avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Decizie de concediere prin acordul părtilor. Actiune în anulare. Termen de prescriptie
 
Curtea de Apel Cluj, Sectia I­a civilă, decizia civilă nr. 463/R din 18 februarie 2013
Prin sentinta civilă nr.5030 din 08.10.2012, pronuntată de Tribunalul Sălaj a fost admisă exceptia prescriptiei dreptului la actiune, exceptie invocată de pârâta Agentia Natională a Îmbunătătirilor Funciare Bucureşti, şi în consecintă a fost respinsă actiunea formulată reclamantii M.N.M., N.V., E.C. şi S.I., , în contradictoriu cu pârâtele Agentia Natională a Îmbunătătirilor Funciare Bucureşti, şi Agentia Natională a Îmbunătătirilor Funciare Bucureşti – Filiala Judeteană Sălaj privind anularea deciziei nr. 26/21.12.2011 a reclamantului M.N.M., decizia nr. 22/21.12.2011 a reclamantei N.V., decizia nr. 27/21.12.2011 a reclamantului E.C., decizia nr. 24/21.12.2011 a reclamantei S.I:, încetarea contractelor individuale de muncă ale reclamantilor în temeiul art. 65­68 din Codul Muncii începând cu data de 29.12.2011, obligarea pârâtelor la plata a 7 salarii compensatorii în temeiul contractului colectiv de muncă, actualizate cu indicele de inflatie, de la data de 21.12.2011 şi până la data plătii efective şi plata cheltuielilor de judecată, ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, prima instantă a retinut că reclamantii au fost angajati cu contract individual de muncă pe o durată nedeterminată în cadrul Administratiei Nationale a Îmbunătătirilor Funciare R.A. – Sucursala Teritorială Tisa­Someş.
La data de 21.12.2011 au fost emise Deciziile nr. 26/21.12.2011 – pentru M.N.M., nr. 22/21.12.2011 pentru N.V., nr. 27/21.12.2011 pentru E.C. şi nr. 24/21.12.2011 pentru S.I. prin care se constata încetarea contractelor individuale de muncă a reclamantilor, în temeiul art. 55 lit. (b) din Codul muncii, începând cu data de 22.12.2011.
Aceste decizii sunt considerate nelegale de reclamanti, aceştia contestând acordarea acordurilor lor la încetarea raporturilor de muncă.
Pârâta nu a făcut dovada existentei acestui acord.
Actul juridic prin care părtile pun capăt raportului de muncă, trebuie să îndeplinească conditiile de fond stabilite de lege pentru validitatea oricărui act juridic şi mai cu seamă este necesar ca ele să­şi materializeze acordul de vointă, printr­un consimtământ care să întrunească cerintele dreptului comun. Într­o atare situatie, pentru a proceda la încetarea contractului în baza art. 55 lit. (b) din Codul muncii, angajatul trebuie să aibă în vedere o eventuală cerere ori altă manifestare neîndoielnică din care să rezulte intentia clară a salariatului de a părăsi unitatea.
În lipsa unei astfel de manifestări de vointă din partea reclamantilor, deciziile contestate reflectă manifestarea unilaterală de vointă a angajatorului de încetare a raporturilor de muncă, concretizată prin emiterea deciziilor contestate.
Potrivit prevederilor art. 211, lit. a) din Legea nr. 62/2011, măsurile unilaterale de încetare a contractului individual de muncă de 45 de zile calendaristice, de la data la care cel interesat a luat la cunoştintă de măsura dispusă.
Conform semnăturii de primire de pe deciziile contestate rezultă că, acestea i­au fost comunicate la data de 21.12.2011 (f.36, 40, 44, 48) iar prezenta actiune a fost introdusă la data de 04.07.2012, deci cu depăşirea termenului prevăzut expres de lege.
Prin urmare, instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune, exceptie invocată de pârâtă şi a respins contestatia reclamantei împotriva deciziilor nr. 26/21.12.2011 – pentru Mureşan Mircea Nicolae, nr. 22/21.12.2011 – pentru Nicolae Viorica, nr. 27/21.12.2011 – pentru Ember Cornel şi nr. 24/21.12.2011 pentru Sarkozi Ileana, ca prescrisă.
Celelalte capete de cerere fiind accesorii contestării deciziei de încetare a raporturilor de muncă au fost respinse în consecintă.
Împotriva acestei hotărâri reclamantii au declarat recurs prin care au solicitat casarea sentintei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante.
În motivarea recursului s­a sustinut că deciziile contestate nu au caracter unilateral, fiind emise în baza art.55 Codul muncii, care reglementează încetarea contractului de muncă prin acordul părtilor, astfel încât nu sunt aplicabile dispozitiile art.268 alin.1 Codul muncii, ci ale art.268 alin.2 Codul muncii care instituie un termen de prescriptie de 3 ani.
Pârâta Agentia Natională de Îmbunătătiri Funciare a depus întâmpinare prin care a invocat exceptia nulitătii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate Curtea de Apel va admite recursul pentru următoarele motive:
Deciziile nr.26/21.11.2011, nr.22/21.12.2011, 27/21.11.2012 şi nr.24/21.12.2011 emise de pârâtă în temeiul art.55 lit. b Codul muncii se bucură de prezumtia de legalitate şi valabilitate până la proba contrarie.
Cum aceste decizii atestă încetarea contractului de muncă prin acordul părtilor, trebuie examinate în raport de prevederile art.55 lit. b Codul muncii, fiind o împrejurare de fapt exprimarea acordului salariatului sau lipsa consimtământului său.
Curtea apreciază că, potrivit art. 77 Codul muncii, numai decizia de concediere ca act unilateral de vointa al angajatorului trebuie comunicată salariatului, pentru ca de la momentul comunicării să curgă termenul de contestare a sa, producând efecte juridice.
Această concluzie rezultă clar din interpretarea dispozitiilor art.268 alin.1 lit. a şi b Codul muncii. Astfel, aceste dispozitii legale se referă la contestarea în termen de 30 de zile de la comunicare a deciziilor unilaterale ale angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă sau a deciziei de sanctionare disciplinară.
Decizia bazată pe art. 55 lit. b Codul muncii nu este un act unilateral al angajatorului, chiar dacă este provine de la acesta, deoarece decizia nu poate fi disociată de conventia părtilor privind desfacerea contractului de muncă, ci dimpotrivă se întemeiază pe acest acord, care îi conferă, prin urmare, caracter bilateral.
În atare situatie, cererea privind anularea deciziei emise în baza art. 55 lit. b Codul muncii, nu cade sub incidenta ipotezelor prev. de art.268 alin.1 lit. a şi b C.M (30 de zile de la comunicare), ci a ipotezei prev. de art.268 alin.2 Codul muncii potrivit căreia în toate situatiile, altele decât cele prevăzute la alin.1 termenul este de 3 ani de la naşterea dreptului.
Aşadar, termenul pentru anularea deciziei care ar atesta greşit acordul de vointă, chiar şi în situatia în care se invocă lipsa consimtământului, nu este de 30 de zile de la comunicare, ci de 3 ani de la data naşterii dreptului.
Având în vedere, prin urmare, că termenul de prescriptie incident în cauză este cel de 3 ani şi nu cel de 30 de zile/45 de zile (conform art. 211 alin. 1 lit. a din Legea nr. 62/2011), Curtea de Apel va admite recursul în temeiul art.312 alin.5 C.pr.civ., va casa hotărârea şi va trimite cauza spre rejudecare primei instante, care va examina pe fond cauza dedusă judecătii.
Notă. În acelaşi sens, Curtea de Apel Cluj, Sectia I­a civilă, decizia civilă nr. 462/R din 18 februarie 2013