avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Drept procesual penal. Partea generală. Competenţa teritorială a organului de urmărire penală. Competenţa de judecată a cauzei în situaţia declinării competenţei de efectuare a actelor de urmărire penală.
 
Cod penal, art.75 lit. a şi c, art. 321 alin. 1 şi art. 322 alin.1
 
Conform art. 30 alin. 1 Cod procedură penală „competenţa teritorială este determinată de: locul unde a fost săvârşită infracţiunea, locul unde a fost prins făptuitorul, locul unde locuieşte făptuitorul şi locul unde locuieşte persoana vătămată”.
Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cursul urmăririi penale potrivit art. 45 alin. 1 Cod procedură penală, iar declinarea de competenţă se dispune, conform art. 45 alin. 1/2 Cod procedură penală, prin ordonanţă.
Inculpaţii suspectaţi că au săvârşit activităţile infracţionale au cu toţii domiciliul pe raza judeţului Prahova, astfel încât pentru efectuarea urmăririi penale cu celeritate procurorul iniţial sesizat, din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa, a apreciat că se impune ca urmărirea penală să fie efectuată de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti conform art.30 alin.1 lit.c C.proc.penală.
Conform art. 30 alin. 2 Cod procedură penală „ judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente, potrivit alin. 1 în a cărei rază teritorială s-a efectuat urmărirea penală”.
În situaţia în care, organul de urmărire penală în favoarea căruia a fost declinată competenţa de efectuare a urmăririi penale şi care a emis ulterior actul de trimitere în judecată,  se află printre cele prevăzute de art. 30 alin.1 C.proc.penală, iar sesizarea acestuia a fost efectuată prin ordonanţa de declinare a competenţei, urmărirea penală fiind în continuare efectuată de către acest organ de urmărire penală, chiar dacă începerea urmăririi penale fusese dispusă, anterior, de către organul de urmărire penală ce şi-a declinat competenţa, rezultă că au fost respectate în întregime disp. art. 30 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, judecata cauzei în primă instanţă efectuându-se de către instanţa în raza  teritorială a căreia se află organul ce a efectuat urmărirea  penală .
                     
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia  penală nr. 1418 din 24 octombrie 2012.
 
Prin sentinţa penală nr.734/17.04.2012 pronunţată de Judecătoria Ploieşti  s-a dispus condamnarea inculpatului A.G. după cum urmează:
 -  pentru săvârşirea infracţiuni prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art.323 C.pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare; 
 -  pentru săvârşirea  infracţiuni prev. de art.70 alin.1 din OUG nr. 105/2001, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare;
  -  pentru săvârşirea  infracţiuni prev. de art.71 alin.1 din OUG nr. 105/2001, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.71 şi art.64 lit.a şi b C.pen., cu excepţia dreptului de a alege.
S-a constatat că inculpatul A.G. a săvârşit cele trei infracţiuni în stare de concurs real, conform art.33 lit.a C.pen. şi în baza art. 34 al. 1 lit. b C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul A.G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de  3 (trei) ani închisoare .
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art.64 lit.a şi b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.
În temeiul art.86/1 C.pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3(trei) ani închisoare într-un termen de încercare de 6(şase) ani în conformitate cu dispoziţiile art. 86/2 C.pen, fiindu-i impuse inculpatului obligaţiile stabilite de art. 86/3 C.pen, care au fost enumerate în hotărârea de condamnare şi în baza art.359 C.proc.pen. s-a atras atenţia inculpatului A.G. asupra disp. art.86/4 C.pen. privind revocarea  suspendării executării pedepsei.
2.Prin aceeaşi sentinţă inculpatul N.R.F. a fost condamnat după cum urmează:
 - pentru săvârşirea  infracţiuni prev. de art. 8 din Legea 39/2003 rap. la art. 323 C.pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.71 şi art.64 lit.a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege.
-  pentru săvârşirea  infracţiuni prev. de art.26 C.p. rap la art.70 alin.1 din OUG 105/2001, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.71 şi art.64 lit.a şi b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.
-  pentru săvârşirea  infracţiuni prevăzute de art. 26 C.pen. rap la art.71 alin.1 din OUG 105/2001, toate cu aplic.art.33 lit.a C.pen. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit.a şi b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.
 S-a constatat că inculpatul N.R.F. săvârşit cele trei infracţiuni în stare de concurs real, conform art.33 lit.a C.penal
 În baza art.34 al.1 lit.b C.penal s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul N.R.F. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea  de 3 (trei) ani închisoare. S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.71 şi art.64 lit.a şi b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.
  În temeiul art.86/1 C.penal s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3(trei) ani închisoare într-un termen de încercare de 6(şase) ani în conformitate cu dispoziţiile art.86/2 C.penal fiindu-i impuse inculpatului obligaţiile stabilite de art. 86/3 C.penal, care au fost enumerate în hotărârea de condamnare şi în baza art.359 C.proc.pen. s-a atras atenţia inculpatului N.R.F asupra disp. art.86/4 C.pen. privind revocarea  suspendării executării pedepsei.
 În temeiul art.71 al.5 C.penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului.
3. Tot prin aceeaşi sentinţă inculpatul M.G.M.A.R.A a fost condamnat  după cum urmează:
 - pentru săvârşirea infracţiuni prev. de art.8 din Legea 39/2003 rap. la art.323 C.penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare
-  pentru săvârşirea  infracţiuni prev. de art. 25 C.penal rap la art. 70 alin.1 din OUG 105/2001, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare
                    -  pentru săvârşirea  infracţiuni prev. de art. 25 C.penal rap la art.71 alin.1 din OUG 105/2001, toate cu aplic.art.33 lit.a C.p. la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare
S-a constatat că inculpatul M.G.M.A.R.A a săvârşit cele trei infracţiuni în stare de concurs real, conform art.33 lit.a C.pen.
În baza art.34 al.1 lit.b C.penal,  s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul M.G.M.A.R.A urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.71 şi art.64 lit.a şi b C.penal, cu excepţia dreptului de a alege.
În temeiul art.86/1 C.penal s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3(trei) ani închisoare într-un termen de încercare de 6(şase) ani în conformitate cu dispoziţiile art.86/2 C.penal. care au fost enumerate în hotărârea de condamnare şi în baza art.359 C.p.p. s-a atras atenţia inculpatului M.G.M.A.R.A asupra disp. art.86/4 C.pen. privind revocarea  suspendării executării pedepsei.
În temeiul art.71 al. 5 C.penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului.
În temeiul art.73 din OUG 105/2001 rap. la art. 118 al.1 lit.d C.penal s-a dispus confiscarea de la inculpaţii N.R.F. şi A.G. a celor două hărţi turistice aflate la fila 150 dosar u.p., reprezentând sume ce au fost date pentru a determina săvârşirea faptelor.
În baza art.73 din OUG 105/2001 rap. la art.118 al.1 lit.e Cpenal s-a dispus confiscarea de la inculpatul N.R.F. a sumei de 350 euro şi de la inculpatul A.G. a sumei de 50 euro si 200 lei, reprezentând bunuri ce au servit la săvârşirea faptelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, pe baza probelor administrate, următoarea situaţie de fapt :
În cursul lunii martie 2010, inculpatul M.G.M.A.R.A, cetăţean iordanian cu drept de şedere şi cu domiciliul în România, a constituit o asociere împreună cu inculpaţii N.R.F. şi A.G., în scopul săvârşirii de infracţiuni, cu ajutorul cărora să aducă pe teritoriul României cetăţeni de origine arabă.
 Acesta a instigat pe ceilalţi doi inculpaţi cetăţeni români  în scopul călăuzirii, îndrumării şi trecerii ilegale  a frontierei de stat a României, a unor cetăţeni de origine arabă.
Inculpatul N.R.F. la data de 24.03.2010 a ajutat pe inculpatul A.G.  în activitatea  sa de îndrumare şi călăuzire, precum şi de trecere ilegală a frontierei de stat a unor cetăţeni de origine arabă, activitate de ajutor ce a constat în transportarea cu autoturismul până în apropierea punctului de trecere a frontierei Bulgaria-România şi furnizarea unei părţi dintr-o hartă turistică pe care era marcat traseul de urmat în scopul trecerii efective, ilegale, a frontierei de stat dintre Bulgaria şi România, iar inculpatul A.G. a îndrumat şi călăuzit în scopul trecerii ilegale a frontierei de stat a României
La data de 25.03.2010 inculpatul A.G. a trecut ilegal frontiera de stat dintre Bulgaria şi România împreună cu cetăţeni de origine arabă,  respectiv doi bărbaţi, o femeie şi doi copii.
Autoturismul în care se deplasau aceştia, marca Dacia de culoare vişinie cu număr de înmatriculare ……… a fost depistat la 25.03.2010, ora 4,45 în localitatea N.V., judeţ Constanţa, fiind oprit în trafic, constatându-se că la volan se afla inculpatul N.R.F., pe locul din dreapta faţă inculpatul A.G., iar pe bancheta din spate cei 5 cetăţeni de origine libaneză.
Conform procesului verbal întocmit de către lucrătorii de poliţie la momentul depistării în trafic, cei doi inculpaţi au declarat că i-au trecut ilegal frontiera de stat din Bulgaria în România, pe cetăţenii libanezi, conform înţelegerii cu coinculpatul M.G.M.A.R.A,  cetăţean iordanian.
De asemenea, conform aceluiaşi proces verbal întocmit de lucrătorii de poliţie a rezultat că cele 5 persoane, depistate în acest autovehicul, fără a avea asupra lor documente de identitate, au declarat verbal că sunt apatrizi, de origine libaneză, etnie palestiniană.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpatul M.G.M.A.R.A, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În recursul promovat de către Ministerul Public, se susţine că netemeinicia sentinţei se referă la o greşită individualizare a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, mai exact la  cuantumul redus al pedepselor aplicate, în raport cu gravitatea faptelor comise, precum şi greşita modalitate de individualizare judiciară a executării pedepselor de către cei trei inculpaţi, în speţă, impunându-se executarea în regim privativ de libertate a acestora, inclusiv aplicarea unui spor de pedeapsă pentru concursul infracţional comis.
În ceea ce priveşte recursul promovat de către inculpatul M.G.M.A.R.A, au fost formulate critici în ceea ce priveşte nelegalitatea şi netemeinicia în primul rând sub aspectul necompetenţei teritorială a organului de urmărire penală, mai exact, a D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Prahova, susţinându-se că infracţiunile deduse judecăţii au fost săvârşite pe raza teritorială de competenţă a DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa, fiind sesizat mai întâi organul de poliţie judiciară de pe raza de competenţă a acestui parchet.
Recursurile declarate de către inculpat şi de către Ministerul Public sunt nefondate.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt, sens în care a avut în vedere ansamblul probatoriilor administrate în cursul procesului penal, constând în declaraţiile martorilor audiaţi, conţinutul proceselor-verbale întocmite de către organele de urmărire penală, declaraţiile inculpaţilor,  procesele-verbale de redare convorbirilor telefonice legal interceptate, procesele-verbale de confruntare, toate probele confirmând că cei trei inculpaţi au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată, realizând o corectă încadrare juridică a faptelor, precum şi o justă stabilire a pedepselor, atât ca întindere, cât şi ca modalitate de executare.
Examinând criticile privitoare la nelegalitatea hotărârii, Curtea a apreciat  următoarele:
Criticile formulate de către inculpatul apelant M.G.M.A.R.A în privinţa necompetenţei teritoriale a organului ce a efectuat urmărirea penală şi a emis actul de trimitere în judecată, sunt nefondate, atâta timp cât, deşi urmărirea penală a fost începută de către lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, conform rezoluţiei din 25.03.2010 (filele 13-14 dosar urmărire penală), cu toate acestea sesizarea organului de urmărire penală ce a emis actul de trimitere în judecată a fost efectuată prin ordonanţa de declinare a competenţei din 31.08.2010 emisă de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa în dosarul 374/D/P/2010 (filele 2-4, dosar urmărire penală).
  Din conţinutul acestei ordonanţe rezultă că inculpaţii suspectaţi că au săvârşit activităţile infracţionale au cu toţii domiciliul pe raza judeţului Prahova, astfel încât pentru efectuarea urmăririi penale cu celeritate, procurorul iniţial sesizat, din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa,  a apreciat că se impune ca urmărirea penală să fie efectuată de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti conform art.30 alin.1 lit.c c.pr.penală.
Astfel, conform art.30 alin. 1  C.proc.penală „competenţa teritorială este determinată de: locul unde a fost săvârşită infracţiunea, locul unde a fost prins făptuitorul, locul unde locuieşte făptuitorul şi locul unde locuieşte persoana vătămată”
Este adevărat că potrivit art.30 alin.2 C.proc.penală „ judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente, potrivit alin.1 în a cărei rază teritorială s-a efectuat urmărirea penală”.
Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cursul urmăririi penale potrivit art.45 alin.1 C.proc.penală, iar declinarea de competenţă se dispune, conform art.45 alin.1/2 C.proc.penală, prin ordonanţă.
Curtea a constatat însă că, urmărirea penală a fost declinată de către D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Constanţa în favoarea D.I.I.C.O.T .– Serviciul Teritorial Prahova potrivit ordonanţei de declinare a urmăririi penale, iar organul de urmărire penală în favoarea căruia s-a dispus declinarea urmăririi penale s-a considerat competent în continuarea urmăririi penale, efectuând la rândul său acte de urmărire penală (filele 151-361 dosar urmărire penală), constând în autorizări şi interceptări de convorbiri telefonice, procese verbale de confruntare, audieri de martori şi audieri de inculpaţi, emiţând actul de sesizare a instanţei de judecată.
Declinarea urmăririi penale ce fusese începută la nivelul judeţului Constanţa, a avut la bază împrejurarea că toţi cei trei inculpaţi au domiciliile pe raza judeţului Prahova, fiind aşadar, necesară declinarea, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiţie.
Prin urmare, atâta timp cât organul de urmărire penală în favoarea căruia a fost declinată competenţa de efectuare a urmăririi penale se află printre cele prevăzute de art.30 alin.1 C.proc.penală, iar urmărirea penală a fost efectuată  de către acest organ de urmărire penală, chiar dacă începerea urmăririi penale fusese dispusă, anterior, de către organul de urmărire penală ce şi-a declinat competenţa, curtea constată că au fost respectate în întregime disp. art.30 alin.1 şi 2 C.pr.penală, iar judecata cauzei s-a făcut de către Tribunalul Prahova, instanţă în raza  teritorială a căreia se află organul ce a efectuat urmărire  penală şi anume D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Prahova.
Organul de urmărire penală în favoarea căruia s-a declinat competenţa a fost în mod corect stabilit în raport de disp. art.30 alin.1 lit.c C.proc.pen., iar declinarea a fost dispusă printr-un act procesual motivat în fapt şi în drept, fondat pe buna administrare a justiţiei.
În consecinţă, competenţa teritorială a organului de urmărire penală ce a sesizat instanţa de fond a fost atrasă de declinarea competenţei de efectuare a urmăririi penale, în mod judicios dispusă în raport de dispoziţiile legale ce reglementează competenţa teritorială, critica nefiind sub acest aspect fondată.
În al doilea rând, tot în ceea ce priveşte competenţa teritorială, curtea constată că potrivit art.39 alin.2 C.proc.pen., excepţia de necompetenţă teritorială poate fi ridicată numai până la citirea actului de sesizare în faţa primei instanţe de judecată.”
În speţă însă, recurentul inculpat nu a invocat această excepţie până  citirea actului de sesizare în faţa primei instanţe de judecată, ci doar în calea de atac de faţă, fiind depăşit aşadar termenul peremptoriu prevăzut de dispoziţia legală menţionată mai sus, iar necompetenţa teritorială nu figurează printre motivele de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 385/9 alin.1 pct.1 Cod procedură penală rap. la art. 385/9 alin.3 Cod procedură penală.
 
                                                                                        ( Judecător  Cristina Georgescu )