Drept procesual penal. Partea
generală. Competenţa teritorială a organului de urmărire penală. Competenţa de
judecată a cauzei în situaţia declinării competenţei de efectuare a actelor de
urmărire penală.
Cod penal, art.75 lit. a şi c,
art. 321 alin. 1 şi art. 322 alin.1
Conform art. 30 alin. 1 Cod
procedură penală „competenţa teritorială este determinată de: locul unde a fost
săvârşită infracţiunea, locul unde a fost prins făptuitorul, locul unde
locuieşte făptuitorul şi locul unde locuieşte persoana vătămată”.
Aceste dispoziţii sunt aplicabile
şi în cursul urmăririi penale potrivit art. 45 alin. 1 Cod procedură penală,
iar declinarea de competenţă se dispune, conform art. 45 alin. 1/2 Cod
procedură penală, prin ordonanţă.
Inculpaţii suspectaţi că au
săvârşit activităţile infracţionale au cu toţii domiciliul pe raza judeţului
Prahova, astfel încât pentru efectuarea urmăririi penale cu celeritate
procurorul iniţial sesizat, din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial
Constanţa, a apreciat că se impune ca urmărirea penală să fie efectuată de
D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti conform art.30 alin.1 lit.c C.proc.penală.
Conform art. 30 alin. 2 Cod procedură
penală „ judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente, potrivit
alin. 1 în a cărei rază teritorială s-a efectuat urmărirea penală”.
În situaţia în care, organul de
urmărire penală în favoarea căruia a fost declinată competenţa de efectuare a
urmăririi penale şi care a emis ulterior actul de trimitere în judecată, se află printre cele prevăzute de art. 30
alin.1 C.proc.penală, iar sesizarea acestuia a fost efectuată prin ordonanţa de
declinare a competenţei, urmărirea penală fiind în continuare efectuată de
către acest organ de urmărire penală, chiar dacă începerea urmăririi penale
fusese dispusă, anterior, de către organul de urmărire penală ce şi-a declinat
competenţa, rezultă că au fost respectate în întregime disp. art. 30 alin. 1 şi
2 Cod procedură penală, judecata cauzei în primă instanţă efectuându-se de
către instanţa în raza teritorială a
căreia se află organul ce a efectuat urmărirea
penală .
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia
Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia penală nr. 1418 din 24 octombrie 2012.
Prin sentinţa penală
nr.734/17.04.2012 pronunţată de Judecătoria Ploieşti s-a dispus condamnarea inculpatului A.G. după
cum urmează:
-
pentru săvârşirea infracţiuni prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap.
la art.323 C.pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare;
-
pentru săvârşirea infracţiuni
prev. de art.70 alin.1 din OUG nr. 105/2001, la pedeapsa de 1 (un) an
închisoare;
- pentru săvârşirea infracţiuni prev. de art.71 alin.1 din OUG nr.
105/2001, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor
art.71 şi art.64 lit.a şi b C.pen., cu excepţia dreptului de a alege.
S-a constatat că inculpatul A.G.
a săvârşit cele trei infracţiuni în stare de concurs real, conform art.33 lit.a
C.pen. şi în baza art. 34 al. 1 lit. b C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate
prin prezenta sentinţă, inculpatul A.G. urmând să execute pedeapsa cea mai
grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare .
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor
art. 71 şi art.64 lit.a şi b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.
În temeiul art.86/1 C.pen., s-a
dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3(trei) ani
închisoare într-un termen de încercare de 6(şase) ani în conformitate cu dispoziţiile
art. 86/2 C.pen, fiindu-i impuse inculpatului obligaţiile stabilite de art.
86/3 C.pen, care au fost enumerate în hotărârea de condamnare şi în baza
art.359 C.proc.pen. s-a atras atenţia inculpatului A.G. asupra disp. art.86/4
C.pen. privind revocarea suspendării
executării pedepsei.
2.Prin aceeaşi sentinţă
inculpatul N.R.F. a fost condamnat după cum urmează:
- pentru săvârşirea infracţiuni prev. de art. 8 din Legea 39/2003
rap. la art. 323 C.pen.,
la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor
art.71 şi art.64 lit.a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege.
-
pentru săvârşirea infracţiuni
prev. de art.26 C.p. rap la art.70 alin.1 din OUG 105/2001, la pedeapsa de 1
(un) an închisoare
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor
art.71 şi art.64 lit.a şi b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.
-
pentru săvârşirea infracţiuni
prevăzute de art. 26 C.pen.
rap la art.71 alin.1 din OUG 105/2001, toate cu aplic.art.33 lit.a C.pen. la
pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71
şi art. 64 lit.a şi b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.
S-a constatat că inculpatul N.R.F. săvârşit
cele trei infracţiuni în stare de concurs real, conform art.33 lit.a C.penal
În baza art.34 al.1 lit.b C.penal s-au
contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul N.R.F. urmând să
execute pedeapsa cea mai grea, aceea de
3 (trei) ani închisoare. S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.71 şi art.64 lit.a
şi b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.
În temeiul art.86/1 C.penal s-a dispus suspendarea executării sub
supraveghere a pedepsei de 3(trei) ani închisoare într-un termen de încercare
de 6(şase) ani în conformitate cu dispoziţiile art.86/2 C.penal fiindu-i impuse
inculpatului obligaţiile stabilite de art. 86/3 C.penal, care au fost enumerate
în hotărârea de condamnare şi în baza art.359 C.proc.pen. s-a atras atenţia
inculpatului N.R.F asupra disp. art.86/4 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei.
În temeiul art.71 al.5 C.penal s-a suspendat
executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului.
3. Tot prin aceeaşi sentinţă
inculpatul M.G.M.A.R.A a fost condamnat
după cum urmează:
- pentru săvârşirea infracţiuni prev. de art.8
din Legea 39/2003 rap. la art.323 C.penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani
închisoare
-
pentru săvârşirea infracţiuni
prev. de art. 25 C.penal
rap la art. 70 alin.1 din OUG 105/2001, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare
-
pentru săvârşirea infracţiuni
prev. de art. 25 C.penal
rap la art.71 alin.1 din OUG 105/2001, toate cu aplic.art.33 lit.a C.p. la
pedeapsa de 2(doi) ani închisoare
S-a constatat că inculpatul
M.G.M.A.R.A a săvârşit cele trei infracţiuni în stare de concurs real, conform
art.33 lit.a C.pen.
În baza art.34 al.1 lit.b C.penal, s-au contopit pedepsele aplicate prin
prezenta sentinţă, inculpatul M.G.M.A.R.A urmând să execute pedeapsa cea mai
grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor
art.71 şi art.64 lit.a şi b C.penal, cu excepţia dreptului de a alege.
În temeiul art.86/1 C.penal s-a
dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3(trei) ani
închisoare într-un termen de încercare de 6(şase) ani în conformitate cu
dispoziţiile art.86/2 C.penal. care au fost enumerate în hotărârea de
condamnare şi în baza art.359 C.p.p. s-a atras atenţia inculpatului M.G.M.A.R.A
asupra disp. art.86/4 C.pen. privind revocarea
suspendării executării pedepsei.
În temeiul art.71 al. 5 C.penal s-a dispus
suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului.
În temeiul art.73 din OUG
105/2001 rap. la art. 118 al.1 lit.d C.penal s-a dispus confiscarea de la
inculpaţii N.R.F. şi A.G. a celor două hărţi turistice aflate la fila 150 dosar
u.p., reprezentând sume ce au fost date pentru a determina săvârşirea faptelor.
În baza art.73 din OUG 105/2001
rap. la art.118 al.1 lit.e Cpenal s-a dispus confiscarea de la inculpatul
N.R.F. a sumei de 350 euro şi de la inculpatul A.G. a sumei de 50 euro si 200
lei, reprezentând bunuri ce au servit la săvârşirea faptelor.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanţă a reţinut în esenţă, pe baza probelor administrate, următoarea
situaţie de fapt :
În cursul lunii martie 2010,
inculpatul M.G.M.A.R.A, cetăţean iordanian cu drept de şedere şi cu domiciliul
în România, a constituit o asociere împreună cu inculpaţii N.R.F. şi A.G., în
scopul săvârşirii de infracţiuni, cu ajutorul cărora să aducă pe teritoriul
României cetăţeni de origine arabă.
Acesta a instigat pe ceilalţi doi inculpaţi
cetăţeni români în scopul călăuzirii,
îndrumării şi trecerii ilegale a
frontierei de stat a României, a unor cetăţeni de origine arabă.
Inculpatul N.R.F. la data de
24.03.2010 a ajutat pe inculpatul A.G.
în activitatea sa de îndrumare şi
călăuzire, precum şi de trecere ilegală a frontierei de stat a unor cetăţeni de
origine arabă, activitate de ajutor ce a constat în transportarea cu
autoturismul până în apropierea punctului de trecere a frontierei
Bulgaria-România şi furnizarea unei părţi dintr-o hartă turistică pe care era
marcat traseul de urmat în scopul trecerii efective, ilegale, a frontierei de
stat dintre Bulgaria şi România, iar inculpatul A.G. a îndrumat şi călăuzit în
scopul trecerii ilegale a frontierei de stat a României
La data de 25.03.2010 inculpatul
A.G. a trecut ilegal frontiera de stat dintre Bulgaria şi România împreună cu
cetăţeni de origine arabă, respectiv doi
bărbaţi, o femeie şi doi copii.
Autoturismul în care se deplasau
aceştia, marca Dacia de culoare vişinie cu număr de înmatriculare ……… a fost
depistat la 25.03.2010, ora 4,45 în localitatea N.V., judeţ Constanţa, fiind
oprit în trafic, constatându-se că la volan se afla inculpatul N.R.F., pe locul
din dreapta faţă inculpatul A.G., iar pe bancheta din spate cei 5 cetăţeni de
origine libaneză.
Conform procesului verbal
întocmit de către lucrătorii de poliţie la momentul depistării în trafic, cei
doi inculpaţi au declarat că i-au trecut ilegal frontiera de stat din Bulgaria
în România, pe cetăţenii libanezi, conform înţelegerii cu coinculpatul
M.G.M.A.R.A, cetăţean iordanian.
De asemenea, conform aceluiaşi
proces verbal întocmit de lucrătorii de poliţie a rezultat că cele 5 persoane,
depistate în acest autovehicul, fără a avea asupra lor documente de identitate,
au declarat verbal că sunt apatrizi, de origine libaneză, etnie palestiniană.
Împotriva acestei sentinţe au
declarat recurs, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti şi
inculpatul M.G.M.A.R.A, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În recursul promovat de către
Ministerul Public, se susţine că netemeinicia sentinţei se referă la o greşită
individualizare a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, mai exact la cuantumul redus al pedepselor aplicate, în
raport cu gravitatea faptelor comise, precum şi greşita modalitate de
individualizare judiciară a executării pedepselor de către cei trei inculpaţi,
în speţă, impunându-se executarea în regim privativ de libertate a acestora,
inclusiv aplicarea unui spor de pedeapsă pentru concursul infracţional comis.
În ceea ce priveşte recursul
promovat de către inculpatul M.G.M.A.R.A, au fost formulate critici în ceea ce
priveşte nelegalitatea şi netemeinicia în primul rând sub aspectul
necompetenţei teritorială a organului de urmărire penală, mai exact, a
D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Prahova, susţinându-se că infracţiunile
deduse judecăţii au fost săvârşite pe raza teritorială de competenţă a DIICOT –
Serviciul Teritorial Constanţa, fiind sesizat mai întâi organul de poliţie judiciară
de pe raza de competenţă a acestui parchet.
Recursurile declarate de către
inculpat şi de către Ministerul Public sunt nefondate.
Instanţa de fond a reţinut în mod
corect şi complet situaţia de fapt, sens în care a avut în vedere ansamblul
probatoriilor administrate în cursul procesului penal, constând în declaraţiile
martorilor audiaţi, conţinutul proceselor-verbale întocmite de către organele
de urmărire penală, declaraţiile inculpaţilor,
procesele-verbale de redare convorbirilor telefonice legal interceptate,
procesele-verbale de confruntare, toate probele confirmând că cei trei
inculpaţi au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată,
realizând o corectă încadrare juridică a faptelor, precum şi o justă stabilire
a pedepselor, atât ca întindere, cât şi ca modalitate de executare.
Examinând criticile privitoare la
nelegalitatea hotărârii, Curtea a apreciat
următoarele:
Criticile formulate de către
inculpatul apelant M.G.M.A.R.A în privinţa necompetenţei teritoriale a
organului ce a efectuat urmărirea penală şi a emis actul de trimitere în
judecată, sunt nefondate, atâta timp cât, deşi urmărirea penală a fost începută
de către lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului judeţean al Poliţiei
de Frontieră Constanţa, conform rezoluţiei din 25.03.2010 (filele 13-14 dosar
urmărire penală), cu toate acestea sesizarea organului de urmărire penală ce a
emis actul de trimitere în judecată a fost efectuată prin ordonanţa de
declinare a competenţei din 31.08.2010 emisă de D.I.I.C.O.T. – Serviciul
Teritorial Constanţa în dosarul 374/D/P/2010 (filele 2-4, dosar urmărire
penală).
Din
conţinutul acestei ordonanţe rezultă că inculpaţii suspectaţi că au săvârşit
activităţile infracţionale au cu toţii domiciliul pe raza judeţului Prahova,
astfel încât pentru efectuarea urmăririi penale cu celeritate, procurorul
iniţial sesizat, din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa, a apreciat că se impune ca urmărirea penală
să fie efectuată de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti conform art.30
alin.1 lit.c c.pr.penală.
Astfel, conform art.30 alin.
1 C.proc.penală „competenţa teritorială
este determinată de: locul unde a fost săvârşită infracţiunea, locul unde a
fost prins făptuitorul, locul unde locuieşte făptuitorul şi locul unde locuieşte
persoana vătămată”
Este adevărat că potrivit art.30
alin.2 C.proc.penală „ judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele
competente, potrivit alin.1 în a cărei rază teritorială s-a efectuat urmărirea
penală”.
Aceste dispoziţii sunt aplicabile
şi în cursul urmăririi penale potrivit art.45 alin.1 C.proc.penală, iar
declinarea de competenţă se dispune, conform art.45 alin.1/2 C.proc.penală,
prin ordonanţă.
Curtea a constatat însă că,
urmărirea penală a fost declinată de către D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial
Constanţa în favoarea D.I.I.C.O.T .– Serviciul Teritorial Prahova potrivit
ordonanţei de declinare a urmăririi penale, iar organul de urmărire penală în
favoarea căruia s-a dispus declinarea urmăririi penale s-a considerat competent
în continuarea urmăririi penale, efectuând la rândul său acte de urmărire
penală (filele 151-361 dosar urmărire penală), constând în autorizări şi
interceptări de convorbiri telefonice, procese verbale de confruntare, audieri
de martori şi audieri de inculpaţi, emiţând actul de sesizare a instanţei de
judecată.
Declinarea urmăririi penale ce
fusese începută la nivelul judeţului Constanţa, a avut la bază împrejurarea că
toţi cei trei inculpaţi au domiciliile pe raza judeţului Prahova, fiind aşadar,
necesară declinarea, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiţie.
Prin urmare, atâta timp cât
organul de urmărire penală în favoarea căruia a fost declinată competenţa de
efectuare a urmăririi penale se află printre cele prevăzute de art.30 alin.1 C.proc.penală,
iar urmărirea penală a fost efectuată de
către acest organ de urmărire penală, chiar dacă începerea urmăririi penale
fusese dispusă, anterior, de către organul de urmărire penală ce şi-a declinat
competenţa, curtea constată că au fost respectate în întregime disp. art.30
alin.1 şi 2 C.pr.penală,
iar judecata cauzei s-a făcut de către Tribunalul Prahova, instanţă în
raza teritorială a căreia se află
organul ce a efectuat urmărire penală şi
anume D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Prahova.
Organul de urmărire penală în
favoarea căruia s-a declinat competenţa a fost în mod corect stabilit în raport
de disp. art.30 alin.1 lit.c C.proc.pen., iar declinarea a fost dispusă
printr-un act procesual motivat în fapt şi în drept, fondat pe buna
administrare a justiţiei.
În consecinţă, competenţa
teritorială a organului de urmărire penală ce a sesizat instanţa de fond a fost
atrasă de declinarea competenţei de efectuare a urmăririi penale, în mod
judicios dispusă în raport de dispoziţiile legale ce reglementează competenţa teritorială,
critica nefiind sub acest aspect fondată.
În al doilea rând, tot în ceea ce
priveşte competenţa teritorială, curtea constată că potrivit art.39 alin.2 C.proc.pen.,
excepţia de necompetenţă teritorială poate fi ridicată numai până la citirea
actului de sesizare în faţa primei instanţe de judecată.”
În speţă însă, recurentul
inculpat nu a invocat această excepţie până
citirea actului de sesizare în faţa primei instanţe de judecată, ci doar
în calea de atac de faţă, fiind depăşit aşadar termenul peremptoriu prevăzut de
dispoziţia legală menţionată mai sus, iar necompetenţa teritorială nu figurează
printre motivele de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art.
385/9 alin.1 pct.1 Cod procedură penală rap. la art. 385/9 alin.3 Cod procedură
penală.
