Drept penal. Partea generală.
Pedepsele. Pedepse accesorii. Aplicarea pedepselor accesorii faţă de inculpatul
major.
Cod proc. penal, art. 386 alin.
1, lit. e
Potrivit deciziei nr. 74/2007
pronunţată de I.C.C.J. pe calea recursului în interesul legii, s-a stabilit că
dispoziţiile art. 71 cod penal privitoare la pedepsele accesorii se
interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prev. de art. 74 lit. a)
teza I – lit. c) cod penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii ci
se va supune aprecierii instanţei, in funcţie de criteriile stabilite în art.
71 al.3 cod penal.
În situaţia în care prima
instanţă nu a realizat o analiză a acestor criterii prevăzute de art. 71 al.3
cod penal, referitoare la natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările
cauzei şi persoana infractorului, omisiunea de a aplica inculpatului pedepsele
accesorii nu este justificată prin aprecierea ca inoportună a aplicării lor, ci
reprezintă în realitate o greşită aplicare a legii, iar neaplicarea pedepselor
accesorii nu-şi găseşte fundament într-o apreciere raţională şi obiectivă.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia
Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia penală nr. 1644 din 7 decembrie 2012.
Prin sentinţa penală nr.
103/15.05.2012 pronunţată de Judecătoria Pucioasa s-au dispus următoarele:
1.În
baza art. 208 alin 1 – 209 alin 1 lit. a şi g alin 3 lit. h cod pen., cu
aplic.art. 75 alin 1 lit.c Cod penal, cu
aplicarea art. 3201 Cod proc.pen, a fost
condamnat inculpatul M.I. la pedeapsa de
1 an închisoare.
În baza art. 81 Cod pen., s-a dispus suspendarea condiţionata a
executării pedepsei, iar în baza art. 82 Cod pen., s-a stabilit termen de încercare de 3 ani,
din care 1 an pedeapsa aplicată şi 2 ani termenul prevăzut de lege şi i s-au
pus în vedere inculpatului consecinţele nerespectării prevederilor art. 83 Cod
pen.
2. Prin aceeaşi sentinţă, în baza
art. 208 alin 1 – 209 alin 1 lit. a, g si alin 3 lit. h Cod pen., cu aplicarea
art. 99 şi următoarele Cod pen., cu
aplicarea art. 3201 Cod proc.pen., a
fost condamnat inculpatul L.G.E la pedeapsa de
2 ani închisoare.
In baza art. 81 Cod pen., s-a dispus suspendarea condiţionata a
executării pedepsei, iar în baza art. 82 Cod pen., s-a stabilit termen de încercare de 4 ani, din care 2 ani
pedeapsa aplicată şi 2 ani termenul prevăzut de lege şi i s-au pus în vedere inculpatului consecinţele
nerespectării prevederilor art. 83 Cod pen.
S-au aplicat disp. art 71-64 lit a
teza II lit b cod pen., si art 71 alin 5 Cod pen.
In baza art. 14, 15 si 346 Cod
proc.pen., au fost obligaţi inculpaţii
în solidar, inculpatul minor în solidar cu partea responsabil civilmente L. C.
la plata sumei de 6548,36 lei către partea civilă Romtelecom S.A.-Ploieşti
reprezentând despăgubiri civile.
Pentru
a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, pe baza probelor
administrate, următoarele:
În noaptea de 6.07.2011 inculpaţii L. G. E. şi
M. I. au sustras de la periferia comunei Moroieni, din zona motelului Moroieni
aproximativ 400 m
cablu telefonic care face parte din reţeaua aeriană aparţinând părţii vătămate
Romtelecom SA Ploieşti. In acest scop, inculpaţii s-au urcat pe stâlpul de
susţinere a cablurilor aeriene de unde au procedat la tăierea acestuia iar după
coborârea cablului la nivelul solului au procedat la secţionarea acestuia.
Pentru a transporta bunul însuşit, inculpaţii au folosit autoturismul cu nr. de
înmatriculare …… aparţinând martorului
S. M., autoturism pe care ulterior l-au abandonat.
Împotriva
acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, Ministerul Public -
Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, precum şi inculpatul L.G.E.
În
recursul promovat de către Ministerul Public se critică sentinţa pentru
nelegalitate în raport de două motive, ambele vizându-l pe inculpatul M. I. :
un prim motiv vizează aplicarea unei pedepse nelegale, deoarece instanţa a
dispus condamnarea inculpatului major M. I. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru
infracţiunea prev. şi ped. de art. 208
alin 1 – 209 alin 1 lit a şi g alin 3 lit. h Cod pen., cu art. 75 alin 1 lit
c Cod pen., cu aplicarea art. 3201 Cod
proc.pen, însă această pedeapsă se situează sub minimul prevăzut de lege care
este acela de 2 ani şi 8 luni
închisoare, minim rezultat prin aplicarea art. 320/1 C.proc.pen.
Cel
de al doilea motiv de recurs priveşte neaplicarea pedepselor accesorii faţă de
inculpatul major M. I., susţinându-se că
instanţa de fond a aplicat inculpatului minor la data săvârşirii faptei
L. G. E. pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi lit. b Cod
penal.
Aceste pedepse accesorii nu au
fost însă aplicate şi inculpatului major M. I., iar dacă instanţa ar fi avut în vedere decizia în interesul Legii nr. 74/2007
ar fi trebuit să motiveze de ce nu înţelege să aplice inculpatului major
pedepsele accesorii, mai ales că aceste pedepse, după cum s-a arătat, au fost
aplicate inculpatului minor.
Se
solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar pe fond
majorarea pedepsei aplicate inculpatului Măruntu Ionuţ, urmând ca aceasta să se
situeze peste limita de 2 ani şi 8 luni închisoare, precum şi aplicarea
pedepselor accesorii faţă de acest inculpat, urmând ca totodată acestea să fie
suspendate, conform art. 71 alin. 5 Cod penal.
Recurentul inculpat L.G.E. a
criticat sentinţa primei instanţe pentru netemeinicie în ceea ce priveşte
individualizarea pedepsei principale aplicate, susţinând că aceasta este
excesivă în raport de pericolul social concret al faptei şi de circumstanţele
sale personale, invocând în acest sens starea de minoritate în care s-a aflat
la momentul comiterii faptei, acoperirea prejudiciului creat, precum şi conduita sinceră pe care a
adoptat-o încă de la începutul procesului penal.
S-a
solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi reindividualizarea
judiciară a sancţiunii prin reducerea duratei pedepsei principale, conform art.
109 Cod penal, care stabileşte reducerea
pedepsei la jumătate în cazul inculpaţilor minori, precum şi prin
reţinerea circumstanţelor atenuante facultative judiciare prevăzute de art. 74
şi art. 76 Cod penal.
Curtea a constatat că recursul
Ministerului Public este fondat, iar recursul declarat de către inculpatul L.G.
E. este nefondat.
Recursul
parchetului este fondat, sentinţa atacată fiind nelegală, deoarece prima
instanţă a realizat o greşită aplicare a dispoziţiilor privind reducerea
pedepsei prin efectual recunoaşterii vinovăţiei şi al simplificării procedurii
judiciare, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul major M. I..
Astfel, acest inculpat a fost
condamnat prin sentinţa recurată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru
comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art 208 alin 1 – 209 alin 1
lit. a şi g alin. 3 lit. h cod pen., cu aplic. art. 75 alin.1 lit. c Cod penal,
cu aplicarea art. 3201 Cod proc.pen.
Pentru această infracţiune,
pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 4 la 18 ani.
Trecând peste faptul că, celălalt
inculpat, aflat însă în stare de minoritate, şi anume L.G.E., a fost sancţionat
cu o pedeapsă sporită, aceea de 2 ani închisoare, nejustificându-se un
tratament sancţionator mai aspru în cazul minorului decât în cazul majorului,
Curtea a constatat însă că pedeapsa aplicată inculpatului major M. I. este situată în afara limitelor legale.
Astfel, câtă vreme pentru
infracţiunea de furt calificat al unor cabluri de telecomunicaţii, legea
prevede pedeapsa închisorii de la 4 la 18 ani, rezultă că, prin aplicare
reducerii înscrise în art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală (reducerea cu o
treime raportată la limitele pedepsei) limita minimă în cazul inculpatului
major este de 2 ani şi 8 luni.
Aşadar, o pedeapsă de 1 an
închisoare aplicată inculpatului major apare ca nelegală, în condiţiile în
care, limita minimă a pedepsei era aceea de 2 ani şi 8 luni închisoare.
Prin urmare, constatându-se că la
primul grad de jurisdicţie s-a făcut o greşită aplicare a legii în cazul
inculpatului major M. I., căruia i-a fost aplicată o pedeapsă în afara
limitelor legale, Curtea a constatat că recursul Ministerului Public este
fondat sub acest aspect, fiind incident cazul de casare prev. de aret. 385/9
alin.1 pct. 17/1 Cod procedură penală, aşa încât calea de atac a fost admisă, casându-se în parte sentinţa recurată
şi majorându-se pedeapsa aplicată inculpatului M. I., pentru comiterea
infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a şi g şi alin. 3 lit.
h cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c C.pen. şi cu aplicarea art. 320/1 C.proc.pen.
de la 1 an închisoare la 3 ani închisoare, precum şi termenul de încercare a
suspendării condiţionate a executării pedepsei dispuse în ceea ce-l priveşte pe
acest inculpat, în conformitate cu prevederile art. 82 C.pen. de la 3 ani la 5
ani.
Şi cel de al doilea motiv de
recurs invocat în calea de atac promovată de către Parchet a fost apreciat ca fondat, deoarece s-a
observat că prima instanţă a omis să
plice inculpatului major pedepsele accesorii reglementate de dispoziţiile
legale, omisiunea nefiind motivată însă de o apreciere justificată în acest
sens, câtă vreme în cazul inculpatului minor, devenit între timp major, totuşi
aceste pedepse au fost aplicate.
Într-adevăr, potrivit deciziei
nr. 74/2007 pronunţată de I.C.C.J. pe calea recursului în interesul legii s-a
stabilit că dispoziţiile art. 71 Cod penal privitoare la pedepsele accesorii se
interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prev. de art. 74 lit. a)
teza I – lit. c) Cod penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii ci
se va supune aprecierii instanţei, in funcţie de criteriile stabilite în art.
71 al.3 Cod penal.
Or, se constată că prima instanţă
nu a realizat o analiză a acestor criterii prevăzute de art. 71 alin. 3 Cod
penal, care se referă la natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările
cauzei şi persoana infractorului.
Prin urmare, cum s-a omis la
primul grad de jurisdicţie a se face analiza acestor criterii, curtea constată
că omisiunea primei instanţe de a aplica inculpatului pedepsele accesorii nu
este justificată prin aprecierea ca inoportună a aplicării lor, ci reprezintă
în realitate o greşită aplicare a legii, sens în care se concluzionează că
neaplicarea pedepselor accesorii nu-şi găseşte fundament într-o apreciere
raţională şi obiectivă, raportat la criteriile prev. de art. 71 al.3 Cod penal,
fiind deci incident cazul de casare menţionat mai sus.
