avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Drept de autor. Opere de arhitectură. Soluţii arhitecturale diferite. Lipsa răspunderii civile delictuale
 
Curtea de Apel Cluj, Secţia I­a civilă, decizia nr. 72/A din 4 iulie 2012
 
Prin sentinţa civilă nr. 69 din 22 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Universitatea „B.B.” Cluj­Napoca, fiind respinsă acţiunea civilă formulată de reclamantul N.C.I. şi SC „ P.I.” S.R.L., împotriva pârâtei Universitatea B.B. Cluj­Napoca, a fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de Universitatea B.B. împotriva chemaţilor în garanţie R.O. şi SC I.P. SRL, reclamanţii fiind obligaţi să­i plătească în solidar pârâtei suma de 3.039,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată respingând alte pretenţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că soluţionarea, atât a excepţiei invocate, cât şi a cererii de chemare în judecată, trebuie realizată în baza principiului disponibilităţii, anume a motivelor de fapt şi de drept, invocate în susţinerea pretenţiilor. Stabilirea calităţii procesuale pasive presupune, în general, existenţa unei identităţi între debitorul obligaţiei şi pârât.
Justificarea calităţii procesuale, rezultă din dovedirea presupusului acord al pârâtei în folosirea de către chemaţii în garanţie a studiului de prefezabilitate.
Conform, contractului încheiat între părţi, art. 6, proiectul devine proprietate beneficiarului, după achitarea integrală a obligaţiilor de plată care decurg din contract şi poate fi folosit o singură dată, la realizarea obiectivului la care se referă contractul. Art. 7 prevede că drepturile de autor referitoare la documentaţia tehnico economică nu pot fi folosite decât în scopul stabilit în contract şi nu pot fi refolosite, revândute sau înstrăinate de beneficiar fără acordul scris al proiectantului.
Anterior edificării construcţiei, au fost parcurse fazele premergătoare, respectiv întocmirea studiului de prefezabilitate, a proiectului de autorizare de construire. Analizând interogatoriul administrat pârâtei care a recunoscut că a pus la dispoziţia participanţilor studiul de prefezibilitate întocmit, iar în concluziile scrise se susţine faptul predării lucrărilor şi actelor întocmite pentru studiul de prefezabilitate chematei în garanţie, în vederea realizării documentaţiei necesare pentru realizarea construcţiei spaţiului de învăţământ. De altfel, şi prin întâmpinarea chemaţilor în garanţie, se recunoaşte că studiul de prefezabilitate a fost pus la dispoziţia lor, însă în scopul declarat pentru realizarea obiectivului.
Din această perspectivă, tribunalul a apreciat că, în cauză, pârâta are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care, în temeiul art. 137 C.p.c. această excepţie a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, în vederea verificării dacă există asemănări majore între opera de arhitectură edificată şi studiul de prefazibilitate în proporţie de peste 50 %, a fost administrată proba cu expertiza.
În ceea priveşte expertiza efectuată, raportat la caracterul specific al obiectul cererii de chemare în judecată şi a cunoştinţelor de specialitate limitate ale instanţei în acest domeniu, concluziilor cuprinse în raport li se va da o importanţă mărită, în condiţiile în care fiecare dintre părţi a desemnat un expert asistent, expert care a semnat întregul material al expertizei.
Încă de la început, trebuie avute în vedere şi prev. art. 3 din Legea nr. 8/1996, în care se defineşte cine este autor al unei opere ce se bucură de protecţie.
În această situaţie, este foarte greu a se determina dacă, dintr­o anumită lucrare, cineva este autorul a 50 %, printr­o lucrare cu o existenţă de sine stătătoare şi care nu este organic legată de acea lucrare.
Reclamanţii au întocmit un studiu de fezabilitate, iar chemaţii în garanţie un proiect de autorizare construcţie. Cele două lucrări au o individualitate distinctă.
Cum rezultă şi din cuprinsul raportului de expertiză, studiul de fezabilitate, prin cele trei pagini scrise, nu descrie detaliat funcţiunile şi indicatorii spaţiali, aşa cum au fost înscrise în temele de proiectare, dând valori sumare – totaluri – pentru colegiul universitar. Nu există memoriu, concept de arhitectură şi nici desfăşurătorul funcţionării spaţiilor funcţionale.
Raportat la conţinutul concret al celor două lucrări, s­a apreciat că acestea sunt lucrări diferite.
Prin raportul de expertiză, s­a răspuns la cele două obiective plecând de la perspectiva unui arhitect, în sensul că arhitectura propriu ­zisă a spaţiului din studiul de fezabilitate şi planul de autorizare – construcţie sunt diferite. Legarea funcţiunilor cu spaţiile de circulaţie sunt asemănătoare şi din motive de comunicare directă.
Între elementele arhitecturale şi funcţionale ale operelor de arhitectură, respectiv studiul de prefezabilitate, studiul de fezabilitate şi proiectul de autorizare ­construcţie, nu se regăsesc identităţi, decât la numărul de nivele, adică parter şi două etaje.
Sunt identice, în cazul elementelor funcţionale ale operelor de arhitectură, denumirea şi destinaţia obiectivului, denumirea spaţiilor utile, suprafeţele utile funcţionale, numărul acceselor principale pe verticală. Restul elementelor de arhitectură nu sunt identice.
Plecând de la aceste concluzii, argumentele cuprinse în susţinerea identităţii sau folosirii în proporţie de peste 50 %, din studiul de fezabilitate, respectiv concepţie arhitecturală şi amplasarea identică a principalelor funcţiuni nu a putut fi primit, în sensul de a se considera că, prin proiectul de autorizare a construcţiei, s­a adus o atingere operei studiului de fezabilitate.
Toate lucrările efectuate în vederea obţinerii autorizaţiei de construire au fost circumscrise anumitor criterii impuse, fie de beneficiari, fie de specificul obiectivului, fie de spaţiul teren avut la dispoziţie.
Terenul aflat la dispoziţie justifică în mare măsură dimensiunea, gabaritul general al clădirii, aproape identic. Însă, în toate cele trei faze, acest aspect a fost tratat aproape identic.
De aceea, important în cauza de faţă, este a se determina dacă aspectele ce pot fi considerate specifice acestei opere (studiu de fezabilitate) au fost preluate în proiectul de autorizaţie a construcţiei.
Conf. dr. arhitect V.P.. a arătat că, între soluţiile de arhitectură ale celor două lucrări, există asemănări planimetrice, dar acestea se datorează, atât temei de proiectare, care este aceeaşi, cât şi amplasamentului. Gabaritele, suprafeţele şi relaţiile funcţionale sunt identice sau asemănătoare, având în vedere exigenţele beneficiarilor şi normativele de proiectare privind spaţiile de învăţământ.
Spaţialitatea holului reflectă personalitatea proiectantului, iar conceptele arhitecturale, plastica faţadelor şi forma acoperişului sunt diferite.
Având în vedere aceste opinii, exprimate de specialişti, nu s­a putut aprecia că, prin studiul de fezabilitate întocmit de reclamanţi, s­a creat o operă de arhitectură în sensul Legii nr. 8/1996, operă care să fie vătămată, în sensul preluării unora din elementele conţinutului său într­o altă operă.
Concluziile raportului de expertiză au dus înspre verificarea incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 8 /1996, care prevăd că ideile nu sunt supuse dreptului de autor.
Or, în cuprinsul studiului de fezabilitate, aşa cum a rezultat şi din concluziile expertizei la care toţi experţii au achiesat, nu există elemente specifice creatoare, apte de a fi proteguite în condiţiile legii, atâta timp cât, în proiectul de autorizare a construcţiei, nu se găseşte niciun element specific, propriu unei concepţii personale, cuprinse în studiul de fezabilitate şi care să justifice o notă personală a autorului.
Este firesc ca, până la un anumit punct, ţinând cont de condiţiile şi solicitările beneficiarului, dar şi de finalitatea specifică a construcţiei, respectiv spaţiu de învăţământ, să existe anumite similitudini sau apropieri din punct de vedere al elementelor nearhitecturale, care să influenţeze soluţia arhitecturală, însă aceasta nu poate duce la concluzia unei preluări a ideilor din studiului de fezabilitate şi care să aducă atingere operei create prin acesta.
De altfel, în cuprinsul expertizei, în ceea ce priveşte elementele arhitecturale, analiza lor denotă o diferenţă majoră între acestea.
Argumentul invocat în susţinerea cererii de chemare în judecată, dedus din procesul – verbal încheiat de Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Braşov, Covasna, Harghita, poate fi interpretat în sensul în care se arată că „în ceea ce priveşte planurile, este evident că d­nul R. a dezvoltat soluţia d­nului N.”, ca aflându­ne în situaţia unor lucrări, diferite.
Proiectul de autorizare a unei construcţii este o lucrare mult mai amplă decât un studiu de fezabilitate, iar o astfel de lucrare este, faţă de un studiu de fezabilitate, într­adevăr, o dezvoltare, în sensul oferirii tuturor elementelor arhitecturale şi nearhitecturale, în vederea edificării unei construcţii.
În ceea ce priveşte elementele presupus comune între studiul de fezabilitate şi P.A.C., a mai fost analizat şi studiul de prefezabilitate, întocmit de către chemaţii în garanţie şi care a fost o lucrare anterioară studiului de prefezabilitate.
Elementele generale au fost schiţate pentru prima dată în această lucrare, lucrare care a suferit o dezvoltare prin efectuarea studiului de prefezabilitate, însă nu se poate aprecia că, prin acest studiu de fezabilitate, au fost preluate elemente originale, nemaiîntâlnite şi care pot constitui obiect al unui drept de autor.
Pentru aceste considerente, apreciind ca neîntemeiate pretenţiile reclamanţilor tribunalul a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţi, împotriva Universităţii „B.B. „ Cluj­Napoca.
Pe cale de consecinţă, şi cererea de chemare în garanţie, formulată de Universitatea „ B.B.” Cluj­Napoca, a fost respinsă.
Pârâţii au solicitat obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi taxă de timbru, aferente cererii de chemare în judecată.
Întrucât nu s­a făcut dovada că onorariul de avocat achitat de pârâtă s­a făcut doar pentru cererea de chemare în judecată şi nu şi pentru cererea de chemare în garanţie, instanţa a apreciat că este justificată acordarea cheltuielilor de judecată pârâtei parţial, respectiv a sumei de 3000 lei, respectiv jumătate din onorariul achitat, putându­se presupune că munca pentru cele două cereri a fost identică.
Solicitarea de obligare la plata taxei de timbru de 39,3 lei, achitată pentru judecarea cererii de chemare în garanţie, a fost acordată, întrucât cererea de chemare în garanţie a fost formulată ca urmare a acţiunii îndreptată împotriva pârâtei, iar respingerea acestei cereri s­a datorat respingerii cererii de chemare în judecată, astfel încât cererea de chemare în garanţie a rămas fără obiect.
Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art.274 Cod proc.civ. reclamanţii au fost obligaţi să­i plătească în solidar pârâtei suma de 3.039,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respingându­se alte pretenţii.
Prin decizia civilă nr. 163/A/10 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii N.C.I. şi SC P.I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 69 din 22 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj, care a fost menţinută şi a fost respinsă cererea intimatei Universitatea „B.B.” Cluj privind cheltuielile de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea a reţinut următoarele:
În esenţă, apelul reclamanţilor vizează 3 împrejurări a căror verificare se impune, şi anume, dacă:proiectul „studiu de fezabilitate pentru Obiectivul de investiţii „Spaţii de învăţământ şi cazare pentru Colegiul Universitar Sf. Gheorghe, Jud. Covasna” al Universităţii „B.B.” Cluj Napoca este sau nu o lucrare originală; în măsura în care răspunsul la această întrebare este unul pozitiv, dacă subzistă sau nu condiţiile răspunderii civile delictuale, fiind cauzat un prejudiciu patrimonial şi/sau nepatrimonial autorului operei, respectiv dacă au fost sau nu încălcate dispoziţiile 12, art. 13 lit. f, respectiv ale art. 10 lit. a, b, c, şi d din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe; în legătură cu prima împrejurare, aspectele legate de aprecierea probelor, respectiv a expertizei judiciare, inclusiv a motivelor de recuzare a expertului E.G..
În ceea ce priveşte expertiza judiciară, curtea a apreciat că prima instanţă în mod corect a respins cererea de recuzare a expertului numit de instanţă, prin încheierea şedinţei publice din 25 noiembrie 2010, întrucât împrejurarea că o firmă al cărei asociat este domnul expert a efectuat lucrări de expertiză în favoarea pârâtei, în urma câştigării unor licitaţii, nu înseamnă că expertul ar avea vreun interes în prezenta cauză. Un interes ar fi existat în situaţia în care firma respectivă ar fi fost implicată în realizarea obiectivului ce constituie obiectul prezentului proces.
De altfel, părţile şi­au desemnat fiecare câte un expert asistent, iar cel nominalizat de reclamanţi, respectiv expertul T.Z., a semnat expertiza alături de ceilalţi experţi, având o opinie discordantă doar în ceea ce priveşte împrejurarea referitoare la necesitatea întocmirii proiectului pentru obţinerea autorizaţiei de construire de către aceeaşi persoană care a întocmit studiul de fezabilitate, împrejurare ce nu ţine de obiectivele expertizei, care se referă la cunoştinţe de specialitate în domeniul arhitecturii, ci de interpretarea legii, care este atributul exclusiv al instanţei, conform art. 129 alin. 4 C. pr. civ.
Curtea a apreciat că lucrarea studiu de fezabilitate nu are un caracter de noutate, neprezentând elemente de originalitate, pentru a se putea vorbi de o operă de arhitectură, în sensul art. 7 alin.1 lit. h din Legea nr. 8/1996.
Aceasta, deoarece, aşa cum rezultă din raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză, în toate cele trei lucrări invocate în cauză, respectiv studiul de prefezabilitate, cel de fezabilitate, precum şi proiectul realizat în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, se regăsesc toate elementele componente primare care alcătuiesc un program arhitectural în domeniu învăţământului. Există chiar o disciplină denumită „Teoria arhitecturii”, disciplină care se ocupă de modul realizare a unor astfel de proiecte în funcţie de nivelul învăţământului (elementar, gimnazial, mediu, universitar), rezultând pentru fiecare grad un nivel de dotare şi funcţiuni (norme spaţiale şi scheme funcţionale). Există un patrimoniu naţional şi universal de modele realizate, unde s­au cristalizat unele principii estetice şi funcţionale legate de gradul de rezistenţă calitativă şi importanţă, utilizate de proiectanţi. Planurile cuprinse în cele 3 proiecte obiect al expertizei se aseamănă cu alte planuri de construcţii, neprezentând, aşadar, elemente deosebite, care să le confere un caracter de originalitate.
Nu există o idee originală, unică în domeniul arhitecturii, în nici unul dintre cele 3 proiecte. Ce se remarcă este doar o abilitate acceptabilă de încadrare în situl topografic dat, existenţa unor elemente exprimate în certificatele de urbanism şi o tratare mediocră a volumetriei şi faţadelor.
Studiul de fezabilitate, indiferent de asemănările cu (sau deosebirile faţă de) proiectul executat în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, nu are, aşadar caracterul unei opere de arhitectură, lipsindu­i originalitatea, astfel că nu se pune problema vreunei încălcări a drepturilor de autor şi creării unui prejudiciu patrimonial sau nepatrimonial, neimpunându­se, astfel, necesitatea verificării încălcării art. 10, lit. a­d, art. 12 şi art. 13 lit. f din Legea nr. 8/1996. Încălcarea art. 13 lit. a nu a fost invocată în faţa primei instanţe, aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, ci abia în apel, constituind o cerere nouă, în sensul art. 294 alin. 1 C. pr. civ., aşa cum corect au arătat intimaţii în întâmpinare, această împrejurare neprezentând, oricum, relevanţă, faţă de cele reţinute cu privire la lipsa caracterului de originalitate al lucrării pentru a se putea vorbi de o operă de arhitectură. În temeiul art. 296 C. pr. civ, a fost respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată pârâtei, în temeiul art. 274 alin. 1 C. pr.civ., întrucât aceasta nu a dovedit cuantumul lor, nedepunând factura, chitanţa sau contractul de asistenţă juridică.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii N.C.I. şi SC P.I. SRL.
Prin decizia civilă nr. 4244/20 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de reclamanţii N.C.I. şi SC P.I. SRL împotriva deciziei civile nr. 163/A/10 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, Secţia civilă de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a fost casată decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Pentru a pronunţa această decizie, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:
Nealcătuirea instanţei potrivit dispoziţiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 Cod proc.civ., poate fi primit în cauza de faţă numai dacă se apreciază că cererea de recuzare a fost respinsă în mod greşit de instanţa de apel.
Verificând încheierea de respingere a cererii de recuzare formulată de către reclamanţi, din perspectiva art. 34 alin. 2 Cod procedură civilă şi argumentele invocate de către reclamanţii recurenţi, se constată că aceasta întruneşte cerinţele de legalitate, ceea ce atrage caracterul ne fondat al primului motiv de recurs.
Respingerea unor cereri de amânare sau vizând probatoriul nu se circumscrie niciunuia dintre motivele prevăzute de art. 27 Cod procedură civilă, nereflectând nici o antepronunţare în cauză.
Nu se poate reţine în cauză nici încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, ceea ce face să nu fie atrasă în cauză nici a incidenta art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă. Cererea de recuzare a fost formulată la termenul la care s­a şi judecat cauza, instanţa nesuspendând judecata cauzei şi neacordând termen pentru soluţionarea acesteia ci a fixat oră în aceeaşi zi, urmând să reia astfel judecata în ipoteza în care cererea ar fi fost respinsă.
În aceste condiţii, nu se mai impunea citarea părţilor, în temeiul art. 153 alin. 2 Cod procedură civilă, acestea trebuind să rămână pentru o reluare a judecăţii în ipoteza respingerii cererii de recuzare. Astfel a şi procedat apărătorul pârâtului, care a fost prezent la reluarea judecăţii.
Văzând dispoziţiile art. 204 alin. 1 coroborate cu art. 27 pct. 1 Cod procedură civilă, s­a dat
o corectă soluţionare motivului de apel vizând modul de soluţionare a cererii de recuzare a expertului. Aceasta în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut, aspect necontestat în recurs, că părţile şi­au desemnat fiecare câte un expert asistent, iar cel nominalizat de reclamanţi, respectiv expertul T.Z., a semnat expertiza alături de ceilalţi experţi, având o opinie discordantă doar în ceea ce priveşte împrejurarea referitoare la necesitatea întocmirii proiectului pentru obţinerea autorizaţiei de construire de către aceeaşi persoană care a întocmit studiul de fezabilitate, împrejurare ce nu ţine de obiectivele expertizei, care se referă la cunoştinţe de specialitate în domeniul arhitecturii, ci de interpretarea legii, care este atributul exclusiv al instanţei.
Modul de soluţionare dispus de instanţa de apel cererii de înscriere în fals nu a fost criticat prin cererea de recurs, reclamanţii reluând argumentele pentru care susţin cererea de înscriere în fals, ceea ce face ca şi această critică să nu fie primită.
Cel de­al treilea motiv de recurs este fondat, atrăgând casarea deciziei.
Cu privire la încălcarea dreptului protejat de art. 13 lit. a din Legea nr. 8/1996 ­dreptul autorului de a autoriza reproducerea integrală sau parţială a operei, instanţa de apel a reţinut că o astfel de cerere nu a fost formulată în faţa primei instanţe, făcând aplicarea art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă.
La pagina nr. 6 a acţiunii se reclamă încălcarea şi a dreptului patrimonial de autor reglementat de art. 13 lit, f din Legea nr. 8/1996, ceea ce atrage caracterul fondat al acestei critici şi incidenţa art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Pentru a se putea prevala de protecţia Legii nr. 8/1996, reclamanţii invocă incidenta în ceea ce priveşte propria lucrare a art. 7 lit. h din această lege , care recunoaşte ca obiect al dreptului de autor operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură, art. 84 alin. 2, potrivit cărora construirea unei opere de arhitectură, realizată total sau parţial după un alt proiect nu poate fi făcută decât cu acordul titularului dreptului de autor asupra acelui proiect.
Instanţa de apel reţine lipsa de originalitate, cu referire la faptul ca în lucrările în comparaţie se regăsesc toate elementele componente primare care alcătuiesc un program arhitectural în domeniul învăţământului, care se regăsesc în literatura de specialitate, în patrimoniul naţional şi universal, planurile cuprinse în cele trei proiecte obiect al expertizei se aseamănă cu alte planuri de construcţii, neprezentând, aşadar, elemente deosebite, care să le confere un caracter de originalitate, nu există o idee originală, unică în domeniul arhitecturii, în niciunul dintre cele trei proiecte.
Includerea într­o lucrare a elementelor primare care ar alcătui un program arhitectural în domeniul învăţământului nu exclude prin ea însăşi dobândirea de către aceasta a unui caracter de originalitate, trebuind verificat dacă aceasta îmbracă amprenta personală a autorului.
Prin cererea de apel s­a subliniat faptul că studiul de fezabilitate oferă numeroase elemente arhitecturale de originalitate, cu sublinierea acestora, fără ca instanţa să analizeze apărările formulate sub acest aspect. Raportat la asemănările cu alte planuri de construcţii, trebuie să se verifice dacă acestea, din lucrarea imputat a fi copiată, vizau originalitatea celorlalte sau dacă ceea original acum.
Originalitatea ideii, unicitatea acesteia în domeniul arhitecturii, nu prezintă relevanţă în analiza originalităţii unei lucrări ca operă care să intre sub domeniul de protecţie al Legii nr. 8/1996, cerinţă impusă de art. 7 din lege, întrucât ideile, teoriile, conceptele, descoperirile şi invenţiile, conţinute într­o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare sunt excluse de la protecţie prin art. 9 lit. a din lege.
Întrucât aprecierea lucrării ca operă protejabilă în sensul Legii nr.8/1996 şi, ulterior, verificarea încălcărilor imputate presupun verificări de fapt, incompatibile cu judecata în recurs, instanţa a casat decizia de apel, cu aplicarea art. 304 pct.7 şi 9, precum şi a art.312 alin. 5 şi art. 314 Cod procedură civilă, dispunându­se trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel ­care va avea în vedere şi înscrisurile administrate în dosarul de recurs.
Cauza nu a fost trimisă spre rejudecare altei instanţe de acelaşi grad, astfel cum au solicitat recurenţii în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, motivele invocate nefiind în măsură să atragă aplicarea acestor dispoziţii.
În rejudecare, aplicând dispoziţiile art. 315 C.Pr.Civ., a fost suplimentată probaţiunea în rejudecarea apelului astfel: s­au depus de către reclamaţii apelanţi planşe foto cu proiecte elaborate de către apelantul N.C.I. pentru a se constata folosirea în mod constant a unor elemente arhitecturale care constituie amprenta personală a apelantului, s­au luat interogatorii chematului în garanţie R.O. şi reclamantului N.C.I. şi s­a completat probaţiunea cu o nouă expertiză de specialitate. Pârâta intimată Universitatea B.B. a depus copie după rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinutului R.E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 141 din Legea nr. 8/1996, precum şi pentru săvârşirea infracţiuni prevăzute de art. 213 Cod Penal, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni. Apelanta S.C. P.I. S.R.L. a depus 2 adrese de la Oficiul Român pentru Drepturi de Autor: prin adresa eliberată în 05.11.2010
reclamanta P.I. SRL a fost înştiinţată că lucrarea studiu de fezabilitate a fost înregistrată şi s­a indicat nr. de înregistrare şi prin adresa emisă în 25.11.2010 reclamanta apelaantă a fost înştiinţată că lucrarea –SPAŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI CAZARE­COLEGIUL UNIVERSITAR SF. GHEORGHE­UNIVERSITATEA „B.B.” CLUJ­NAPOCA­faza studiu de fezabilitate a fost înscrisă în registrul acestei instituţii.
Analizând probaţiunea administrată în cauză curtea constată că apelul declarat de reclamanţi este nefondat pentru următoarele considerente:
Din decizia civilă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs rezultă că instanţa de apel în primul ciclu procesual a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale în materie, corect a fost respinsă cererea de recuzare a completului, cu respectarea dispoziţiilor legale şi corect s­a respins de către instanţa de apel cererea de recuzare a expertului. În ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de înscriere în fals aceasta nu a fost criticată în cererea de recurs , fiind redate numai argumentele care susţin această cerere,motiv pentru care instanţa de recurs nu a primit această critică. Aşadar în rejudecare nu se va mai analiza această problemă legată de cererea de înscriere în fals, având în vedere că nu a fost criticată în recurs, după cum rezultă din considerentele deciziei pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost trimisă spre rejudecare, în apel, pentru a se suplimenta probaţiunea în scopul de a se stabili dacă lucrarea este o operă protejabilă în sensul Legea nr. 8/1996 şi verificarea încălcărilor invocate de către reclamanţi.
Deşi apelanţii în memoriu de apel au solicitat în principal casarea cu trimitere spre rejudecare curtea constată că nu este fondată această cerere. Potrivit dispoziţiilor art. 297 C.Pr.Civ. casarea cu trimitere spre rejudecare este posibilă dacă instanţa a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului sau dacă părţile nu au fost legal citat. Prima ipoteză reglementată de această dispoziţie legală are în vedere situaţia în care instanţa de fond a soluţionat cererea în baza unei excepţii şi nu a analizat fondul cauzei. Această ipoteză nu este incidentă în cauza de faţă deoarece prima instanţă a analizat probele şi s­a pronunţat pe fondul cauzei. Ceea de­a doua ipoteză, referitoare la citarea părţilor nu a fost invocată de către apelanţi, situaţie în care nu va fi analizată.
Potrivit art. 7 lit. h din Legea nr. 8/1996 constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt operele de arhitectura, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectura.
Din dispoziţia legală invocată rezultă că legiuitorul a introdus condiţia originalităţii operei când defineşte obiectul dreptului de autor. În literatura de specialitate s­a reţinut că pentru a analiza originalitatea unei opere de arhitectură se porneşte de la desenul general,proporţii, amplasament,materiale de construcţie, ornamente.
Pentru a se verifica originalitatea planului de fezabilitate realizat de reclamantul N.C. s­au efectuat două expertize de specialitate, una în faţa primei instanţe şi a doua în apel.
Reclamanţii susţin că Planul de autorizare a construcţiei SPAŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI CAZARE­COLEGIUL UNIVERSITAR SF. GHEORGHE­UNIVERSITATEA „B.B.” CLUJ­NAPOCA a preluat şi folosit peste 50% din opera realizată de reclamant studiu de fezabilitate. Pentru realizarea unei construcţii sunt necesare mai multe etape ale proiectului de execuţie: planul de prefezabilitate, planul de fezabilitate şi planul de autorizare a construcţiei. În cazul de faţă planul de prefezabilite şi planul de autorizare a construcţiei au fost realizate de chematul în garanţie, R.O., iar planul de fezabilitate de către reclamant. Din interogatoriul chematului în garanţie R.O. a rezultat că în etapa de proiectare a studiului de fezabilitate reclamantul N.C.I. a încredinţat lucrări de subproiectare şi consultanţă tehnică societăţii conduse de chematul în garanţie deoarece elementele din studiul de prefezabilitate au stat la baza studiului de fezabilitate. Reclamantul a recunoscut că a încredinţat lucrările de subproiectare dar a afirmat că nu a fost ajutat din punct de vedere tehnic de intimat, ci a încheiat contractul pentru servicii de lobby pe lângă pârâtă, susţinere care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Din raportul de expertiză a rezultat, comparând planul de prefezabilitate cu planul de fezabilitate şi proiectul autorizat de construire, că asemănări se regăsesc la nivelul funcţional al spaţiilor interioare, dar se remarcă deosebiri majore la nivelul elementelor de arhitectură importante pentru percepţia finală a obiectului de arhitectură: silueta clădirii, forma de ansamblu a clădirii,raportul de gol­plin şi ritmul ferestrelor din faţada principală, elemente decorative şi tratarea plastică generale a faţadei principale concluzionându­se că faţadele principale sunt total diferite.
În ceea ce priveşte identificarea elementelor arhitecturale şi funcţionale care au fost prelate din studiul de fezabilitate în proiectul autorizat de construire expertul a concluzionat că în proiectul pentru autorizaţie de construire s­a preluat forma în „mare” a construcţiei,dimensiunile şi forma exactă a clădirii fiind diferite, faţadele principale şi a zonei de acces sunt tratate diferit atât ca plastică arhitecturală cât şi ca volumetrie a acoperişului faţă de zonele laterale stânga­dreapta ale faţadei.
Analizând comparativ studiul de fezabilitate cu alte lucrări elaborate de reclamantul N.C. domnul expert a concluzionat că folosirea unui element generic de compoziţie arhitecturală, golul interior practicat pe unul sau mai multe niveluri, nu poate constitui caracter de originalitate a lucrării doar prin folosirea unui element de organizare a spaţiului aflat la îndemâna tuturor arhitecţilor. S­a concluzionat că folosirea unui element de concepţie arhitecturală­principiul golului pe unul sau mai multe niveluri nu poate fi apreciat ca amprentă personală a autorului.
Aşadar analizând elementele arhitecturale şi a doua expertiză a concluzionat că soluţiile arhitecturale ale planului de fezabilitate şi ale proiectul de autorizare a construcţiei sunt diferite. La termenul de judecată din 27 06. 2012 reprezentantul reclamanţilor a depus o notă de critici referitoare la raportul de expertiză, însă pentru a nu exista nici un echivoc asupra acestora instanţa a cerut lămuriri suplimentare, dacă sunt susţinute ca şi obiecţiuni în sensul art. 212 C.Pr.Civ., însă reprezentantul reclamanţilor a arătat că nu sunt obiecţiuni la raportul de expertiză care, de altfel, concordă cu primul raport de expertiză.
Având în vedere dispoziţiile art. 7 Legea nr. 8/1996 considerăm că în mod legal instanţa de fond a reţinut că lucrarea studiu de fezabilitate nu are elemente de noutate care să reflecte personalitatea autorului pentru a putea fi considerată o operă de arhitectură.
Pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictule în materia dreptului de autor trebuie ca lucrarea să fie o operă susceptibilă de a fi protejată de Legea nr. 8/1996,ori în cazul de faţă nu verifică această ipoteză.
În aceste condiţii nu este necesară verificarea separată a fiecărei condiţii care antrenează răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 999 Cod Civil în vigoare la data săvârşirii aşa zisei fapte prejudiciabile.
Curtea constată că pârâta nu a încălcat art. 13 lit. a şi h din Legea nr. 8/1996 întrucât a folosit lucrarea studiu de fezabilitate o singură dată potrivit clauzelor contractuale agreate de ambele părţi contractante, menţionate în contractul de proiectare nr. 14/2000. Pe de altă parte curtea constată că atât dispoziţiile art. 13 cât şi dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 8/1996 sunt incidente numai pentru operele originale de creaţie intelectuală, reclamanţii nu au dovedit că lucrarea studiu de fezabilitate ar fi o operă de arhitectură în sensul legii privind dreptul de autor.
Având în vedere aceste considerente curtea în temeiul art. 296 C.Pr.Civ. va respinge ca nefondat apelul reclamanţilor.
Părâta, UNIVERSITATEA B.B.. a solicitat prin întâmpinare obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, însă la ultimul termen reprezentantul pârâtei a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată. Chiar dacă reprezentantul pârâtei nu a solicitat cheltuieli de judecată la ultimul termen de judecată, curtea constată că acesta nu avea mandat special pentru a renunţa la cheltuielile de judecată, situaţie în care nu s­a aplicat art.246 C.Pr.Civ. Cu toate acestea, curtea a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată deoarece pârâta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, potrivit art. 1169 Cod Civil până la închiderea dezbaterilor. Este real că reprezentantul pârâtei a ataşat concluziilor scrise copia unei facturi, care pe de o parte nu dovedeşte încasarea onorariului avocaţial şi pe de altă parte, factura a fost depusă după închiderea dezbaterilor, fără respectarea principiului contradictorialităţii.
Pentru aceste considerente va fi respinsă cererea pârâtei de a fi obligaţi reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată în apel. (Judecător Tania Antoaneta Nistor)