Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de persoanele juridice de drept privat componente ale Bisericii Ortodoxe Române. Calitatea procesuală pasivă a unităţii administrativ-teritoriale.

Acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute în România, pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate care priveşte construcţiile şi terenurile aferente, se soluţionează în contradictoriu cu autorităţile şi alte persoane interesate. Sintagma „autorităţile sau persoanele interesate" desemnează şi unităţile administrativ—teritoriale în a căror rază sunt amplasate construcţiile şi terenul aferent.

Temei de drept: Codul civil de la 1864, art. 1837, 1847, 1890; Codul de procedură civilă art. 111; Legea nr. 213/1998; Legea nr. 455/2006; Legea nr. 215/2001.

Decizia civilă nr. 5/25.01.2012

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi la data de 4.102010, parohia ortodoxă a chemat în judecată unitatea administrativ-teritorială (UAT) a Municipiului Iaşi, prin Primar, şi Primarul Municipiului Iaşi, pentru a se constata în temeiul art. 111 C.pr.civ. dreptul de proprietate asupra unor imobile situate în municipiul Iaşi, compuse din biserică, teren, casă parohială, praznicar, magazie.

În motivarea în fapt a acţiunii s-a arătat că parohia este atestată documentar din anul 1965, exercitând posesia asupra imobilelor de peste 30 de ani, fiind îndeplinite condiţiile cerute de art. 1837 C.pr.civ.

În drept cererea este întemeiată pe art. 1890 Cod civil, art. 111 C.pr.civ.

Tribunalul, din oficiu, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a Primarului Municipiului Iaşi în temeiul art. 19 a Legii administraţiei publice locale prin încheierea de şedinţă din 21.03.2011. În şedinţa publică din 18.04.2011, reclamanta a precizat că înţelege să se judece numai cu UAT a Municipiului Iaşi prin Primar.

Prin sentinţa civilă nr. 1528/4.07.2011, Tribunalul Iaşi a admis acţiunea parohiei reclamante, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iaşi prin Primar, constatând că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani asupra imobilului - teren, pe care se află amplasată biserica ortodoxă, praznicar, casa parohială, magazie, terenul aferent bisericii şi terenul aferent casei parohiale.

Pentru a pronunţa hotărârea, prima instanţă a constatat că reclamanta a dovedit condiţiile cerute de art. 1890, 1847 Cod civil. Astfel, momentul începerii posesiei de către reclamantă asupra imobilelor în litigiu este din anul 1965, împrejurare ce rezultă din înscrisul intitulat Inventar - Jurnal, care atestă că la data de 20.12.1965 au fost inventariate imobilele compuse din: biserică, curtea acesteia, casa parohială cu grădina şi curtea acesteia, precum şi magazia situată în spatele curţii casei parohiale. Posesia asupra acestor imobile a fost exercitată de reclamantă în mod continuu, neîntreruptă, netulburată şi nerevendicată de nimeni.

Împotriva hotărârii Tribunalului Iaşi a declarat apel Municipiul Iaşi prin Primar, invocând aplicarea greşită a legii în stabilirea calităţii procesuale pasive a Municipiului Iaşi, motivată pe faptul că în raport de obiectul acţiunii, calitate procesuală pasivă nu poate avea decât proprietarul nediligent, iar faptul că imobilul este situat în Municipiul Iaşi nu este suficient pentru a demonstra dreptul de proprietate al pârâţilor. Recurenta a arătat că reclamantei îi revine obligaţia de a face dovada calităţii procesuale pasive în cauză, şi anume a identităţii între persoana pârâtei şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii. Într-o altă critică, s-a arătat că reclamanta a avut la dispoziţie calea specială prevăzută de Legea nr.18/1991 a fondului funciar şi de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru retrocedarea unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, dacă se considera că imobilele au trecut în proprietatea statului. Recurenta şi-a mai motivat recursul şi pe art. 129, art. 1169 C.civ., arătând că reclamantului îi revine sarcina de a-şi dovedi pretenţiile.

Recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu art. 111 C.pr.civ., oricine are un drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competent. Dreptul la acţiune poate fi exercitat nu numai împotriva altei persoane ce îi revine obligaţia de a recunoaşte dreptul, dar şi a celei ce îl poate contesta ori formula orice prezenţii cu privire la acesta. Într-adevăr, calitatea procesuală pasivă, în acţiunile ce au ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, de regulă, revine persoanei fizice sau juridice al cărei drept de proprietate s-a stins prin neuz, pe durata prevăzută de Codul civil de la 1864, dacă prin lege nu se prevede în alt mod.

Curtea de apel a constatat că situaţia de fapt stabilită în considerentele sentinţei atacate are corespondent în probele administrate şi nu a fost contestată prin motivele de apel. Astfel, imobilul se află în raza teritorială a Municipiului Iaşi, unitate administrativ-teritorială cu personalitate juridică conform art. 21 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, reprezentată în justiţie de Primar. Cu ocazia adoptării diverselor acte normative legiuitorul nu a fost consecvent în folosirea aceloraşi termeni pentru desemnarea persoanelor juridice de drept public ori cu privire la reprezentanţii legali ai acestora, însă instanţele judecătoreşti, în baza rolului activ, le revine obligaţia de a califica şi reţine „denumirea" acestor persoane juridice pe care o apreciază a fi cea mai indicată în raportul de litigiul dedus judecăţii şi de actele normative apreciate a fi incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, legiuitorul defineşte proprietatea publică şi privată a statului şi unităţilor administrativ - teritoriale stabilind prin art. 5 alin. 2 că domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel, dispoziţie ce se regăseşte şi în art. 121 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 215/2001.

Incidente sunt în cauză şi dispoziţiile Legii nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute în România, care în articolul unic alin. 2 prevede: „Acţiunile şi cererile pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate prevăzute în alin. 1 se soluţionează, potrivit legii, în contradictoriu cu autorităţile şi alte persoane interesate." În alin. 1 legiuitorul reglementează acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea în condiţiile legii, a dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate care privesc, în speţă, construcţiile şi terenurile aferente sau terenuri libere situate în intravilanul localităţilor ce sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar. Textul citat nu constituie doar un caz de scutire de plata taxelor judiciare de timbru în sensul art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997. Totodată, stabileşte şi mijlocul procedural, acţiunea prin care cultele religioase recunoscute din România, categorie din care face parte şi reclamanta, pot cere constatarea dreptului de proprietate, conferindu-se calitatea procesuală activă, cât şi cine are calitate procesuală pasivă, autorităţile sau alte persoane interesate".

Curtea a reţinut, în cadrul normativ analizat, că sintagma „autorităţile sau persoanele interesate" desemnează şi unităţile administrativ-teritoriale, în raza teritorială a cărora sunt situate imobilele, având în vedere că terenurile pe care sunt amplasate construcţiile sunt situate în intravilanul localităţii, regimul lor juridic fiind reglementat şi prin Legea nr. 18/1991 a fondului funciar şi care rămân la dispoziţia autorităţilor publice locale, dacă nu sunt revendicate de proprietari. În consecinţă, tribunalul a soluţionat cauza în primă instanţă în limitele investirii prin cererea de chemare în judecată şi a dispoziţiilor legii speciale - Legea nr. 455/2009, pârâta U.A.T. a Municipiului Iaşi având calitate procesuală pasivă.

Curtea a reţinut că O.U.G. nr. 94/2010 nu poate fi temei de drept în constituirea dreptului de proprietate al reclamantei, imobilul aflându-se în posesia acesteia şi nefacând parte din categoria imobilelor preluate abuziv de stat, ci doar a celor faţă de care U.A.P. a Municipiului Iaşi ar putea formula pretenţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C.pr.civ., curtea de apel a respins

apelul.