Decizie de concediere prin acordul părtilor. Actiune în
anulare. Termen de prescriptie
Curtea de Apel
Cluj, Sectia Ia civilă, decizia civilă nr. 463/R din 18 februarie 2013
Prin sentinta civilă nr.5030 din 08.10.2012, pronuntată de
Tribunalul Sălaj a fost admisă exceptia prescriptiei dreptului la actiune,
exceptie invocată de pârâta Agentia Natională a Îmbunătătirilor Funciare
Bucureşti, şi în consecintă a fost respinsă actiunea formulată reclamantii
M.N.M., N.V., E.C. şi S.I., , în contradictoriu cu pârâtele Agentia Natională a
Îmbunătătirilor Funciare Bucureşti, şi Agentia Natională a Îmbunătătirilor
Funciare Bucureşti – Filiala Judeteană Sălaj privind anularea deciziei nr.
26/21.12.2011 a reclamantului M.N.M., decizia nr. 22/21.12.2011 a reclamantei
N.V., decizia nr. 27/21.12.2011 a reclamantului E.C., decizia nr. 24/21.12.2011
a reclamantei S.I:, încetarea contractelor individuale de muncă ale
reclamantilor în temeiul art. 6568 din Codul Muncii începând cu data de
29.12.2011, obligarea pârâtelor la plata a 7 salarii compensatorii în temeiul
contractului colectiv de muncă, actualizate cu indicele de inflatie, de la data
de 21.12.2011 şi până la data plătii efective şi plata cheltuielilor de
judecată, ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, prima instantă a retinut că reclamantii au
fost angajati cu contract individual de muncă pe o durată nedeterminată în
cadrul Administratiei Nationale a Îmbunătătirilor Funciare R.A. – Sucursala Teritorială
TisaSomeş.
La data de 21.12.2011 au fost emise Deciziile nr. 26/21.12.2011 –
pentru M.N.M., nr. 22/21.12.2011 pentru N.V., nr. 27/21.12.2011 pentru E.C. şi
nr. 24/21.12.2011 pentru S.I. prin care se constata încetarea contractelor
individuale de muncă a reclamantilor, în temeiul art. 55 lit. (b) din Codul
muncii, începând cu data de 22.12.2011.
Aceste decizii sunt considerate nelegale de reclamanti, aceştia
contestând acordarea acordurilor lor la încetarea raporturilor de muncă.
Pârâta nu a făcut dovada existentei acestui acord.
Actul juridic prin care părtile pun capăt
raportului de muncă, trebuie să îndeplinească conditiile de fond stabilite de
lege pentru validitatea oricărui act juridic şi mai cu seamă este necesar ca
ele săşi materializeze acordul de vointă, printrun consimtământ care să
întrunească cerintele dreptului comun. Întro atare situatie, pentru a proceda
la încetarea contractului în baza art. 55 lit. (b) din Codul muncii, angajatul
trebuie să aibă în vedere o eventuală cerere ori altă manifestare neîndoielnică
din care să rezulte intentia clară a salariatului de a părăsi unitatea.
În lipsa unei astfel de manifestări de vointă din partea
reclamantilor, deciziile contestate reflectă manifestarea unilaterală de vointă
a angajatorului de încetare a raporturilor de muncă, concretizată prin emiterea
deciziilor contestate.
Potrivit prevederilor art. 211, lit. a) din Legea nr. 62/2011,
măsurile unilaterale de încetare a contractului individual de muncă de 45 de
zile calendaristice, de la data la care cel interesat a luat la cunoştintă de
măsura dispusă.
Conform semnăturii de primire de pe deciziile contestate rezultă
că, acestea iau fost comunicate la data de 21.12.2011 (f.36, 40, 44, 48) iar
prezenta actiune a fost introdusă la data de 04.07.2012, deci cu depăşirea
termenului prevăzut expres de lege.
Prin urmare, instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului la
actiune, exceptie invocată de pârâtă şi a respins contestatia reclamantei
împotriva deciziilor nr. 26/21.12.2011 – pentru Mureşan Mircea Nicolae, nr.
22/21.12.2011 – pentru Nicolae Viorica, nr. 27/21.12.2011 – pentru Ember Cornel
şi nr. 24/21.12.2011 pentru Sarkozi Ileana, ca prescrisă.
Celelalte capete de cerere fiind accesorii contestării deciziei de
încetare a raporturilor de muncă au fost respinse în consecintă.
Împotriva acestei
hotărâri reclamantii au declarat recurs prin care au solicitat casarea
sentintei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante.
În motivarea recursului sa sustinut că deciziile contestate nu au
caracter unilateral, fiind emise în baza art.55 Codul muncii, care
reglementează încetarea contractului de muncă prin acordul părtilor, astfel
încât nu sunt aplicabile dispozitiile art.268 alin.1 Codul muncii, ci ale
art.268 alin.2 Codul muncii care instituie un termen de prescriptie de 3 ani.
Pârâta Agentia
Natională de Îmbunătătiri Funciare a depus întâmpinare prin
care a invocat exceptia nulitătii recursului, iar pe fond a solicitat
respingerea recursului ca nefundat.
Examinând hotărârea
în raport de motivele invocate Curtea de Apel va admite recursul pentru
următoarele motive:
Deciziile nr.26/21.11.2011, nr.22/21.12.2011, 27/21.11.2012 şi
nr.24/21.12.2011 emise de pârâtă în temeiul art.55 lit. b Codul muncii se
bucură de prezumtia de legalitate şi valabilitate până la proba contrarie.
Cum aceste decizii atestă încetarea contractului de muncă prin
acordul părtilor, trebuie examinate în raport de prevederile art.55 lit. b
Codul muncii, fiind o împrejurare de fapt exprimarea acordului salariatului sau
lipsa consimtământului său.
Curtea apreciază că, potrivit art. 77 Codul muncii, numai decizia
de concediere ca act unilateral de vointa al angajatorului trebuie
comunicată salariatului, pentru ca de la momentul comunicării să curgă termenul
de contestare a sa, producând efecte juridice.
Această concluzie rezultă clar din interpretarea dispozitiilor
art.268 alin.1 lit. a şi b Codul muncii. Astfel, aceste dispozitii legale se
referă la contestarea în termen de 30 de zile de la comunicare a deciziilor unilaterale
ale angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea
suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă sau a deciziei de
sanctionare disciplinară.
Decizia bazată pe art. 55 lit. b Codul muncii nu este un act
unilateral al angajatorului, chiar dacă este provine de la acesta, deoarece
decizia nu poate fi disociată de conventia părtilor privind desfacerea
contractului de muncă, ci dimpotrivă se întemeiază pe acest acord, care îi
conferă, prin urmare, caracter bilateral.
În atare situatie, cererea privind anularea deciziei emise în baza
art. 55 lit. b Codul muncii, nu cade sub incidenta ipotezelor prev. de art.268
alin.1 lit. a şi b C.M (30 de zile de la comunicare), ci a ipotezei prev. de
art.268 alin.2 Codul muncii potrivit căreia în toate situatiile, altele decât
cele prevăzute la alin.1 termenul este de 3 ani de la naşterea dreptului.
Aşadar, termenul pentru anularea deciziei care ar
atesta greşit acordul de vointă, chiar şi în situatia în care se invocă lipsa
consimtământului, nu este de 30 de zile de la comunicare, ci de 3 ani de la
data naşterii dreptului.
Având în vedere, prin urmare, că termenul de prescriptie incident
în cauză este cel de 3 ani şi nu cel de 30 de zile/45 de zile (conform art. 211
alin. 1 lit. a din Legea nr. 62/2011), Curtea de Apel va admite recursul în
temeiul art.312 alin.5 C.pr.civ., va casa hotărârea şi va trimite cauza spre
rejudecare primei instante, care va examina pe fond cauza dedusă judecătii.
Notă. În acelaşi sens, Curtea de
Apel Cluj, Sectia Ia civilă, decizia civilă nr. 462/R din 18 februarie 2013
|