acţiunile de pretindere a unor foloase materiale injuste
de la denunţători, de-a lungul timpului, justificând o atare soluţie.
