Deosebiri între decizia de încetare contract de muncă şi concediere prevăzute de Codul muncii.
Art.
62 - (1) În cazul în care concedierea
intervine pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 61 lit. b) - d),
angajatorul are obligaţia de a emite decizia de concediere în termen de 30 de
zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii.
(3)
Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie
motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în
care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă.
Art. 56
alin.2) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c)-j), constatarea
cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în
termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, în scris, prin decizie
a angajatorului, şi se comunică persoanelor aflate în situaţiile respective în
termen de 5 zile lucrătoare
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă,
Decizia civilă nr. 214 din 23 ianuarie 2012.
Prin D e c i z
i a NR. 214/23 ianuarie 2012 s-a admis
recursul declarat de pârâtul S.L.I.C.T., cu sediul în
...................................împotriva sentinţei civile nr. 2051/13
octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu
reclamantul T.M., .............. în consecinţă:
Modifică în tot sentinţa civilă nr. 2051/13 octombrie
2011 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în sensul că respinge ca neîntemeiată
contestaţia.
În fapt
prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr.
3998/120/2010 reclamantul T.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S.L.I.
C.T. anularea procesului verbal din 28.07.2010, a Hotărârii nr. 124/29.07.2010
şi a Deciziei nr. 126/02.08.2010, cât şi obligarea pârâtului la reintegrarea pe
postul avut anterior, precum şi la plata salariilor şi a celorlalte drepturi
cuvenite din momentul încetării contractului individual de muncă şi până la
reintegrarea efectivă.
În motivarea cererii, reclamantul a
arătat că potrivit dispoziţiilor statutului şi ale regulamentului de organizare
şi funcţionare al Consiliului de coordonare al S.L.I. Cost, care face parte ca
anexă la statut conform art.4 din cap. XIII, pentru convocarea unei şedinţe
extraordinare a Consiliului de coordonare se procedează conform art.4 alin.2
din Regulament, convocarea se face prin telefonogramă de către Biroul Executiv.
Conform documentelor, nu a fost depusă în data de 26.07.2010 nici o cerere
scrisă pentru convocarea unei şedinţe extraordinare.
Un alt motiv nestatutar este încălcarea dispoziţiilor
art. 17 din cap. VI al Statutului, potrivit căruia „Consiliul de coordonare
este statutar întrunit în majoritatea simplă a membrilor săi”. În baza
sentinţei civile nr. 1975/01.04.2009 numărul membrilor Consiliului de
coordonare este de 25, majoritatea simplă fiind reprezentată de 13 membri.
Conform evidenţelor din luna iunie 2010, numărul
participanţilor cu drept de vot la această întrunire a fost de numai 9,
întrucât 9 persoane nu mai aveau calitatea de membrii ai Consiliului de
coordonare iar VA a participat numai ca persoană fizică.
Reclamantul a mai arătat că au fost încălcate şi
dispoziţiile art.8 alin.1 din Regulament, potrivit căruia „Şedinţele
Consiliului de Coordonare sunt prezidate de Preşedintele SLI COS”, că
Preşedintele are competenţe, conform statutului de a convoca Adunarea Generală
Extraordinară şi şedinţele Consiliului de Coordonare, că s-au încălcat
prevederile art.4 cap.V, potrivit cărora pentru introducerea unui vot de
neîncredere este nevoie de cererea scrisă a cel puţin o treime din membrii Consiliului
de Coordonare şi că discutarea revocării şi supunerea la vot s-au făcut într-un
cadru nestatutar.
A mai arătat că în ceea ce priveşte decizia nr.
126/02.08.2010 aceasta contravine dispoziţiilor Codului muncii întrucât nu s-a
urmat procedura reglementată de acesta cu privire la concediere, decizia
neîndeplinind condiţiile de fond şi formă. Se arată că decizia a fost dispusă
fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile şi că nu cuprinde
menţiune prevăzute de art. 268 Codul muncii, astfel că este lovită de nulitate
absolută.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile
art. 61, 62, 267, 268 Codul muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 2051/13 octombrie 2011,
Tribunalul Dâmboviţa a admis contestaţia formulată de reclamant , a dispus
anularea deciziei nr. 126/02.08.2010, emisă de pârât, a obligat pârâtul să îl
reintegreze pe postul deţinut anterior concedierii şi a obligat pârâtul să îi
plătească salariile şi celelalte drepturi cuvenite de la data concedierii până
la reintegrarea efectivă, actualizate cu indicele de inflaţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a
reţinut că :
Cu ocazia întrunirii Consiliului de Coordonare al SLI
COS din 28.07.2010 s-a hotărât revocarea domnului T.M. din funcţia de
preşedinte la SLI COS
începând cu 29.07.2010, ocazie în care au fost întocmite procesul-verbal al
întrunirii din 28.07.2010, hotărârea Consiliului de Coordonare nr.
124/29.27.2010, precum şi decizia de concediere nr. 126/2.08.2010, toate aceste
înscrisuri fiind contestate în cauza de faţă de către reclamantul T.M..
La termenul de judecată din 16.12.2010 tribunalul a disjuns
cererile de contestare a procesului verbal şi hotărârii Consiliului de
Coordonare şi a declinat judecarea lor în favoarea Judecatoriei Targoviste.
La 19.04.2011 Judecatoria
Targoviste a luat act de renuntarea la judecata celor doua cereri formulate de
catre reclamantul T.M., astfel cum rezultă din extrasul ECRIS şi din încheierea
din 19.04.2011 aflată la fila 163 dosar.
Motivul pentru care
reclamantul T.M. a ales să renunte la judecată, a reţinut instanţa, a fost
acela că prin hotararile nr. 5 si 6 din 2011 ale Adunarii Generale
Extraordinare a SLI Cos au fost anulate înscrisurile contestate, respectiv procesul verbal al întrunirii din 28.07.2010 şi
hotărârea Consiliului de Coordonare nr. 124/29.27.2010.
In cauză, a motivat instanţa, tribunalul a rămas
investit cu cererea de contestare a deciziei de concediere nr. 126/02.08.2010
emise de Consiliul de Coordonare al SLI Cos.
S-a menţionat că, potrivit dispoziţiilor art. 62 alin.
2 Codul muncii, decizia de concediere se emite în scris şi, sub sancţiunea
nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă
precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa
judecătorească la care se contestă.
Tribunalul a constatat că, în ceea ce priveşte
motivarea în drept, aceasta consemnează ca temei al încetării contractului
individual de munca art. 55 lit. c Codul muncii, care stabileşte cu titlu
general că un contract individual de muncă poate înceta ca urmare a voinţei
unilaterale a uneia din părţi, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute
de lege.
S-a menţionat că, textul nu poate constitui însă
singur temei al încetării contractului individual de muncă, tocmai datorită
ipotezei pe care o presupune şi anume concedierea ca urmare a voinţei
unilaterale a uneia din părţi, motiv pentru care stabileşte că numai în
cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, se poate ajunge la
concediere. Aceste cazuri, a arătat tribunalul, sunt prevăzute în textele
următoare ale Codului muncii şi vizează motive de concediere care ţin de
persoana salariatului sau care nu ţin de persoana salariatului, precum şi
demisia, caz în care iniţiativa aparţine salariatului. Prin urmare, pentru evitarea
abuzurilor din partea oricăreia dintre părţile semnatare ale contractului
individual de muncă, legiuitorul a stabilit condiţii exprese şi limitative
pentru care se poate pune capăt raporturilor de muncă.
In cazul de faţă, a motivat prima instanţă, decizia de concediere nu arată care este
temeiul legal al concedierii reclamantului T.M., neputându-se şti dacă
încetarea contractului sau de muncă s-a produs disciplinar sau ca urmare a
încetării de drept sau pentru alte motive din cele prevăzute de lege.
Nici din punct de vedere faptic, a reţinut instanţa de
fond, nu se poate considera că decizia de concediere cuprinde descrierea faptei
ce a condus la încetarea raporturilor de muncă, faptul că raporturile de muncă
încetează ca urmare a revocării din funcţia de preşedinte al SLI COS nu are
corespondent în temeiul legal, decizia de concediere necuprinzând nici termenul
în care poate fi contestată şi nici instanţa judecătorească la care se
contestă.
A apreciat tribunalul că, toate aceste lipsuri ale
deciziei de concediere contestate sunt prevăzute de legiuitor sub sancţiunea
nulităţii absolute, astfel că nerespectarea
prevederilor
legale minimale în redactarea deciziei de concediere este de natură să producă
prejudicii celui concediat şi să îl expună abuzurilor angajatorului, motiv
pentru care a constatat nelegalitatea emiterii deciziei de concediere.
Sub aspectul temeiniciei deciziei de concediere,
tribunalul a reţinut că, atât procesul verbal al întrunirii Consiliului din
28.07.2010, cât şi hotărârea acestuia nr. 124/29.27.2010 au fost anulate de
hotărârile nr. 5 si 6 ale Adunării Generale Extraordinare a SLI COS din data de
17.01.2011.
Prin urmare, a reţinut instanţa de fond, decizia de
concediere, fiind un act accesoriu, urmează soarta actului principal, iar cum
hotărârea de revocare din funcţia de preşedinte a fost anulată de hotărârea
generala extraordinara, atunci nu poate subzista nici decizia de concediere
emisa in temeiul actelor anulate.
De altfel, a reţinut tribunalul, calitatea de
preşedinte al SLI COS este confirmata şi de certificatul de grefă al
Judecătoriei Târgovişte, în care se arată că „urmare a verificărilor efectuate,
în ceea ce priveşte componenţa organului de conducere, a rezultat că numitul
T.M. deţine funcţia de preşedinte al organizaţiei sindicale încă din anul
2007….”.
Faptul că ulterior, un nou Consiliu de Coordonare a
emis o nouă hotărâre, nr. 120/23.08.2011 în care se arată „confirma revocarea
domnului T.M. din funcţia de preşedinte al SLI COS, hotărâtă de vechiul
Consiliu de Coordonare în data de 28.07.2010, ca fiind realizată în
conformitate cu prevederile statutare”, a constatat prima instanţă, nu este de
natură să conducă la concluzia ratificării unui act juridic nul şi care în
orice caz nu poate produce efecte decât de la data emiterii sale. De asemenea,
actele juridice nule absolut nu pot fi supuse confirmării.
In ceea ce priveşte mandatul domnului V. A. de a semna
decizia de concediere contestata, tribunalul a reţinut că dreptul său de
semnatură rezidă în prevederile Statului SLI Cos, unde se arata că în lipsa
preşedintelui, actele vor fi semnate de către vicepreşedinte, iar susţinerea
reclamantului că acesta fusese concediat disciplinar nu subzistă, câtă vreme a
fost reintegrat prin revocarea dispoziţiei nr. 91/23.06.2010 de concediere
disciplinară prin decizia nr. 115/15.07.2010 emisă de Consiliul de Coordonare.
Împotriva sentinţei pronunţată de
Tribunalul Dâmboviţa a formulat recurs S. L. I. C. S.T., pentru următoarele
motive:
Un prim motiv este că cererea de
chemare în judecată formulată de fostul preşedinte al S.L.I.C.T.- T.M. A
trebuia respinsă, întrucât decizia nr. 126/2010 de încetare a contractului său
individual de muncă a fost emisă în mod nelegal pentru următoarele
considerente:
Prin dispoziţia nr. 91/2010,
contestatorul a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de
muncă al vicepreşedintelui de sindicat, VA, conform art. 264 alin.1 lit. f
Codul Muncii, hotărâre ce a fost anulată
de Consiliul de Coordonare prin dispoziţia nr. 93/2010, considerându-se că
măsura a fost luată cu încălcarea statului SLI Târgovişte şi a Regulamentului
de ordine interioară.
Se precizează în continuare că potrivit
procesului-verbal din 25.06.2010 încheiat ca urmare a şedinţei Consiliului de
Coordonare al S.L.I.C.T. şi a dispoziţiei nr.9495/2010 s-a hotărât retragerea
dreptului preşedintelui T.M.-A de a semna singur documentele care emanau de la
sindicat, acestea urmând să fie semnate şi de vicepreşedintele VA, iar în caz de refuz şi de liderul de sindicat al
secţiei OE2 , DS.
De asemenea, se arată că în baza
procesului-verbal din 28 iulie 2010,
a hotărârii nr. 124/2010 a aceluiaşi Consiliu de
Coordonare, contestatorul a fost revocat din funcţia de preşedinte al
sindicatului începând cu 29 iulie 2010, iar prin decizia nr. 126/2.08.2010 s-a dispus încetarea contractului individual
de muncă începând cu data de 29 iulie 2010, fiind revocat din funcţia de
preşedinte al S.L.I.C.T..
A mai precizat recurentul că prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. 3998/120/2010,
contestatorul a solicitat anularea procesului-verbal din 28 iulie 2010, a hotărârii nr.
124/29.07.2010, a deciziei nr. 126/2.08.2010, reintegrarea pe postul deţinut
anterior, plata salariilor şi a celorlalte drepturi cuvenite din momentul
încetării contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă, însă
Tribunalul Dâmboviţa a dispus disjungerea primelor două capete de cerere, care
urmau a fi soluţionate de Judecătoria Târgovişte şi s-a dispus suspendarea
celui de-al treilea capăt de cerere până când hotărârea pronunţată în cauza ce
a pricinuit suspendarea va deveni irevocabilă.
Cauza disjunsă a format obiectul
dosarului nr. 1327/315/2011 al Judecătoriei Târgovişte care, prin încheierea
din 19.04.2011, a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea cererii
privind anularea acestor acte, încheiere devenită irevocabilă prin nerecurare.
Se mai susţine de recurent că la data
de 17.01.2011, s-a convocat aşa-zisa Adunare Generală Extraordinară,
contestatorul redactând şi semnând hotărârile nr. 5 şi 6 din 20 ianuarie 2011,
în cuprinsul cărora a menţionat că Adunarea Generală a Sindicatului a anulat
procesul-verbal din 28 iulie 2010 şi hotărârea nr. 124/2010.
La data de 10.02.2011, contestatorul a
obţinut sentinţa nr. 624/2011 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, prin care
s-a luat act de modificările survenite în componenţa organelor de conducere ale
S.L.I.C.T., conform Adunării Generale din 17.01.2011, hotărâre modificată în
tot prin decizia nr. 5/2011 a Tribunalului Dâmboviţa, prin respingerea cererii
formulată de către contestator.
Pe de altă parte, urmare a şedinţei
Consiliului de Coordonare al S.L.I.C.T. din 7.07.2011, Judecătoria Târgovişte a
pronunţat încheierea din 27.07.2011, prin care s-a luat act de componenţa reală
a Consiliului de Coordonare, iar prin hotărârea 119/23.08.2011 a forului de
conducere al sindicatului s-a confirmat revocarea din funcţia de preşedinte a
contestatorului.
Concluzionează recurentul că, atâta
timp cât procesul-verbal din 28.07.2010 şi hotărârea nr. 124/29.07.2010 nu au
fost desfiinţate, în mod legal prima instanţă nu putea dispune anularea
deciziei nr. 126/2010 de încetare de drept a contractului individual de muncă
al contestatorului.
Se critică de recurent motivarea
instanţei de fond, care s-a efectuat în baza hotărârilor nr. 5 şi 6 din 20
ianuarie 2011, iar prin decizia nr. 126/2.08.2010 s-a realizat concedierea
fostului preşedinte al sindicatului, că aceasta conţine un temei de drept
greşit,
nu cuprinde descrierea faptei, termenul în care poate fi contestată şi nici
instanţa judecătorească la care se poate contesta, situaţie în care este lovită
de nulitate absolută.
Arată recurentul că procesul-verbal din
28 iulie 2010 şi hotărârea nr. 124/29.07.2010 nu puteau fi anulate prin
hotărârile nr. 5 şi 6 din 20 ianuarie 2011, iar prin decizia nr. 126/2.08.2010
nu s-a constatat încetarea contractului individual de muncă al contestatorului
prin concediere, ci potrivit art. 55 lit. c Codul Muncii, ca urmare a voinţei
unilaterale a uneia din părţi, în cazurile şi condiţiile limitativ prevăzute de
lege.
Se arată de recurent că instanţa
trebuia să constate că, în cauză, contractul individual de muncă al
contestatorului a fost încheiat pe perioadă determinată şi a fost prelungit
numai până la 31 martie 2009, motiv pentru care nu putea fi reîncadrat în
funcţia de preşedinte al S.L.I.C.T..
Se solicită înaintarea dosarului Curţii
de Apel Ploieşti.
La data de 18.01.2012, T.M. a formulat
întâmpinare, solicitând respingerea recursului,
arătând că instanţa de fond a analizat hotărârea judecătoriei prin care
s-au rezolvat primele două capete de cerere, formulate iniţial în cadrul procesului de faţă şi disjunse, după
care a analizat condiţiile formale ale deciziei nr. 126/2010 şi a constatat că
nu întruneşte condiţiile de validitate prevăzute de Codul Muncii în vigoare la
data respectivă, invocând art. 62 Codul Muncii - Secţiunea a III-a, ce se
referă la concedierea pentru motive ce ţin
de persoana salariatului.
Precizează că instanţa de fond a
conchis că decizia, în lipsa temeiului legal al încetării contractului de
muncă, face imposibilă constatarea că încetarea are caracter disciplinar sau
s-a produs de drept ori pentru alte motive prevăzute de lege.
Curtea a reţinut următoarele:
Este fondată critica recurentului că nu trebuia admisă
cererea contestatorului-intimat prin care solicita anularea dispoziţiei nr.
126/2010, pentru următoarele considerente:
Analizând decizia menţionată, se poate observa că,
contractul de muncă al intimatului-contestator a încetat începând cu data de
29.07.2010, urmare a revocării sale din funcţia de preşedinte al S.L.I.C.T., în
temeiul prevederilor statului S.L.I.C.T. - Cap.V - Principii de revocare şi
conform art. 55 Codul Muncii.
În noul Cod al muncii, încetarea de drept a
contractului de muncă este prevăzută în art. 56, iar la litera i) se
menţionează că, la data expirării termenului contractului individual de muncă
încheiat pe durată determinată, contractul individual de muncă încetează de
drept.
Contractul de muncă al contestatorului a fost încheiat
pe perioadă determinată, între 18.05.1999- 5.09.2001, ulterior fiind prelungit
numai până la 31 martie 2005, conform deciziei nr. 2/4.02.2001 şi până la
31.03.2009 potrivit deciziei nr. 5/18.04.2005 a S.L.I.C.T..
Ca atare, contractul contestatorului a fost încheiat
pe perioadă determinată şi potrivit textului de lege mai sus menţionat, acesta
nefiind reînnoit, a încetat de drept la data de 31 martie 2009.
Este adevărat că potrivit procesului-verbal din
28.07.2010 s-a dispus revocarea din funcţie a contestatorului, iar prin
hotărârea nr. 124/29.07.2010 s-a hotărât revocarea aceluiaşi contestator din
funcţia de preşedinte al S.L.I.C.T., începând cu data de 29.07.2010, acte ce au
rămas irevocabile, ca urmare a faptului că, prin încheierea din 19.04.2011 pronunţată
de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. 1327/315/2011 al Judecătoriei
Târgovişte, contestatorul a renunţat la judecata privind anularea celor două
acte, încheiere devenită irevocabilă prin nerecurare.
Chiar dacă contestatorul-intimat a dispus prin
hotărârile nr. 5 şi 6 din 20.01.2011 anularea procesului-verbal din 28.07.2010
şi a hotărârii nr. 124/2010, Curtea va reţine că la data respectivă
contestatorul era deja revocat din funcţie, aşa cum s-a menţionat mai sus,
astfel că nu mai putea emite acte în numele sindicatului, acte care au fost de
altfel semnate numai de către acesta.
Mai mult, prin încheierea din 27.07.2011 a
Judecătoriei Târgovişte pronunţată în dosar nr. 7459/315/2011 s-a admis cererea
formulată de S.L.I.C.T. şi s-a luat act de componenţa Consiliului de Coordonare
ales cu prilejul Adunării Consiliului de Coordonare al Sindicatului din data de
7.07.2011.
Se poate constata că, din Consiliul de Coordonare al
acestui sindicat nu face parte contestatorul T.M..
Având în vedere faptul că prin dispoziţia nr. 126/2010
s-a dispus încetarea contractului de muncă, Curtea va reţine că prin art. 56 alin.2 Codul Muncii se
prevede că decizia pentru cazurile de constatare a încetării de drept a
contractului individual de muncă se face în termen de 5 zile de la intervenirea
acestuia, în scris, prin decizie a angajatorului şi se comunică persoanelor
aflate în situaţiile respective.
Ca atare, textul legal nu prevede obligativitatea
motivării în fapt şi în drept, aşa cum este în cazul deciziei pentru concediere,
prevăzută de art. 62 alin.3 Codul Muncii.
Drept urmare, decizia nr. 126/2010 respectă întocmai
dispoziţiile art. 56 alin.2 din Codul Muncii, fiind vorba despre o încetare a
contractului de muncă şi nu de o concediere.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea, în baza disp. art. 312 alin . 3 Cod proc. civilă
coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, va admite recursul, va modifica
în tot sentinţa, în sensul că va respinge contestaţia ca neîntemeiată.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de
judecată.
