avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Decizie de imputare emisă de angajator pentru recuperarea sumei plătite nelegal angajatorului în scopul finalizării studiilor de masterat. Posibilitatea recuperării prejudiciului numai prin învoiala părtilor semnată deacestea, sau în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, ca modalităti  recunoscute de lege
 
Curtea de Apel Cluj, Sectia I­a civilă, decizia civilă nr. 174/R din 21 ianuarie 2013
 
Prin sentinta civilă nr. 717 din 20.04.2012 a Tribunalului Maramureş a fost admisă contestatia formulată de reclamanta T.D. împotriva pârâtului SERVICIUL PUBLIC „Asistentă Socială” Baia Mare şi, în consecintă :
S­a constatat nulitatea deciziei nr. 92 din 30.06.2011 emisă de pârâtă privind imputarea sumei de 1430 de lei reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instantă a retinut următoarele:
Reclamanta T.D. are calitatea de angajat al pârâtului Serviciul Public „Asistentă Socială” Baia Mare, ocupând postul de asistent­social.
Prin decizia nr. 92 din 30.06.2011, contestată în cauză, s­a imputat reclamantei suma de 1430 lei, reprezentând contravaloarea cursurilor de masterat efectuate în anul 2009.
S­a stabilit ca suma imputată reclamantei, în cuantum total de 1430 lei, să se recupereze prin retineri succesive cu caracter lunar din salariu.
În conformitate cu dispozitiile art. 254 din Codul muncii, salariatii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
Principalele modalităti de stabilire şi recuperare a prejudiciului produs angajatorului sunt învoiala părtilor, semnată de ambele părti, consemnată într­un înscris şi înregistrată la angajator, şi actiunea în justitie.
Astfel, potrivit art. 169 din Codul muncii, nicio retinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi conditiilor prevăzute de lege.
Retinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr­o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Dispozitiile art. 169 din Codul muncii au un caracter imperativ şi se înscriu în cadrul măsurilor de protectie a drepturilor salariale, în consens cu prevederile art. 8 alin.1 din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii privind protectia salariului nr.95 din anul 1949.
Prin urmare, două categorii de retineri salariale sunt posibile: cele prevăzute de lege (impozitul pe veniturile din salariu, contributiile de asigurări sociale etc.) şi cele reprezentând daune, constatate, după caz, prin acordul părtilor sau prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Aşadar, în situatia în care părtile nu se înteleg, când salariatul nu recunoaşte producerea pagubei ori nu este de acord cu cuantumul acesteia, singura cale aflată la îndemâna angajatorului păgubit este aceea de a sesiza instanta competentă.
Decizia de imputare nr. 92 din 30.06.2011 a fost emisă cu încălcarea dispozitiilor art. 169 din Codul muncii, dispozitii cu caracter imperativ, ceea ce atrage sanctiunea nulitătii absolute a acesteia.
Raportat la considerentele mai sus­expuse, în temeiul art. 169 şi art. 254 din Codul muncii, instanta a admis contestatia formulată şi a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 92 din 30.06.2011 emisă de pârâtul Serviciul Public „Asistentă Socială” Baia Mare privind imputarea unor sume de bani reclamantei, conform măsurilor stabilite de auditul intern al Primăriei Baia Mare prin raportul nr. 24/05.05.2011.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul SERVICIUL PUBLIC „Asistentă Socială” Baia Mare – Consiliul Local Baia Mare, solicitând anularea sentintei atacată şi să se judece cauza pe fond stabilind că suma de 1430 lei pe care institutia a achitat­o pentru reclamantă în vederea efectuării cursurilor de masterat, a fost nelegal plătită aşa cum se arată la punctul 2, pagina 6 din Raportul de audit nr.24/05.05.2011, respectiv punctul C, pag. 11 din acelaşi raport, impunându­se recuperarea acestor sume.
În motivarea recursului pârâta a arătat că prin Raportul de audit nr.24/05.05.2011 s­a stabilit faptul că în mod nelegal au fost achitate de către institutie, cursurile de masterat, pentru intimata­reclamantă, invocând prevederile art.52 din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarului public (republicată) cu modificările şi completările ulterioare pentru a arăta că nu constituie formă de perfectionare profesională şi nu pot fi finantate de la bugetul local studii universitare sau de doctorat şi prevederile Legii nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitare cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora studiile universitare se organizează pe trei cicluri respectiv ­studii universitare de licentă, studii universitare de masterat şi studii universitare de doctorat.
În consecintă studiile de masterat asigură doar aprofundarea în domeniul studiilor de licentă sau într­un domeniu aprobat, nefiind asimilate unor programe de perfectionare profesională.
În temeiul celor mai sus, pârâta consideră că Directorul Serviciului Public Asistentă Socială, în mod legal a emis Decizia nr.92/30.06.2011 pentru imputarea sumei de 1430 lei intimatei – reclamante.
Analizând sentinta atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea retine următoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 254 alin. 1 Codul muncii, republicat, salariatii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vină şi în legătură cu munca lor, iar conform art. 256 C.muncii, republicat salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Însă, prin adoptarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, în vigoare de la 1 martie 2003, a fost înlăturată posibilitatea angajatorului de a emite decizii de imputare cu caracter executoriu în vederea recuperării prejudiciului şi stabilirii răspunderii materiale a salariatului.
Dispozitia de imputare contestată de reclamantă, deşi potrivit sustinerilor recurentului, are drept scop recuperarea sumelor acordate nelegal personalului contractual, contravine dispozitiei imperative prevăzute de art. 169 alin. 1 Codul muncii, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, potrivit căreia „nici o retinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi conditiilor prevăzute de lege”.
Aşadar, indiferent de natura sumelor ce se doresc a fi recuperate, ca pagubă materială provocată angajatorului în sensul art. 270 Codul muncii ori sumă nedatorate plătită salariatului în sensul art. 272 Codul muncii, procedura de recuperare a prejudiciului în situatia dezacordului părtilor cu privire la stabilirea existenta răspunderii, se întemeiază în mod obligatoriu, pe o hotărâre judecătorească irevocabilă care să constate datoria salariatului ca fiind scadentă, lichidă şi exigibilă potrivit art. 169 alin. 2 Codul muncii.
În spetă, neexistând acordul salariatului la repararea pe cale amiabilă a pretinsului prejudiciu invocat de angajator, în mod corect s­a apreciat de către tribunal că fără interventia instantei de judecată nu este posibilă efectuarea unor retineri de salariu în temeiul deciziei de imputare emisă de angajator în acest sens.
Chiar dacă decizia contestată a fost emisă în baza unor constatări a Curtii de Conturi, în cauză nu sunt incidente nici efectele raporturilor de drept administrativ şi fiscal existente între institutia publică şi Curtea de Conturi, fiind în prezenta unui regim juridic special, specific raporturilor de muncă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozitiilor legale mentionate anterior, a art. 3041 şi 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.