Drept procesual penal. Acţiune civilă alăturată celei penale. Întinderea daunelor morale acordate părţilor civile aflate în raporturi de rudenie cu autorul faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.

La stabilirea întinderii daunelor morale, în cadrul acţiunii civile alăturate celei penale, nu se poate face abstracţie de raporturile de rudenie incidente între părţi, în situaţia în care inculpatul este titular al obligaţiei de dezdăunare faţă de propria sa soţie şi faţă de cumnatul său, ceea ce constituie un element de bază al aprecierii cuantumului daunelor morale.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia penală nr. 315/R din 7 martie 2012.

Prin sentinţa penală nr. 203/29.11.2011 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte, în baza art. 14 si 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil, art. 49 si 50 din Legea nr. 136/1995 a fost obligat inculpatul J.D.L. alături de asiguratorul de răspundere civilă S.C. Societate de Asigurare-Reasigurare ASTRA SA, să plătească sumele de 25.000 de euro părţii civile J.C.M. si 15.000 de euro părţii civile H.S.D., în echivalent lei la data plătii efective, reprezentând daune morale.

S-au respins cererile de reactualizare a despăgubirilor, astfel cum au fost formulate, ca neîntemeiate.

S-a luat act că pretenţiile părţii civile SC Sea Cargo SRL au rămas fără obiect, prin plata despăgubirii, de către S.C. Societate de Asigurare-Reasigurare Astra S.A.

In baza art. 193 alin. 1 si2 Cod procedură penală si art. 50 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat inculpatul, alături de asiguratorul SC Societate de Asigurare-Reasigurare Astra SA, să plătească fiecărei părţi civile H.S.D. şi J.C.M., câte 1000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 163 din 18 octombrie 2011, Judecătoria Vălenii de Munte l-a condamnat pe inculpatul J.D.L. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

In baza art. 81 si 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o durată de 3 ani si 6 luni, termen de încercare pentru inculpat.

Pe baza probelor administrate la urmărirea penală şi a recunoaşterii totale si necondiţionate a inculpatului, în aplicarea art. 320 indice 1 alin. 4 Cod procedură penală a fost reţinută următoarea situaţie de fapt :

La 28.08.2009, in jurul orei 15.40, inculpatul J.D.L. conducea autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare B–08–SAP, pe DN1A , din direcţia Braşov spre Ploiesti transportând ca pasageri, pe şotia sa J.C.M. şi pe H.M., mama soţiei sale.

Ajungând la km 140 + 155m,în afara localităţii Măneciu, inculpatul a pierdut controlul autoturismului şi pe un sector în pantă, într-o curbă deosebit de periculoasă, a pătruns pe contrasens, lovindu-se cu un ansamblu de autovehicule format din autotractor Iveco cu nr. HR-06-YIT şi semiremorcă Schmitz cu nr. HR-06-YIT, proprietatea S.C. Cargo SRL, condus de J.C.

Din probele administrate la urmărirea penală rezultă că vina în producerea accidentului aparţine, în exclusivitate, inculpatului care, neadaptând viteza specificului sectorului de drum si într-un moment de lipsă de concentrare, a pierdut direcţia autovehiculului.

In acest sens, sunt atât declaraţiile sale şi ale celuilalt conducător implicat în accident, declaraţia martorei S.G., care circula în spatele autotractorului şi constatările organelor de politie şi datele furnizate de diagrama tahograf a vehiculului condus de J.C.

In urma accidentului a rezultat decesul numitei H.M., raportul de cauzalitate fiind stabilit cu certitudine si prin raportul medico-legal de autopsie întocmit de SML Ploiesti.

Întrucât pentru soluţionarea completă a laturii civile a fost necesară administrarea de probe suplimentare, in temeiul art. 320 indice 1 alin. 5 Cod procedură penală s-a dispus disjungerea acesteia şi continuarea judecăţii.

Soluţionând latura civilă a cauzei, prin sentinţa recurată, instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută, pentru soluţia de condamnare a inculpatului, relevă cu evidenţă existenţa faptei şi a vinovăţiei acestuia, astfel încât pentru stabilirea răspunderii civile este necesară dovedirea prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu.

Practica judiciară şi doctrina au statuat, în mod constant, în definirea noţiunii de prejudiciu, ca element al răspunderii civile delictuale, că alături de prejudiciul patrimonial trebuie avut in vedere şi prejudiciul moral, nepatrimonial.

Acceptată iniţial ca „prejudiciu de agrement”, această categorie a devenit, în mod firesc, din ce în ce mai cuprinzătoare, incluzând şi suferinţa psihică determinată de decesul neaşteptat, violent, al unei persoane apropiate.

În atare condiţii, s-a reţinut că, este evident că părţile civile H.S.D. si J.C.M. au suferit un puternic şoc la decesul mamei lor, cauzat de un accident de circulaţie.

Declaraţiile martorilor B.C. şi P.E. vin să concretizeze conţinutul relaţiei afective între mama si cei doi copii şi consecinţa, pe acelaşi plan, a dispariţiei numitei H.M.

Aceasta locuia cu partea civilă J.C.M. cu care avea o relaţie foarte apropiată, era o persoană activă, cultivată, care participa atât la treburile casnice cât şi la diverse întruniri familiale şi serbări.

Din cauza ocupaţiei părţii civile H.S.D. şi a timpului liber mai redus, relaţia cu mama sa era mai puţin strânsă însă normală în raporturile părinţi copii la această vârstă. Potrivit aceloraşi martori, partea civilă o vizita pe H.M. o dată sau de două ori pe săptămână.

In aceste condiţii şi dacă luăm în considerare că autorul accidentului este ginerele victimei (soţul părţii civile J.C.M.), împrejurare ce a creat tensiuni suplimentare în familie, suferinţa morală cauzată părţilor civile prin moartea violentă a mamei a fost considerabilă.

Cu toate acestea, s-a apreciat de instanţa de fond că sumele solicitate sunt exagerate şi exced media avută în vedere de instanţele judecătoreşti în astfel de situaţii.

În acest sens, s-a observat că, deşi suferinţa morală nu poate fi cuantificată, cu atât mai mult cu cât este cauzată de pierderea celei mai apropiate fiinţe, totuşi instanţa chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor ce constituie latura civilă este obligată să stabilească o proporţie între interesele şi posibilităţile materiale ale părţilor, într-un cadru economic dat.

Toate aceste aspecte, văzute în speţa dedusă judecăţii au condus prima instanţă la aprecierea unor sume diferite, pentru fiecare parte civilă, ca echivalent al prejudiciului moral, respectiv 25.000 euro pentru J.C.M. şi 15.000 euro pentru H.S.D., în echivalent lei.

Instanţa de fond a avut în vedere şi legătura de afinitate dintre părţile civile şi inculpat care este căsătorit şi locuieşte cu J.C.M. Chiar dacă dispoziţiile speciale de dreptul familiei caracterizează despăgubirile primite de partea civilă ca bun propriu, indirect, se ajunge ca şi inculpatul să profite sau să i se impute.

In consecinţă, prima instanţă a constatat ca fiind îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale, in baza art. 14 si 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 Cod civil, art. 49 si 50 din Legea nr.136/1995 a fost obligat inculpatul, alături de asiguratorul de răspundere civilă S.C. Societatea de Asigurare Reasigurare ASTRA S.A. să plătească fiecărei părţi civile sumele apreciate ca reprezentând daune morale.

Instanţa de fond a mai reţinut că nu există temei pentru înlăturarea răspunderii inculpatului şi răspunderea directă a asiguratorului, aşa cum s-a solicitat de către părţile civile.

De asemenea, nu există temei legal pentru reactualizarea despăgubirilor, astfel cum au fost formulate cererile stabilite unor sume în moneda euro fiind de natură să asigure o reparare eficientă, prin plata în lei, la cursul din ziua respectivă.

In baza art. 346 Cod procedură penală s-a luat act că pretenţiile părţii civile SC Sea Cargo SRL, proprietarul celuilalt vehicul implicat în accident, avariat de inculpat, au rămas fără obiect, prin plata despăgubirii de către S.C. Societate de Asigurare-Reasigurare ASTRA S.A.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs asiguratorul SC Astra SA şi părţile civile J.C.M. şi H.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul asigurator a criticat întinderea daunelor morale, susţinând că acestea sunt excesive, depăşind rolul compensator pe care trebuie să-l aibă, deoarece s-a ignorat atât raportarea la nivelul venitului mediu la nivel naţional, dar mai ales, raporturile de rudenie specifice cauzei.

Din acest punct de vedere, s-a susţinut că este incontestabil faptul că victima se afla în maşina fiicei sale, condusă de către ginerele său, ale cărui abilităţi, ca şi conducător auto le cunoştea, asumându-şi astfel din proprie voinţă o conduită necorespunzătoare a acestuia în trafic.

Prin urmare, dat fiind faptul că inculpatul este soţul părţii vătămate J.C.M., daunele morale nu fac altceva decât să întregească, practic, patrimoniul familiei, fiind astfel inadmisibil ca pe calea admiterii acţiunii civile să se ajungă la situaţia în care însăşi inculpatul să beneficieze în mod direct de suma la plata căreia a fost obligat, dar în raport de care intervine răspunderea civilă a asiguratorului, ignorându-se astfel principiul evitării situaţiei îmbogăţirii fără justă cauză.

Cel de-al doilea motiv de recurs al asiguratorului priveşte greşita obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată către părţile civile, această măsură contravenind disp. art. 27 pct.6 şi 7 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 20/2008.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond reducerea daunelor morale acordate fiecăreia din părţile civile precum şi înlăturarea obligării asiguratorului la plata cheltuielilor de judecată către părţile civile, acestea urmând să fie suportate de către inculpat.

Recurenţii părţi civile au criticat hotărârea tot sub aspectul întinderii daunelor morale, susţinând însă că acestea au fost stabilite într-un cuantum suficientă, fără a se respecta principiul reparaţiei integrale a prejudiciului moral cauzat, sumele acordate neconstituind o compensare adecvată şi neputându-şi atinge aşadar funcţia reparatorie de remediere a dezechilibrului generat de fapta ilicită a inculpatului.

Au mai susţinut recurenţii, că prima instanţă nu a conferit forţă probantă suficientă mijloacelor testimoniale de probă din care ar rezulta existenţa unor relaţii familiale armonioase în special în ceea ce –l priveşte pe recurentul H.S.D., cu victima accidentului, existând legături afective profunde din perspectiva cărora rezultă că sumele acordate de prima instanţă sunt insuficiente, iar la stabilirea întinderii despăgubirii instanţa nefiind datoare să ia în calcul situaţia materială a autorului prejudiciului sau a victimei, cu atât mai mult cu cât, asigurătorii plasează riscurile patrimoniale la care se expun prin încheierea unor contracte de reasigurare, aşa încât limita maximă de despăgubire valabilă la data producerii accidentului este una mult mai mare decât cea care a constituit obiectul exercitării acţiunilor civile.

S-a solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinţei recurate şi majorarea daunelor morale acordate de prima instanţă, potrivit constituirilor de parte civilă, la suma de 200.000 euro.

Recursul asigurătorului este fondat, iar recursurile părţilor civile sunt nefondate.

Prima instanţă, investită cu soluţionarea laturii civile a cauzei, a constatat în mod corect întrunirea cumulativă a condiţiilor ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru faptă proprie, în persoana inculpatului, dar şi condiţiile răspunderii asiguratorului alături de inculpat aşa cum statuează Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România.

Din acest punct de vedere, prima instanţă a constatat că, în ceea ce priveşte izvorul pretenţiilor civile decurgând din fapta ilicită a inculpatului J.D.L., acesta a fost condamnat în mod definitiv, prin disjungerea laturii penale la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 2 cod penal, prin sentinţa penală nr. 163/18.10.2011 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte.

S-a reţinut în fapt, în sarcina inculpatului că, la data de 28.08.2009, în timp ce conducerea din direcţia Braşov către Ploieşti, autovehiculul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare B-08-SAP, pe drumul naţional IA, în afara localităţii Măneciu a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autotractor cu semiremorcă, condus regulamentar, impact din care a decedat victima H.M. soacra inculpatului (mama soţiei inculpatului J.C.M.) şi în acelaşi timp mama părţii civile H.S.D. fratele soţiei inculpatului.

Prin urmare, constatându-se existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului, prin raportare la probele administrate dar şi la recunoaşterea inculpatului în condiţiile prev. de art. 320/1 cod pr. penală, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia şi a disjuns soluţionarea laturii civile a cauzei.

În cadrul acţiunii civile disjunse s-a reţinut că părţile civile au exercitat acţiune civilă în procesul penal pentru suma de 200.000 euro daune morale, reprezentând prejudiciu moral nepatrimonial produs prin decesul victimei.

Curtea constată că în speţă, în mod judicios prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare ce reglementează răspunderea civilă delictuală, ca o consecinţă a unui accident de circulaţie produs prin încălcarea normelor ce reglementează circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, precum şi răspunderea civilă a asiguratorului într-o atare situaţie.

Însă, în ceea ce priveşte întinderea daunelor morale acordate părţilor civile, ceea ce constituie obiect al recursurilor de faţă, curtea constată că prima instanţă a stabilit cuantumuri excesive şi exagerate pentru fiecare dintre părţile civile, ignorându-se elemente esenţiale configurate în doctrina şi practica judiciară în această materie.

Astfel, este adevărat că , daunele morale au preponderent în rol compensatoriu şi reparatoriu, de acoperirea prejudiciului moral nepatrimonial produs prin fapta ilicită ce constituie infracţiune însă în egală măsură soluţiile jurisprudenţiale au evidenţiat faptul că acestea trebuie să evite îmbogăţirea fără justă cauză, limitându-se doar la a constitui o reparaţie echitabilă şi justă, prin asigurarea unei compensări suficiente, car nu exagerate, a prejudiciului moral suferit.

Este adevărat că, părţile civile au solicitat, fiecare dintre ele, sume mult mai mari decât cele stabilite de instanţa de fond, însă, în egală măsură, această instanţă a avut în vedere faptul că aceste sume nu pot căpăta semnificaţia unei îmbogăţiri fără justă cauză pentru titularii lor şi nici caracterul unor amenzi excesive pentru inculpat, cu atât mai mult cu cât în cauză răspunderea penală a acestuia din urmă a fost antrenată pentru comiterea unei infracţiuni comise cu forma de vinovăţie a culpei şi nu a intenţiei.

În acelaşi timp însă, curtea observă că potrivit probelor administrate în cauză, între victimă şi părţile civile existau raporturi normale de familie, specifice celor între părinţi şi copii ţinând seama de faptul că victima H.M. era mama ambelor părţi civile.

În mod incontestabil decesul victimei a fost de natură să producă celor două părţi civile un prejudiciu moral nepatrimonial însă, nu se poate nega faptul că acest rezultat socialmente periculos s-a produs în contextul în care victima se afla în autovehiculul condus de ginerele său, inculpatul din prezenta cauză, iar accidentul a fost rezultatul culpei exclusive a inculpatului în încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează circulaţia pe drumurile publice.

În atare situaţie, este evident că nu se poate face abstracţie de raporturile de rudenie incidente între părţi, constatându-se că inculpatul devine titular al obligaţiei de dezdăunare faţă de propria sa soţie şi faţă de cumnatul său.

Acest aspect constituie un element de bază al aprecierii întinderii daunelor morale, neputându-se nega faptul că între victimă şi părţile civile existau raporturi normale de familie fără a se face în vreun fel dovada existenţei unei notorietăţi personale a victimei în viaţa publică şi nici în spectrul familial, acesta fiind caracterizat de relaţii obişnuite de familie specifice, în raport de vârsta victimei de 90 de ani.

În atare condiţii, curtea apreciază că sumele stabilite de prima instanţă sunt în mod cert exagerate şi nu respectă principiul unei reparaţii juste a prejudiciului moral nepatrimonial raportat la întinderea acestuia, aşa încât prin cuantumul dispus de prima instanţă se ajunge la încălcarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză, mai ales în privinţa patrimoniului soţiei inculpatului.

Prin urmare, recursul asiguratorului este fondat sub acest aspect, astfel încât constatându-se incidenţa cazului de casare prev. de art. 385/9 pct.17/2 cod pr. penală, prin hotărâre făcându-se o greşită aplicare a legii în materia răspunderii civile delictuale, sentinţa atacată va fi casată conform art. 385/15 pct.2 lit. d cod pr. penală, în sensul că se vor reduce daunele morale de la suma stabilită de prima instanţă pentru fiecare din părţile civile, la câte 10.000 euro, echivalent în lei la data plăţii efective, pentru fiecare dintre părţile civile J.C.M. şi H.S.D.

La stabilirea întinderii acestei sume, curtea a avut în vedere argumentele mai sus expuse, precum şi faptul că prin decesul victimei s-au produs în mod neîndoielnic consecinţe moral nepatrimoniale echivalente în privinţa fiecăruia dintre cei doi copii ai victimei, nejustificându-se aşadar acordarea unor sume diferenţiate sub acest aspect.

Potrivit criteriilor expuse în cele ce preced, curtea apreciază că suma de 10.000 euro este suficientă şi îndestulătoare pentru acoperirea justă şi integrală a prejudiciului moral nepatrimonial produs fiecăruia dintre cele două părţi civile prin decesul mamei lor.

În ceea ce priveşte cea de-a doua critică a asiguratorului referitoare la greşita sa obligare la plata cheltuielilor judiciare către părţile civile în cadrul procesului penal, curtea apreciază că aceasta este nefondată, atâta vreme cât art. 50 al.1 din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România stabilesc că „despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri”.

Prin urmare, cum dispoziţiile legale în această materie sunt lipsite de echivoc, raportat la forţa juridică a legii ca act normativ edictat de forul legiuitor, curtea constată că sub acest aspect hotărârea atacată este legală şi temeinică.

În privinţa recursurilor părţilor civile, curtea le-a respins ca nefondate, potrivit raţionamentului expus mai sus, atâta vreme cât s-a apreciat că daunele morale ce le-au fost acordate prin hotărârea primei instanţe sunt exagerate şi se impun a fi reduse, consecinţa firească fiind a aprecierii ca nefondate a criticilor formulate de către cele două părţi civile.

( Judecător Cristina Georgescu )