Drept procesual penal. Acţiune civilă alăturată celei penale. Întinderea daunelor morale acordate părţilor civile aflate în raporturi de rudenie cu autorul faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.
La stabilirea
întinderii daunelor morale, în cadrul acţiunii civile alăturate celei penale,
nu se poate face abstracţie de raporturile de rudenie incidente între părţi, în
situaţia în care inculpatul este titular
al obligaţiei de dezdăunare faţă de propria sa soţie şi faţă de cumnatul său,
ceea ce constituie un element de bază al aprecierii cuantumului daunelor
morale.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală
şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia
penală nr. 315/R din 7 martie 2012.
Prin sentinţa penală nr. 203/29.11.2011
pronunţată de Judecătoria Vălenii de
Munte, în baza art. 14 si 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod
civil, art. 49 si 50 din Legea nr. 136/1995
a fost obligat inculpatul J.D.L. alături de asiguratorul de răspundere
civilă S.C. Societate de Asigurare-Reasigurare ASTRA SA, să plătească sumele de
25.000 de euro părţii civile J.C.M. si 15.000 de euro părţii civile H.S.D., în
echivalent lei la data plătii efective, reprezentând daune morale.
S-au respins cererile de reactualizare a
despăgubirilor, astfel cum au fost formulate, ca neîntemeiate.
S-a luat act că pretenţiile părţii civile SC Sea Cargo
SRL au rămas fără obiect, prin plata despăgubirii, de către S.C. Societate de
Asigurare-Reasigurare Astra S.A.
In baza art. 193 alin. 1 si2 Cod
procedură penală si art. 50 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat inculpatul, alături de
asiguratorul SC Societate de Asigurare-Reasigurare Astra SA, să plătească
fiecărei părţi civile H.S.D. şi J.C.M., câte 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru
a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 163 din 18
octombrie 2011, Judecătoria Vălenii de Munte l-a condamnat pe inculpatul J.D.L.
la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de
ucidere din culpă.
In baza art. 81 si 82 Cod penal s-a
dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o durată de 3 ani si
6 luni, termen de încercare pentru inculpat.
Pe baza probelor administrate la
urmărirea penală şi a recunoaşterii totale si necondiţionate a inculpatului, în
aplicarea art. 320 indice 1 alin. 4 Cod procedură penală a fost reţinută
următoarea situaţie de fapt :
La 28.08.2009, in jurul orei 15.40, inculpatul J.D.L.
conducea autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare B–08–SAP, pe DN1A , din direcţia Braşov spre
Ploiesti transportând ca pasageri, pe şotia sa J.C.M. şi pe H.M., mama soţiei
sale.
Ajungând la km 140 + 155m,în afara localităţii
Măneciu, inculpatul a pierdut controlul autoturismului şi pe un sector în
pantă, într-o curbă deosebit de periculoasă, a pătruns pe contrasens, lovindu-se cu un ansamblu de
autovehicule format din autotractor Iveco cu nr. HR-06-YIT şi semiremorcă
Schmitz cu nr. HR-06-YIT, proprietatea S.C. Cargo SRL, condus de J.C.
Din probele administrate la urmărirea penală rezultă
că vina în producerea accidentului aparţine, în exclusivitate, inculpatului
care, neadaptând viteza specificului sectorului de drum si într-un moment de
lipsă de concentrare, a pierdut direcţia autovehiculului.
In acest sens, sunt atât declaraţiile sale şi ale
celuilalt conducător implicat în accident, declaraţia martorei S.G., care
circula în spatele autotractorului şi constatările organelor de politie şi
datele furnizate de diagrama tahograf a vehiculului condus de J.C.
In urma accidentului a rezultat decesul numitei H.M.,
raportul de cauzalitate fiind stabilit
cu certitudine si prin raportul
medico-legal de autopsie întocmit de SML Ploiesti.
Întrucât pentru soluţionarea completă a laturii civile
a fost necesară administrarea de probe suplimentare, in temeiul art. 320 indice
1 alin. 5 Cod procedură penală s-a dispus disjungerea acesteia şi continuarea
judecăţii.
Soluţionând
latura civilă a cauzei, prin sentinţa recurată, instanţa de fond a
constatat că situaţia de fapt reţinută, pentru soluţia de condamnare a
inculpatului, relevă cu evidenţă existenţa faptei şi a vinovăţiei acestuia,
astfel încât pentru stabilirea
răspunderii civile este necesară dovedirea prejudiciului şi a legăturii de
cauzalitate dintre faptă si prejudiciu.
Practica judiciară şi doctrina au
statuat, în mod constant, în definirea noţiunii de prejudiciu, ca element al
răspunderii civile delictuale, că alături de prejudiciul patrimonial trebuie
avut in vedere şi prejudiciul moral, nepatrimonial.
Acceptată iniţial ca „prejudiciu de
agrement”, această categorie a devenit, în mod firesc, din ce în ce mai
cuprinzătoare, incluzând şi suferinţa psihică determinată de decesul neaşteptat,
violent, al unei persoane apropiate.
În atare condiţii, s-a reţinut că, este
evident că părţile civile H.S.D. si J.C.M.
au suferit un puternic şoc la decesul mamei lor, cauzat de un accident
de circulaţie.
Declaraţiile martorilor B.C. şi P.E. vin
să concretizeze conţinutul relaţiei afective între mama si cei doi copii şi
consecinţa, pe acelaşi plan, a dispariţiei numitei H.M.
Aceasta locuia cu partea civilă J.C.M.
cu care avea o relaţie foarte apropiată, era o persoană activă, cultivată, care
participa atât la treburile casnice cât şi la diverse întruniri familiale şi
serbări.
Din cauza ocupaţiei părţii civile
H.S.D. şi a timpului liber mai redus, relaţia cu mama sa era mai puţin strânsă
însă normală în raporturile părinţi copii la această vârstă. Potrivit aceloraşi
martori, partea civilă o vizita pe H.M. o dată sau de două ori pe săptămână.
In aceste condiţii şi dacă luăm în
considerare că autorul accidentului este ginerele victimei (soţul părţii civile
J.C.M.), împrejurare ce a creat tensiuni suplimentare în familie, suferinţa
morală cauzată părţilor civile prin moartea violentă a mamei a fost
considerabilă.
Cu toate acestea, s-a apreciat de
instanţa de fond că sumele solicitate sunt exagerate şi exced media avută în
vedere de instanţele judecătoreşti în astfel de situaţii.
În acest sens, s-a observat că, deşi suferinţa morală nu poate fi
cuantificată, cu atât mai mult cu cât este cauzată de pierderea celei mai
apropiate fiinţe, totuşi instanţa chemată
să se pronunţe asupra pretenţiilor ce constituie latura civilă este obligată să
stabilească o proporţie între interesele şi posibilităţile materiale ale
părţilor, într-un cadru economic dat.
Toate aceste aspecte, văzute în speţa
dedusă judecăţii au condus prima instanţă la aprecierea unor sume diferite,
pentru fiecare parte civilă, ca echivalent al prejudiciului moral, respectiv
25.000 euro pentru J.C.M. şi 15.000 euro pentru H.S.D., în echivalent lei.
Instanţa de fond a avut în vedere şi
legătura de afinitate dintre părţile civile şi inculpat care este căsătorit şi
locuieşte cu J.C.M. Chiar dacă dispoziţiile speciale de dreptul familiei
caracterizează despăgubirile primite de partea civilă ca bun propriu, indirect,
se ajunge ca şi inculpatul să profite sau să i se impute.
In consecinţă, prima instanţă a
constatat ca fiind îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale,
in baza art. 14 si 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 Cod civil,
art. 49 si 50 din Legea nr.136/1995 a fost obligat inculpatul, alături de
asiguratorul de răspundere civilă S.C. Societatea de Asigurare Reasigurare
ASTRA S.A. să plătească fiecărei părţi civile sumele apreciate ca reprezentând
daune morale.
Instanţa de fond a mai reţinut că nu există temei
pentru înlăturarea răspunderii inculpatului şi răspunderea directă a
asiguratorului, aşa cum s-a solicitat de către părţile civile.
De asemenea, nu există temei legal
pentru reactualizarea despăgubirilor, astfel cum au fost formulate cererile
stabilite unor sume în moneda euro fiind de natură să asigure o reparare
eficientă, prin plata în lei, la cursul din ziua respectivă.
In baza art. 346 Cod procedură penală
s-a luat act că pretenţiile părţii civile SC Sea Cargo SRL, proprietarul
celuilalt vehicul implicat în accident, avariat de inculpat, au rămas fără
obiect, prin plata despăgubirii de către S.C. Societate de
Asigurare-Reasigurare ASTRA S.A.
Împotriva
acestei hotărâri au declarat recurs
asiguratorul SC Astra SA şi părţile
civile J.C.M. şi H.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul asigurator a criticat întinderea daunelor morale,
susţinând că acestea sunt excesive, depăşind rolul compensator pe care trebuie
să-l aibă, deoarece s-a ignorat atât raportarea la nivelul venitului mediu la nivel
naţional, dar mai ales, raporturile de rudenie specifice cauzei.
Din acest punct de vedere, s-a susţinut că este
incontestabil faptul că victima se afla
în maşina fiicei sale, condusă de către ginerele său, ale cărui abilităţi, ca
şi conducător auto le cunoştea, asumându-şi astfel din proprie voinţă o
conduită necorespunzătoare a acestuia în trafic.
Prin urmare, dat fiind faptul că inculpatul este soţul
părţii vătămate J.C.M., daunele morale nu fac altceva decât să întregească,
practic, patrimoniul familiei, fiind astfel inadmisibil ca pe calea admiterii acţiunii civile să se
ajungă la situaţia în care însăşi inculpatul să beneficieze în mod direct de suma la plata căreia a fost obligat, dar
în raport de care intervine răspunderea civilă a asiguratorului, ignorându-se
astfel principiul evitării situaţiei îmbogăţirii fără justă cauză.
Cel de-al doilea motiv de recurs al asiguratorului
priveşte greşita obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată către
părţile civile, această măsură contravenind disp. art. 27 pct.6 şi 7 din
Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 20/2008.
S-a solicitat admiterea recursului,
casarea hotărârii atacate şi pe fond reducerea daunelor morale acordate
fiecăreia din părţile civile precum şi înlăturarea obligării asiguratorului la
plata cheltuielilor de judecată către părţile civile, acestea urmând să fie
suportate de către inculpat.
Recurenţii părţi civile au criticat
hotărârea tot sub aspectul întinderii daunelor morale, susţinând însă că
acestea au fost stabilite într-un cuantum suficientă, fără a se respecta
principiul reparaţiei integrale a prejudiciului moral cauzat, sumele
acordate neconstituind o compensare
adecvată şi neputându-şi atinge aşadar
funcţia reparatorie de remediere a dezechilibrului generat de fapta
ilicită a inculpatului.
Au mai susţinut recurenţii, că prima
instanţă nu a conferit forţă probantă suficientă mijloacelor testimoniale de
probă din care ar rezulta existenţa unor relaţii familiale armonioase în
special în ceea ce –l priveşte pe recurentul H.S.D., cu victima accidentului,
existând legături afective profunde din perspectiva cărora rezultă că sumele acordate de prima instanţă
sunt insuficiente, iar la stabilirea întinderii despăgubirii instanţa nefiind
datoare să ia în calcul situaţia materială a autorului prejudiciului sau a
victimei, cu atât mai mult cu cât, asigurătorii plasează riscurile patrimoniale la care se expun prin încheierea
unor contracte de reasigurare, aşa încât
limita maximă de despăgubire valabilă la data producerii accidentului
este una mult mai mare decât cea care a constituit obiectul exercitării
acţiunilor civile.
S-a solicitat admiterea recursurilor,
casarea sentinţei recurate şi majorarea daunelor morale acordate de prima
instanţă, potrivit constituirilor de parte civilă, la suma de 200.000 euro.
Recursul
asigurătorului este fondat, iar
recursurile părţilor civile sunt nefondate.
Prima
instanţă, investită cu soluţionarea
laturii civile a cauzei, a constatat în mod corect întrunirea cumulativă a
condiţiilor ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru faptă
proprie, în persoana inculpatului, dar şi
condiţiile răspunderii
asiguratorului alături de inculpat aşa cum statuează Legea nr. 136/1995,
privind asigurările şi reasigurările în România.
Din acest punct de vedere, prima instanţă a constatat
că, în ceea ce priveşte izvorul pretenţiilor civile decurgând din fapta
ilicită a inculpatului J.D.L., acesta a fost condamnat în mod definitiv, prin
disjungerea laturii penale la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu
suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru comiterea infracţiunii de
ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 2 cod penal, prin sentinţa penală nr.
163/18.10.2011 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte.
S-a reţinut în fapt, în sarcina inculpatului că, la
data de 28.08.2009, în timp ce conducerea din direcţia Braşov către Ploieşti,
autovehiculul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare B-08-SAP, pe drumul
naţional IA, în afara localităţii Măneciu a pierdut controlul asupra direcţiei
de mers şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autotractor cu
semiremorcă, condus regulamentar, impact din care a decedat victima H.M. soacra inculpatului
(mama soţiei inculpatului J.C.M.) şi în acelaşi timp mama părţii civile H.S.D.
fratele soţiei inculpatului.
Prin urmare,
constatându-se existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului, prin
raportare la probele administrate dar şi la recunoaşterea inculpatului în
condiţiile prev. de art. 320/1 cod pr. penală,
instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia şi a disjuns soluţionarea
laturii civile a cauzei.
În cadrul acţiunii civile disjunse s-a reţinut că
părţile civile au exercitat acţiune civilă în procesul penal pentru suma de
200.000 euro daune morale, reprezentând prejudiciu moral nepatrimonial produs
prin decesul victimei.
Curtea constată că în speţă, în mod judicios prima
instanţă a constatat că sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare ce
reglementează răspunderea civilă delictuală, ca o consecinţă a unui accident de
circulaţie produs prin încălcarea normelor ce reglementează circulaţia
autovehiculelor pe drumurile publice, precum şi
răspunderea civilă a asiguratorului într-o atare situaţie.
Însă, în ceea ce priveşte întinderea daunelor morale
acordate părţilor civile, ceea ce constituie obiect al recursurilor de faţă,
curtea constată că prima instanţă a stabilit cuantumuri excesive şi exagerate pentru fiecare dintre părţile
civile, ignorându-se elemente esenţiale
configurate în doctrina şi practica judiciară în această materie.
Astfel, este adevărat că , daunele morale au
preponderent în rol compensatoriu şi reparatoriu, de acoperirea
prejudiciului moral nepatrimonial produs prin fapta ilicită ce constituie
infracţiune însă în egală măsură soluţiile jurisprudenţiale au evidenţiat
faptul că acestea trebuie să evite
îmbogăţirea fără justă cauză, limitându-se doar la a constitui o reparaţie
echitabilă şi justă, prin asigurarea unei compensări suficiente, car nu
exagerate, a prejudiciului moral suferit.
Este adevărat că, părţile civile au
solicitat, fiecare dintre ele, sume mult mai mari decât cele stabilite de
instanţa de fond, însă, în egală măsură, această instanţă a avut în vedere
faptul că aceste sume nu pot căpăta semnificaţia unei îmbogăţiri fără justă
cauză pentru titularii lor şi nici caracterul unor amenzi excesive pentru
inculpat, cu atât mai mult cu cât în cauză răspunderea penală a acestuia din
urmă a fost antrenată pentru comiterea unei infracţiuni comise cu forma de
vinovăţie a culpei şi nu a intenţiei.
În acelaşi timp însă, curtea observă că
potrivit probelor administrate în cauză,
între victimă şi părţile civile existau raporturi normale de familie, specifice
celor între părinţi şi copii ţinând seama de faptul că victima H.M. era mama
ambelor părţi civile.
În mod incontestabil decesul victimei a
fost de natură să producă celor două părţi civile un prejudiciu moral
nepatrimonial însă, nu se poate nega faptul că
acest rezultat socialmente periculos s-a produs în contextul în care
victima se afla în autovehiculul condus de ginerele său, inculpatul din
prezenta cauză, iar accidentul a fost rezultatul culpei exclusive a
inculpatului în încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează circulaţia pe
drumurile publice.
În atare situaţie, este evident că nu se
poate face abstracţie de raporturile de rudenie incidente între părţi,
constatându-se că inculpatul devine titular al obligaţiei de dezdăunare faţă de
propria sa soţie şi faţă de cumnatul său.
Acest aspect constituie un element de
bază al aprecierii întinderii daunelor morale, neputându-se nega faptul că
între victimă şi părţile civile existau raporturi normale de familie fără a se
face în vreun fel dovada existenţei unei
notorietăţi personale a victimei în
viaţa publică şi nici în spectrul familial,
acesta fiind caracterizat de
relaţii obişnuite de familie specifice, în raport de vârsta victimei de
90 de ani.
În atare condiţii, curtea apreciază că
sumele stabilite de prima instanţă sunt în mod cert exagerate şi nu respectă
principiul unei reparaţii juste a prejudiciului moral nepatrimonial raportat la
întinderea acestuia, aşa încât prin
cuantumul dispus de prima instanţă se ajunge la încălcarea principiului
îmbogăţirii fără justă cauză, mai ales în privinţa patrimoniului soţiei
inculpatului.
Prin urmare, recursul asiguratorului este fondat sub
acest aspect, astfel încât constatându-se incidenţa cazului de casare prev. de
art. 385/9 pct.17/2 cod pr. penală, prin hotărâre făcându-se o greşită aplicare
a legii în materia răspunderii civile delictuale, sentinţa atacată va fi casată
conform art. 385/15 pct.2 lit. d cod pr. penală, în sensul că se vor reduce
daunele morale de la suma stabilită de prima instanţă pentru fiecare din
părţile civile, la câte 10.000 euro, echivalent în lei la data plăţii efective,
pentru fiecare dintre părţile civile J.C.M. şi H.S.D.
La stabilirea întinderii acestei sume, curtea a avut
în vedere argumentele mai sus expuse, precum şi faptul că prin decesul
victimei s-au produs în mod neîndoielnic
consecinţe moral nepatrimoniale echivalente în privinţa fiecăruia dintre cei
doi copii ai victimei, nejustificându-se aşadar acordarea unor sume diferenţiate sub acest aspect.
Potrivit criteriilor expuse în cele ce preced, curtea
apreciază că suma de 10.000 euro este suficientă şi îndestulătoare pentru
acoperirea justă şi integrală a prejudiciului moral nepatrimonial produs
fiecăruia dintre cele două părţi civile prin decesul mamei lor.
În ceea ce priveşte cea de-a doua critică a
asiguratorului referitoare la greşita sa obligare la plata cheltuielilor
judiciare către părţile civile în cadrul procesului penal, curtea apreciază că
aceasta este nefondată, atâta vreme cât art. 50 al.1 din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările
în România stabilesc că „despăgubirile se acordă pentru sumele pe care
asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile
de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi
prin avarierea ori distrugerea de bunuri”.
Prin urmare, cum dispoziţiile
legale în această materie sunt lipsite de echivoc, raportat la forţa juridică a
legii ca act normativ edictat de forul legiuitor, curtea constată că sub acest
aspect hotărârea atacată este legală şi temeinică.
În privinţa recursurilor părţilor
civile, curtea le-a respins ca
nefondate, potrivit raţionamentului
expus mai sus, atâta vreme cât s-a apreciat că daunele morale ce le-au fost acordate prin hotărârea primei
instanţe sunt exagerate şi se impun a fi reduse, consecinţa firească fiind a
aprecierii ca nefondate a criticilor formulate de către cele două părţi civile.
( Judecător Cristina Georgescu ) |