Drept penal. Partea specială.
Infracţiunea de favorizarea infractorului. Elemente constitutive. Latură
subiectivă.
Cod penal, art. 264
În cadrul infracţiunii de
favorizare a infractorului, prev. de art. 264
Cod penal, esenţială este împrejurarea că autorul infracţiunii de
favorizare a infractorului să fi cunoscut persoana căruia îi conferă ajutor
este un infractor, deci o persoană care a săvârşit o infracţiune, aceasta fiind
de altfel o concluzie rezultată din însăşi
denumirea marginală a textului de lege, fiind de la sine înţeles că
favorizarea priveşte un infractor, în sensul de persoană participantă la
săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, incriminată şi sancţionată ca
infracţiune.
Atâta timp cât nu rezultă din
coroborarea mijloacelor de probă că la momentul pretinsei consumări a
infracţiunii, inculpatul ar fi avut intenţia de a acorda ajutor celuilalt
inculpat, pe care nici nu-l cunoştea, ori altui infractor, în scopurile enumerate
de art. 264 Cod penal, deci în lipsa laturii subiective specifice infracţiunii
prev. de art. 264 Cod penal, nu se poate reţine vinovăţia acestuia în
săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia
Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia penală nr. 923 din 28
iunie 2012.
Prin sentinţa penală
nr.51/06.03.2012 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte s-au dispus
următoarele:
1. În baza art. 85 alin.1 din
OUG.195/2002, cu aplicarea art.37 lit. b) C.pen. a fost condamnat inculpatul D.V., la pedeapsa de 1 an si 6 luni
închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere, pe drumurile publice,
a unui autoturism neinmatriculat.
In
baza art. 86 alin.1 din OUG.195/2002, cu aplicarea art.37 lit.b) C.pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani
închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe
drumurile publice,fără permis.
In
baza art. 87 alin.1 din OUG.195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare,
pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice, a unui
autovehicul, de către o persoană având o
îmbibatie alcoolică peste 0,80 g/l.
In
baza art. 33 lit.a) si art. 34 lit.b) C.penal
s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, 2 ani si 6 luni
închisoare, care a fost sporită cu 6(
şase ) luni, inculpatul având de
executat pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
In
baza art. 71 alin.1 si 2 C.penal s-au interzis inculpatului drepturile
prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a) teza a II-a, lit.b) si lit.c) C.penal, în
acest din urmă caz dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
2.In
baza art. 11 pct.2 lit.a) raportat la art. 10 lit.d) C.proc.pen. a fost
achitat inculpatul V.C.E., pentru
săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.264 alin.1 C.pen., de favorizare a
inculpatului.
Pentru
a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, pe baza probelor
administrate, următoarea situaţie de
fapt:
In
data de 11 aprilie 2009, în jurul orelor 3,00, inculpatul D.V conducea, pe DN 1A, în localitatea
Măgurele, jud. Prahova, motociclul marca Kawasaki, de culoare vişinie, cu seria
şasiului ………….. , fără a avea montată plăcuţa de înmatriculare.
La
un moment dat a pierdut controlul vehiculului şi a părăsit carosabilul,
lovindu-se de un podeţ de beton în partea dreaptă a drumului.
Martorul
P. I., care circulând în spatele inculpatului a surprins momentul impactului, a
sunat la serviciul de urgenţă 112, iar inculpatul a fost transportat cu
ambulanţa, la
Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploiesti.
Din
verificările efectuate s-a constatat că inculpatul nu poseda permis de
conducere şi avea o alcoolemie de 1,85 g/l alcool pur în sânge, conform
buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1236 din 13 aprilie 2009
eliberat de Serviciul de Medicină Legală Ploiesti.
De
asemenea, s-a mai constatat că motociclul marca Kawasaki condus de inculpat nu
avea plăcuţe de înmatriculare, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de
Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor comunicând că motocicleta cu seria
şasiului identificată la faţa locului nu figurează înregistrată în evidenţa
naţională a vehiculelor.
In
aceeaşi noapte, în cursul cercetării la faţa locului, un poliţist de la Serviciul Politiei
Rutiere a solicitat poliţistului comunitar N. C. şi celor doi paznici ai
Primăriei comunei Măgurele, aflaţi în serviciu T. Gh. D. si T. I., să preia şi
să depoziteze, la sediul politiei comunitare, vehiculul implicat în accident.
La
locul accidentului s-a deplasat T. I. care, întâmpinând dificultăţi în a
transporta vehiculul, cu masă mare şi transmisia blocată, a solicitat ajutorul
poliţistului comunitar şi a celuilalt paznic.
Împreună,
au transportat motocicleta la sediul politiei comunitare unde N. C. a făcut
următoarea menţiune în caietul de raport : „In jurul orelor 3,30, în timp ce ne
aflam în zona Valea Teleajenului … am fost sunat de agentul de pază T. I. că
este solicitat de A. V. de la politia rutieră să-l însoţească la un accident
rutier. Ne-am deplasat la Primărie … ne-am deplasat la zona unde avusese loc
accidentul. La faţa locului am găsit motocicleta implicată în accident,
accidentatul era transportat la spital. La solicitarea agentului de politie am
adus motocicleta la sediu”.
La
o oră de la terminarea serviciului de către agent N. C., a început serviciul
inculpatul V. C. E.. Însemnările sale, în acelaşi caiet si imediat după cele
ale colegului său, nu fac nici o menţiune referitoare la vehiculul lăsat în
sediul Politiei comunitare.
S-a
reţinut însă că inculpatul a aflat, din raportul colegului său, că motocicleta
fusese implicată într-un accident.
In jurul orelor 7,30 au venit
două persoane, pe care inculpatul nu le
cunoştea şi care au solicitat restituirea motocicletei. Pe baza descrierii
obiectului , făcută de către cele două persoane, inculpatul a restituit
motocicleta celor două persoane, una dintre acestea fiind identificată
ulterior, ca fiind fratele inculpatului D. V., numitul D. M.-Gh..
Instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt descrisă
mai sus prin coroborarea tuturor probelor administrate la urmărirea penală şi
în faza cercetării judecătoreşti.
In
drept, instanţa de fond a reţinut că faptele inculpatului D. V. , astfel cum au
fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor
prev.de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002,
prev. de art. 86 alin. 1 din OUG
195/2002 şi respectiv prev.de art. 87
alin. 1 din OUG 195/2002, fiecare cu aplicarea disp. art. 37 lit. b Cod penal,
dispunând condamnarea acestuia.
În
privinţa faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul V. C. E.,
infracţiunea prev.de art. 264 alin. 1 Cod penal, de favorizare a infractorului,
la primul grad de jurisdicţie, din interpretarea probelor administrate, s-a
concluzionat că inculpatul nu a acţionat cu intenţie.
Sub
acest aspect, s-a reţinut că potrivit doctrinei penale şi a practicii
judiciare, infracţiunea de favorizare a infractorului se săvârşeşte cu intenţie
directă sau indirectă. Favorizatorul îşi dă seama şi vrea să dea ajutor unui
infractor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori
pentru a-i asigura folosul sau produsul infracţiunii, prevăzând că prin aceasta
creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, urmare pe care o
doreşte sau o acceptă. Este suficient (dar şi necesar ) să fi ştiut că cel
căruia îi dă ajutorul este un infractor, adică o persoană care a săvârşit o
infracţiune (O.Loghin, T. Toader Drept Penal Roman, partea specială pg.406).
Instanţa
de fond a constatat că, din probele administrate în cauză nu rezultă că acest inculpat a cunoscut că s-a săvârşit o
infracţiune şi că prin restituirea motocicletei îl ajută pe inculpatul D. V.
Astfel,
menţiunea din caietul de serviciu este în sensul producerii unui accident (care
nu echivalează în mod necesar cu o infracţiune), iar inculpatul V. C. E. nu îl
cunoaşte nici pe D. V. şi nici pe fratele acestuia, D. M. Gh.
Mai
mult, era prima împrejurare în care un vechiul implicat într-un accident era
lăsat, fără documente în care să se specifice împrejurările concrete în care
s-a produs acel accident, în păstrarea poliţiei comunitare Măgurele, iar
restituirea bunurilor pierdute sau abandonate se făcea, potrivit declaraţiilor
martorilor, pe baza descrierii acestora de către pretinsul proprietar sau
posesor.
Desigur
că se poate vorbi despre neglijenta inculpatului care, dată fiind natura
serviciului său, trebuia să facă verificări suplimentare, înainte de
restituirea motocicletei însă nu de intenţia directă sau indirectă de a ajuta
un inculpat.
S-a
mai observat şi că motivarea actului de trimitere în judecată cu privire la
acuzaţia adusă acestui inculpat este succintă şi neconvingătoare, reţinerea
cunoaşterii, de către inculpat, a situaţiei de fapt neavând sprijin în probele
administrate.
Împotriva
acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de
Munte şi inculpatul D. V.
În recursul promovat de către
Parchet au fost formulate critici în ceea ce priveşte netemeinicia, sub
aspectul greşitei achitări a inculpatului V. C. E., deoarece din probele
administrate, reiese că inculpatul a urmărit, cu intenţie să-l ajute pe
inculpatul D. V., pentru a îngreuna efectuarea urmăririi penale, prin
restituirea motocicletei implicată într-un accident de circulaţie .
In mod netemeinic, instanţa a
reţinut că, fapta nu a fost săvârşită cu intenţie, având în vedere că
inculpatul a restituit motocicleta unor persoane fără a le solicita actele de
identitate, deci fără a efectua un minim de verificări impuse de procedura
comună în astfel de cazuri.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei
penale şi, în cadrul rejudecării cauzei, să se dispună condamnarea inculpatului
V. C. E. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută
şi pedepsită de art.264 alin.1 C.pen.
Recursul Parchetului este
nefondat.
In sarcina inculpatului V. C. E.,
agent de politie comunitară la Primăria Măgurele, s-a reţinut că a dat ajutor,
fără o înţelegere prealabilă inculpatului D. V., ajutor constând in
încredinţarea motociclului marca Kawasaki unor necunoscuţi şi îngreunând
urmărirea penală aflată în desfăşurare.
Curtea
observă că este de netăgăduit, iar inculpatul intimat nici nu a negat,
împrejurarea că acesta a procedat la
restituirea motociclului implicat în accident către două persoane de sex
masculin ce s-au prezentat la sediul Poliţiei Comunitare, instituţie al cărui
angajat era inculpatul.
Restituirea
s-a făcut însă în baza convingerii inculpatului în sensul că cel puţin una din
persoanele solicitate era atât proprietarul (ori posesorul bunului) deoarece bunul a fost descris de
către solicitanţi şi corespundea celui care fusese lăsat în incinta sediului
Poliţiei Comunitare Măgurele.
Această
stare de fapt reiese din declaraţia dată de către inculpatul V. C. E. în cursul
urmăririi penale ( filele 65-66 dosar fond) precum şi din declaraţia dată de către acelaşi inculpat în
cursul judecăţii ( fila 21 dosar fond).
Incontestabilă
este şi împrejurarea că în momentul restituirii bunului, inculpatul nu a
încheiat un înscris constatator al acestei restituiri.
Însă,
aşa cum însuşi inculpatul a declarat, restituirea s-a făcut în condiţiile în
care inculpatul nu a cunoscut faptul că motociclul fusese implicat într-o infracţiune,
ci doar într-un accident rutier, deoarece, în
declaraţia dată la urmărirea penală, inculpatul a recunoscut că a citit
menţiunile colegului său de serviciu din tura precedentă, efectuate în
registrul de rapoarte zilnice al Poliţiei Comunitare.
Or,
aceste menţiuni efectuate în registrul respectiv ( filele 30-31 dosar urmărire
penală) de către agenţii de poliţie comunitară N.C. şi A. M. se referă textual,
la următoarele: „ în jurul orelor 3,30 am fost sunat de agent de pază T. I.
care a fost solicitat de agentul de poliţie A. V. de la poliţia rurală să-l
însoţesc la un accident rutier…. Ne-am deplasat în zona unde avusese loc
accidentul… La faţa locului am găsit
motocicleta implicată în accident, accidentatul era transportat la spital. La
solicitarea agentului de poliţie am dus motocicleta la sediu”.
În
acelaşi timp, Curtea mai constată că nici de către cei doi agenţi ai poliţiei
comunitare semnatari ai menţiunilor de mai sus, nu a fost încheiat vreun alt
înscris din care să rezulte preluarea vehiculului implicat în accident.
În
mod logic, expresia ,, am dus motocicleta la sediu’’ din consemnările de mai
sus nu înseamnă decât transportarea efectivă la sediul poliţiei comunitare şi
nu se referă în mod necesar la preluarea în custodie a acestui bun, cu atât mai
mult cu cât în acest sens nu a fost încheiat nici un alt înscris doveditor,
nici de către agentul poliţiei rutiere, nici de către cei care au adus bunul în
locul respectiv.
Aşa
fiind, este evident că aparenţa preluării şi primirii bunului în incinta
sediului Poliţiei Comunitare era aceea a ,,implicării’’ sale într-un accident
rutier, deci nu neapărat într-o infracţiune, deoarece nicio menţiune privitoare
la vreo infracţiune, şi cu atât mai puţin la autorul acesteia, nu rezultă din conţinutul registrului de
serviciu aşa cum a fost prezentat în detaliu mai sus.
Or, potrivit art. 75 din O.U.G.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, accidentul de circulaţie este
evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii: a) s-a produs pe un
drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea
loc; b) a avut ca urmare decesul,
rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul
sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puţin un
vehicul în mişcare.
Cum însăşi definiţia legală nu
face referire la săvârşirea unei infracţiuni, reiese că intimatul inculpat,
fundamentându-şi decizia de a restitui bunul pe menţiunile făcute de colegii
săi în registru, a putut lua în calcul şi faptul că nu toate accidentele de
circulaţie constituie infracţiuni.
În
această situaţie, în mod corect a apreciat prima instanţă că nu se poate prune
problema existenţei laturii subiective specifice infracţiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264
Cod penal.
Din
conţinutul incriminării instituite în art. 264 Cod penal rezultă că latura
subiectivă specifice asteia este dosar intenţia, în ambele forme ale acesteia.
Esenţială
este împrejurarea că autorul infracţiunii de favorizare a infractorului să fi
cunoscut persoana căruia îi conferă ajutor este un infractor, deci o persoană
care a săvârşit o infracţiune, aceasta fiind de altfel o concluzie rezultată
din însăşi denumirea marginală a textului de lege care este „ favorizarea
infractorului”, fiind de la sine înţeles că favorizarea priveşte un infractor,
în sensul de persoană participantă la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea
penală, incriminată şi sancţionată ca infracţiune.
În
condiţiile în care menţiunile efectuate
în registrul de serviciu nu conţineau nici o referire la potenţiala săvârşire a
unei infracţiuni ori la eventualul infractor, ci doar la implicarea vehiculului
într-un accident de circulaţie, care are o sferă mult mai extinsă decât cea
privind săvârşirea unei infracţiuni, aşa cum s-a specificat mai sus, este
evident că reprezentarea în plan psihic a restituirii bunului, de către
intimatul inculpat V. C. E., nu poate fi aceea a ajutorului dat unui infractor
pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea
pedepsei, aşa cum cere textul de lege.
Aşa
cum în mod judicios a interpretat şi instanţa de fond, simpla restituire a
motociclului, fără a se corobora aceasta cu alte mijloace certe de probă din
care să rezulte, cel puţin indirect că restituirea s-ar fi făcut în scopurile
enumerate mai sus, nu poate conduce la antrenarea răspunderii penale a
inculpatului intimat V. C. E..
Atâta
timp cât, însăşi preluarea bunului s-a realizat
fără încheierea unui înscris prevăzut de dispoziţiile codului de
procedură penală, ca mijloc de probă, deci fără a se întocmi un proces verbal
de predare - primire ori de preluare în custodie, este evident că, potrivit principiului simetriei,
nu se poate pune problema unei restituiri situată în afara condiţiilor legale.
Pe
de altă parte, din examinarea actelor dosarului rezultă că accidentul a avut
loc în jurul orelor 3,00, deci pe timp de noapte, iar procesul verbal de
constatare a fost încheiat de către agentul de poliţie rutieră în cursul
dimineţii, între orele 6,30-8,30, într-un singur exemplar (filele 10-13 dosar
fond) aşa încât, la momentul restituirii, inculpatul intimat, necunoscând nici
situaţia de fapt şi nici persoana
potenţialului infractor, nu putea avea reprezentarea ajutorului dat unui
(eventual) infractor.
Or,
pe baza simplelor menţiuni din registrul de serviciu al poliţiei comunitare,
astfel cum sunt descrise mai sus, nu se poate concluziona că, prin restituirea
bunului s-ar produce vreuna din consecinţele enumerate în art. 264 Cod penal,
atâta timp cât nici preluarea bunului nu se făcuse prin întocmirea unor
înscrisuri doveditoare ale acestei operaţiuni, din care să se fi conturat, în
mod rezonabil, existenţa unei fapte prevăzute de legea penală, definită de lege
ca infracţiune ori din care să se fi conturat posibilitatea exercitării unei
urmăriri penale, pentru a se putea pune problema zădărnicirii desfăşurării
acesteia.
În
plus, concluzia de mai sus este întărită şi de adresa 4944/22.12.2010 eliberată
de către Primăria Măgurele - fila 29 dosar urmărire penală - din care reiese că
nu a fost întocmit nici un proces verbal de custodie şi nici un alt document la
preluarea bunului, iar motocicleta implicată în accident a fost depozitată pe
holul primăriei la rugămintea agentului de poliţie rutieră, pe motivul ,, să nu
rămână în drum’’.
În raport de aceste argumente,
Curtea constată că lipseşte latura subiectivă infracţională, care este doar
intenţia directă ori indirectă, atâta timp cât nu rezultă din mijloacele de
probă enumerate mai sus, că la momentul predării bunului, inculpatul intimat ar
fi avut intenţia de a acorda ajutor celuilalt inculpat, pe care nici nu-l
cunoştea, ori altui infractor, în scopurile enumerate de art. 264 cod penal.
În
lipsa laturii subiective specifice infracţiunii prev. de art. 264 Cod penal,
este evident că soluţia de achitare dispusă de către prima instanţă este
conformă atât probelor administrate, cât şi doctrinei şi jurisprudenţei în
materia acestei infracţiuni, neputându-se pune problema antrenării răspunderii
penale a inculpatului V. C. E., aşa cum în mod corect a apreciat şi instanţa de
fond, sentinţa fiind legală sub acest aspect.
Pentru aceste argumente, recursul
declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, a fost
respins, ca nefondat, conform art.38515 pct.1 lit.b C.proc.penală.
